Omul mândru nu vrea să viețuiască după voia lui Dumnezeu
Este bine sa te predai voii lui Dumnezeu. Atunci în
suflet este numai Domnul si nu alte ganduri; si el se roaga lui Dumnezeu
cu minte curata si simte iubirea lui Dumnezeu, chiar daca s-ar chinui
cu trupul.
Cand sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu,
Domnul insusi incepe sa-l calauzeasca si sufletul este invatat in chip
nemijlocit de Dumnezeu, in vreme ce inainte era povatuit de invatatori
si de Scripturi. Dar rareori se intampla ca invatatorul sufletului sa
fie Domnul insusi prin harul Duhului Sfant, si putini sunt cei ce cunosc
aceasta; numai cei ce vietuiesc dupa voia lui Dumnezeu.
Omul mandru nu vrea sa vietuiasca dupa voia lui
Dumnezeu: ii place sa se conduca el insusi si nu intelege ca omul nu are
destula minte ca sa se conduca pe sine insusi, fara Dumnezeu. Si eu,
cand traiam in lume si nu cunosteam inca pe Domnul si Duhul Sau Cel
Sfant, nu stiam cat de mult ne iubeste Domnul si ma incredeam in mintea
mea proprie. Dar cand, prin Duhul Sfant, am cunoscut pe Domnul nostru
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui
Dumnezeu si de atunci primesc toate intristarile care vin asupra mea si
zic:
"Domnul se uita la mine, de ce sa ma tem?"Dar inainte nu puteam trai asa.
Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viata e
mult mai usoara, pentru ca si atunci cand e in boala, in saracie si in
prigoana, el gandeste asa:
"Asa i-a placut lui Dumnezeu, iar eu trebuie sa indur aceasta pentru pacatele mele".
Iata ca de multi ani bolesc de dureri de cap, greu de
indurat dar folositoare, pentru ca prin boala sufletul se smereste.
Sufletul meu vrea fierbinte sa se roage si sa faca priveghere, dar boala
ma impiedica, fiindca trupul bolnav are nevoie de liniste si odihna; si
L-am rugat mult pe Domnul sa ma vindece, dar El nu m-a ascultat. Inseamna ca lucrul nu-mi este de folos.
Lucrul cel mai pretios pe lume e sa cunoastem pe Dumnezeu si sa intelegem, macar in parte, voia Lui.
Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu trebuie sa se
predea intru toate voii lui Dumnezeu si sa traiasca inaintea Lui in
frica si in iubire: in iubire, pentru ca Domnul este Iubire; in frica,
pentru ca trebuie sa ne temem sa nu intristam pe Dumnezeu prin vreun
gand rau.
O, Doamne, fa ca prin puterea harului Sfantului Duh
sa vietuim dupa sfanta Ta voie. Cand harul e cu noi, mintea noastra e
puternica; dar cand pierdem harul, atunci vedem neputinta noastra; vedem
ca fara Dumnezeu nu putem nici macar gandi ceva bun.
Milostive Dumnezeule, Tu stii neputinta noastra. Ma
rog Tie:
da-mi duh smerit pentru ca, dupa milostivirea Ta, Tu dai sufletului smerit puterea de a vietui dupa voia Ta si-i descoperi toate tainele Tale, dandu-i sa cunoasca cat de nesfarsit ne iubesti.
Cum stii daca vietuiesti dupa voia lui Dumnezeu? Iata
un semn: daca te intristezi pentru un lucru oarecare, inseamna ca nu
te-ai predat pe deplin voii lui Dumnezeu, chiar daca tie ti se pare ca
vietuiesti dupa voia Lui.
Cine vietuieste dupa voia lui Dumnezeu, acela nu se
ingrijeste de nimic. Si daca are nevoie de vreun lucru, se preda pe sine
insusi si lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Si chiar daca nu-l
dobandeste, ramane la fel de linistit, ca si cum l-ar avea. Sufletul
care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtuna,
nici de talhari, de nimic. Si orice i s-ar intampla, el spune: "Asa i-a
placut lui Dumnezeu". Daca e bolnav, gandeste: "inseamna ca am nevoie de
boala, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o". Si asa se pastreaza pacea
in suflet si in trup.
