Noile generatii conectate la tehnologii si deconectate sufleteste

Noile generatii vor fi obisnuite inca de la varste fragede cu obiecte din ce in ce mai sofisticate si mai atragatoare cand, astfel, se intipareste cel mai bine in sufletul lor ca intr-o ceara, nu pecetea viului, ci pecetea tehnologicului. 

 * 

Cu tristete vedem ca acolo unde se aduna doi sau trei calculatorul, telefonul, televizorul sau alta gaselnita tehnologica este in mijlocul lor.

 *

Dupa ore si ore petrecute in fata ecranelor, ce ne transpun intr-o lume virtuala, vom mai regasi oare bucuria de a ne vedea unii cu altii?

***

Treptat, şcoala românească intră în era digitală. De anul viitor, copiii vor învăţa de pe manualele în format pdf, existente pe internet. Tot mai multe voci vorbesc despre „viitorul educaţiei on-line”, susţinând că, prin noile tehnologii, procesul de învăţare va fi mult mai rapid. Aşadar, de anul viitor, copilaşii de 7 – 8 ani vor veni la şcoală nu cu ghiozdanul în spate, ci cu tabletele în buzunare.

Deşi psihologii avertizează că folosirea manualelor digitale ar putea împiedica dezvoltarea armonioasă a şcolarilor, „învăţământul Matrix” a intrat deja în linie dreaptă. …Un nou experiment – alături de atâtea altele! – ale cărui victime sunt din nou copiii noştri. Captaţi de timpuriu într-o lume virtuală, micii „informaticieni” vor petrece aproape toată ziua în faţa calculatoarelor, rupând legăturile cu familia şi cu prietenii. Dar cu sufletul lor ce se va întâmpla? Vorbind despre credinţă şi inocenţă, Nichifor Crainic avertiza:

"Am putea spune, fără să greşim, că suntem atâta de creştini câtă copilărie pură am izbutit să păstrăm în noi până la sfârşitul vieţii." 

 Cine îşi doreşte, oare, o generaţie mutilată sufleteşte, formată în faţa computerelor? Unde sunt şcolile de altădată, oaze de spiritualitate, de credinţă, leagăne ale civilizaţiei şi cunoaşterii?

Cum învăţau bunicii noştri?

După cucerirea Independenţei de la 1878, învăţământul românesc intră într-o primă etapă de modernizare. Se va deschide accesul la învăţământ unor cercuri tot mai largi ale populaţiei. Legea învăţământului primar din 1893 stabileşte obligativitatea şcolară pentru vârste între 7 şi 14 ani, în timp ce prin Legea învăţământului secundar şi superior din 1898 se hotărăşte ca învăţământul secundar să se organizeze pentru băieţi în gimnazii şi licee, iar pentru fete în şcoli secundare de fete de gradele I şi II. Învăţământul superior se va organiza în universităţi. Liceele care aveau şapte clase până atunci, vor avea opt, fiind împărţite în două cicluri.

În şcolile secundare de fete se introduceau studii necesare femeilor, respectiv noţiuni de igienă, farmacie şi creşterea copiilor. De asemenea, se va introduce şi lucrul manual şi munca în ateliere specializate.

O atenţie deosebită era acordată copiilor cu deficienţe (surdo-muţi, orbi sau bâlbâiţi), care învăţau la şcoli speciale, deprinzând diferite meserii, în funcţie de posibilităţile fiecăruia (spre exemplu, băieţii puteau învăţa cizmărie, iar fetele croitorie).

Spiru Haret şi Constantin Angelescu vor concepe un sistem coerent de legi şi acţiuni, vizând modernizarea sistemului educaţional, reformarea învăţământului rural,  în direcţia ridicării nivelului de cultură şi de putere economică a ţăranului român. Învăţământul este organizat pe trepte şcolare: grădiniţă (5-7 ani), curs primar elementar (7-12 ani), curs primar superior (12-16 ani) şi cursuri pentru adulţi obligatorii până la 18 ani sau pentru cei care nu terminau şcoala primară. Liceul de 7 clase cuprinde două cicluri: gimnazial de 3 ani şi liceal de 4 ani. Paralel cu gimnaziile funcţionau şcolile practice pentru crearea micilor meseriaşi, comercianţi, agricultori, viticultori. La sfârşitul celor 4 clase de gimnaziu, elevii susţineau un examen de capacitate, în urma căruia se puteau înscrie la liceele teoretice sau practice.

Ministrul Angelescu a dispus ca în fiecare şcoală să existe cantine, iar şcolile să fie dotate cu băi. A fost preocupat de situaţia precară a copiilor săraci, cărora le distribuia gratuit cărţi şi îmbrăcăminte. Pentru a insufla copiilor dragostea de neam, se organizau echipe de elevi care aveau misiunea de a merge la sate pentru a ţine şezători duminica.

Ce-ar spune azi toţi aceşti ctitori ai învăţământului românesc modern, în faţa dezastrului provocat de incompetenţa şi dezinteresul celor care, după revoluţie, s-au perindat la conducerea Ministerului Educaţiei?

Un studiu elaborat de Ministerul Educaţiei, în colaborare cu UNICEF arată că abandonul şcolar a crescut până la 16%, în perioada 2010 – 2011, potrivit studiului, 70% din motivele abandonului şcolar ţinând de sărăcie. Totodată, aproape o treime din elevii români sunt analfabeţi, o bună parte din ei fumează, se droghează şi consumă frecvent alcool, iar bătăile, crimele şi violurile au devenit o obişnuinţă în rândul elevilor. În lipsa uniformei şcolare, elevele se îmbracă de parcă ar confunda şcoala cu lupanarul. De aici, urmările: din ce în ce mai multe eleve rămân însărcinate, recurgând la avorturi pe bandă rulantă. Demnitatea profesorilor rămâne un vis frumos dintr-o epocă demult uitată, căci azi elevul are dreptul să-l apostrofeze sau chiar să-l înjure pe dascăl, fără să rişte vreo sancţiune din partea direcţiunii. Căci legile de azi nu mai sunt atât de restrictive, ca cele de pe vremuri, cel puţin pentru elevi!

Dascălii de modă veche sunt pe cale de dispariţie. Nici n-ar mai avea loc în peisajul actual al şcolii româneşti. Însă, propunerile Ministerului Educaţiei demonstrează că nimeni nu-i de neînlocuit. Pedagogia devotamentului şi dăruirii, care forma cândva caractere atât de frumoase, are, iată, un substitut: profesorul virtual, fără suflet, fără sentimente, fără căldură. El nu ceartă şi nu educă, nu se supără şi nu se entuziasmează. Nu iubeşte. E un chip mort, care nu are nimic de-a face cu Dumnezeu.

"Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, Se bucură şi Dumnezeu." (Sf. Ioan Gură de Aur)

Sursa: Doxologia Școala românească în era „Matrix”

 ***

Invatamantul romanesc incotro? Punandu-ne aceasta intrebare nu putem decat sa constatam declinul in care a intrat invatamantul romanesc, odata cu cresterea exponentiala a tehnologiilor in viata noastra, dar si prin infiltrarea altor metehne aduse de modernism.

Daca odinioara scoala romaneasca era recunoscuta prin oamenii cu spirit inalt care se formau, astazi amestecul luminii cu intunericul si-a pus amprenta si la nivel educational, astfel incat aproape oricine poate sa obtina o diploma de studii superioare si sa se strecore mai departe in viata, pe baza pilelor. Daca odinioara invatatorul, doctorul si preotul erau repere emblematice care inspirau respect, iar oamenii se comportau in jurul lor cu sfiala si vadit bun simt fata de acestia dintre ei, care intrupau spirite inalte, astazi se remaca o rasturnare a valorilor si oricine poate ajunge in locurile cu responsabilitate pentru a duce mai departe un neam, concomitent aparand si devalorizara acestor persoane care indruma, formeaza si vindeca omul. Asa se face ca devalorizarii persoanei ii urmeaza substituirea ei, si cineva va fi inlocuit cu ceva care sa intruneasca anumite cerinte, si care, in mod vadit, in ziua de astazi este reprezentata de tehnologie. 

Pentru inceput isi va face aparitia in scoala romaneasca manualele virtuale, in fata carora copiii isi vor petrece timpul cu mult mai mult, probabil, decat in fata cartilor si a persoanelor indrumatoare. Scopul pare a fi transmiterea de cunostinte, dar se pierde in acelasi timp cunoasterea, care merge mult mai la adanc, si care are pecetea viului, a vietii. Asadar nu e de mirare ca noile generatii vor fi obisnuite inca de la varste fragede cu obiecte din ce in ce mai sofisticate si mai atragatoare cand, astfel, se intipareste cel mai bine in sufletul lor ca intr-o ceara, nu pecetea viului, ci pecetea tehnologicului.

Deja in Coreea de Sud copiii au in fata lor un profesor-robot, care pare a fi personalizat si prietenos, dar care, de fapt, nu reprezinta decat un chip cioplit modern inserat in viata copiilor, si care mimeaza sufletul si relatiile umane, devenite tehnologizate.

De la tableta pe care se pot vedea manualele in format electronic, se poate trece mai departe la profesorul-robot, si n-ar fi de mirare ca tinerii, asa cum astazi se vaccineaza, sa aibe implantate in creier diferite programe de engleza, sau de alte materii, care vor fi mai interesant de achizitionat decat ceea ce putem imagina noi astazi. Deja acest lucru se prefigureaza prin cercetarile care se fac, Israelul gazduind anul acesta intre 14 si 15 octombire prima conferinta internationala despre tehnologiile creierului (BrainTech Israel 2013), sau NeuroTehnologii. Gasind ca "interactiunile omului cu masina sunt limitate la contactul intre claviatura si degete" se doreste sa se mearga mai departe; Premierul israelian Shimon Peres avand o viziune cum ca cercetarile asupra creierului vor constiui o revolutie in viata oamenilor, mintea artificiala constiuind viitorul.

Asadar schimbarile care se fac in invatamantul romanesc pregatesc acest viitor prevazut de mai mairii lumii. Cu pasi mai mici sau mai mari se merge spre, am putea spune chiar creerea omului nou, a omului masina, amputat sufleteste, imbracat doar cu haine de piele si care intoarce spatele Creatorului sau.

Dupa ore si ore petrecute in fata ecranelor, ce ne transpun intr-o lume virtuala, vom mai regasi oare bucuria de a ne vedea unii cu altii? Vom mai putea oare simti vibratiile fiintei celuilalt in fiinta noastra sau, cand ne vom intalni, vom fi precum o orga dintr-o catedrala catolica, in care tuburile se alatura si scoate fiecare sunetul lui, fara sa existe o simtire a unitatii, a marturisirii, un dialog fiintial, asa cum se intampla in cantarea comuna ortodoxa? Din pacate constatam ca Hristos este din ce in ce mai mult scos din vietile noastre, si in loc sa actualizeze spusele Lui: "unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor", cu tristete vedem ca acolo unde se aduna doi sau trei, calculatorul, telefonul, televizorul sau alta gaselnita tehnologica este in mijlocul lor. Se mai poate marturisi la Sfanta Liturghie, dar si in viata de zi cu zi ca "Hristos este in mijlocul nostru" fara o mustrare a constiintei, fara a simti o durere ca aceasta se spune formal sau devine indiferent?

Toate par ca converg din ce in ce mai mult spre conturarea eshatonului. Generatiile de tineri de maine vor fi din ce in ce mai mult conectate la tehnologii si deconectate sufleteste. Scoala romaneasca se vadeste din ce in ce mai distrusa si, asa cum spunea Nicolae Iorga, daca vrei sa distrugi o tara, atunci ii distrugi invatamantul. Deja vedem ca am pornit pe acest drum fara prea mare nadejde de intoarcere la repere si la adevar. Acestea fiind spuse vazand in ansamblu, dar nu deznadajduim ca se vor mai gasi oameni responsabili in care sa vieze virtutile. Si daca printre acei oameni, de pe acum, esti tu?