miercuri, 15 aprilie 2020

Staretul Iosif Vatopedinul : "Nu este posibil să continue lumea asta în pervertirea totală de astăzi!"

"Noi am pervertit totul! Am stricat tot planul dumnezeiesc, căci Dumnezeu nu ne-a creat să fim nefericiți, blestemați și vrednici de milă..."



Să vă spun un exemplu prin care Domnul ne mustră. Atunci când se afla pe pământ și încerca să-i convingă pe iudeii împietriți la inimă din neamul Lui, aceștia I-au zis: „Fă o minune ca să credem în Tine”! Și totuși, înviase din morți atâția oameni, făcuse nenumărate minuni, dar ei nu au luat aminte la nimic. Și le spune Hristos: "Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi!" (Mt. 16,3). Iar eu acum v-o spun altfel.

Frații mei, vremurile pe care le trăim nu sunt bune! Nu mă refer la timpul propriu-zis, ci la tot sistemul pe care l-am creat noi, ca niște ființe pervertite. Nu cred că nu înțelege cineva, că nu suntem pe drumul cel bun. Nu este posibil să continue lumea asta în pervertirea totală de astăzi, care a devenit lege! Ceva se întâmplă, ceva se prevestește! Este exact același lucru pe care l-a spus Hristos evreilor atunci: „Fățarnicilor, semnele vremurile nu le puteți deosebi?”. 

Frații mei, Dumnezeu nu a făcut creația în mod necesar, sau fiind forțat și obligat. Ci, din toată iubirea Sa i-a făcut pe oameni buni, sănătoși, luminoși și drepți, și i-a așezat pe pământ ca să se bucure. Noi am pervertit totul! Am stricat tot planul dumnezeiesc, căci Dumnezeu nu ne-a creat să fim nefericiți, blestemați și vrednici de milă. Noi am făcut acest lucru!

Așadar, ce mărturisesc toate acestea? Faptul că fiecare poate să facă orice dorește și creația ar fi fără stăpân? Nici măcar diavolul nu face ce vrea! Absolut nimeni! Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, care îngăduie până în ziua de astăzi pervertirea în care ne aflăm, nu este slăbiciune sau indiferență, ci este în planul dumnezeiesc al iubirii Lui nemăsurate. Ne mai dă timp, poate-poate ne vom trezi! Pentru că omul nu este un animal, ci este o ființă rațională.

Avem atâtea pilde de urmat! Însă, omul contemporan și-a închis ochii sufletești cu totul. Acestea sunt semnele vremurilor, și vă rog să vă gândiți: până unde va merge această situație? Poate Dumnezeu să să ne lase fără răspuns?! Pentru noi a venit după cădere, și ne-a răscumpărat cu Sfânt Sângele Său.

3 comentarii:

  1. Hristos a Înviat!
    Corina, sunt parțial de acord. Dacă citești toate rugăciunile de seară și de dimineață, care sunt scrise de sfinți, toate amintesc despre păcatele săvârșite, nu zice de niciun drept.
    Până și în Acatistul Învierii pe care l-am citit astăzi, tot despre aceasta amintește: "Iisuse, Cel nepătruns, care luminezi pe toți credincioșii, luminează-ne și pe noi cei ce trăim în întunericul necunoștinței"
    Sau
    "Iisuse, Cel ce ai înviat din morți și la toate le dai viață, inviaza-ne și pe noi, cei omorâți cu păcatele"
    Nu e om drept, afară de Domnul.
    Sfinții cu cât înaintau în virtute, mai păcătoși se vedeau.

    RăspundețiȘtergere
  2. Corina, am recitit. Da, am înțeles! Ai dreptate!
    Te rog, nu mai văd Canonul Învierii, dacă ai putea să remediezi. Îmi era de folos

    RăspundețiȘtergere
  3. Însăși rugăciunea inimii este: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul", cu care s-au sfințit mulți, stăteam azi liniștită și mi-am adus aminte de postarea ta.

    RăspundețiȘtergere