miercuri, 28 septembrie 2011

In ziua de pomenire a Sf. Antim Ivireanul, Parintele Adrian Fageteanu s-a inaltat cu sufletul la Cer



Parintele Adrian a trecut la Domnul astazi, 27 septembrie, in jurul orelor 19.30, la spitalul bucurestean la care era internat de ceva timp, in urma unei suferinte indelungate. Ar fi implinit 99 de ani pe 16 noiembrie. 

Maine, trupul neinsufleţit ar urma sa fie condus la Manastirea Lainici, dar se incearca intai aducerea sa la Man. Antim, probabil in jurul pranzului, iar sambata, la ora 12.00, va fi inhumat.

 
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca cu dreptii! 

Rugamintea parintilor care i-au fost ucenici este sa facem in aceasta noapte catisme la psaltire pentru sfintia sa.


Continuare la Razboi intru Cuvant: NE-A PARASIT SI PARINTELE ADRIAN FAGETEANU…


Părintele nostru duhovnicesc, Ieromonahul Adrian Făgețeanu (16.11.1912 - 27.09.2011) s-a înălțat cu sufletul la Domnul Hristos aseară în jurul orei 19.30.

După un accident cerebral pe care l-a traversat în noiembrie anul trecut cu complicații neurologice severe, Părintelui Adrian i s-au agravat și problemele pulmonare, la fiecare 3-4 luni el necesitând un tratament cu un antibiotic nou (și greu de găsit) la spitalele din Târgu-Jiu și București. În spitalul bucureștean ”Dr. Marius Nasta”, Părintele se afla internat de o săptămână pentru un asemenea tratament, el fiind adus într-o stare în care el repira foarte greu. Anunțasem deja credincioșii să vină să-l viziteze și să-i ceară o ultimă binecuvântare, gândindu-ne că se poate întâmpla orice. Joi i-am citit câteva rugăciuni pentru întărirea sănătății, iar vineri dimineața, Părintele Adrian s-a împărtășit cu Sfintele Taine. În două zile s-a înzdrăvenit treptat, duminică respirând deja foarte ușor. Ieri dimineață, în urma vizitei, medicul a considerat că Părintele poate părăsi spitalul, eliberându-i biletul de externare, care ar fi trebuit să aibă loc azi dimineață, după ora 8. Dar, în timp ce mânca ajutat de Părinții Macarie și Mihai care-l îngrijesc de ani de zile, Părintele Adrian s-a săvârșit din această viață pământească în urma unui stop cardio-respirator, fără durere. S-a lăsat într-o parte și ”s-a adăugat părinților săi”. Înțeleg, însă, dincolo de contextul spațio-temporal și medical, că viața și moartea și ale Părintelui sunt în Pronia veșnică și atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu. Încât, cred că sub ocrotirea Sfântului Antim Ivireanul, pe care l-a iubit și cinstit, sufletul Părintelui Adrian s-a despărțit de la vederea ochilor noștri temporar, odihnindu-se acum de toată osteneala vieții sale...

Ultimele sfaturi pe care ni le-a dat Părintele Adrian duminică, la precedenta întâlnire, au fost: ”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.”. Sper să ajute și altora.

Dorim să-i aducem trupul spre cinstire în biserica Mănăstirii Antim, unde a spovedit și sfătuit mii de credincioși, azi toată ziua. Înmormântarea, cel puțin după ultima convorbire cu Părintele Ioachim, Starețul mănăstirii Lainici, va avea loc sâmbătă la mănăstirea Lainici.

Atotbunul nostru Dumnezeu să-i dea iertare de păcate și să-l pomenească în împărăția Sa veșnică laolaltă cu Sfinții Săi! Și noi să-l pomenim în inimile noastre, urmându-i povețele ziditoare de suflet!



File din viata Parintelui Adrian Fageteanu

Parintele Adrian, cu numele civil Alexandru Fageteanu, s-a nascut la 16 noiembrie 1912 in Deleni, langa Cernauti. Tatal era preot. Studiile medii si le-a facut la vestitul liceu "Aron Pumnul" din Cernauti. Tot acolo va urma Facultatea de Drept intre anii 1931-1937. Va face si teologia intre anii 1943-1947, la Suceava. Stagiul in avocatura si l-a facut la Falticeni. A ocupat mai multe functii, precum, de exemplu, cea de comisar la Falticeni si Bacau.