Cine-si face griji pentru sine insusi, acela nu se
poate preda pe sine voii lui Dumnezeu astfel ca sufletul lui sa aiba
pace in Dumnezeu. Dar sufletul smerit se preda voii lui Dumnezeu si
vietuieste inaintea Lui cu frica si iubire: cu frica, ca sa nu
intristeze cu nimic pe Dumnezeu; cu iubire, caci sufletul stie cat de
mult ne iubeste Domnul. Lucrul cel mai bun este sa te predai voii lui
Dumnezeu si sa induri intristarile cu nadejde. Iar Domnul, vazand
intristarea noastra, nu ne va da niciodata peste puterile noastre.
Dar daca intristarile noastre ne par mari, aceasta
inseamna ca nu ne-am predat inca voii lui Dumnezeu. Sufletul s-a predat
pe sine voii lui Dumnezeu intru toate si se odihneste in El, pentru ca
stie din experienta si din Sfanta Scriptura ca mult ne iubeste Domnul si
vegheaza asupra sufletelor noastre, ca toate sa se faca vii prin harul
Sau in pace si iubire.
Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu, acela nu
se intristeaza de nimic, chiar daca ar fi bolnav, sarac si prigonit.
Sufletul stie ca Domnul poarta grija de noi cu milostivire. De lucrurile
Domnului da marturie Duhul Sfant, pe Care sufletul il cunoaste. Dar cei
mandri si neascultatori nu vor sa se predea voii lui Dumnezeu, fiindca
le place sa-si faca voia lor, lucru atat de vatamator pentru suflet.
Marele Pimen zicea:
"Voia noastra este zid de arama intre noi si Dumnezeu si nu ne lasa sa ne apropiem de El sau sa vedem mila Lui".
Intotdeauna trebuie sa cerem de la Domnul pacea
sufletului ca sa implinim mai usor poruncile Domnului; fiindca Domnul
iubeste pe cei ce se straduiesc sa implineasca voia Lui si astfel ei
afla mare odihna in Dumnezeu.
Cel ce implineste voia lui Dumnezeu e multumit de
toate, chiar daca e sarac, bolnav sau se chinuie, pentru ca il veseleste
harul Domnului. Dar cel nemultumit de soarta lui, care murmura pentru
boala lui sau pentru cel care l-a suparat, acela e bine sa stie ca in el
se afla un duh de mandrie care a luat de la el multumirea fata de
Dumnezeu.
Chiar daca e asa, nu te mahni, ci straduieste-te cu
tarie sa-ti pui nadejdea in Dumnezeu si cere de la El duh smerit; si
atunci cand vine la tine smeritul Duh al lui Dumnezeu, il vei iubi si-ti
vei gasi odihna, chiar de vei avea intristari. Sufletul care are
smerenie isi aduce aminte intotdeauna de Dumnezeu si gandeste asa:
"Dumnezeu m-a facut, a patimit pentru Mine, imi iarta pacatele si ma mangaie, ma hraneste si poarta de grija de mine. De ce sa-mi fac atunci griji sau de ce sa ma tem, chiar daca m-ar ameninta moartea?"
Domnul povatuieste orice suflet care se preda pe sine
voii lui Dumnezeu, fiindca El a zis:
"Cheama-Ma in ziua necazului si te voi izbavi, si tu Ma vei preamari" (Ps 49,16).Orice suflet tulburat de ceva trebuie sa intrebe pe Domnul, si Domnul il va povatui. Si aceasta mai cu seama in ceas de nenorocire si tulburare; de obicei, insa, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindca acest lucru inseamna smerenie.
Bun lucru e a ne invata sa vietuim dupa voia lui
Dumnezeu. Atunci sufletul ramane neincetat in Dumnezeu si are mare
odihna; si din aceasta bucurie omul se roaga ca tot sufletul sa cunoasca
pe Domnul; sa cunoasca cat de mult ne iubeste si cu cata bogatie ne da
Duhul Sfant Care veseleste sufletul in Dumnezeu.
Si atunci sufletul e in intregime drag, pentru ca e
in intregime al lui Dumnezeu. Domnul Cel Milostiv il povatuieste pe om
ca trebuie sa indure intristarile cu multumire. In toata viata mea n-am
murmurat o singura data pentru intristari, ci le-am primit pe toate din
mainile lui Dumnezeu ca pe un leac mantuitor si am multumit intotdeauna
lui Dumnezeu, si de aceea Dumnezeu mi-a dat sa indur cu usurinta toate
intristarile.
Toti oamenii pe pamant indura inevitabil intristari
si, desi intristarile pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru
oameni ele par de neindurat si ii intristeaza, si aceasta pentru ca nu
vor sa-si smereasca sufletul, nici sa se predea voii lui Dumnezeu. Dar
pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu, Domnul insusi ii calauzeste cu
harul Sau, si ei indura totul cu barbatie pentru Dumnezeu, pe Care-L
iubesc si impreuna cu Care vor fi preamariti in veci.
Pe pamant nimeni nu poate scapa de intristari, dar
cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le indura cu usurinta. El vede
intristarile, dar nadajduieste in Domnul, si intristarile trec.
Si mai apoi, dupa inaltarea Domnului, Ea s-a facut
pentru tot poporul lui Dumnezeu mare mangaiere in intristari. Domnul a
dat pe pamant pe Duhul Sfant si cel in care Acesta viaza simte in el
raiul. Vei zice poate: "De ce nu este si in mine un asemenea har?"
Pentru ca nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci traiesti dupa voia ta.
Priveste pe cel ce-si iubeste voia sa proprie; n-are
niciodata pace in suflet si e mereu nemultumit: "Asta nu e asa, asta nu e
bine". Dar cel ce s-a predat pe sine insusi in chip desavarsit voii lui
Dumnezeu, acela are rugaciunea curata in sufletul lui, iubeste pe
Domnul, si toate ale lui sunt dragi si placute.
Asa s-a predat lui Dumnezeu Preasfanta Fecioara:
"Iata roaba Ta. Fie mie dupa cuvantul tau!" (Lc 1, 38).Daca am spune si noi asa: "Iata robii Tai, Doamne. Fie noua dupa cuvantul Tau", cele spuse de Domnul si scrise de Duhul Sfant in Evanghelie ar ramane in sufletele noastre si atunci lumea intreaga s-ar umple de iubirea lui Dumnezeu si cat de minunata ar fi viata pe intregul pamant. Dar, desi cuvintele Domnului se aud de atatea veacuri in intreaga lume, oamenii nu le inteleg si nu vor sa le primeasca. Dar cine traieste dupa voia lui Dumnezeu, acela va fi preamarit in cer si pe pamant.
Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu se
preocupa numai de Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu il ajuta sa ramana
intotdeauna in rugaciune. Chiar daca lucreaza sau vorbeste, sufletul lui
e preocupat de Dumnezeu, pentru ca s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu
si pentru aceasta Domnul il are in purtarea Sa de grija.
O traditie spune ca, in drum spre Egipt, Sfanta
Familie a intalnit un talhar, dar acesta nu le-a facut nici un rau, ci,
vazand Pruncul, a spus ca daca Dumnezeu S-ar intrupa, n-ar fi mai frumos
decat pruncul acesta; si i-a lasat sa mearga in pace. Lucru uimitor: un talhar, care de obicei ca o fiara
nu cruta pe nimeni, nu a necajit, nici nu a suparat Sfanta Familie. La
vederea Pruncului si a blandei Sale Maici, sufletul talharului s-a
inmuiat si a fost atins de harul lui Dumnezeu. Asa s-a intamplat si cu
fiarele salbatice care la vederea sfintilor mucenici sau a barbatilor
cuviosi se faceau blande si nu le faceau rau. Chiar si demonii se tem de
sufletul bland si smerit, care-i biruie prin ascultare si rugaciune.
Alt lucru uimitor: talharului i s-a facut mila de
Domnul-Prunc, dar arhiereii si batranii L-au predat lui Pilat sa-L
rastigneasca. Si aceasta pentru ca ei nu se rugau si nu cereau de la
Domnul sa-i povatuiasca ce si cum sa lucreze. Astfel, adeseori ocarmuitorii si oamenii mari vor
binele, dar nu stiu unde este; nu stiu ca este in Dumnezeu si ca li se
da de la Dumnezeu. Intotdeauna trebuie sa ne rugam ca Domnul sa ne
povatuiasca ce anume trebuie sa facem, si Domnul nu ne va lasa sa
ratacim.
Adam n-a avut intelepciunea sa intrebe pe Domnul
despre rodul pe care i l-a dat Eva, si pentru aceasta a pierdut raiul.
David n-a intrebat pe Domnul: "Este bine oare sa iau pe femeia lui
Urie?" si a cazut in pacatul uciderii si al preacurviei. Asa si toti
sfintii care au pacatuit, au pacatuit pentru ca n-au chemat pe Domnul
sa-i ajute si sa-i povatuiasca. Cuviosul Serafim din Sarov zicea:
"Cand vorbeam dupa mintea mea, se intampla sa gresesc".
Dar sunt si greseli fara pacat care vin din
nedesavarsirea noastra; le vedem chiar si la Maica Domnului. In
Evanghelie se spune ca atunci cand a parasit Ierusalimul impreuna cu
Iosif, ea credea ca Fiul ei mergea cu rudele sau cunoscutii; Si abia la
capatul a trei zile de cautari L-au gasit in templu vorbind cu
carturarii (Lc 2,44).
Astfel, numai Domnul stie toate, noi insa, oricine am
fi, trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne povatuiasca si sa intrebam
pe parintele duhovnicesc, ca sa nu gresim.
Duhul lui Dumnezeu povatuieste pe toti in chip
deosebit: unul se linisteste (vietuieste in isihie) in singuratate, in
pustie, altul se roaga pentru oameni; altul e chemat sa pastoreasca
turma cuvantatoare a lui Hristos; altuia i s-a dat sa propovaduiasca sau
sa mangaie pe cei ce sufera; altul slujeste pe aproapele din munca sau
averea lui - toate acestea sunt daruri ale Duhului Sfant si toate sunt
date in grade diferite: unuia treizeci, altuia saizeci, altuia o suta
(Mc 4, 20).
Daca ne-am iubi unii pe altii intru simplitatea
inimii, atunci Domnul ne-ar arata prin Duhul Sfant multe lucruri
minunate si ne-ar descoperi mari taine.
Libertarea adevarata este la Dumnezeu si e data de Dumnezeu inimilor smerite care s-au pocait si si-au taiat voia proprie
Dumnezeu - o iubire de care nu te poti satura.
Mintea mea s-a oprit in Dumnezeu si am incetat sa scriu...
Cat de limpede imi este ca Domnul ne conduce. Fara El
n-am putea nici macar gandi binele; de aceea trebuie sa ne predam cu
smerenie voii lui Dumnezeu, fiindca Domnul ne calauzeste.
Noroade ale pamantului, cad in genunchi inaintea
voastra si va rog cu lacrimi:
"Veniti la Hristos! Eu cunosc iubirea Lui pentru voi. O cunosc si de aceea strig intregului pamant. Daca nu cunosti ceva, cum vei vorbi despre aceasta?"
Vei intreba, poate: "Dar cum putem cunoaste pe
Dumnezeu?" Eu, insa, spun ca vedem pe Domnul prin Duhul Sfant. Si tu,
daca te smeresti, atunci si tie Duhul Sfant iti va arata pe Domnul
nostru; si atunci si tu vei voi sa strigi despre El intregului pamant.
Sunt batran si astept moartea, si scriu adevarul din
dragoste pentru norod, pentru care se intristeaza sufletul meu. Daca as
putea ajuta fie si numai un singur suflet sa se mantuiasca, si pentru
aceasta voi multumi lui Dumnezeu, dar inima mea sufera pentru intreaga
lume si ma rog si vars lacrimi pentru intreaga lume, ca toti sa se
pocaiasca si sa cunoasca pe Dumnezeu si sa traiasca in iubire si sa se
desfete de libertate in Dumnezeu.
Voi, toti oamenii de pe pamant, rugati-va si plangeti
pentru pacatele voastre, ca Domnul sa vi le ierte. Unde este iertarea
pacatelor, acolo e si o constiinta libera si iubire, chiar daca una
mica.
Domnul nu vrea moartea pacatosului (Iz 18, 32), iar
celui ce se pocaieste ii da in dar harul Duhului Sfant. El da sufletului
pacea si libertatea de a fi cu mintea si inima in Dumnezeu. Cand Duhul
Sfant ne iarta pacatele, atunci sufletul primeste libertatea de a se
ruga lui Dumnezeu cu mintea curata; atunci el vede liber pe Dumnezeu si
ramane intru El in odihna si bucurie. Aceasta e adevarata libertate. Dar
fara Dumnezeu nu poate fi libertate, pentru ca vrajmasii tulbura
sufletul prin gandurile cele rele.
Voi spune adevarul in fata lumii intregi: sunt un
ticalos inaintea lui Dumnezeu si as fi deznadajduit de mantuirea mea
daca Dumnezeu nu mi-ar fi dat harul Sfantului Sau Duh. Si Duhul Sfant
m-a invatat si de aceea scriu despre Dumnezeu fara osteneala, pentru ca
El ma atrage sa scriu.
Mi-e mila si plang si suspin pentru oameni. Multi
gandesc: "Am facut multe pacate: am ucis, am zburdat, am siluit, am
defaimat, am desfranat si am facut multe alte lucruri", si de rusine nu
vin la pocainta. Dar ei uita ca inaintea lui Dumnezeu toate pacatele lor
sunt ca o picatura de apa in mare.
O, fratii mei din tot pamantul, caiti-va pana cand
mai e vreme! Dumnezeu asteapta cu milostivire pocainta noastra. Si tot
cerul, toti sfintii asteapta aceasta pocainta. Asa cum Dumnezeu este
iubire (1, In 4, 8), asa si Duhul Sfant in sfinti e iubire. Cere
iertare, si Dumnezeu te va ierta. Si cand vei primi iertarea pacatelor,
atunci in sufletul tau va fi bucurie si veselie, si harul Duhului Sfant
va intra in sufletul tau si vei zice:
"Iata adevarata libertate; ea este in Dumnezeu si de la Dumnezeu".
Harul lui Dumnezeu nu desfiinteaza libertatea, ci o
ajuta numai sa implineasca poruncile lui Dumnezeu. Adam era in har, dar
voia lui nu era desfiintata. La fel si ingerii raman in Duhul Sfant, dar
voia lor libera nu este desfiintata. Multi oameni nu cunosc calea
mantuirii, ratacesc in intuneric si nu vad Lumina Adevarului. Dar El a
fost, este si va fi, si pe toti ii cheama cu milostivire la Sine:
"Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati, cunoasteti-Ma si Eu va
voi da odihna si libertatea".
Iata adevarata libertate: cand suntem in Dumnezeu,
inainte insa nu stiam aceasta. Pana la douazeci si sapte de ani credeam
numai ca Dumnezeu exista, dar nu-L cunosteam, dar de cand sufletul meu
L-a cunoscut prin Duhul Sfant, el se topeste de dogoarea doririi Lui; si
acum cu inima fierbinte il caut ziua si noaptea.
Domnul vrea ca noi sa ne iubim unii pe altii; in
aceasta sta libertatea: in iubirea de Dumnezeu si de aproapele. In
aceasta e si libertatea si egalitatea. In rangurile pamantesti nu poate
fi egalitate, dar acest lucru nu conteaza pentru suflet. Nu se poate ca
fiecare sa fie imparat sau print; nu se poate ca fiecare sa fie patriarh
sau egumen sau intai-statator; dar in oricare rang e cu putinta sa
iubesti pe Dumnezeu si sa fii bineplacut Lui si numai aceasta conteaza.
Si cine iubeste mai mult pe Dumnezeu pe pamant, acela va avea mai multa
slava in Imparatie. Cine iubeste mai mult, acela se avanta cu tarie spre
Dumnezeu, acela va fi aproape de El. Fiecare va fi preamarit pe masura
iubirii lui. Si am inteles ca iubirea este felurita dupa taria ei.
Cineva se teme de Dumnezeu ca sa nu-L supere cu ceva -
aceasta e intaia iubire. Cineva are mintea curata de ganduri - aceasta e
cea de-a doua iubire, mai mare decat prima. Cineva are in chip simtit
harul in sufletul sau - aceasta e a treia iubire, inca mai mare. Cea
de-a patra si desavarsita iubire de Dumnezeu e atunci cand cineva are
harul Duhului Sfant in suflet si in trup. Trupul unuia ca acesta se
sfinteste si dupa moarte se va preface in sfinte moaste. Asa a fost la
marii sfinti mucenici, la proroci si la cuviosi. Cine a ajuns la aceasta
masura ramane neatins de iubirea trupeasca. El se poate culca liber cu o
fata, fara a incerca fata de ea nici un fel de dorinta. Iubirea lui
Dumnezeu e mai puternica decat iubirea de fata spre care este atrasa
toata lumea, afara de cel ce are harul lui Dumnezeu in deplinatate;
pentru ca dulceata Duhului Sfant renaste omul intreg si-l invata sa
iubeasca pe Dumnezeu in deplinatate. Pentru deplinatatea iubirii
dumnezeiesti, sufletul ramane neatins de lume; chiar daca omul traieste
pe pamant in mijlocul altora, din iubirea lui pentru Dumnezeu el uita
tot ce este in lume. Nenorocirea noastra sta in aceea ca, din pricina
mandriei mintii noastre, nu staruim in acest har si el paraseste
sufletul, si sufletul il cauta plangand si suspinand, si zice: "Sufletul
meu tanjeste dupa Domnul".
Sursa: Crestin Ortodox: Sfantul Siluan Athonitul - Despre voia lui Dumnezeu si libertate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu