Cateva citate despre vrere ale P. Rafail Noica

*Vor fi la judecata doua tabere: cei care vor fi zis in viata lor lui Dumnezeu: “Faca-se voia Ta!” si cei carora Dumnezeu le va zice la judecata “Faca-se voia ta!” Si daca Dumnezeu imi spune mie “Faca-se voia ta!” si eu ma voi duce sa imi fac voia mea, asta este iadul! Cand vom intelege, frati si surori, ca singurul lucru de dorit, singurul Rai este sa putem trai “Faca-se voia Ta, Doamne!“? Cand vom intelege ca ceea ce numim noi “voia mea proprie” este Iadul?

*Patima este o scalciere a realitatii pe care a creat-o Dumnezeu, nu este o realitate in sine, este ca un cancer, o buba peste un trup sanatos sau ceva sucit. Si voia patimasa este o voie nereala, este un irealism. Iar a intra in voia lui Dumnezeu este singura adevarata realitate pe care Dumnezeu a gandit-o si a facut-o si in care ne-a invitat. Si care este… tocmai ce vrea omul!

*“Ce este scris pentru om” nu este o predestinare de care omul nu poate fugi. Asta este conceptul paganismului, ca omul nu poate sa scape de ce ii este predestinat. Cu noi nu exista predestinare, exista Pronie, care este o gandire libera a unui Dumnezeu liber fata de un om liber! Si cata libertate nu are omul! Daca nu avem putere sa facem ceea ce voim sa facem, Dumnezeu, pentru rugaciune, ne da acea putere. Si Hristos i-ar fi dat putere lui Iuda sa nu cada in fagasul acela care l-a dus pana la sinucidere. Deci Hristos vroia sa stearga zapisul lui Iuda. Printr-o libera vointa - poate incapatanare sau cine stie ce a fost in inima lui Iuda? - Iuda a ramas incarcat cu prestiinta aceasta a lui Dumnezeu, cu faptul pe care avea sa-l faca, refuza pe undeva pe Dumnezeu care voia sa-l scape de la lucrul acesta. Si Hristos, ca Dumnezeu atotputernic este nevoit, intr-un sfarsit, sa zica, intingand putina paine in vin: “Ce ai de facut, fa mai degraba!”. Dumnezeu cel atotputernic a zis lui Iuda: “Faca-se voia ta!”

Sf. Ioan Maximovici despre Apocalipsa

*Nimeni nu cunoaşte ziua aceea, afară de Dumnezeu-Tatăl, dar semnele apropierii ei sunt date şi în Evanghelie, şi în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul. Apocalipsa vorbeşte despre evenimentele sfârşitului lumii şi despre înfricoşata Judecată cu precădere în simboluri şi în ghicitură, dar Sfinţii Părinţi au tâlcuit-o şi există o tradiţie autentică a Bisericii care ne vorbeşte şi despre semnele apropierii sfârşitului lumii, şi despre Judecata de Apoi.

*Oamenii vor suferi de spaimă, vor muri de aşteptarea nenorocirilor (Luca 21, 26). Nu va fi nici viaţă, nici bucuria vieţii, ci o stare chinuitoare de pierdere a legăturii cu viaţa. Dar nu se va pierde numai legătura cu viaţa, ci şi cu credinţa; şi Fiul omului, venind, va găsi oare credinţă pe pământ? (Luca 18, 8). Oamenii vor fi mândri, vor fi nemulţumitori, vor respinge Legea lui Dumnezeu: alături de pierderea legăturii cu viaţa, va slăbi şi morala. Binele va slăbi şi răul va creşte.

* Antihrist va fi un om, iar nu diavolul întrupat. Cuvântul „anti” înseamnă „vechi” sau „în loc de” sau „împotrivă“. Acel om doreşte să fie în locul lui Hristos, să ocupe locul Său şi să aibă ceea ce ar trebui să aibă Hristos. El doreşte să aibă aceeaşi putere de fascinaţie şi aceeaşi stăpânire asupra întregii lumi. El va primi acea putere înainte de pieirea sa şi a întregii lumi. El îl va avea ca ajutor pe un mag care prin puterea falselor minuni îi va împlini voia şi-i va ucide pe cei ce nu recunosc stăpânirea lui Antihrist. Înainte de moartea lui Antihrist vor apărea doi drepţi, care îl vor da în vileag. Magul îi va omorî şi timp de trei zile trupurile lor vor rămâne neîngropate.Aceasta va fi cea mai mare jubilare a lui Antihrist şi a tuturor slujitorilor lui. Dar, deodată, acei drepţi vor învia şi toată oştirea lui Antihrist va fi în mare tulburare şi se va îngrozi, iar Antihrist va cădea deodată mort, omorât de puterea Duhului.

*Dar ce se ştie despre omul-Antihrist? Originea lui exactă nu se cunoaşte. Tatăl este cu totul necunoscut, iar mama este o femeie stricată care se dă drept fecioară. El va fi evreu din seminţia lui Dan. Pentru aceasta avem semn că Iacov, murind, a spus că printre urmaşii săi “Dan va fi şarpe la drum, viperă la potecă, înveninând piciorul calului, ca să cadă călăreţul” (Facerea 49, 17). Aceasta ne indică metaforic că el va acţiona prin viclenie şi răutate.Ioan Teologul vorbeşte în Apocalipsă despre mântuirea fiilor lui Israel, că înainte de sfârşitul lumii o mulţime de evrei se vor întoarce la Hristos, dar din şirul seminţiilor mântuite lipseşte seminţia lui Dan. Antihrist va fi foarte inteligent şi va şti cum să se poarte cu oamenii. Va fi fermecător şi prietenos.

*El nu va fi doar inteligent şi fermecător, dar va fi milostiv, va face acte de caritate şi fapte bune pentru întărirea stăpânirii sale. Iar când şi-o va întări într-atât, încât îl va recunoaşte întreaga lume, atunci îşi va arăta faţa. Capitala pe care o va alege va fi Ierusalimul, pentru că aici Mântuitorul Şi-a descoperit învăţătura dumnezeiască şi Persoana, aici întreaga lume a fost chemată să guste fericirea binelui şi a mântuirii. Dar lumea nu L-a primit pe Hristos şi L-a răstignit la Ierusalim. În timpul lui Antihrist, Ierusalimul va deveni capitala lumii, care i-a recunoscut stăpânirea.

* El le va face pe plac tuturor, cu condiţia ca aceştia să recunoască supremaţia puterii sale. El va crea condiţii de viaţă Bisericii, îi va îngădui să slujească, va promite că va construi biserici splendide, cu condiţia recunoaşterii lui ca „fiinţă supremă” şi ca lumea să i se închine. Va avea o ură personală faţă de Hristos. Va trăi din această ură şi se va bucura de lepădarea oamenilor de Hristos şi de Biserică.

Va fi o apostazie generală şi, pe deasupra, mulţi episcopi vor trăda credinţa, iar ca justificare, vor arăta spre starea strălucită a Bisericii. Căutarea compromisului va fi atitudinea caracteristică a oamenilor. Fermitatea mărturisirii va dispărea. Oamenii vor căuta cu asiduitate să-şi motiveze căderea, iar răul, ca o moleşeală malignă, va susţine această stare generală. Oamenii vor avea obişnuinţa lepădării de dreptate, a dulceţii compromisului şi a păcatului.

*Întreaga lume i se va supune şi atunci el îşi va descoperi faţa şi ura faţă de Hristos şi de creştinism. Sfântul Ioan Teologul spune că toţi cei ce i se vor închina vor avea un semn pe frunte şi pe mâna dreaptă. Nu se ştie dacă aceasta va fi cu adevărat un semn pe trup sau este o exprimare simbolică a faptului că oamenii vor recunoaşte şi cu mintea necesitatea închinării la Antihrist şi că întreaga lor voinţă îi va fi supusă, în timpul unei astfel de supuneri totale a întregii lumi - şi cu voinţa, şi cu conştiinţa.

*Sfânta Scriptură spune că înainte de venirea Mântuitorului vor apărea două „sfeşnice“, doi „măslini arzători“, „doi drepţi“. Pe aceştia Antihrist îi va omorî cu puterile magului. Cine sunt drepţii aceştia? După Predania Bisericii, sunt cei doi drepţi care nu au gustat moartea: profetul Ilie şi profetul Enoh.

*Sfântul Apostol Petru spune că prima lume a fost creată din apă şi a pierit prin apă. „Din apă” este tot un simbol al haosului masei fizice, şi a pierit prin apa potopului. Iar lumea de azi este păstrată pentru foc (II Petru 3, 5-7). “Pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui” (II Petru 3, 10), toate stihiile se vor aprinde. Această lume de acum va pieri într-o singură clipă, într-o clipă totul se va schimba. Şi se va arăta semnul Fiului lui Dumnezeu - adică semnul Crucii, întreaga lume care sa supus de bunăvoie lui Antihrist „va plânge“.

*Este sfârşitul şi vremea răspunsului pentru întreaga viaţă, răspuns dat Adevăratului Dumnezeu. Atunci, din munţii Palestinei va apărea chivotul Legii: profetul Ieremia ascunsese chivotul şi Focul sacru într-o adâncă fântână. Când din acea fântână a fost luată apă, ea s-a aprins. Dar chivotul nu a fost găsit.

*Când privim acum la viaţa din jur, cei ce pot vedea văd că tot ce a fost prezis despre sfârşitul lumii se împlineşte. Cine este, dar, acest om, Antihrist? Sfântul Ioan Teologul îi dă în mod simbolic numele 666, dar toate încercările de a înţelege acest însemn au fost zadarnice. În viaţa contemporană putem avea o viziune destul de clară despre posibilitatea arderii lumii, când „toate stihiile se vor aprinde“. Această viziune ne-o oferă fisiunea atomului. Sfârşitul lumii nu înseamnă distrugerea ei, ci schimbarea ei. Totul se va schimba deodată, într-o clipită. Morţii vor învia în trupuri noi: vor fi trupurile lor, dar înnoite, aşa cum Mântuitorul a înviat în trupul Său, care purta urmele rănilor şi ale suliţei, dar avea însuşiri noi şi, în acest sens, era un trup nou. Nu se ştie clar dacă va fi un trup nou cu totul sau va fi trupul cu care omul a fost creat. Şi Se va arăta Domnul în slavă, pe nor. Cum îl vom vedea? Cu ochii duhului. Şi acum, înainte de moarte drepţii văd în jurul lor ceea ce ceilalţi oameni nu văd.

*Trâmbiţele vor suna cu putere. Ele vor suna în suflete şi în conştiinţe. Totul se va limpezi în conştiinţa omului. Proorocul Daniel, vorbind despre Judecata de Apoi, povesteşte despre un Bătrân Judecător aşezat pe tron, în faţa căruia este un râu de foc. Focul este elementul curatitor. Focul mistuie păcatul, îl arde şi dacă păcatul s-a altoit de sufletul omului, atunci îl mistuie şi pe om. Acest foc se va aprinde înlăuntrul omului: văzând Crucea, unii se vor bucura iar alţii vor cădea în disperare, se vor tulbura, se vor îngrozi. Astfel, oamenii se vor despărţi dintr-o dată: în relatarea evanghelică unii se aşază la dreapta, în faţa Judecătorului, iar alţii la stânga: i-a despărţit conştiinţa, însăşi starea sufletească a omului îl aruncă într-o parte sau în cealaltă, la dreapta sau la stânga.

*Judecata de Apoi nu cunoaşte martori sau listă de protocol. Totul este scris în sufletele oamenilor şi aceste însemnări, aceste „cărţi” se vor deschide. Totul se va descoperi tuturor şi fiecăruia în parte, şi starea sufletească a omului îl va face să meargă la dreapta sau la stânga. Unii, la bucurie, alţii la chin. Când se vor deschide „cărţile”, toţi vor înţelege limpede că rădăcinile tuturor viciilor sunt în sufletul omului. Iată beţivul, desfrânatul: când moare trupul, unii cred că moare şi păcatul. Nu e aşa, în suflet exista o înclinaţie, pentru suflet păcatul era dulce. Şi dacă nu s-a pocăit de păcatul respectiv, dacă nu s-a eliberat de el, sufletul va veni la Judecata de Apoi cu aceeaşi dorinţă a dulceţii păcatului şi niciodată nu îşi va satisface dorinţa. Va suferi de ură şi de răutate. Şi aceasta e o stare infernală. „Gheena de foc” este focul lăuntric, este flacăra viciului, flacăra neputinţei şi a răutăţii şi aici va fi „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” răutăţii neputincioase”.

Indreptar de viata-Cuvintele Sfintilor

*Eu consider că ţelul de căpetenie al vieţii noastre trebuie să fie o permanentă pregătire pentru ziua învierii creştine, când oamenii şi neamurile se vor înfăţişa înaintea Judecăţii supreme, cu faptele lor bune şi cu păcatele lor, urmând să-şi ocupe locul cuvenit în locaşurile cereşti. (Valeriu Gafencu)

*Iubirea este capacitatea de jertfă, de dăruire către cei din jur, este puterea de a-ţi da haina, la propriu, aproapelui aflat în nevoie, disponibilitatea de a dărui ceea ce ai pentru binele lui.

Valeriu Gafencu

*- Care crezi că este ţelul fundamental al vieţii?

M-am străduit să formulez un răspuns cât mai bogat în conţinut, dar cred că nu am reuşit să redau miezul adevărului. Răspunsul lui Valeriu a fost:

- Eu consider că ţelul de căpetenie al vieţii noastre trebuie să fie o permanentă pregătire pentru ziua învierii creştine, când oamenii şi neamurile se vor înfăţişa înaintea Judecăţii supreme, cu faptele lor bune şi cu păcatele lor, urmând să-şi ocupe locul cuvenit în locaşurile cereşti.

*Iubirea, aşa cum o înţelegea Valeriu Gafencu, nu este o simplă vorbă pe care o spui celor din jur, un cuvânt care se rosteşte şi în lumea noastră atât de des că s-a demonetizat şi nu mai ştim prea bine ce înseamnă. Iubirea este capacitatea de jertfă, de dăruire către cei din jur, este puterea de a-ţi da haina, la propriu, aproapelui aflat în nevoie, disponibilitatea de a dărui ceea ce ai pentru binele lui.

*Îndemnurile pe care le dă Gafencu sunt cele ale unui sfânt. Toată fiinţa noastră să o închinăm lui Dumnezeu. Viaţa este o cruce grea dar, cu credinţă în Hristos, vor fi înfrânţi toţi vrăjmaşii. Credinţa este o putere care ne vine de la Dumnezeu, echilibrată şi lucidă, nu închipuirea unui fanatic. Oamenii trebuie iubiţi şi ajutaţi, căci vrajmaşul caută să îi răpună. Într-adevăr, ateismul acela militant şi sălbatic a dispărut din istorie, dar nici înlocuitorii lui nu sunt mai breji.