A fost fascinat de miscarea legionara, ca multi intelectuali ai vremurilor lui, dar nu s-a inregimentat in aceasta. Alexandru Paleologu, care nici el n-a fost legionar, spune ca "existase, la legionari, totusi, asumarea unui risc, un refuz al mediocritatii si al unui anumit pragmatism de nivel inferior". Doar asa se poate explica legatura unor oameni deosebiti cu legionarismul care, cum stim, a avut grave derapaje. In anul 1943 s-a calugarit la Manastirea Putna.

S-a stabilit in Bucuresti prin 1947, inscriindu-se la Facultatea de Filozofie. Se apropie de Manastirea Antim si, implicit, de miscarea "Rugul Aprins". Il cunoaste pe Parintele Sandu Tudor care ii spune "ca pentru a continua impotriva conceptiei materialiste nu-si mai au rostul metodele folosite de miscarea legionara pe plan organizatoric, iar singura posibilitate de a lupta impotriva conceptiilor materialiste este cea pe plan religios, iar in cadrul Bisericii cea mai buna pregatire pentru o astfel de lupta se face in monahism."

In biblioteca Manastirii Antim ii va auzi conferentiind, dupa cum aflam din dosarul de ancheta, pe Sandu Tudor, mitropolitul Tit Simedrea, parintele Benedict Ghius, profesorul Alexandru Mironeseu si altii. Va participa si la o retragere duhovniceasca, organizata de Sandu Tudor la Govora, care va dura aproape o luna. Afla de la Parintele Sandu Tudor ca acesta are intentia de a intemeia un schit cu intelectuali preocupati de viata duhovniceasca. Intre 1950-1956 este inchis, iar dupa eliberare, se stabileste la Manastirea Lainici.

Aflam din dosarul anchetei ca "invinuitul Fageteanu Alexandru incepand din 1956 si-a continuat activitatea contrarevolutionara impreuna cu Teodorescu Alexandru zis Sandu Tudor, Mironescu Alexandru, Ghius Benedict si altii pe care ii cunoaste inca din anul 1947 si a luat parte la adunarile subversive ce s-au tinut la Mironescu Alexandru acasa, unde au purtat discutii dusmanoase, preconizand schimbarea formei de guvernamant R.P.R."

De fapt, aceste "adunari subversive" erau intrunirile miscarii "Rugului Aprins", cu preocupari in principal duhovnicesti. Sandu Tudor, mentorul miscarii, l-a indemnat la un moment dat sa se mute la Schitul Rarau, insa a ramas la Lainici. Prezenta in Bucuresti era insa destul de deasa. La interogatoriu a recunoscut, de exemplu, ca in aprilie 1957 a "plecat la Bucuresti la Institutul Teologic pentru a gasi materialul necesar intocmirii tezei de licenta. Aici s-a intalnit cu Plamadeala Leonida si Teodosie Cuciuc care erau la institut la studii. "

Intalnirile, precum se vede, le avea tot cu persoane "periculoase". O asemenea persoana era, de exemplu, si Ioan Stoianovici. Acestuia ii spune ca "din principiile legionare se pot armoniza cu crestinismul credinta in viata de apoi si ideile din legea muncii, precum si ajutorul reciproc. " Toate aceste prietenii vor fi capuri de acuzare pentru Parintele Adrian.

Tanarului Zamfiroiu Grigore, care avea cunostintele teologice necesare, i-a dat sfatul sa se preoteasca. Motivele pentru care l-a indemnat sa se preoteasca erau mai multe. Unul insa deranja rau stapanirea: "ca pe linia credintei, ca preot, sa combata materialismul. Zamfiroiu Grigore a fost de acord sa lupte impotriva comunismului..."

