Note despre strecurarea indoielii, pe marginea unui fragment din "Dumbrava minunata"

Facand abstractie de activitatea politica a lui Mihail Sadoveanu, a carui trecere la cele vesnice se comemoreaza pe 19 octombrie, prefer totusi sa ma opresc asupra uneiea din scrierile sale, Dumbrava minunata, care m-a incantat, copil fiind, prin filmul cu acelasi nume - adaptare dupa romanul scriitorului-, iar acum prin cateva reflectii pe care le gasesc pe marginea acestei opere.

Mai intai imi pare ca Romania, este o Dumbrava minunata, prada celor care sunt orbiti de bani si care vor sa o expluateze netinand cont de nimic sfant. Mai marii, care trebuie sa o aibe in grija, s-au insotit cu cei care urmaresc beneficiile finaciare, trecandu-se peste mosi si stramosi, peste faptul ca acesta dumbrava minunata, biencuvantata de Dumnezeu, "nu este a noastra ci a urmasilor urmasilor nostri".

Mai apoi, din aceasta opera a lui Sadoveanu, imi retine atentia un pasaj in care un tanar, Fat-Frumos, datorata curatiei inimii sale si a credintei, reusea sa vada ceea ce ochii invatatilor nu reuseau, desi acestia spuneau ca voiau sa cunoasca adevarul. In momentul in care ei il indeamna pe tanar sa le aduca dovezi materiale, si el se indreapta spre cautarea unor lucruri desarte, apare indoiala si, in final, el "n-a mai aflat nimica langa inima". Indoiala, care poate fi strecurata serpeste de altii, acopera cu un val de intuneric  ochiul launtric al omului  si viata lui nu mai cunoaste adevarata lumina si mangaiere. Asadar, dupa lungi cuvantari ale invatatilor, s-a conchis ca este vorba doar de o bolnava inchipuire. Inchipuirea, dupa cadere, a luat locul intruchiparii, si "icoana cea minunata de altadata nu-i mai lumina negura ceasurilor".

Este un lucru minunat cum copiii puteau fi familiarizati cu lucruri de taina, prin astfel de povesti. Astazi insa si povestile s-au schimbat, si eroii sunt altii. Intorcandu-ne insa la scrierile romanesti de odinioara, putem sa gasim crampeie din sufletul neamului nostru in care se reflecta cerul.

Voi reda in cele ce urmeaza acest fragmment de poveste sadoveniana care ne reveleaza intelesuri adanci, stiind ca pe langa acestea se pot afla atatea altele, ce vor putea sa ne aduca florile mangaierii pana la adanci batranete...

Și s-a găsit un Făt-Frumos dintr-o cetate de departe, care, auzind despre zână și despre frumusețea ei, s-a ridicat și el și a venit cu toți ai lui. Iar el credea în zâna aceea. Și cum a intrat singur în poieni, la vreme de sară, și a prins a cânta dulce dintr-un fluieraș de os, zâna i s-a înfățișat îndată lângă izvoare, i-a zâmbit și i-a vorbit astfel:

- Făt-Frumos, tu ai crezut în mine și m-ai avut în sufletul tău, de aceea, când m-ai chemat, eu am venit. Și de acum dragostea mea are să-ți încălzească viața, și năcazurile tale vor avea răscumpărare, și îți voi aduce florile mângâierii în ceasul morții.

Făt-Frumos o asculta fermecat. Glasul ei era pătrunzător și suna ca o strună de aur. Când a făcut un pas spre dânsa, ea a ridicat degetul și l-a oprit:

- Să vii și mâine-sară, i-a zis ea zâmbindu-i.

Și el a venit și în alte dăți, când amurgul umple poienile de taină. Și era fericit cum n-a fost nimeni altul pe pământ.

Iar curtenii lui și vracii, călcându-i pe urme și voind să cunoască și ei pe zâna cu părul de aur, nu vedeau la izvor decât pe Făt-Frumos singur. Și ei nu credeau în împărăția minunilor și au început a vorbi că nu este nici o zână în dumbravă. Și i-a auzit Făt-Frumos și s-a mirat de cuvintele lor.

- Făt-Frumos, i-a vorbit atunci, cu îndrăzneală, un vraci cărturar. Voim să cunoaștem și noi adevărul. Cere-i zânei inelul și adă-ni-l dovadă despre ființa ei.

Și sara, la izvor, Făt-Frumos i-a cerut zânei inelul.

- Acesta-i lucru pământesc, i-a răspuns ea zâmbind, eu nu port podoabe deșarte, dragostea mea prețuiește mai mult decât nimicurile muritorilor.

Aducând Făt-Frumos acest răspuns, vracii i-au dat un foarfece și l-au sfătuit să taie în ascuns o șuviță din părul de aur.

Și-n altă sară găsind vreme potrivită, Făt-Frumos a tăiat o șuviță de aur și a ascuns-o în sân. Apoi, după ce s-au întors și s-au strâns învățații, când a vrut ca să scoată dovada, n-a mai aflat nimic lângă inimă. Adunându-se mare sobor de învățați și vraci împrejurul lui Făt-Frumos, au deschis cărți, au întins pergamente, au ținut cuvântări lungi și au dovedit deplin că-n dumbrava noastră nu este nici o zână și totul nu-i decât o bolnavă închipuire.

Atunci Făt-Frumos, crezându-i, a încălecat și s-a întors cu mare alai la împărăția lui. Dar era înnegurat și cu inima mâhnită și multă vreme după aceea stătea și se gândea ca la ceva pe veci pierdut; dar icoana cea minunată de altădată nu-i mai lumina negura ceasurilor. Și a murit cu sufletul uscat și bătrân ca al tuturor oamenilor. Și în clipa morții nu i-a adus nimeni floarea mângâierii.

Ci oamenii cei săraci și proști, care au rămas în ținuturile noastre, au urmat să creadă în zâna cu părul de aur. Din când în când o vedeau în amurg, lângă izvoare.

Sursa: Dumbrava minunata

Adaptare dupa romanul "Dumbrava minunata" de Mihail Sadoveanu, 

scenariul fiind scris de actrita Draga Olteanu Matei.

Fragmentul de mai sus - min: 42.03 - 46.36