Reportaj despre "Iconari in Otopeni" si un interviu cu Mihai Coman, unul dintre participantii la acest eveniment

Mihai Coman, iconar: 

Toata invatatura de credinta a Bisericii se afla descrisa in icoana. Nu o punem noi, pictorii. Stiti, nu am aicea, intre culorile mele, un capacel in care tin un pic de sfintenie, sau e Duhul Sfant pe care il amestec in culori si pun sfintenia. Persoana vine, cu intreg ipostatul ei, respectiv si cu sfintenia. Noi nu adaugam sfintenia la lucrare. Noi pictam portretul, dar pictand portretul si asemanarea fizica a celui reprezentat, aducem prezenta lui in deplinatatea ei.  

Cosmina Chituc, P.R. "Iconari in Otopeni":

"Iconari in Otopeni" a pornit, in primavara aceasta, la o initiativa a domnului Ioan Popa, pictor si locuitor al orasului Otopeni. Si mi se pare important de subliniat faptul ca intr-o comunitate mica, intr-un mic orasel, aflat langa un mare oras, in care totul se dilueaza, si nimic nu ajunge de fapt la toata lumea, a existat acesta initiativa de a face o intalnire deschisa, de a vedea cum se naste o icoana, si de a lucra "pe viu" - cum s-ar spune. 

Madalina Mirea, istoric de arta:

La noi a ajuns prin profesorul Georgios Kordis, din Universitatea din Atena, care a  adunat in jurul domniei sale un grup de iconari tineri, in general universitari - deci formator de spirite tinere -, si care a oferit acest prilej. Deci, in primul rand profesorul Kordis a pictat de fata cu publicul o icoana, explicand toate etapele, si apoi a adus din tot spatiul ortodox, daca dorit, acest tip de raportare a iconarului catre public.  

Ioan Popa, coordonator "Iconari in Otopeni":

Aceasta provocare de a picta in public incercam sa ne-o asumam si sa o prezentam ca o marturisire, ca o misiune pe care o facem in mijlocul oamenilor, la fel cum un preot propovaduieste, sau, prin intermediul cuvantului, transmitem mesaje, acelasi lucru il comunicam prin actul pictarii. Evident, exista o intimitate si o pregatire, o atmosfera in care trebuie sa faci aceasta icoana, insa lucrurile trebuiesc depasite si la intervale, speram cat mai dese - de astfel de evenimente-, sa putem afirma si icoana de buna calitate si icoana marturisitoare, si temele inedite pe care le poate oferi celorlalti.  

Simion Pop, sociolog:

Si acuma revin, la icoanele voastre, la cele pe care le-ati vazut si voi, cei care ati vizitat aceasta expozitie ad-hoc de pana acum, pentru ca va fi maine vernisajul expozitiei. Ati vazut ca foarte multe dintre ele reprezinta martiraje. Tema e a sfintilor romani. Multi dintre ei au fost martiri. In aceasta directie, vreau sa va arunc o provocare, voua, iconarilor, - intr-un fel -, si sa va spun ca, chiar daca nu sunteti constienti, chiar daca nu o faceti explicit, chiar daca nu v-ati gandit neaparat la asta, in fond a crea icoana, a reproduce imagine iconica, va inscrie intr-o batalie politica.

Mi-am propus sa le spun cateva lucruri despre felul in care statutul  icoanei a evoluat in traditia ortodoxa, felul in care icoana presupunea si de multe ori transfigura si un act politic, cum a devenit o emblema a bizantului si a identitatii crestine, si cum dupa aceea, dupa caderea Bizantului, dupa nationalizarea Bisericilor ortodoxe, cum icoana a reusit sa configureze intr-un fel sau altul identitatea religioasa.

Dorin Stefan Adam, arhitect:

Nu se stie ce rol are arhitectul si cu "ce se manaca meseria". Se crede ca acesta este un constructor, ca este un inginer. Suprema apreciere pe care poti sa o primesti pe un santier de constructii este: "sa traiti domnul inginer!", "cum facem domnul inginer aici?".

E laudabil ca se construieste mult, e laudabil ca se depun multe eforturi si incercari de a face rost de bani pentru a zidi. Nu intotdeauna cele mai bune intentii sunt si cele mai fructuoase si bune urme lasate in zidirea bisericilor. Cred ca ar trebui o ierarhie si o abtinere de la a construi "nu conteaza ce, nu conteaza cum". Cred ca ar trebui sa fie comisii de specialisti, mai pricepute in a distinge calitatea unor opere de arhitectura si, de asemenea, de a se raporta la locurile unde urmeaza a fi facute. Dar, apreciez ca se face! Conteaza masura cui care se face ceva si scara la care se face ceva. Fiindca nu cred ca poti sa fi autist, sa nu tii cont de nevoia unor oameni sau de banii unor oameni care cotizeaza la ridicarea unei biserici. Nu trebuie sa se piarda masura lucrului. 

Lect. dr. Sabin Preda, Fac. de teologie ortodoxa:

Atat muzica, cat si icoana, cat si arhitectura, cat si tot ceea ce e implicat in acest proces al spatiului sacru, nu sunt realitati de sine statatoare, ci, ele intervin in relatia omului cu Dumnezeu. Asta este ceea ce le defineste.    

Cosmina Chituc, P.R. "Iconari in Otopeni": 

Imi revine mie sarcina sa concluzionez, desi intotdeauna concluziile trebuie sa deschida pe mai departe. Buna seara, va multumim frumos ca ati venit intr-un numar atat de mare, domnule consilier, doamna Madalina Mirea, curator al acestui eveniment.  Si ma uitam cu bucurie ca s-a constiuit un cerc, care se inchide cu dumneavoastra, vizitatorii evenimentului - ceea ce e foarte important. Suntem cu totii parte a acestui eveniment, in egala masura, cei care au sustinut atelierul timp de patru zile aici, cei care au sustinut conferintele aseara, cei care sunteti astazi printre noi, cu atat mai mult cei care vor fi de maine incolo. Evenimentul va ramane deschis pana in luna decembrie, si va fi dublat de o publicatie, pe care speram sa o putem duce la bun sfarsit. 

Reportaj realizat in cadrul emisiunii "Universul Credintei"/ TVR1 si TVRi/ 3 noiembrie 2013/ Director de imagine Ion Cristodulo/ Reporter Rafael Udriste/

Interviu cu Mihai Coman, pictor de icoane

- As vrea sa trecem acuma la dumneavoastra, la ceea ce faceti si, saptamana trecuta, la "Universul credintei" v-am vazut intr-un interviu pe care colegii mei vi l-au luat. Erati la "Iconari in Otopeni" si spuneati ca "iconarul nu are in borcanelele sale har", ci doar culori pe care le aseaza intr-o anumita randuiala pe lemn. As vrea sa va intreb: cum este procedura? Dumneavoastra faceti portretul si apoi se adauga harul, sau cum se intampla?  

Cum am spus si un pic mai devreme, "a iconarului este arta". Noi intiparim in materie, pe suprafata lemnului, sau pe perete, chipul sfantului, asemanarea exterioara a sfantului. Cam atat. Cam la asta se reduce lucrul nostru, ceea ce avem de facut. Restul, incarcatura dogmatica, teologia Bisericii, care se sintetizeaza in intregul ei in fiecare icoana, si, de asemenea, lucrarea harului, care se impartaseste omului prin intermediul sfantului, se aseaza in icoana odata cu chipul sfantului. Legatura dintre chipul pictat si Prototip este tainica. Spunea Parintele Dumitru Staniloae, foarte frumos: "nu putem explica aceasta legatura", insa ea exista, si, odata chipul intiparit in materie aduce odata cu sine prezenta in har, dupa har, a sfantului respectiv. Si prin intermediul persoanei lui se impartaseste harul, nu prin lemn si nici prin culori. De aceea, nu ne inchinam la lemn si la culori, ci ne inchinam sfantului.

- Am citit zilele trecute pe site-ul Doxologia, o stire potrivit careia in dimineata zilei de 26 octombrie, asadar de ziua Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir, in Rodos, in Grecia, o icoana a Arhanghelului Mihail, aflata intr-o biserica dintr-un cimitir, a izvorat mir. Este vorba de o icoana de la 1896, si Mitropolitul Chiril al Rodosului a cercetat aceasta icoana, si a spus ca intr-adevar este vorba de o minune.

As vrea sa va intreb: cu ce ochi priveste un pictor de icoane, un iconar un astfel de eveniment, o astfel de minune? Sa simti, sa stii ca din icoana pe care tu o pictezi, la un moment dat, poate, prin buna randuiala divina, va izvori mir si va aduce la credinta mult mai multi oameni. 

Pai ar fi doua lucruri de spus aici. Eu as privi-o cu multa bucurie, ca orice credincios, pentru ca este semn al prezentei si al lucrari lui Dumnezeu printre noi si cu noi. Iar, in al doilea rand, daca s-ar intampla o minune impreuna, sau prin una din icoanele lucrate de mine, n-as putea decat sa ma smeresc foarte tare, ma gandesc, pentru ca nu are nici o legatura cu mine. Sfantul, sau Hristos, ar lucra minunea si ar fi prilej - sa speram- si de pocainta pentru mine.

- Simtiti, cand pictati, ca in anumite momente mana, penelul, este condus de altceva, de altcineva decat de dumneavoastra? Si poate fi confundat acest altcineva cu muza pictorului din lume?

Nu, nu! Aceasta confuzie credca e un mit inventat de pictori. Cred ca sinergia dintre om si Dumnezeu este ceva foarte sensibil si delicat. Eu va spun din experienta mea ca n-am simtit o forta exterioara care imi impingea mana mai la stanga sau mai la dreapta. Insa, am constat, uneori, ca dupa ce am ispravit de pictat o icoana, ca imaginea se schimba. E foarte greu de asezat in cuvinte. Imaginea parca e un pic diferita fata de momentul cand atunci eram in fata ei, desi nu se mai schimba dupa ce luam pensula. Cu siguranta ca Dumnezeu lucreaza, insa felul in care lucreaza e unul foarte delicat si e undeva ceva tainic.

