Cu multă durere asist, în ultima vreme, la ultimele pătimiri ale Creştinătăţii.Acest cip care vrea să substituie chipul lui Dumnezeu din omeste un război la adresa Creştinătăţii şi a persoanei umane, în general.Războiul a început din plin şi ne-a găsit, se pare, nepregătiţi, încât deja am obosit şi suntem istoviţi de atâta confuzie şi polemică pe seama acestui subiect. Dar uităm un aspect, dragii mei. Oare Mântuitorul, când S-a rugat în grădina Ghetsimani să I se îndepărteze paharul pătimirilor, şi nu a fost ascultat, a pierdut? Oare care este biruinţa noastră? Oare nu crucea ne deschide porţile învierii?Am luptat deja până la sânge şi am simţit cuiele piroanelor încât să nu mai putem striga către Tatăl ceresc şi să renunţăm la luptă? Nu este uşor deloc, cum nici Însuşi Mântuitorului Iisus Hristos nu I-a fost. Dar ce a făcut Hristos în vremea pătimirii Sale pe cruce? A ridicat privirea către Tatăl ceresc şi a răbdat toate cu dragoste.De unde mai primea Mântuitorul putere să rabde pe cruce? Din inima iertătoare faţă de toţi cei ce L-au prigonit. Fără aceste două arme, nu putem rezista pe acest front, dragii mei: nădejdea, având ochii aţintiţi asupra Dumnezeului nostru şi dragostea faţă de toţi, şi faţă de cei ce ne prigonesc.
Inamicul a căutat prin mijloace diversioniste şi prin dezinformare să împingă la descurajare atât în forţele noastre, cât şi în viaţa politică şi cea religioasă. Bineînţeles că încrederea noastră nu vine de la nici un partid politic, ci numai de la Părintele luminilor, de unde vine toată înţelepciunea.
Reprezentanţii ţării noastre, care au căpătat voturile acestui popor prin cerşetorie şi de multe ori minciună, au trădat astăzi pe fraţii lor, dându-ne pe mâna vrăjmaşului, arma diavolului prin care se urmăreşte o înrobire atât a trupului cât şi a sufletului unei puteri străine, potrivnică Dumnezeului nostru.
Atât de mult ne iubesc conducătorii noştri, încât nu au binevoit să informeze câtuşi de puţin acest popor cu privire la introducerea cipurilor în actele noastre de identitate. Fraţi români, este totuşi identitatea noastră! Cui ne-o vindem?Ce încredere să mai avem în conducătorii noştri când ei, în timp ce noi luptam cu râvnă împotriva paşapoartelor cu cip, au votat „tacit” buletinele cu cip?Să vedem ce argumente ne vor mai oferi acum! Dacă paşaportul era un drept şi nu o obligaţie, oare buletinul tot un drept va fi? Vedeţi cât de mult ţin conducătorii noştri la părerea unui popor? Ce drepturi ne apără ei? Şi ce drepturi mai avem, de fapt?
Dacă e corect şi cinstit ceea ce se face, de ce nu se mediatizează, de ce nu se face cunoscut acestui popor? Aceste probleme capitale, de o importanţă covârşitoare, se dezbat, însă, la întuneric. Oare ce au de ascuns? Oare ce dictatură ni se mai pregăteşte de data aceasta? Port în trupul şi în sufletul meu urmele unei dictaturi comuniste, care s-a arătat ca o fiară spurcată ce nu suferea nici cuvântul Dumnezeu să îl audă. Dacă eram închişi pentru nesupunere faţă de partid, ce aveau cu credinţa noastră? Căci, să ştiţi: În închisori nimic nu-i deranja mai mult decât Dumnezeul nostru şi principalul motiv de tortură de fapt acesta era: „Mai crezi, măi, banditule, în Dumnezeu?”. Dar dacă lupta împotriva Dumnezeului nostru şi a libertăţii noastre era pe faţă, acum vin cu vicleşug, cu crucea şi icoana în mână şi cu diavolul în suflet, pentru că ei sunt vânduţi puterilor străine, banilor şi puterii de stăpânire. După ce că ne-au vândut ţara, acum să ne vândă şi identitatea noastră? Şi de ce să ne-o dăm de bună voie? Ce drepturi îşi arogă ei? Oare ce suflet au avut parlamentarii care au vândut identitatea acestui neam, pentru care şi-au vărsat sângele strămoşii noştri? De ce să o vindem de bună voie pe preţ de nimic, precum odinioară Iuda L-a vândut pe Hristos pe 30 de arginţi? Nu se ruşinează în faţa mormintelor sfinte, ale lui Ştefan cel Mare, Matei Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu şi toţi vajnicii noştri voievozi şi conducători?
Prin urmare, dintre posibilele alternative legale, îndemn poporul: Să cerem referendum! Este pământul ţării noastre, al strămoşilor noştri, care au luptat cu jertfă şi dăruire de sine ca să ne predea nouă acest testament al unei ţări creştine, libere. Avem dreptul să decidem asupra sorţii acestui pământ în care ne-am născut şi asupra acestui suflet, pe care ni l-a dat Dumnezeu şi nu omul. Aici, la mănăstirea noastră, s-au adunat în jur de patru sute de mii de semnături împotriva actelor biometrice. Oamenii vin disperaţi şi îmi cer sfatul. Să cerem de data aceasta referendum! Aşadar vom face tabele cu noi semnături, în care să cerem să ne împotrivim actelor electronice prin referendum! Să semnăm cu convingere sinceră, încercând să mai salvăm ceva din căderea în care ne aflăm. Anul acesta sunt alegeri şi campania electorală deja a început. Toate pregătirile pentru alegeri, toată maşinaţia aceasta în care se folosesc sume enorme de pe spinarea unui popor sărăcit şi minţit, nu este decât un alt scenariu pregătit după ani de cârdăşie murdară cu interese străine poporului nostru.
Cu toate că ne aflăm într-o situaţie anevoioasă, nimeni nu explică poporului - nici presa, nici televiziunea, nici predicile din faţa sfântului altar - adevărul care stă în spatele acestor lucruri. Toţi au ajuns la o tăcere asemenea unei trădări evidente, încât nu în zadar spune Psalmistul: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.” (Psalmi 13:3) Împingerea acestui popor spre păgânism, spre necredinţă, şi în acelaşi timp spre pierderea identităţii lui şi înstrăinare de obiceiurile şi tradiţiile lui, cât şi înrobirea faţă de nişte concepţii străine care nu ne-au aparţinut niciodată nouă, românilor, şi nici ortodocşilor, va aduce numaidecât judecata aspră a lui Dumnezeu asupra noastră. Şi cu cât vom fi noi mai laşi, cu atât şi mustrarea va fi mai aspră.
Aşadar, fiecare creştin botezat în numele lui Iisus Hristos este dator să îşi apere credinţa cu preţul vieţii, fără să aştepte dispoziţii oficiale. Ci, temându-ne mai cu seamă de judecata lui Dumnezeu decât de a oamenilor, să facă fiecare după puterea sa tot ce îi stă în putinţă, să lupte împotriva instaurării acestui nou sistem de dictatură!
Am spus-o şi o repet: Atunci când nu va mai fi cine să apere credinţa predată de însuşi Sf. Apostol Andrei, acea credinţă e moartă, după cum moartă va fi şi soarta acelui popor. Noi am încercat, aşa nevrednici cum suntem, să păstrăm neştirbită predania Sf. Apostol Andrei, care a sfinţit cu picioarele sale pământul acestei ţări, propovăduind Evanghelia păcii. Noi altă predanie nu vom primi decât aceasta. Şi înger din cer de ar veni să ne spună că Sf. Andrei s-a înşelat când ne-a învăţat creştinismul, noi nu îl vom primi, ci ca un lepădat şi spurcat îl vom socoti.Nu osândim pe nimeni care trăieşte paşnic în credinţa lui, chiar dacă este potrivnică Evangheliei lui Hristos, ci numai pe aceia care încearcă cu neruşinare să ne schimbe nouă credinţa pecetluită cu Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.Dacă alţii s-au spălat pe mâini de sfânt Sângele Lui, noi binevoim mai degrabă să ne spălăm în Sângele Lui şi să ne îmbrăcăm în cămaşa Lui, în care ne-am şi botezat.
Fraţi români, nu sfâşiaţi cămaşa lui Hristos! Nu vă spălaţi de Sângele cu care El ne-a pecetluit şi ne-a făcut moşteni Împărăţiei Lui.
Ci mai degrabă să ne rugăm ca prin rănile Lui să se tămăduiască rănile noastre; prin sângele Lui să se curăţească sângele nostru; ca prin capul Lui cel aplecat pe Cruce, să se înalţe capetele noastre pălmuite de cei potrivnici; ca prin sfintele Sale mâine pironite de cei fărădelege să ne tragă şi pe noi din prăpastia pierzării, precum Însuşi a făgăduit.
Aşadar nu prin forţele noastre stinse vom nădăjdui, ci în puterea Dumnezeului nostru, a Căruia este cinstea şi slava, în veci. Amin!
Arhim. Justin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă
1 aprilie, la prăznuirea Sf. Cuv. Maria Egipteanca
Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini, 9 martie, 2009
- Părinte, de la apelul sfinţiei voastre pe care l-aţi adresat acestui popor, cu privire la actele biometrice, s-a declanşat un întreg război în lumea noastră creştină, căruia bieţii credincioşi cu greu îi fac faţă şi prigonirile asupra lor sunt nelipsite. Cum să se raporteze simplul credincios la acest război, în care el se simte slab şi nepregătit, dar în acelaşi timp dator în faţa Adevărului în care s-a născut?
