Arhim. Efrem Vatopedinul: "Cel ce dorește să-L iubească pe Hristos, cel ce simte că centrul vieții sale este Hristos, nu-L va uita pe Hristos dacă va lipsi o vreme de la slujbele bisericii"

Arhim. Efrem - foto Marturie Athonita

Această pandemie nu este un lucru îngăduit întâmplător de Dumnezeu, ci trebuie înțeleasă între semnele vremurilor. Este urmarea mâniei dumnezeiești, fiindcă astăzi omul nu mai lucrează cele firești, cele raționale, ci cele iraționale, cele împotriva firii. Și, închipuiți-vă cât de mult se întristează Duhul Sfânt, și cum Dumnezeu Tatăl intervine din nou, cu părinteasca Sa fire. Fiindcă nu trebuie să uităm niciodată că orice încercare, dacă o îngăduie Dumnezeu, nu o îngăduie ca un călău și răzbunător, ci ca o pedagogie mișcată din iubire, tocmai ca să-l aducă la El pe omul rătăcit, întunecat. Să-l aducă prin boală, prin încercare, prin această lecție, să vadă și să înțeleagă - nu studiind cărți, ci din fapte-, că este un nimic. Fiindcă, așa cum a spus Mântuitorul nostru Hristos, „fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5).

Într-adevăr, astăzi ne temem să dăm mâna cu un om, că ne poate transmite coronavirusul. Și, într-adevăr, temerile acestea sunt din rațiuni logice, ca să putem, să ne străduim pe cât este posibil, să rămânem slobozi de această plagă. Însă o avem pe Maica Domnului - și desigur, Sfântul ei Brâu, pe care îl avem aici -, al cărui Canon l-am pus cel dintâi la cântarea din timpul privegherii. Findcă știm foarte bine, și din experiența noastră de 30 de ani aici, la Mănăstirea Vatoped, dar și din arhivele pe care frații noștri de mai înainte - Părinții care se îngrijeau de Sfântul Brâu-, le-au păstrat și le-au păzit ca să ni le predea, și să avem și noi acum cunoștința faptelor, a minunilor petrecute în trecut. Fiindcă Cinstitul Brâu al Maicii Domnului întotdeauna a fost prezent cu darul lui de minuni făcător în vremea ciumei, a holerei, a diferitelor boli. Căci întotdeauna au fost pandemii, și cu adevărat întreaga lume era în deznădejde, neștiind ce să facă și cum să întâmpine situația.

Însă, oamenii dinaintea noastră aveau mai multă credință. Astăzi diavolul a dobândit o mare izbândă. Care? A vătămat credința oamenilor! Și, fiindcă oamenii contemporani urmează azi calea intelectuală, meditația, i-a pus acolo să studieze, să studieze și iar studieze. Studiul nu e un lucru rău, însă astfel dobândesc un caracter antropocentric, și o viziune antropocentrică față de toate lucrurile și evenimentele. De aceea și astăzi aud pe unii că vorbesc și dau curaj celor din lume - fie oameni din lume, fie altfel de oameni. Dar văd în îndemnurile lor, în omiliile lor, un duh antropocentric, uitând de prezența lui Dumnezeu. Pierd din vedere faptul că Hristos este centrul vieții noastre, și că trebuie să le vedem și să le întâmpinăm pe toate în chip hristocentric. Fiindcă, așa cum zicea Sfântul Paisie:

  "împreună cu Hristos simțirea strâmtorării se retrage, și ni se dăruiește ieșirea din ispita ce-o avem". 

Fără Hristos toate sunt fără ieșire, toate sunt încețoșate. De aceea oamenii fără Hristos suspină și jelesc, se sfârșesc de nerăbdare și deznădăjduiesc. Dar nădejdea noastră, puterea noastră, lumina noastră este Hristos!

De aceea s-a arătat Sfântul Nichifor Leprosul, și a spus:

„să mă chemați și eu vă voi ajuta”. 

Și a mai spus ceva despre biserică:

„Să nu vă temeți să mergeți la biserică, căci nu veți lua virusul de acolo. De aceea și să vă împărtășiți. Să nu vă temeți de Dumnezeiasca Împărtășanie!"

Fiindcă, frații mei, Dumnezeiasca Împărtășanie nu se contaminează niciodată! Și, din păcate, azi, diverși oameni, - firește, din neștiință - se comportă într-un chip lipsit de evlavie față de cele sfinte, față de Dumnezeiasca Împărtășanie. Nu spun să nu recunoască oamenii legea stăpânirii! Dacă citește cineva, fie și puțină istorie, vede că și Ioannis Kapodistrias, care a fost cel mai evlavios conducător al Greciei, a închis pentru o perioadă bisericile, fiindcă exista pe atunci epidemia ciumei, care era o boală contagioasă. Și, în pofida evlaviei sale nemărginite pe care o avea, a fost nevoit să închidă bisericile pentru o perioadă. Statul nu închide bisericile pentru că disprețuiește credința sau o calcă în picioare. Nu! Însă noi, care suntem credincioși fideli, vom găsi căi: prin fiecare rugăciune personală, prin paraclise și prin rugăciunea tainică. Prin rugăciunea de un singur gând, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, să ne străduim să intrăm în comuniune cu Mântuitorul nostru Hristos.

Fiindcă există multe „butoane” pe care putem să apăsăm, astfel încât să se aprindă lumina Harului. Cel ce dorește să-L iubească pe Hristos, cel ce simte că centrul vieții sale este Hristos, nu-L va uita pe Hristos dacă va lipsi o vreme de la slujbele bisericii. Însă, el trebuie să înainteze, trebuie să aibă îndrăzneală duhovnicească și să nădăjduiască. Trebuie să-și înmulțească credința, să ceară de la Hristos: „Doamne, sporește-ne credința!”, pentru a înainta și a călca în picioare ispitele. Și mereu, cu pace, să călătorim spre mântuirea sufletului nostru nemuritor. Amin!