Si, in sfarsit, cea mai grava invinuire i-au adus-o martorii Ziberman Schloim, Struminger Leiba, Stanescu Dumitru... cum ca "a desfasurat activitate impotriva elementelor comuniste si progresiste..."

Pentru toate acestea, pe 8 noiembrie 1958, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militara l-a condamnat pe Parintele Adrian Fageteanu "la 20 (douazeci) ani munca silnica si 10 (zece) ani degradare civica... Se dispune confiscarea totala a averii personale... "

Dumnezeu l-a tinut in viata si, in 1964 la amnistierea detinutilor politici, si-a reluat misiunea duhovniceasca. A trecut prin mai multe parohii, apoi pe la Manastirea Viforata si, in sfarsit, la Manastirea Antim. Aici l-am intalnit dupa Revolutie.

Era cautat de credinciosi. Mai ales de tinerii interesati de viata duhovniceasca. Pe deasupra, cu multa pasiune, se framanta sa ridice un asezamant in Eparhia Sloboziei si Calarasilor.


Sursa CrestinOrtodox: Parintele Adrian Fageteanu


Asa a vrut Dumnezeu – sa ma intorc de unde am plecat“, zice parintele, amintindu-si cum, eliberat din inchisoarea Aiudului (20 de ani de temnita grea, pentru ca facuse parte din miscarea ortodoxa “Rugul aprins”), a vrut sa intre in obstea monahala de la Crasna Gorj, in chiar schitul in care fusese arestat Sandu Tudor, sufletul si initiatorul “Rugului aprins” de la Antim. Staretul Crasnei nici nu a vrut sa auda. Nu numai ca nu a vrut sa-l primeasca, dar l-a si amenintat strigand: “Daca in cinci minute nu pleci, iti ramane capul pe tocator“. Bolnav si slab ca o stafie, parintele s-a clatinat. Viata era pentru el o fundatura, un tunel fara capat. Nu stia incotro sa o apuce. A strigat in gand ajutorul lui Hristos, cand un calugar mai batran s-a apropiat de el si, tragandu-l deoparte, i-a soptit la ureche: “Du-te la Manastirea “Lainici”. Acolo e omul lui Dumnezeu“.

Dupa o zi petrecuta in tren, a ajuns. La manastire nu a trebuit sa caute pe nimeni. Omul lui Dumnezeu i-a iesit in cale, de parca l-ar fi asteptat de cand lumea. Era staretul Calinic Caravan – un sfant si un munte de smerenie. Vazandu-l pe parintele Adrian cum arata, staretul nu l-a intrebat nimic. L-a primit ca pe un frate, cu dragoste si cutremur. I-a dat bani de haine si de medicamente, l-a oblojit cu mana lui vreme de un an de zile, l-a pus apoi la muncile cele mai usoare, sa-i invete pe cei tineri tainele istoriei si ale limbilor straine, literatura si gramatica. Om simplu, cu doar doua clase, Calinic Caravan nu avea lecturi filocalice. El le traia doar, le punea in fapta. Desi era staret, el muncea la gradina, el zidea sobe, el pregatea masa, bucurandu-se ca un copil cand fratii ii laudau bucatele. In tot acest timp, le cerea calugarilor sa invete, sa urmeze studii teologice, dandu-le bani de carti sau bani de tren, pentru a-si sustine examenele la Craiova.

Ceea ce m-a impresionat la parintele Calinic era bunatatea fara margini si, mai ales, rugaciunea necontenita. Se ruga mereu, oriunde, zi si noapte. Se ruga pentru noi, pentru toata tara, pentru cei prigoniti pentru dreptate. Se ruga chiar si pentru dusmanii vazuti si nevazuti, pentru comunisti, spunand: “Toti sunt fratii nostri. Dragostea noastra o sa le inmoaie inima. Roaga-te si tu pentru ei”. Sincer, am zambit in sinea mea, dupa cate patimisem de pe urma lor. As fi facut orice, dar sa ma rog pentru comunisti era peste puterile mele. Staretul Calinic nu a zis nimic – doar a zambit. Nu a trecut mult timp si in fata manastirii a oprit un alai de masini negre si luxoase. Era mare agitatie grozava la poarta si din masina a coborat Nicolae Ceausescu. Indreptandu-se spre mine, m-a intrebat: “Dumneata esti preot?… Am venit cu parintii mei si as vrea sa le citesti niste rugaciuni pentru sanatate”. Cine ar fi putut crede asa ceva? Cautand a nu ma pierde cu firea, am intrat in biserica impreuna cu ei si mi-am implinit menirea de preot. M-am rugat pentru Ceausescu si, deci, pentru comunisti. Atunci, am inteles zambetul parintelui Calinic. Parintele stia totul. Avea rugaciunea vazatoare.”

De sapte ori declarat mort


(…) De sapte ori a trecut parintele pe langa moarte. De sapte ori i-a simtit rasuflarea grea, urata, de necuprins in cuvinte. 

O data, a murit la modul cel mai concret cu putinta. Avea cinci ani si era in timpul refugiului din Bucovina. Suit intr-o caruta impreuna cu parintii si tot avutul lor de tarani mijlocasi, se purta de parca ar fi plecat la targ, intr-o excursie. Copil si fara minte, nu intelegea ce se intampla, ce tragedie traiau familia si oamenii din satele invecinate. Avea chef de joaca si, atras de zgomotul prundisului peste care calcau caii, s-a aplecat mai mult peste coviltirul carutei. O clipa de neatentie si nenorocirea s-a produs: “Fara sa-mi dau seama ce se intampla, roata carului mi-a trecut peste burta“, povesteste parintele. “Am murit pe loc. Spre groaza parintilor, nu mai suflam. Aveam abdomenul spart si mi se vedeau intestinele risipite pe prundis. Mama, saraca, era disperata. Plangea tanguindu-se de durere, in timp ce ceilalti refugiati, oprind carutele in dreptul nostru, o acuzau ca totul se petrecuse din vina ei, ca nu avusese grija de mine. Tot ei au sfatuit-o sa nu mai poarte cadavrul cu ea, ci sa ma inmormanteze in primul sat. Satul se numea Hlinita. Asa a facut. Ravasita de durere, a oprit in dreptul bisericii, dar pentru ca preotul paroh de acolo era plecat, m-a lasat in seama unui diacon si a platit o baba sa ma spele, sa faca toate cele necesare pentru inmormantare, ea plecand mai departe, de teama sa nu piarda convoiul refugiatilor. Intr-adevar, batrana s-a apucat de treaba dupa datina. M-a spalat, m-a imbracat in straie curate, m-a asezat pe masa, mi-a pus lumanarea sub forma de colac pe piept si a inceput sa-mi citeasca din Psaltire. Trecuse deja o zi, noaptea se instapanea peste incapere si, cum batrana continua sa citeasca rugaciunile pentru mort, cineva a zis: “Babo, inchide fereastra”. Femeia s-a mirat. Fereastra era inchisa, usa, la fel. “Atunci de ce clipoceste lumanarea pe pieptul mortului?”, a mai intrebat omul care priveghea in incapere. Apropiindu-se de mine, a vazut ca respiram. Nu stiu daca a fost cu adevarat o minune sau ca baba, frecandu-ma apasat, mi-a pus inima in miscare. Stiu doar ca oamenii au trimis vorba prin alti refugiati sa o gaseasca pe mama si sa-i transmita ca baiatul ei a inviat. Sa nu va spun ce bucurie au trait parintii mei. Pentru ca nu puteau intoarce caruta din cauza puhoiului ce venea din spate, s-au intors in Hlinita pe jos, m-au dus la Suceava si, la spital, un medic m-a cusut, spunand ca in viata lui nu mai vazuse asa ceva.”


O alta moarte clinica avea sa-l astepte pe parintele multi ani mai tarziu, la Stalingrad. Plecase voluntar pe front si, plin de elanuri tineresti, dorea recastigarea Basarabiei. Tot voluntar s-a prezentat la generalul Dragalina, oferindu-se pentru o actiune plina de primejdii. Nu a mai revenit la unitate. Din nou, viata lui a ramas suspendata de un iluzoriu fir. Explozia unui srapnel l-a ranit grav. Era plin de sange si toata falca de jos abia se mai tinea intr-un rest de cartilaj. Era desfigurat si cu greu mai respira din cauza hemoragiei. Medicii ii dadeau doua-trei ore de supravietuire. Nu aveau cum sa-l ajute. Nu aveau cu ce. Singura sansa erau un spital si un chirurg priceput. Acolo, in camp deschis, nu se putea face nimic. Atunci, s-a petrecut minunea. In aer s-a auzit un zgomot intrerupt, de motor cu probleme si, cateva secunde mai tarziu, un avion nemtesc de vanatoare a aterizat, oprind chiar langa parintele. Avionul nu mai putea zbura. Avea o defectiune la rezervorul de benzina. Nu era ceva grav, caci neamtul a surubarit o vreme pe sub burta avionului si motorul a pornit. Vazand ca vrea sa plece, un ofiter roman, Ciurea (maramuresean), l-a rugat pe pilot sa ia ranitul, sa-l duca la un spital. Neamtul a refuzat. Nici un regulament din lume – nici omenesc, nici militar – nu-l putea obliga sa transporte un ranit. Era un avion de doua locuri (pentru pilot si observator) si orice kilogram in plus reprezenta o catastrofa. Atunci, fara sa mai stea pe ganduri, ofiterul Ciurea a scos pistolul si l-a pus la tampla aviatorului. Ori il lua si pe parintele, ori il impusca. Situatia era pe muchie de cutit. Cei doi nemti s-au tras deoparte si s-au sfatuit. Voiau sa suie ranitul in cabina, sa ruleze cateva sute de metri si apoi sa-l arunce din mers. Intr-adevar, ranitul a fost urcat cu chiu cu vai in carlinga, observatorul s-a chircit (numai el stie cum) pe scaunul din dreapta si avionul a pornit. Dupa cateva minute, parintele l-a auzit pe observator spunandu-i pilotului sa nu-l mai abandoneze pe camp. Avionul isi recastigase stabilitatea si motorul functiona bine. Zborul a decurs fara probleme. In doua ore, avionul a parcurs 600 de kilometri, dupa care ranitul a fost dus repede la un spital, unde astepta deja pregatita sala de operatie si toate cele necesare. “In tot acest timp, m-am gandit la multe“, isi aminteste parintele. “Mi-am revazut viata, mi-am pus intrebari. Nu era vorba de frica mortii, de durere fizica sau altceva. Era vorba de Dumnezeu. Mi-am dat seama ca si daca as fi fost imparat sau celebru sef de stat, nimeni nu m-ar fi putut salva in pustietatea campiei ruse. Aceasta intamplare mi-a schimbat viata din temelii. Dupa ce am iesit din spital, in concediu fiind, primul meu drum a fost la Putna, unde in fata altarului mi-am inchinat viata lui Dumnezeu, salvatorul meu.”

*
Parintele Adrian a trecut prin multe. Isi aminteste, dar nu insista. Despre suferinta si moarte vorbeste cumva in treacat, ca despre o prietena din copilarie. Arestat in 1958, la interogatoriul de la Suceava, un securist pe nume Blehan (fiu de cantor bisericesc) l-a batut cu bocancul in cap, incat cheagurile de sange i-au afectat iremediabil nervul optic. 

La Aiud, gardienii nu s-au multumit sa-l pedepseasca bagandu-l la carcera. Desi era un ger de crapau pietrele, au turnat doua galeti cu apa peste trupul lui plapand. In cateva ore, apa a inghetat transformand pielea intr-o coaja, pana la os. Din toate, parintele isi alege amintirile cele mai frumoase: figura serafica a parintelui Sofian, finetea absoluta si de neegalat a parintelui Ghius, tinuta morala si fara cusur a taranului Ilie din Sacele (pe care parintele il pomeneste si astazi la rugaciune, dimpreuna cu sotia, Pauna, si copilul, Toader), darzenia teologica a lui Sandu Tudor, care a murit asasinat chiar in celula.

