Franţa a devenit de curând a 14-a ţară care a legalizat căsătoria între
persoane de acelaşi sex. Preşedintele François Hollande a promulgat
legea, după luni de dezbateri politice şi proteste de stradă. Actul
legalizează totodată adopţia pentru cuplurile de acelaşi sex. Înalt
Preasfinţitul Iosif, Arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale
şi Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale,
ne-a oferit un interviu despre evoluţia concepţiei asupra vieţii umane
care a condus la legalizarea homosexualităţii şi a adopţiei de copii de
către persoane de acelaşi sex.
Înalt Preasfinţia Voastră, cum s-a ajuns la legiferarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex? Care este contextul spiritual, social, economic?
Din punctul nostru de vedere, modificarea legislaţiei în Franţa cu
privire la căsătorie s-a efectuat în urma unui proces de lungă durată,
al cărui început îl putem situa în epoca Iluminismului. La epoca
respectivă, cei ce-şi dăduseră numele de „filosofi“, artizanii
Enciclopediei, au dezvoltat teoria unei lumi şi a unei morale fără
Dumnezeu. În inima acestei filosofii este ideea că fiinţa umană dispune
de ea însăşi şi, în consecinţă, nu are de dat socoteală nimănui de ceea
ce face cu propria sa viaţă, cu propria gândire şi în special cu
propriul corp. În contextul spiritual, social şi economic în care
trăiesc ţările Europei Occidentale, guvernat de principiul plăcerii şi
de ideologia de consum, este de înţeles că se ajunge uşor la ideea că
totul este permis din momentul în care individul găseşte satisfacerea
propriilor aspiraţii, fie chiar egoiste.
Care sunt cauzele acestei evoluţii?
Evoluţia concepţiei asupra vieţii umane, care a condus, pentru moment,
la legalizarea homosexualităţii şi a adopţiei de către persoane de
acelaşi sex, se înscrie în mişcarea pretinselor „Lumini“ ale secolului
al XVIII-lea, precum am spus mai înainte, şi în procesul de decreştinare
sistematică a societăţii civile. Acest proces s-a manifestat odată cu
Revoluţia Franceză şi de-a lungul a trei secole de expansiune activă a
gândirii libere în Franţa, în principal prin intermediul şcolii publice.
Faptul că creştinii nu au ştiut să dezvolte, în ceea ce priveşte
formarea preoţilor şi cateheza, o pastorală care să ţină cont de
valoarea creştină a corpului uman a contribuit mult la triumful
ideologiei hedoniste în cultura occidentală. Pe de altă parte, se pare
că importanţa căpătată de chestiunea homosexuală este legată de criza
foarte gravă pe care o traversează de o vreme încoace cuplul şi
semnificaţia lui, pentru el însuşi şi pentru societatea civilă.
Care a fost reacţia clerului din Franţa, a oamenilor obişnuiţi, a tinerilor în urma legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex?
Cum privesc românii din Franţa şi din vestul Europei aceste răsturnări ale valorilor tradiţionale?
Românii din Franţa, unii dintre ei fiind şi cetăţeni francezi - ca şi
cei ce se află în alte ţări ale Europei Occidentale -, au resimţit
dintru început o adâncă suferinţă morală, conştientizând proiectul
guvernamental francez şi consecinţele lui pentru fiinţa umană. Marea
suferinţă a românilor s-a exprimat în parohiile noastre, fiind trăită în
mod personal de fiecare credincios, dar şi în reflecţia comunităţii, în
scrieri, luări de cuvânt, participări active şi numeroase la anumite
manifestaţii publice. Şocul este mult mai mare pentru ei decât pentru
francezii de origine, care asistă de secole întregi la lucrarea activă
de decreştinare a ţării şi culturii proprii. Românii nu au ezitat să
facă comparaţia cu ceea ce s-a întâmplat nu demult în propria ţară:
expansiunea unei ideologii atee totalitare, prin metode asemănătoare, în
special prin influenţa exercitată asupra copiilor. Vedem în egală
măsură că anumiţi români sunt profund dezamăgiţi şi scandalizaţi de
către o Franţă pe care o admirau şi a cărei criză morală şi culturală nu
o percepuseră până acum. Supraestimaseră Franţa, nu observaseră că
ideile care produc rău Franţei astăzi sunt aceleaşi cu cele care au
făcut rău României după cel de-al Doilea Război Mondial.
În manualele franţuzeşti se învaţă deja teoria „genului“
Cum se reflectă aceste lucruri în învăţământ, în educaţie? Copiii sunt învăţaţi de mici că este normală căsătoria între cei de acelaşi sex?
Proiectul guvernului francez actual, asociat guvernului european, este
acela de a permite triumful ideologiei republicane atee în cadrul
şcolii. Unii gânditori nu-şi ascund bucuria de a vedea în sfârşit o ţară
sau o Europă decreştinate; în fine, triumful celor fără Dumnezeu... În
manualele franţuzeşti se învaţă deja teoria „genului“. Profesorii vor fi
obligaţi să o predea în şcoli pentru că face parte din programul de
învăţământ.
Valorile moral-creştine nu se predau în şcoli?
Nu există posibilitatea reală de a preda valorile moral-creştine în
şcoli. Să nu ne facem iluzii. Soluţia este mai degrabă - ceea ce
consideră anumiţi ortodocşi şi, mă gândesc, anumiţi romano-catolici -
aceea de avea propriile şcoli, propriul învăţământ. Dar va fi dificil,
căci Ministerul Educaţiei, în Franţa, va face tot ce-i stă în putinţă
pentru a împiedica acest lucru, refuzând de exemplu echivalarea
studiilor efectuate în şcolile libere. Dezbaterea pe acest subiect va
începe foarte curând, după părerea noastră...
Rusia a avut o reacţie faţă de situaţia din Franţa, anunţând că schimbă acordul bilateral privind adopţiile cu orice ţară care încalcă „sfintele tradiţii ruseşti“. În Rusia există chiar şi o interdicţie privind răspândirea de „propagandă homosexuală“ printre minori. Credeţi că ar trebui şi România să ia o atitudine? Faţă de Franţa? Sau să-şi înăsprească şi ea interdicţiile faţă de minorităţile homosexuale?
În ţări unde Biserica se bucură de o mare autoritate morală, acesta
fiind cazul totuşi pentru un mare număr de ţări ale globului, problema
se pune în mod diferit de felul în care este pusă în Franţa, ţară
marcată de separarea dintre Biserică şi Stat şi de lucrarea eficace şi
de lungă durată a ideologiei revoluţionare. Îi revine fiecăreia dintre
ţările noastre, unde influenţa Ortodoxiei este încă reală,
responsabilitatea să găsească modalităţile creative pentru a răspunde
provocărilor lumii contemporane.
Considerăm că nu numai stigmatizând noutatea reuşim să-i răspundem. Ar fi mai degrabă două atitudini posibile în acelaşi timp. Cea dintâi este aceea a pocăinţei, căci nu suntem fără de păcat, şi este bine dacă ne pocăim pentru păcatul care se manifestă în lume. Hristos, Care era fără de păcat, S-a urcat pe Cruce pentru mântuirea lumii. A doua atitudine consistă în a denunţa, nu pe păcătoşi, ci păcatul. Trebuie spus că homosexualitatea nu este, în ea însăşi, o alternativă la sexualitatea dată de Dumnezeu. Şi, dacă se poate, este bine să facem în aşa fel ca ideologia acestei alternative să nu fie promovată oficial. Trebuie să reflectăm asupra modului celui mai constructiv de a ne proteja tinerii de păcat în general şi de toate tentaţiile pe care lumea contemporană le propune. Cel mai bun lucru este, din punctul nostru de vedere, regăsirea şi retrăirea experienţei pocăinţei, aceea a Sfinţilor Părinţi, întoarcerea la învăţătura patristică cu privire la antropologie şi retrăirea ei în actualitate. Dacă noi reuşim să valorizăm - precum o fac scrierile apostolice - sfinţenia trupului botezat, este mult mai uşor să înţelegem că nu dispunem de sexualitate după propriile capricii...
Considerăm că nu numai stigmatizând noutatea reuşim să-i răspundem. Ar fi mai degrabă două atitudini posibile în acelaşi timp. Cea dintâi este aceea a pocăinţei, căci nu suntem fără de păcat, şi este bine dacă ne pocăim pentru păcatul care se manifestă în lume. Hristos, Care era fără de păcat, S-a urcat pe Cruce pentru mântuirea lumii. A doua atitudine consistă în a denunţa, nu pe păcătoşi, ci păcatul. Trebuie spus că homosexualitatea nu este, în ea însăşi, o alternativă la sexualitatea dată de Dumnezeu. Şi, dacă se poate, este bine să facem în aşa fel ca ideologia acestei alternative să nu fie promovată oficial. Trebuie să reflectăm asupra modului celui mai constructiv de a ne proteja tinerii de păcat în general şi de toate tentaţiile pe care lumea contemporană le propune. Cel mai bun lucru este, din punctul nostru de vedere, regăsirea şi retrăirea experienţei pocăinţei, aceea a Sfinţilor Părinţi, întoarcerea la învăţătura patristică cu privire la antropologie şi retrăirea ei în actualitate. Dacă noi reuşim să valorizăm - precum o fac scrierile apostolice - sfinţenia trupului botezat, este mult mai uşor să înţelegem că nu dispunem de sexualitate după propriile capricii...
Credeţi că propaganda aceasta homosexuală agresivă poate avea ca rezultat pe termen lung diminuarea numărului familiilor şi a naşterilor de prunci?
Depinde de felul în care noi, creştinii, vom răspunde: dacă ştim să
revalorizăm cuplul biblic, nu doar ca instituţie socială ce trebuie
protejată, ci ca dar al raiului făcut de Dumnezeu omului, va avea loc
atunci în Biserică o adevărată înnoire a familiei şi a fecundităţii ei,
biologice şi spirituale în acelaşi timp. Din punctul nostru de vedere,
valorizarea căii monastice este de extremă importanţă, pentru că ea
consistă în a da întreaga valoare duhovnicească şi harismatică fecioriei
şi castităţii. Căsătoria nu este singura cale de mântuire pentru om!
Iar fecunditatea se manifestă duhovniceşte în monahism prin naşterea
spirituală. Creştinii nu se înmulţesc doar prin naşterea după trup, se
înmulţesc esenţial prin Naşterea de sus: harul Sfântului Botez şi
actualizarea acestui har prin lupta duhovnicească.
Este „momentul acum să respectăm legea şi republica“. Cum comentaţi declaraţia preşedintelui Franţei, François Hollande?
Am putea întoarce această propoziţie spunând că, tocmai, noua
legislaţie franceză prejudiciază în mod grav Legea şi Republica pentru
că distruge o instituţie republicană veche şi respectabilă... Dar rolul
nostru este mai degrabă de a aminti că, în orice ţară, atitudinea
creştină se manifestă prin loialitate faţă de instituţii şi de puterea
politică, în consecinţă, cum spune Apostolul Pavel. Această loialitate
trebuie să fie reală; trebuie să fie de asemenea liberă; nu este o
aservire; ea poate să se transforme în neascultare activă, dacă legea
Cezarului vrea să ne oblige să încălcăm legea lui Dumnezeu. Este cazul
martirilor din toate timpurile. Au respectat Legea şi Republica până la
un anumit punct: coerenţa cu legea divină.
Ce poate face Biserica în faţa legiferării acestui păcat împotriva firii?
Biserica se află într-o situaţie providenţială: este chemată să
reînnoiască învăţătura (duhovnicească) privitoare la pocăinţă şi la
lupta în general contra păcatului, este chemată să reînnoiască
învăţătura sa în domeniul antropologic, despre ceea ce este omul.
Creştinilor nu trebuie să le fie frică. Au în ei înşişi, prin harul
Sfântului Botez şi prin întreaga Tradiţie ortodoxă, mijloacele de a
răspunde fără agresivitate, mai curând cu generozitate, provocărilor
lumii contemporane. Responsabilitatea se află de partea creştinilor: ei
sunt regii şi profeţii acestei lumi. Ar fi o eroare dacă s-ar mulţumi să
intenteze un proces lumii acesteia. Lumea aşteaptă de la ei exemple
adevărate de sfinţenie şi de umanitate.
Preotul de parohie se poate implica în combaterea homosexualităţii?
Preotul de parohie se implică uşor în acest proiect ducând o viaţă
sfântă prin asceză şi rugăciune. Dacă preoţii noştri se spovedesc la fel
de des precum li se cere credincioşilor să o facă, este deja un lucru
bun. Apoi, preotul răspunde de cateheză: dacă-şi completează el însuşi
cunoştinţele cu regularitate prin lectură, urmând anumite cursuri de
perfecţionare, căutând răspunsuri la părinţii duhovniceşti şi la
teologii ortodocşi contemporani, atunci va fi capabil să facă în mod
util cateheza, atât a copiilor, cât şi a adulţilor - căci trebuie să le
facă pe amândouă. În fine, în cadrul Spovedaniei, preotul - dacă luptă
el însuşi contra propriilor ispite şi păcate - îi poate ajuta pe
credincioşi să dobândească un simţ bun, duhovnicesc (şi nu numai unul
moral) al sexualităţii: viaţa ascetică consistă în mare parte în
transfigurarea energiilor naturale care sunt în om. Preoţii cei mai bine
pregătiţi vor fi aceia care se vor hrăni din Tradiţia bimilenară a
trăirii şi scrierilor regăsite la Sfinţii Părinţi.
Cuplul bărbat-femeie, simbolul cuplului format de Dumnezeu cu poporul Său
Cât de grav este acest păcat al homosexualităţii? Se ştie, din Vechiul Testament, că Dumnezeu a pierdut cetăţile Sodoma şi Gomora din această cauză...
Gravitatea homosexualităţii este legată de amorul propriu şi de
dificultatea sau imposibilitatea de a asuma diferenţa faţă de semenul
său. Fiecare sex se poate închide în el însuşi, poate crea propria lume
homosexuală şi ignora lumea sexuală a semenului. Dar, în profunzime,
acest păcat exprimă un altul şi mai adânc: dificultatea de a asuma
diferenţa, nu numai a unui alt sex, ci şi aceea a unei alte persoane.
Şi, în fond, homosexualitatea traduce imposibilitatea de a asuma
diferenţa absolută a Dumnezeirii. Nu este lipsit de importanţă faptul că
cuplul bărbat-femeie este simbolul însuşi al cuplului format de
Dumnezeu cu poporul Său. Tentaţia este permanentă de a se închide în
sine. În această privinţă, calea călugăriei nu constituie o închidere
„monosexuală“ în sine: ea constituie esenţial sacrificiul de sine din
dragoste pentru Persoana lui Dumnezeu şi pentru aceea a aproapelui. Este
răspunsul fundamental la iubirea egoistă de sine.
Care este îndemnul Înalt Preasfinţiei Voastre pentru tinerii prezentului, catalogat ca fiind supus tentaţiilor şi dominaţiei coruptibile ale desfrâului?
Consider că cel mai important este de a prezenta viaţa în Hristos ca
fiind aceea care îl răsplăteşte în mod absolut pe om şi îl face să
înflorească. Nimic nu-l face mai mult pe om să înflorească decât
căpătarea dragostei pentru Hristos. Nu-i putem ajuta pe tinerii noştri
decât inspirându-le dragostea pentru Hristos. Cu cât mai mult Îl vor
iubi pe Hristos, cu atât mai mult vor dori să-L urmeze, cu atât mai mult
vor fi pregătiţi să facă alegerile care să-i conducă la adevărata
fericire, fericirea creştină.
„Persoana trebuie iubită“
Există vreo toleranţă din partea Bisericii pentru semenii care au altă orientare sexuală? Îi înţelege Biserica noastră?
Faţă de orice păcat, pastorala Bisericii manifestă dragostea
compătimitoare a lui Hristos: „Du-te şi nu mai păcătui!“ Ea manifestă
ura faţă de păcat şi dragostea faţă de cel păcătos. Biserica trebuie să
facă totul pentru ca păcătosul să se simtă iubit: numai astfel poate
căpăta, şi el, ura faţă de păcat. Nu este o chestiune de toleranţă; este
o chestiune de dragoste compătimitoare.
Ce poate, concret, Biserica să facă pentru ei? Cum se pot trata?
Cel mai important este, efectiv, de a lua în considerare persoana în
unicitatea ei, fără a o compara cu alta, fără a o închide într-o
interpretare globală. Nu există doi „homosexuali“ aidoma. Persoana
trebuie iubită, trebuie să încercăm să o înţelegem, din iubire, nu să o
judecăm. Trebuie mult post şi multă rugăciune pentru a primi de la
Dumnezeu harul de a se apropia de această persoană şi de a-i adresa un
cuvânt care să nu rănească. Ar trebui să putem ajuta această persoană,
dacă ea doreşte, să vedem cum pot fi transfigurate tendinţele sale
într-o adevărată viaţă de ucenic al lui Hristos. Pentru homosexuali,
calea este aceeaşi cu a heterosexualilor: căpătarea castităţii lui
Hristos, a iubirii fără râvnire, a iubirii adevărate, de fapt...
Sunt şi persoane frustrate de orientarea lor sexuală, care văd aceasta ca pe o damnare... Înalt Preasfinţia Voastră, ce le-aţi spune unora ca aceştia?
Trebuie să recunoaştem că, adesea, sexualitatea, oricare ar fi ea, este
trăită ca o povară foarte grea. Unii se descurajează şi gândesc că nu
vor ajunge niciodată la castitate, la puritate. Cred că cel mai bine
este de a lupta duhovniceşte împreună cu ei, de a posti cu ei, de a ne
ruga cu ei, şi de a considera fără ipocrizie că lupta lor ar putea fi a
noastră - păcatul lor ar putea fi al nostru...
Sursa: Doxologia - Cuplul bărbat-femeie, un dar al Raiului
PAGINI WEB:
ROF: In dezacord cu casatoriile homosexualilor in Franta, Mitropolitul Iosif afirma in cadrul Adunarii Nationale ca "poate exista un totalitarism al egalitatii"
I loved as much as you'll receive carried out right here.
RăspundețiȘtergereThe sketch is attractive, your authored subject matter stylish.
nonetheless, you command get bought an impatience over that you wish be delivering the following.
unwell unquestionably come more formerly again as exactly the same nearly a lot often inside case you shield this
hike.
Hello, after reading this awesome article i am also cheerful to share my knowledge here with friends.
RăspundețiȘtergere