- Cand ati lucrat icoana aceasta? Trebuie sa le spunem telespectatorilor ca este lucrarea dumneavoastra, si pe noi ne-a impresionat ca ne-ati adus-o, si ne bucuram, si va multumim ca ne-ati adus-o aici, sa o prezentam tuturor.

Am lucrat-o acum doi sau trei ani, nu retin foarte bine, insa e o icoana foarte draga mie, printre putinele  care mi-a ramas.

De obicei nu pictam asa, generic icoane. Implinim cererile oamenilor. Icoana e un obiect necesar, un obiect care face parte din viata oricarui credincios, si atunci oamenii au nevoie de ea. Atunci cer, comanda icoane: "Am nevoie de o icoana cu Sfantul Nectarie", sau cu alt sfant. Si atunci, noi pictam icoana respectiva. Foarte rar se intampla, neavand de lucru, sa pictam pur si simplu, fara un sens anume. Ca si in Sfanta Liturghie trebuie ca cineva sa se impartaseasca, sa foloseasca respectivul obiect. Eu uneori am inteles, am simtit ca exista o legatura pe care nu o pot exprima foarte bine, intre cel care ii este destinata si icoana pe care o fac. Uneori felul in care icoana se scrie e mai usor, sau mai greu, desi, noi stim, evolutia noastra nu este asa de spectaculoasa. Scriem cu la fel de multa usurinta, sau cu la fel de multa greutate icoane. Uneori icoanele parca se scriu singure, adica merge foarte usor, alteori intampinam foarte multe greutati.  

- Tocmai pentru ca sunt randuite anumitor persoane, si Dumnezeu stie nevoia sufleteasca a respectivei persoane.

 Da, sau poate pentru asezarea lor duhovncieasca, pentru rugaciunea lor, pentru nevoia si dragul cu care asteapta icoana respectiva.  

- Ingenunchiati in fata icoanelor pe care le pictati?

 Pai v-am spus, eu nu ingenunchiez in fata picturii mele, ingenunchez in fata sfintilor. Am pictat o biserica si merg cu multa bucurie acolo, insa intru-catva, desi poate vi se pare ciudat, pictura mi se pare oarecum straina, oarecum straina mie. Nu o mai simt ca si cum ar apartine mie. Da, nu e un sentiment de apartenenta. 

- Ati ajuns, si voiam sa ajungem la acest subiect: ati pictat o biserica, este vorba despre biserica "Sfantul Grigorie Palama", biserica studenteasca de la Politehnica. Ati si primit o distincite din partea Patriarhului Romaniei pentru aceasta pictura, pe care o gasesc a fi extraordinara. Ce inseamna trecerea de la icoana la pictarea unei biserici? E ca si cum am trece de la o rugaciune, la Liturghie? Putem face asemenea comparatii?

Nu stiu sa va spun daca comparatia este potrivita pentru ca nu sunt asa un mare rugator, ca sa pot judeca aceasta comparatie. Insa legatura, sau diferenta intre icoana pe panou de lemn, icoana portabila, si icoana in fresca, icoana din biserica, nu exista decat la nivel plastic. Peretele avand o complexitate mult mai mare, o randuire iconografica, siruri de icoane, presupune o problematica plastica mult mai complexa, mult mai avansata. Si atunci, sigur ca e mai greu de abordat. Sunt si probleme de alta natura, sunt si piedici duhovnicesti, sunt si greutati aparent inexplicabile, pe care le explicam cand terminam. 

- Iconarul, pictorul de biserici, de icoane, trebuie sa fie insoti in lucrarea pe care o face, permanent de rugaciune, inteleg din ce-mi spuneti.

Asta ar fi situarea ideala. Din pacate, e destul de greu. Ne concentram destul de mult pe partea tehnica, pe parte plastica, si deseori - va spun despre mine lucrul acesta, poate ceilalti colegi ai mei sunt mai putinciosi, sunt mai capabili - foarte greu ma adun si ma concentrez si pe partea tehnica, si pe partea manuala, si pe partea spirituala.

- E un exercitiu.

Cu siguranta!

- Un urcus duhovnicesc in cariera, in aceasta lucrare pe care o faceti. Foarte pe scur, care ar fi planurile de viitor?

Planurile de viitor sunt de fapt unul singur: imi doresc cat mai multa liniste sa pot lucra si sper ca Dumnezeu sa randuiasca cele de folos pentru mine.

- Va multumim din suflet ca ati fost cu noi. Va mai asteptam la "Universul credintei".

Cu mult drag.  

                                        

 PAGINI WEB:

ROF:

# Retrospectiva atelierului "Iconari in Otopeni". Lucrari ale iconarilor romani ce sunt prezente in expozitie.                         

# Pasii pelerinului la Manastirea Diaconesti