Astăzi, 7 ianuarie 2018, la ora 13.45, părintele Placide Deseille a trecut la Domnul, la vârsta de 91 de ani.
Născut pe 16 aprilie 1926 în Issy-les-Moulineaux, lângă Paris, Părintele Placide a devenit călugăr cistercian la Abația Bellefontaine în 1942 la vârsta de 16 ani. În 1966 înființează împreună cu alți călugări o mănăstire de rit bizantin în Aubazine, Correze, Franța, iar 1977 se decid să treacă la Ortodoxie. Au fost primiți în Biserica Ortodoxă pe 19 iunie 1977, iar în februarie 1978 au devenit călugări ai mănăstirii Simonos Petra din Muntele Athos. În același an au fost trimiși în Franța de către Arhimandritul Emilianos, Starețul Mănăstirii Simonos Petra, pentru a întemeia un metoc al mănăstirii athonite. Astfel Părintele Placide împreună cu Părintele Serafim au pus bazele mănăstirii Sfântul Antonie cel Mare pe 14 septembrie 1978, slujind la început într-o casă dărăpănată din Saint Laurent en Royans (Drôme), într-o vale sălbatică din masivul Vercors. Apoi a luat naștere mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului care, mai târziu, a fost cunoscută sub numele de mănăstirea de la Solan.
Născut pe 16 aprilie 1926 în Issy-les-Moulineaux, lângă Paris, Părintele Placide a devenit călugăr cistercian la Abația Bellefontaine în 1942 la vârsta de 16 ani. În 1966 înființează împreună cu alți călugări o mănăstire de rit bizantin în Aubazine, Correze, Franța, iar 1977 se decid să treacă la Ortodoxie. Au fost primiți în Biserica Ortodoxă pe 19 iunie 1977, iar în februarie 1978 au devenit călugări ai mănăstirii Simonos Petra din Muntele Athos. În același an au fost trimiși în Franța de către Arhimandritul Emilianos, Starețul Mănăstirii Simonos Petra, pentru a întemeia un metoc al mănăstirii athonite. Astfel Părintele Placide împreună cu Părintele Serafim au pus bazele mănăstirii Sfântul Antonie cel Mare pe 14 septembrie 1978, slujind la început într-o casă dărăpănată din Saint Laurent en Royans (Drôme), într-o vale sălbatică din masivul Vercors. Apoi a luat naștere mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului care, mai târziu, a fost cunoscută sub numele de mănăstirea de la Solan.
Părintele Placide a predat Patristica la Institutul Teologic Ortodox Sf. Serghie din Paris. De asemenea, el este fondatorul colecției "Spiritualitatea orientală" la editura abației Bellefontaine. Este autorul mai multor cărți despre istoria monahismului și a spiritualității ortodoxe. [...]
Părintele Arhimandrit Placide Deseille a fost unul dintre cei mai importanți părinți duhovnici și teologi ortodocși francezi contemporani.
Părintele Arhimandrit Placide Deseille a fost unul dintre cei mai importanți părinți duhovnici și teologi ortodocși francezi contemporani.
Veșnică să-i fie pomenirea!
Traducere și adaptare de Român Ortodox în Franța după Orthodoxie.com, Décès de l’archimandrite Placide Deseille
UPDATE:
Si moartea face parte din viață...
Mai jos se poate vedea fotografia pe care Părintele Placide a dat-o cuiva, cu puțin înainte de a trece la Domnul, cu rugămintea de a fi multiplicată și dată credincioșilor, fără să fi specificat ocazia. Acum este evident că această fotografie, în care Părintele Placide ia binecuvântare de la Părintele Cleopa, este una de "A-Dieu!", prin care înțelegem mesajul că Părintele Placide se va duce în Ceruri să-l întâlnească pe mare duhovnic român. Dumnezeu sa-i odihnească cu Sfintii Lui!
Părintele Placide luând binecuvântare de la Părintele Cleopa
(Fotografia nu se poate prelua decât cu acordul nostru) |
Doxologia, O mărturie despre trecerea la Domnul a părintelui Placide Deseille
Iubiţi păstori de suflete şi dragi prieteni de pretutindeni,
Vă mulţumesc pentru purtarea în rugăciune a
Părintelui nostru iubit. Sunt sigură că Părintele a simţit astfel
dragostea românilor de pretutindeni.
Părintele a plecat dintre noi duminică, 7
ianuarie, pe la ora 13.45. Domnul a rânduit să ajung cu o jumătate de
oră înainte la spital, să-l găsesc încă în viaţă, să-i sărut mâna caldă
cu o mireasmă deosebit de frumoasă. Icoana Maicii Domnului era în
braţele Părintelui, cu alte două iconiţe mici, a Sfântului Nectarie şi a
Măicuţei Domnului din Sfântul Munte. Părinţii i-au citit rugăciunile de
ieşire a sufletului pe la ora 13.30, apoi am trecut iar fiecare să mai
luăm o binecuvântare, în tăcere, cu ochii înlăcrimaţi de apropierea de
un om sfânt şi de despărţirea iminentă. M-am aşezat apoi lângă Părinte
şi i-am luat mâna stângă în mâinile mele, cu fruntea atingându-i mâna şi
metania atât de folosită, parcă sfinţită de rugăciunea Părintelui. Eram
tare bucuroasă să fiu atât de aproape. Îi auzeam încă respiraţia
înceată, lină, senină. Îl auzeam pe Părintele Casian, care îl ţinea de
mâna dreaptă, murmurând printre lacrimi „nu vom putea niciodată să vă
mulţumim, niciodată”, „câte aţi făcut pentru noi”, şi iar spunând
„mergeţi în pace în Împărăţie”, „meritaţi să fiţi acolo”, „meritaţi din
plin”. Îmi auzeam şi eu inima spunându-i Părintelui ce mult îl iubeam şi
îmi părea atât de rău că era prima dată când o făceam. Cred, totuşi, că
mi-a auzit ultimul gând. Apoi au urmat câteva respiraţii mai
sacadate, ca şi când Părintele plângea, apoi nu s-a mai auzit nimic, era
linişte, multă linişte...
Mâna Părintelui a început să se răcească, dar
dragostea sa a rămas să ne încălzească veşnic inimile. Amintirile mi-au
împresurat gândul: îndemnul său la rugăciune şi citirea din cărţile
duhovniceşti şi Sfânta Scriptură, zâmbetul părintelui de fiecare dată
când intram în chilia sa, modelul său de smerenie, preocuparea sa pentru
fiecare dintre noi, puternica sa rugăciune care vindeca, mângâia,
soluţiona problemele cele mai grele, pacea cu care plecam mereu de la
mănăstire, felul cum orice problemă o transforma într-o rugăciune către
Dumnezeu, entuziasmul cu care vorbea despre români, şi parcă auzeam
rugăciunea care îi plăcea mult Părintelui: „Doamne, Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, pentru Măicuţa Domnului, miluieşte-ne pe noi”.
Am ridicat privirea spre geam, surprinsă de lumina
de afară. Norii se retrăseseră şi cerul era senin, soarele apăruse de
după nori parcă special ca să vadă şi el naşterea la Ceruri a unui om
sfânt, într-o zi în care în Sfântul Munte se serba Naşterea Domnului,
iar pe calendarul nou eram în bucuria Învierii, a Botezului Domnului şi a
Sfântului Ioan Botezătorul, atât de drag Părintelui. Cerul şi pământul
erau acolo, ca la o taină mare, iar oamenii din atâtea colţuri ale lumii
îl purtau pe Părinte în rugăciunile lor.
Tot o taină mare era şi dragostea pe care o avea
Părintele faţă de români. Părintele spunea că, dacă n-ar fi fost regimul
comunist în România, ar fi dorit să fie într-o mănăstire de la noi.
Când a împlinit 90 de ani, Părintele a ţinut un mic discurs şi ne-a
vorbit despre dragostea lui faţă de români, spunând că rolul românilor
aici e să convertească Occidentul la Ortodoxie. Aşa să vă ajute Bunul Dumnezeu să fiţi împlinitori ai dorinţei Părintelui Placide! [...]
Legături:
ROF:
Sfântul Munte Athos:
Cuvântul Ortodox:
Basilica:
Cuvântul Ortodox:
Basilica:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu