marți, 5 noiembrie 2013

Usile trecutului le tin deschise orgoliul, nevoia de victimizare si de a da vina pe ceva sau cineva

De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii. Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii poftă de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile... uşile... Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele… Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea...

Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă... şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc. Evoluăm. Creștem. Învățăm din greșeli. Chiar dacă au fost momente în care am cugetat, fără a acţiona evident, nădejdea şi rugăciunea sunt telefonul cu care Îl ţinem pe Doamne atent. Ieri eram inteligent aşa că am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt înţelept aşa că mă schimb pe mine!

În viaţă, dacă îţi arăţi durerile, poţi fi considerat slab. Dacă le ascunzi, poţi fi considerat insensibil... Aşa că cel mai bine este să trăieşti suferinţele cu şi în Hristos, iubind pe ceilalţi mai mult decât te iubeşti pe tine. Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul vieţii. Orice nu este iubire este putere a întunericului. Suntem pe pământ ca să învăţăm să iubim. Odată ce învăţăm să iubim, murim. Dumnezeu ne ia la El ca să-L iubim de Dânsul în chip desăvârşit. Dumirit sau nu, sufletul va face lumină în minte mai devreme sau mai târziu. Altruismul, aerul fiinţei ontologice ne subliniază în cursul de la şcoala vieţii că esenţa rămâne aceeaşi: dragostea care niciodată nu cade!

Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face să fim cine suntem, deşi așa ar părea, ci în pofida tuturor evidenţelor, ceea ce ne defineşte este astăzi şi mâine, starea de prezenţă continuă.

Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei... Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii! Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul... Adevărul îl cunoşti doar tu. Împacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur! Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor! Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.

Bucură-te de minunea de a fi şi caută Bucuria în Potir!


Sursa: Doxologia/ Ierom. Hrisostom Filipescu, Uşile şi ferestrele din coridorul vieţii noastre

PAGINI WEB: 

Parintele Iustin Miron: "Ce ne inchide, de fapt? Mandria, orgoliul. Atat."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu