Varnava Iankos: "Cel mai frumos lucru care există în Biserica este să ne simțim neputincioși și zdrobiți cu inima. Dumnezeu este "nedrept" pentru că ne iubește!"

Interviu cu Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei și Ieromonahul Varnava Iankos

Bucuria erosului dumnezeiesc

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: Ați spus că Biserica este eros? Ce înseamnă acest lucru?

Varnava Iankos: Cred că în zilele noastre, din acest motiv Biserica nu îi atrage pe oameni, pentru că propune o Biserică lipsită de eros, împământenită în canoanele și convingerile ei, netrăind relația vie cu Dumnezeu. Relația vie înseamnă viața prin Sfintele Taine, care reprezintă jertfa lui Dumnezeu adusă lumii. Consider că aceasta este problema noastră: nu trăim în esență aceste realități și îi îngrădim pe oameni, fără să le dăm această posibilitate. 

Să spunem lucrurile mai simplu. Scrie undeva Sfântul Ioan Hrisostom, referindu-se la Hristos, că este iubitul care a venit în lume, s-a logodit cu desfrânată, s-a unit cu ea și a făcut din ea fecioară. Desfrânată este firea noastră. Fecioria se restaurează nu pentru virtutea noastră, ci datorită iubirii lui Dumnezeu.

Ce este în esență erosul? Este în esență atunci când mă simt atras de cineva, mă entuziasmez, mă simt important. Întrucât îmi trăiesc neputințele, patimile, iar Dumnezeu nu mă judecă, ci mă iubește, mă entuziasmez și mă simt atras de iubirea Lui, pentru că El ne-a iubit Cel dintâi.  

Se pare că oamenii din lume, nu din răutate, ci pentru că se tem și au sentimentul nesiguranței, consideră erosul ca pe o capacitate de a-l stăpâni pe celalalt, iar în acest fel erosul se îndepărtează, se transformă și se înstrăinează, devenind în contact trupesc, diferit de relația interpersonală, astfel încât pot să-l controlez, să îl stăpânesc și să îl cuceresc pe celalalt.

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: V-ați referit la un Părinte al Bisericii. Înainte să intrăm în discuție, vreau să vă întreb dacă Părinții Bisericii au vorbit deschis despre aceste subiecte, așa cum vorbim noi în acest moment.

Varnava Iankos: Au vorbit atât de deschis, încât astăzi noi nu mai putem face același lucru. Au vorbit întotdeauna despre eros. Acest cuvânt îi surprinde pe oameni. Din răspunsurile tinerilor reiese că Biserica este ceva străin erosului sau relațiilor trupești. Oare acestea nu sunt daruri de la Dumnezeu? Biserica trebuie să îi învețe pe oameni cum să trăiască această relație, pentru a nu fi înțeleasă ca un produs de consum, ci să fie de durată, să fie veșnică.    

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: Ati vorbit despre duhul de stăpânire. Să revenim la acest subiect! Exista pericolul ca erosul să conducă la o relație de dominație, în locul unei relații de dragoste? 

Varnava Iankos: Desigur![In mod lumesc] Imi socotesc valoarea în măsura în care îl domin pe celalalt; cât de mult îl exploatez, cât de mult devine "al meu"... și nu în ce măsură mă voi putea dărui celuilalt.  Acest lucru ni-l sugerează lucrarea principală a erosului dumnezeiesc, care este, prin excelență, Sfânta Liturghie. Pentru că vocea lumii, în incapacitatea, în lipsa și nesiguranța ei existențială, vrea să fie stăpână pe situație, pentru a-l domina pe celalalt, spunând: "Il voi stăpâni pe celalalt pentru a trai, îl voi mânca pentru a trăi!". Sfânta Liturghie spune altceva: "Vino să Mă mănânci, ca să trăiești... Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu...". Considerăm că omul care merge la biserică regulat și se împărtășește trăiește erosul dumnezeiesc în cea mai mare măsură. De ce spunem acest lucru? Pentru că dobândește un simț și înțelege nevoia celuilalt, vrând să-l slujească, să-l odihnească. Nu pentru că este puternic, ci pentru că este neputincios. Neputința devine putere în cadrul bogăției iubirii lui Dumnezeu. Cel mai frumos lucru care există în Biserica este să ne simțim neputincioși și zdrobiți cu inima. Cel mai puternic om este acela care alege să aibă inima zdrobită. Numai cel care are inima zdrobită se poate pune în locul celuilalt și poate să pătimească împreună cu el.

Dacă nu Il gustăm pe Hristos ce sens are să spunem ce este păcatul?

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: Ati vorbit despre Sfânta Împărtășanie ca fiind lucrarea erosului dumnezeiesc prin excelentă. Ce se întâmplă atunci când sunt convins că nu sunt vrednic să mă împărtășesc? Să merg la biserică, să urmăresc și să ascult slujba, iar atunci când se rostește: "luați, mâncați...", să stau pe loc și să nu înaintez. Acest lucru se întâmplă credincioșilor noștri.   

Varnava Iankos: Să stau pe loc și să nu înaintez pentru a mă împărtăși?

Se întâmplă acest lucru deoarece modul de gândire și de trăire pe care l-am moștenit ne face să credem că suntem vrednici, dar înaintea lui Dumnezeu nimeni nu este vrednic! Prin urmare, în cazul în care considerăm, prin prisma abordării noastre morale și psihologice, că suntem vrednici de a primi un dar, și ni se oferă, atunci relația noastră este una de competiție și de comparație. Nu mă dăruiesc într-o relație și nu învăț îngăduința, alergând dreptatea în locul dragostei. Insă Dumnezeu a zdrobit dreptatea, aducând iubirea ca pe o nouă dreptate. In realitate, iubirea Lui este o nedreptate! Așadar Dumnezeu este "nedrept" pentru că ne iubește! Vrea să fie "nedrept", căci altfel nu am putea exista. Insa El vrea să dăinuim!     

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: Revenind la faptul că trebuie să practicăm dragostea ca mod de viată, se pare că aceasta trebuie să pecetluiască toată viata noastră. Stiti, uneori separam lucrurile: "astăzi este duminica, voi merge la biserica; mâine este luni pot face alte lucruri". Atunci când am o relație cu un om, acesta este un fapt cu totul aparte. In această relație voi domina și mă voi supune, vom aparține doar unul altuia, și asa începe denaturarea lucrurilor. 

Varnava Iankos: Frumusețea Bisericii este că ne asumă pe viață! Hristos este pâinea și vinul care ne reprezintă pe tot parcursul vieții noastre. Întrebarea este: cum se va putea hristifica toată viața mea? Se va pătrunde de Hristos, nu doar prin rugăciunea mea în biserică, ci toată viața mea trebuie să fie o stare de rugăciune. Prin urmare, trebuie să aflam modul prin care erosul va fi pus în relație directă cu Hristos și cu Biserica.

Lumea consideră că găsești un om pentru a avea un sprijin. Biserica susține că afli un om pentru a învață să îi iubești pe toți oamenii. Iubitul meu, partenerul meu, este dascălul meu, cel care mă învață să mă bucur de viață. Sensul libertății, al bucuriei și al relaționării își au bazele în Biserică. Pentru ca omul să le poată trăi, mai înainte trebuie să le vadă în Biserică. Biserica trebuie să îl elibereze pe om!

Noi vrem să știm ce este păcat și ce nu este păcat. Această întrebare nu îl ajută pe om să înainteze și să-L afle pe Dumnezeu. Dilema noastră nu ține de morală: sunt bun sau rău, moral sau imoral... Biserica pune problema în felul acesta: "sunt viu sau mort sufletește?". Pe Dumnezeu nu-l interesează păcatul nostru, pe El îl interesează să trăim! De multe ori îl blocăm pe celalalt invocând păcatul. Lume are nevoie de altceva. Să simtă viața și iubirea lui Dumnezeu, iar atunci va înțelege! Va spune: "acest lucru este o comoară, de ce sa o pierd". Aleg însă alt mod de viață, fără condițiile prealabile ale experienței iubirii lui Dumnezeu...

Dragostea este adevărată atunci când încalcă și destramă legile! Dumnezeu nu stă să vadă cat de păcătos este un om... Vom vedea, în experiența Bisericii noastre, că Dumnezeu este surprinzător. Vedem oameni în ultimul hal, se târăsc în noroi, devenind Sfinți. Pe de altă parte, observăm oameni care sunt "așa cum trebuie", dar care nu Il pot gusta pe Dumnezeu! Așadar, trebuie să se destrame toate aceste idei preconcepute, astfel încât omul să se elibereze!

Este cu adevărat dureros să vezi cum ne rabdă pe noi Dumnezeu și să spui cuiva: "Lucrul acesta este păcat!". Îți va răspunde: "De ce este păcat?" Vei spune: "Pentru că Il superi pe Dumnezeu". "Unde este Dumnezeu? Arata-mi-L pe Dumnezeu!", va spune. Noi L-am aflat, oare pe Dumnezeu? Consider că oamenii Il vor afla pe Dumnezeu dacă vor vedea că avem bucuria adevărată!  

Să-L vad în cel mai păcătos om pe Dumnezeu, Care se ascunde înlăuntrul lui!

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: De ce există în rândul tinerilor o părere atât de denaturată asupra Bisericii, în special în ceea ce privește erosul și iubirea?

Varnava Iankos: Înaltpreasfințite, în primul rand, iertai-mă pe mine pentru ceea ce voi spune! Suntem blocați! Si pentru că nu avem o relație vie cu Dumnezeu, ci  ne creăm o relație mincinoasă, care ne îndreptățește. Nu am învățat să îngenunchem, să ne deschidem către Dumnezeu! Un semn lăuntric al inimii noastre, care arată că a început să lucreze ceva, este că vrem ca toți oamenii să se mântuiască. Pentru că nu trăim erosul dumnezeiesc și avem frustrările noastre, trăim în mod justițiar. Vrem ca unii oameni să meargă în iad, considerând că noi trăim raiul. Dar nu îl trăim!

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: În acest fel ii și judecam pe oameni!   

Varnava Iankos: Exact! Biserica se adresează tuturor oamenilor. Nu există vreun lucru mai plin de dragoste decât acesta! Să vină cineva și să ne spună ca Sfinții Părinți au afirmat alte lucruri! Prin urmare, această gândire se datorează faptului că avem o tendință spre sadism și răzbunare, deoarece simțim că viața pe care o trăim nu ne îndreptățește! Dar pentru asta este de vină celălalt, care păcătuiește! Eu sunt vinovat deoarece mă prefac că Il trăiesc pe Dumnezeu, și nu o fac!

Dacă L-aș trăi pe Dumnezeu cu adevărat, atunci aș deveni lumină pentru fiecare om! In ce sens aș deveni lumină? Prin acest lucru care vindecă: să dăruiești celui mai păcătos om comoara pe care o ascunde în el! Ii judecăm cu ușurință pe tineri: "Acesta nu știe ce este Biserica! Acesta ia în ras Biserica!" Dacă ar privi cineva cu ochii dragostei, ai iubirii lui Dumnezeu, am vedea câtă iubire au acești tineri în inima lor și câtă nevoie au de ea! Dacă luăm de la tinerii care ignoră Biserica ceea ce numim noi păcat - și este păcat ceea ce nu se trăiește în cadrul tainei-, ce le va rămâne? Cum vor trăi? Izolați, în indiferență și cu inima de gheată? Până se va trezi Dumnezeu în ei, au măcar un motiv de bucurie. Pană când vor fi dezamăgiți. Pentru că doar omul dezamăgit de toate lucrurile lumii poate să fie atras de Dumnezeu și să vadă lumea cu alți ochi. Cu care ochi? Cu aceia care îmbrățișează pe toți oamenii!

DUMNEZEU ESTE IUBIRE! ( I Ioan 4, 16)