********************************************************************************************

*Alte comentarii: Odată ce economia a început cât de cât să se mişte, lumea a intrat într-o fază de hedonism extrem. Dacă înaintaşii noştri, şi chiar semeni ai noştri mai în vârstă, declarau că şi-au dus viaţa cu scopul ca generaţiilor următoare să le fie ceva mai bine decât lor, acum un asemenea lucru a devenit greu de priceput. Nu avem nimic împotrivă ca nepoţii sau strănepoţii noştri să trăiască oricât de bine vor ei, dar asta nu ne priveşte pe noi. E treaba lor cum îşi vor aranja viaţa lor proprie, pe noi acum ne interesează să ne-o trăim pe a noastră în cel mai agreabil mod cu putinţă.Acum însă totul te îndeamnă la satisfacerea propriilor pofte, acesta e singurul comandament de care mai ascultă individul din jurul nostru. O mulţime de mesaje publicitare din mass-media ne propun aşa ceva: de ce să aştepţi, de ce să amâni? Bucură-te acum! Un hedonism de cea mai joasă speţă ne este inoculat prin toate mijloacele astfel încât nu mai ştim cum să ne mai sustragem acestui curent general. Un astfel de stil de viaţă, centrat pe plăcere, face din oameni un soi de imbecili superiori. Capacităţile noastre, şi fizice şi mintale, se atrofiază pe zi ce trece căci, din cauza luxului, nu mai suntem nevoiţi să le folosim. Tehnica a ajuns la asemenea performanţe încât sunt suficiente apăsarea câtorva butoane pentru a avea fie răcoare vara, fie căldură iarna, pentru a ne aşeza comod şi a savura toate bunătăţile lumii. Nu mai avem pentru ce lupta, nici ce apăra, poate doar plictisul îmbuibării să ne mai dea târcoale din când în când, dar sunt convins că ştiinţa va descoperi niscaiva pastile ca să rezolve şi buba asta.

*Suferinţa este salvatoare. În mod obişnuit în societate, omul este plin de patimi şi de întuneric pe care nici măcar nu şi le conştientizează, în ciuda gradului de civilizaţie pe care îl atinge; sau poate că civilizaţia este, uneori, un mod de a ne ascunde aceste patimi. Doar întâlnirea cu Dumnezeu, prin suferinţa provocată de regimul criminal şi ateu care a bântuit Romania din acei ani poate strivi egoismul şi orgoliul ce acoperă eul profund al omului. Iar credinţa, pe măsură ce omul se curăţeşte, duce la comuniunea în iubire cu Hristos. “Trăirea lăuntrică transformă firea, umple mintea de cunoştinţă, întăreşte voinţa, curăţeşte inima şi face din om un purtător al lui Hristos.”

*Care este scopul vieţii creştine: ca Dumnezeu să fie totul în toate. Viaţa întreagă, fapte, gânduri, vorbe, munca, relaţiile cu ceilalţi să fie rugăciune de iubire către Dumnezeu. Trebuie să vedem lucrurile, să le iubim prin Dumnezeu, nu să ne legăm de ele în mod pătimaş.

*Există o pace mai nimicitoare decât orice război şi există un război aducător de pace. Cercetaţi duhul care naşte evenimentele şi finalitatea pe care o urmăresc ele şi veţi şti ce aveţi de făcut.” Preocupare pentru viaţa veşnică, cea împreună cu Hristos şi cu toţi sfinţii nu este o nesocotire a timpului prezent, un boicot al istoriei. Nu avem dreptul, dacă ne numim creştini, să nu ne pese de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, în viaţa ce ne-a fost dată. Desigur, creştinul se ocupă, mai întâi de toate şi mai presus de orice, de viaţa lui duhovnicească. Dar această viaţă, ca să fie mântuitoare, trebuie să rodească în afară, într-o acţiune de apărare a credinţei şi de propovăduire a ei. Atitudinea pasivă, mulţumirea cu viaţa sufletească interioară, atunci când viaţa din afară devine tot mai mult un infern e la fel de vinovată în faţa veşniciei ca şi apostazia făţişă.

****************************************************************************************

*“Toţi umblăm după fericire. Toţi o dorim, toţi o căutăm. (…) Intru direct în intimitatea inimilor voastre şi vă spun: căutaţi fericirea în sufletele voastre! Nu o căutaţi în afara voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălăşluieşte Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge. Vă spun atât: căutaţi iubirea şi trăiţi-o cu multă smerenie! (…) Cine împlineşte cuvântul lui Hristos realizează Maximum, Totul!”

*Şi noi vom învia şi orice suferinţă, oricât de mică, primită cu iubire, orice jertfă făcută pentru Dumnezeu va cântări mult în ceasul înfricoşatei Judecăţi. Atunci, în Ziua Judecăţii de Apoi, ni se vor vădi toate păcatele, toate greşelile vieţii. De aceea trebuie să ne mărturisim păcatele la duhovnic şi să luptăm lupta cea bună. Căci unii vor învia pentru viaţă iar alţii pentru pedeapsa veşnică. Să stăruim în rugăciune, să priveghem cu smerenie şi dragoste şi să credem în mila lui Dumnezeu.

*Trăim intens lupta cu păcatul. În adâncul sufletului dorim Învierea. Suntem într-o poziţie care cere cea mai mare atenţie: muchie de cuţit. De vreme îndelungată sesizez şi lupt cu cele mai subtile gânduri care încearcă să-mi pătrundă în suflet. Îmi dau seama că diavolul încearcă să pătrundă în suflet pe căi aparent nevinovate. (…).

*O singură atitudine este valabilă: o viaţă înaltă creştină de necontenită rugăciune. Adică ce faci să fie curat - orice faptă, orice gând sau vorbă, orice relaţie, muncă, odihnă, totul să fie stare de rugăciune, de comuniune cu Dumnezeu. Păcatul a fost biruit de Iubire”.

*Frate iubit, niciodată să nu te consideri de prisos. Acolo unde eşti, eşti cu voia lui Dumnezeu şi ai un rost anume de împlinit. Cu iubirea şi cu smerenia ta vei zidi pe fratele tău. Şi vei culege mare fericire. (…) Nu există nici un păcat care să rămână nepedepsit. Dacă însă te căieşti sincer şi cu zdrobire de inimă şi te rogi lui Dumnezeu, el te va ierta şi-ţi va trimite harul Lui. Şi invers, nu există nici un bine, nici un gând bun, oricât de simplu ar fi el, care să nu fie răsplătit. Fii însă smerit, căci nu tu, ci Dumnezeu lucrează prin tine.

*Când eram copil iubeam mult porumbeii dar, ca de altfel toate dorinţele, nu i-am putut avea prea multă vreme. Azi înţeleg că aici a fost iubirea lui Dumnezeu, care îmi răpea bucuriile din lumea aceasta pentru a mă învăţa ca prin renunţare să ajung a iubi curat, desăvârşit. Şi azi iubesc porumbeii, dar nu-mi simt sufletul legat de ei, ci-i iubesc prin Dumnezeu.

*Când eram copil iubeam mult porumbeii dar, ca de altfel toate dorinţele, nu i-am putut avea prea multă vreme. Azi înţeleg că aici a fost iubirea lui Dumnezeu, care îmi răpea bucuriile din lumea aceasta pentru a mă învăţa ca prin renunţare să ajung a iubi curat, desăvârşit. Şi azi iubesc porumbeii, dar nu-mi simt sufletul legat de ei, ci-i iubesc prin Dumnezeu.

*Orice bucurie adevărată se câştigă cu preţ de jertfă.

*****************************************************************************************
*Alta este viaţa, decât aceea pe care obişnuit, şi-o închipuie oamenii. Altul este omul însuşi, decât acela ce se închipuie el. Altul este adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească.

*Fiţi foarte atenţi. În viaţa socială oamenii se privesc şi se judecă nu după ce sunt ei în fond, ci după ce par ei în formă. Nu vă faceţi iluzii despre om. Iubiţi-l. Da! Iubiţi-l! Dar nu vă faceţi iluzii despre el, căci cine îşi face iluzii despre om suferă amar. Unul singur este desăvârşit! Unul singur este Bun! Unul singur este curat! Hristos-Dumnezeu. Oamenii, toţi sunt păcătoşi. Ne-a fost dat un dar sfânt, mărgăritar nepreţuit: Iubirea. Trăiţi iubirea.“

*******************************************************************************************
*Cât sunt de fericit când simt în mine vibrând duhul creştin, voi poate niciodată nu veţi înţelege! Sunt atât de puţini cei ce-L înţeleg pe Hristos, ca să nu mai vorbesc de numărul extrem de redus al celor ce-L trăiesc. În viaţa asta credinţa e totul. De aceea omul fără credinţă e mort.

*Faptul că am ajuns a înţelege, a trăi chiar învăţătura lui Hristos m-a făcut să mă simt mulţumit şi ca trezit din mormânt. La aceasta au contribuit singurătatea, viaţa pe care o duc şi înfrânarea firească de aici. Mă gândesc uneori că într-o viaţă normală n-aş fi ajuns la o asemenea transformare lăuntrică.

*Cred că acesta este rostul vieţii omului: să iubească toată zidirea lui Dumnezeu şi să facă bine.

*Suferinţa, oricât de grea ar fi, nu are alt sens decât curăţirea sufletului dornic de mântuire.

*Doresc să ştiu că sunteţi pregătite să primiţi cele mai grele lovituri cu credinţa că dincolo de această viaţă trecătoare există o altă viaţă, veşnică, fericită, o patrie cerească fără hotar care merită orice jertfă, oricât de mare.

*Mă lupt cu păcatele. Şi cu cât mă adâncesc mai mult în mine, cu atât găsesc altele noi. Dar cu ajutorul Domnului le birui. Am căpătat o seninătate sufletească permanentă şi mă mulţumesc cu darurile pe care mi le dă Dumnezeu, căci sunt nepreţuite. Vă mărturisesc iarăşi acelaşi lucru: trăiesc fericirea, o gust mai ales în lacrimi şi durere, acolo o găsesc mai dulce, mai adâncă. Trăiesc cu conştiinţa omului păcătos. Trăiesc pe Dumnezeu, Izvorul tuturor bucuriilor vieţii.

*Simplificaţi-vă viaţa cât mai mult. Întotdeauna învaţă-te să te mulţumeşti cu puţin, învaţă-te a te jertfi pe tine însuţi pentru binele aproapelui… Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te rogi cu adevărat, ai realizat pacea, fericirea… am ajuns să văd la fiecare pas făcându-se o minune… am avut momente în viaţa mea de închisoare când am plâns cu lacrimi nestăvilite, dându-mi seama de nimicnicia firii mele omeneşti, de slava lui Dumnezeu, de iubire. În aceste lacrimi am găsit cea mai mare fericire trăită de mine vreodată.

*numai cine a gustat din bucuriile adânci ale sufletului le poate înţelege.

*Maica Domnului era aievea langa mine. Eram fericit. Uitasem totul. Timpul parea nesfarsit. Atunci Ea mi-a spus: “Eu sunt dragostea ta. Sa nu te temi. Sa nu te indoiesti. Biruinta va fi a Fiului meu. El a sfintit locul acesta acum pentru cele viitoare. Puterile intunericului cresc si inca vor mai inspaimanta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu asteapta pe oameni sa se intoarca la credinta. Azi sunt mai cutezatori fiii intunericului decat fiii luminii. Chiar de vi se va parea ca nu mai e credinta pe pamant, sa stiti ca totusi izbavirea va veni, dar ca prin foc si prin parjol. Lumea mai are de suferit. Aici insa e multa credinta si am venit sa va imbarbatez. Indrazniti, lumea e a lui Hristos!“

*- Doresc mult sa slujim Domnului intru totul si intru toate. Suntem fiii Bisericii si nu ne vom desparti de ea. Se deschide o era noua in lume, care trebuie umpluta de duh, idei si activitati crestine. Crestinismul reinvie, dar sarcinile crestinilor sunt mari. Este vremea unui nou apostolat. De pe Golgota ne spune Domnul ca oamenii sunt liberi si sunt chemati la adevar prin jertfa. Dar pana la jertfa avem credinta, pocainta, lupta, indrazneala, infruntarea dusmanilor, insufletirea oamenilor, vestirea Evangheliei la cei saraci si oropsiti, propovaduirea Fericirilor si a Imparatiei lui Dumnezeu - toate aceste si altele sunt virtuti si metode pe care le descoperim in viata si invatatura Domnului.

*Dusmanii sunt multi, din afara si dinlauntru, dar sa nu uitam ca lupta noastra este cu incepatoriile si stapaniile intunericului. Lumea secolului nostru nu are nicaieri o infatisare crestina. Structura sufleteasca a omului “civilizat” este lipsita de Dumnezeu. Biserica nu are putere. Sunt deci de infruntat forte uriase, apocaliptice. Trebuie nebunia lui Hristos pentru a reincrestina lumea. Insesi formele civilizatiei trebuie revazute, caci oamenii au pierdut si masura si tinta. Aici noi am redescoperit pe Hristos, Biserica si crestinatatea.

*Cred ca e necesar sa ne legam a fi slujitorii lui Hristos si ai oamenilor. Nu putem sa ne multumim cu putin, trebuie sa nazuim totul in Hristos si El va implini toate prin cei ce-I slujesc. Purtam in noi o experienta atat de amarnica, incat am fost umpluti cu lumina. M-am rugat indelung inainte de a va vorbi si cred ca Dumnezeu m-a indemnat si m-a luminat…Va rog deci sa-mi spuneti daca vreti sa ne legam sa-L slujim pe Hristos in forma care aici ni s-a descoperit. Modul de organizare va veni in timp. E loc si pentru celibi si pentru casatoriti. Nu avem de la cine lua binecuvantare, dar o cerem de Sus. Sa ne rugam impreuna in aceasta zi, ca o fagaduinta facuta Domnului.

*Ma rog fierbinte lui Dumnezeu sa-mi ajute si rog pe oameni sa se opreasca o clipa din iuresul ametitor al vietii si sa cugete mai adanc la rostul lor.

*Cu ultimele puteri, Valeriu mi-a spus:

- In primul rand gandul si sufletul meu se inchina Domnului. Multumesc ca am ajuns aici. Merg la El. Va rog mult sa-L urmati, sa-L slaviti si sa-L slujiti. Sunt fericit sa mor pentru Hristos. Lui ii datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveti de purtat o cruce grea si o misiune sfanta. In masura in care mi se va ingadui, de acolo de unde ma voi afla ma voi ruga pentru voi si voi fi alaturi de voi. Veti avea multe necazuri. Fiti tari in credinta, caci Hristos ii va birui pe toti vrajmasii. Indrazniti si rugati-va! Paziti neschimbat Adevarul, dar sa ocoliti fanatismul. Nebunia credintei este putere dumnezeiasca, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrata, lucida si profund umana. Sa-i iubiti si sa-i slujiti pe oameni. Au nevoie de ajutor, caci dusmani pradalnici cauta sa-i insele. Ateismul va fi invins, dar sa fiti atenti cu ce va fi inlocuit![1]

***********************************************************************************************
*am înţeles că nu orice gând rău este un păcat, ci numai cel care este acceptat de conştiinţă şi devine patimă. Se poate ca un gând rău să dureze ca ispită mai mult timp dar să nu fie niciodată acceptat, şi deci acesta nu e păcat şi nu trebuie mărturisit decât numai dacă uşurează războiul nevăzut cu duhurile.

*Am învăţat că dacă nu laşi mintea să râvnească pofta trupului, atunci trupul se supune duhului. Şi un trup înfrânat ajută mult în sporirea duhovnicească. Dacă îndeobşte se observă influenţa trupului asupra sufletului, pentru oamenii duhovniceşti este evidentă forţa sufletului asupra trupului. Dacă de exemplu eşti înfometat dar eşti convins că trebuie să posteşti, în faţa unor mâncăruri gustoase sucurile gastrice nu vor secreta.

*Aşa cum trupul este legat prin multe tentacule de lumea materială, tot aşa mintea este în contact cu duhurile nevăzute, care vin fără voia noastră, ca o nadă. Omul le poate primi ori le poate respinge. Dar acest război nu e nici simplu şi nici scurt, ci angajează sufletul într-o luptă complexă şi de durată. Un gând primit devine poftă şi hrăneşte imaginaţia şi simţurile, apoi se transformă într-un plan, o dorinţă, o tendinţă gata de a se înfăptui. Până aici este războiul nevăzut. De aici se trece la fapte. Lupta trebuie dată la primul atac al duhurilor rele, adică gândul rău trebuie respins dintru început; dacă a fost primit, cel puţin să nu devină dorinţă; dacă a devenit dorinţă, atunci să nu devină hotărâre şi plan, căci de la plan mai este un pas mic până la faptă. Aici trebuie dusă bătălie crâncenă, căci păcatul cel grav este cel cu fapta iar vindecarea păcatului este cu atât mai uşoară cu cât a fost învins de la primele momeli ale ispitei.

*Am învăţat că fiecare patimă se poate înlocui cu o virtute şi prin ea Dumnezeu este activ în om.

*Virtuţi care în singurătate păreau bine înstăpânite în suflet, se dovedeau fragile la întâlnirea cu oamenii. Şi ne gândeam: dacă cei ce se silesc întru trezvie pot să fie astfel ispitiţi, atunci cei ce nici nu-şi pun probleme de conştiinţă trăiesc, fără îndoială, în satanismul cel mai flagrant. Libertatea de fapt o dă trăirea în bine, iar în rău este numai robia.

Maica Ecaterina Fermo

*A cunoaşte pe Dumnezeu, a-L cerceta pe Dumnezeu, a-L pune sub lupă pe Dumnezeu, a întreba despre Dumnezeu, toate astea sunt posibile oricui. Există bucurie multă în suferinţa pentru Dumnezeu.

*Păcătuim mulţi dintre noi exact prin felul de a ne exprima, în libertate. Tocmai asta este ceea ce a adus diavolul nou pe pământ. Dar cum a putut el să introducă această ispită în lume? Părându-ni-se toate ca fireşti. Deci toate nefireştile le-a făcut să pară fireşti. ...toate nefirescurile devin fireşti. Cine spune să fii posac?! Mi-aduc aminte de binecuvântările părintelui Galeriu. Nu exista dată în care să te vadă şi să nu-ţi spună: „Bucurie sfântă să-ţi dea Domnul!“. Nu orice fel de bucurie este bucurie, nu orice fel de durere este durere.

*În faţa morţii toată lumea e singură cu Dumnezeu. Şi lumea nu conştientizează, se înconjoară tot timpul de ziduri, de obiecte de artă, de muzică, de bijuterii, de distracţii, de prieteni, de rude, de copii, dar în secunda în care vin bolile, cumplitele boli, tot singur rămâi. Foarte rar şi în ziua de astăzi vezi oameni devotaţi, stând mână în mână cu cel bolnav şi mergând cu el până la ultima suflare, ţinând şi trăind cu el odată intrarea în iad sau în rai, acolo, în clipa morţii. Foarte rar!

*părintele Galeriu într-una dintre predici făcea remarca aceasta extraordinară: „Observaţi, oameni buni, cât de îngroziţi suntem în faţa unui cadavru, cât de îndureraţi suntem, ce urât pare mortul faţă de un om viu, tocmai pentru că un cadavru e un lucru nefiresc, moartea este un lucru nefiresc”

*- Părintele Galeriu spunea că, de fapt, nu există „viaţa de aici şi viaţa de dincolo”, ci doar viaţă. Pentru că practic moartea nu-l opreşte pe om din viaţă…

- Da, dar ceea ce ne opreşte din viaţă este păcatul. Suntem înconjuraţi de morţi.

*În societatea noastră, omul încearcă să-şi înfrâneze inima. Îşi dă drumul la instincte, dar îşi pune o mască deosebită atunci când este în biserică sau atunci când e în faţa unei emoţii puternice: „Vai, să nu mă vadă cineva că am lacrimat”. Nici faţă de el însuşi nu mai lăcrimează şi atunci devine o piatră, o stâncă, un granit din care nu se mai poate stoarce absolut nimic. O lacrimă este necesară pentru că ea, la modul fizic spală ochiul şi la modul sufletesc spală sufletul.

* O să pară un lucru aberant, dar totuşi îl spun: civilizaţia actuală a dus la pieirea totală a rezonanţei sufleteşti în inima şi în mintea omului. Această aşa-zisă „sensibilitate”, pe care dacă o traducem dă în sentimentalism, pueril, prostesc de multe ori, n-are nici o legătură cu adevărata iubire de Dumnezeu şi de oameni.

*La baza absolut tuturor relelor de pe pământ, de la începutul existenţei pământului civilizat şi până în ziua de astăzi, nu este decât lupta între diavol şi Dumnezeu. Până când nu conştientizăm că suntem partenerii lui Dumnezeu, şi că n-avem cum să stăm neutri vom fi instrumente satanice. Cei care se consideră că sunt parte de mijloc se înşeală amarnic, ori eşti parte a diavolului, ori eşti parte a lui Dumnezeu. Trebuie să te laşi total în mâna lui Dumnezeu, să fii instrument de luptă pentru El şi aşa te vei mântui. Aşa vei înţelege bucuria de a lupta în durere, în suferinţă, dar cu bucurie pentru Dumnezeu.

*- Aproape că nu-ţi vine a crede că lumea poate uneori denatura atât de mult sensul sfinţeniei.

- Extraordinar de bine aţi spus: totul s-a denaturat! Mi-aduc aminte de părintele diacon Petre David de la Facultatea din Bucureşti, care m-a cunoscut de pe vremea când începusem să merg pe căile credinţei, în Bucureşti. Când a auzit că plec la Ierusalim mi-a zic: „Oh, vai de tine, o să ai o mare dezamăgire. Ce crezi că mai este Drumul Crucii în ziua de astăzi decât o mare de magazine şi de comerţ?”. Şi, într-adevăr, bucuriile imense pe care le-am avut ca trăire în adevăratul înţeles al Drumului Crucii au fost numai noaptea, când nu era nimeni şi nimic, când plecam de la Sf. Mormânt la 3 dimineaţa către biserica Adormirii Maicii Domnului din Ghetsimani şi pentru asta străbăteam tot Drumul Crucii. Atunci, în nopţile acelea aveam bucuria adevărată.

Atributele Dumnezeirii

Care sunt insusirile lui Dumnezeu?

- Dumnezeu este unul. Sf. Apostol Pavel scrie corintenilor: "Totusi, pentru noi este un singur Dumnezeu-Tatal, din Care sunt toate si noi intru El; si un singur Domn Iisus Hristos, prin Care sunt toate si noi prin El" (I Cor. 8, 6). Dumnezeu este unul singur pentru ca unul singur e uni-versul pe care l-a facut75 (Origen, Contra lui Cels, 1, 23, Migne, P. G., XI, col. 701). Sf. Efrem zice: «Daca nu e un singur Dumnezeu, nu e Dumnezeu»76 (Sf. Efrem Sirul, Cuvant contra ereziilor, 3, Assemanni, 2, p. 443).
- Dumnezeu este Duh, cum o marturiseste Mantuitorul insusi femeii samarinence: "Duh este Dumnezeu, si cei ce 1 se inchina trebuie sa 1 se inchine in duh si in adevar" (Ioan 4, 24). «El e nematerial si netrupesc, spune Sf. Ioan Damaschin77 (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, 2, 3, Migne, P. G., XCIV, col. 865). El e izvorul din care-si ia inceputul toata firea intelegatoare si duhul78 (Origen, Despre Principii, 1, 1, 6, Migne, P. G., XI, col. 124).
- Dumnezeu e simplu, adica necompus, fiindca e nematerial. Firea Sa e necompusa si duhovniceasca79 (Didim, Despre Sf. Duh, 35, Migne, P. G., XXXK, col. 1064). El nu admite nici un fel de adaos in Sine si nu are ceva mai mare, sau mai mic, in Sine80 (Origen, Despre Principii, 1, 1, 6, Migne, P. G., XI, col. 124).
- Dumnezeu e neschimbator, cum ne-o arata Sf. Iacov prin cuvintele: "Parintele luminilor, la Care nu e schimbare sau umbra de mutare" (1, 17).
- Dumnezeu este vesnic, cum ne incredinteaza cuvintele Apocalipsei: "Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Dumnezeu, Atottiitorul, Cel ce era, Cel ce este si Cel ce vine" (Apoc. 4, 8). El e inainte de timp, pentru ca timpul e de la El. Insusirea Lui vesnica e ca El este vesnic81 (Sf. Ilarie, Despre Sf. Treime, 2, 7, Migne, P. L., X, col. 54).
- Dumnezeu e necuprins, pentru ca este nesfarsit si de nespus. Dumnezeu este nevazut. Cuvantul se adreseaza catre El in tacere, simtul se toceste vrand sa-L cerceteze, iar intelegerea se inchirceste vrand sa-L imbratiseze82 (Sf. Ilarie, Despre Sf. Treime, loc. cit.).
- Dumnezeu e atotprezent, cum ne spune Psalmistul: "De ma voi sui in cer, Tu acolo esti; de ma voi cobori in iad, de fata esti. De voi lua ari-pile mele de dimineata si ma voi salaslui la marginile marii, si acolo mana Ta ma va povatui si ma va tine dreapta Ta" (Ps. 138, 8-10). Fiind fara inceput si fara sfarsit, Dumnezeu este atotprezent, pentru ca nu El e in altceva, dar toate sunt in El. El e pretutindeni si e in intregime pretutindeni83 (Sf. Ilarie, Despre Sf. Treime, loc. cit.).
- Dumnezeu e atotputernic, cum ne incredinteaza Sf. Evanghelie: " Cele ce nu sunt cu putinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu" (Luca 18, 27). Atotputernicia lui Dumnezeu o sustin toti Sf. Parinti, indeosebi Aristide, Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement Alexandrinul, Sf. Chiril al Ierusalimului. Puterea lui Durnnezeu e nevazuta si ascunde o mare patrundere si simtire a Duhului84 (Sf. Irineu, Contra ereziilor, 2, 6, 1, Migne, P. G., VII, col. 724).
- Dumnezeu e atotstiitor, cum ne spune Sf. Apostol Pavel: "O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu! Cat sunt de necercate judecatile Lui si nepatrunse caile Lui!" (Rom. 11, 33). Stiinta lui Dumnezeu cunoaste toate deodata: cele trecute, cele prezente, cele viitoare. El cunoaste totul din veci; El stie inainte de facerea lumii ce se va intampla pana in ultimele clipe ale acesteia. Dumnezeu nu S-a sfatuit cu nimeni despre noi, in momentul cand am fost creati, pentru ca El cunostea rostul nostru inainte de facerea pamantului si a veacurilor85 (Sf. Chiril al Alexandriei, Teza despre Sf. si cea de o fiinta Treime, 15, Migne, P. G, LXXV, col. 292). Prin prestiinta Sa, Dumnezeu nu ne obliga sa facem cele viitoare86 (Fer. Augustin, Despre liberul arbitru, 3, 4, 11, Migne, P. L., XXXII, col. 1276). Dumnezeu stie toate cate se vor intampla prin libera vointa a oamenilor, dar aceasta prestiinta nu nimiceste liberul arbitru sau libera hotarire87 (Teodoret, Comentar la Romani, 8, 30, Migne, P. G; LXXXII, col. 141). Dumnezeu priveste in inimi, stie toate si aude toate88 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza 4-5 Migne, P. G., XXXIII, col. 460).
- Dumnezeu e drept, cum spune Psalmistul: "Domnul iubeste judecata si nu va parasi pe cei cuviosi ai Sai; (acestia) in veac vor fi paziti; iar cei fara-de-lege vor fi izgoniti si semintia celor necredinciosi va fi starpita" (Ps. 36, 28).
- Dumnezeu e bun, cum declara insusi Mantuitorul: "Nimeni nu este bun decat numai unul Dumnezeu" (Matei 19, 17).
- Dumnezeu e iubire, cum ne incredinteaza Sf. Apostol Ioan (I Ioan 4, 8 si 16).
- Dumnezeu este lumina (I Ioan 1, 5).
- Dumnezeu este desavarsit, dupa cuvantul Mantuitorului: "Fiti dar desavarsiti, precum Tatal vostru din ceruri des (Sf. Irineu, Contra ereziilor, 4, 11, 2, Migne, P. G., VII, col. 1002) savarsit este" (Matei 5, 48). Dumnezeu e desavarsit in toate, egal si asemenea cu Sine89. Nu e supus prefacerii lucrurilor, nici nasterii, nici intamplarii. El nu Se micsoreaza, nici nu creste, ci e totdeauna acelasi90 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza 4-5, Migne, P. G., XXXIII, col. 460; Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, 1, 5, Migne, P. G., XCIV, col. ,801).

sursa

Parintele Paisie Aghioratul - despre rugaciune

*Rugaciunea facuta fara durerea inimii, fara umilinta si strapungere, fara marime de suflet, fara o stare de trezvie, de constiinta acuta a tragediei lumii si a semenilor nostri, deci fara dragoste nu este adevarat rugaciune: “Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, nirvana“, spune clar parintele.

*Acolo unde se trateaza lucrurile exclusiv omeneste, ba, mai mult, lumeste, acolo unde ne punem duhul si voia noastra in locul Duhului Sfant, acolo unde viata duhovniceasca este trecuta la “si altele” sau este rezervata calugarilor, nici faptele noastre nu vor aduce roade binecuvantate, care sa ramana in veci, iar Ortodoxia se transforma in ortodoxism, in ideologie. Daca intri, ca lider de organizatie crestina, ca jurnalist, ca teolog sau carturar intr-o lupta cu duhurile satanice fara sa ai o solida asezare si inradacinare in duhul rugaciunii, fara sa te straduiesti sa si traiesti pentru Hristos, daca nu lucrezi manat de durerea inimii pentru semenii tai, oricate harisme firesti ai avea, pana la urma vei sfarsi rapus de patimile tale sau vei culege spini si palamida, in loc de grâne.

*In toate cazurile, înainte de a acţiona, să ne întrebăm: “Oare am gândit bine la aceasta? M-am rugat pentru aceasta?”. Atunci când cineva acţionează fără să gândească şi fără să se roage, acţionează satanic. Şi iată, adesea, mulţi creştini prin modul în care acţionează nu Il lasă pe Dumnezeu să intervină. Unii ca aceştia cred că ei sin­guri le vor reuşi pe toate.

*Cu smerenie şi rugăciune se îndreaptă toate cele neîndreptate. Astăzi trăim în anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva să fie prooroc pentru ca să înţeleagă aceasta. Lucrurile înaintează tac-tac. Ce ne aşteaptă nu ştim. Toată această situaţie ce s-a înstăpânit ne vorbeşte în acest sens. De aceea cu atât mai mult acum trebuie să ne sprijinim mai mult pe rugăciune şi să luptăm împo­triva răului prin rugăciune. Singura soluţie aceasta este. Să-L rugăm pe Dumnezeu să-I fie milă de făptura Sa, deşi nu suntem vrednici de milă. Nu va mai exista nici o oprelişte. Fiecare va face ceea ce îi va spune gândul său. Se va întâmpla ceea ce spune Sfântul Cozma[1]: “Vei umbla multă vreme ca să afli un om. Iar cei care vor trăi, vor mânca din linguri de aur”. Unora, desigur, le spune gândul: “Dacă proorociile se vor îm­plini întocmai, la ce va folosi rugăciunea?”. Dumnezeu ştie că astfel se vor desfăşura lucrurile, dar noi facem rugăciune pentru ca un rău să fie mai puţin dureros şi să nu se întindă. De aceea se spune şi în Evanghelie că pentru cei aleşi se vor scurta zilele[2]. Intr-un război, de pildă, cu puterea rugăciunii se face o minune prin care se izbăvesc mai mulţi, sunt mai puţine victime şi astfel oamenii se folosesc duhovniceşte, cred şi se schimbă în înţelesul cel bun.

*Lucrurile sunt serioase. Minune este faptul că până acum lumea n-a sărit încă în aer. Dumnezeu să ne mi­luiască, pentru că lumea depinde de trei-patru per­soane. Soarta lumii stă în mâinile câtorva smintiţi. Paremia spune: “Caii dau cu copitele şi puii de găină mor”. Aşa este. Când se iau la ceartă statele mari, cele mici, sărmanele, sunt nedreptăţite. Cele mari îşi dau cu copitele şi distrug pe cele mici. Este trebuinţă de multă rugăciune, multă rugăciune, ca Dumnezeu să lumineze pe cei mari, pentru că, dacă vor, pot distruge lumea. Dumnezeu cunoaşte multe moduri prin care să le dea şi acestora puţină luminare. Dacă Dumnezeu luminează, dă unul o poruncă şi se schimbă toate.

*- Părinte, dacă este binecuvântat, spuneţi-ne câte­va subiecte pentru care trebuie să ne rugăm în mod special.

- La început să ne rugăm pentru ca rugăciunea noastră să aibă drept rezultat venirea la frica lui Dumnezeu a tuturor celor ce trăiesc şi a celor care vor trăi. Eu spun în rugăciunea mea: “Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine“. Şi mai spun: “Doamne, mântuieşte pe cei necredincioşi“. (Desigur, Biserica a rânduit bine să se spună: “Doamne, mântuieşte pe cei binecredincioşi…”, pentru că se poate ca cei necredincioşi să fie nemulţumiţi, pentru faptul că Biserica se roagă pentru ei). Când preotul spune: “Pentru cei ce ne-au cerut nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânşii”, eu adaug şi “pentru cei ce nu ne-au cerut”. Pentru că trebuie să ne rugăm şi pentru cei care ne-au cerut să ne rugăm pentru ei, dar şi pentru cel ce nu ne-au cerut, şi pentru cunoscuţi şi pentru necunoscuţi. Există atâ­tea mii de oameni care au mai mare nevoie şi pro­bleme mai serioase decât acei care ne-au cerut să ne rugăm. Să facem rugăciune şi pentru cei ce au fost nedreptăţiţi, ca să se arate adevărul; să li se dea liber­tate celor închişi şi să-i folosească duhovniceşte neca­zul prin care au trecut.

Incă mai obişnu­iesc să cer de la Sfinţi să apere pe oamenii care le poartă numele, şi de la toţi Sfinţii să păzească pe cei care nu au sfânt protector.

*Să te rogi în general şi să spui: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte pe cei ce suferă trupeşte şi sufle­teşte“, în această rugăciune sunt cuprinşi şi cei adormiţi. Dacă-ţi vine în minte o rudă, spune şi pentru ea o rugăciune: “… Miluieşte pe robul Tău cutare“, şi treci imediat la rugăciunea generală pentru toată lumea, “… Miluieşte toată lumea Ta”. Poţi să-ţi aduci aminte de o persoană care are nevoie şi să te rogi puţin pentru ea, după care spune: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi şi să te doară pentru toţi, ca să nu plece… trenul doar cu un călător. Să nu ne oprim numai la o singură persoană şi după aceea să nu putem ajuta cu rugăciunea nici pe ceilalţi, nici pe noi înşine. Când, de pildă, te rogi pentru un bolnav de can­cer, să te rogi pentru toţi bolnavii de cancer şi să spui şi o rugăciune pentru cei adormiţi. Sau vezi un neferi­cit. Mintea ta să meargă imediat la toţi nefericiţii şi să te rogi pentru ei.

Atunci când cineva se roagă în mod special pentru o persoană, dar se gândeşte că suferă şi semenii noştri, se foloseşte pentru că i se străpunge inima. Astfel, cu inima îndurerată, de la cazurile concrete merge la cele generale şi ajută tot mai mult prin rugăciunea inimii.

Este bine ca monahul să îşi împartă rugăciunea sa în trei părţi: pentru sine, pentru toată lumea şi pentru cei adormiţi. Deşi împărţirea aceasta s-ar părea că este dreaptă, tot pentru sine se îngrijeşte mai mult, deoa­rece el este unul, în timp ce viii şi adormiţii sunt mi­lioane.

*Să-ţi faci ascul­tarea şi să spui: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi”, ca astfel să fie ajutaţi toţi oamenii. In “miluieşte-ne pe noi” sunt cuprinşi toţi. Chiar şi cei cinci-şase mari - câţi sunt ei - de care atârnă soarta întregii lumi. Să lucrezi şi să te rogi pentru cei ce lucrează. Rugăciunea aceasta cuprinde şi pe cei ce lucrează trupeşte şi pe cei ce lucrează duhovniceşte. Pentru că sunt mulţi cei care lucrează, şi încă lucrează mult.
Să te rogi ca Dumnezeu să lumineze şi pe cei răi ca să facă mai puţin rău sau să înlăture cu desăvârşire răul. Să lumi­neze şi pe cei buni, ca să ajute lumea. Să te rogi şi pentru cei care vor să lucreze dar nu pot lucra, pentru că sunt bolnavi. Şi pentru cei sănătoşi care nu găsesc de lucru şi au nevoie. Să te gândeşti la diferite situaţii şi să te rogi pentru ele. Atunci când mintea merge la toţi aceştia, inima se străpunge de durere şi rugăciunea se face din inimă. Atâţia oameni au nevoie de rugăciune în decursul unei zile întregi. Să nu se facă risipă de timp.

*- Dacă fac rugăciune pentru cineva, deşi acela nu cere ajutor, se va folosi?

- Aceasta va depinde de multe. La început, dacă acela a avut intenţie bună dar n-a fost ajutat, este îndreptăţit să primească ajutorul dumnezeiesc. Chiar dacă nu s-ar ruga altii pentru el. Dumnezeu va iconomisi ca acela să fie ajutat mai târziu. Iar dacă el însuşi va cere de la început ajutor, Dumnezeu va interveni mai devreme şi astfel va fi ajutat. Altfel va fi ajutat mai târziu. Prin rugăciune îi dăm lui Dumnezeu dreptul să intervină.

*Atunci când rugăciunea se face din inimă, cu dure­re pentru problemele lumii, oamenii care cer în vremea aceea ajutor de la Dumnezeu îl primesc imediat.

*[...]La fel şi cel ce are îndrăzneală la Dumnezeu şi se roagă pentru altul, face pe intermediarul între omul care cere ajutor şi Dumnezeu. Dacă însă unul cere ajutor iar celălalt are staţia închisă, adică nu se roagă, ce se va întâmpla?

*- Părinte, atunci când ne rugăm pentru un oarecare motiv serios, oare trebuie ca rugăciunea să fie însoţită de post?

- Nici nu mai încape discuţie. Asta este ceva ce se impune. Postul şi nevoinţa sunt condiţii absolut nece­sare. Dar pentru ca rugăciunea să se facă în chip corect, trebuie să te doară pentru ceilalţi. Pentru că tipicul multor creştini din vremea noastră este să nu dorească să se mâhnească. Chiar şi pensionarii, care toată ziua stau, nu se duc să se apropie de un copil părăsit, deoarece aceasta cere durere de cap. Mănân­că, îşi beau cafeaua lor, fac o plimbare, se duc la vreun spital care are infirmieri, la ceva organizat, ca să vadă vreun bolnav pentru că aceasta este mai uşor. Adică fac aceasta ca să fie satisfăcuţi şi astfel îşi odihnesc gândul că şi-au făcut datoria. Pe câţi n-am îndem­nat să ajute copii părăsiţi! Dar n-au făcut nimic.

In Sfântul Munte au făcut undeva litanie pentru secetă şi în loc să plouă s-a aprins foc. Litania nu se face ca şi cum am face o plimbare. Trebuie să ne doară. Oare poate persista o ispită sau o stare grea dacă se roagă călugării cu inima? Cu toate că trecem prin ani grei, văd că în mănăstiri domneşte un duh… de veselie! Lumea arde.

*Totul este calitatea rugăciunii. Rugăciunea trebuie să fie din inimă, să se facă cu durere. Pentru Dumnezeu nu are atâta valoare cantitatea rugăciunii precum are calitatea ei. Rugăciunea din inimă ajută nu numai pe ceilalţi, ci şi pe noi înşine, pentru că înlesneşte să vină bunătatea lăuntrică. Când ne punem în locul celuilalt vin în mod firesc dragostea, durerea, smerenia, recunoştinţa noastră faţă de Dumnezeu cu slavoslovire neîncetată, şi atunci rugăciunea pentru semenul nostru se face bine primită de Dumnezeu şi îl ajută.

* In rugăciune este trebuinţă de stăruinţă. “Şi L-au rugat stăruitor”, spune Evanghelia despre cei doi ucenici care L-au întâlnit pe Hristos în drumul spre Emaus. Hristos a rămas cu ei, pentru că aceia aveau o înrudire cu El şi de aceea li se cuvenea aceasta. Aveau smerenie, simplitate, bunătate, curaj, în sensul cel bun. Ei întruneau toate condiţiile şi pen­tru aceasta Hristos a rămas cu ei.

*Trebuie să ne rugăm cu credinţă pentru orice ce­rere şi să avem răbdare, iar Dumnezeu va grăi. Deoa­rece atunci când omul se roagă cu credinţă, într-un fel îl obligă pe Dumnezeu să-i împlinească cererea pentru această credinţă a lui. Dumnezeu ştie când trebuie să ne dea ceea ce cerem, ca să nu ne vătămăm duhovniceşte. Uneori cerem ceva de la Dumnezeu, dar nu avem răbdare şi ne neliniştim.

*De multe ori nu lăsăm o problemă grea a noastră în mâinile lui Dumnezeu, ci acţionăm omeneşte. Atunci când cerem ceva de la Dumnezeu şi ni se zdruncină credinţa şi voim să acţionăm omeneşte în cele greu de izbutit, fără să aşteptăm răspuns de la Dumnezeu la cererea noastră, este ca şi cum am face o cerere la împăratul Dumnezeu şi o luăm înapoi chiar în vremea când Acela întinde mâna Sa ca să o împlinească. Il rugăm din nou, dar iarăşi ni se zdruncină credinţa şi ne neliniştim şi repetăm acelaşi lucru. Astfel se prelungeş­te chinul nostru. Adică procedăm ca acela care face o cerere la minister şi după puţin îi pare rău şi o retrage. Se răzgândeşte şi iarăşi o depune, iar după puţin o retrage din nou. Insă cererea trebuie să rămână acolo, pentru ca să intre la rând.

*- Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă?

- Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doa­ră. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă. Mulţi, atunci când alţii le cer să facă rugăciune pentru ei nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora. Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune. Citeşti, de pildă, o scrisoare, vezi o problemă, suspini şi după aceea te rogi. Acesta este mare lucru! Inainte de a apuca receptorul, înainte de a forma numărul, Dumnezeu te aude! Şi să vezi cum se înştiinţează şi celălalt!

*Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, “nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Il doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru orice. Ştiţi ce în­seamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la du­rerea generală a lumii sau a unui om în particular. Această participare, această durere Dumnezeu o răs­plăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că nu omul cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt.

*Mi-a făcut mare impresie ceea ce mi-a spus un suflet: “Ingerii îşi acoperă feţele atunci când se săvârşeşte Taina Dumnezeieştii Liturghii, iar noi ne împărtăşim cu Trupul lui Hristos. Eu ce am făcut pentru Hristos?“

*- Părinte, cum înţelege cineva că celălalt s-a folosit prin rugăciunea sa?

- Este înştiinţat de aceasta prin mângâierea dum­nezeiască pe care o simte înlăuntrul său după rugă­ciunea ce-a făcut-o cu durere de inimă. Dar mai întâi trebuie ca durerea celuilalt să o faci durerea ta şi după aceea să faci şi rugăciune din inimă. Dragostea este o însuşire dumnezeiască şi ea îl vesteşte pe celălalt. Şi în spitale, când pe medici şi pe surori îi doare pentru bolnavi, acesta este medicamentul cel mai eficace din­tre toate medicamentele ce li se dau.

*- Părinte, când mă doare pentru ceilalţi, mă cuprin­de o nelinişte şi nu mă pot ruga.

- Fiindcă există nelinişte, aceasta este dovada că înăuntrul tău există elementul omenesc. Eu, cu cât mă doare mai mult pentru lume, cu atât mai mult mă rog şi mă bucur duhovniceşte, deoarece le spun pe toate lui Hristos şi El le aranjează. Şi văd că pe măsură ce trece timpul, deşi curajul trupesc se micşorează, cel sufletesc se măreşte, pentru că dragostea, jertfa, du­rerea pentru celălalt dau multă putere sufletească.

*Durerea care are în ea nădejde în Dumnezeu are mângâiere dumnezeiască.
Mă doare, dar mă gândesc şi la răsplata dumnezeiască dăruită celor îndureraţi. Suntem în mâinile lui Dumnezeu. De vreme ce există dreptate dumnezeiască şi răsplătire dumnezeiască, nimic nu se pierde. Cu cât se chinuieşte cineva mai mult, cu atât va fi răsplătit mai îmbelşugat. Dumnezeu, deşi vede atâta durere pe pământ, chiar şi lucruri pe care noi nu le putem percepe, nu-şi pierde cumpătul ca noi, oamenii. Ci iti spune: “Suferi mai mult, mai mult te voi iconomisi în cealaltă viată”

Altfel cum ar fi putut suferi, să spunem, atâta nedreptate şi atâta răutate ce există? Dar Dumnezeu are în vedere răsplata celor ce suferă şi poate - într-un anume fel spus - să sufere această durere mare. Noi nu vedem ce slavă va primi celălalt şi ne doare, de aceea Dumnezeu ne răsplăteşte cu dumnezeiască mângâiere.

Omul nu este răpus atunci când înfruntă duhovniceşte orice situaţie. La început se amărăşte atunci când aude că suferă cineva, dar după aceea vine mângâierea dumnezeiască drept răsplată şi nu i se distruge organismul. In timp ce amărăciunea prove­nită din mâhnire lumească aduce dureri de stomac etc, aceasta însă nu vatămă organismul, pentru că are balsam dumnezeiesc.

*Dum­nezeul meu, aşa cum sunt nu trebuie să mă auzi. Dar nu este oare nedrept ca alţii să sufere din pricina mea? Pentru că, de aş fi avut o stare bună duhovnicească, îndrăzneală către Tine, m-ai fi auzit şi i-ai fi ajutat. Şi eu sunt vinovată pentru că acela suferă. Acum însă de ce să sufere din pricina mea? Te rog, ajută-l!”. Adică depinde cum te aranjezi pentru ceilalţi. Simţi că nu eşti vrednică, dar se întâmplă să vezi pe un îndurerat, te mâhneşti, te doare şi te rogi.

*Dumnezeu ne-a dat posibilitatea să devenim sfinţi, să facem minuni precum a făcut şi El. Să ne recunoaştem boala noastră duhovnicească, mare sau mică şi să cerem cu smerenie sănătate trupească pentru seme­nul nostru, deoarece şi noi suntem vinovaţi pentru boala lui. Pentru că de am fi avut noi sănătate duhov­nicească şi acela ar fi fost vindecat de mult timp şi nu s-ar fi chinuit.

*Când ne aranjăm corect, socotindu-ne vinovaţi de toată starea lumii, şi spunem: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi“, se foloseşte întreaga lume.

*Când ne rugăm cu mândrie, ne batem joc de noi înşine.

*Trebuie să ajutăm toată lumea cu rugăciunea, ca să nu facă diavolul orice vrea. Diavolul a dobândit drep­turi.

*Când pe cineva îl doare pentru starea ce stăpâneşte azi în lume şi se roagă, atunci oamenii sunt ajutaţi fără să se fie silită libertatea voinţei lor.

*Atunci când vedeţi că vă preocupă lucruri pentru care omeneşte nu există rezolvare şi nu le încredinţaţi lui Dumnezeu, să ştiţi că aceasta este o măiestrie a diavolului.Dar din clipa în care începem să ne neliniştim împiedicăm pe Dumnezeu să intervină. Punem logica înainte şi nu pe Dumnezeu şi voia Sa dumnezeiască prin care să fim îndreptăţiţi a primi ajutorul dumnezeiesc.

*De asemenea, este mai bine ca monahul să ajute pe ceilalţi cu rugăciunea sa decât cu cuvintele sale. Dacă nu are puterea să oprească pe cineva care face rău, să-l ajute de departe cu rugăciunea, pentru că alt­fel se poate chiar vătăma. O rugăciune bună, din inimă, are mai multă putere decât mii de cuvinte, atunci când ceilalţi nu ascultă de cuvinte.

Apoftegme de la prunci

Motto:
*“Din gura pruncilor si a celor ce sug ai savarsit lauda, pentru vrajmasii Tai, ca sa amutesti pe vrajmas si pe razbunator.” ( Psalmul 8, 2 )
*“In acest ceas, El S-a bucurat in Duhul Sfant si a zis: Te slavesc pe Tine, Parinte, Doamne al cerului si al pamantului, ca ai ascuns acestea de cei intelepti si de cei priceputi si le-ai descoperit pruncilor. Asa, Parinte, caci asa a fost inaintea Ta, bunavointa Ta.” (Luca 10, 21)

12 februarie 2009
Mama: Trebuie sa ne facem si noi un program, ca daca nu ne facem cine sa ne faca si noua?
Anne-Marie: Pai Dumnezeu ne face un program...

18 martie 2009
Dupa ce mama i-a explicat rolul parintilor lui Anne-Marie (ca au grija de ea etc.) i-a pus intrebarea: "Pai cine crezi tu ca iti vrea binele?
Anne-Marie: Dumnezeu !

1 aprilie 2009
Mama: O sa mancam in seara asta, sa faci burta mare...
AM : Eu nu vreau sa fac burta mare!
Mama: De ce?
AM: Pentru ca nu am nevoie !

***********************************************************************************
http://prgabriel.wordpress.com/2009/04/02/copiii-nu-spun-lucruri-traznite/

“Crucea si rugaciunea sunt un fel de arme, cu gloante de bunatate, la care diavolul nu are cum sa se apere ca nu are vesta antiglont pentru asa ceva.“ DENIZ ALI, clasa a V-a, 11 ani si 6 luni

“Mos Craciun nu doreste sa fie pictat pe peretii Bisericilor, deoarece el îsi vede de lungul nasului si zice ca bunatatea adusa de el este doar o singura data pe an.“ CATALINA GEORGIANA OPAINA, clasa a VIII-a, 14 ani si 8 luni

“Zacamintete sunt banii pe care ni i-a pus de-o parte Dumnezeu, înca de la facerea lumii.” IULIA GHITA, 15 ani si 2 luni

“Chiar daca în vis îl întrebam pe îngerul nostru cum este în Rai, el nu ne spune, pentru ca daca ne spune, atunci noi vrem repede sa murim.” SORIN STEFAN TRANDAFIRESCU, clasa a III-a, 9 ani si 3 luni

“Zadarnic e sa ai aripi, iar cerul usi închise.” CASSANDRA HALCHIAS, clasa a VIII-a

“Nu ar fi deloc o idee buna sa-i dam în dar unui calugar un televizor, pentru ca e ca si cum i-am face cadou o violenta.“ SMARANDA BELCIUG, clasa a V-a, 11 ani si 4 luni

“Peisajul este o caligrafie a lui Dumnezeu.“ ADRIAN IONITA, clasa a II-a, 8 ani si 5 luni

“Învatatura este cadoul care-l lasa Dumnezeu pe pamânt, dar oamenii trebuie sa-l caute si sa-l gaseasca singuri.“ RUXANDRA MOCEAN, clasa a VII-a, 14 ani

“Sunt perechi de oameni în vârsta care vor sa faca neaparat cununia religioasa pentru ca în tinerete au facut doar cununia politica-civila.“ ANA-MARIA CORDOS, clasa a VII-a, 13 ani si 7 luni

“În alte timpuri, scoala se construia lânga biserica deoarece se mergea pe ideea ca cine se aseamana se aduna.” MALVINA ISFAN, clasa a VII-a, 13 ani si 10 luni

“Dumnezeu se întelege mai usor cu copiii mici, ca cei mici au un suflet mai încapator. La oamenii mari, în suflet, e o înghesuiala de rele ca nici nu ai unde sa stai.“ PAVEL MARTÎN, clasa a III-a, 9 ani si 11 luni

“Daca ar aparea aici, acum, Domnul nostru Iisus Hristos, L-as întreba daca ma poate duce la Mama Lui, ca eu vreau S-o întreb pe Maica Domnului, cum e sa ai un copil Dumnezeu.” ALINA ANDREEA ZANE, clasa a II-a, 8 ani

“Biblia e modul de a citi iubirea.“ ROBERT FELICIAN HORTEA, clasa a VIII-a, 14 ani si o luna

“Masura rugaciunii este sa te rogi fara masura, pentru ca rugaciunea este binele si atunci nu strica la nimenea sa faca binele, cu neterminatu.” ADRIAN IONITA, clasa a IV-a, 10 ani

“Nu exista fapte bune, daca atunci când le facem nu ne gândim la Dumnezeu, ca aia care zic ca o sa faca fapte bune la oameni, alea sunt fapte de electoreala.” OCTAVIAN NICOLAE CARAIOLA, clasa VI-a, 12 ani si o luna

“Daca se spune ca: „Trupul este un bun servitor, dar un rau stapân”, trebuie sa înteleg ca de-abia atunci stie trupul sa te-ajute cel mai bine când nu-i dai voie sa-ti ajunga sef.” PAUL PAUN, clasa a VI-a, 12 ani si 2 luni

“Calugaria este o vitejie a sufletului asupra trupului. Ceilalti vor sa traiasca invers.” IULIA GHITA, 15 ani si 4 luni

“Sfântu’ Teofan spune ca n-ar trebui sa purtam doliu si sa plângem mult, când moare cineva; si eu cred la fel, ca omul care a murit o s-o duca acolo mult mai bine decât noi. Mortu’ ar trebui sa plânga dupa noi, ca ne-a lasat sa traim aici, mai rau decât ei.” ADRIAN IONITA, clasa a IV-a, 10 ani si 4 luni

“Religia e importanta pentru ca ea e mintea omului bun.” TEODOR ZAICA, clasa a II-a, 8 ani si o luna

“Ala care doreste mai mult decât are e unul care a adunat mult si are boala asta, de dorit mai mult si e mai de plâns decât cersetorul pentru ca cersetorul nu are niciodata atâtia bani ca sa-si cumpere boala asta.”

Feţele “SISTEMULUI” sau fronturile luptei pentru distrugerea omului

“Distrugerea omului este concertata. Se desfasoara pe mai multe planuri in paralel si cu mult succes. Amploarea este atat de mare si actiunile sunt atat de diversificate incat imi e greu sa cred ca o minte umana a putut concepe ceva atat de eficient si de coerent. Mai logic mi se pare sa accept ca niste forte oculte sunt implicate in dirijarea lucrurilor in acest sens. Iata cateva aspecte:
1. Ispita bunastarii materiale impinsa departe de strictul necesar (hrana, imbracaminte, casa). Reclama e principalul motor care imprastie aceasta tentatie de care au scapat foarte putini. Aproape toti cei care traim in lume (dar si multi monahi) isi doresc cu disperare lucruri care la o gandire mai rece se dovedesc a fi de fapt nu foarte importante pentru viata noastra. Aceste lucruri tind sa redefineasca chiar notiunea de strict necesar. Ma refer aici la toate adaosurile vietii moderne fara de care omenirea a reusit sa traiasca mii de ani, precum masina, televizorul, calculatorul, deodorante de tot felul, telefonul (mobil sau fix), camerele digitale, playere de muzica si film etc.. Sa nu ne inchipuim ca bunicii nostri au fost nefericiti sau nu au stiut sa rada pentru ca nu le-au avut pe toate acestea. Unii tind sa spuna ca a crescut speranta de viata dar ma indoiesc sincer. Bunicii mei au trait pana la o varsta pe care eu cu greu ma inchipui ca o voi ajunge. Altii apreciaza ca a crescut standardul de viata. Totusi, constatarile generale sunt ca nivelul de stres la nivel mondial s-a amplificat de la an la an. Fenomenul de “atac de panica” este considerat o boala a secolului si se datoreaza dupa parerea specialistilor, unui nivel prea ridicat de oboseala si stres, peste limitele suportabilitatii umane. S-a indus candva idea ca automatizarea muncii prin roboti, calculatoare si celelalte adaosuri ale tehnologiei ar usura munca omului, dar se pare ca cei care au beneficiat nu au fost nici pe departe cei care muncesc. S-ar cuveni poate sa redefinim normele dupa care se apreciaza standardul de viata. Nu spun ca aceasta dorinta de confort este rea in esenta, dar practica arata ca ele au condus la cam toate aspectele care urmeaza si care nu sunt chiar imbucuratoare.


2. Oamenii se feresc sa faca copii din dorinta de a se bucura de viata cat mai mult. Copiii aduc bucurie dar si osteneala pe masura. Chiar si cei care fac copii se limiteaza pe cat posibil la unul sau doi si de cele mai multe ori evita pe cat posibil osteneala in felul acesta alungand si bucuria care ar trebui sa vina prin copii. Spun asta in sensul ca sunt multi parinti care nu vor sa sacrifice emisiunile la televizor de exemplu, pentru a petrece timpul cu copiii. A te juca cu copiii cand vii obosit de la servici este o osteneala. O alta osteneala pe care parintii o ignora este sa fie atenti la comportamentul copiilor si sa il corecteze in mod consecvent, sau sa-i fereasca pe cat posibil de factori educationali daunatori precum jocurile pe calculator, emisiunile TV cu protagoniste lascive, sau cu limbaj trivial, filmele violente, etc. Toate aceste osteneli pe care parintii le evita din oboseala, din ignoranta sau chiar din lene au sansa sa dirijeze sau sa abandoneze copiii pe drumuri gresite. Tentatia spre rau a fost mereu mai puternica decat dorinta de a face un bine. Ca rezultat copiii ajung needucati sau prost educati, iar parintii ajung sa bea paharul amaraciunii. Mai tarziu pot sa apara conflicte intre parinti si copii mai mari sau mai mici, sau pur si simplu parintii ajung sa fie dezamagiti de copiii lor iar copiii intorc spatele parintilor, daca nu mai grav. Aici mai intervine si un factor nativ. Unii copii sunt mai energici din prima zi si necesita mai mut efort, mai multa grija iar parintii, impinsi de necesitatile firesti ale vietii de zi cu zi pur si simplu cu greu fac fata incercarilor, iar altii sunt mai maleabili de mici, mai usor de modelat.

Dorinta de a evita aceste situatii neplacute a impins oamenii la calea cea mai simpla (nici o asceza in acest sens), renunta sa mai faca copii, iar cand ajung la varsta bunicilor regreta ca nu au cu cine sa-si impartaseasca amintirile vietii, nu are cine sa le puna o mana pe frunte pe patul de spital, dar nimeni nu-i mai intreaba daca decizia lor de a nu avea copii a fost buna, pe nimeni nu mai intereseaza parerea lor. Datorita amplorii pe care a luat-o acest fenomen, tarile civilizate s-au vazut nevoite sa deschida granitele imigrantilor. Cineva trebuie sa le plateasca macar pensiile. Viitorul natiunii lor nu prea mai conteaza.


3. Educatia copiilor se incearca a fi cat mai stiintifica. Stiinte precum matematica sau fizica, care cunosc mii de ani de dezvoltare si tot nu si-au atins limitele, au avut multe esecuri pe care le-au corectat in timp si nu au afectat prea drastic viata omenirii. Psihologia este o stiinta relativ noua (de vreun secol), este doar la inceput si se aplica direct pe oameni. Esecurile acestei stiinte pot fi fatale omenirii. Si tocmai acestei stiinte i se incredinteaza educatia copiilor. Traditia, care este rezultatul a mii de ani de sedimentari ale sistemului de valori, nu prea mai are trecere, este considerata de multe ori invechita, deplasata.

De exemplu, ca un produs al psihologiei, in tarile civilizate s-a propagat foarte mult ideea de educatie in care copilul nu trebuie atins pe cat posibil nici cu vorba ca nu cumva sa-i fie afectata personalitatea. S-a ajuns sa creasca niste generatii de monstri, copii (oameni) ajunsi la varsta maturitatii care sunt labili psihic (violenti, sinucigasi), oameni care nu suporta infrangeri in viata. Desi viata e plina de suisuri si de coborasuri, acesti rasfatati nu pot face fata la coborasuri si colapseaza psihic intr-o directie sau alta. Multi profesori au renuntat la meserie (dupa zeci de ani de practica) pentru ca le este din ce in ce mai greu sa lucreze cu aceasta categorie de copii (nu ma refer la Romania). Acest efect este totusi in avantajul unui anumit sector social puternic. Anume, acesti oameni labili psihic sunt foarte usor de manipulat prin mass media. Oamenii care conduc destinele omenirii ii pot folosi cu destul succes ca masa de manevra.

Chiar daca psihologia ar incerca sa corecteze situatia, o genaratie de oameni ratata nu este o pierdere insignifianta. Si cum am putea evalua daca eventualele corectii psihologice sunt benefice decat sacrificand o alta generatie?


4. Se abuzeaza foarte mult de pretextul “abuzarii copiilor”, nu numai in Romania dar si in tarile civilizate. Copilul nu are voie sa fie pus la munca fizica, desi de mii de ani copiii de la tara au fost munciti de la varsta cand puteau tine sapa in mana. Si nu au crescut strambi sau rai, ba erau mai vigurosi, mai cu bun simt si stiau sa respecte munca si pe cei din jur. Iar manifestarile teribiliste le da varsta adolescentei erau infranate mai cu succes. Totusi o solutie moderna ar ramane sportul (nu este considerat munca fizica :-)).

Parintilor li se pot lua copiii chiar si sub pretextul ca sunt prea autoritari desi notiunea este cel putin confuza.

Acum nu ai voie sa dai nici o palma la fund unui copil rasfatat care face istericale ca ti-l confisca asistenta sociala (in special in tarile civilizate). Iar oamenii de la asistenta sociala evalueaza calitatea parintelui dupa norme invatate in scoala, de parca oamenii ar fi subiecti de norma. Multi din ei nici nu stiu ce inseamna sa cresti copii (sunt prea tineri sau pur si simplu refuza sa aiba copii). Copilul trebuie sa ti-l cresti asa cum vor ei, nu cum vrei tu. El este vazut mai mult ca un viitor platitor de taxe decat ca un om. Asta se vede si din faptul ca daca o familie este prea saraca sa-si poata ingriji copiii, prima decizie este sa ia copiii de langa parinti, nicidecum sa ajute material parintii sa-i creasca. Parintii sunt considerati inconstienti sau needucati ca nu au stiut sa apeleze la planificare familiala, deci cel mai probabil strica copiii.

Intr-adevar sunt multe cazuri de abuz evident, dar asta nu justifica exagerarile la care s-a ajuns in privinta statutului familiilor. Practic, copiii devin un fel de bun comun al lumii, apartin din ce in ce mai mult lumii ca un fel de proprietate, decat familiei ca membru.

Aceasta tendinta de a-i pune pe toti in aceeasi oala, aceasta tendinta de a pune omul pe un singur traseu inca din copilarie pare a servi aceluiasi scop: inregimentarea intr-o masa de oameni care sa gandeasca la fel, sa se miste sincron si sa fie usor de manipulat.


5. Globalizarea. Se deschid frontierele intre tari. Aparent o miscare desteapta care da libertate omului (de fapt menita sa asigure pensiile unei generatii imbatranite fara copii). Dar care sunt efectele? Mase de oameni au inceput sa migreze in cautarea unui loc de munca mai bun. La mijloc este si multa reclama. Oamenii se duc cu sacul la pomul laudat. Si intr-adevar unii gasesc ce-au cautat. Televizoare ultima generatie, aparate foto digitale, celulare, masini performante. Media de sacrificiu este intre 2-6 ani de sclavie (exista si exceptii). Spun sclavie pentru ca speranta ii impinge pe oameni sa munceasca cateodata ani intregi la un nivel pe care nu l-ar fi acceptat niciodata in tara lor. Chiar si dupa ce au castigat bunastarea materiala la care au sperat, unii tot nu se simt chiar impliniti pentru ca se simt dezradacinati, le lipsesc prieteniile asa cum le stiau ei, le lipsesc traditiile de care se simt inca legati, le lipseste viata sociala care, de fapt, da sens vietii. Unii, chiar daca simt toate aceste lipsuri, nu le place sa se gandeasca la ele, probabil de teama sa nu descopere un posibil esec in viata si se lauda cu realizarile negand lipsurile, practic mintindu-se singuri. Altii, care probabil nici inainte nu au gustat o viata sociala de calitate in tara de origine, chiar nu vad nici un esec, simt doar viata prospera. Pentru acestia nu va exista vreodata cale de intoarcere. Oricum dupa doar o generatie, acesti imigranti vor fi nivelati (integrati). Migratii din acestea s-au mai intamplat si in trecut, dar nu la aceasta scara.

Dar sunt locuitorii nativi ai tarilor de migratie bucurosi de oaspeti? Cei tineri, care cauta sa-si cladeasca o viata, care au nevoie de un loc de munca si doresc sa-si creasca copiii in siguranta NU. Cei varstnici care traiesc din pensie si vad cum se degradeaza societatea pe care au construit-o tot NU, desi ei sunt indirect avantajati de noul val de platitori de taxe. Cei care detin puterea si care astfel au prins in mrejele lor un val de oameni dezorientati dezradacinati pe care pot sa-i manipuleze cum vor, DA.

Un alt efect mascat al acestei globalizari (nivelari) este devalorizarea unor sentimente. Notiunea de patriotism devine incerta si chiar extremista fiind confundata si pe alocuri chiar confundabila cu nationalismul extremist. Incet, incet, sa-ti iubesti poporul devine un nonsens. La noi romanii, asta este nu doar evident, dar chiar se transforma in repulsie fata de semeni. Sentimentul ca apartii unui tot (poporul) pe care iti vine sa-l aperi ca un imbold interior dispare. Poporul, natiunea ta, oamenii de o credinta cu tine, oamenii la fel ca tine intre care te-ai nascut si ai crescut si carora vrei sa le incredintezi urmasii, nu mai reprezinta nimic. Incet-incet, nici nu mai stii care e natiunea ta cand vecinii tai sunt: unul francez, altul libanez, altul somalez, oameni care nu-ti vor impartasi vreodata valorile, nu-i va interesa soarta ta si carora pana la urma nici nu le esti dator sa le dai macar un “Salut”. Chiar si notiunea de comunitate isi pierde sensul. Omul nu-si mai cunoaste vecinii si nu-l intereseaza viata lor. Toata relatia din “comunitate” se reduce la un salut politicos si rece.


6. Drepturile omului. Ce ispititoare gaselnita. Un set de reguli care definesc drepturile si “libertatile” omului. Un set de reguli universal adoptate, un set de reguli conceput dupa un anume sistem de valori (al cui - nu a intrebat nimeni). Aceste drepturi ale omului sunt aplicate la o scara tot mai mare. Acolo unde nu sunt acceptate sunt aplicate cu forta (culmea libertatii). Seamana tot mai mult cu soldatul sovietic eliberator. Sovieticii nu s-au priceput sa faca reclama spiritului lor eliberator si minciuna era evidenta. Sovieticii au vrut sa ajunga la comunism pe scurtatura si au esuat pentru ca nu au convins. Intre timp terenul a fost pregatit si cei care tin fraiele puterii sunt mult mai iscusiti acum, au avut rabdare sa injecteze multa reclama, au lasat-o sa coaca, sa-si faca efectul iar acum impun cu multa usurinta acest set de libertati obligatorii. E drept ca la prima vedere aduc bunastarea si fericirea dar la o privire mai atenta parca seamana mai mult cu o bomba cu efect intarziat.

Diferenta intre libertatea sovietica si cea actuala este ca si diferenta intre atacul unui caine fioros care te infricoseaza si incerci din rasputeri sa-l respingi si atacul unui sarpe veninos pe care se poate sa nici nu-l simti, numai te cuprinde o amorteala, te lasi pe o parte si nici prin cap nu-ti trece sa mai lupti pentru viata ta.

Si uite asa ne-am trezit peste noapte cu marsuri ale homosexualilor (minoritatilor sexuale) care sunt aparate, culmea, chiar de cei care trebuie sa ne apere pe noi de infractori. Asa ne-am trezit peste noapte ca pedofilii sunt si ei oameni carora li se garanteaza secretul orientarilor bolnave in comunitate. Practic, politia nu are voie sa instiinteze comunitatea ca e un pedofil prin zona, ca nu cumva sa pateasca ceva saracul. Are si el drepturile lui. Probabil ca, in curand, si asasinii vor fi considerati o minoritate care trebuie protejata.

Bineinteles, se poate sustine ca de data asta “libertatile” nu sunt pentru cei care conduc lumea, ei nu au nimic de castigat de pe urma lor, sunt pentru noi, cei multi ca sa traim in armonie. In armonie cu cine si cu ce? Un astfel de sistem niveleaza valorile umane. Si un odios este un om normal ca oricare altul, trebuie doar sa-l vezi asa si totul se rezolva.

Un alt efect este ca intr-o societate care devine tot mai periculoasa si din cauza drepturilor pe care le au cei mai scarbosi oameni “normali”, si masurile de precautie trebuie sa fie tot mai restrictive. Iata un motiv pentru un mai bun control al umanitatii.

Copiii nu mai au voie sa se joace in parcuri sau in fata casei nesupravegheati ca ii pandesc tot felul de pedofili (amenintarea chiar a devenit reala). Drept pentru care stau mai mult in casa, ca parintii saracii nu prea au cum sa mai topaie intr-un picior cu copiii lor dupa 8 ore de munca. Iata cum copiii nu prea se mai cunosc intre ei, nu dezvolta relatii sociale, nu mai descopera frumusetile naturii, stau mai mult pe calculator sau la televizor si inghit cuminciori in fiecare zi pilulele celor care vor sa-i educe in spiritul noii societati.

Cine nu vrea sa creada ca aceasta manipulare zilnica ii cuprinde pe copii, sa-i intrebe doar cand au trait dinozaurii. Raspunsul va fi foarte simplu si direct. Acum cateva sute de milioane de ani. Daca parintii nu sesizeaza nimic aiurea in raspunsul asta, ii intrebam pe ei de unde se stiu aceste numere. Iarasi, simplu, stiinta care e atat de avansata in ziua de azi a facut niste calcule exacte si chiar si copiii care sunt foarte inteligenti acum stiu raspunsul corect. Ei bine, nimeni nu a putut vreodata demonstra aceste numere decat plecand de la niste premize neverificabile. Exista o intreaga dezbatere pe tema asta. Sunt multi oameni de stiinta remarcabili care nu accepta aceste rezultate pentru ca au fost deduse plecand de la ipoteze ireale. Detalii se gasesc cu usurinta pe internet pentru cine e interesat, nu-i nevoie de intrat in amanunte stiintifice. Cine nu are o pregatire de specialitate s-ar putea nici sa nu inteleaga cum reuseste fizica sa calculeze varstele de milioane de ani pe baza legilor de dezintegrare radioactiva ale uraniului.

Ideea e ca adevarul pe care il invata copiii nostri este adevarul cu care sunt hraniti prin mass media, la care sunt conectati de mici pentru ca nu prea au de ales.


7. Democratia. Vine la pachet cu drepturile omului si lucreaza in exact acelasi sens. Oamenii sunt egali in fata legii, au drept de vot cu aceeasi valoare. Adica votul unui om de cultura, votul unui om trecut prin 20 de ani de scoala are aceeasi valoare cu votul unui betiv care nu a terminat 2 clase si care nu cunoaste vecinii tarii si nici nu-i va cunoaste vreodata pentru ca nu-l intereseaza. Daca oamenii educati sunt mai greu de manipulat pentru ca incearca sa iscodeasca cu mintea lor dedesubturile reclamelor, cei needucati, (si aici vorbim de marea majoritate a oemenilor, nu numai in Romania, peste tot in lume) chiar daca ar incerca sa iscodeasca ceva, pur si simplu nu pot, asa incat devin marea masa de manevra, ei devin forta celor de la putere. Exemplele sunt foarte la indemana. De la Iliescu care a condus in mod oficial Romania timp de 10 ani, si a distrus aproape orice valoare morala, pana la George Bush care a condus 8 ani toata lumea si ale carui efecte sunt evidente. Pe Obama aceeasi lume la fel de manipulata l-a ovationat si inainte de alegeri si nu se mai opresc sa-l ovationeze. Pentru ochiul vigilent insa, investirea lui nu prea e de bun augur. Pe langa atitudinile vadit anticrestine (finantarea avortului), oare presedintele Obama da dovada ca vrea sa indrepte situatia economica a tarii sale sau incearca sa ascunda gunoiul sub pres? Pun aceasta intrebare pentru ca resursele naturale ale pamantului sunt cam aceleasi ca si acum 4-5 ani. Cei care isi impart resursele pamantului sunt cam tot aceiasi oameni, dar buzunarul omului de rand e din ce in ce mai gol. In urma crizei mondiale care se respandeste ca o epidemie, cei mai multi oameni au saracit si vor mai saraci. O simpla lege de conservare (as spune de bun simt) ar putea dovedi ca in aceeasi masura alti oameni au castigat. Practic s-a realizat un transfer de resurse de la marea masa de oameni pacaliti la o clasa de oameni care cu siguranta aveau si inainte destula avere si putere. Cam acelasi fenomen l-a cunoscut si Romania dupa ‘89. Nici nu-i nevoie sa disecam problema pe detalii economice, geopolitice etc. care nu sunt decat praf in ochi pentru a nu se revolta prostimea. Daca ar dori intr-adevar sa indrepte situatia, presedintele Obama ar trebui sa deruleze efectul asta economic in sens invers. Sa ia ceea ce au acaparat cei avantajati si sa le redea celor multi. Mecanisme ar fi destule. Vointa lipseste. Totusi se pare ca prea putini vad problema in acest fel. Dar nu-i nimic, oricum suntem obisnuiti cu ideea ca suntem tot una, suntem egali in fata votului si nu numai, asa ca mergem inainte.


8. “Drepturile femeilor” sau “miscarea feminista” sau “fenomenul de emancipare al femeilor” este aparent o alta libertate indreptata importiva unor valori traditionale rigide. Cine poate contrazice logic faptul ca femeile ar trebui sa beneficieze de aceleasi drepturi ca si barbatul? De ce ar sta femeia la cratita si sa creasca copii toata ziua, iar barbatul sa iasa in lume? Dar sa privim putin la efectele acestui fenomen. Unele servicii precum asistenta medicala sau invatamantul ar potrivite pentru femei. Dar evident ca femeile vor sa presteze activitati care pana nu demult erau considerate exclusiv ale barbatilor. Se angajeaza in politie, in armata, in posturi de management, avocatura etc. In primul rand, barbatii si femeile au aptitudini native diferite. Din copilarie se poate observa diferenta. In timp ce baieteii sunt inclinati sa se harjoneasca, sa se lupte, sa se creada eroi, fetitele se joaca mai mult cu papusi sunt mai sensibile, mai delicate si acestea sunt porniri naturale. Femeia si barbatul au calitati diferite, iar in cadrul familiei, ar trebui sa se completeze. Femeia aduce mai multa tandrete, sensibilitate, barbatul aduce mai multa hotarare, stabilitate si aceste atribute pot fi completate si de-o parte si de alta. Un copil crescut intr-o familie normala le va vedea pe toate si va avea un sistem de valori echilibrat bine consolidat. Totusi ce sensibilitate si tandrete poate vedea un copil la mama care vine de la tragere unde a golit trei incarcatoare de mitraliera si miroase a praf de pusca? Intrebarea poate e putin exagerata, dar adevarul este ca multe din serviciile pe care le presteaza femeile acum le abrutizeaza, le anuleaza exact valorile pe care ar trebui sa le aduca in sanul familiei pentru o viata echilibrata. Rolul femeii in familie si in societate l-a aratat atat de sugestiv Sf. Ioan Gura de Aur cand a spus: “Dati-mi o generatie de mame bune crestine si voi schimba fata lumii“. Deciziile femeilor de a imbraca rolul barbatilor ar putea fi mai destructiv decat ar parea la o privire superficiala.

Mai mult de atat. Femeia nu mai sta acasa ca sa-si creasca si sa-si educe copiii. Merge la serviciu 8 ore pe zi, ca si barbatul. Asta a condus pe de o parte la o inflatie a valorii muncii. Daca mai demult o familie putea trai din venitul barbatului si munca de acasa a femeii, acum asa ceva nu prea mai e posibil. Amandoi trebuie sa munceasca ca sa-si poata permite un trai decent pentru ei si copiii lor. Pe de alta parte - si asta este poate cel mai important efect - copiii nu se intalnesc cu parintii lor cel putin 8-9 ore pe zi. Pe vremea cand faceam eu scoala in ciclul gimnazial aveam 4 ore de scoala, de la 8 la 12, dupa care mergeam acasa. Acum (cel putin in tarile civilizate) copiii merg la scoala dimineata, cand parintii pleaca la serviciu si stau la scoala pana vin parintii, seara, sa-i ia acasa. Cum parintii fac pe drum cate 30 minute, familia ajunge sa se stranga acasa pe la 6-7 seara cand toti sunt rupti de oboseala (inclusiv copiii). Practic, parintilor le raman efectiv cam 2 ore pe zi sa comunice cu copiii lor, daca mai pot face fata fizic si daca doresc sa se implice in educatia copiilor. In conditiile astea, intrebarea se pune: cine ne educa copiii? Noi sau sistemul? Raspunsul e unul: copilul meu sta 8 ore pe zi cu alti oameni si 2 ore cu mine, cum as putea eu sa-l conving ca ceea ce invata la scoala s-ar putea cateodata sa nu fie adevarat? Daca scoala, prin directive venite de sus, decide sa-i imprime copilului alte valori (de exemplu normalitatea homosexualilor sau desfranarea) decat vreau eu sa-i dau, nu prea mai am sanse sa le contracarez. Incet incet, copilul meu devine mai mult al sistemului decat al meu. Ca un exemplu pe continentul american, doctorii de familie sau pediatri sunt educati din facultate ca in momentul in care pacientele lor, fetitele ajung la varsta de 12 ani, sa le dea prezervative sau anticonceptionale si sa le spuna sa nu discute cu parintii aceste “detalii”. Va sperie la ce s-a ajuns in lumea civilizata? Puteti intrezari viitorul?

9. Economia structurata si compacta. Bunicii nostri care traiau la tara aveau in gospodaria lor o micro-economie destul de independenta. Isi faceau singuri imbracaminte, mancare si aproape tot ce aveau nevoie. Strictul necesar (mancare, imbracaminte, casa) si-l agoniseau singuri. Daca se abatea o nenorocire asupra unei familii din sat, familiile vecine nu erau foarte afectate, dar sareau in ajutor. Daca era seceta in Baragan, taranii din Moldova isi traiau viata normal, dar ii ajutau pe cei napastuiti sa-si refaca viata.

Spre deosebire de situatia anterioara, acum economia in care ne invartim este mult mai structurata. Toate ramurile economice sunt inlantuite. Eu, daca sunt programator, nu stiu sa produc incaltaminte sau mancare. O cumpar cu banii pe care ii primesc de la serviciul meu. Nu-mi pot asigura strictul necesar din propria munca. Am neaparata nevoie de altii. Si in situatia asta suntem cei mai multi. Se si simte deja efectul asta in conditiile crizei actuale. In conditiile astea daca o singura veriga din lantul economic se rupe, tot lantul se desface. Practic, daca un singur om aflat intr-o pozitie critica decide sa strice ceva, mii de oameni pot suferi cumplit. Si in situatia asta deja am ajuns (ne-am inregimentat) de buna voie. Putini oameni ar fi capabili sa renunte la confortul cu care s-au obisnuit si sa se retraga la tara sa traiasca in conditiile de acum 60 de ani.

Practic, daca pe cineva a speriat filmul Matrix poate sa se gandeasca ca nu suntem chiar departe. Singuri ne-am inregimentat si nu numai in Romania, dar in toata lumea, unii mai mult, altii mai putin.

Si daca tot vom fi la fel in scurt timp (daca nu noi, atunci copiii nostri) atunci de ce sa avem mai multi conducatori? Unul e de ajuns.

Iata ca mult uratul comunism nu mai e chiar asa de departe. Era in care vom fi convinsi ca suntem “egali in drepturi” e mai aproape ca oricand. Diversitatea si originalitatea individului uman se estompeaza. In scurt timp vom fi parca fiii aceleiasi mame. Totul a depins de cum a fost pusa problema pentru a fi acceptata.


10. Sistemul de creditare. (Cartile de credit, Linii de credit etc). Tot acest sistem pare a fi o mana intinsa celor multi si nevoiasi care fara acest sistem nu ar putea sa-si asigure un camin pentru familie. Totusi efectul nu prea pare a fi asa de roz. Bunicii au reusit plecand de la zero ca pana la varsta de 30 de ani sa-si faca casa si sa-si incropeasca o gospodarie suficienta fara nici un sistem bancar de creditare, intr-o tara nevoiasa. Eu, la 30 de ani inca mai locuiam in apartamentul parintilor. Acum, traind intr-o tara “civilizata”, cu ajutorul sistemului de credit mi-am cumparat o casa, dar care de fapt nu-i a mea pana nu o platesc integral (adica in 25 de ani daca totul merge bine), ci a bancii care m-a creditat. Si in situatia asta sunt cei mai multi care au salarii bune in tarile civilizate. Adica se inhama la un credit pe viata pentru a avea o casa. Dar de ce nu ar putea sa-si construiasca singuri casa fara a apela la credite? Pentru ca tocmai acest sistem de creditare a dus la cresterea artificila a pretului caselor. Astfel daca acum 60 de ani pana pe la 30 de ani omul putea sa-si faca casa si era a lui, acum pana pe la 30 de ani omul poate avea o casa dar nu-i a lui, ci trebuie sa munceasca o viata pentru a o castiga. Mai mult, pe langa faptul ca pretul casei este in mod artificial umflat, cu tot cu dobanzi, omul ajuge sa plateasca in 25 de ani mai mult decat dublu pretul initial al casei. Cel mai ingrijorator aspect totusi nu este acesta, ci starea permanenta de stres pe care o induce omului. Odata angajat la un credit pentru casa, omul nu-si poate permite sa-si piarda serviciul pentru ca ar ajunge in imposibilitatea de a plati ratele, iar banca i-ar lua casa fara nici o urma de regret. Si uite asa se inregimenteaza incet dar ferm si fara intoarcere in sistemul economic si devine o rotita care se invarte dupa cum dicteaza altii. Suna ca un fel de forma de sclavie impachetata in roz.

Un alt aspect ciudat al acestui sistem economic este abstractizarea responsabilitatii sistemului. Daca ai o nevoie particulara, de exemplu banca la care tii banii a dat faliment si ai pierdut investitiile, nu te poti duce la angajatul bancii sa-i ceri socoteala, pentru ca nu-i raspunderea lui, e sistemul, acest impersonal si abstract sistem. Si nu gasesti pe nimeni pe care sa tragi de barba, pentru ca raspunderea e de fapt diluata in spatele sistemului. In schimb, daca ai facut un imprumut de la banca si nu-l poti intoarce, ei te gasesc si te executa silit. Care ei? Tot sistemul, nu un om anume.

La fel e si cu guvernul. Daca vrei sa ceri socoteala guvernului pentru cine stie ce nedreptate, nu gasesti decati angajati ai guvernului care nu au nici o raspundere. In schimb daca furi tu guvernul, nu scapi. Te gaseste el pe tine. Care el? Pai, guvernul.

Daca guverne sunt cate unul in fiecare tara, sistemul economico-financiar este cam unul pentru toata lumea. Pentru ca situatia asta se mai poate simplifica, poate ca nu mai e mult pana si guvernul devine doar unul pentru toata lumea si se integreaza cu sistemul economic.

Si cine sta totusi in spatele sistemului?????

Si mai mult de-atat, pentru cei care nu vor sa vada aceste lucruri s-a inventat si raspandit deja notiunea de “Teoria Conspiratiei” pentru ca oricine doreste sa doarma linistit sa poata arata cu degetul pe cel care incearca sa-l trezeasca, fara mult efort de gandire”.

sursa

Paraclisul Maicii Domnului

Paraclisul

Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu

Acest paraclis se face la intristarea sufletului si la vreme de nevoi si de grija

Preotul face obisnuitul inceput: Binecuvantat este Dumnezeul nostru... Apoi:

Imparate ceresc..., Sfinte Dumnezeule..., Preasfanta Treime..., Tatal nostru..., Preotul: Ca a Ta este imparatia..., Doamne miluieste (de 12 ori). Slava... Si acum... Si

Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu.

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu.

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru.

Dupa care, Psalmul 142:

Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru credinciosia Ta; auzi-ma, intru dreptatea Ta. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric ca mortii cei din veacuri. Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita inlauntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit. Tins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu ca un pamant insetosat. Degrab auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti intoarce fata Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se pogoara in mormant. Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine mi-i nadejdea. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptatii. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fa bunatate de starpeste pe vrajmasii mei si pierde pe toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau.

Dumnezeu este Domnul si s-au aratat noua. Bine este cuvantat, cel ce vine intru numele Domnului (de 3 ori).

Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:

Catre Nascatoarea de Dumnezeu acum cu nevointa sa alergam noi, pacatosii si smeritii, si sa cadem cu pocainta, strigand dintru adancul sufletului: Stapana, milostiveste-te spre noi si ne ajuta; sarguieste ca pierim de multimea pacatelor; nu intoarce pe robii tai in desert, ca numai pe tine te avem ajutatoare. (de doua ori)

Slava... Si acum...

Nici odinioara nu vom tacea noi nevrednicii, a vesti puterile tale, Nascatoare de Dumnezeu, ca de nu ai fi statut tu rugandu-te pentru noi, cine ne-ar fi izbavit dintru atatea nevoi? Sau cine ne-ar fi pazit pana acum slobozi? Nu ne vom departa de la tine, Stapana, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Apoi Psalmul 50:

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, ca sa fii indreptatit intru cuvintele Tale si sa biruiesti cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfant nu-l lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.

Canonul Nascatoarei de Dumnezeu

Cantarea 1-a

Irmosul:

Apa trecand-o ca pe uscat si din rautatea egiptenilor scapand, israiliteanul a strigat: Izbavitorului si Dumnezeului nostru sa-I cantam.

Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

De multe ispite fiind cuprins, alerg catre tine, cautand mantuire; o, Maica a Cuvantului si Fecioara, de rele si de nevoi mantuieste-ma.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Asuprelile chinurilor ma tulbura si de multe scarbe se umple sufletul meu; aseaza-le, Fecioara, cu linistea Fiului si Dumnezeului tau, ceea ce esti cu totul fara de prihana.

Slava...

Pe tine, ceea ce ai nascut pe Mantuitorul si Dumnezeu, te rog, Fecioara, izbaveste-ma din nevoi, ca la tine scapand acum, imi tind sufletul si gandul meu.

Si acum...

Fiind bolnav cu trupul si cu sufletul, cercetarii celei dumnezeiesti si purtarii tale de grija invredniceste-ma tu, Maica lui Dumnezeu, ca ceea ce esti buna si Nascatoarea Celui Bun.

Cantarea a 3-a

Irmosul:

Doamne, Cela ce ai facut cele de deasupra crugului ceresc si ai zidit Biserica Ta, Tu pe mine ma intareste intru dragostea Ta, ca Tu esti marginea doririlor si credinciosilor intarire, Unule, lubitorule de oameni.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Folositoare si acoperamant vietii mele te pun, pe tine Nascatoare de Dumnezeu Fecioara; tu ma indrepteaza la adapostirea ta, ceea ce esti pricina bunatatilor si credinciosilor intarire, una intru tot laudata.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Rogu-ma, Fecioara, risipeste-mi tulburarea sufletului si viforul scarbelor mele, ca tu, Mireasa Dumnezeiasca, pe Hristos, incepatorul linistei, ai nascut, ceea ce esti de Dumnezeu fericita.

Slava...

Ceea ce ai nascut pe Facatorul de bine, Care este pricina bunatatilor, bogatia facerii de bine izvoraste-o tuturor, ca toate le poti, ca ceea ce ai nascut pe Hristos, Cel puternic intru tarie, una Preacurata.

Si acum...

Cu neputinte cumplite si cu chinurile bolilor fiind cuprins, Fecioara, tu imi ajuta, ca pe tine te stiu comoara de tamaduiri neimputinata si necheltuita, ceea ce esti cu totul fara de prihana.

Urmatoarele stihiri se zic dupa Cantarile a 3-a si a 6-a:

Mantuieste din nevoi pe robii tai, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca toti, dupa Dumnezeu, la tine scapam, ca si catre un zid nestricat si folositor.

Cauta cu milostivire, cu totul laudata Nascatoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu si vindeca durerea sufletului meu.

Preotul rosteste ectenia: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule... la care pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul: Doamne miluieste (de 12 ori). Apoi preotul zice ecfonisul: Ca milostiv si iubitor de oameni...

Si indata Sedealna, glasul al 2-lea (Podobie: Cele de sus cautand...):

Ceea ce esti rugatoare calda si zid nebiruit, izvor de mila si lumii scapare, cu deadinsul strigam catre tine, Nascatoare de Dumnezeu, Stapana: Vino degrab si ne izbaveste pe noi din nevoi, ceea ce esti singura grabnica folositoare.

Cantarea a 4-a

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, taina randuielii Tale, inteles-am lucrurile Tale si am preaslavit Dumnezeirea Ta.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Tulburarea patimilor mele si viforul gresalelor mele alineaza-l, ceea ce ai nascut pe Domnul indreptatorul, Dumnezeiasca Mireasa.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Chemand eu adancul milostivirii tale, da-mi-l mie, ceea ce ai nascut pe Cel milostiv si pe Mantuitorul tuturor celor ce te lauda pe tine.

Slava...

Indulcindu-ne, Preacurata, cu darurile tale, tie cantare de multumire cantam, stiindu-te pe tine Maica lui Dumnezeu.

Si acum...

Nadejde si intarire si zid de scapare nemiscat castigandu-te pe tine, ceea ce esti intru tot laudata, de tot necazul ne izbavim.

Cantarea a 5-a

Irmosul:

Lumineaza-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale si cu bratul Tau cel inalt. Pacea Ta da-ne-o noua, Iubitorule de oameni.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Umple, Preacurata, de veselie viata mea, daruindu-mi bucuria ta cea nestricata, ceea ce ai nascut pricina veseliei.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Izbaveste-ne pe noi din nevoi, Nascatoare de Dumnezeu curata, ceea ce ai nascut izbavirea cea vesnica si pacea care covarseste toata mintea.

Slava...

Risipeste negura gresalelor mele, Dumnezeiasca Mireasa, cu stralucirea luminii tale, ceea ce ai nascut Lumina cea dumnezeiasca si vesnica.

Si acum...

Tamaduieste, curata, neputinta sufletului meu, invrednicindu-ma cercetarii tale, si sanatate cu rugaciunile tale daruieste-mi.

Cantarea a 6-a

Irmosul:

Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune necazurile mele, ca s-a umplut sufletul meu de rautati si viata mea de iad s-a apropiat, ci ca lona ma rog: Dumnezeule, din stricaciune scoate-ma!

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Cum au mantuit de moarte si de putrejune firea mea, care era tinuta de moarte si de putrejune, Insusi pe Sine dandu-se spre moarte, Fecioara roaga-te Fiului si Dumnezeului tau, sa ma izbaveasca de rautatile vrajmasului.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Pe tine te stiu folositoare si pazitoare prea tare vietii mele, Fecioara, care risipesti tulburarea napastelor si izgonesti asuprelile dracilor; ci ma rog totdeauna: Izbaveste-ma din stricaciunea chinurilor mele.

Slava...

Pe tine, Fecioara, te-am dobandit ca un zid de scapare si sufletelor mantuire desavarsita si desfatare intru scarbe; si de lumina ta pururea ne bucuram, o, Stapana, si acum, ne izbaveste din nevoi si din chinuri.

Si acum...

Acum zac in patul durerilor si nu este tamaduire trupului meu; ci ma rog tie, celei bune, care ai nascut pe Dumnezeu si Mantuitorul lumii si Tamaduitorul bolilor, ridica-ma din stricaciunea durerilor.

Mantuieste din nevoi pe robii tai, Nascatoare de Dumnezeu, ca toti, dupa Dumnezeu, la tine scapam, ca si catre un zid nestricat si folositor.

Cauta cu milostivire cu totul laudata Nascatoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu si vindeca durerea sufletului meu.

Preotul pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul, dupa cum s-a aratat dupa Cantarea a 3-a. Apoi ecfonisul: Ca Tu esti Imparatul Pacii... Si condacul, glasul al 6-lea:

Ceea ce esti pazitoare crestinilor nebiruita si rugatoare neincetata catre Facatorul, nu trece glasurile cele de rugaciune ale pacatosilor, ci sarguieste ca o buna spre ajutorul nostru, care cu credinta strigam catre tine: Grabeste-te spre rugaciune si sarguieste spre imblanzire, aparand pururea Nascatoare de Dumnezeu, pe cei ce te cinstesc pe tine.

Prochimen, glasul al 4-lea:

Pomeni-voi numele Tau in tot neamul si neamul.

Stih: Asculta, fiica, si vezi si pleaca urechea ta si uita poporul tau si casa parintelui tau.

EVANGHELIA

Diaconul: Si ca se ne invrednicim noi a asculta Sfanta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru sa rugam. Strana: Doamne miluieste (de 3 ori). Diaconul: Intelepciune, drepti, sa ascultam Sfanta Evanghelie. Preotul: Pace tuturor! Strana: Si Duhului tau.

Preotul: Din Sfanta Evanghelie de la Luca, citire:
(I, 39-49, 56)

In zilele acelea, sculandu-se, Maria s-a dus in graba la munte intr-un oras al lui Iuda si a intrat in casa lui Zaharia si s-a inchinat Elisabetei. lar cand a auzit Elisabeta inchinarea Mariei, pruncul a saltat in pantecele ei; si Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfant si cu mare glas a strigat si a zis: Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este Rodul pantecelui tau! Si de unde mie aceasta, ca sa vina la mine Maica Domnului meu? Caci iata, cum veni la mine glasul inchinarii tale, pruncul a saltat de bucurie in pantecele meu. Si fericita este aceea care a crezut ca se vor implini cele spuse ei de la Domnul. Atunci a zis Maria: Mareste suflete al meu pe Domnul si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu. Ca a cautat spre smerenia roabei Sale, caci iata, de acum ma vor ferici toate neamurile. Ca mi-a facut mie marire Cel Puternic, si sfant este numele Lui. Si a ramas Maria impreuna cu Elisabeta ca la trei luni. Apoi s-au intors la casa sa.

Slava Tie Doamne, slava Tie.

Slava..., glasul al 2-lea

Parinte, Cuvantule si Duhule, Treime Sfanta, curateste multimea gresealelor noastre.

Si acum...

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, curateste multimea gresealelor noastre.

Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste toate faradelegile noastre.

Si stihirile acestea, glasul al 6-lea:

Nu ne incredinta pe noi folosintei omenesti, Preasfanta Stapana, ci primeste rugaciunea robilor tai, ca scarbele ne cuprind si nu mai putem rabda sagetarile dracilor; acoperamant nu ne-am agonisit nicaieri, unde sa scapam noi, pacatosii, pururea fiind biruiti; mangaiere nu avem afara de tine, Stapana lumii. Nadejdea si folositoarea credinciosilor, nu trece rugaciunile noastre, ci le fa de folos.

Nimeni din cei care alearga la tine, nu iese rusinat, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ci cerand dar bun, primeste daruirea catre cererea cea de folos.

Prefacerea celor scarbiti, izbavirea celor neputinciosi fiind, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, mantuieste cetatea si poporul, pacea celor din razboaie, linistea celor inviforati, singura folositoare a credinciosilor.

Preotul zice:

Mantuieste, Dumnezeule, poporul tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta. Cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari. Inalta fruntea drept-slavitorilor crestini si trimite peste toti milele Tale cele bogate. Pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu folosintele cinstitelor ceresti puteri celor fara de trup; pentru rugaciunile cinstitului, slavitului Proroc, Inainte-mergatorului si Botezatorului Ioan; cu ale Sfintilor, slavitilor si intru tot laudatilor Apostoli; cu ale celor intre sfinti Parintilor nostri, mari dascali ai lumii si ierarhi, Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul si Ioan Gura de Aur; Athanasie, Chiril si Ioan cel milostiv, patriarhii Alexandriei, Nifon patriarhul Constantinopolului, Nicolae al Mirelor Lichiei, Spiridon al Trimitundei, Calinic de la Cernica, Iorest si Sava, Nectarie al Pentapolei si Dionisie al Eghinei, si ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; cu ale sfintilor marilor mucenici Gheorghe purtatorul de biruinta, Dimitrie izvoratorul de mir, Theodor Tiron, Theodor Stratilat, Artemie, Mina si Ioan cel Nou, ale sfintilor sfintitilor mucenici Haralambie, Elefterie si Antim Ivireanul, ale sfintilor mucenici Serghie si Vah, Ioan Valahul si Oprea, ale sfintilor mucenici Brancoveni: Constantin voievod si fiii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si Ianache sfetnicul, si ale tuturor sfintilor, bunilor biruitori mucenici; ale sfintei mucenite Filotheia; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatori parintilor nostri Grigorie Decapolitul, Nicodim cel sfintit, Dimitrie cel Nou, Visarion si Sofronie, Paisie de la Neamt, Daniil sihastrul, Ioan Hozevitul, Siluan Athonitul, si ale tuturor preacuviosilor parinti; ale preacuvioaselor maici Parascheva si Teodora; ale dreptcredinciosului voievod Stefan cel Mare si Sfant; ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana; ale sfantului (N) a carui pomenire o savarsim astazi; si pentru ale tuturor sfintilor, rugamu-Te, mult-Milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.

Doamne miluieste (de 12 ori), apoi ecfonisul: Cu mila si cu indurarile si iubirea Ta de oameni...

Cantarea a 7-a

Irmosul:

Tinerii cei ce au mers din ludeea in Babilon oarecand, cu credinta Treimii vapaia cuptorului au calcat-o, cantand: Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri!

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Cand ai vrut sa tocmesti mantuirea noastra, Mantuitorule, Te-ai salasluit in pantecele Fecioarei, pe care o ai aratat folositoare lumii. Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri!

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Maica Preacurata, roaga-L pe Domnul milei, pe Care L-ai nascut, sa izbaveasca de pacate si de intinaciune sufleteasca pe cei ce striga cu credinta: Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri!

Slava...

Comoara de mantuire si izvor de curatie, turn de tarie si usa de pocainta, pe ceea ce Te-a nascut pe Tine, o ai aratat-o celor ce striga: Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri!

Si acum...

De neputintele trupesti si de pacatele sufletesti pe cei ce vin cu dragoste catre acoperamantul tau cel dumnezeiesc, invredniceste-i sa fie tamaduiti, Nascatoare de Dumnezeu, care ai nascut noua pe Mantuitorul Hristos.

Cantarea a 8-a

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Nu trece cu vederea pe cei ce au trebuinta de ajutor de la tine, Fecioara, care canta si te preainalta in vecii.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Tamaduieste neputinta sufletului meu si durerile chinurilor mele, Fecioara, ca sa te slavesc, Preacurata, in veci.

Slava...

Bogatie de tamaduiri versi, Fecioara, celor ce te lauda cu credinta si preainalta Nasterea ta, cea negraita.

Si acum...

Tu izgonesti asuprirea ispitelor si navalirea patimilor, Fecioara; pentru aceea te laudam intru toti vecii.

Irmosul:

Sa laudam, bine sa cuvantam si sa ne inchinam Domnului, cantandu-L si preainaltandu-L pe Dansul intru toti vecii.

Pe Imparatul Ceresc, pe Care il lauda Ostile Ingeresti, laudati-L si-L preainaltati intru toti vecii.

Cantarea a 9-a

Irmosul:

Cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marturisim pe tine Fecioara curata, noi cei izbaviti prin tine, slavindu-te cu cetele fara de trup.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Sa nu te intorci Fecioara de la izvorul lacrimilor mele, care ai nascut pe Hristos, Cel ce a sters toata lacrima de pe fata tuturor.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Umple de bucurie inima mea, Fecioara, ceea ce ai primit plinirea bucuriei si ai pierdut grija pacatului.

Slava...

Cu stralucirea luminii tale, lumineaza, Fecioara, negura nestiintei si o izgoneste de la cei ce cu credinta te marturisesc pe tine Nascatoare de Dumnezeu.

Si acum...

Pe mine, care zac de boala, in locul cel de rautate, tamaduieste-ma, Fecioara, si ma intoarce dintru nesanatate in sanatate.

Catavasia:

O, prealuminate nor, Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se lupta cu noi, surpa-i cu dreapta ta cea stapanitoare si atotputernica, si celor ce sunt in scarbe le ajuta, pe cei asupriti ii mantuieste si ii dezleaga de pacate pe cei ce se roaga tie, ca toate le poti cate le voiesti.

Apoi:

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita, fara de asemanare, decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul L-ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

Apoi stihirile acestea, glasul al 2-lea:

Pentru toti te rogi, ceea ce esti buna, care scapa cu credinta sub acoperamantul tau cel puternic; ca noi, pacatosii, nu avem catre Dumnezeu, in nevoi si in necazuri, alta izbavire, fiind pururea incarcati cu multe pacate, Maica Dumnezeului celui de Sus. Pentru aceea cadem inaintea ta, sa ne izbavesti pe noi, robii tai, din toate nevoile.

Stih: Pomeni-voi numele tau intru tot neamul si neamul.

Bucuria tuturor celor scarbitilor, celor asupriti folositoare si flamanzilor de hrana datatoare, strainilor mangaiere, celor invaluiti adapostire, cercetare celor bolnavi, acoperamant neputinciosilor si sprijinire, toiag batranetilor, tu esti, Preacurata, Maica Dumnezeului celui de sus; tie ne rugam, grabeste de mantuieste pe robii tai.

Stih: Asculta, fiica, si vezi si pleaca urechea ta si uita poporul tau si casa parintelui tau.

Bucura-te, Fecioara Preacurata; bucura-te, cinstitul sceptru al Imparatului Hristos; bucura-te, ceea ce ai crescut strugurele cel de taina; bucura-te, usa cerului si rugul cel nears; bucura-te, lumina a toata lumea; bucura-te, bucuria tuturor; bucura-te, mantuirea credinciosilor; bucura-te, aparatoarea si scaparea tuturor crestinilor, stapana!

Slava... Si acum..., glasul al 8-lea:

Bucura-te, lauda a toata lumea; bucura-te, casa Domnului; bucura-te, munte umbrit; bucura-te, scapare; bucura-te, ceea ce esti sfesnic de aur; bucura-te, Preacurata, ceea ce esti slava crestinilor; bucura-te, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu; bucura-te, rai; bucura-te, masa cea dumnezeiasca; bucura-te, biserica; bucura-te, nastrapa de aur; bucura-te, bucuria tuturor!

Pe ceea ce este mai inalta decat cerurile si mai curata decat stralucirile soarelui, care ne-a izbavit pe noi din blestem, pe stapana lumii, cu cantari sa o cinstim.

Pentru pacatele mele cele multe mi se bolnaveste trupul, slabeste si sufletul meu; la tine scap, ceea ce esti plina de daruri; nadejdea celor fara de nadejde, tu imi ajuta.

Stapana si Maica izbavitorului, primeste rugaciunea nevrednicilor robilor tai, ca sa fii folositoare catre Cel ce S-a nascut din tine, o, stapana lumii, fii mijlocitoare.

Cantam acum cu osardie cantare de bucurie, tie celei intru tot laudata, Nascatoare de Dumnezeu. Cu Mergatorul inainte si cu toti Sfintii roaga-L, Nascatoare de Dumnezeu, ca sa ne mantuiasca pe noi.

Toate ostile ingeresti, Mergatorule inainte al Domnului, cei doisprezece apostoli si toti Sfintii, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, faceti rugaciuni ca sa ne mantuim.

Muta sa fie gura paganilor, care nu se inchina cinstitei icoanei tale, celei zugravite de sfantul apostol si evanghelist Luca, ceea ce se cheama povatuitoare.

Milostiva fii mie, smeritului, Maica lui Dumnezeu, ca afara de tine alta scapare nu stiu, eu cel ce sunt plin de tot felul de pacate. Miluieste-ma, nadejdea crestinilor.

Apoi: Sfinte Dumnezeule..., Preasfanta Treime..., Tatal nostru..., Preotul: Ca a Ta este imparatia...

Si troparele, glasul al 6-lea: Miluieste-ne pe noi, Doamne... Slava... Doamne, miluieste-ne pe noi... Si acum... Usa milostivirii... (cauta la Miezonoptica).

Preotul zice ectenia:

Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila ta, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste.

Strana: Doamne miluieste (de 3 ori)

Inca ne rugam pentru mila, viata, pacea, sanatatea, mantuirea, cercetarea, lasarea si iertarea pacatelor, buna sporire si chivernisire a robilor lui Dumnezeu (N) si pentru ca sa li se ierte lor toata greseala cea de voie si cea fara de voie.

Strana: Doamne miluieste (de 3 ori)

Inca ne rugam ca sa fie pazit sfant locasul acesta, tara aceasta, orasul acesta si toate orasele si satele, de boala, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastra si de razboiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, bland si lesne iertator sa ne fie noua Bunul si Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, si sa-si intoarca toata mania care se porneste asupra noastra, sa ne izbaveasca pe noi de ingrozirea Lui cea dreapta, care este asupra noastra, si sa ne miluiasca pe noi.

Strana: Doamne miluieste (de 40 de ori)

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mantuitorul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe, si, Milostive, milostiv fii noua, Stapane, pentru pacatele noastre, si ne miluieste pe noi.

Strana: Doamne miluieste (de 3 ori), iar preotul zice ecfonisul: Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti, si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Intelepciune.

Strana: Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

Slava Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, nadejdea noastra, slava tie.

Strana: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvinteaza.

Si preotul zice otpustul:

Hristos adevaratul Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, cu folosintele cinstitelor cerestilor netrupesti puteri, cu rugaciunile cinstitului maritului prooroc, inainte mergatorului si botezatorului Ioan, ale sfintilor slavitilor intru tot laudatilor Apostoli, ale Sfantului Ierarh Nicolae facatorul de minuni, ale sfintilor mari mucenici Dimitrie Izvoratorul de mir, Gheorghe purtatorul de biruinta si Artemie, ale preacuvioasei maicii noastre Parascheva, cu ale sfintilor dreptilor dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana, si pentru ale tuturor sfintilor, sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi ca un bun si iubitor de oameni.

Strana: Amin.

Stapana, Stapana, primeste rugaciunile nevrednicilor robilor tai, si ne izbaveste pe noi din toata nevoia si necazul. Toata nadejdea noastra spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ne pe noi sub sfant acoperamantul tau.

Pentru rugaciunile sfintilor parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi.

Amin.