Viața lumească și viața duhovnicească
Câteva notițe din aceasta emisiune:
Prof. Mihail Chircor: Noi, trăind tot timpul în lume, ne-am obișnuit să vedem și să trăim într-o anumită mizerie spirituală, și nu mai conștientizăm păcatul sau dimensiunea lui.
Pr. Cezar Axinte: E cum a spus Sf. Paisie Aghioritul că un om stă în grajdi, pe bălegar, și când iese afară, unde e frig, și trebuie să se miște ca să trăiască, vede că e greu și spune: "măi, ce bine era pe bălegar!"
De unde ideea aceasta a libertății? Ea este în om, dintotdeauna, asa a fost făcut omul, dar, din pricina acestui exercițiu fără libertate, din generație în generație - bei de la mama laptele sclavagismului, de la bunica, samd - când vine cineva să-ți spună de libertate îi spui: "ești nebun!". Sigur, cel care îți vorbește este el însuși liber, și începe să reverbereze în inima ta, și germinează această sămânță de la Dumnezeu.
In plan duhovnicesc este că mii de ani omenirea a stat în sclavia vrăjmașului și dintr-o dată stăpânitorul acestei lumi a fost legat și Hristos ne-a spus: fiți liberi! Cunoaște adevărul și adevărul te va face liber. Si, ce s-a întâmplat? S-a produs, cum spunea Părintele Arsenie Papacioc o revoluție fără revoluție. Si atunci ne întrebăm: de fapt, ce aduce libertatea? Ce ne ridică de pe gunoi? Ce ne face să tragem aer liber în piept? Adevărul! Adevărul nu este o idee, nu este un concept, nu este o filozofie ci este o Persoană, o Persoană dumnezeiască. Cunoști Adevărul, te unești cu Adevărul, îți împropriezi ontologic Adevărul și Adevărul te va face liber. Si de aici începe eliberarea și viața duhovnicească, când lumea aceasta, cu toate ale ei este într-un arhigulag, într-o mare cușcă lipsită de libertate și toată strădania și frământarea ei este o luptă pentru libertate, dar de fapt e o luptă într-o colivie. Îți arată pajiștea, îți arată libertatea dar, de fapt, ești legat de cele ale lumii. Nu e o metafora! E o comparație, e o analogie care se potrivește foarte bine pe istorie. De fapt istoria copiază, calchează viața duhovnicească, care a fost înainte de istorie. Dumnezeu a fost și va fi și când istoria va lua sfârșit.
Si, atunci, care e arma acestei revoluții? Vine acuma unu', vine Lenin, și spune: "dom'le, vrei sa fi liber? Eliberează-te de sub dominația asta a lui Dumnezeu! " [...] Pentru că autorul acestei doctrine nu-i oricine, ne cunoaște exact. El când lansează un dicton, un concept, o idee, ni-l și împropriem. Si, atunci, care e arma? Revoluție fără revoluție: pocăința! Cel care dorește să se elibereze, să scape din gulag, nu trebuie să rupă gratii, să omoare gardienii. El trebuie să evadeze în interior, se pocăiește și se smerește! Si toată suferința noastră vine din lipsa de smerenie. [...]
Aș putea să fiu liber, dar de fapt asta nu e libertate dacă sufăr. Am făcut revoluție dar totuși nu sunt liber, da' lumea suferă chiar mai mult ca înainte. Si, atunci, ce nu e bine? De fapt am trecut dintr-o colivie într-o alta colivie. "Auziți?! Este ruginită asta! Haideți că avem una dată cu vopsea d-asta la care nu ți se electrizează părul" Adică nu mai simți că ești în colivie!
Cam așa mi-am dat seama că nu există libertate în sensul conceptual, în sens filozofic. Libertatea este până la urmă această depășire a firii. Noi atâta timp cât murim și ne este frică de moarte nu putem fi liberi. [...]
A lăsat Dumnezeu această lucrare a monahismului tocmai ca să avem un reper al libertății. Monahismul este un far, un model. Acum se va trăi un monahism urban de cea mai bună calitate. Sunt oameni care practică rugăciunea lui Iisus în marile orașe poate mai mult decât în multe mănăstiri. La sfârșit călugării vor fi ca mirenii și mirenii îi vor întrece și pe demoni în purtarea lor rea.
Si monahismul rămâne modelul cel mai frumos de urmare a lui Hristos. Numai, de ce nu ne convine nouă? Păi e cald în bălegar! Trebuie să faci efort [să ieși]. Căderea e tot un zbor, dar fără efort. Nu v-ați împotrivit până la sânge! (Evrei 12, 4) Ca să biruiești seducția lumii, a vrăjmașului până la urmă, seducția morții, trebuie să întinzi aripile și pentru asta e nevoie de efort. Dar numai aceea este bucurie, numai acela este zbor. Căderea e tot zbor, dar e o chestiune iminenta și matematica faptul ca te vei prăbuși.
Si atunci, întinzând aripile, sigur că va fi dificil. Si ce propune viața duhovnicească, viața în Duh? Ce propune Hristos? Cel care îmi urmează Mie, să nu se aștepte la nimic altceva decât la cruce. Adică dacă noi credem că există și o altă modalitate ne păcălim singuri, dar pe Dumnezeu nu-L putem păcăli. Deci nu există altă cale decât crucea! In creștinism nu există viață duhovnicească decât prin cruce, adică jertfă, suferință și multe scârbe. Adică, odată ce te-ai ridicat de pe bălegar și ai ieșit și iei aer curat în piept, te ia amețeala, cazi în genunchi. După care trebuie să te uiți, să vezi că ești doar la poalele muntelui. Si dacă aici aerul e atât de puternic și te pune în genunchi, cum o fi acolo, de nu-i vezi piscul de nori?! Pentru că trebuie să faci urcușul acela, care presupune efort, efort, care poate presupune și jertfă, dar efortul acesta este simplu, foarte simplu dacă iubești!
Prof. Mihail Chircor: Dar câți dintre noi știm ce înseamnă iubirea? Că majoritatea problemelor noastre izvorăsc din lipsa de iubire. Dacă am iubi, foarte multe din problemele noastre s-ar rezolva de la sine. Si această libertate de care vorbiți se dobândește prin efort și jertfă. Nu poți să dobândești libertatea aceea fără jertfă - se vede și în modelele umane. Lupta aceea presupune și să-ți dai viața. Si jertfa trebuie să fie însoțită de bucurie, o bucurie care nu se poate compara cu ceea ce putem noi simți în viața lumeasca. Cea mai mare bucurie din viața lumeasca pălește în fața bucuriei duhovnicești. Si aceasta este rațiunea celor care iau calea monahismului. Dumnezeu ne spune: bucurați-vă! E poruncă. Dumnezeu a creata aceasta lume care e frumoasă - că ar putea să creeze o lume care e ștearsă-, și noi ar trebui să ne bucurăm de absolut tot, numai că la această bucurie nu putem să ajungem fără luptă și fără jertfă.
Pr. Cezar Axinte: Dacă privim în istoria omenirii toate războaiele au un scop, pentru eliberare. [...] Oamenii sunt în stare să moară pentru câștigarea libertății și atunci când o câștigă nu știu ce să facă cu ea fiindcă nu e adevărata libertate. Il auzeam pe Brucan, sărmanul, care ne darea niște lecții, și spunea: "au câștigat libertatea și nu știu ce să facă cu ea". Nu e adevărat! Era o libertate politică, ideologică, să spunem, într-un sens și într-un moment.
Prof. Mihail Chircor: Era libertatea de a vorbi.
Pr. Cezar Axinte: Dar uite că cerul s-a umplut de vorbe, și chiar este inflație de vorbe care te și rănesc. Dacă stai acum cu telecomanda la televizor, după o jumătate de oră de navigat pe canalele acelea, simți o durere aproape fizică, sunt vorbe scuipate, răstite, de ură. Si atunci, care e libertatea? E libertatea de a urî.
Si atunci toată suferința noastră vine din aceasta incapacitate de a înțelege și a căuta libertatea. Noi nu știm ce e libertatea, ce e bucuria, ce e viața duhovnicească, nu-L cunoaștem pe Duhul, și asta chiar printre noi, care ne spunem creștini practicanți. Noi nu ne putem numi alpiniști numai pentru faptul ca avem muntele în față și că ne-am luat niște echipamente cu noi. Avem însă această bunăvoință. După cum nu ne putem numi oameni liberi sau sănătoși. Dar, unde este marea, marea diferență? Știm și mărturisim că suntem bolnavi și vrem să ne vindecăm. Asta e foarte, foarte important!