- Dragii mei, războiul acesta este într-adevăr unul anevoios, dar nu fără ştiinţa lui Dumnezeu. Creştinul nostru de azi trăieşte nişte vremuri grele, de neputinţă. Poate că niciodată nu a fost aşa de neputincios creştinul cum este astăzi.Dar Dumnezeu e încă printre noi, dragii mei,şi va fi până la sfârşitul veacului. Nu trebuie să ne înspăimânte neputinţa noastră, pentru că nu noi luptăm pentru apărarea Adevărului şi a sufletelor noastre, ci mai întâi Hristos este cel ce luptă pentru şi prin noi. Noi nu suntem decât nişte unelte prin care Dumnezeu lucrează, dacă noi Îl lăsăm. Creştinismul, aşa cum a avut un răsărit, tot aşa trebuie să aibă şi un apus; iată că noi suntem martori acelor vremuri de apus al creştinătăţii, în care Dumnezeu ne-a învrednicit să trăim.Sfântul Serafim de Sarov spunea undeva că aşa cum la sfârşitul vieţii Sale pământeşti, Mântuitorul a simţit durerea maximă de părăsire a Tatălui Său, tot aşa şi creştinul, la sfârşitul veacurilor, va trăi şi va simţi părăsirea lui Dumnezeu. Acum, putem spune, întreaga creştinătate este răstignită pe cruce. Un om care este pe cruce oare nu se simte slăbit? Oare să ne scoatem piroanele şi să ne tămăduim rănile? Sau să răbdăm, rugându-ne Domnului pentru iertarea celor ce ne prigonesc? Iată că acum trecem prin Postul Paştelui, care ne îndeamnă la o mai adâncă cugetare asupra noastră înşine, la pocăinţă, dar mai ales la patimi. „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”. Este oare cinste mai mare ca aceasta?Dacă Hristos a numit răstignirea Sa slavă, oare noi să fugim de ea? Dacă noi ne-am aduna cu toţii şi dacă ne-am apuca să facem o asceză, aceasta va ţine loc de apărătoare împotriva tuturor acestor atacuri ale ştiinţei şi tehnicii de acum, împotriva tuturor celor ce ne prigonesc, am realiza totul, n-ar mai avea niciun efect asupra noastră, nici duhurile rele, nici asupritorii noştri. Prin această asceză noi trebuie să formăm o pânză harică pentru a acoperi neamul creştinesc. Atunci suntem în măsură să discutăm şi să facem o judecată hotărâtoare asupra acestei situaţii grele în care ne aflăm. Nu trebuie să stăm nepăsători, acesta este un mare păcat, dragii mei. Dumnezeu ne porunceşte să-L mărturisim înaintea oamenilor. Dar nici să o facem cu trufie, fără durerea inimii pe care a vut-o Mântuitorul faţă de Iuda şi faţă de toţi prigonitorii Lui. Vedeţi diferenţa? Dumnezeu Și-a iertat prigonitorii Lui, dar nu i-a luat cu El în rai, decât pe cei care s-au pocăit! Lumea, acum, este în pragul unui mare cataclism de război.Acesta este un război tehnic, electronic, care depăşeşte limita tuturor războaielor de dinainte.Prin acest război se urmăreşte animalizarea noastră, aduce omul la starea în care să nu mai poată gândi, să nu mai poată simţi şi trăi nimic, decât ceea ce i se comandă, devenind un rob al tehnicii.Şi dacă vorbim de criza economică, să vorbim şi de criza spirituală prin care trece omenirea acum.Criza morală, criza spirituală care s-a abătut asupra noastră nu este altceva decât aspra judecată şi mâniere a lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Şi aşa cum spunea şi Înaltul Teofan, traducând cuvântul criză ca judecată, apoi cu adevărat suntem sub judecata lui Dumnezeu pentru toate fărădelegile noastre. Cu acest cuget trebuie să mergem la război.
- De ce unii creştini, şi muţi chiar dintre clerici, chiar dacă merg la biserică şi săvârşesc multe din faptele bune, nu au sesizat totuşi acest război şi nu văd niciun pericol sufletesc în acceptarea acestor cipuri?
- Ei, sărmanii oameni trăiesc creştinismul căldicel, de aceea nu văd lupta. Nu e de ajuns să sacrifici ouăle de Paşti ca să fii un bun creştin, ci e nevoie să te mai sacrifici oleacă şi pe tine. Unde s-a mai pomenit creştinism fără jertfă, fără prigonire? Acela nu e creştinism. Noi mâncăm ouăle şi Paştile şi cu asta ne-am achitat! Nu, dragul meu! Toate trebuie să le trecem printr-o suferinţă şi printr-un moment greu care au născut aceste tradiţii şi obiceiuri, fără de care faptele noastre aşa-zis bune nu ar fi existat. Imediat trebuie să ne gândim că alături de oul roş este şi Crucea îndată a Mântuitorului Iisus Hristos. Alături de pasca pe care ne-o face bunica în covăţica ei acolo şi împleteşte sfânta cruce în mijlocul ei, acolo este prezentă şi durerea mucenicilor, cuvioşilor, a pustnicilor, a drepţilor care s-au nevoit în vederea acestei Răstigniri. Să ne alăturăm şi zbuciumului sufletesc al Mântuitorului pe cruce, că altfel n-ar fi fost Învierea. Ultimele ore ale Mântuitorului pe cruce au fost cele mai grele momente… până la Săvârşitu-s-a. Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Iubim prea mult lumea şi patimile ei, de aceea nu mai vedem niciun pericol şi ne lepădăm uşor cu zâmbetul pe buze.Că vin unii şi zic: „Uite, eu am cipul şi nu am păţit nimic. Sunt vesel şi sănătos”! Dar şi bogatul din Evanghelie parcă tot fericit era, până a ajuns la locul pe care îl merita. Acestea sunt vremuri grele? Asta nu e nimic. Vor veni necazuri şi mai mari, dar cu atât să fim mai fericiţi, că ne-a învrednicit Dumnezeu să ne facem părtaşi Răstignirii Lui. Noi să ne lepădăm de toată grija cea lumească, după cum spune Heruvicul şi nu avem de ce să deznădăjduim. Pentru că Mântuitorul spune foarte limpede: Nu te teme, turmă mică! Noi suntem turma mică.
- Dar ce să mai creadă turma, părinte, când păstorul ei zice că e primul care se cipuieşte, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei?
- Este foarte dureros că reprezentantul acesta purtător de cuvânt al Patriarhiei se înfăţişează în faţa unui întreg popor ortodox, ca şi cum nu ar exista… Cu toţii vorbim de criză, criză financiară, criză morală… dar cu mare durere am constatat că nu există o altă criză mai mare decât depărtarea preoţilor de turmă. A mai primit şi un salariu în plus şi cu atât mai mult, nu mai vorbesc băieţii. Şi atunci ce să facă un simplu credincios? Face crucea mare şi Doamne ajută! Pentru că ei au căutat să producă această adâncime între cler şi credincios. Cu mici excepţii, există un divorţ între preot şi creştinul ortodox ascultător.Va trebui să le demonstrăm că turma aceasta nu este chiar aşa rătăcită, ci conştientă de nişte realităţi, să conştientizeze că acestei turme i se cere un model adecvat, nu unul jignitor pentru turma unui Împărat Atotputernic… Căci până şi cea din urmă creştină a turmei îşi face cruce de această îndrăzneală şi cutezanţă a unei uniforme îmbrăcată de un cleric care se pronunţă în numele unui sinod.Cum poţi să dormi liniştit când dai o ţară întreagă în mâna diavolului?Hai, dai o Basarabie, dai o Bucovină, dar să dai sufletul unei naţii – Biserica?! De aceea să fim responsabili, pentru că ceea ce facem noi acum rămâne pentru copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri. Ceea ce socotim că facem acum să facem cu conştiinţa că suntem într-un moment istoric, în care să se vadă că s-a luptat pentru adevăr; că în aceste momente grele, creştinii au apărat cu preţul vieţii lor adevărul acesta ortodox. Şi aşa după cum un ostaş pleacă să-şi apere ţara cu arma în mână şi urmăreşte inamicul, aşa trebuie să fim şi noi conştienţi că predăm testamentul ortodoxiei nepoţilor şi strănepoţilor noştri. Cum poţi să dormi liniştit ştiind că te apără ştiinţa acestui veac? Păi pe noi ne apără Dumnezeu sau cipul? Să crezi ştiinţa veacului XXI este o mare neghiobie, care nu are decât un superficial de civilizaţie laică şi o cultură pur şi simplu ameţită de raţiune. Ce să te încrezi de pildă într-un gânditor de al nostru cum că el ar putea să dea principii de viaţă şi reguli sau îndrumări spirituale pentru o naţiune ortodoxă de 2000 de ani născută, şi crescută în duhul unei cu totul altei lumi decât suntem acum?! Păi aceste tendinţe care se încearcă acum asupra creştinismului nostru ortodox, sunt sforţări inutile, de parcă s-ar bate elefantul cu locomotiva – ca să încerci să dărâmi un obicei şi o tradiţie în România, sau o gândire atât de profundă şi de adâncă, care a fost pecetluită cu sângele atâtor nevoitori, pustnici, călugări, monahi şi monahii, care s-au nevoit în pustietăţile acestea ale ţării, care au fost martirizaţi prin propria lor voinţă… şi acum să vină un oarecare din lumea întreagă să ne spună nouă că nu e ce-a fost şi cum ştiam noi, că noi trebuie să o luăm pe altă cale. La care cale vă referiţi, cinstiţi boieri? A marxismului, a leninismului? Păi nu vedem cu toţii unde neau dus aceştia? Şi această concepţie modernă are la bază tot principiul ateist, tot ei sunt la bază. Au venit de prin mulţimea asta sovietică şi s-au impus acum în lumea noastră. Şi nu se poate vorbi despre o convingere şi o credinţă care să poată avea o temelie. Ori pentru noi tocmai asta este puterea şi rezistenţa noastră – să ne rugăm, să fim într-o unitate deplină, să credem cu desăvârşire în ceea ce ne-am botezat, în ce ne-am îmbrăcat, în cămaşa lui Hristos şi acesta este drumul celor 40 de mucenici pe care i-am sărbătorit astăzi.
- Ce atitudine trebuie să aibă monahul în faţa acestor pericole? Mai ales pentru că unii păstori ne sfătuiesc să stăm liniştiţi în chilii şi să nu provocăm panică?
- Cum să stea, măi, liniştiţi când Biserica îi arde? Ce interes are monahul faţă de lumea care se zbate acum între mântuire şi pierzare? Care este atitudinea noastră de monahi? Păi, degeaba te rogi tu dacă nu vezi fratele care cade în prăpastie.Zadarnic înalţi ochii la cer dacă nu ştii să ţi-i cobori la cel care boleşte lângă tine. Care a fost atitudinea monahismului din primele secole creştine? Aceasta, nepăsătoare la durerile aproapelui lor? Tocmai rugăciunea este aceea care ne dă puterea să vedem rănile fraţilor noştri. Şi ce biruinţă este mai mare în faţa lui Hristos decât aceea că ai salvat un suflet de la pieire? Dar dacă nu vrei să îl salvezi, măcar nu descuraja! Nu au fost ei cei care au dat tonul şi au fost prezenţi în toate problemele care frământau creştinătatea? Martirii nu au fost călugării? Ce învăţătură vin ei să ne aducă nouă acum?.... Ce a făcut Sf. Vasile cel Mare? Nu a scos călugării şi i-a adus în cetate să fie la dispoziţia credincioşilor? Ca să fie modele de înfrânare, de virtute, de contemplaţie, de dragoste? Aceasta este smerenia? Să dormi liniştit la chilia ta? Monahul a fost şi va rămâne ochiul de veghe al creştinătăţii.
- Vedeţi o reînviere a generaţiei de astăzi ca să putem ieşi din această criză?
- Să dea Dumnezeu să mă înşel eu, dar eu nu văd o refacere. Doar după ce va trece multă vreme de restrişte, dar cu generaţiile acestea nu se vede nimic nou şi bun la orizont. Suntem prea cuprinşi de bălărie, suntem cuprinşi prea mult de neghină, ca să mai putem curăţa noi ogorul.Trebuie să mai treacă o generaţie de martiraj ca să putem avea noi o claritate şi o limpezire şi o nădăjduire cu adevărat, de la om la om. Până nu creăm omul acesta al creştinului de altădată… cu tehnica şi cu ştiinţele economice şi politice actuale, niciodată nu vom ajunge la un liman desăvârşit până ce nu realizăm sufletul nostru cu adevărat, cum l-am primit aşa să şi-l predăm. Eu zic că astăzi, ca şi altădată, creştinul trebuie să fie ca iepurele pe hat: în două lăbuţe, cu urechile ciulite dreapta-stânga să vadă de unde vine pericolul. Asta-i trezvirea noastră! Dar la noi primează interesele personale. Pentru un interes personal, nu pot eu să înăbuş un adevăr istoric sau creştin! Pentru că politicienii noştri nu au decât un singur lucru de realizat - să facă avere pe seama acestui popor.Cu toate partidele care s-au perindat politic, nu s-a schimbat nimic. Se putea ca ţăranul să trăiască deplin şi demn în Ţara Românească, dar nu i-a interesat asta. Eşti pus sub control dacă vrei să faci ceva bun, el trebuie să o ducă bine şi tu trebuie să te desfiinţezi. Ţara Românească este o ţară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu suntem consecinţa a nimănui, politic sau a altor stări de lucruri, dar noi suntem ţinta multor răzbunări vrăjmaşe de 2000 de ani; aşa cum Mântuitorul a fost vândut de la un neam la altul, aşa şi poporul român de la un stăpân la altul. De aceea noi trebuie să avem această mulţumire sufletească şi să ne bucurăm pentru aceste zile în care suntem loviţi şi să ne dea Dumnezeu să ducem mai departe crucea către Golgota a acestui neam şi să ajungem şi la Învierea Domnului. Poporul nostru este foarte golit de copilaşi, nu avem mame, nu avem urmaşi. Să facem ceva câtuşi de puţin să aducem un număr de creştini curaţi pe care să-i dăm şcolii, să-i dăm societăţii româneşti. Trebuie să apărăm societatea şi familia de handicapul acesta modern care s-a infiltrat şi la noi în ţară, prin acceptarea incestului şi a prostituţiei şi a altor mari fărădelegi.Ei încearcă să desfiinţeze valorile naţiei din temelii, şi o face acţionând prin ambele planuri: unul moral, spiritual dar şi cel biologic, virusând familia şi voinţa omului. Să ne amintim de martirii şi străbunii noştri şi să nu îngăduim străinilor să ne răpească moştenirea aceasta primită prin harul lui Dumnezeu şi plămădită prin sângele şi sudoarea martirilor noştri. Să ştiţi că noi putem fi străjerul Europei. O Europă fără o Românie nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu. Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!
Liniştea care stăpâneşte mă nelinişteşte. Se pregăteşte ceva. N-am înţeles bine în ce ani trăim, nici nu ne gândim că vom muri. Nu ştiu ce va fi, situaţia este foarte grea. Soarta lumii stă în mâinile unora, dar Dumnezeu încă frânează. Este trebuinţă să facem multă rugăciune cu durere, ca Dumnezeu să intervină. S-o luăm în serios şi să trăim duhovniceşte. Anii sunt foarte grei. Este nevoie de o intervenţie dumnezeiască.(…) Şi noi dormim în opinci. Nu spun să luăm pancarte, ci să ne îndreptăm atenţia noastră spre marele pericol care ne aşteaptă şi să înălţăm mâinile către Dumnezeu. Să căutăm modalităţile prin care să ne păzim de rău. (…)
Există o mare zăpăceală. Lumea a ajuns ca o moară. Oamenii sunt ameţiţi… Nu vă spun acestea ca să vă înfricoşaţi, ci să ştiţi unde ne aflăm, să fiţi cu Hristos, să trăiţi potrivit cu poruncile Lui şi să vă rugaţi, ca să aveţi puteri dumnezeieşti şi să puteţi înfrunta greutăţile.Lăsaţi patimile, ca să vină harul dumnezeiesc. Ceea ce va ajuta foarte mult este să intre înlăuntrul vostru neliniştea cea bună: unde ne aflăm, ce ne va aştepta, ca să luăm măsurile necesare şi să ne pregătim.
Fiecare dintre noi va da socoteală pentru ceea ce a făcut în aceşti ani grei, prin rugăciune, prin bunătate… Cel care împinge la rău pe altul, va da şi el socoteală la Dumnezeu pentru asta, dar şi cel de alături va da socoteală, pentru că a văzut pe acela că face rău aproapelui său şi nu a reacţionat… Lucrul cel mai înfricoşător este atunci când diavolul luptă împreună cu un om pervers… În continuare, Doamne fereşte, aceştia vor pricinui greutăţi, vor strâmba pe oameni, mănăstiri. Bisericii şi monahismului le vor face rău, deoarece îi vor împiedică în planurile lor. Situaţia de azi poate fi înfruntată numai duhovniceşte, iar nu lumeşte.
Strig şi eu, netrebnicul, de atâţia ani ! Situaţia este înfricoşătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea şi rămâne ca acum să vină fiul pierzării (antihrist).Totul va deveni un spital de nebuni… Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piaţă comună, un (n.n. singur) stat mare, o religie după măsurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sioniştii (jidanii, masonii, Uniunea Europeană şi America) pregătesc pe cineva să fie Mesia…Va fi într-un fel ca un diavol întrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia şi va înşela lumea. Vin ani grei. Vom avea încercări mari. Creştinii vor avea mare prigoană. Şi uită-te, oamenii nici nu înţeleg că trăim vremuri apocaliptice, că pecetluirea înaintează(prin actele cu cip sau cu cod de bare, prin implantul cu cip sau însemnarea codului de bare la om). Trăiesc că şi cum nu s-ar întâmplă nimic. De aceea spune Scriptura că “va căuta să înşele, de este cu putinţă, şi pe cei aleşi.” (Matei 24,24). Cei care nu vor avea intenţie bună, care nu vor fi luminaţi se vor înşela în anii apostaziei.
A se interesa cineva acum şi a se nelinişti de situaţia în care se află naţiunea noastră este o mărturisire. Pentru că statul s-a pus rău cu legea dumnezeiască. Votează legi care sunt împotriva legii lui Dumnezeu.
Am auzit pe unii duhovnici : ”Voi să nu vă preocupaţi cu acestea !”. Dacă unii ca aceştia ar fi avut sfinţenie mare şi ar fi ajuns cu rugăciunea într-o astfel de stare încât să nu-i intereseze nimic, le-aş fi sărutat şi picioarele. Dar acum stau nepăsători pentru că vor să se pună bine cu toţi şi vor să se petreacă bine.
Acum suntem în război, război duhovnicesc. Trebuie să fiu în prima linie. Ce marxişti există, ce franc-masoni, ce satanişti şi atâţia alţii… Iar acum, iată, cum mă lupt. Şi vezi celălalt nu vorbeşte. Oare prin aceasta nu arată că merge să distrugă Biserica? ”Nu-i nimic”, spune el. Merge şi cu unul şi cu altul, numai să se aranjeze. Dar cum să se aranjeze ? Dar pe unul ca acesta îl aranjează în cele din urmă, diavolul. Nu-i interesează nimic ! Nu au nimic înlăuntrul lor … nepăsare ! Există un duh căldicel, deloc bărbătesc. Ne-am stricat cu desăvârşire ! Cum ne mai rabdă Dumnezeu !
- Părinte, trebuie ca întodeauna să ne mărturisim “crezul” nostru ?
- Sunt momente când nu trebuie să vorbim şi momente când trebuie să mărturisim cu îndrăzneală „crezul” nostru, că altfel vom fi răspunzători. În aceşti ani grei, fiecare dintre noi, trebuie să facă tot ce este omeneşte posibil. Astfel vom avea conştiinţa liniştită că am făcut tot ce s-a putut. Dacă nu vom reacţiona, se vor scula strămoşii noştri din morminte. Aceia au suferit atâtea pentru patrie, iar noi ce facem pentru ea ? … Iar noi să nu vorbim ? Este înfricoşător ! Am spus cuiva : „ De ce nu vorbiţi? Ce înseamnă lucrurile pe care le face cutare?”. „Ce să mai discutăm?”, îmi spune. „Miroase urât.” „Daca miroase, de ce nu vorbiţi ? Loviţi-l !”. Dar nu fac nimic şi-l lasă aşa. Pe un politician l-am scuipat : „ Să spui : «Nu sunt de acord cu aceasta !»”, îi zic. „Vreau ca lucrurile să fie cinstite. Vrei ca pentru folosul tău să le distrugi pe toate ?”.
Dacă creştinii nu mărturisesc şi nu se împotrivesc (n.n împotriva actelor cu cip şi a ereziilor ce intră în Biserică), aceştia (mai marii noştri) vor face mai rău. Dar dacă se împotrivesc, aceia se vor mai gândi. Dar nici creştinii de azi nu sunt luptători.Primii creştini erau nuci tari. Schimbau toată lumea…. Dacă biserica nu vorbeşte ca să nu intre în conflict cu statul, dacă mitropoliţii nu vorbesc ca să fie bine cu toţi, căci îi ajută la Fundaţii etc., aghioritii (călugării) iarăşi nu vorbesc (de frică, din laşitate), ca să nu le taie veniturile, atunci cine să vorbească ?Cineva poate ajuta mai mult cu rugăciunea, dar tăcerea lui o vor exploata ceilalţi şi vor spune :”Cutare şi cutare, nu au protestat, prin urmare sunt de partea noastră, sunt de acord cu noi”.Dacă nu încep unii să lovească răul, adică să mustre pe cei care smintesc pe credincioşi, se va face mai mult rău…Biserica nu este corabia lor cu care să facă plimbări, ci este corabia lui Hristos ! Aceştia sunt de blamat. Singurul lucru care îi interesează este să aibă salariul mare, maşini de lux, să alerge la distracţii.
Am întrebat pe un duhovnic cu lucrare socială, cu o grămadă de fii duhovniceşti etc. :”Ce ştiţi de acel film hulitor” (este vorba de filmul Ultima ispită care a pricinuit mari proteste din partea credincioşilor şi a Bisericii Greciei, la care Cuviosul Paisie a ieşit din Sfântul Munte împreună cu alţi călugări şi a participat la mitingul de la Salonic). „Nu ştiu nimic”, mi-a răspuns. Nu ştia nimic şi se afla într-un oraş mare ! Unii ca aceştia adorm lumea ! (n.n. precum ierarhii şi preoţii noştri care evită să vorbească credincioşilor, despre pericolul cipurilor). O lasă aşa, ca nu cumva să se întristeze, ci să se distreze.Nu cumva să spui că va fi război sau că se va face a Doua Venire, pentru care şi trebuie să ne pregătim, ca să nu se mâhnească oamenii… Astfel simt o bucurie falsă. Aceştia nu sunt creştini. Aţi înţeles ?Aceasta este nepăsare, este bucurie lumească. Omul duhovnicesc este în întregime durere. Îl doare pentru o situaţie, pentru oameni, dar este răsplătit cu mângâiere dumnezeiască pentru durerea aceasta…Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim sau să scriem ortodox. A gândi ortodox este uşor, însă a trăi ortodox cere osteneală.
Un om duhovnicesc, când este mişcat de mânie ca să se apere pe sine într-o problemă personală, suferă de pur egoism, este sub lucrarea diavolului… Nu se potriveşte să te cerţi pentru tine. Altceva e să reactionezei ca să aperi subiecte duhovniceşti seriose, subiecte legate de credinţa noastră, de Ortodoxie. Aceasta este datoria ta!
Din păcate unii „cunoscatori”(n.n. precum unii ierarhi şi preoţi de la noi) înfaşă pe fiii lor duhovniceşti ca pe nişte prunci, chipurile, ca să nu-i mâhnească : „Aceasta nu vatăma. Nu-i nimic. E suficient să credeţi lăuntric.” Sau spun : „Nu vorbiţi despre subiectul acesta - despre buletine (n.n. acte cu cip) şi pecetluire - ca să nu se mâhnească oamenii.”… Mă mir cum de nu-şi fac probleme de conştiinţă, după toate aceste evenimente ce se întâmplă. De ce nu-şi pun măcar un semn de întrebare la tâlcuirile minţii lor ? Şi dacă-l ajută pe antihrist în pecetluire, cum de atrag şi alte suflete la pierzanie ? (…)
Hula împotriva Duhului Sfânt este dispreţuirea celor sfinte (n.n. precum unii arhierei şi preoţi ai noştri dispreţuiesc proorociile insuflate de Duhul Sfânt în cartea Apocalipsei, dispreţuiesc proorociile Sfinţilor Părinţi despre vremurile din urmă şi pecetea antihristului, adică dispreţuiesc însăşi lucrarea Duhului Sfânt). Acest dispreţ este hulă. (Unii ca aceştia) denaturează sau calcă, de pildă, un adevăr evenghelic…Nu respectă realitatea, adevărul, ci îl mototolesc întru cunoştiinţă, calcă în picioare un lucru sfânt. Şi lucrul aceste devine încet-încet o stare de fapt, o situaţie. Apoi se depărtează harul lui Dumnezeu şi omul primeşte înrâuriri demonice. Iar dacă nu se pocăieşte, în ce va spori, ferească Dumnezeu !
Deşi Sfântul Ioan Evanghelistul vorbeşte clar în Apocalipsă despre pecetluire, unii nu înţeleg. Ce să le spui ? Din păcate auzi o grămadă de neghiobii ale minţii unor “cunoscători” comtemporani. Unul spune :”Eu voi primi buletinul cu 666 (n.n. sau alte acte cu cip) şi voi pune şi o cruce .” Altul : “Eu voi primi pecetea pe frunte şi îmi voi face şi o cruce pe ea” Şi o grămadă de asemenea prostii.Ei cred ca se vor sfinţi în felul acesta, dar toate acestea sunt înşelări…Apa curata primeşte harul şi se face agheasmă, dar urină nu se face agheasmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia, însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este în buletinul nostru de identitate (n.n. sau alt act cu cip), pe mână sau pe fruntea noastră cu simbolul lui, nu se sfinţeşte, chiar dacă am pune şi o cruce.
Astăzi trăim în anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva să fie prooroc pentru ca să înţeleagă aceasta. Încet-încet lucrurile înaintează. Toată această situaţie ce s-a înstăpânit ne arată aceasta. De aceea cu atât mai mult acum trebuie să ne sprijinim mai mult pe rugăciune şi să luptăm împotriva răului prin rugăciune.Singura soluţie aceasta este : Să-L rugăm pe Dumnezeu să-I fie milă de făptura Sa, deşi nu suntem vrednici de milă.
Toate aceste texte adunate în aceste pagini au fost spuse de Cuviosul Paisie Aghioritul între anii 1981-1994 şi sunt extrase din volumul II : „Trezire duhovnicească”, seria Cuviosul Paisie Aghioritul - „Cuvinte duhovnicesti”.
Reiau cele scrise pe "Razboi intru Cuvant", urmand sa adaug si eu cateva mici comentarii.
În problema actelor de identitate electronice, am primit pe e-mail mesajul părintelului Efrem de la Mănăstirea Sfântul Antonie din Arizona, adresat românilor prin bunăvoinţa lui Constantine Zalalas, fiu duhovnicesc al Părintelui Atanasios Mitilinaios:
Iubiţi fraţi întru Hristos,
Pe data de 13 martie am vorbit cu Părintele Efrem la Mănăstirea Sfântul Antonie din Arizona. Pe lângă multele păcate şi neascultări ale mele i-am transmis mesajul şi îngrijorarea Părintelui Iustin de la Petru Vodă. Am amintiri foarte plăcute despre sfinţenia şi ospitalitatea obştii monahale de la Petru Vodă şi dragostea ce ne-a arătat-o Părintele Iustin. [n.tr. - în anul 2005] Am fost rugaţi atunci să vorbim despre câteva lucruri şi în particular despre semnele timpurilor. Unii dintre fraţi, la momentul respectiv, erau de părere că cipurile/cardurile sunt într-un fel echivalentul pecetei fiarei din Apocalipsă. Bineînţeles că nu am fost de aceeaşi părere şi am insistat că posesia unui asemenea card nu ne separă de Harul Divin. Ni s-a atras atenţia că însuşi Cuviosul Paisie Aghioritul s-ar fi referit la acelaşi lucru [n. tr. - pierderea harului].
Înţeleg acum că fraţii noştri români sunt forţaţi de către Comunitatea Europeană să-şi demonstreze “buna purtare” şi să folosească cea mai nouă tehnologie (cipurile biometrice) în scopuri de identificare (buletine, premise de conducere, paşapoarte, ş.a.m.d.). Din nefericire această tehnologie se foloseşte în Statele Unite şi Grecia. Puternica demonstraţie a vrednicului întru pomenire, Înalt Prea Sfinţitul Hristodulos [n. tr. - mitingul din Salonic de acum câţiva ani când milioane de greci au răspuns apelului Bisericii Ortodoxe a Greciei] a rămas fără roade deoarece după ce a strâns milioane de semnături a renunţat brusc, fără nici un motiv evident.
Din moment ce aceasta tehnologie se foloseste in Grecia si in America, a venit acuma randul romanilor sa dovedeasca "buna purtare" fata de comunitatea eruropeana. Adica este un test pentru noi si se subintelege ca daca americanii si grecii l-au picat nici noi nu o sa fim prea departe. Si oare de ce am fi, din moment ce, uitandu-ne in jur vedem ca totusi mergem in pas cu lumea?
În timpul spovedaniei mele recente i-am transmis Părintelui Efrem de la Sfântul Antonie îngrijorările fraţilor noştri români şi ale Părintelui Iustin şi dacă acceptarea acestor cipuri biometrice RFID îi înstrăinează de Biserica lui Hristos.Răspunsul Părintelui a fost categoric: „Nu, în nici un caz! Aceasta nu este pecetea fiarei. Pecetea va fi impusă după cel de al treilea război mondial! Preoţii greşesc dacă îndepărtează credincioşii de la sfântul potir pentru folosirea acestei tehnologii!” (Comentariile mele bazate pe învăţăturile sfântului şi învăţatului meu părinte Atanasios Mitilinaios + 2006).
Parintele Efrem vorbeste aici cu duh profetic. El spune ca o sa fie un al treilea razboi mondial si abia dupa aceia se va pune pecetea. Arata clar care sunt etapele, intai razboiul, pe urma pecetea. Dar pana la acest razboi ce se va intampla? Se va consolida ecumenismul, necesar unirii in aceiasi credinta a intregii omeniri si necesar instaurarii Antihristului care isi va pune pecetea, in timp ce crestinii se vor pregatii sa se opuna inaintarii ei, dar poate fara spor, gasindu-se pana la urma putina credinta pe pamant?
Daca cipul RFID nu este pecetea fiarei, lucru spus cu siguranta ("Nu in nici un caz"), rezulta ca cei care il accepta, promoveaza semnele premergatoare pecetei, dar, in acelasi timp, nu se indeparteaza de duhul lui Hristos, Si daca nu s-au indepartat atunci fie au ramas in acelasi duh ca mai inainte, fie s-au apropiat. Ori acceptarea de bunavoie a construirii cararii lui antihrist in aceasta lume nu poate sa ne apropie de Hristos. Faptul ca preotii pot indeparta sau nu pe cineva de la impartasanie, doar pentru ca a acceptat aceasta tehnologie ma depaseste, dar, in acelasi timp nu se poate trage o concluzie generala chemand preotii sa impartaseasca pe cei care au cipul, ca si cum nu l-ar avea, si asta ar fi doar nimic.
Sunt de aceeaşi părere cu Părintele Iustin că această tehnologie este un înaintemergător al sistemelor ce vor fi folosite într-un sfârşit la însemnarea oamenilor cu semnul fiarei. Ne îndreptăm către un Guvern Mondial ce va fi instituit după un război mondial precum spune Părintele Efrem. Cu toate acestea, Semnul Fiarei, - care va fi deplina acceptare a duhului lui Antihrist - va fi o acţiune voită şi conştientă de dedicare şi devotament faţă de acest nou dezvăluit dumnezeu! Pecetea nu va avea nici o semnificaţie dacă va fi impusă unei persoane prin simplă forţă, unei persoane aflate într-o stare de inconstienţă fie pe un pat de spital, în timpul somnului sau pruncilor. Pecetea finală, precum şi Botezul creştin nu este ceva magic. Necesită aderarea cu adevărat la perceptele credinţei. Oamenii vor accepta pecetea deoarecea vor crede de fapt că Hristos din Nazaret a fost un filozof, un mare învăţător ş.a.m.d., dar nu devin precum conducătorul apocaliptic al lumii. Pentru că aceasta să se întâmple trebuie întâi să capitulam în întregime ecumenismului, sinistrul amestec al tuturor religiilor ce va fi înlocuit într-un final de religia lui Antihrist. De aceea Hristos întreba cu tristeţe: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţa pe pământ?” (Luca 18:8).
Faptul ca "pecetea nu are valoare daca va fi impusa prin forta, unei persoane aflate in stare de inconstienta, in timpul somnului sau pruncilor" motivand lucrul acesta ca ea are valoare doar daca si credinta celui care a primit-o merge in acelasi sens, nu este neaparat adevarat. Aceasta pentru ca este bine stiut ca un astfel de dispozitiv implantabil poate induce omului trairi diferite fata de momentul cand el nu l-ar fi avut. Poate sa induca omului senzatia de foame accentuata, de agresivitate etc. sa-i modifice astfel comportamentuil si in cele din urma si sa-l faca rob antihristului.
Nu comparam astfel pecetea fiarei cu pecetea de la botez, mai ales daca suntem greci, unde cuvintele pentru pecete sunt diferite . Pecetea fiarei este ceva ce este in interiorul corpului uman (are sens si de increstatura), iar pecetea primita la botez se aplica, dupa cum stim, rostind cuvintele "Pecetea darului Sfantului Duh" si ungandu-se cu Marele si Sfantul Mir pe cel care se boteaza.
Si atentie, caci nu pentru credinta copilasului care se boteaza este valabila taina botezului si a mirungerii. La fel si cel care va primi pecetea antihristului, de se va afla intr-o oarecare stare de inconstienta, care sa nu-i permita exprimarea credintei, nu inseamna ca, primind astfel pecetea, lucrarea ei nu poate sa afecteze sufletul si mantuirea omului doar pentru ca omul respectiv nu si-a exprimat credinta atunci cand a primit-o.
Cel mai bine ar fi ca nimeni sa nu primeasca pecetea si nici macar ceea ce o precede. Cel care o va primi involuntar, de va cadea din har, asta numai bunul Dumnezeu poate sa o judece.
Oamenii vor pierde credinţa în persoana Dumnezeu-om a lui Hristos. Cu toate că vremurile noastre sunt pline de păcate nu suntem încă în ultimile zile ale istoriei deoarece nu avem semne sigure că antihrist s-ar fi născut.
Afirmand lucrul acesta se poate induce mesajul "stati linistiti ca Antihrist inca nu a aparut".
Ar trebui sa se inteleaga ca sunt semne premergatoare sfarsitului si sfarsitul in sine. Pentru a ajunge la sfarsitul lumii se lucreaza in etape. Iar lumea actuala este intr-o etapa, destul de apropiata de acesta catastrofa. Semnele vremii stim sa le judecam dar semnele sfarsitului nu. Dar aceasta daca suntem fatarnici !
Cum oare poti sa te pregatesti unei greutati daca nu te antrenezi ? Asa si cu sfarsitul. Semnele lui sunt data pentru cei care vor sa se pregateasca, dupa indemnul sfintilor parinti.
Vremurile sunt coapte totuşi pentru a învăţa, a educa şi a încerca să-i trezim pe fraţii noştri şi pe cei din lumea întreagă prin orice mijloace posibile. Şi, deşi cred că ar fi lăudabil pentru evlavioşii noştri călugări, preoţii şi mirenii înaintaţi duhovniceşte, să reziste implementării acestei tehnologii astfel încât să creeze o vâlvă ce ar putea fi folositoare în trezirea oamenilor, nu putem impune această acţiune voluntară publicului general.
Or fi vremurile coapte, dar ce folos daca oamenii nu sunt copti la minte pentru a se opune acestei tehnologii care inrobeste?
Cu ce se aleg in concluzie calugarii precum si toti ceilalti care li se alatura ? doar cu faptul ca fac valva? Bine ii laudam, dar ii lasam si asa ca "nu putem impune aceasta actiune voluntara publicului general". Si atunci unde se va ajunge ? La intelepciunea populara care spune "cainii latra, ursul trece"? Nu aceasta trebuie sa fie atitudinea crestinului, ci una de pregatire continua , de a-si construi viata in Hristos. De asemenea îi dau dreptate Părintelui Iustin că timpul martirajului e acum! Trebuie să vorbim credincioşilor noştri despre pericolele acestea şi trebuie să-i pregătim să aleagă moartea de 1000 de ori în locul vânzării sufletelor pentru câţiva euro, pentru câteva păstăi de roşcove care în curând le vor provoca o indigestie teribilă precum află acum sărmanii greci. Ceea ce nu au reuşit să realizeze turcii în 400 de ani [n. tr. - de ocupaţie a Greciei], au reuşit roşcovele Uniunii Europene în mai puţin de 30 de ani. Grecul de rând trăieşte astăzi o viaţă de idolatrie şi respiră duhul antihristului. Asta nu are nimic de a face cu buletinele electronice, ci cu robia faţă de patimile trupeşti. Trebuie să izgonim duhul lui antihrist din vieţile noastre şi să începem să trăim viaţa lui Hristos. Curăţindu-ne inimile şi practicând smerenia îl vom avea pe Hristos în inimile noastre, Care va lupta cu uşurinţă împotrivă duşmanilor noştri cu mâna Sa atotputernică.
Daca grecul acuma "traieste o viata de idolatrie si respira duhul antihristului inrobit de patimile trupesti", oare nu facea acelasi lucru si acum 1000 de ani, si acum 2000 de ani? Ce face diferenta fata de ziua de astazi din moment ce eliminam semnele vremurilor, precum "buletinele electronice"?
Un Post binecuvântat şi o Înviere fericită. Constantine Zalalas
P.S. Daca aceasta scrisoare ajunge la Parintele Iustin , il rog sa ma ierte pentru egoism si indrazneala si il mai rog sa se roage pentru familia mea. In loc sa-mi plang pacatele incerc sa-i invat pe altii”.
Daca spunem ca suntem de acord cu parintele Iustin in doua puncte de vedere : 1. ca această tehnologie este un înaintemergător al sistemelor ce vor fi folosite într-un sfârşit la însemnarea oamenilor cu semnul fiarei si 2. că timpul martirajului e acum dar ca putem sta linistiti pentru ca: 1. ecumenismul inca nu este in toata splendoarea lui, 2. nu suntem încă în ultimile zile ale istoriei deoarece nu avem semne sigure că antihrist s-ar fi născut. 3. si al treilea razboi mondial inca nu a venit si prin urmare nici pecetea antihristului ; atunci nu am facut decat sa spun ca actiunea parintelui este "laudabila" dar "nu putem impune aceasta actiune publicului larg."
Totusi meritul acestui mesaj este de a pune preotii in fata problemei de a da impartasania celui care are (bio)cip sau a nu o da. Aici numai harul Duhului Sfant mai poate sa ne lumineze.
Părintele Iustin Părvu are dreptate! Este vremea muceniciei! O mucenicie care vizează în primul rând durerile ieşirii din strânsoarea determinărilor şi mai apoi jertfelnicia până la capăt. „În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar: „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”, zice cu glas de durere părintele, iar eu cred că nu este o chemare la neascultare, ci dimpotrivă un adevăr al ascultării întru Hristos.
Tăcerea nu înseamnă nicidecum mărturisire, iar mărturisirea nu se face cu gălăgie, ci cu duhul curat al unui Adevăr ce se impune prin Sine.
A spune că eşti liber să te dai jos din pom - numai că acest lucru nu se constituie ca o obligaţie - este un tertip judiciar similar cu punerea sub asediu a unei categorii de credincioşi pe care implicitul situaţiei îi ţine suspendaţi într-o realitate refuzată atât de către autoritatea globală cât şi de cea bisericească. Această înseamnă, în opinia mea, a respinge şi a condamna la izolare un popor dreptcredincios care ţine dogmele părinteşti, apără adevărul şi dreapta închinare şi înţelege să nu plece grumazul în faţa fărădelegii de a purta pururea cu sine stigmatul prezumţiei de vinovăţie pentru fapte nesăvârşite încă.
Biserica nu-şi poate îngădui nici măcar prin autoritatea forului ei cel mai înalt să scoată în afara participaţiei pastorale vreo categorie de credincioşi, decât în cazul vreunui eres. Dacă Sfântul Sinod nu poate fi motivat să aplice rigoarea anatemei asupra acestei categorii de credincioşi - asta pentru că, în mod categoric, nu are temeiul teologic şi canonic să o facă - înseamnă că va trebui să îşi asume această categorie de credincioşi cu toată răspunderea şi să o accepte în dialog şi în lucrare.
Sfântul Sinod nu se poate delimita de credincioşii asupra cărora nu a găsit justificarea să arunce vreo anatemă. Şi dacă o astfel de motivaţie a anatematizării nu poate exista, va trebui să adopte în dialog cu această categorie de credincioşi o atitudine care să aibă drept consecinţă un acord deplin.
Cele petrecute confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, că undeva la vârful Bisericii există şi se manifestă din plin anumite tendinţe de confiscarea a deciziei, fapt confirmat şi de accentele autoritariste exprimate în textul noului Statut B.O.R..
Potrivit noului statut, ierarhia superioară revendică toate pârghiile de conducere administrativă din Biserică, transformând preoţimea în agenţi de prestări servicii şi încasatori ecleziastici (a se vedea Art. 65. lit. g. din Statut), refuzând astfel corpului eclesial orice fel de participare deliberativă reală la viaţa administrativă a Bisericii. Prin natura dreptului acordat Patriarhului de a dizolva, prin decizie patriarhală, structuri deliberative cu un rol esenţial în viata eparhiei (Art. 25 lit. q) se încalcă grav principiul canonic potrivit căruia organele de conducere a Bisericii se alcătuiesc prin exprimarea voinţei tuturor membrilor Bisericii şi nu numai prin voinţa unei căpetenii, sau prin voinţa unei singure categorii de membri.
În articolul 25 din Statut, lit. q se spune: „Patriarhul confirma si dizolva, prin decizie patriarhala Adunările Eparhiale”(!??!) ceea ce este un fapt nemaiîntâlnit în practica de până acum a Bisericii. Asemenea alunecare spre o politică a dictatului ecleziastic nu poate fi decât îngrijorătoare! Distanţa de ordin spiritual, tot mai accentuată, între ierarhia superioară bisericească şi clerul de parohie, dezvăluie o relaţie restrictivă, punitivă, o relaţie administrativă rece şi fără Dumnezeu. Acest fapt este reflectat chiar în recent înnoita legislaţie bisericească, din care lipseşte orice urmă de duh şi în textul căreia nu vom putea găsi nicidecum vreodată numele lui Hristos,dar în care abundă dispoziţiuni cu caracter ultimativ. Din acest text siluit sunt eliminate argumentele cheie ale implicării mai profunde a laicatului ortodox la actul de administrare, dar în acelaşi timp sunt refuzate şi orice fel de revendicări preoţeşti privitoare la acest act. Este oarecum simptomatică situaţia suspendării dreptului comunităţii preoţeşti de a propune prin vot candidaţii pentru funcţia de protoiereu. Prin abilitarea episcopului cu drepturi discreţionare de a numi, a reconfirma sau a revoca protopopii din teritoriu (art. 70. al. 1 si 2) nu se ajunge decât la o gravă pervertire a mecanismelor de reprezentare clericală de la nivelul protopopiatului în instrumente manevrabile, obediente unei autorităţi potenţial abuzive ori potenţial rupte de realitatea vie din teritoriu. Astfel protoiereul va fi transformat într-un gardian asmuţit permanent împotriva propriilor colegi preoţi, având sarcini precise de supraveghere (Art.71 lit. d), urmărire (Art.71 lit. f) şi raportare (Art.71 lit. c) a conformităţii plebei clericale cu cerinţele dictate de la centru. Atenţie ! Nu am citat din Statutul S.R.I., ci din Statutul B.O.R. !
Mai mult decât atât, transformarea Adunării Naţionale Bisericeşti („Parlamentul” nostru ecleziastic), organismul central deliberativ al Patriarhiei, într-un for cu vot consultativ (art. 127, lit. 4) este o deturnare inacceptabilă, şi o confiscare nejustificată a rolului deliberativ al unei structuri administrativ-bisericeşti cu angajament profund în viaţa Bisericii.
Autoritatea sinodală care insistă în a ignora aceste principii, fie acreditează ideea că doreşte în mod deliberat să oculteze actul de conducere, pentru a fi mai simplă o eventuală deturnare a intereselor Bisericii, fie lasă impresia că se teme de propria Biserică şi de proprii actanţi. Oricum ar fi interpretată această tendinţă, ea nu dă altceva decât coordonatele unui exces de autoritate fără precedent. Simptomatologia acestui exces poate revela grave probleme de adecvare la problemele timpului, dar şi riscul major de a provoca o despărţire definitivă a autorităţii bisericeşti superioare de aspiraţiile credincioşilor pe care pretinde că îi păstoreşte.
Biserica nu este doar Sinodul şi nici Sinodul nu este în chip deplin Biserica. Biserica în deplinătatea ei (πλήρωμα) ne cuprinde pe toţi credincioşii ortodocşi şi ne responsabilizează pe toţi, după măsura aşezării noastre în rânduielile corpului ei lucrător.
Sfântul Sinod, privitor la acest răspuns, s-a expus sarcinii de reprezentare şi îndrumare a unei turme pe care n-a cercetat-o şi n-a tratat-o cu duh părintesc, ci cu duhul unei ocârmuiri lumeşti. Mulţimea credincioşilor nu este o adunare de partid căreia să-i impui comandamente; este un aşezământ în inima căruia ocârmuitorul are menirea de a se face paznicul Adevărului, descoperitorul Dreptăţii, călăuzitorul Jertfei şi îndreptătorul Credinţei. Acum se vede că oile voiesc a păzi cele de taină, iar noi preoţii stăm ruşinaţi şi temători neştiind ce să facem şi ce să zicem.
În biserică deja se simte aerul otrăvit al dezbinării, o dezbinare a cărei definiţie îşi găseşte contur tocmai în declaraţiile exclusiviste ale autorităţii bisericeşti. Se cuvine aşadar a se petrece grabnic o apropriere, o deschidere părintească a ierarhilor către sufletele credincioşilor.
E timpul de acum, când oamenii sunt în disperarea pierderii locurilor de muncă şi a surselor de subzistenţă, să lăsăm ambiţia de a ne afişa lumii ca o biserică poleită cu aur, îmbrăcată într-o porfiră şi un vizon ce nu îi sunt proprii. Imaginea preotului nu trebuie să transmită culoarea aurului şi a argintului cusut în veşminte, ci sacul pocăinţei şi îngăduinţa nesfârşită a dragostei în Duhul Sfânt.
Trăim însă, din păcate, o imensă manipulare a determinărilor. Durerea cea mare este că deşi o ştim, niciunul dintre noi nu voim a renunţa la ele. Acuzăm aici determinările altora, ignorându-le pe ale noastre. Nu putem şti ce determinări reuşesc să ţină clerul în această rezervă complicitară a ascunderii adevărului despre supraveghere şi despre biometrie
Fiecare dintre noi slujim unor domni. Păcătoşenia este cu atât mai mare cu cât înţelegem că slujim unei mulţimi covârşitoare de domni. Şi totuşi aceşti domni au o definiţie, una care relaţionează activ şi devastator pentru conştiinţă cu mai multe feluri de demoni şi în ultimă instanţă cu mai multe feluri de nevoi: nevoia de a mânca, nevoia de a te adăposti, de a avea confort, de a-ţi menţine condiţia socială, numele bun, serviciul, standardul de viaţă, siguranţa familiei, imaginea, ţintele, scopurile, prieteniile, „scaunele”, „puterile”, „stăpânirile”, etc. La urma tuturor aşezăm şi credinţa! Ce bine ar fi dacă am putea sluji şi credinţei printre toate celelalte! Se vede însă că a venit timpul în care demersul credinţei e unul categoric şi ultimativ: ori crezi şi făptuieşti potrivit credinţei, ori nu crezi şi te aşezi în ceata prigonitorilor!
Fără pecetea determinărilor nici nu putem cumpăra şi nici nu putem vinde ! Pare-se că singuri voim a ne hrăni determinările cu bucate diverse. Depinde ce anume vrem! Oricum, dacă cumva vom dori să ne mântuim, trebuie să ştim: Împărăţia Cerurilor nu este din lumea aceasta … (Ioan XVIII, 36).
Pr. Lucian Grigore, Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Pitesti
-In vremurile acestea confuze pe care le traim, de ce ar trebui sa aibe omul, in primul rand, grija ca sa nu-si piarda sufletul si libertatea?
-Raspunsul ar parea sa fie foarte simplu: Sa aibe grija de el insusi. Cea mai veche intelepciune a lumii porneste de la "cunoaste-te pe tine insuti" si "ai grija de tine insuti", pentru ca numai atunci cand te cunosti pe tine insuti si cunosti realitatile din jurul tau esti in stare sa ai grija de tine.
Sa nu se minta pe el insusi omul, pentru ca arta cea mai mare care o avem in noi este de a ne minti pe noi insine, de a nu ne spune adevarul, de a ne speria si a avea frica acolo unde nu este frica, de a trece cu usurinta si de a nu vedea pericolul real care este langa noi.
- Cat de ascultator ar trebui sa fie un popor, sau ce ar trebui sa potenteze in el ca sa-si pastreze identitatea si libertatea de decizie?
- La nivel de popor discursul este mult mai complex si mai greu pentru ca este foarte greu si la nivel personal, cand noi vorbim de ascultare. Ascultarea este o caracteristica fundamentala a dragostei. Fiecare dintre noi am trait momente de dragoste si atunci suntem in stare sa ascultam orice semnal din partea cealalta. In dragoste suntem in stare sa ascultam, daca nu, suntem in stare sa transformam numai orice mesaj care vine, in interesul nostru propiu.
- De unde credeti ca vine dorinta unora de a-i manipula pe ceilalti, sau ce cred ca pot ei sa obtina cu asta?
Dorinta de a comanda, de a manipula de a folosi o alta persoana sau ceea ce este in jurul nostru este foarte adanc infipta in noi, si cred ca poarta radacini exact in acea rupere a armoniei care o gasim in omul primordial, in Adam, atunci cand el accepta comuniunea intima cu raul, rupe armonia cu el insusi, rupe armonia cu tot ce este in jurul lui. Femeia pe care o are langa el devine un obiect al acuzei: "este ea, ea cea care m-a facut sa gresesc, nu sunt eu". Si, dupa aia, in adancul istoriei - vedeti toata evolutia care o are.
Plus, asta este poate o dorinta ascunsa de a fi dumnezei - cum Hristos spune: "voi dumnezei sunteti, fii ai Celui preainalt" - dar nu in sensul bun al cuvantului, ci in sens rau, de a fi vesnici si atotputernici intr-o dimensiune nu a binelui. Astea sunt discursuri foarte grele si greu de intrat in ele; trebuie sa stam mult, sa ascultam istoria, sa ascultam Scripturile, sa ascultam toate mesajele de revelatie pe care omenirea le-a primit si sa putem sa avem o panorama completa ca sa putem sa intelegem aceste dorinte ascunse ale omului.
Ma gandesc la cuvintele lui Iisus atat d e frumoase, cand spune ucenicilor Sai: cei care cred ca de fapt conduc lumea aceasta, voi nu sunteti ca ei.
[...]
Acuma este in pregatire o alta catastrofa mondiala. Se vorbeste numai de criza, numai de probleme.
Omul are nevoie de o alta catastrofa ca sa se trezeasca, suntem ca si anesteziati, vedem numai raul in jurul nostru si vazand il cultivam.
Valorile spirituale sau valorile care dau sens vietii noastre, cate eforturi s-au facut sa fie demontate, sa fie totul unit. si cu ce apa am fost adapati pana acuma? cu apa vie sau apa moarta? Murim plini de boli, plini de suferinte, plini de durere, singuri intre mii si milioane de oameni care sunt langa noi. Asta este sensul vietii noastre aicea pe pamant?
Cei care zic ca ne vor binele, care ne strang tot mai tare intr-un cerc cat mai strans, sa putem fi controlati in toate, aceasta este fericirea care ne-o aduc si ne-o dau?
[...]
Iisus ne spune: "nu de cei ce va ucid trupul trebuie sa va fie frica", si aici este tot circul care se face astazi cu microcipurile care vor sa ni le puna. Ne transforma ca si pe animale, ca si pe obiecte.Vor incerca sa ne ia si trupul, dar ce vor face cu el? Si tot discursul cu 666, nu stiu daca sa intru in el, pentru ca noi vedem 666 pus in trup, dar 666 este mult mai adanc, care este pus in fiinta omului.
- De ce 3 de 6?
- Pentru ca 3 este simbolul Sf. Treimi; 7 este plinatatea unui om, iar aceasta plinatate este acea de a fi frate. Uitati-va la Cain si la Abel. Niciodata nu se spune Cain este fratele lui Abelci numai Abel este fratele lui Cain. Uitati-va de cate ori este folosit numele lui Cain si de cate ori este folosit numele lui Abel, si veti vede un soc intre 6 si 7.7 este Abel, care este plinatatea si 6 este Cain care este omul neimplinit, omul plin de frica, omul care nu se accepta pe el insusi.
Trebuie sa vedem ca nonvaloarea este pusa in loc de cinste, trebuie sa vedem in acel semn al neimplinirii omului, care este semnul lui Cain, care este omul neimplinit si care ajunge sa-l ucida pe fratele sau. Aici este 666, este omul care nu ajunge la cifra 7, la acea dimensiune:frate;el este fratele meu. Pe un frate nu poti sa-l ucizi.
“Am cedat Basarabia, am cedat Bucovina, Dobrogea - Cadrilaterul… - acum vor sa ne cedam sufletele - este vorba de impingerea unei natiuni de 20 de milioane de ortodocsi in iad, este vorba de pierzarea spirituala. De aceea trebuie sa fiti foarte atenti: daca nu vi se spune in biserica, sunt platiti!, sa stiti, la ora aceasta sunt platiti oameni ca sa taca! Si dvs, prin Duhul Sfant, prin Fala lui Dumnezeu, sfintiti mult mai mult oaia decat stapanul, decat ciobanul. Vor veni vremuri de razboi cand veti fi vanduti de ciobani, de pastorii vostri.Vor vedea pastorii cum va sfasie in ocol fiara salbatica si nu vor veni sa va apere. Sa stiti ca sunt vremurile acestea, apocaliptice, pe care le traim, si vor fi grele… Dumneavoastra sa va pastrati sufletele, sa vi le dati lui Dumnezeu asa cum le-ati primit. Nu avem doua suflete, avem unul!, si acela trebuie sa-l pastram si sa-l dam asa cum l-am primit inaintea Judecatii Mantuitorului nostru Iisus Hristos!” (multumim pentru transcriere lui Victor Roncea) *********************************************************************************** Parintele ARSENIE PAPACIOC http://apologeticum.wordpress.com/2009/03/18/dar-una-i-ortodox-sa-mori-sau-ecumenist-vandut/
Cum vedeti pozitia mitropoliei Clujului fata de pozitia sinodului ? Stiti bine ca Inaltul Anania nu a participat.
Parintele Arsenie : A facut ce trebuie. A facut un sinod mitropolitatn si s-a precizat. Pentru ca practic nu avea incredere 100% in hotararea (de) dincoace (n.n. a sinodului BOR). Dar atat cat a facut si patriarhul, eu sunt multumit. Ca se intrezareste impotrivă. Ceea ce este cel mai bun. (n.n. Patriarul) cu dibacie s-a strecurat… nu-i intereseaza… sunt multe lucruri. VA INDEMN SA NU PRIMITI ASA CEVA. Pentru ca asta e un inceput si ii incurajam sa ne bage pe gat, nu numai in piele… S-a descoperit ca-i si cancerigen. M-a informat Anania (IPS) la telefon (…) A venit aseara la mine, un consiliu de la patriarhie. M-am “ocupat” de el binenteles. Dar nu ma tem. Stiu ca le sunt adversar.Cu o moarte toti suntem datori ! Dar una-i ortodox sa mori sau ecumenist vandut !“
interviu realizat in data de 14 martie 2009
************************************************************************************ Marturii ale parintilor (si nu numai) despre vremurile care le traim (Iustin Parvu, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu, Rafail Noica, Proclu, Melchisedec Velnic, Ioan Sismanian, Amfilohie Branza, Mihail Stanciu, Nicolae Tanase, Mihai Aldea, Mihai Valica, Danion vasile, Ecaterina Fermo, Victor Roncea, irineu, Manuela Harabor, Ioan Enache, Virgiliu Gheorghe, Dionisie de la Colciu, Ppetroniu Tanase etc)
POVĂŢUIRE ŞI ÎNAINTEVESTIRE ale Sfântului Anatolie al Optinei “Fiul meu, să ştii că în zilele de pe urmă vor veni vremuri grele, după cum spune Apostolul vei vedea că din pricina împuţinării credinţei, rătăcirile şi dezbinările vor apărea în biserici şi, cum mai dinainte au spus Sfinţii Părinţi, pe scaunele ierarhilor şi în mânăstiri nu va mai fi atunci niciun bărbat încercat în viaţa duhovnicească. Din care pricină, rătăcirile se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor înşela. Vrăjmaşul neamului omenesc va lucra cu pricepere, ducând în rătăcire, de e cu putinţă, şi pe cei aleşi. Nu va începe prin lepădarea dogmelor despre Sfânta Treime, Dumnezeirea lui Iisus Hristos sau Născătoarea de Dumnezeu ci pe nesimţite va începe a strâmba învăţăturile Sfinţilor Părinţi primite de la Duhul Sfânt- însăşi învăţătura Bisericii. Viclenia vrăjmaşului şi uneltirile lui vor fi îndreptate împotriva unui număr foarte mic, al celor încercaţi în viaţa duhovnicească.
După lucrare, adevărata lor slujire este prigonirea adevăraţilor păstori, întemniţarea lor, căci fără această slujire, turma duhovnicească ar putea să nu fie prinsă. Drept aceea, fiul meu, când vei vedea în biserică batjocorindu-se lucrarea dumnezeiască, învăţăturile Părinţilor şi orânduirea lăsată de Dumnezeu, să ştii că ereticii au şi apărut, chiar dacă pentru o vreme s-ar putea să-şi tăinuiască relele voiri sau vor strâmba pe nesimţite credinţa dumnezeiască pentru a izbuti mai bine, înşelându-i pe cei neiscusiţi. …… Aceşti urâtori ai vieţii monahale, care au numai înfăţişarea credinţei, se vor nevoi să-i atragă pe monahi de partea lor, făgăduindu-le ocrotire şi înlesniri lumeşti, dar ameninţându-i cu exilul pe cei care nu se supun. Din pricina acestor ameninţări, cei împuţinaţi cu sufletul vor fi foarte umiliţi, chinuiţi de propria neputinţă. … Însă, în acele zile, vai monahilor legaţi de averi şi bogăţii şi care de dragul celor materialnice se învoiesc ca înşişi să se robească ereticilor. Îşi vor adormi conştiinţa spunând : “Vom cruţa mănăstirea, iar Domnul ne va ierta”. Nenorociţi şi orbi, ei nici nu gândesc că prin rătăciri (erezii) şi rătăciţi, diavolul va intra în mănăstire şi că apoi nu va mai fi.
Sf. Lavrentie de la Cernigov: Restaurarea Bisericilor se va face pana la venirea antihristului si in toate va fi o bunastare materiala nemaipomenita. Iar voi, cu reparatiile in biserica noastra sa mai ingaduiti, fiti modesti si cu masura in aspectul ei exterior, ci mai bine sa va rugati mai mult si sa umblati la biserica atat timp cat inca se mai poate…(…) Multi duhovnici si slujitori ai Bisericii isi vor pierde sufletul in vremea antihristului! (…) Vine timpul, si nu e departe, cand foarte multe biserici si manstiri se vor deschide in slujba Domnului si se vor repara, le vor reface nu numai pe dinauntru, ci si pe dinafara, vor auri si acoperisurile atat ale bisericilor, cat si ale clopotnitelor, dar preotimea nu va mai lucra la sufletul credinciosilor, ci numai la caramizile lui Faraon. Preotul nu va mai face si misiune. Cand vor termina lucrarile nu se vor putea bucura de slujbe duhovnicesti in ele, ca va veni vremea imparatiei lui antihrist si el va fi pus imparat. Rugati-va ca Bunul Dumnezeu sa mai lungeasca acest timp, ca sa ne putem intari in credinta, caci vremuri groaznice ne asteapta. Luati aminte la ce va spun, caci totul se pregateste cu foarte mare viclenie. Toate bisericile si manastirile vor fi intr-o bunastare imensa, pline de bogatii, ca niciodata, dar (atunci cand se va inscauna Antihrist) sa nu mergeti in ele.
Sf. Serafim de Virita: Va veni vremea cand nu prigoana, ci banii si inselaciunile lumii acesteia ii vor indeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe suflete ca in vremea prigoanei ateiste. Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si a raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita, iar sa se mantuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni, caci prigoanele vor avea un caracter cat mai subtil si neprevazut, infricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani.
Profetia Sfantului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfarsitul lumii Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap. Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga. Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile.Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazand la nimeni lumina cunostintei.
SF CHIRIL Sa nu te tulburi daca vei auzi ca merg pâna la varsarea sângelui episcopi împotriva episcopilor, clerici împotriva clericilor si popoare împotriva popoarelor. Lucrul acesta a fost scris mai dinainte. Nu te uita la cele ce se petrec acum, ci la cele scrise! Nu trebuie sa pieri si tu daca pier eu, dascalul tau! Se poate ca ucenicul sa fie mai bun decât dascalul si sa fie întâiul cel ce vine cel din urma (Matei 20, l6), pentru ca Domnul îi primeste si pe cei care au venit în ceasul al unsprezecelea (Matei 20, 6-9). Daca între apostoli a fost vânzare, te mai miri daca între episcopi este ura de frati? Semnul acesta nu priveste numai pe conducatori, ci si popoarele, într-adevar. Domnul zice: “Din pricina înmultirii faradelegii dragostea multora se va raci”
Sf. Cosma al Etoliei scrie: “clericii vremurilor de pe urmă vor fi răi şi necredincioşi”.
Sf. Chiril zice: “se vor certa episcopii între ei si preoţii între ei”. Ura şi decăderea clericilor va fi atât de mare, încît numai foarte puţini dintre preoţi vor păstra neveştejită credinţa lor; iar credincioşii vor fugi kilometri ca sa întâlnească un preot bun. Cei mai mulţi vor cădea sau cu trupul sau din cauza banilor şi atunci se vor certa mulţi unii cu alţii. Fiind dezlegat, Lucifer va lupta cu ură împotriva conducătorilor Bisericilor; va semăna discordia necredincioşilor contra acestora, şi astfel Lucifer se va interesa numai pentru afirmarea celor lumeşti, a lăcomiei celor iubitori de avere, a luxului şi a disputelor neîncetate. Acestea toate nu trebuie sa-i deznadajduiască pe creştini, ci sa-i întărească şi să-şi asume obligaţia informarii tuturor oamenilor din jurul lor, pentru ca sa-i ferească a se însemna cu semnul lui Antihrist.
Sf. Cosma al Etoliei scrie: “în zilele cele din urmă având nevoie de apostoli, apostoli vor fi toţi”. Adevăraţii apostoli se vor cunoaşte după fapte şi după cunoştinţele lor, pentru că cel sfătuit de prea puţinii clerici rămaşi va putea cu greu să nu se însemneze, fiindcă cei mai mulţi dintre aceştia vor adera la Antihrist şi vor lupta cu puterea satanei si cu mânie împotriva creştinilor care nu se vor însemna; mulţi vor trăda şi se vor lepăda de credinţa dreaptă.
