Inmormantarea Parintelui Iustin Parvu

Mii de pelerini şi 200 de preoţi, conduşi de Mitropolitul Teofan al Moldovei, au participat joi [20 iunie 2013] la Mănăstirea „Petru Vodă“, la înmormântarea părintelui Iustin, ultimul mare duhovnic al României.

Peste 200 de preoţi şi de zeci de ori mai mulţi credincioşi au venit joi, 20 iunie, la Mănăstirea „Petru Vodă“, ca să-l conducă pe părintele Iustin Pârvu pe ultimul drum. Duhovnicul a părăsit lumea muritorilor duminică seara, după o suferinţă cumplită, în ultimele luni, fiind operat de cancer la stomac, imediat după Paşte. Lung şi anevoios i-a fost stareţului drumul în cei 94 de ani de viaţă, greu le-a fost şi pelerinilor să străbată calea spre mănăstirea din Munţii Neamţului. Cozile maşinilor, care se întindeau pe o distanţă de câţiva kilometri de-a lungul şoselei, anunţau o mulţime de credincioşi, toţi cu acelaşi gând: să-i mai spună, pentru ultima oară, câteva cuvinte duhovnicului.

Mitropolitul Teofan a oficiat slujba

Ceremonia de înmormântare a fost oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi PS Longhin, Episcop de Bănceni. A lipsit cel mai înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Daniel, care a trimis, în schimb, un mesaj de condoleanţe:

Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu a dat speranţă celor ce suferă, pentru că el însuşi a trecut prin suferinţă. Celor care au urmat „calea cea strâmtă şi cu chinuri” Dumnezeu le-a făgăduit: „le voi da în casa Mea şi înlăuntrul zidurilor Mele un nume şi un loc mai de preţ decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic şi nepieritor” (Isaia 56, 5).

Privind la lumina vieţii sale şi la mulţimea ucenicilor pe care Părintele Justin Pârvu i-a îndrumat pe calea mântuirii în Hristos, considerăm că trecerea sa la cele veşnice este o pierdere pentru viaţa şi lucrarea pastorală a Bisericii, pentru monahismul românesc şi pentru mulţimea credincioşilor care l-au cunoscut.

[...]

Mulţi veniseră cu steaguri tricolore, pentru a arăta dragostea de ţară nutrită de către părintele Iustin. „A fost un mare patriot şi de-asta purtăm tricolorul“, a spus un participant la slujbă. Prin mulţime se aflau şi câteva dintre rudele părintelui, nepoţi şi strănepoţi.

„L-am cunoscut pe părintele Iustin, unchiul meu, când aveam şase ani şi a venit de la închisoare. Mi-a fost ca un învăţător. Ne-a ajutat mereu cu vorba şi cu fapta, şi acum am venit să-l plângem, aşa cum a plâns şi el şi s-a rugat pentru noi şi pentru neamul românesc“, a spus Eugen Pavel, unul dintre strănepoţii duhovnicului.

Locul de veci al părintelui Iustin Pârvu este lângă zidul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, din incinta Mănăstirii „Petru Vodă“. Înainte de înhumare, racla cu trupul părintelui a fost purtată în procesiune în jurul mănăstirii în rugăciunile participanţilor la slujbă.

Printre miile de pelerini care au venit la slujbă, se distingea un grup de oameni îmbrăcaţi în uniforme verzi. Unul dintre aceştia spunea că a venit de la Aiud, din locul în care părintele Iustin a petrecut ani grei de temniţă şi prigoană comunistă. „Suntem un grup mai numeros care am venit aici la Petru Vodă şi vrem ca, după încheierea slujbei, să cântăm la mormântul părintelui cântece patriotice. Aşa ne-a spus părintele, înainte să moară, să facem când nu va mai fi printre noi“, a declarat un bărbat din acest grup.

[...]

Minuni şi după moarte

Credincioşii şi monahii de la Mănăstirea „Petru Vodă“ spun că, încă din zilele de priveghi la căpătâiul părintelui Iustin, au fost martorii unor semne divine, care au însoţit moartea duhovnicului. Pe buzele pelerinilor veniţi la înmormântare circulau şi ieri mărturii uimitoare. Oamenii spuneau că mâinile duhovnicului miroseau a mir, în timp ce călugării întăreau această credinţă susţinând că, imediat după ce părintele a murit, din ochi îi curgeau lacrimi, tot de mir.

Sursa: Adevarul: FOTO Părintele Iustin, jelit de o mare de credincioşi

***

[...]Prezența lângă trupul neînsuflețit al părintelui îți transmitea o stare de pace și liniște duhovnicească de nu îți venea să te mai desparți de sicriul său. O mireasmă frumos mirositoare se simțea la părintele, cu preponderență în zona unde avea cancerul. Stătuse patru zile în căldură și fără a fi tratat cu formol sau alte substanțe chimice, trupul său nu dădea semne de deteriorare. Pielea era moale și avea o culoare plăcută, un gălbui frumos și chipul senin. 

Slujba înmormântării a avut loc joi (20 iunie 2013). Dimineața a avut loc Sfânta Liturghie la care au participat patru arhierei: IPS Teofan al Moldovei, IPS Teodosie al Constanței, PS Ioachim Băcăoanul și PS Longhin de Bănceni. După rânduiala bisericească a fost o slujbă de înmormântare dar cei prezenți au simțit o stare de înaltă trăire duhovnicească. Parcă nu era o înmormântare ci o Înviere. Acolo nu s-a simțit prezența morții și cei care l-au iubit au trecut mai ușor peste momentul despărțirii. Un moment de mare intensitate duhovnicească a fost ridicarea sicriului și ducerea spre mormânt. Știam că nu-l vom mai vedea, dar în același timp eram conștienți că va rămâne veșnic alături de fiecare dintre noi.

      Pentru cei care gândim lumește, plecarea dintre noi a părintelui Iustin e o mare pierdere, dar pentru un om duhovnicesc e o mângâiere deoarece Biserica Ortodoxă s-a îmbogățit cu încă un sfânt român. Nu greșim ca de acum înainte să spunem în rugăciunile noastre: “Sfinte părinte Iustin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi și neamul românesc!”.

Sursa: Astradrom:  Plecarea la Domnul a părintelui Iustin Pârvu – o pierdere sau un câștig?

Cei ce au trecut să-i dea ultima sărutare părintelui Iustin Pârvu au avut şansa de a vedea cât de frumos e omul după chipul lui Dumnezeu. Mulţi n-ar mai fi plecat de lângă el. Şi chiar dacă au fost nevoiţi să-i lase şi pe alţii să se desfăteze de vederea părintelui, s-au dus liniştiţi şi şi-au ales un loc în curtea mănăstirii sau pe munţii din jur, şi, de acolo, privind la chipul părintelui, puteau să exclame în pace: „Îi şade mai bine în icoană”, în timp ce privind toată această icoană a mulţimii de oameni veniţi din toate colţurile ţării au putut de asemenea să trăiască sentimentul de care a fost curpins una dintre tinerele venite de la mulţi kilometri depărtare pentru a-şi lua rămas bun de la părintele: „ce ţară frumoasă avem!”.

Nu ştiu să fi fost cineva care să fi avut simţământul că este la înmormântare. Mai degrabă a fost un praznic, iar cântarea „Hristos a înviat” rostită de fiecare din cei prezenţi din toată fibra fiinţei lor a adus şi gustul de Înviere. Dacă ai fi fost aici, cuprins de aşa un duh de pace şi de rugăciune, dar mai ales văzând chipul fericit şi împlinit al părintelui, ar fi fost imposibil să nu te îndrăgosteşti de absolut fiecare frunzuliţă, de fiecare fir de iarbă, de fiecare norişor şi de fiecare rândunică ce au împodobit icoana acestei zile. Trei dintre rândunici chiar s-au încăpăţânat să stea o bună parte din slujba prohodirii părintelui între cele două cruci mari de pe turla bisericii. Ce-or fi vrut să glăsuiască prin asta... ne putem gândi fiecare. Dar ele şi-au făcut datoria. Au fost acolo. Şi oamenii ţi s-ar fi părut mai frumoşi şi ai fi simţit că aşa îi vede şi că aşa îi priveşte părintele. Ai fi avut şansa să-l simţi pe părintele Iustin mustrător, dar plin de dragoste şi de durere pentru tot neamul românesc. Şi probabil că ai fi putut mărturisi împreună cu o altă tânără ce a făcut paşi mulţi pentru a ajunge lângă chipul părintelui:

 „am simţit nevoia de pocăinţă, am simţit nevoia de schimbare, am simţit nevoia să-L iubesc pe Dumnezeu, am simţit nevoia de a căuta Împărăţia înlăuntrul meu”. 

Pur şi simplu atâta mulţime de oameni adunată acolo pentru părintele într-un gând unic de rugăciune ar fi făcut ca Liturghia să răsune cu putere în inima cerului sufletului tău. Toţi cei ce şi-au alinat cândva zbuciumul sufletesc în braţele pline de dragoste ale părintelui, astăzi au revenit să-şi ia rămas bun de la cel ce le-a fost povăţuitor şi luminător pe calea care duce către cer.

Mulţi au fost cuprinşi de ultimele cuvinte ale părintelui Iusitn pe care Înaltpreasfinţitul Teofan le-a evocat ca fiind testamentul său pentru neamul românesc. Şi mulţi dintre cei prezenţi au mărturisit că exact de asta avem nevoie: de unitate, în primul rând, în orice situaţie, de pocăinţă, fiecare în parte, de ascultare şi de rugăciune.

Întristarea ar fi putut pune stăpânire pe mulţi dintre fiii duhovniceşti ai părintelui dacă nu ar fi fost încredinţaţi de gândul că astăzi toţi martirii din temniţele comuniste dănţuiesc şi se veselesc la revederea părintelui Iustin, unul dintre ei, care a rămas mai mult decât ei în valea plângerii acestei lumi. [...]

Sursa: Doxologia, Îi şade mai bine în icoană

PAGINI WEB:

Razboi intru Cuvant: INMORMANTAREA PARINTELUI IUSTIN. Cuvantul IPS Teofan despre TESTAMENTUL DUHOVNICESC al marelui Batran de la Petru-Voda (VIDEO, FOTO)

Razboi intru Cuvant: PARINTELE IUSTIN evocat la “In premiera” (Antena 3): “Am socotit sa fiu aproape de omul in durere”/ FERICITI CEI PRIGONITI – fragment (VIDEO)


ROF: Parintele Iustin Parvu si-a incredintat sufletul lui Hristos. Vesnica sa-i fie pomenirea!