Ni se spune: "ce tot o dați voi cu ortodoxia asta? Nu e mândrie?". Păi nu e mândrie, singura diferență dintre mine și tine este aceea că eu mă recunosc bolnav și recunosc că am nevoie de un Vindecător. De fapt, ce este tăierea voii? Să mă smeresc ca nu știu cum să mă fac bine, că nu știu cum să scap de moarte decât în fața acestui Doctor, care îmi spune: "dacă faci asta vei fi viu". Dar vedem asta peste tot în lume. Uitați-vă la bolnavii cronici, că sunt în stare să lupte mai mult decât orice fel de erou pentru viața lor. Sau măcar pentru un timp. Sau măcar pentru o unghie. Nu știm cum luptă bolnavii pentru fiecare gram de zahar, sau de fier, sau pentru o celulă. Nu știm pentru că nu suntem bolnavi în felul acesta. Ei, și duhovnicește lucrurile stau tot așa. De aceea atâta timp cât ne credem sănătoși noi trăim o viață lumească. Adică, cum e? "Aia nu, aia nu, până la urmă ce viață e asta? Eu sunt sănătos, am analizele perfecte, am voie să mănânc, să beau dar să nu fac excese". Da, dar asta e definiția dietei nu a sănătății.
Si atunci, bineînțeles că viața duhovnicească este un zbor extraordinar de plăcut, pentru că plutești.
Prof. Mihail Chircor: Da, dar la final trebuie să aterizezi undeva, pe ceva. Pentru unii este o finalitate a zborului și pentru alții altă finalitate. Unii zboară de dragul de a zbura, alții zboară cu o țintă. Creștinii ortodocși au această țintă, zburam și știm către ce zburam, și ne asumăm și faptul că zborul este cu turbulențe mari.
Pr. Cezar Axinte: Păi tocmai asta ne spun și Sfinții Părinti: dacă vrei să zbori așa, pregătește-ti cocoașa. Mai e și un altfel de zbor care nu necesită efort. Ati observat cât de ușor e să faci răul? Aici e o metafizică, dacă și un ateu își poate da seama de asta: de ce răul este atât de simplu de făcut? Ca să nu îți urăști vrăjmașul e un efort extraordinar! Ura, deși are atâta forță, totuși e foarte simplă, e o abandonare, e un zbor de cădere, e o alunecare. Pe când, să învingi ura, să-ți iubești vrăjmașii, e un efort extraordinar. Si de abia de aici treci în viața duhovnicească.
Prof. Mihail Chircor: Ca să urăști, să ucizi e extrem de simplu. Ca să crești un om, ca să sprijini un om, să-l înviezi e foarte greu.
Pr. Cezar Axinte: Ne-a dat puterea aceasta Dumnezeu de a învia oameni. Adică vine omul în pragul deznădejdii și dacă ai pornit revoluția, lucrează harul, poți să-i spui un cuvânt și l-ai înviat. S-au întâmplat mii și mii de cazuri. Si atunci viața duhovnicească este o viață de mare responsabilitate și de mare bucurie. [...] Dacă nu ești bun în lume și nu poți să-ți ți viața duhovnicească, nu ești bun nici în mănăstire.
Poate am putea spune că astăzi în lume este mai greu decât în mănăstire. [...] Vă dați seama că noi trăim o schizofrenie? De ce? Pentru că noi, să spunem că vrem să trăim viața duhovnicească. Păi 90% din cele pe care le facem noi sunt propuneri ale vieții din lume: felul în care facem cumpărăturile, cum ne îmbrăcăm, cum ținem relațiile sociale. Păi cele mai multe nu sunt din viața duhovnicească, sau sunt potrivnice vieții duhovnicești. Vă dau un exemplu: te întâlnești cu 50 de oameni într-o zi, fiecare cu duhul lui. Păi seara ești beat și trebuie să te pui cu genunchii la rugăciune. Vă dați seama ce duhuri te atacă în momentul acela? Si alta e să stai la rucodelia ta, la stupi sau la oi, sau să cureți icoanele, să spui 7 cuvinte pe zi, să iei binecuvântare. E o mare odihnă să te duci să iei binecuvântare. In lume trebuie să iei decizii în fiecare clipă și trebuie să iei binecuvântarea lui Dumnezeu: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Nu poți! De câte ori nu pierzi asta?! De câte ori nu pierzi pacea?! Vine omul și te-a trântit. Te-a călcat în picioare un om, ori cu problema lui, ori cu duhul lui, ori cu necazul lui. In lume când ești, și dacă ești în viața duhovnicească, practic ar trebui să plângi tot timpul pentru suferința lumii. [...]
Prof. Mihail Chircor: Vă incităm să reflectați asupra vieții voastre...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu