De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii. Uneori o gustăm bine,
alteori ne fac alţii poftă de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot
ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile
noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide
uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba
geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de
cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre
iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile
mândriei, ușile... uşile... Ferestrele curiozităţii, ferestrele
pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei,
ferestrele… Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în
când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă
învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu
false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne
întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare,
binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Hristos Euharistic.
Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă
ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea
deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea...
Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit,
dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut
răbdare, dacă... şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le
ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi
ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza
sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat
altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem
că timpul nu se opreşte în loc. Evoluăm. Creștem. Învățăm din greșeli.
Chiar dacă au fost momente în care am cugetat, fără a acţiona evident,
nădejdea şi rugăciunea sunt telefonul cu care Îl ţinem pe Doamne atent.
Ieri eram inteligent aşa că am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt
înţelept aşa că mă schimb pe mine!
În viaţă, dacă îţi arăţi durerile, poţi fi considerat slab. Dacă le
ascunzi, poţi fi considerat insensibil... Aşa că cel mai bine este să
trăieşti suferinţele cu şi în Hristos, iubind pe ceilalţi mai mult decât
te iubeşti pe tine. Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul
vieţii. Orice nu este iubire este putere a întunericului. Suntem pe
pământ ca să învăţăm să iubim. Odată ce învăţăm să iubim, murim.
Dumnezeu ne ia la El ca să-L iubim de Dânsul în chip desăvârşit. Dumirit
sau nu, sufletul va face lumină în minte mai devreme sau mai târziu.
Altruismul, aerul fiinţei ontologice ne subliniază în cursul de la
şcoala vieţii că esenţa rămâne aceeaşi: dragostea care niciodată nu
cade!
Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce
vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai
plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de
tine şi de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face să fim cine suntem, deşi
așa ar părea, ci în pofida tuturor evidenţelor, ceea ce ne defineşte
este astăzi şi mâine, starea de prezenţă continuă.
Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai
fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar
cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat
cu chitara obrajilor mei... Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii!
Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte
închisă din care ei văd doar titlul... Adevărul îl cunoşti doar tu.
Împacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur! Fă-ţi timp să
te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa
oamenilor! Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e
adevărată! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul
tău.
Bucură-te de minunea de a fi şi caută Bucuria în Potir!
Sursa: Doxologia/ Ierom. Hrisostom Filipescu, Uşile şi ferestrele din coridorul vieţii noastre
PAGINI WEB:
Parintele Iustin Miron: "Ce ne inchide, de fapt? Mandria, orgoliul. Atat."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu