Prefata de Pr. prof. dr. Constantin Coman
la cartea "Ritmul in pictura bizantina" de Georgios Kordis
Cartea "Ritmul in pictura bizantina" este esentiala nu numai pentru domeniul picturii bisericesti bizantine, ci si pentru hermeneutica teologica ortodoxa, in general. Autorul ei, pictorul si profesorul Georgios Kordis, de la Facultatea de Teologie a Univeristatii din Atena, ne demonstreaza un lucru pe care il intuiam sau ar trebui sa-l intuim cu totii, anume ca exista o cheie hermeneutica universala care deschide intelegerea specifica spatiului ortodox in toate domeniile de exprimare ale vietii oamenilor, ca Biserica. Domnia sa descopera sau aplica aceasta cheie de intelegere domeniului picturii bizantine, si demersul dansului nu numai ca este unul foarte reusit, ci ne convinge cu forta unei demonstratii care te lasa fara replica.
Cheia despre care vorbim este exprimata de conceptul comuniune prin impartasire si se intemeiaza pe distinctia dintre fiinta dumnezeiasca si energiile dumnezeiesti - dintre fiinta si energie in principiu - si pe aceea dintre natura si ipostas, adevaruri fundamentale ale teologiei rasaritului ortodox, care fac si diferenta intre acesta si teologia apuseana. Profesorul Kordis ne convinge ca intreg instrumentarul plastic si estetic al picturii bizantine - linia, culoarea, ritmul, plasticitatea etc. - exprima aceste adevaruri si slujesc realitatea comuniunii prin impartasire dintre cel sau cei infatisati in icoana si privitor.
Cine ar fi presupus ca elementele unei compozitii picturale si modul asezari lor intr-un intreg pot fi descrise in termenii relatiei iubitoare dintre ele, al intrepatrunderii (perihorezei) iubitoare reciproce (termen cu care Parintele Dumitru Staniloae exprima unitatea si distinctia dintre Persoanele Sfintei Treimi), ca linia este modul de existenta al culorii, este ipostasul culorii etc. Profesorul Kordis ne convinge ca in pictura bizantina linia suporta un katharsis. Cine ar fi putut crede ca linia si modul de desenare al ei pot exprima sau actualiza adevarul comuniunii prin impartasire sau il pot trada!? Ca ramanerea sau exprimarea adevarului vietii merg pana la modul in care este desenata linia! Ca linia in pictura poate fi - simplist si schematic spus, dar pur si simplu socant - ortodoxa sau neortodoxa!!?
Acesta este esenta discursului profesorului Kordis, care ne demonstreaza ca pentru pictorii bisericesti bizantini icoana nu este o imagine statica, suficienta siesi, autonoma, ci este o realitate care devine, se intregeste in relatie reala cu privitorul. Ne demonstreaza ca icoana este, in fapt, un eveniment sau inchide in sine premizele devenirii intru eveniment, atunci cand se realizeaza relatia cu privitorul ei. Ca evenimentul este unul de intalnire reala sau de comuniune prin impartasire intre cel infatisat in icoana si privitor, tocmai datorita faptului ca functia esentiala a icoanei nu este aceea de a da nastere la
sentimente sau impresii estetice sau de alta natura, ci de a-l aduce in
prezent pe cel infatisat si de a-l pune in relatie reala cu privitorul. Cati dintre noi avem in vedere faptul ca, in fata unei icoane adevarate a Mantuitorului Hristos, credinciosul poate sa ajunga la o impartasire cu Dumnezeu la fel de reala ca cea din Dumnezeiasca Euharistie!?
Am sa indraznesc sa spun - fara teama de a gresi - ca demersul exegetic in domeniul picturii bizantine al profesorului G. Kordis este comparabil cu cel realizat de Parintele Dumitru Staniloae in domeniul teologiei dogmatice, si de profesorul Georgios Mantzaridis in domeniul teologiei morale. Am sa intaresc aceasta afirmatie cu aprecierea unui legitim exeget al teologiei Parintelui Dumitru Staniloae, si anume Mitropolitul Kallistos Ware, care spunea ca reusita si contributia majora a marelui teolog roman este aceea de a fi dat prima sinteza de teologie dogmatica care aseaza la temelia discursului sau dogmatic, in toate capitolele lui, distincita dintre fiinta si energie si, in consecinta, realitatea comuniunii prin impartasire dintre om si Dumnezeu.
Si pentru ca tot sunt la capitolul comparatiilor, cartea profesorului G. Kordis, desi se vrea mult mai smerita, se inscrie clar pe linia curajoasa si originala de intelegere si explicare a specificului gandirii si teologiei bizantine - adica ortodoxe - deschisa de cunoscutul teolog si filosof grec contemporan, N. Matsoukas. In cartea sa, Istoria Filosofiei Bizantine, publicata in limba romana de Editura Bizantina, N. Matsoukas sustine faptul ca exista o perspectiva specifica Rasaritului Ortodox asupra lumii si a vietii - atat de coerenta si unitara incat poate fi asimilata unei filosofii distincte - care se diferentiaza de celelalte filosofii prin aceea ca aseaza pe primul plan, ca parghie filosofica centrala, distinctia dintre creat si necreat. Comunicarea intre lumea necreata a lui Dumnezeu si lumea creata este rezolvata pe temeiul distinctiei intre fiinta si energii, Dumnezeu fiind si ramanand neimpartasibil dupa fiinta, dar impartasibil in chip real dupa har, adica la nivelul energiilor dumnezeiesti necreate.
 |
| de Marius Iordachioaia |
Distinctia dintre fiinta si energii sta la baza altui adevar esential al credintei noastre ortodoxe, conform caruia comunicarea intre Dumnezeu si oameni sau intre oameni intreolalta nu este o simpla transmitere de informatii teoretice sau o comunicare morala, de sentimente. Intre cei doi exista un proces de energie personala. Cei doi subiecti personali, aflati in relatie, se daruiesc recipric si ajung a salaslui unul in celalalt in masura daruirii. Aplicand acest adevar fundamental in domeniul Sfintelor Scripturi, de exemplu, vom afla ca prin lectura acestora, intre Dumnezeiestile Scripturi si cititor nu este numai o comunicare de informatii, ci este o impartasire a cititorului de Dumnezeu Insusi, Care este prezent in energia dumnezeiasca a cuvantului Scripturii, de suflul dumnezeiesc care este prezent in Sfintele Scripturi si care cuprinde in sine intentia lui Dumnezeu de a se impartasi, in acest mod omului, motivat de iubirea Sa pentru acesta.
Suflul sau duhul acesta al Scripturilor Dumnezeiesti este acelasi duh pe care-l recunosti in viata autentica a Bisericii, si in temeiul caruia Biserica se recunoaste pe sine in Scripturi, iar Scripturile functioneaza ca etalon pentru viata Bisericii. Pecetea sau semnul duhului sau expresia lui in pictura bizantina
este ritmul care da viata picturii, care pune intr-o relatie iubitoare
toate elementele componente ale unei picturi si care sta la baza
capacitatii acesteia de a realiza comuniunea prin participare dintre
persoana pictata si privitor. Acelasi duh sau ritm sau miscare exista in
orice alta forma de exprimare bisericeasca.
Profesorul Kordis ne convinge de ce icoana si pictura bisericeasca nu sunt un spectacol, adica lucruri de vazut si de admirat, ci sunt mijloace vii de comuniune sau impartasire reala cu Dumnezeu. In acest sens, nici Dumnezeiasca Liturghie nu este un spectacol, nici oricare alta slujba a Bisericii, nici arhitectura bisericeasca nu este un spectacol, nici vesmintele preotesti si intreaga panoplie a obiectelor liturgice nu fac parte din recuzita unui spectacol, care eventual sa aiba efecte benefice asupra privitorului, ci sunt tot atatea cai de intalnire reala si comuniune cu Dumnezeu.
 |
| de Marius Iordachioaia |
Cuvintele Scripturii, ca si icoana sau fresca sau sunetele muzicii, sunt inspirate in masura in care sunt rezultatul sinergiei dintre Duhul lui Dumnezeu si duhul omului. Daca in fata provocarii de a pune in scris iconomia dumnezeiasca, prezenta si lucrarea lui Dumnezeu in istorie, sau aceea de a infatisa chipul lui Hristos, al Maicii Domnului si al sfintilor in icoane, sau de a pune in muzica slavirea sau lauda adusa de om lui Dumnezeu, autorul respectiv va avea constiinta limitelor si a neputintei, sau chiar constiinta nevredniciei, atunci va simti nevoia sa ceara lui Dumnezeu iertare, sa cera sa-l curete ("Dumnezeule, curateste-ma pe mine, pacatosul!" este cea mai deasa rugaciune a preotului inaintea si in timpul oricarei slujbe), si sa-l lumineze pentru ducera la bun sfarsit a intreprinderii respective. Daca, receptand aceasta rugaciune a autorului, Dumnezeu raspunde in Duh acestuia, trimitandu-i iertarea Lui, duhul curatitor, duhul luminator si ajutator, atunci in lucrarea respectiva si in ceea ce rezulta din ea, chiar se intalnesc intr-o comuniune sinergica Dumnezeu cu omul si ceea ce pare a fi lucrare omeneasca este de fapt, lucrare dumnezeiasca si omeneasca deopotriva. Exista o reala impreuna-lucrare a omului cu Dumnezeu, fie ce este vorba de Sfintele Scripturi, de scrierile Parintilor Bisericii, de icoane sau de pictura bisericeasca, de muzica bisericeasca... Masura comuniunii prin impartasire este si masura a ceea ce numim inspiratie dumnezeiasca.
Domnul G. Kordis recupereaza, pentru eriminia picturii bizantine, adevarul fundamental conform caruia lumea aceasta creata de Dumnezeu si toate posibilitatile de rodire sau de exprimare inchise potential in ea, au un singur scop, acela de a functiona ca mijloc de comunicare prin participare intre oameni si Dumnezeu si intre oameni intreolalta. Este adevarul pe care-l exprima Parintele Dumitru Staniloae, atunci cand defineste Lumea creata ca dar al iubirii lui Dumnezeu pentru oameni. Este adevarul exprimat de Liturghia ortodoxa, prin "Ale Tale dintru ale Tale, Tie-Ti aducem de toate si pentru toate!". Cum aducem sau cum ne aducem noi lui Dumnezeu prin lucrurile Lui, prin lucrurile facute de El? Pur si simplu, asezand la temelia actului de aducere gandul si vointa de a aduce lui Dumnezeu dar sau jertfa, punand in act duhul sau energia noastra umana, care ne-a determinat sa aducem lui Dumnezeu daruri si jertfa: multumirea pentru toate binefacerile stiute si nestiute, recunostinta, rugaciunea, pocainta, iubirea atata cata exista.
Sursa: "Ritmul in pictura bizantina" de Georgios Kordis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu