Retrospectiva atelierului "Iconari in Otopeni". Lucrari ale iconarilor romani ce sunt prezente in expozitie.

Există o anume taină în felul în care acum, la începutul acestui al treilea mileniu creştin, icoana comunică, deschide, adună, cheamă la împreună-lucrare pe semeni. Din această perspectivă, proiectul „Iconari în Otopeni“, desfăşurat în zilele în care pe Colina Patriarhiei mii de pelerini urcau spre a se închina într-o impresionantă procesiune moaştelor Sfinţilor Dimitrie cel Nou şi Artemie, precum şi icoanelor făcătoare de minuni ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena aduse din Grecia, capătă valenţele unei la fel de grăitoare mărturisiri de credinţă.

Puţine sunt evenimentele culturale din zilele noastre care „se deschid“ pentru a mărturisi, comunicând un mesaj ziditor printr-o împreună-lucrare. De aceea, termenul de „atelier“, folosit de organizatorii proiectului „Iconari în Otopeni“, desfăşurat în luna octombrie anul acesta cu sprijinul Primăriei oraşului Otopeni şi al Centrului Cultural „Ion Manu“, revelează în conţinutul lui adânc taina mesajului dialogic, pe care sfântul zugrăvit în icoană îl transmite credinciosului prin mâna „zugravului de subţire“. Adică prin mâna pictorului. Astfel, manifestarea nu se prezervă, ci se dăruieşte, împlinindu-se în sine prin toţi participanţii.

Rolul formatorilor de spiritualitate

Mădălina Mirea, curatorul evenimentului „Iconari în Otopeni“, aflat anul acesta la prima ediţie, ne-a dezvăluit câteva laturi ale modului în care acest „atelier deschis“ a devenit comunicativ şi împreună-mărturisitor în lucrare:

„Toţi participanţii sunt iconari tineri, autentici, care în acest moment au ajuns la o maturitate a expresiei artistice. Ceea ce îi uneşte este faptul că ei sunt formatori de spiritualitate. Scopul este, în primul rând, apropierea publicului de acest gen de manifestări, de icoană. Apoi, «deschiderea» iconarului, care iese din atelierul lui către public, pentru o împreună-lucrare, care înseamnă, în primul rând, un îndemn de apropiere a trăitorului acestui mileniu de sacru, apoi educarea publicului, semnalarea şi radiografierea prezentului în arta bisericească. Omul modern are nevoie în foarte mare măsură de această apropiere. Pe lângă publicul de specialitate, omul simplu intră aici, pune întrebări, în nevoia lui de a descoperi sau redescoperi icoana, şi de a o aşeza în centrul vieţii lui duhovniceşti“, ne-a spus aceasta.

Dimensiunea verticală a icoanei

 

Mihai Coman

 La rându-i, iconarul Mihai Coman, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, ne-a mărturisit:

„Poporul s-a raportat la icoană într-un mod firesc dintotdeauna, pentru că icoana aduce în faţa omului prezenţa sfântului, dialogul cu el, cu Hristos Însuşi.

Noi încercăm să dezvelim un pic «misterul» care se află aşezat în jurul icoanei. Dezvelirea actului de creare a unei icoane poate să-l facă pe cel care se află în faţa ei să vadă că naşterea ei este un firesc realizat după anumite reguli. Că icoana nu este un obiect blocat în Antichitatea timpurie sau mai târzie, nu este un fel de fosilă, ci ceva viu şi prezent, aparţinător civilizaţiei noastre de acum“. 

Daniel Codrescu

Daniel Codrescu, pictor bisericesc din Bucureşti, membru al unei echipe care a realizat mai multe mozaicuri în Catedrala şi Reşedinţa patriarhală, completează: 

„Un sfânt se naşte în icoană când el este deja recunoscut ca atare, canonic, de Biserică. Nu este o creaţie pe care o imaginăm, ci pur şi simplu un dat. Apoi fiecare iconar vine cu propria lui trăire, cu propria lui viziune, în aşa fel încât să-i aducă un plus de valoare, să poată transmite un mesaj rugătorului, ca să-i fie spre folos. Pe noi, Biserica ne învaţă să trăim o viaţă cât mai curată, în aşa fel încât trupul nostru să fie umplut de har şi să devină instrument al lui Dumnezeu, prin care să reuşim să redăm chipul sfinţilor“. 

Sorin Efros

 Sorin Efros, zugrav de frescă din Basarabia, ne spune că 

„harul te ajută dacă ai înclinaţie pentru pictură. În momentul în care te rogi, se vede lucrul acesta în lucrarea pe care o realizezi. Se transmite harul. Când lipseşte Dumnezeu din mintea pictorului, lipseşte şi harul. Şi atunci icoana este «nevorbitoare». Eu încep ziua de muncă cu rugăciunea de dimineaţă şi o închei cu cea de seară. În timpul zilei, cât stau pe schelă, rostesc în gând «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul». Spun aceasta, deşi Îl am pe Dumnezeu în faţa ochilor. Când eşti concentrat şi adunat în interiorul tău, spre Hristos, El este acolo, în inimă“.

Razvan Badescu

Răzvan Bădescu, iconar din Galaţi, ne defineşte dimensiunea verticală a icoanei, completând în acest mod felul în care se percepe, se revelează în atelierul deschis împreună-mărturisirea:

„Când se realizează o icoană, lucrarea lui Dumnezeu se termină la cel care se închină la ea. Şi tot atunci începe. Scopul icoanei este de a ajunge la sufletul omului, de a aduce mântuire celui ce se roagă la ea. Contribuţia mâinii iconarului este doar o mărturisire de credinţă“. 

Iată de ce a vorbi despre proiectul „Iconari în Otopeni“, cercetat cu bucurie şi interes şi de Preasfinţitul Episcop Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, înseamnă până la urmă părtăşie la taina icoanei, chemare şi, la fel, împreună-mărturisire. Ceea ce pentru acest început de mileniu continuă să însemne dialogare cu veşnicia. Adică cu Hristos, Mântuitorul lumii.

Sursa: Ziarul Lumina, O formă de transmitere a credinţei prin mâna „zugravului de subţire“ Atelier deschis sau cum se naşte o icoană

***

File de jurnal notate de Madalina Mirea, curatorul evenimentului "Iconari in Otopeni" 

(http://iconariotopeni.blogspot.fr/)

Cu susținerea Primăriei orașului Otopeni și a Centrului Cultural “Ion Manu”, un grup de tineri iconari și istorici de artă din București și din țară, au realizat un eveniment dedicat iconografiei românești contemporane în forma unui atelier deschis și a unei expoziții.

Atelierul a funcționat pe de o parte ca întâlnire între iconarii invitați în sensul depășirii spațiului intim al fiecăruia, iar pe de altă parte ca întâlnire între aceștia și publicul doritor. Astfel, lucrările ce vor fi expuse până în luna decembrie se constituie pe de-o parte din icoane deja realizate, aduse de participanți și expuse, și pe de alta parte din lucrările ce au fost realizate în cadrul atelierului, pe o durată de patru zile, între 21 și 24 octombrie.

Atelierul s-a finalizat vineri, 25 octombrie, cu o masă rotundă de discuții pe tema de anul acesta: Sfiniți trăiori în spațiul românesc, precum si alte subiecte conexe, invitati fiind vorbitori din zone variate (sociologie, arhitectură, muzică psaltică, istoria artei). Sâmbătă, 26 octombrie, vernisajul expoziției a fost prefațat de un concert al Grupului Nectarie Protopsaltul.

Expoziția va rămîne deschisă pînă în luna decembrie, fiind însoțită și de lansarea unei publicații destinate să reflecte întregul proiect la nivel de texte, mărturii și reproduceri de cea mai bună calitate din cadrul atelierului. 

Centrul Cultural "Ion Manu" Otopeni
deschis publicului larg
program de vizitare expoziție: 

L-V 9.00-17.00 și S-D 9.00-13.00

*

Participanti la atelier:

diacon Nicolae Balan, Alba-Iulia (fresca)
Alexandru Nicolau, Bucuresti (fresca)
Andrei Nicolae Raileanu, Cluj-Napoca (sculptura religioasa)
Daniel Codrescu, Bucuresti (mozaic)
Daniela Musat Toma, Cluj-Napoca (fresca)
Gabriel Toma Chituc, Bucuresti (icoana)
Ioan Popa, Otopeni (fresca)
Marius Ghinescu, Iasi (icoana)
Mihai Coman, Bucuresti (icoana)
Razvan Badescu, Galati (icoana)
Razvan Gasca, Piatra Neamt (icoana)
Sorin Efros, Bucuresti (fresca) 

Dorin Stefan Adam, Bucuresti, atelier Manadelucru (arhitectura religioasa)

***

In prima zi s-au schitat desenele, s-au asternut proplasmele, am inceput organizarea expozitiei cu icoanele aduse de participanti, am bricolat etichete. Cu profunda surpriza si bucurie am descoperit fiecare lucrare in parte. Intr-adevar, iconarii au adus cu ei ce-au avut mai bun, mai reprezentativ. Sunt lucrari trudite, din care lumina se desprinde si-l invaluie pe privitor, icoane in care harul si mestesugul sunt impreuna lucratoare.

*

“Ziua a doua a adus pentru Iconarii din Otopeni limpezirea desenului, si diverse stadii ale culorii asezate pe panouri, cu migala si sarg.

In pauza am vorbit despre diferitele tipuri de aur, despre faptul ca e util ca pe o icoana sursa de lumina sa fie una indirecta si ca lumina optima care potenteaza icoana este cea discreta. De aceea icoanele sunt mai frumoase la vecernie.

Aurul in diferitele lui stadii, fie ca este asternut in foita simpla sau dubla, pus cu bol, sau slefuit cu agat, este jertfa iconarului care aduce in lucrarea sa ce are el mai bun, mai pretios. Smirna si tamaia, sub forma de rasina, de damar, fac parte din aceasta ofranda. 

In cazul mozaicului, lumina este descompusa, teserele vibreaza suprafata si lumina se reflecta modulat, nu ca dintr-o oglinda si compozitia se poate citi.

Contrastul dintre culoare si aur, dintre aureola si chip, face, de asemenea, sa poata fi citita mai bine compozitia.

Aurul, se stie, este lumina harului, lumina necreata. Este lumina Raiului, cea neinserata, cea pe care ochiul o percepe ca pe o lumina calda si placuta. Asa spun Sfintii Parinti si avem motive serioase sa ii credem.”

*

Ziua a treia

In prima parte a zilei am primit vizita clasei a II-a de la Scoala ARC-EN-CIEL, clasa Dariei Coman, al carui tata se afla aici, intre iconari. Copiii au fost foarte curiosi, cuminti si receptivi, si ne-au pus si intrebari incuietoare de genul cine L-a facut pe Dumnezeu. Invatatoarea, un om care stie bine despre ce este vorba in propozitie, i-a indrumat si le-a raspuns cu rabdare.

Razvan Gasca

Si pentru ca unele intrebari ale copiilor au dus discutia de la pranz in jurul potopului de imagini cu care suntem zilnic asediati, Razvan Gasca a spus ca de imagine trebuie sa tina post iconarul, asta-i asceza lui. Pentru ca intrata in ochi (portile sufletului), o imagine iese greu.

Am marturisit cu totii faptul ca dependenta nu trece nici cu renuntarea totala la televizor, de vreme ce ramanem cu privirea lipita ori de cate ori acesta ne intra in campul vizual.

Gabriel Toma Chituc a explicat fenomenul mesajelor subliminale pe care le transmit anumite emisiuni, precum si faptul ca densitatea prea mare a imaginilor pe minut, fenomen specific desenelor animate actuale, face ca mesajele lor sa nu poata fi decodate, procesate de creier. De aici frustrarea si agresiunea pe care acestea le produc copiilor nostri.

Si pentru ca maine este o sarbatoare straina spatiului si spiritului nostru, iar la scoala ni s-a cerut sa ne trimitem copiii costumati, fiul meu cel mare vrea sa mearga costumat in inger, ca sa ii sperie pe monstri si pe zombie.

As incheia, totusi, intr-o nota mai optimista, spunand ca aici pluteste un duh bun, oamenii avanseaza cu lucrarile, reporterii incearca sa deranjeze cat mai putin lucrul lor.

*

A patra zi

PS Macarie si diac. Nicoale Balan

Dupa masa de pranz, eram bucuroasa ca va pot scrie azi ceva mai consistent, pentru ca s-a alaturat grupului de iconari domnul sociolog Simion Pop. N-am apucat, insa, pentru ca am primit vizita Preasfintitului Macarie, Episcop al Europei de Nord.

A petrecut cu noi mai bine de doua ore, oprindu-se la fiecare artist in parte, pe indelete, intreband unde a mai pictat, din ce ansambluri fac parte lucrarile aduse, in ce proiecte sunt implicati etc. Ne-a uimit pe toti cat de la curent era cu tot ce s-a pictat in ultimii ani, in spatiul romanesc, dar si in cel mai larg, european. La cele mai multe ansambluri se oprea cu bucurie: am fost aici! Si a repetat de nenumarate ori: foarte frumos, excelent, excelent! Cu o parte dintre iconari se cunostea din alte drumuri si revederea a fost cu drag. A indreptat ici, colo cate un fald care nu cadea cum se cuvine pe o icoana sau pe o fresca, cu pricepere si blandete, binecuvantand in stanga si in dreapta, cu urarea: voie buna si sanatate! Au fost momente lungi de har si de zabava. Linistea si voia buna se imprastiau in jur.

Si ne-am bucurat cu totii ca exista in clerul nostru inalt oameni tineri, culti, si la zi cu informatia, oameni calzi, pentru care acasa ramane totusi Romania, chiar daca sunt trimisi la misiune in cele patru colturi ale lumii.

Ne-a povestit despre comunitatile de romani din Suedia si din Norvegia, despre cele patru biserici, doua de lemn si doua de zid, care sunt in lucru acolo si se vor a fi impodobite. 

Am dat slava lui Dumnezeu pentru acest moment binecuvantat si stim ca vom mai auzi, cu siguranta, unii de altii.

*

A cincea zi

Cum artistii se apropiau de finalul lucrarilor, in a doua parte a zilei au inceput conferintele.

Participanti la conferinta:

Simion Pop (sociolog), ”Ucenicia – Cadru antropologic”
Dorin Ștefan Adam (arhitect), ”Arhitectura Contemporană eclezială. Formă și loc”
Sabin Preda (protopsalt), ”Muzica și icoana. O perspectivă teologică”
Vlad Bedros (istoric de artă), ”Particularități stilistice în arta de tradiție bizantină din România”
Primul vorbitor, Simion Pop, sociolog care se ocupa cu studii de antropologie crestina, a adus cateva provocari. Le enunt, doar, fara a le detalia:

PS Macarie si Marius Ghinescu

- Lumea occidentala devine foarte receptiva la icoana

- Exista metodisti trecuti in masa la ortodoxie, cuceriti de imaginea pe care o propune icoana

- De la Rembrandt la publicitate, corpul nostru este prins intr-un sistem de relatii senzoriale

- Problema imaginii si a efectului sau asupra definirii identititatii noastre este un subcapitol al studiilor de antropologie a senzorialitatii, care au mare cautare acum in occident

- Icoana - cea care a fost plasata intr-un sublim inaccesibil. Ea trebuie readusa in spatiul public, inclusiv pentru consumul vizual al omului contemporan, asaltat senzorial cu mii de alte imagini care ii fac mai mult rau decat bine

- Este mai mult decat necesar un astfel de demers, precum cel propus de Iconari in Otopeni pentru ca, traim intr-o lume plurala, cu oroare de vid.

- Fiecare iconar care asuma serios aceasta profesie face loc in viata sa unui proiect etic: miza este a ramane iconar in aceasta lume contemporana in care trupul nostru a devenit un loc in care forte disjuncte incearca sa isi impuna hegemonia

- Pe cont propriu, generatia tanara a incercat sa reinoade firul traditiei, incercand sa construiasca spatiul din jurul sau altfel decat incearca alte politici

- Originea secularizarii este efectul unui trup neinvatat, care nu mai este prins intr-un ritm liturgic. In biserica, vazul, gustul, mirosul, auzul ne sunt captate intr-un altfel de paradigma a senzorialitatii, una care contribuie, pe termen lung la definirea noastra identitara drept crestini practicanti.

Domnul Dorin Stefan Adam ne-a lamurit, fara sa se planga, care sunt provocarile unui arhitect care nu are niciun fel de specializare in domeniul arhitecturii religioase. Pe langa conditionarile cu care se confrunta si in cazul unui edificiu laic, legate de planul urbanistic zonal, limite de vecinatate etc, in cazul unei biserici, dialogul dintre arhitect si cler este marcat de o lipsa de tact si rabdare din partea unora si de dorinta de a impune un model, un sablon, din partea celuilalt. Si din prea mult entuziasm se pot face biserici urate. Este necesar ca ambele parti sa-si cunoasca nevoile. 

Ioan Popa

In desenarea unui proiect trebuie sa tii cont de forma, dar si de loc, caci, daca vrei mai mult, trebuie sa iei seama si la contextul geografic. O forma apriori buna, poate suferi de inadecvare. 

Dupa ce ne-a prezentat cateva spete prin care a reusit sa ne convinga de utilitatea unei abordari moderniste a arhitecturii ecleziale, conculzia a fost aceea ca un astfel de spatiu trebuie calibrat dupa chipul si mai ales intru implinirea multiplelor nevoi ale unei comunitati: curte larga pentru slujbele mari, spatii de petrecere a timpului de dupa liturghie, spatiu pentru activitati diverse, de la mese comunitare la cercuri pentru copii etc.

Astazi, cand tehnic vorbind poti face orice forma vrei, doua provocari raman valabile. Prima, aceea de a te abtine, de a te infrana sa faci ce forme iti trec prin cap si a doua, la fel de necesara, educarea comanditarului. (Similar in cazul icoanei, imi permit sa adaug)

A fost randul lui Sabin Preda, biblist, la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti. El ne-a adus in atentie termenul de ESHATOLOGIE, ceea ce uzul comun defineste ca fiind vremurile din urma. Vremurile din urma incep de la Pogorarea Duhului Sfant. Este o istorie unitara, chiar daca noi o percepem subiectiv, asa cum un martor al vietii noastre va relata diferit de noi aceleasi evenimente. Relatia este de tipul DEJA SI NU INCA, insa nu la un nivel temporal, ci la unul calitativ.

Andrei Nicolae Raileanu

Aducand discutia in zona eshatologiei functionale (in limba greaca functional se spune liturgikos), Sabin Preda a precizat faptul ca artele din aceasta zona sunt cele care exprima relatia omului cu Dumnezeu.

Important pentru abordarea unui domeniu artistic din sfera liturgicului, ar fi capacitatea mestesugarului de a se scoate pe sine din ecuatie, si anume de a nu se propune pe sine ca mester, ci mai curand de a transmite, de a asigura legatura cu Dumnezeu. Iconarului, ca si imnografului, ii este propus un efort ascetic de kenoza, de lepadare de sine, pentru a facilita o abordare istorica, menita sa te transporte in alt spatiu si timp.

Cu adevarat, in biserica simturile noastre sunt bombardate, insa cu altfel de stimuli, provocate la maximum, insa cu alt tip de materie. Formula liturgica Da-ne noua, mai adevarat a ne impartasi, rezolva problema lui Deja si nu inca, intru predispunerea inimilor noastre.

Colegul nostru, istoricul de arta Vlad Bedros, a venit cu un discurs foarte consistent, despre optiunea de stil (aproape o moda) si despre capacitatea artei bizantine de a varia, ramanand egala cu ea insasi.

Premisa a fost că nu putem vorbi despre școli naționale de pictură în balcani, pentru că în secolele XV- XVI ideea de stat national era încă în curs de limpezire în spațiul balcanic. În plus, meșterii din acest areal au sintetizat momente diferite ale experienței picturii bizantine târzii, care a avut, la randul său, prima limpezire programatică în Renașterea Paleologă. Ceea ce derivă din această experiență, pictura post-bizantină, își găsește diferite formule stilistice mai mult sau mai puțin tributare acestui model.

Un material ilustrativ foarte bogat a ajutat la precizarea diferitelor influențe pe care arta bizantina le-a exercitat asupra picturii bisericesti din Tara Romaneasca și Moldova.

Vlad a inceput in forta, cu Curtea de Arges, monumentum princeps. Renasterii Paleologe îi datorăm aici câteva elemente specifice picturii bizantine tarzii:

- iesirea din cadru a personajelor, care calcă pe fașă

- personajul martor, care vine din Antichitatea târzie, din scena vestirii morții Fecioarei de către Arhanghelul Gavriil (fără rol iconografic precis)

- îngerii în grisaille, care vin să contemple chipul Maicii Domnului

- accentele de sens si perspectivă simbolică aplicate foarte eficient

- experimentele pe care meșteri curajoși îndrăznesc să le propună, mai cu seamă în detalii, în aspectele mai puțin importante, cum ar fi ostașul gardă a lui Irod

- pensulația fluidă, laviul generos, economia registrului cromatic, jocul cald-rece, ca și cel dintre lumină și umbră.

În pandant, imaginile de la Bolnița Coziei aduc în prim plan influența școlii cretane care perpetuează stilul bizantin târziu:

- detaliile portretelor fine

- multitudinea de gesturi ale personajelor secundare

- caligrafia detaliilor din scena Răstignirii

Bolnița Coziei aduce o modificare esențială spiritului fluent și liber de la Curtea de Argeș. Aici stilul este mai stăpânit, mai analitic și caligrafic, pune accent pe desăvârșirea formei. Pierderea monumentalității este compensată de sporirea eleganței și a expresivității.

Daniela Musat Toma

Prezentarea a adus în prim plan și discuția despre o evoluție a artei medievale românești și despre reflectarea acestui parcurs în istoriografia de artă. Bizantinologul Andre Grabar, încheie recenzia sa la amplul studiu al lui Paul Henry despre pictura medievală românească cu o întrebare retorică: se poate vorbi în cazul acestei picturi despre un fenomen cu etapele cunoscute, naștere, creștere, apogeu, descreștere stingere, sau tot ceea ce ne propune pictura bizantină românească este un raport de forțe statice. Evident, conferinta nu și-a propus să răspundă acestei întrebări, ci doar să semnaleze faptul că dacă se poate vorbi despre o școală macedoneană, o școală sârbească și mai târziu despre școală rusească în pictura post-bizantină, aceasta se datorează în primul rând istoricilor de artă din spațiile respective și a programelor desfășurate pe termen lung de inventariere și repertoriere a tuturor edficiilor reprezentative. Anii 20-50 ai secolului trecut au adus în spațiul balcanic noi precizari și clarificări în acest domeniu, în timp ce la noi, pioneratul istoricului de artă Vasile Drăguț din anii 70 și încercările lui I.D. Ștefănescu au rămas fără continuitate.

Discuțiile cu audiența s-au prelungit până târziu și sperăm că fiecare participant a plecat cu ceva în plus de la această densă confruntare de idei. Este un dialog necesar, în stadiul definirii termenilor și al acordării discursurilor care nu sunt disjuncte, ci, dimpotrivă, cumulative, chiar dacă sunt exprimate în termeni specifici de sociologie, arhitectură, iconografie sau istoria artei. Suntem toti de aceeași parte a baricadei. 

Madalina Mirea, curatorul evenimentului

***

Lucrari realizate in timpul saptamanii

Alexandru Nicolau:

Andrei Nicolae Raileanu: 

Daniela Musat Toma:

Daniel Codrescu:

diacon Nicolae Balan:

Gabriel Toma Chituc:

Ioan Popa:

Marius Ghinescu:

Mihai Coman:

Razvan Badescu:

Razvan Gasca:

Sorin Efros: