Scrisoarea unui Părinte către credincioșii săi. "Dacă inimile noastre devin aprinse de dorința după Dumnezeu, Paștele din acest an nu va fi un "nouăsprezece aprilie", ci tot anul, în fiecare zi..."

Dragi credincioși,

Suntem acum în Săptămâna Mare și ne apropiem de ziua biruinței și a luminii, ziua Învierii. Totul, însă, pare a fi suspendat. Domnul merge spre patimile Sale, pașnic ca un miel, dar împăcat făcând voia Tatălui, precum cel mai smerit slujitor. Ucenicii, ca niște surzi față de toate înștiințările pe care le-a făcut Învățătorul și Domnul lor, nu își dau seama ce se va întâmpla. Tulburarea lor în fața morții Celui care era nădejdea lor - nădejde prea pământească!-, le va dezvălui îngustimea vederii pe care o aveau asupra vieții lor. Doar puterea lui Dumnezeu Cel Înviat va permite să li se deschidă ochii, și să nască pe pământ și în ei credința în realitatea lumii cerești.

Iată-ne și pe noi acum într-o situație, într-un fel, destul de asemănătoare. Totul a devenit diferit. Dorința noastră de a vedea Slava lui Dumnezeu, manifestată pe pământ, este pusă la încercare. Este ca și cum Paștele însuși ar fi jertfit. Apostolii erau într-o așteptare asemănătoare, și într-o dorință asemănătoare de restaurare a împărăției Davidice, după care inimile lor - arse de lipsirea și golirea induse de moartea Domnului lor-, tânjeau cu putere, de a fi refăcută de prezența lui Dumnezeu. Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, în timp ce își lua partea de suferință, nemăsurat de mare, lăsa ca acestea să se întâmple. În acest fel Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, pregătește inimile, le face flămânde de prezența Lui. Este mica ofrandă pe care ne-o lasă să l-o oferim, în timp ce El suportă toate fărădelegile, toate mizeriile, toate dușmăniile pe care umanitatea le aduce în fiecare zi (fiecare dintre noi fiind părtași), în această lume. Astfel pregătește inimile noastre, ca să Se sălășluită în ele întru Slavă. Un om bogat n-ar putea acorda aceeași atenție unui dar de valoare precum o face un om sărac. Cu siguranță, Dumnezeu a permis această situație pentru a fi dezbrăcați de bunurile noastre. Poate doar așa ne vom putea da seama, mult mai bine, de valoarea Paștelui, de ceea ce a însemnat toate sărbătorile Paștelui pe care le-am trăit.

Ne putem întreba așadar: care va fi învierea noastră de anul acesta? Dacă devenim pe deplin conștienți de puterea lui Dumnezeu, și, precum inimile apostolilor, inima noastră devine aprinsă, în tulburarea care a cuprins-o, de dorința după Dumnezeu, Paștele din acest an nu va fi un "nouăsprezece aprilie", ci tot anul, în fiecare zi din an! Fiecare duminică, într-un mod mult mai intens, poate deveni, pentru fiecare dintre noi, o adevărată sărbătoare a Paștilor, o adevărată înviere, care va putea străluci de-a lungul anului.

Am citit ieri, în cartea lui Iov, momentul atât de cunoscut când, pierzând totul, Iov a spus cu o măreție sufletească uluitoare: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului binecuvântat!" Să facem deci și noi răbdare, pentru că acest lucru este temporar.

Dragostea frățească care ne unește, și care s-a exprimat deja de la începutul acestei perioade, va continua să ne unească în bucuria Pascală. Vă doresc din toată inima ca dragostea lui Dumnezeu în lumina pascală să strălucească în adâncul sufletelor voastre, în această Împărăție pe care a pregătit-o Domnul și despre care a spus că este în noi. Anul acesta, sper să ne regăsim cu toții, mult mai în duh, mai mistic, în Împărăția lui Dumnezeu, pentru a sărbători Paștele!

Așteptând să ne reîntâlnim cu toții, de îndată ce va fi posibil,

În Hristos,

Părintele C.