P. Savatie Baștovoi despre criza Bisericii, criza preoției și a duhovniciei

Criza Bisericii s-a instalat atunci cînd școala teologică s-a mutat din chilia duhovnicului pe coridoarele profane și liturghia s-a mutat din altar în televizor.

Sf. Sofronie Saharov: "Fericită mintea care se povățuiește nu în legea Domnului, ci în DRAGOSTEA Domnului"

"Fericită mintea noastră, care nu intră în vorbă cu gânduri rele; fericită mintea care se povățuiește zi și noapte în dragostea lui Dumnezeu" (cf. Ps 1, 1-2). Scriptura vorbește despre povățuirea "în legea", dar în realitate Evanghelia nici nu mai este lege, ci deja altceva. Pentru aceasta putem spune că mintea noastră se povățuiește nu în legea Domnului, ci în DRAGOSTEA Domnului.

Dumnezeu este smerenie

Pentru subtitrare în lb. română si engleză activați subtitrarea corespunzătoare

Duminica iertării : "Fericită mintea care nu a umblat în sfatul necinstitorilor"

(Cuvânt din 2 martie 1992)

În cuvântarea trecută Domnul ne-a dat cuvânt pentru nevoința Marelui Post care ne stă în față. Astăzi aș dori să vă spun câteva cuvinte în legătură cu acea sfântă rugăciune ce va fi la sfârșitul săptămânii, cerând iertare pentru toate alunecările spre păcat unul față de altul. Pentru a întemeia cuvântul meu pe Sfânta Scriptură, voi cita cuvintele primului psalm:

"Fericit bărbatul, care nu a umblat în sfatul necinstitorilor și în calea păcătoșilor nu a stătut, și pe scaunul pierzătorilor nu a șezut, ci în legea Domnului voia lui, și în legea lui va cugeta ziua și noaptea. Și va fi ca lemnul sădit lângă ieșirile apelor, care rodul său va da în vremea sa, și frunza lui nu va cădea, și toate, oricâte va face, vor spori." (Ps. 1, 1-3)

Aceste cuvinte ale psalmului se repetă în dumnezeieștile slujbe foarte des. Și deci, întemeindu-mă pe ele, voi zice că rugăciunea de care am pomenit, pentru iertarea greșalelor noastre, ale tuturor fraților și surorilor, se va săvârși aici - în căsuța aceasta, în bisericuța noastră. Dar, ca întotdeauna, deși experiența o primim într-un cadru restrâns, cu mintea trebuie să trecem la cuprinderile cosmice.

Savatie Baștovoi : "Singurele lucruri cu adevărat vrednice de descoperit și de transmis sunt înțelesurile nemuririi"

ROF: Savatie Baștovoi - Lumina celuilalt

Cuvântul este nemuritor ca apa. Iese din gură și nu piere niciodată. Atinge și vindecă, sau rănește, se coboară în noroi, ca după aceea să se întoarcă la cer. Dacă sufletul este nemuritor, despre nimic nu se cuvine a scrie mai frumos decât despre nemurire. Singurele lucruri cu adevărat vrednice de descoperit și de transmis sunt înțelesurile nemuririi. Abia acolo, la trecere, cuvintele se vor dori împărtășite ca niciodată în timpul acestei vieți zbuciumate și acoperite de amagire.

Arhim. Zaharia Zaharou: Adormirea Maicii Domnului, reprezintă Paștele ei, trecerea de la viața vremelnică la cea veșnică

Cuvinte alese despre Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu și Maica Vieții

- Adormirea Maicii Domnului reprezintă Paștele ei, trecerea de la viața vremelnică la cea veșnică, mutarea ei "de la cele mai pline de întristare la cele mai bune și mai vesele".

"Feței Împărătesei Cerului i se vor ruga bogații poporului" (cf. Ps. 44, 12). Sărbătoarea Maicii Domnului o prăznuiesc în chip vrednic de Dumnezeu "cei săraci cu duhul", cei smeriți, însă bogați în daruri duhovnicești. Cei ce sunt de același neam cu Născătoarea de Dumnezeu, care "se iubesc unii pe alții cu iubirea frățească, în cinste, dându-și întâietate unii altora" (cf. Rom. 12, 10), "cei blânzi și smeriți cu inima" (cf. Mt. 11, 29), feciorelnici la minte și la duh, care se încredințează proniei dumnezeiești chiar și atunci când aceasta îngăduie suferințe și încercări în viața lor, o cinstesc și o fericesc pe Preasfânta Fecioară așa cum i se cuvine.

Domnul a iubit frumusețea lăuntrică și "preacuratul templu" al inimii Sfintei Fecioare Maria, unde a putut să Se sălășluiască și să umble. În persoana ei vedem așadar împlinirea desăvârșită a fericirii: "fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Mt. 5, 8). Desăvârșita curăție a inimii i-a dăruit Maicii Domnului cunoașterea desăvârșită a tainei Fiului și Dumnezeului ei. Pe de altă parte, Scriptura ne avertizează că, "omul lipsit de inimă nu poate dobândi cunoștință" (cf. Pilde 17, 16). Prin urmare, cunoașterea lui Dumnezeu nu ține de cunoașterea intelectuală, nici de un comportament moral impecabil, ci de dobândirea unei inimi curate, care poartă într-însa o "simțire înțelegătoare și dumnezeiască" vie.

- Maica Domnului este un dar atotcuprinzător pentru neamul omenesc, deoarece ea Îl aduce pe Hristos, Darul darurilor, tuturor celor ce iubesc arătarea Sa smerită. Monahul care Îl are pe Hristos sălășluit în inimă, chiar fără să rostească vreun cuvânt, devine un dar pentru frații săi: prin simpla lui prezență, el răspândește în jurul său cuvântul adevărului și mireasma lui Hristos. Iar atunci când varsă noian de lacrimi în rugăciunea sa pentru lume, el devine un dar pentru întreaga omenire, deoarece rugăciunea lui susține toată zidirea.

- În Împărăția Cereasca a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh sălășluiește Împărăteasa, șezând de-a dreapta tronului slavei lui Dumnezeu. De acolo milostivirile ei ne rourează sufletul "ce se pârjolește în cuptorul primejdiilor și al necazurilor" și, precum un "zid nebiruit", ea însăși îi păzește și îi acoperă pe toți cei ce o urmează, pășind neabătut pe calea deșertării de sine a Fiului ei.

- Atât Fiul lui Dumnezeu, cât și calea Sa, care, potrivit cuvântului Său, este El Însuși, au devenit cel mai mare dar al lui Dumnezeu Tatăl pentru omul căzut, precum și singurul mijloc de a-l readuce la starea lui cea dintâi. În istoria neamului omenesc, roaba lui Dumnezeu, Maria a urmat cel mai îndeaproape calea Domnului, cale ce duce din înaltul cerului la cele mai de jos ale pământului, ca apoi să se înalțe mai presus de ceruri. 

- Fecioria duhovnicească a Maicii Domnului constă în faptul că duhul ei era unit în chip ipostatic cu Duhul Fiului ei. De aceea, mintea ei nu s-a abătut niciodată de la Dumnezeu, nici măcar pentru o clipă. [...] Fecioria duhovnicească este esența isihasmului. Este trezvia minții care, prin mijlocirea harului, Îl întrupează pe Hristos în inimă. 

- Ea a murit față de toată slava omenească ca și cum s-ar fi coborât în mormânt. Mai întâi, s-a îngropat în Sfânta Sfintelor, iar apoi s-a pogorât chiar și mai jos în adâncul smereniei, în mormântul noetic al inimii adânci, în care s-a zăvorât de bunăvoie într-o profundă tăcere, și de acolo a împreună-glăsuit cu Dumnezeu. [...] Dar nu există moarte răbdată de dragul poruncilor care să nu fie urmată de experiența învierii.[...] Harul va răstigni tot ceea ce i se împotrivește.

- Fără a avea experiența morții nu putem înțelege cuvântul despre cele de pe urmă, escatologia. Doar atunci când, după ce am gustat moartea, ne întoarcem în tărâmul celor vii și trăim propriul nostru Paște, izbutim să pătrundem înțelesul Evangheliei și să întrezărim ceva din adevărul despre Cel ce S-a pogorât din cer, a murit pentru noi, a înviat și este "viu în vecii vecilor" (Apoc. 1, 18). Cea mai de preț moarte este cea pe care o răbdăm de dragul iubirii lui Dumnezeu, deoarece este o moarte izvorâtă din recunoștință, fiind răspunsul nostru plin de dragoste pentru Cel ce mai întâi a murit pentru noi. Iar aceasta ne face vrednici moștenitori ai rodului jertfei mai presus de înțelegere a lui Hristos. O moarte în armonie cu poruncile Lui vădește faptul că trăim judecata Fiului lui Dumnezeu (cf. 1 Pt. 4, 17). Prin urmare, și propria noastră moarte poate deveni o osândă a morții și a păcatului. De aceea, și moartea pe care Fecioara Maria a gustat-o de bunăvoie și din iubirea față de Dumnezeu, precum și moartea firească a trupului ei au o valoare absolută întrucât au nimicit puterea morții. Moartea ei s-a asemănat morții Fiului său, de vreme ce și maica Domnului era slobodă de toate legăturile păcatului, și s-a dovedit a fi o osândă a morții prin excelentă, iar sfântul ei trup nu a putut vedea stricăciunea în mormânt și ea a înviat a treia zi. 

Sursa: Arhim. Zaharia Zaharou, Fecioara Maria Maica lui Dumnezeu și Maica Vieții

P. Ciprian Mega: Sf. Maxim Mărturisitorul rămâne un frate viu și un ocrotitor al celor care ridică în Biserică probleme de conștiință

Libertatea nu este autonomie rece, ci este răspuns viu la iubirea lui Dumnezeu.

*** 

Sf. Maxim Mărturisitorul în evocarea unui preot caterisit

Astăzi [13 august] pomenim ziua în care Biserica a mutat moaștele Sfântului Maxim Mărturisitorul din exil la Constantinopol. Să înțelegem ce înseamnă, de fapt, acest lucru. În clipa morții sale, Maxim nu era cinstit ca sfânt. Era un condamnat politic, și, mai ales, era un condamnat religios. Era mutilat, pentru că i-au tăiat limba și mâna dreaptă, ca să nu mai vorbească, și mai ales ca să nu mai scrie. Era exilat într-un colț pierdut al Imperiului, undeva la malul Mării Negre, și era șters din memoria oficială, declarat dușman al ordinii publice, pentru că a refuzat compromisul. 

Și totuși, astăzi Biserica îl cinstește ca mărturisitor al adevărului, iar învățătura pentru care a fost prigonit este dogma mărturisită de întreaga Biserică. 

Părintele Cristian Galeriu - "Chestionarul iubirii. Ce am învățat de la Părintele Galeriu, bunicul meu" (video, text)

* Părintelui Galeiru îi placea să vorbească despre Dumnezeu ca Unul ce are felul de a fi în celălalt. Dumnezeu nu trăiește în Sine, Dumnezeu trăiește în celălalt.

* Dumnezeu iese din confort, Dumnezeu nu e confortabil.

* "Binele zidește, răul distruge". Poate să vadă asta oricine, oricând, la orice moment al vieții. În fiecare clipă în care trăiești vezi care e diferența dintre bine și rău, în ceea ce faci.

* "Germenele învierii este în jertfă"

* Lăsați un pic răul deoparte, și hai să vedem pe ce putem zidi, hai să vedem, să căutăm binele din fiecare om și să zidim pe el. Si în primul rând trebuie să ne jertfim unii pentru alții, să trăim unii pentru alții, să fim atenți unii cu alții, să dăruim celorlalți. Niciodată să nu rămânem doar la noi înșine.

* Acasă este la Dumnezeu. Asta ne spune Biserica. Acasă este la Tata.

* Să ne trăim viața cu gândul la Veșnicie, la faptul că suntem veșnici. Si ce punem în inimile noastre în această viață, aceea va fi hrana noastră în Veșnicie. Dacă pui dragoste, răbdare bunătate, dăruire, jertfă, sunt sigur că o să avem ce mânca pe lumea cealaltă, în sensul că vom ne vom hrăni sufletește, vom fi fericiți. Dacă am pus ură, invidie, răutate, viclenie, păi cum să trăiești cu așa ceva o veșnicie în inima ta?!

* De ce ai nevoie de Biserică? De ce nu e suficient să crezi în sufletul tău? Pentru că ai nevoie de cineva care să-ți arăte că te iubește! Doar tu n-ajunge, nu ești suficient! Dacă nu este cineva care să te iubească dincolo de orice, tu nu poți. Totul se rezumă la iubire! Adică totul este de acolo, din faptul că cineva este capabil să se jertfească pentru tine. Tu singur nu poți să fii asta, doar tu. Si tu nu poți să fii un model pentru iubirea ta, adică tu nu poți să te desăvârșești în iubire, tu singur. Nu poți!

CHESTIONARUL IUBIRII. 

CE AM ÎNVĂȚAT DE LA PĂRINTELE GALERIU, BUNICUL MEU 

(video, text)

Părintele Cristian Galeriu în dialog cu Mihai Morar în Săptămâna Mare: putem să ne păstrăm credința în lumea de azi? Crize economice, catastrofe naturale, război endemic, depersonalizarea generată de social media, imixtiunea inteligenței artificiale în cotidian. O privire de ansamblu asupra societății pe care ne-am creat-o astăzi lasă puțin loc pentru o atitudine optimistă. Mai mult, pentru unii, reprezintă o dovadă că puterea credinței a pierdut lupta cu răul prezent în lume. Dar chiar asta este realitatea? 

Aforisme de la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" de la Solan despre post, bucurie, credință, nădejde și părtășia în lucrare

Vă prezentăm în cele ce urmează câteva aforisme despre post, bucurie, credință, nădejde și bucuria părtășiei în lucrare, pe care le-am cules cu drag și le-am tradus, având binecuvântarea Mănăstirii "Acoperământul Maicii Domnului" de la Solan. 

Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" este un metoc în Franța, al Mănăstirii athonite Simonos Petra. Începutul ei este la Saint Laurent en Vercors, unde Părintele Placide Deseille și Părintele Seraphin - ambii de vrednică pomenire - au avut binecuvântarea de la Arhim. Emilianos Simonopetritul să înființeze în sept. 1978, Mănăstirea "Sfântul Antonie cel Mare", pentru monahi. Cum chemarea monahală s-a manifestat și de partea feminină, în iunie 1985 se înființează Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului", care număra pe atunci cinci monahii. Inițial comunitatea mănăstirii de maici era în apropierea celei de monahi, în Vercors. Însă,  din lipsa spațiului, o dată cu creșterea numărului de monahii, începând cu anul 1991, un nou loc cu terenuri agricole se prezintă la Solan, undeva mai în sud, fiind potrivit pentru instalarea comunității de maici și pentru a construi o biserică. Lucrarile pentru noua biserică au început în  2013 iar sfințirea ei a avut loc pe 13 octombrie 2019, când au fost prezenți numeroși invitați, nume binecunoscute din spațiul ortodox. 

Munca și rugăciunea au fost nelipsite din programul maicilor și al Părinților care slujesc la Solan, prilejuind totodată culegerea unor nestemate ale înțelepciunii, pe care vi le împărtășim sub forma aforismelor care urmează.  

* Adevăratul deșert nu este departe de lume, ci este departe de mondenitate. Axa mondenității este întotdeauna aceeași: este vorba de celebrul "eu". A fi monden înseamnă să faci lumea să se învârtă în jurul tău.

* Atunci când dăruim cu adevărat ceva, nu ne lipsim, ci, dimpotrivă, sporim dincolo de zidurile egoismului. Darul nostru ne dă viață în realitatea comuniunii.

* De ce "a sluji" în loc de "a se servi"? De ce să dai în loc să iei? Pentru că înflorirea și împlinirea fiecărui om depinde de împlinirea tuturor. Individualitatea dezarticulează trupul existenței și atomizează condiția umană, până când aceasta se dizolvă în depresia unei izolării ireversibile.

* În termeni concreți, munca este o deschidere către relație. Relația ne aduce viață. Munca întreține un spațiu de relaționare reciprocă, cultivă terenul revelării de sine în celălalt și a celuilalt în noi înșine. Este vorba de o experiență a unirii fără amestecare și fără confundare. Suntem la temelia unei posibile iubiri. 

* O lucrare bună provine din faptul că iubim. Când iubim ceea ce facem și, mai ales, când iubim persoana sau persoanele pentru care lucrăm, munca ne însuflețește.

* Dumnezeu nu este obiectul credinței, ci Subiectul în Care ne încredințăm. Credința presupune o întâlnire, o relație, o unire. Credința se bazează pe o experiență care este asemenea experienței iubirii. Credința este experiența lui Dumnezeu, Care este aici și Care este aproape. Este experiența comuniunii, înainte de a vorbi de religie.

* Credința este un exercițiu de poezie, o asceză a nădejdii ce își cântă dorința. Ea expiră libertatea sa de a iubi și-l inspiră pe cel pe care îl caută. Credința Îl invită pe Dumnezeu să iasă din adâncurile absenței Sale, care nu este altceva decât discreție. Vederea lui Dumnezeu depinde de credința noastră. Dumnezeu sălășluiește în umilința de a depinde de poezia noastră. Credința este o sinergie între dorința omului și suflarea lui Dumnezeu.

Sfântul Sofronie Athonitul: criteriul adevărului în Biserică este dragostea lui Hristos pentru vrăjmași și smerenia Lui

* Prea adesea se întâmplă că omul, după o oarecare cercare a harului, nu revine la el, ci îl pierde; iar viața sa religioasă se concentrează în minte, ca înțelegere abstractă. Rămânând într-o astfel de stare, el adesea se socotește ca unul ce deține cunoașterea duhovnicească, nepricepând că o asemenea înțelegere abstractă, chiar de purcede de la o oarecare cercare a harului, este propria-i deformare a cuvântul lui Dumnezeu, iar Sfânta Scriptură, în esență, îi rămâne o carte pecetluită cu șapte peceți (Apoc. 5, 1).

* Domnul a adunat întreaga Sfântă Scriptură într-un cuvânt scurt: iubiți pe Dumnezeu și pe aproapele (vezi Mt. 22, 40). Însă, cuvântul lui Hristos- iubire - va rămâne întru toți vecii o taină pentru toți filologii. Cuvântul acesta este numele lui Dumnezeu Însuși, iar înțelesul său adevărat se descoperă nu altfel decât numai prin lucrarea lui Dumnezeu Însuși.

* Fericitul Siluan, credincios fiu al Bisericii, în scrierile sale îndrumă către cel de pe urmă și mai temeinic criteriu al adevărului în Biserică. Criteriul acesta este dragostea lui Hristos pentru vrăjmași și smerenia lui Hristos.

Sf. Dumitru Stăniloae: Iubirea este relație conștientă reciprocă

Iubirea e deplină atunci când iubirii mele îi răspunde și celălalt cu o conștiință și celălalt sesizează iubirea mea printr-o conștiință.

Noi purtăm în noi germenele veșniciei.