Nu o sa ma crezi, frate, dar in inchisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu“, zice parintele Adrian. “Acolo, pretuiai tot darul lui Dumnezeu. Pretuiai aerul, pe care, intr-o celula suprapopulata, il cautai cateva secunde, cu randul, stand cu nasul sub crapatura usii. Pretuiai painea (doua felii prin care intrezareai lumina soarelui), alaturi de mierea unei vorbe bune. Eram slabi, dar ne ajutam intre noi. Lui Vasile Voiculescu i-am dat din portia mea. Firav si abia tinandu-se pe picioare, era pus sa duca niste hardaie mai mari decat el. Nu putea sa le ridice si atunci gardienii il pedepseau taindu-i ratia de mancare In inchisoare, aveai nevoie de hrana, dar, mai presus de toate, de cuvantul lui Dumnezeu. Prin El ne-am aratat puterea. Imi amintesc ca la Aiud imi facusem un calendar pe degete, dupa metoda Gauss. Am calculat data Pastelui si mi-am dat seama ca era exact in acea noapte. Fara sa ma mai gandesc la urmari, am inceput sa strig: “Hristos a inviat!” si imediat din toate celulele a inceput sa razbata spre cer cantarea cea minunata: “Hristos a inviat din morti cu moartea pre moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le!“. Rasuna Aiudul de chemarea sperantei, de strigatul nostru de bucurie, spre disperarea gardienilor, care credeau ca am inceput o revolta. Alergau nebuneste prin curte si trageau focuri de avertisment, dadeau telefoane si cereau intariri. Erau speriati de glasurile noastre reunite, de forta spirituala a credintei, pe care nici o fereastra zabrelita nu o poate opri. Sunt multe lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate intelege. Taria pe care ti-o da Dumnezeu ar fi una din ele… Cand am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gat si a aruncat-o in lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a batut crancen si a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lasat. Iarasi, am ridicat crucea si el m-a calcat in picioare. Dupa 8-9 incercari, ofiterul a cedat. M-a lasat in pace… Fiind in camera de tortura, imi spuneam: “Rezista! Nu-L face de ras pe Hristos” si poate nu o sa ma crezi, frate, dar dupa 60 de lovituri nu mai simteam nici o durere. Corpul singur lucra fara voia mea, parca se autoanestezia. In inchisoare incetezi sa existi, doar Hristos te tine in viata. La iesirea din Aiud, am aflat ca sarmana mea mama, atunci cand scria acatistul pentru preot, imi trecea numele si la vii, si la morti, nestiind nimic despre mine. Avea mare dreptate – in puscarie, eram si viu, si mort, deopotriva.”
[...]


PAGINI WEB:

Rost:
 Un mare duhovnic vazut prin ochii Securitatii. Parintele Adrian Fageteanu, marturisitorul

Marturie Crestin-Ortodoxa:
Câteva cuvinte (unele chiar ”perle”) ale părintelui Adrian…

Razboi intru Cuvant:

MARTURII EMOTIONANTE DESPRE SFINTENIA PARINTELUI SOFIAN: IPS Teofan, Parintele Adrian Fageteanu, Parintele Gamaliel Sima, Parintele Mihai Aldea

…SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA! Ce ne spune invatatura ortodoxa despre mucenicie, ispitirea lui Dumnezeu si bravada (I). Si: CINE (NU) ASCULTA DE PARINTELE ADRIAN FAGETEANU?

Parintele Adrian: CINE BRAVEAZA GRESESTE! ( Parintele Adrian Fageteanu despre Cap. 24 din Evanghelia dupa Matei – AUDIO)

Parintele marturisitor Adrian Fageteanu intareste cugetele indoielnice: “AM AVUT SI VOM AVEA, CU MILA LUI DUMNEZEU, MEREU EPISCOPI VREDNICI”!
Parintele Adrian: E vina noastra ca nu ne sprijinim ierarhii cei buni (VIDEO)

Parintele Adrian Fageteanu: “SA NU PRIMEASCA NIMENI!”

Parintele Adrian Fageteanu: “E vremea lui… SCAPA CINE POATE!” (VIDEO)


MUSTRARILE SFANTULUI ANTIM IVIREANUL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu