De ce avem "harți" în prima săptămână a Triodului?

Calendarul ortodox are prevăzut în prima săptămână a Triodului, după Duminica Vameșului și a Fariseului, zilele de miercuri și vineri care sunt însemnate cu "harți". Dar, cum se face că, după o duminică în care ne este adusă în atenție pocăința, să urmeze zile de dezlegare la bucate? Pornind de la etimologia și istoricul cuvântului "harți", vom încerca să deslușim această rânduială a Bisericii din prima săptămână a Triodului.

În Dicționarul enciclopedic de cunoștințe religioase al Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, cuvântul HÁRȚI are următoarea explicație:

"Termen popular pentru a denumi zilele de dezlegare sau suspendare a postului, miercurea şi vinerea, din anumite săptămâni ca: în Săptămâna Luminată, în săptămâna întâi de după Paști, în săptămâna întâi după Rusalii; miercuri și vineri din răstimpul dintre Naştere și Botezul Domnului, miercuri și vineri din "săptămâna brânzei" (după Duminica Vameşului şi a Fariseului). Se suspendă postul când marile sărbători, Naşterea şi Botezul cad miercuri sau vineri.

Termenul de harți, e o prescurtare din greaca nouă  (άρτγιβούρτγι" - artghivourighi), o formă stâlcită a cuvântului armean araciovoroh (termen bisericesc - araciovorat), postul premiţiilor sau postul premergător Păresimilor, care la armeni se termină în sâmbăta Sf. Serghie (Sarchis), cu două săptămâni înaintea Postului Paștelui (numit la armeni şi "Postul Sf. Serghie").

Serghie Armeanul (sec. VI), avea o slăbiciune deosebită pentru un câine pe care îl numise "Αρτζιβάριο"- Arțivario. Atunci când câinele a fost sfâşiat de fiare, Serghie a căzut în mare întristare şi nu a pus nimic în gura lui o săptămână întreagă. A făcut depresie și i-a obligat imediat pe armeni să țină post aspru în memoria câinelui. Acea săptămână, "Αρτζιβούριο" era săptămâna ce coincidea cu prima săptămână a Triodului. 

De atunci, în prima Săptămână a Triodului armenii au ținut post aspru, doar cu pâine și apă, în timp ce creștinii nu posteau. Pe de altă parte, în Postul Mare, când creştinii posteau, armenii mâncau brânză și ouă. Această diferență de obiceiuri şi neorânduială, fără temei, ortodocșii au denumit-o după câinele lui Serghie: "αρτζι" - "arți". Ei au înfruntat cu ostilitate această erezie a armenilor, astfel încât, în tipicul unei mănăstiri grecești din sec. XII-XIII, un monah scrie următoarele:

"Ca să ne diferențiem de spurcata tradiție a armenilor, vă sfătuiesc ca toată săptămâna aceasta, în care ei postesc aspru, fără nici o îndoială, noi să mâncăm ouă și brânză, iar mirenii pot mânca și carne."

În același fel, Tipicul cel Mare al Sfântului Sava arată motivul dezlegării din această săptămână:

„Trebuie să se ştie că, în această săptămână postesc blestemaţii armeni urâtul lor post, iar noi, monahii, în fiecare zi, chiar şi miercuri şi vineri mâncăm brânză şi ouă în ceasul al nouălea, iar mirenii mănâncă carne, răsturnând astfel dogma acelui fel de eres al acelora”.

Recomandarea pentru ortodocși de a mânca de dulce în prima săptămână a Triodului, pentru a se diferenția de armeni, a făcut ca această săptămână, numită în acele timpuri "a brânzei", să fie cea în care se dezleagă la toate.

Cu toate acestea, în Pidalionul Sf. Nicodim Aghioritul (Reproducerea diortosită după originalul tipărit la Mănăstirea Neamţu în anul 1844), în tâlcuirea canonului 69 se spune că "noi, dreptslăvitorii, nu ne osebim de cei răi slăvitori şi de eretici cu mâncările, ci cu dogmele credinţei". Astfel se precizează că dezlegarea de bucate se dă, în condițiile în care grecii și armenii erau amestecați:

"Se osebesc miercurile şi vinerile Luminatei săptămâni, şi a săptămânii celei după Cincizecime, întru care stricăm cele ale săptămânii celei Luminate pentru bucuria Învierii Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, iar cele ale săptămânii celei după Cincizecime, pentru bucuria Pogorârii Sfântului Duh, ca şi după aceasta să se arate că Sfântul Duh este de o fiinţă cu Fiul, şi cu nimic este mai jos decât acela, precum zice Chitrul în canonul 25 al său. Iar stricarea postului miercurilor sau a vinerilor ce o facem, când se întâmplă Praznicele Naşterii lui Hristos şi ale Dumnezeieştilor Arătări, se vede că o vindecă postul cel ce a apucat mai-nainte al ajunului, care este rânduit în Tipic a se face totdeauna la praznicele acestea, pentru această pricină socotesc, iar stricarea postului ce se face miercurile şi vinerile în cele douăsprezece zile după Naşterea Domnului, şi înainte de lăsatul de carne, şi în săptămâna mâncării de brânză, nici de o parte poate a se vindeca. Iar pricina ce o aduc oarecare la aceasta că adică Armenii postesc în acele 12 zile pentru câinele Arţivurie, iar în săptămâna cea înainte de lăsatul de carne, Ninivitenii, iar în săptămâna brânzei tetradiţii. Pricina aceasta, zic, este cu totul neputincioasă şi rece. Fiindcă noi dreptslăvitorii nu ne osebim de cei răi slăvitori şi de eretici cu mâncările, ci cu dogmele credinţei. Pentru aceasta şi Pavel zicea, Legea poruncilor, cu dogmele stricându-o. Pentru aceasta, atât Balsamon, cât şi Ioan al Chitrului care zic că să dezlegăm miercurile şi vinerile acestea, pentru că postesc întru ele ereticii cei mai sus arătaţi, nu zic nehotărât ca toţi dreptslăvitorii să dezlege, ci numai aceia ce împreună locuiesc şi împreună petrec cu pomeniţii eretici. Că Balsamon în al 52-lea răspuns ce face către Marcu al Alexandriei zice acestea: „Însăşi aceasta se va face când cineva petrece împreună cu tetradiţii sau cu Armenii. Iar Ioan în răspunsul 27 ce face către Cabasila al Dirahiei, asemenea zice; şi mai ales de neam întâmpla a petrece împreună (cu nişte eretici ca aceştia adică); nu însă cu pricinuirea aceasta să facem bucurie pântecelui."

Din această pricină, în perioada bizantină, când vroiai să îi spui cuiva că a mâncat foarte mult, îi spuneai că a mâncat ca un câine: arţivuris. Prin aceasta se înțelegea că s-a mâncat fără nicio rânduială, fără temei, în dezordine, amestecat. Sensul cuvântului pentru ortodocși a dobândit, mai apoi, înțelesul de neținere a canoanelor în ceea ce privește postul, sau "dezlegare la toate".

Astăzi rânduiala Bisericii prevede dezlegare la bucatele de dulce, în zilele de miercuri şi vineri, în săptămâna care urmează Duminicii Vameșului şi Fariseului, din pricini duhovnicești, pe care Părintele Macarie Simonopetritul le înfățișează în cartea „Triodul Explicat. Mistagogia timpului liturgic”:

Parabola Vameşului şi Fariseului îşi dobândeşte întreaga valoare în iconomia duhovnicească a Triodului. Aşezată la intrarea în Postul Mare, ea îl previne pe credincios împotriva slavei deşarte la care l-ar putea expune eforturile sale ascetice. Ca întreaga cateheză imnografică, învăţătura despre smerenie are funcţia esenţială de a echilibra regulile postului şi ascezei pe care le prevede typikon-ul, punând în evidenţă dimensiunea lor duhovnicească. Fiindcă fariseul era într-adevăr un drept care postea două zile pe săptămână şi păzea Legea, aşa cum un creştin zelos ar putea păzi cu stricteţe regulile typikon-ului, dar s-a îngâmfat cu slavă deşartă slăvindu-se cu faptele sale şi judecând pe aproapele său: vameşul. Aceasta e atitudinea de care trebuie să fugim încă de la începutul parcursului ascetic pentru a putea primi răsplătirile duhovniceşti ale virtuţilor pe care le vom fi practicat în timpul Postului Mare: ele trebuie ţinute ascunse în inimă evitând cu toată atenţia judecarea aproapelui. Slava deşartă şi corolarul ei, maimuţăreala virtuţii prin ostentaţie, sunt două patimi care-l pândesc pe ascet la începutul şi sfârşitul cursei sale. [...]

Desigur, după învăţătura Părinţilor, dată fiind legătura intimă între suflet şi trup, prin post şi asceză ajungem la smerenie. Smerindu-şi trupul prin privarea de alimente, credinciosul îşi va putea abate, pe parcursul celor patruzeci de zile ale Postului Mare, sufletul de la atracţia plăcerilor făcându-l astfel să coboare în adâncul smereniei. Dar fariseul nu postea „cum se cuvine”, căci dacă vrem să străbatem cu folos Postul Mare, trebuie „să învăţăm legile postului” şi să ne omoram trupul „cu ştiinţă” şi discernământ, amestecând smerenia în toate virtuţile: „Leagă de înfrânare smerenia, fără de care cea dintâi se va afla nefolositoare”. Căci smerenia e superioară ascezei şi postului, aşa cum virtuţile sufletului sunt superioare virtuţilor trupului!

Iată deci cum Biserica noastră, cu chibzuință a hotărât ca în săptămâna ce urmează duminicii Vameșului și Fariseului să se dea dezlegare la bucate, nu pentru bucuria pântecelui, ci spre smerirea duhului celui ce se pregătește a se înarma cu  nevoințele ascetice, urmând astfel smereniei vameșului, și lepădând slava deșartă a fariseului ce se înfățișa în fața lui Dumnezeu ca mare postitor, după Lege, dar mâncând, prin judecată, pe aproapele.

Articol alcătuit de M. A. si R.O.F.

Bibliografie :
1. Ο λουλάς προστέθηκε αργότερα
2. Πώς βγήκε η φράση «Άρτζι μπούρτζι και λουλάς», που σημαίνει την ασυνεννοησία και τη σύγχυση. Από το Βυζάντιο, στον Καποδίστρια και στις διαμάχες του με τους οπλαρχηγούς