Sfântul Serafim de Sarov despre nebunia faptei bune fără dobândirea Sfântului Duh. "Când un om se află într-o stare de pace a minții, el poate să le ofere celorlalți lumina necesară"

Cuvântul Ortodox: SFANTUL SERAFIM DE SAROV: Dobandeste pacea si mii de oameni din jurul tau se vor mantui! DAR CARE ESTE SI CUM DOBANDIM PACEA ADEVARATA?

În pilda fecioarelor înțelepte și a celor nebune, când cele nebune au rămas fără de untdelemn, cele înțelepte le-au spus: "Mergeți la cei ce vând și cumpărați” (Matei 25: 9). Dar după ce au cumpărat, ușa cămării mireselor era deja închisă, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun că lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se tâlcuiește ca fiind lipsa de fapte bune în vremea vieții lor. O asemenea interpretare nu este foarte corectă. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, când sunt numite fecioare, chiar dacă nebune? Fecioria este virtutea supremă, o stare îngerească, și ar putea ține locul tuturor celorlalte fapte bune. Eu cred că ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfântului Duh al lui Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtuțile, dar, în ignoranța lor duhovnicească, au crezut că viața creștină constă doar în facerea de bine. Făcând fapte bune, ele credeau că fac lucrarea lui Dumnezeu, dar puțin le păsa dacă au obținut harul Duhului Sfânt. Aceste moduri de viață, bazate doar pe facerea de bine, fără a încercă cu atenție dacă aduc harul Duhului Sfânt, sunt menționate în cărțile Sfinților Părinți: “Există o altă cale ce pare bună la început, dar care sfârșește în adâncul iadului.”

Orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare ne aduce rugăciunea, pentru că ea este oarecum la îndemâna noastră ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt. 

Procedează ca în afacerile negustorești: principalul nu este să faci negoț și atâta tot, ci să câștigi mai mult; tot așa și în lucrarea vieții creștinești nu trebuie să-ți pui toată silința numai în aceea ca să te rogi sau să faci oricare altă faptă bună. (…) Dacă vom cugeta bine asupra poruncilor Mântuitorului Hristos și a celor apostolești vom vedea că datoria noastră creștinească nu constă atât în sporirea numărului faptelor bune, ce slujesc numai ca mijloace scopului nostru creștin, ci și din a scoate din ele cel mai mare folos, adică în câștigarea celor mai îmbelșugate daruri ale Sfântului Duh. De pildă, simți că te învrednicești de mai mult dar dumnezeiesc prin rugăciune și priveghere, priveghează și te roagă; aduce mai mult duh dumnezeiesc postul, postește; aduce mai mult milostenia, fă milostenie și tot așa cugetă despre fiecare faptă bună făcută pentru Hristos“.

adresa de Marius Iordăchioaia

Cu orice preț, noi trebuie să încercăm a păstra pacea sufletului și să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alții. Nimic nu este mai prețios decât pacea întru Hristos Domnul. Sfinții Părinți aveau mereu un duh de pace și, fiind binecuvântați cu harul lui Dumnezeu trăiau mult. Dobândește pacea, și mii de oameni din jurul tău se vor mântui. Atunci când un om se află într-o stare de pace a minții, el poate de la sine să le ofere celorlalți lumina necesară luminării rațiunii. Această pace, ca pe o comoară neprețuită, Domnul nostru Iisus Hristos a lăsat-o drept moștenire ucenicilor Săi înainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea: “și pacea lui Dumnezeu, care covârșește orice minte, să vă păzească inimile și cugetele voastre întru Hristos Iisus” (Filip. 4,7). Introdu mintea înlăuntrul inimii și dă-i de lucru acolo cu rugăciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbrește și ea se află într-o stare de pace. Trebuie să ne obișnuim să tratăm jignirile venite de la alții cu calm, ca și cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practică ne poate aduce pacea inimii și o poate face lăcaș al lui Dumnezeu însuși. Dacă nu se poate să nu te tulburi, atunci, cel puțin, e necesar să încerci să îți înfrânezi limba, după cuvântul psalmistului: “tulburatu-m-am și n-am grăit“ (Ps. 76, 4). 

Pentru a ne păstra pacea sufletului, este nevoie să evitam cu orice preț a-i critica pe alții. In mod aparte, pentru a păstra pacea sufleteasca trebuie evitata acedia și să te străduiești a avea un duh vesel și nu trist. Trebuie să încerci să ieși din această stare cât mai iute cu putință.

Atenție la duhul întristării, căci aceasta dă naștere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitație, furie, învinuire, nemulțumirea de propria soartă, gânduri de desfrânare, schimbare permanentă a locului. Uneori duhul cel rău al întristării pune stăpânire pe suflet și îl lipsește de umilință și bunătate față de frați și da naștere la repulsie fată de orice conversație. Atunci sufletul evită oamenii, crezând că aceștia se află la originea tulburării sale și nu înțelege că pricina tulburării sale se află într-însul. Sufletul plin de întristare și parcă scos din minți este incapabil să accepte în pace sfaturile bune ce i se aduc sau să răspundă cu umilință la întrebările ce i se pun. Primul medicament cu ajutorul căruia omul își află în curând mângâiere sufletească este smerenia inimii, așa cum ne învață Sfântul Isaac Sirul. Această boală este tratată cu rugăciune, abținere de la grăire în deșert, lucru de mână, după puterile fiecăruia, citirea Cuvântului lui Dumnezeu și răbdare; căci el se naște din lașitate, trândăvie și grăire în deșert”.