joi, 23 aprilie 2009

Intampinarea mortii

Dedic acest articol prietenului meu drag, Ioan Cernatescu, care la varsta de 30 de ani a plecat la ceruri in ziua de 13 aprilie 2009, in Lunea Patimilor, lasandu-ne, pe toti cei care l-am cunoscut, cu mare durere in suflet. Domnul l-a chemat la El, asa cum ne chiama pe toti in momentul cel mai bun pentru mantuirea noastra, si nadajduim ca, alaturi de sfinti, sa se bucure de locasurile ceresti, iar impreuna cu ingerii sa ii aduca slava lui Dumnezeu.

Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, asa vor inflori.
(Psalm 102)

Drumul pe care a plecat acum este drumul spre o noua viata. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. (17,3).

Inmormantarea a avut loc in cimitirul Manastirii Crasna in Joia cea Mare, pe 16 aprilie 2009.
Vesnica sa-i fie pomenirea si Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

**********************************************************************************************

Extrase din cartea "PROBLEMELE VIETII", Sfantul Ioan Gura de Aur, Editura Cartea Ortodoxa, Ecumenita.


Intampinarea Mortii



Multe lucruri vrem sa le aflam si sa le intelegem, dar mai ales vremea cand va veni sfarsitul lumii. Apostolul Pavel, pentru a potoli aceasta nepotrivita preocupare a noastra, scrie intr-o epistola de-a lui: "Iar despre ani si despre vremuri, fratilor, nu aveti nevoie sa va scriem noi, caci voi insiva stiti bine ca precum un fur noaptea, asa vine ziua Domnului" (I Tesalonicieni 5,1-2).
Adica ce vom castiga daca stim cand va fi a doua venire a Domnului? Spuneti-mi.[...]Ce insemnatate poate avea asta pentru noi? Nu cumva pentru fiecare dintre noi sfarsitul nu vine odata cu moartea lui? [...] Din pacate, insa asa cum se intampla si in multe alte imprejurari, cand suntem nepasatori fata de lucrurile care ne privesc direct si ne indeletnicim cu treburile altora, nesocotind problemele noastre si ingrijindu-ne de cele straine, la fel si in cazul acesta; in loc ca fiecare sa se intereseze de sfarsitul lui, vrem sa aflam in de-amanunt cum si cand va veni sfarsitul obstesc al tuturor?
Daca vreti sa aflati de ce este necunoscut fiecaruia dintre noi sfarsitul vietii sale si de ce moartea vine pe neasteptate, ca un fur noaptea, va voi spune, considerand ca e drept sa se intample asa. Asadar daca fiecare dintre noi si-ar cunoaste clipa mortii, nimeni nu s-ar ingriji sa savarseasca fapte virtuoase cat traieste, ci cunoscand care va fi ultima zi din viata sa, dupa ce mai intai va face nenumarate rele, s-ar pocai cu putin inainte de a inchide ochii si ar pleca spre viata de dincolo izbavit de pacatele lui. Daca acum , cand frica si necunoasterea ceasului mortii ne cutremura sufletele, dupa ce ne petrecem intreaga viata in pacat, cei mai multi dintre noi abia in ultimile clipe ne hotaram sa ne pocaim, desigur daca mai apucam. Care dintre noi s-ar mai ingriji de lucrarea virtutii, daca am stii cu precizie cand vom muri? N-am sovai sa savrsim tot felul de lucruri pana in ziua aceia. Ne-am razbuna pe dusmani, am ucide pe cine vrem, ne-am satisface patimile salbatice ale sufletului pe spinarea semenilor nostrii, si dupa aceia, inainte de a muri...ne-am pocai !
[...]
Cel ce are cu adevarat cugetul intelept si este calauzit de nadejdea bunatatilor viitoare, nici moartea n-o considera moarte. Adica dreptul, care umbla pe calea lui Dumnezeu si in fiecare zi asteapta sa intre in imparatia Lui, nu se tulbura, nu se cutremura, nu se necajeste atunci cand se afla fata in fata cu moartea, adica de pilda, cand ii moare vreo ruda sau vreun prieten. Caci stie moartea, pentru cei care au trait in virtute pe pamant, nu este decat trecerea intr-o viata mai buna, calatorie intr-un tinut mai frumos, cale ce duce la incununare.
[...]
"Trebuia sa mi se intample mie un asemenea lucru?"striga cu suspine si jale barbatul care a ramas vaduv. "Asteptam eu sa mi se intample o asemenea nenorocire si sa-mi pierd sotia?". Ce spui omule? Cand erai, sau credeai ca esti, departe de moarte, stiai bine legile firii; acum ca ai patit necazul, le-ai uitat? Poate ca Dumnezeu ti-a luat sotia pentru ca vrea sa te conduca la infranare, pentru ca te considera in stare de nevointe mai mari, de o viata duhovniceasca mai inalta, si de aceia te-a eliberat de legatura casnicei.
Si tu femeie care ti-ai pierdut barbatul, de ce plangi? Nu cumva pentru ca ti-ai pierdut ocrotitorul si ai ramas singura pe lume? Niciodata sa nu spui asa ceva. Caci nu L-ai pierdut pe Dumnezeu, Care este ocrotitorul nostru, al tuturor. De vreme ce-L ai ca ajutor pe Dumnezeu, n-ai nevoie de nimeni altul. Nu cumva atunci cand sotul tau traia nu tot Dumnezeu era Cel care vi le dadea pe toate? Asa sa te gandesti, si sa spui precum David: "Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este ocrotitorul vietii mele; de cine ma voi infricosa?" (Psalmi 26,1). De-acum Acesta, "Parinte al orfanilor si judecator al vaduvelor" (Psalmi 67,5), iti va purta de grija mai mult decat ti-a purtat mai inainte.

Vezi cum o ruda de-a ta a plecat din aceasta lume? Nu te inspaimanta, nu jeli, nu-ti zdrobi inima. Aduna-ti mintea, cerceteaza-ti constiinta si gandeste-te ca peste putina vreme te va astepta si pe tine acelasi sfarsit.
"Dar mortul", imi vei spune, "putrezeste, se face tarana". Tocmai de aceea trebuie sa te bucuri mai mult. Cand cineva vrea sa rezideasca o casa, care s-a invechit si e gata sa se prabuseasca, dupa ce mai intai ii scoate afara pe cei care locuiesc intr-insa, o darama din temelii si construieste alta mai buna. Si cand se intampla asta, locuitorii ei nu se intristeaza pentru ca au iesit din casa veche, ci sunt multumiti. Nu-i intereseaza, vezi bine, daramarea pana la temelii, pe care o vad cu ochii lor, intrucat se gandesc la noua si frumoasa cladire care se va rezidi, desi inca n-o vad.
La fel face si Dumnezeu. cand vine vremea ca trupul nostru sa fie nimicit mai intai scoate sufeltul, cae locuieste intr-insul, ca si cum l-ar scoate dintr-o casa veche si gata sa se prabuseasca, pentru a-l aseza iarasi cu slava si mai mare in casa noua, care se va cladi. Si Adam cand a fost creat n-a vazut ca a fost plasmuit din lut. Adica Dumnezeu n-a plasmuit mai intai sufletul, ca sa nu vada cum a fost facut trupul. De aceia sufletul nu cunoaste slabiciunea trupului. Insa cand va fi invierea de obste, atunci sufletul se va afla intr-un nou trup, nestricacios, si nu in vechiul lui vesmant de lut.

Mortul desi nu se vede pe el, ii vede insa pe cei care au murit mai inainte cum devin tarana, si invata multe. Ia priveste cat de tacuti si retinuti sunt in fata mortilor chiar si cei mai mandri, chiar si cei mai falosi oameni! Se aude cuvantul "moarte" si inima tuturor este zdrobita de frica. Si filozofam in jurul mormintelor si cugetam unde o sa ajungem si palavragim despre zadarnicia celor lumesti, dar indata ce ne indepartam, uitam de neputinta noastra. Iata, de exemplu, cand cineva se afla la inmormantarea unui prieten de-al lui, se intoarce spre cel de langa el si-i spune cuvinte ca acestea: "Adevarat, cat de neputinciosi suntem! Cat de neinsemnata este viata noastra ! Ce ni se intampla oare dupa moarte? Asa trebuie sa ne gandim si sa nu vorbim de rau, sa nu nedreptatim, sa nu tinem minte raul..."[...]

Sa ne intoarcem insa la tema noastra. Spune-mi, din ce motiv il plangi cu atata durere pe cel care a murit? Pentru ca era rau? Atunci nu numai ca trebuie sa plangi, ci si sa-I multumesti lui Dumnezeu, Care a oprit rautatea lui. Nu cumva, dimpotriva a fost bun? Si in cazul acesta trebuie sa te bucuri, pentru ca a murit "ca nu cumva rautatea sa-i strambe intelepciunea, ca nu cumva inselarea sa-i amageasca sufletul" (Intelepciunea lui Solomon 4,11). Nu cumva era tanar? Chiar si pentru asta sa-I multumesti Lui Dumnezeu si sa-L slavesti, fiindca l-a luat langa dansul. Asa cum pe cei care merg sa primeasca vre-un rang, ii conducem cu bucurie si multumire, la fel trebuie sa ne luam ramas bun si de la cei care pleaca din viata acasta, pentru ca se duc aproape de Dumnezeu, unde vor primi mai mare cinste si fericire.
Nu spun, desigur ca nu trebuie sa ne para rau pentru despartirea de persoanele dragi noua, care mor, dr sa nu ne intristam mai mult decat trebuie. Caci ne vom mangaia destul daca ne gandim ca omul pe care l-am pierdut era muritor, ca noi toti. Daca ne revoltam nu aratam altceva decat faptul ca cerem lucruri care nuse potrivesc cu firea omeneasca. Te-ai nascut om prin urmare muritor. De ce suferi pentru ceva atat de firesc, cum este moartea? Nu cumva regreti fiindca pentru a trai trebuie sa mananci? Nu cumva ai vrea sa traiesti fara hrana? Atunci de ce-ti doresti sa nu mori? Pe cat de firesc este sa mananci, asa si sa mori. De vreme ce esti muritor, nu cere sa devii nemuritor; caci acest lucru a fost stabilit o data pentru totdeauna. Sa nu ne asemanam talharilor care vor sa-si insuseasca lucruri care aua apartinut altora. Astfel, cand Dumnezeu ia de la noi bani sau cinstiri sau slava, si chiar trupul sau sufletul, le ia pe cele ce-I apartin. Si chiar si pe copilul tau daca l-ar lua, de fapt nu-l ia pe copilul tau, ci o faptura de-a Lui.
[...]
"Dar l-am pierdut pe scumpul meu copil ", va spune poate cineva, "in care mi-am pus atata nadejde". Si ce vrei sa spui prin asta? Multumeste-I lui Dumnezeu, Care ti-a luat copilul, si atunci nu vei fi mai prejos de Avraam, care l-a dus pe fiul sau Isaac ca sa-l jertfeasca, dupa porunca dumnezeiasca. Asa cum acela I l-a oferit lui Dumnezeu fara murmur pe nepretuitul sau fiu, asa sa-l oferi si tu , si nu vei lua rasplata mai mica. Nu plange, nu suspina, nu carti. Spune ce a spus si fericitul Iov, cand si-a pierdut toti copii: "Domnul a dat, Domnul a luat; cum I-a placut Domnului, asa s-a facut; fie numele Domnului bienecuvantat!" (Iov 1,21). Asa a zis si catre femeia lui, prin aceste cuvinte care ne starnesc admiratia: "Daca noi am primit din mana Domnului pe cele bune, nu le vom primi si pe cele rele?" (Iov 2,10). Asa sa gandesti si tu, de vreme ce copilul tau n-a cazut in mainile vrasmasului si uneltitorului, ci s-a dus aproape de Dumnezeu, Care-i poarta de grija mai mult ca tine, si Care cunoaste interesul lui mai bine ca tine. Priveste cati copii care traiesc acum au facut din viata parintilor lor un martiriu.
"Pe copii buni, nu-i vezi?", ma vei intreba. Si-ti raspund. Ii vad si pe ei, insa starea in care se afla copilul tau este mai sigura decat a lor. Poate ca acum sunt bine insa sfarsitul lor este necunoscut. Tie nu-ti mai e teama pentru copilul tau, ca nu cumva sa pateasca ceva sau nu cumva sa o ia pe un drum gresit. De aceia iti spun din nou, nu mai jeli. Sa-L slavesti doar pe Domnul cuma a facut Iov.
"Si cum sa nu plang", vei spune, "nu vezi ca nu mai sunt tata?" Ce cuvinte sunt acestea? Nu cumva ti-ai pierdut copilul? Nu l-ai pierdut, ci poate ca acuma a devenit si mai sigur al tau. N-ai incetat sa fii tata. Acum esti ceva mai mult - nu mai esti tatal unui copil muritor, ci al unei fiinte nemuritoare! Sa nu crezi ca ti-ai pierdut cu adevrat copilul pentru ca nu mai este langa tine. Asa cum ar fi continuat sa fie copilul tau daca ar fi plecat intr-o tara indepartata, la fel si acum, cand a plecat spre cer. Vazand asadar ochii lui inchisi, gura amutita si trupul nemiscat, nu te gandi: "Gura aceasta nu va mai vorbi, ochii acestia nu vor mai vedea, picioarele acestea nu vor mai umbla". Ci sa te gandesti:"Aceasta gura va rosti cuvinte mai intelepte, acesti ochi vor vedea lucruri mai frumoase, aceste picioare vor umbla prin ceruri, acest trup va invia nestricacios si-l voi lua inapoi pe copilul meu mai stralucitor de cum a fost".
"Dar nu stiu unde s-a dus", poate ca-mi vei spune. Cum nu stii? Fie ca a trait facandu-se placut lui Dumnezeu, fie ca nu, este stiut unde va merge. "Tocmai de aceia plang", imi vei explica,"pentru ca a plecat impovarat de pacate". Dar si daca n-ar fi avut pacate, nu cumva n-ai fi plans si n-ai fi jelit? Acum te vaiti catre Dumnezeu si-I spui: "De ce l-ai luat pe copilul meu plin de pacate?". Atunci i-ai fi spus: "De ce ai luat un copil atat de bun?". In ambele cazuri, insa trebuie sa te bucuri. Daca copilul era pacatos, sa te bucuri ca a incetat sa mai pacatuiasca si n-a adaugat o mai mare povara de rautate in sufletul sau. De vreme ce n-ai putut sa-l ajuti cat traia, pentru ca n-a ascultat de povetele tale, acum il poti ajuta; nu cu lacrimi si jale, ci cu rugaciuni si milostenii si prescuri. Acestea au fost stabilite de Sfintii Apostoli nu intamplator, ci cu iluminarea Sfantului Duh. Preotul, in fata sfantului jertfelnic, cand savarseste infricosatoarele Taine ale lui Hristos, ii pomeneste nu numai pe ce vii, ci si pe cei morti, asa incat sufletele lor se usureaza. Si noi cand aducem pentru ei prescuri la biserica sau dam milostenie saracilor, le oferim o mangaiere, oricat de pacatosi ar fi fost. Daca iarasi copilul tau a fost bun si virtuos, cu atat mai mult nu trebuie sa-ti para rau. Caci asa cum soarele curat si stralucitor urca pe cer, la fel si sufletul curat care paraseste trupul urca in stralucire, insotit de ingeri, la imparatia lui Dumnezeu.

Nu e rau, asadar, ca cineva sa moara. Atunci de ce ne temem de moarte? Pentru ca nu ne-a cuprins iubirea imparatiei ceresti, pentru ca nu ne-a inflacarat dorul bunatatilor viitoare. Daca se intampla asa am fi socotit toate bunatatile pamantului. Cel ce se teme mereu de iad, nu se va teme niciodata de moarte. Sa nu aveti deci cugetele unui prunc ci lipsa rautatii lui. Pruncii se tem de mastile urate dar neprimejdioase, insa nu se tem de primejdiosul foc. [...]
Vreti sa va spun si o alta cauza pentru care ne temem de moarte? Pentru ca nu traim o viata virtuasa si nu avem o constiinta curata. [...]."Dar mi-e frica sa nu mor pe nedrept" imi vei spune. Asadar vroiai sa mori pe dreptate? Dar cine este atat de nechibzuit incat, pe cand poate sa moara pe nedrept, prefera sa mora pe dreptate? [...] Cel ce moare pe nedrept se aseamana sfintilor. Caci cei mai multi dintre care s-au facut placuti lui Dumnezeu au fost omorati pe nedrept. Si primul a fost Abel. [...]
Vezi ca nu trebuie sa-ti fie teama ca mori pe nedrept, ci ca mori incarcat de pacate? Abel a murit pe nedrept, dar Cain si-a petrecut tot restul vietii avand asupra sa blestemul lui Dumnezeu, suspinand si tremurand neincetat. Care din cei doi a fost mai fericit? Cel care a incetat sa traiasca, desi traia in virtute, sau cel carea continuat sa traiasca in pacat?

Sa nu-i plangem asadr fara discrnamant pe ci care mor, ci pe cei care mor impovarati de pacate. Acestia au nevoie de lacrimi si jale. Caci ce nadejde mai au de vreme ce nu mai este posibil sa se curete de pactele lor? Cat se mai aflau in viata pamanteasca mai exista nadejde sa se pocaiasca. Acolo unde s-au dus, insa nu castiga nimeni nimic prin pocainta. Sa-i plangem, da , insa nu intr-un fel isteric si necuvios, nu tragandu-ne de par, nu sfasiindu-ne fata, nu uraland si tipand, ci cu cumpatare, lasand lacrimile sa ne curga linistit din ochi. Asta ne foloseste si noua. Caci plangandu-l in felul acesta pe mort, ne vom stradui mult mai mult sa nu cadem si noi in pacate asemanatoare. Prin tragerea de par si prin tipete mintea se intuneca, pe cand prin plansetul linistit ea isi pastreaza limpezimea si poate cugeta cu folos despre moarte.
[...]
Cugeta, atunci, care este valoarea ta atunci cand dormi? Atunci si o ganganie mica te poate omora. Da, multi au murit in somn. Adevarat, viata ta atarna de unfir de ata! Ata se rupe si toate se sfarsesc.
Asa sa cugeti si sa nu fii incantat de frumusete, de bogatie, de slava, de desfatari. Un singur lucru sa te preocupe: Cum se vor termina toate acestea? Admiri ceea ce vezi aici pe pamant, insa mult mai vrednice de admirat sunt cele spuse in Scripturi.

Arata-mi un domnitor neinfricat sau un bogat imbracat in vesminte stralucitoare, atunci cand este chinuit de febra sau cand se afla pe patul de moarte, si atunci te voi intreba:"Unde este cel care trecea prin piata mandru si falos, urmat de insotitori si paznici? Unde este cel care purta haine scumpe ? Unde este maretia vietii lui, luxul adunarilor sale, distractiile, rasetele, comoditatile, multele cheltuieli ? Toate au plecat si ai zburat. Ce s-a intamplat cu trupul care s-a desfatat in atantea placeri? Apropie-te de mormant si uta-te la tarana, la putregaiuri si la viermi. Priveste si ofteaza cu amar. Si macar ca raul sa se fi limitat la aceasta tarana pe care o vezi. De la mormant si de la viermi intoarce-ti gandul la viermele cel neadormit al vietii de dincolo, la scrasnirea dintilor, la intunericul vesnic, la focul nestins, la pedepsele acelea amarnice si nesuferite care nu vor avea sfarsit. Aici pe pamant, si bunele si relele odata, mai devreme sau mai tarziu, se vor sfarsi; acolo insa amandoua dureaza in veci. Iar calitata lor de deosebeste de bunele si de relele lumii acesteia, incat nu e cu putinta ca cineva sa exprime in cuvinte.
Ce s-a intamplat asadar cu toate acele maretii? Ce s-a intamllat cu banii si cu mosiile? Ce vant le-a luat si le-a imprastiat? Si ce rost mai are aceasta cheltuiala nefolositoare a inmormantarii , care nici pe mort nu-l foloseste, si pe rudele lui pagubeste? Hristos a inviat gol din mormant. Sa nu devina, deci, inmoramantarea pricina de satisfacere a patimilor noastre pentru fala. Domnul a spus: "Ca am flamanzit si Mi-ati dat sa mananc; am insetat si Mi-ati dat sa beau; strain am fost sii M-ati primit" (Matei 25, 35-36). Insa n-a spus: "Mort am fost si m-ati ingropat". Caci daca ne-a poruncit sa nu avem mai mult de un vesmant cat traim, cu att mai mult atunci cand murim. Ce raspuns vom da lui Dumnezeu, atunci cand cheltuim sume uriase ca sa inmormantam un trup mort, din moment ce Hristos, sub chipul semenilor nostrii saraci, rataceste, infometat si gol, iar noi trecem nepasatori pe langa El?

Toate cate vi le spun, desigur, sunt nefolositoare pentru cei care au murit deja. Sa le auda insa cei vii si sa-si vina in fire, sa le vina mintea la cap, sa se indrepteze. Orice-ar face va veni si ceasul lor. Nu vor intarzia nici ei, nu vom intarzia nici noi sa ne aflam in fata inficosatei Judecati, unde vom da socoteala pentru faptele noastre. Sa ne nevoim asadr, ca sa devenim mai buni, parasind pacatul si urmarind virtutea, ca sa nu pierdem imparatia cerurilor, ca sa dobandim bunatatile nestricacioase pe care le-a pregatit pentru noi Domnul cel iubitor de oameni.
***********************************************************************************************
Ioan Cernatescu alaturi de copii mei: Raphaël, Anne-Marie, si parintele Vasile in vara anului 2008 la Crasna










Ioan Cernatescu in corul de muzica bizantina Stoudion condus de Andrea Atlanti si Ibrahim Issid, la Lyon intr-un concert de Craciun in 2005 :













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu