Împacă-te cu toți, ca să ai îndrăznire la rugăciune. (Avva Isaia)
Eu azi, de exemplu, vreau zâmbetul tău, iubirea ta, dar tu poate că ai tras o minciună de dimineață și ești tulburat, sau poate că ai dat-o în bară cu ceva sau ai altă problemă. Cum să știu eu ce-i în viața fiecăruia?
***
Fii cu trezvie, frate, la duhul care aduce întristare omului. Căci multe sunt prăzile lui până ce te face neputincios. (Avva Isaia)
Există un mare pericol, o ispită, o moarte care pândește, o mână răpitoare, care am zice că este mai puternică și decât a diavolului. Te amenință și trebuie să fii atent. Priveghează, frate, ca să nu te stăpânească starea de întristare sau ceva în spatele căruia se ascunde diavolul, duhul care aduce întristare, pentru că omul cu ușurință cade în ea.
Când cineva vede că anii trec, nereușitele i se adaugă, rănile, păcatele, zdrobirile lăuntrice, necredințele, prăbușirile gândului său și ale inimii cu care și-a umplut viața, când vede de câte ori s-a pocăit și că nimic n-a ieșit de aici, atunci îl ia în stăpânire întristarea. Ea poate să apară și instincitv, din egoismul nostru, din mândria noastră, pentru că am vrea să fim mari, să nu avem gânduri, păcate, nereușite. Nenumăratele pofte neîmplinite ne întristează.
Mai bine să cazi în ghearele dracilor, ale legiunilor de demoni, decât să cazi în mâinile întristării, deoarece cu greu vei mai ieși. Gândul îl depășești, păcatul îl biruiești, pe diavol la fel, dar întristarea nu trece. De aceea, fii cu trezvie, priveghează, să nu te stăpânească întristarea. Altfel, reușita ta e problematică.
Mule prăzi. Fiecare întristare descoperă o cursă. Câte suflete doresc după Dumnezeu, atâtea plase aruncă diavolul întristării, iar prăzile prinse sunt nenumărate. Întristarea se ascunde sub chipul smereniei, sub pocăința mincinoasă, sub simțirea mincinoasă a dragostei lui Dumnezeu, sub o mie unul de lucruri și, de aceea, omul este prins de ea, fără să-și dea seama și este netrebnicit.
Multe sunt prăzile lui până ce te face neputincios. Demonul întristării te vânează și-ți întinde curse una peste alta. Păcătuiești. Atunci prada lui este: "Ai păcătuit, ce mai poți să faci? Plânge păcatul, jelește, dă cu capul de pământ ca sfinții, varsă-ți sângele, cum scrie la Scara". Dar cu acestea nu face decât să te tulbure, să te deznădăjduiască, până ce te face neputincios.
Dimpotrivă, când ai o reușită, îți aruncă gânduri de mândrie sau alte patimi, încât și de la dreapta și de la stânga, și din față și din spate, și de peste tot să te înconjoare, ca să te prindă.
Ia seama să nu fii cu inima uscata față de fratele, căci toți trăim sub sila vrăjmașului. De locuiești cu frați, să nu le poruncești vreun lucru, ci ostenește-te împreună cu ei, ca să nu pierzi plata ta.
Deoarece avva Isaia cunoaște meșteșugurile răutății din viața noastră care încearcă să ne scoată din cele lăuntrice, revine la problema de bază a mai tuturor oamenilor: aproapele, fratele nostru. Satana se mănâncă cu alți draci în iad și vrea să facem și noi la fel. Si, într-adevăr, câștigă multe biruințe.
Deci, de locuiești cu frați, nu da nimănui poruncă, pentru că, îndată ce-i vei cere ceva, se va împotrivi. După cum tu ai nepuțita ta, așa o are și el pe a lui, și după cum tu vrei ca el să te iconomisească, așa trebuie să-i faci și tu iconomie. Nu poți să știi ce are celălalt în inima lui, în minte, ce i s-a întâmplat azi sau ieri.
Eu azi, de exemplu, vreau zâmbetul tău, iubirea ta, dar tu poate că ai tras o minciună de dimineață și ești tulburat, sau poate că ai dat-o în bară cu ceva sau ai altă problemă. Cum să știu eu ce-i în viața fiecăruia? De aceea, regula generală spune să nu ceri nimic de la nimeni, nici creionul lui, nici carnețelul lui, dar primește să împarți cu el ostenelile ca să nu-ți pierzi plata, altfel le pierzi pe toate.
Când trecem cu vederea sufletul celuilalt și-l judecăm după propriile noastre criterii, suntem cei mai nedrepți din lume. E ca și cum aș pune un copil să ridice greutatea pe care o pot ridica eu. Nu știu ce putere, ce rezistență, în ce stare se află celălalt, mai ales când se împotrivește. Cine se împotrivește este pe punctul de a se prăbuși. De îndată ce-i vezi privirea că se sălbăticește puțin, gura că vrea să refuze, schimbă imediat subiectul. Numai ce vezi că este obosit, amărât, grăbit, nefericit, strâmtorat, melancolic, mânios, orice i-ai spune în momentul acela, orice i-ai face, se va demoniza. Nu fi, așadar, cu inima uscată, pentru că îl pui într-o poziție dificilă.
Dar, cum pot să știu ce are celălalt? Toți oamenii au universul lor. Aceasta este regula de netrecut a vieții și trebuie să o cunoști: cine produce aproapelui său cea mai mică problemă, chiar dacă izvorăște din cea mai bună intenție, este cu inima uscată.
Dacă ești atent, te vei încredința că vrăjmășia, dușmănia celui viclean ne silește ca și cum ar fi vrăjmășia noastră lăuntrică, izvorâtă din noi, în timp ce în esență pornește de la satana. Ne grăbim dinlăuntrul nostru spre păcat având o mie și una de aparente ale virtuții, care însă sunt reflexe de-ale noastre sub înrâurirea energiilor demonice. De aceia, ia aminte! Așa cum dacă te împinge cineva, te împotrivești ca să nu cazi, tot așa ține-te tare ca să nu-ți scape nici un comentariu. Nu te ocupa niciodată cu celălalt.
Dacă vorbirea de rău te supără la fratele tău, adu-ți aminte că, de va auzi, se va întrista și ocolește să-i răspunzi, și se va odihni. De te stăpânește mândria, adu-ți aminte că ea îți risipește toată truda și că cei ce se lasă covârșiți de ea nu au pocăință, și te vei odihni.
Câtă noblețe! Fii atent nu ca să nu fii calomniat, întristat de alții, asta nu are importantă, ci ia aminte să nu dai celuilalt prilej să se întristeze. Dacă se întristează, cum îl vei mai întâlni, cum vei mai comunica cu el? Tu trebuie să te schimbi! Fă-te că nu știi nimic, treci cu vederea toate! De exemplu, tu m-ai judecat, m-ai bârfit, ai spus cele mai rele lucruri despre mine și eu am aflat. Să nu-ți arăt că știu, să închid chiar și gura celui ce vine să-mi vestească bârfa ta. Așa te odihnești și tu, mă odihnesc și eu și pot să mă înfățișez liniștit înaintea ta.
Când cineva pornește de la ce-l bucură și ce-l întristează pe celălalt, atunci legătura noastră socială este sigură, ne unește. Aceste cuvinte ale avvei Isaia ne amintesc cât de necesar este convenționalismul în relațiile umane. Uneori uităm că trebuie să fim rafinați în expresia noastră exterioară și, în numele unei sincerități lăuntrice mai mari, în numele adevărului, legăturile noastre devin demonice în loc de adevărate. Nu e îngăduit să încetez cu convenționalismul, pentru că nu pot să-l întristez pe fratele meu. Știu, de exemplu, că mă urăști, dar azi ai nevoie de mine sau te-a trimis la mine. Eu trebuie să uit că mă urăști și, dacă cumva nu te poți abține și-mi arăți ceva, eu să-mi închid gura, astfel încât legăturile noastre să fie ireproșabile. Aceasta nu este minciună, este dragoste și dovedește că accept să ai întâietate.
Să presupunem că te-am văzut căzând într-o greșeală, și te-am judecat înlăuntrul meu. Desigur că faptul de a te fi judecat este un păcat. Vii mai târziu și-mi ceri părerea despre greșeala ta și-ți spun ce-am gândit. Aceasta nu este un ajutor, ci o rupere din acea clipă a legăturii noastre. Nu este sinceritate, onestitate, cinste, ci ceva plin de autoîncredere și descoperirea bucurării de rău, ca să te umilesc să iasă în evidență propria mea sfințenie. Trebuie să ți-o spun în așa fel încât să nu-ți dai seama ce-am gândit și să te rănești. Să-ți micșorez cât mai mult greșeala, încât să ai tăria sa-ți mărturisești mărimea păcatului, fie duhovnicului, fie mie.
Orice poate să întristeze pe aproapele, orice vine în ciocnire cu voia și cu dorința lui, devine criteriu al legăturii noastre, al corectitudinii noastre, al cinstei și al adevărului nostru. Așadar, îl depășim ca să putem comunica. [...] Să avem drept criteriu pacea celuilalt și să ne îngrijim a nu-l întrista niciodată. Atunci pacea va umple și propriul nostru suflet. [...]
Să nu ai dușmănie față de vreun om, căci nu-ți va fi primită rugăciunea. Împacă-te cu toți, ca să ai îndrăznire la rugăciune.
Nu te împotrivi nici unui om, nu te ciocni cu el pentru că fiecare ciocnire, chiar și cu un singur "nu", cu o privire, cu un zâmbet, se scrie în cer, nu se pierde nimic. Nici un val nu se pierde, ci undeva lucrează și produce un efect. Propria ta împotrivire față de om va avea un efect sus în cer, și rugăciunea ta nu va fi primită.
Vei avea însă îndrăzneală în rugăciune dacă vei fi în pace cu toți. Chiar și când cel de lângă tine este păcătos, rău, nesimțit, rece, necucernic și când se vâră în viața ta, tu să fii în pace cu toți.
Sursa: Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Filocalie, Avva Isaia, cuvinte ascetice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu