Duminica Izgonirii lui Adam din Rai... Cel mai tragic moment din istoria omenirii. Clipa in care omul se desparte de Creatorul sau si
"soarele razele si-a ascuns, luna cu stelele in sange s-au schimbat, muntii s-au infricosat, dealurile s-au cutremurat, cand s-a inchis Raiul iesind Adam, cu mainile batandu-si fata si zicand: Milostive, miluieste-ma pe mine..." (Slava de la Litie, duminica Izgonirii)
Iar acum incepe Postul Mare, incepe lupta omului cu el insusi spre a se decide in cele din urma in ce parte isi va indrepta pasii: catre Domnul sa-si ceara iertare, sau catre sarpele cel viclean?... O clipa de neatentie si consecintele sunt atat de grave, o clipa de pocainta si totul poate fi readus la starea initiala! Clipa poate fi de ajuns sa pierzi sau sa-ti castigi viata.
In acelasi timp, in aceasta dumnica se citeste Evanghelia Iertarii... Oare chiar intamplator? Sau cumva suntem iertati dinainte de a pacatui, dar cu conditia sa ne recunoastem pacatul?
"Zis-a Domnul: Daca veti ierta oamenilor greselile lor, va ierta si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar daca nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi intuneca fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica si unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra". (Matei 6, 14-21)
Pacatul facut si nemarturisit sincer de cei doi devine motivul pentru care Domnul ii izgoneste din Casa Lui, caci nu mai era posibila o relatie intre Dumezeu si om pentru ca acum, el -omul- cauta sa se ascunda! Intrebat fiind refuza sa recunoasca, indemnat sa marturiseasca arunca vina pe Eva, gusta din rusinea pacatului, dar din cate se pare ii lipseste barbatia spre a-si asuma responsabilitatea. In niciun caz nu vreau sa invinovatesc pe Adam de cele intamplate, dar daca tot s-a intamplat asa, putem invata din greselile altora. Mai ales din cele ce ne sunt amintite mereu...
"Pacatul -spunea Pr. Galeriu- nu este numai incalcarea Voii Ziditorului, ci, prin aceasta, este si oprirea, stagnarea intr-o stare invechita pentru persoana umana, chemata la un progres spiritual nesfarsit".
Deci,
cel ce nu se rupe de pacat nu poate reintra in acest progres spiritual
fara sfarsit la care suntem chemati. Ar fi bine sa stagnam, dar din
pacate cei mai multi dintre noi -dintre care cel dintai sunt eu!- dau
inapoi.
Inceputul tragediei este in clipa in care Adam si Eva gusta din pomul binelui si-al raului.
Fara indoiala, cunoscut-a Dumnezeu ce se-ntamplase! Dupa gandire
omeneasca, nu putea El in aceeasi clipa sa-i omoare??...NU!... Aici este
dovada incontestabila ca nu Dumnezeu este creatorul mortii, ci ca
moartea este despartire de Dumnezeu, incetarea comunicarii cu El. Iar
pentru aceasta Satan este de vina! Va rog din suflet: haideti sa nu mai
spunem ca Dumnezeu "a vrut asa sa moara omul si sa sufere familia lui",
ca nu asta a fost Voia Lui!...
Si ce altceva face Dumnezeu cu Adam?... Ii reda libertatea deplina si in acelasi timp ii daruieste rodul pomului: constiinta! Cu alte cuvinte pune lege in adancul fiintei lui -si a noastre- prin care poate acum sa deosebeasca singur binele de rau, sinceritatea de minciuna, pacatul de fapta buna. Acea lege despre care vorbeste in Epistolele sale Sf. Ap. Pavel, acea lege care a fost data de Dumnezeu nu spre stergerea pacatelor omului, ci spre a-l face constient de starea lui de pacatosenie, caci eliberarea omului de pacat s-a facut prin Hristos Iisus!
In DEX-ul limbii romane, cuvantul constiinta este explicat prin: "sentiment, intuitie pe care fiinta umana o are despre propria existenta; cunoastere intuitiva sau reflexiva pe care o are fiecare despre propria existenta si despre lucrurile din jurul sau; faptul de a-si da seama, intelegere; gandire, spirit; sentiment al responsabilitatii morale fata de propria sa conduita...". As sublinia acestea doua: intuitie despre propria existenta si responsabilitatea morala fata de propria sa conduita! Constientizeaza darul vietii, invata sa fie responsabil pentru ceea ce face.
Este greu sa descriu in cuvinte Tainele Domnului, insa cred ca una dintre cele mai relevante descrieri o face Oscar Wilde: "constiinta este lucrul cel mai dumnezeiesc din noi...". A vrut Adam sa cunoasca Binele si raul, acum sper ca se bucura ca este inzestrat cu "o busola" ce-i va arata negresit drumul de intoarcere catre Dumnezeu.
Si-atunci: Ce este omul in aceasta viata?... Cel mai bine este descris omul in cuvintele lui Platon: "omul: fiinta care reflecta si judeca cele ce le-a vazut!". Acum cunoaste, gandeste, reflecta, judeca si are timpul sa se decida, pentru ca acum are glasul lui Dumnezeu in el care-i sopteste mereu ce este bine, ce este rau.
Exista oameni care nu vor sa auda aceasta soapta, care isi "astupa" simtul corectitudinii in ceea ce priveste faptele pe care vor sa le faca, dar asta nu inseamna ca nu sunt si ei inzestrati cu acest dar. Constiinta ne atentioneaza mereu de cele facute sau nefacute, ea va ramane credincioasa lui Dumnezeu si netagaduit lucreaza spre mantuirea sufletului. Este o raza de lumina in intunericul vietii, este glasul Domnului ce-ti vorbeste atunci cand toti tac, este discernamantul pe care nu l-a avut Adam.
Daca Vechiul Testament este plin de randuieli care sa delimiteze cele ce sunt ingaduite si cele ce sunt uraciune in fata Domnului, in Noul Testament totul se reduce la iubire. La acea lege a iubirii care devine criteriul de judecata. Si iarasi se vede cat de mult respecta Dumnezeu pe om, caci nu il supune unei condamnari direct proportionala cu faptele sale, ci iubirea pe care a avut-o fata de el, de Dumnezeu si de semenii lui il va judeca!
"Ca nu Te-ai intors pana la sfarsit de la zidirea Ta, pe care ai facut-o Bunule, si nici n-ai uitat lucrul mainilor Tale, ci, in multe chipuri l-ai cercetat intru indurarile milei Tale: Prooroci ai trimis, minuni ai facut prin Sfintii Tai care au bineplacut Tie, din fiecare neam; graitu-ne-ai noua prin gura proorocilor, slujitorilor Tai, mai inainte vestindu-ne mantuirea ce avea sa fie; lege ne-ai dat spre ajutor, ingeri ai pus pazitori..." (Liturghie Sf. Vasile cel Mare).
Si ce altceva face Dumnezeu cu Adam?... Ii reda libertatea deplina si in acelasi timp ii daruieste rodul pomului: constiinta! Cu alte cuvinte pune lege in adancul fiintei lui -si a noastre- prin care poate acum sa deosebeasca singur binele de rau, sinceritatea de minciuna, pacatul de fapta buna. Acea lege despre care vorbeste in Epistolele sale Sf. Ap. Pavel, acea lege care a fost data de Dumnezeu nu spre stergerea pacatelor omului, ci spre a-l face constient de starea lui de pacatosenie, caci eliberarea omului de pacat s-a facut prin Hristos Iisus!
In DEX-ul limbii romane, cuvantul constiinta este explicat prin: "sentiment, intuitie pe care fiinta umana o are despre propria existenta; cunoastere intuitiva sau reflexiva pe care o are fiecare despre propria existenta si despre lucrurile din jurul sau; faptul de a-si da seama, intelegere; gandire, spirit; sentiment al responsabilitatii morale fata de propria sa conduita...". As sublinia acestea doua: intuitie despre propria existenta si responsabilitatea morala fata de propria sa conduita! Constientizeaza darul vietii, invata sa fie responsabil pentru ceea ce face.
Este greu sa descriu in cuvinte Tainele Domnului, insa cred ca una dintre cele mai relevante descrieri o face Oscar Wilde: "constiinta este lucrul cel mai dumnezeiesc din noi...". A vrut Adam sa cunoasca Binele si raul, acum sper ca se bucura ca este inzestrat cu "o busola" ce-i va arata negresit drumul de intoarcere catre Dumnezeu.
Si-atunci: Ce este omul in aceasta viata?... Cel mai bine este descris omul in cuvintele lui Platon: "omul: fiinta care reflecta si judeca cele ce le-a vazut!". Acum cunoaste, gandeste, reflecta, judeca si are timpul sa se decida, pentru ca acum are glasul lui Dumnezeu in el care-i sopteste mereu ce este bine, ce este rau.
Exista oameni care nu vor sa auda aceasta soapta, care isi "astupa" simtul corectitudinii in ceea ce priveste faptele pe care vor sa le faca, dar asta nu inseamna ca nu sunt si ei inzestrati cu acest dar. Constiinta ne atentioneaza mereu de cele facute sau nefacute, ea va ramane credincioasa lui Dumnezeu si netagaduit lucreaza spre mantuirea sufletului. Este o raza de lumina in intunericul vietii, este glasul Domnului ce-ti vorbeste atunci cand toti tac, este discernamantul pe care nu l-a avut Adam.
Daca Vechiul Testament este plin de randuieli care sa delimiteze cele ce sunt ingaduite si cele ce sunt uraciune in fata Domnului, in Noul Testament totul se reduce la iubire. La acea lege a iubirii care devine criteriul de judecata. Si iarasi se vede cat de mult respecta Dumnezeu pe om, caci nu il supune unei condamnari direct proportionala cu faptele sale, ci iubirea pe care a avut-o fata de el, de Dumnezeu si de semenii lui il va judeca!
"Constiinta este ingerul lui Dumnezeu care-l pazeste pe om" spunea Pr. Paisie Olarul.
Arhim. Siluan Visan
Sursa: CrestinOrtodox, Rodul pomului binelui si raului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu