In "Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor" se indeamna la partajarea "oplatek"-ului

CAND ESTE SAPTAMA DE RUGACIUNE PENTRU UNITATEA CRESTINILOR?

 Cum deja ne-am obisnuit, si anul acesta, intre 18 si 25 ianuarie, are loc  "Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor", cand, peste tot, vor avea loc diferite manifestari in acest sens. 

Mai precis, pentru Emisfera nordica, cea de-a treia saptamana din ianuarie a fost propusa "in 1908 de catre Paul Wattson de asa maniera, pentru a acoperi perioada intre sarbatorile Sfantului Apostol Petru si a Sfantului Apostol Paul. Aceasta alegere, avand, deci o semnificatie simbolica. In Emisfera de Sud, unde luna ianuarie este o perioada de vacanta de vara, s-a preferat adoptarea unei alte date, in jurul Cincizecimii, ceea ce este, de asemenea, o alta data simbolica pentru unitatea Bisericii".

De remarcat aici ca, in Biserica Ortodoxa, sarbatorirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel are loc in aceeasi zi, in data de 29 iunie, si prin urmare, nu tinand cont de calendarul ortodox, s-a propus aceasta saptamana. Alegerea este, in mod evident, conforma cu calendarul catolic, cand pe 18 ianuarie este sărbătoarea catedralei Sfântului Petru din Roma, iar pe 25 ianuarie, sărbătoarea convertirii  Sfantului Pavel.

Pe de alta parte, alegerea unei date in perioada Cincizecimii, pentru Emisfera sudica, nu este nici ea fara o anume semnificatie, fiind in consens cu duhul renasterii harismatice al acestor vremuri.

ELABORAREA PROIECTULUI DE TEXT PENTRU "SAPTAMNA DE RUGACIUNE"

1.Mecanismul institutional

"Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor" are o tema specifica pentru fiecare an, care este pregatita de o comisie. Aceasta se constituie incepand cu anul 1968, cand debuteaza in mod oficial colaborarea intre "Comisia de Credinta si Constitutie" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor si Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor.

"Comisia de Credinta si Constitutie", al carui sediu este la Geneva, este compusa din 120 de membri si este formata din responsabili ai Bisericilor, clerici, laici, profesori universitari teologi,  care vin din lumea intreaga, fiind desemnati de Bisericile din care fac parte. Treizeci dintre acesti membrii formeaza "Comisia permanenta de Credinta si Constitutie", care se reuneste cel putin la fiecare 18 luni, si indica orientarile si programul de studiu pentru Comisia de Credinta si Constitutie. Asa cum se vede din lista membrilor acestei comisii, putem nota ca fac parte din ea si IPS Hilarion Alfeyev (Biserica Ortodoxa Rusa), Pr. Prof. Dr. Viorel Ionita si Pr. Dr. Michael Tita (Biserica Ortodoxa Romana), Prof. Paul Meyendorff (Biserica Ortodoxa din America).

Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor este in mod strans legat de Conciliul Vatican II cand Sfantul Scaun creaza o structura consacrata in mod unic problemelor ecumenice. Acest Consiliu vrea "sa dezvolte dialogul si colaborarea cu celelalte Biserici si Comunitati ecleziale", colaborand in special cu Comisia Credinta si Constitutie, implicandu-se in angajamente cu Biserica Ortodoxa; Biserica Copta Ortodoxa; Comunitatea Anglicana; Federatia Luteriana mondiala; Alianta Reformata mondiala; Consiliul Metodist mondial; Biserici crestine (Discipolii lui Hristos); responsabili ai Bisericilor penticostale.

Asadar din 1968, in fiecare an, o comisie interconfesionala, ce apartine acestor organisme, se reuneste in diferite locuri din lume pregatind un text si un program, de la care se pleaca, pentru a organiza diferite manifestari in lumea intreaga. Versiunea definitiva a acestui text este trimisa Bisericilor membre si diocezelor romano-catolice, care sunt invitate sa-l traduca si sa-l adapteze contextului specific pentru a putea fi folosit. 

 Organizatorii "Saptamanii de rugaciune pentru unitatea crestiilor" din fiecare oras se reunesc astfel, pregatind, inainte, manifestarile care vor avea loc. Fiecare Biserica membra sau comunitate ecleziala trebuie sa trimita reprezentantii sai pentru alcatuirea programului. Astfel o echipa interconfesionala poate cuprinde: un preot ortodox grec, un reverend anglican, un reprezentant al ecumenismului catolic, un credincios ortodox roman, un protestant malgas, un adventist de ziua a 7-a, etc. Asadar depinde de abilitatea acestor membrii de a accepta sau nu anumite lucruri care vor face parte din program, si de a propune lucruri specifice credintei sale sau care sunt de natura simbolica pentru unitatea crestinilor. De exemplu, propuneri care se pot face pentru a face parte din program pot fi: invocarea Duhului Sfant spunand rugaciunea Imparate Ceresc; plantarea unui arbore de catre toti reprezentantii Bisericilor; depunerea unei bucati de tesut cu mai multe culori pe altar, in semn de avansare in slujirea ecumenica; cantarea la trompeta sau la chitara a unor cantece-rugaciuni; toata lumea se inlantuie pentru a spune rugaciunea Tatal nostru; partajarea unei paini azime etc.

 Dupa alcatuirea programului are loc, in timpul "Saptamanii de rugaciune pentru unitatea crestinilor", acest spectacol religios la care sunt invitati toti membrii parohiilor sau comunitatilor respective. Cu aceasta ocazie oamenii de rand pot vedea cat de mult s-a avansat in unirea "tuturor crestinilor" si sunt coparticipanti la aceste evenimente.

In mod general ortodocsii evita sa participe la astfel de manifestatii, dar cateodata sunt siliti de imprejurari. Implicarea insa este de la vladica la opinca si vrand-nevrand ne trezim ca suntem roti de caruta ce trec prin hartoape si noroi, sau chiar precum niste animale necuvantatoare si nestiutoare care trag sau imping la caruta ecumenismului, in timp ce "vizitiul" care o mana sta bine mersi si imprima directia.

2. Tema proiectului care este propusa in fiecare an

In 2001 proiectul de texte a fost elaborat in Romania, in urma reuniunii pregatitoare de la Casa de Odihna, avand ca tema: "Eu sunt calea, adevarul si viata" (In. 14, 1-6).

Anul acesta, propunerea pentru organizarea "Saptamanii de rugaciune" a fost pregatit inca din 2010 de o echipa pluriconfesionala din Polonia, formata din romano-catolici, vetero-catolici, ortodocsi si protestanti, si care a stabilit un program ce poate fi adaptat "realitatilor diferitelor locuri si tari. Aceasta, tinand cont de practicile liturgice si devotionale locale, cat si de contextul socio-cultural. O astfel de adaptare trebuie sa fie rodul unei colaborari ecumenice", asa cum se vede ca este specificat in documentul ce se poate gasi pe site-ul Consiliului Mondial al Bisericilor, din care am citat pana acum, si din care vom cita si in continuare.

Textul programului a fost adoptat la reuniunea Comitetului international numit de catre Comisia pentru Credinta si Constituite a Consiliului Ecumenic al Bisericilor si a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor.


Tema propusa pentru 2012 este: “Toti vom fi transformati prin biruinta Domnului nostru Iisus Hristos” (“Tous, nous serons transformés par la Victoire de notre Seigneur Jésus Christ“), pornind de la textul din 1 Cor. 15, 51-58. 


Acest text biblic ce vorbeste despre transformarea omului in Iisus Hristos, prin care se biruie pacatul, este utilizat de aceasta data, in context ecumenist pentru a sugera alte transformari de ordin confesional, caci asa cum se specifica in introducerea facuta pentru Slujirea ecumenica: “Unitatea pentru care noi ne rugam cere poate reinnoirea anumitor forme de viata ecleziala cu care noi suntem familiari. Aceasta unitate este mai mult decat “confortul” unei relatii de prietenie si colaborare“. In acest sens, in timpul slujirilor ecumeniste, sunt propuse anumite gesturi care sa vorbeasca lumii despre transformarile ce au loc, unele fiind citate mai sus.

3. Propuneri ce pot aparea intr-o slujba ecumenista

Un exemplu ar putea fi cel din anul acesta, cand la Lyon, Régine Mairie delegata pentru ecumenism pentru dioceza catolica, a propus ca vineri, 20 ianuarie 2012 - cand este prevazuta “slujirea comuna”, inregistrata si retransmisa pe France 2, duminica 22 ianuarie la ora 11 (ora Frantei) -, doua persoane sa vina si sa depuna pe altarul bisericii catolice, o banda de tesatura colorata, “simbol al unei avansari in slujirea” ecumenista.

Propunerile, in schimb nu se opresc aici, si, asa cum vom vedea in continuare, echipa poloneza care s-a ocupat de construirea proiectului pentru “Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor” indeamna la partajarea unei paini (azime), numita “oplatek” adusa in timpul rostirii unui Crez. Desi in textul propus se precizeaza ca nu este Euharistia  (Bien que ce ne soit pas l’Eucharistie, cela y ressemble tout de même et symbolise la présence de Celui qui est né dans une Maison du Pain (à Bethléem) et qui s’est fait le Pain de la Vie – pag.14) totusi, se precizeaza si ca seamana si ca “in acelalsi mod simbolizeaza prezenta Celui care S-a nascut intr-o Casa a Painii (Bethleem) si S-a facut Paine a vietii“.

Uitandu-ne peste programul de rugaciune pe care il propun ar fi de remarcat ca nu degeaba in aceasta liturghie, asa cum chiar ei o numesc (pag. 13), regasim acelasi cadru al unei messa catolice. Si chiar daca ea poate fi adaptata “realitatilor diferitelor locuri si tari”- presupunand, de exemplu, ca in loc de oplatek intr-un oras s-ar putea aduce cozonac, sau sa fie citite alte texte de rugaciune decat cele propuse de ei - se vede foarte clar cum se tinde spre gasirea unui cadru liturgic ecumenist, a unei slujbe liturgice interconfesionale.



Intr-un final se va putea concluziona cine a participat la astfel de intalniri (catolici, protestanti, ortodocsi, etc), care a fost raspunsul lor si in ce fel, pentru a se putea sti in ce stadiu de slujire ecumenista ne aflam, si la ce etapa se va trece in viitorul apropiat. Aceste date raportate de responsabilii cu ecumenismul, Consiliului Mondial al Bisericilor, va permite inscrierea unor noi etape pe agenda ecumenista, iar “Saptamana de rugaciune pentru unitatea cresitnilor” poate fi vazuta ca un pilot de incercare pentru o conslujire sincretista.

 ***

In cele ce urmeaza va fi prezentata traducerea, din franceza, a textului propus de echipa poloneza, pentru slujirea ecumenista.


UPDATE: A se vedea traducerea integrala facuta de catolici aici: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20120102 

INTRODUCERE

Slujirea ecumenista pentru Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor 2012 vine din Polonia unde un grup ecumenist a compus o liturghie plecand de la experienta crestinilor polonezi care au cunoscut atat perioade de bucurie cat si momente de adversitate. Istoria Poloniei a fost marcata de o serie de infrangeri, victorii, invazii, de impartiri si opresiuni ale puterilor straine si a fortelor ostile. Lupta permanenta pentru a ajunge la sfarsitul oricarei forme de inrobire si dorinta de libertate constitue o trasatura particulara a istoriei poloneze.

Slujirea are ca tema 1 Corinteni 15, 51-58, unde este vorba de puterea transformatoare a credintei in Hristos, aceasta fiind pusa in mod special in raport cu rugaciunea noastra pentru unitatea vizibila a Bisericii, Trupul lui Hristos. Rugandu-ne si lucrand pentru deplina unitate vizibila in Biserica vom fi noi insine – ca de altfel si traditiile carora apartinem – schimbati, transformati si ajungand asemenea lui Hristos.


Este o perspectiva entuziasta dar aceasta poate totusi sa ne sperie! Unitatea pentru care noi ne rugam cere poate reinnoirea anumitor forme de viata ecleziala cu care noi suntem familiari. Aceasta unitate este mai mult decat “confortul” unei relatii de prietenie si colaborare. Ea cere din partea noastra vointa de a renunta la concurenta noastra mutuala. Trebuie ca sa ne deschidem unii catre altii, daruind si acceptand de a primi in schimb, pentru a putea intra cu adevarat in noua viata in Hristos, care este singura adevarata victorie.

DERULAREA SLUJIRII (prezentare pe scurt)

A Deschidere
Dupa obiceiul local poate avea loc un imn de intrare, urmat de o rugaciune de deschidere si un act de pocainta.

B.  Cuvantul lui Dumnezeu
Sunt 3 lecturi biblice. Citirea din 1 Corinteni 15 este fundamentala, tinand cont de tema. Acest moment va fi urmat de o predica sau de un alt tip de comentariu. Crezul, de asemenea poate sa urmeze.

C. Rugaciune pentru unitate si transformare
Intentiile de rugaciune de mijlocire sunt orientate asupra unitatii si transformarii situatiilor diverse. Aceste rugaciuni sunt urmate de “semnul pacii”.

Semnul pacii si partajarea de oplatek
In Polonia, exista obiceiul de a partaja o paine azima numita “oplatek” (la plural “oplatki”), acasa, incainte de masa din Ajunul Craciunului, la biserica in ziua de Craciun, si chiar si la locul de munca. Acest obicei este foarte drag polonezilor – fie ca au ramas in Polonia sau au plecat in strainatate – astfel incat este practicat chiar printre membrii diferitelor confesiuni crestine si chiar necredinciosi. Fiecare primeste un “oplatek”. Se partajaja pe urma, rupandu-se o bucata din cel pe care il tine altcineva (in mana) si se mananca. Facand aceasta se adreseaza urari. Aceasta partajare a “oplatek”-ului exprima unitatea, dragostea si iertarea intre cei la care Mantuitorul a venit. Cu toate ca nu este Euharistia, aceasta se aseamana si simbolizeaza prezenta Celui care S-a nascut intr-o Casa a Painii (ceea ce semnifica Bethleem) si care S-a facut Paine a Vietii.

Daca nu dispunem de oplatek, nici de paine azima se poate lua paine obisnuita.

Acest schimb al “semnului pacii” se poate face dupa obiceiul local, daca este preferabil.

D. Incheiere
Aceasta cuprinde o Rugaciune de angajare, bazata pe tema respectiva a celor 8 zile. Slujirea poate sa se termine printr-o binecuvantare care se poate da dupa obiceiul local.

DERULAREA SLUJIRII (detaliat)

(P: Cel ce prezideaza slujirea; L: Cel ce citeste; A: Adunarea)

 

A Deschidere

Imn de intrare

(In acest timp, membrii clerului si persoanele care intervin in timpul slujirii pot sa intre in procesiune)

P: Slava Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu si comuniunea Sfantului Duh sa fie totdeauna cu voi cu toti.
A: Si cu duhul tau.

 

Introducere
Dupa aceasta deschidere sau prezentarea persoanelor prezente, poate sa aibe loc o scurta introducere ce permite prezentarea temei. Cel ce prezideaza poate spune, de exemplu:

 

P: Va voi anunta o taina. Noi nu vom muri toti, dar toti vom fi transformati.
A: Slava Domnului care ne-a dat biruinta prin Domnul nostru Iisus Hristos.
P: In Hristos, Dumnezeu este Biruitor.

Biruinta trece prin efort si lupta. Rugandu-ne si luptand pentru deplina unitate a Bisericii, noi vom fi noi-insine – ca de altfel si traditiile carora apartinem – schimbati, transformati si asemenea lui Hristos. Crestinii vor sa faca acest efort impreuna, fara triumfalism, in smerenie, servind pe Dumnezeu si aproapele dupa exemplul lui Iisus Hristos. Pentru ca noi lucram pentru unitate, atitudinea pe care o vrem este sa cerem lui Dumnezeu sa fim impreuna.

 

Rugaciunea de deschidere

P: Dumnezeule Atotputernic, prin Hristos, Tu ne-ai spus ca cel care vrea sa fie primul sa se faca ultimul, si servitorul tuturor. Ne punem in prezenta ta, stiind bine ca prin puterea crucii ai castigat. Te rugam pentru ca Biserica Ta sa fie una. Invata-ne sa acceptam cu smerenie ca aceasta unitate sa fie un dar al Duhului Tau. Prin el sa ne schimbam, sa ne transformam si sa fim asemenea Fiului Tau, Iisus Hristos.
A: Amin.

 

Rugaciune de pocainta

P: Dumnezeule Atotputernic, cu toate ca unitatea ne-a fost data in Hristos, noi persistam in dezbinarea noastra.
A: Doamne miluieste!
P: Ne impietrim inimile cand auzim Evanghelia. Miluieste-ne pe noi!
A: Doamne miluieste!
P: Nu te servim in fratii si surorile noastre. Miluieste-ne pe noi!
A: Doamne miluieste!
P: Neascultarea lui Adam si a Evei ne-a adus suferinta si moartea, si creatia s-a vatamat si dezbinat. Miluieste-ne pe noi!
A: Doamne miluieste!
(Pastram un timp de tacere)
P: Dumnezeu Atotputernic sa ne miluiasca si sa ierte pacatele noastre si sa ne conduca la viata eterna.
A: Amin

 

 

B. Cuvantul lui Dumnezeu
Lecturi biblice: Habacuc 3, 17-19; 1 Corinteni 15, 51-58; Ioan 12, 23-26.
Imn/Cantare

Predica
timp de liniste sau muzica instrumentala

 

Crezul (de exp. Simbolul Apostolilor sau cel de la Nicea-Constantinopol)

Imn/Cantare

 

In acest moment se aduce “oplatki” si se plaseaza pe o masa centrala.

 

C. Rugaciuni pentru unitate si transformare

P: Uniti in Hristos care ne da biruinta, sa ne rugam Domnului:
Pentru Biserica, Trupul lui Hristos: pentru ca sa traim cu adevarat aceata unitate, ca sa primim Sfantul Duh. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.

P: Pentru responsabilii Bisericilor noastre: ca sa fie fideli unitatii la care sunt chemati toti crestinii. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.
P: Pentru toate natiunile din lume: ca ele sa traiasca in pace unele cu altele si ca ele sa promoveze dreptatea pentru toti. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.
P: Pentru toate fiintele umane: ca sa fim buni administratori pe pamant. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.
P: Pentru toti concetatenii nostri: ca sa fim transformati si ca sa stim sa ne ingrijim unii de altii. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.
P: Pentru bolnavi si pentru cei care sufera, ca sa fie transformati prin prezenta Ta care vindeca. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.
P: Pentru ca toate familiile si toate caminele, ca incercarile si bucuriile lor sa isi gaseasca plenitudinea in dragostea Ta. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.
P: Pentru muribunzi, ca sa fie reconfortati de prezenta Ta. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.
P: Doamne, fii in mijlocul nostru si acorda-ne unitatea si pacea.
A: Amin.

 

Rugaciunea catre Domnul
P: Cand discipolii cer lui Iisus: “Invata-ne sa ne rugam“, El le raspunde: “Cand va rugati, spuneti:
A: Tatal nostru… (Poate fi cantat).

 

 

Semnul pacii si partajarea “oplatek”-ului

In Polonia, exista obiceiul de a partaja o paine azima numita “oplatek” (la plural “oplatki”), acasa si la biserica, de Craciun.Fiecare primeste un “oplatek”. Se imparte pe urma, rupandu-se o bucata din cel pe care il tine altcineva in mana si se mananca. Facand aceasta se adreseaza urari. Aceasta partajare a “oplatek”-ului exprima unitatea, dragostea si iertarea. Va invitam sa faceti acest gest in semn de pace si unitate.

P: Pacea Domnului sa fie cu voi totdeauna.
A: Si cu duhul tau.
P: Sa schimbam un semn de pace.

 

D. Incheiere

Imn (o colecta se poate face in timp ce se canta)

 

Rugaciune de angajare

P: Ne amintim ce spune Apostolul Pavel in Prima Epistola catre Corinteni (1 Cor. 15, 57-58):

Sa dam slava lui Dumnezeu, care ne-a adus biruinta prin Domnul nostru Iisus Hristos; Astfel, fratii mei iubiti, sa fim fermi, neclintiti, facand mereu progrese in lucrarea intru Domnul, stiind ca osteneala voastra nu este in zadar in Domnul.

Binecuvantat sa fie Domnul, care ne conduce la unitate!
Parinte, iti consacram aceasta saptamana de rugaciune pentru aprofundarea unitatii noastre in Hristos. El a invins moartea, si ne-a chemat la o viata noua in duh. Si te rugam sa fim:

P: Transformati de Hristos Cel ce Slujeste -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
P: Transformati de atenta rabdare a Domnului -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
P: Transformati de Slujitorul care Sufera -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
P: Transformati de biruinta Domnului asupra raului -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
P: Transformati de pacea Domnului Inviat -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
P: Transformati de dragostea neclintita a lui Dumnezeu -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
P: Transformati de Pastorul cel Bun -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
P: Uniti in imparatia lui Hrostos -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!

 

 

Binecuvantare de final

Binecuvantara poate fi data de responsabilii diverselor Biserici, dupa formula urmatoare sau alta:

P: Domnul sa fie cu voi.
A: Si cu duhul tau.
P: Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va pazeasca.
Dumnezeu sa faca sa straluceasca pe chipurile voastre si sa va acorde slava.
Fie ca Domnul sa va pazeasca sub privirea Sa si sa va dea pace.
A: Amin.

Sau:

P: Dumnezeul Atotputernic sa va binecuvinteze, Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
A: Amin.
P: Mergeti in pacea Domnului!
A: Dam slava lui Dumnezeu!

 

Imn de incheiere

 

Imn al Fraternitatii ecumenice internationale (versuri de Barbara Kilar si Josef Budniak pe muzica compozitorului Wojciech Kilar) – compus in 1990

Vino la noi Doamne acum si imparateste in inimile noastre.
Fi calauza noastra acum si totdeauna.
Aduna-ne si fa sa fim unul.
Fa din noi poporul lui Dumnezeu in unitate.
Doamne, fi pentru noi adevarul si calea,
Indeplineste proiectele Tatalui si fa unitatea noastra.
Vino, si vezi viata noastra si da-ne pacea.
Fa ca noi sa fim uniti in Iisus Hristos, Domnul nostru.
Amin.

Sfantul Maxim Marturisitorul despre bucuria in intristari

Intrebare: "Intru aceasta va bucurati putin acum, macar ca trebuie sa va intristati in multe feluri de incercari" (1 Petru I, 6). Cum, intristat fiind cineva in incercari, poate sa se bucure intru cele ce se intristeaza?

Raspuns: Cuvantul adevarului cunoaste doua feluri de intristari: una ascunsa in suflet, iar alta aratata prin simtire. Cea dintai [a sufletului] cuprinde tot adancul sufletului, lovit de biciul constiintei; iar cea de-a doua se intinde peste toata simtirea, care se aduna din revarsarea ei naturala, sub povara durerilor.

[Acum numeste intristare durerea simtirii].

Cea dintai este urmare a placerii traite cu simturile, iar cealalata a bucuriei din suflet

 [bucuria duhovniceasca inseamna o comprimare a placerilor senzuale, precum placerile senzuale produc intristare in suflet n. Dumitru Staniloae (n. DS)][Intristarea sufletului este urmarea placerii simturilor, caci din aceasta se naste intristarea sufletului. De asemenea, intristarea trupului este urmarea placerii sufletului, caci bucuria sufletului se face intristarea trupului.][Bucuria sufleteasca e concomitenta cu asceza trupeasca.(n DS)].

Mai bine zis, una este urmarea patimilor de bunavoie ale simturilor, iar cealalta a celor fara de voie

[Patimile de bunavoie sunt cele pacatoase. Ele produc intristare sufletului. Patimile fara de voie sunt durerile, stramtorile. Ele produc intristare simturilor (n. DS)].

Caci intristarea este, dupa parerea mea, o dispozitie din care lipseste placerea. Iar lipsa placerilor e adusa de osteneala. Osteneala, la randul ei, e provocata in chip vadit de lipsa deprinderii naturale sau pierderea ei! Iar lipsa deprinderii naturale e produsa de imbolnavirea puterii ce se afla prin sine la dispozitia deprinderii. Aceasta boala a puterii ce se afla prin fire la dispozitia deprinderii vine din reaua intrebuintare a lucrarii ei naturale. In sfarsit, reaua intrebuintare a lucrarii ei consta in miscarea puterii spre ceea ce nu e potrivit cu firea si nu are consistenta.

Dar precum cunoaste Scriptura doua feluri de intristari, la fel cunoste doua feluri de ispite.

[Intristarea este de doua feluri. Una este a simtirii, nascandu-se din lipsa placerilor trupesti, iar alta a mintii, producandu-se din lipsa bunurilor sufletului. Dar tot de doua feluri zice ca sunt si ispitele. Unele sunt cu voie, altele fara de voie. Cele cu voia sunt, pe de o parte, pricinile placerii trupesti a simturilor, pe de alta, ale intristarii din suflet. Caci numai pacatul savarsit intristeaza sufletul. Iar cele fara de voie, care se arata in stramtorarile involuntare, sunt pricinile placerii din suflet si ale durerii trupesti a simturilor.] 

Unul cu voia si unul fara de voie, unul creator de placeri voite, celalalt aducator de dureri fara de voie

[Ispita fara de voie, care e o suferinta, un necaz, o ostenala, e mai potrivit sa se numeasca incercare. Este si ea o ispita, intrucat suferinta il face si ea pe om adeseori sa pacatuiasca pentru a scapa de ea. Dar pe cand ispita placerii (ispita in sens strans) trebuie respinsa, ispita durerii (incercarea) trebuie acceptata. Deci atitudinea fata de ele trebuie sa fie direct opuse. Rau ar fi cand s-ar respinge amandoua (indiferentism, apatie), dar si mai rau cand s-ar accepta ispita placerii si s-ar respinge a durerii. Ispita (placerii) aduce placerea simtirii si intristare sufletului, iar incercarea (durerii) aduce intristarea simtirii si bucurie sufletului. Nu te poti bucura cu sufletul si totodata desfata cu simturile, adica nu poti primi deodata si ispita, si incercarea. Deci betia si desfatarea pe care o simtim in vremea unei voluptati, desi ni se pare ca ne-a patruns toata fiinta, e numai o placere a simturilor, nu si a sufletului. Sufletul a putut sa se scufunde in acele clipe, daca nu simtim in mijlocul acelei voluptati o intristare interna ca semn al prezentei lui. Am devenit, cu alte cuvinte, in acele clipe intregi ai simturilor. In niciun caz voluptatea nu e si a sufletului (n. DS)]. 

Una este cauza intristarii din suflet, iar cealalta a intristarii dupa simturi.

[Ispita cu voie produce intristarea in suflet si creeaza placerea in simturi; iar cea fara voie naste placerea sufletului si intristarea trupului].

De acea socotesc ca Domnul si Dumnezeul nostru, invatand pe ucenicii Sai cum trebuie sa se roage le spune sa se roage sa nu le vina felul ispitelor cu voia: "si nu ne duce pe noi in ispita". (Matei VI, 13), adica ii invata pe uenicii Sai sa se roage sa nu fie lasati sa faca experienta ispitelor placerii, adica a celor voite si poftite. Iar marele Iacov, zis "fratele Domnului", invatand pe cei ce lupta pentru adevar sa nu se fereasca de felul ispitelor fara de voie, zice: "Mare bucurie sa socotiti, fratii mei, cand cadeti in felurite ispite" (Iacov I, 2), adica in incercarile care nu sunt voite si poftite si produc dureri [Domnul ne invata sa nu ajungem in ispitele cu voia, care produc placere trupului si durere sufletului; Iar marele Iacov ne indeamna sa ne bucuram de incercarile cele fara de voie, care alunga placerea trupului si durerea sufletului]. Si Domnul o arata aceasta limpede adaugand: "ci ne izbaveste de cel rau", iar marele Iacov zicand: "Stiind ca cercarea credintei voastre lucreaza rabdarea, iar rabdarea sa-si aiba lucrul ei desavarsit, ca sa fiti desavarsiti si intregi, fara nici o lipsa". "Desavarsit" este cel ce lupta impotriva ispitelor cu voia prin infranare, si in cele fara de voie staruie cu rabdarea, iar "intreg" este cel ce-si insoteste faptuirea cu cunostinta si a carui contemplatie nu este lipsita de fapte 

 [Dovada ca in mistica rasariteana contemplatia nu inseamna interactivitate, cum a fost socotita. Treapta contemplativa nu o desfiinteaza pe cea activa anterioara (n. DS)].

Asadar, intristarea si placerea fiind impartite intre suflet si simtire, cel ce cauta placerea sufletului primeste intristarea simturilor si devine cercat, desavarsit si intreg. "Cercat", intrucat a experiat prin simtire cele contrare;

[Cele contrare simturilor sunt durerile (n. DS)]; 

"desavarsit", intrucat a luptat neobosit cu placerea si intristarea din simturi prin infranare si rabdare; "intreg", intrucat pastreaza nestirbite, statornice si constante deprinderile care lupta cu dispozitiile simtirii opuse intreolalta; aceste deprinderi sunt faptuirea si contemplatia, care raman legate intreolalta si nedespartite, faptuirea vadind prin modurile ei cunostinta contemplatei, iar contemplatia purtand, ca si ratiunea, platosa virtutii cu fapta

 ["Cercat" este cel care a facut experienta durerii si a placerii trupesti, intrucat a incercat atat laura favorabila, cat si cea nefavorabila a celor trupesti. "Desavarsit" este cel ce a biruit placerea si durerea trupului prin puterea ratiunii. Iar "intreg" este cel ce si-a pastrat neschimbate deprinderile faptuirii si ale contemplatiei, prin taria dragostei de cele dumnezeiesti.]

Deci fiindca Scriptura spune ca intristarea, ca si placerea, este de doua feluri, si una se afla in suflet, iar alta in simturi, sa privim pe scurt si cauzele lor.

Intristarea din suflet este indoita. Una este pentru greselile proprii, alta pentru greselile straine. Iar cauza acestei intristari este in chip vadit placerea dupa simturi a celui ce se intristeaza sau a celor pentru care se intristeaza. 

 [Oricarei intristari din suflet ii premerge o placere a trupului]. 

Caci judecand drept, aproape ca nu este pacat in oameni care sa nu-si aiba ca inceput al nasterii sale afectiunea nerationala a sufletului fata de placerea simturilor.

[Fara legatura patimasa a sufletului cu simturile nu este in oameni pacat].  

Iar cauza placerii din suflet este, in chip vadit, intristarea dupa simturi a celui ce se veseleste si se bucura de virtutile proprii sau ale altora.

 [Cel ce domoleste trupul prin ostenelile de bunavoie bucura sufletul duhovniceste]. 

Caci dupa judecata cea dreapta aproape ca nu este virtute intre oameni care sa nu aiba ca inceput al nasterii sale intoarcerea intelapta a sufletului de la simtire

[Virtutea se naste prin instrainare de bunavoie a sufletului de trup].

 Dobandind sufletul care urmareste virtutea, aceasta desfacere de simtire, aceasta din urma se va afla in chip necesar in dureri si osteneli, nemaiavand unita cu ea puterea care nascoceste diferitele placeri in temeiul afectiunii voluntare a sufletului fata de ele

[Puterea nascocitoare de care vorbeste este puterea cugetatoare (mintala) a sufletului. Aceasta, iesind din legatura cu simturile, nu mai are cine sa se ingrijeasca de placeri pe seama trupului, printr-o afectiune de bunavoie fata de el. Ea nu se mai ocupa nici cu usurarea durerii trupului, din pricina preocuparii totale si afecutase a vointei de cele dumnezeiesti].

 Dimpotriva, aceasta putere respinge acum barbateste, prin infranare, navala placerilor firesti ale simturilor. Iar fata de ostenelile si durerile fara de voie si potrivnice firii ce vin asupra-i, ramane cu totul neinduplecata, neputand fi abatuta de la deprinderea si de la frumusetea dumnezeiasca a virtutii, de placerea cea fara consistenta. Si nu cade de la intaltimea virtutilor ca sa abata ostenelile ce vin asupra-i, pentru a cruta trupul de simtirea durerilor. Iar cauza intristarii dupa simturi este preocuparea totala a sufletului de cele conforme firii sale, pe cand placerea dupa simturi o produce in chip vadit lucrarea sufletului contrara firii lui de la cele conforme firii sale.

[Preocuparea sufletului de cele conforme cu firea se face inceputul durerii simturilor. Caci sufletul ostenindu-se pentru cele bune dupa fire nu mai este nici o putere care sa nascoceasca mijloacele ce procura placere simturilor].

 Caci lucrarea dupa fire a mintii si cea a simturilor se opun una alteia, din pricina deosebirii extreme a celor supuse lor. 

[Simturilor le sunt supuse cele sensibile, iar mintii cele inteligibile. Deci mare este deosebirea intre cele sensibile si cele inteligibile]. 

Pentru ca cele supuse mintii sunt entitatile spirituale si necorporale pe care le sesizeaza dupa fiinta; iar cele supuse simturilor sunt lucrurile sensibile si corporale pe care le percep ele de asemenea prin fire. Deci fiindca nu e cu putinta mintii sa strabata la cele spirituale inrudite cu ea fara contemplarea lucrurilor sensibile, asezate la mijloc, iar aceasta nu se poate face fara lucrarea simturilor care o intovaraseste si care e inrudita cu lucrurile sensibile

[Mintea, indata ce socoteste lucrarea simturilor ca proprie, se incalceste in infatisarile lucrurilor sensibile si nascoceste placeri pe seama trupului, neputand strabate dincolo de natura celor vazute, fiind retinuta de legatura patimasa cu simturile], 

pe drept cuvant daca se lipeste de infatisarile celor vazute, socotind lucrarea simturilor care o intovaraseste drept o lucrare naturala

[Cel ce preface legile lucrurilor, prin imitare, in legea sa este un virtuos, facand rationala miscarea celor lipsite de ratiune. Iar cel ce preface legea sa in legile altora, prin imitare, e un patimas, schimband ratiunea in ceea ce este lipsit de ratiune], 

cade din cele spirituale si conforme firii, prinzandu-se asa zicand cu amandoua mainile de cele corporale si contrare firii. Purtata apoi de acestea in chip nerational (din pricina simtirii care a biruit-o), mintea, pe  de o parte, naste intristarea din suflet, intrucat acesta  e lovit de biciuirile dese ale constiintei, iar pe de alta, produce placerea din simtire, ingrasand-o cu nascocirile mijloacelor de desfatare a trupului. Daca insa mintea, de la prima atingere prin simturi cu cele vazute, taie infatisarea acestora si contempla ratiunile duhovnicesti ale lucrurilor curatite de figurile asezate pe ele, produce placerea din suflet, nemaifiind retinuta de nici unul dintre lucrurile vazute prin simturi, si naste intristarea din simtire, aceasta fiind lipsita de toate lucrurile naturale sensibile. Caci acolo unde simturile sunt carmuite de ratiune in contemplarea celor vazute, trupul e lipsit de toata placerea dupa fire, neavand simturile slobode si dezlegate de lanturile ratiunii ca sa slujeasca placerilior

[Cand stapaneste in noi ratiunea, aceasta chinuie in mod necesar trupul, care ii slujeste uneori in vederea virtutii][Deci pentru Sfantul Maxim cele doua placeri, din suflet si din simtire, nu pot fi in niciun caz impreuna. Nu le poate avea cineva deodata pe amandoua. Dimpotriva, placerii din suflet ii corespunde durerea din simtire si viceversa. Omul deci trebuie sa aleaga deodata cu placerea din una, durerea din cealalta. In textul grec pretutindeni se vorbeste de "simtire". Eu am tradus uneori prin "simturi". Este vorba de lucrarea simturilor, de perceptie, la care se poate asocia o placere sau o intristare (n. DS)]

Daca deci, precum am spus, intristarea sau durerea sufletului (caci sunt unul si acelasi lucru) e produsa de placerea din simtire, iar intristarea sau durerea simtirii de placerea din suflet, pe drept cuvant cel ce doreste si nadajduieste viata "pastrata in cer spre mostenire nestricacioasa, neprihanita si nevestejita, prin invierea din morti a Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos" (1 Petru, I, 3), are in suflet o veselie si o bucurie negraita, bucurandu-se neincetat de nadejdea bunurilor viitoare, dar in trup si in simtire poarta intristare sau ostenelile cauzate simtirii de feluritele incercari si de durerile prilejuite de ele. Caci orice virtute ese insotita de placere si de durere: durerea pentru trup, care se lipeste de simtirea dulce si lina, si placerea pentru suflet, care se desfata in duh cu ratiunile curatite de tot ce cade sub simturi.

Se cuvine deci ca mintea, intristandu-se in viata aceasta (caci asa cred ca se intelege "acum") cu trupul pentru multele stramtorari ce-i vin din incercarile pentru virtute, sa se bucure si sa se veseleasca cu sufletul pururea pentru nadejdea bunurilor vesnice, chiar daca simtirea e apasata de durere. "Caci nu sunt vrednice patimirile timpului de acum de slava viitoare, ce se va descoperi noua" (Rom. VIII, 18), zice Apostolul.

In felul acesta se poate omul bucura, dupa parerea mea, pentru ceea ce se intristeaza. Caci intristandu-se cu trupul de virtute din pricina ostenelilor, se bucura cu sufletul de aceeasi virtute, privind la frumusetea celor viitoare ca la ceva prezent 

 [Trupul e al sufletului, iar nu sufleul al trupului. Caci cel mai mic este al celui mai mare, nu cel mai mare al celui mai mic. Deci fiindca pentru greseala dintai a rasarit in trup legea pacatului, care este placerea simturilor, iar pentru aceasta s-a hotarat moartea trupului prin osteneli si dureri, randuita spre desfiintarea legii pacatului, cel ce stie ca moartea s-a ivit din pricina pacatului spre desfiintarea lui se bucura pururea in sufletul sau cand vede cum e desfiintata legea pacatului din trupul sau prin feluritele osteneli si dureri, ca sa primeasca fericita viata viitoare in duh. Caci stie ca nu poate ajunge la aceea daca nu e golita mai inainte din trup, ca dintr-un vas, inca in aceata viata, legea pacatului, sustinuta prin afectiunea vointei fata de el]. 

Pentru aceasta frumusete cel ce se innoieste necontenit prin nasterea sufletului in duh moare in fiecare zi, asemenea marelui David (Ps. XLIII, 24; 1 Cor. XV, 31) prin renuntarea de bunavoie la trup, avand atat placerea mantuitoare, cat si intristarea folositoare.

[Placerea mantuitoare este placerea sufletului pentru virtute. Iar intristarea folositoare, durerea trupului de dragul virtutii].

 Iar prin intristare nu intelgem pe cea nerationala, a celor multi, care apasa sufletul pentru ca e lipsit de placeri sau de bucurii materiale ce starnesc in om porniri contrare firii spre cele care nu trebuie

[Cel ce e lipit de patimi si de lucruri isi duce pornirile spre cele ce nu se cuvin]

, si il fac sa fuga de cele ce nu trebuie sa fuga

[Cel ce nu primeste intamplarile care il departeaza de patimi si de lucruri fuge de cele ce nu trebuie sa fuga],

ci pe cea rationala si incercata de cei intelepti in cele dumnezeiesti, si pe cea care descopera raul prezent. Caci intristarea este un rau prezent ce se afla in suflet, cand placerea simtirii impiedica discernamantul ratiunii, sau in simtire, cand drumul sufletului inainteaza neimpiedicat in virtute, aducand cu atat mai multe stramtorari simtiri, cu cat procura mai multa placere si bucurie sufletului inchinat lui Dumnezeu, prin lumina inrudita a virtutii si cunostintei.

Din Filocalia sfintelor Nevointe ale Desavarsirii Vol. 3, Sfantul Maxim Marturisitorul

EMINESCU, poetul NEPERECHE - Nu ştiam că dor mi-era de dânsul. Versuri

[...]

Mi-l fură, Doamne, adineauri

Pe înaltul domn cu tot cu lauri.

Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,

Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,

Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa Ţară- Eminescu.

Acum am şi eu pe lume parte:

Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,

Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,

Acum nimeni nu mă poate minte.

Bine ai venit în casa noastră,

Neamule, tu, floare mea albastră - Eminescu.

[...]

(Versuri de Grigore Vieru)

Poezii de Eminescu

Eterna pace

Viața noastră e viața spumei

Și totuși, de-ar seca din fundu-i mare,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel și moartea e uitarea vieții

Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorință mare, fără nume,

Pe care-n tot adâncul o cuprinde

Bătrânul haos născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos

Cu zborul lor măsurător de vreme,

În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca și un roi ce trece,

Și-n a lor fugă fierb și se-nfierbântă,

Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate

Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,

Născând și ucizând în lume toate.

Astfel e spațiu fără fund și fine,

Iar din încrucișarea – amundurora,

Născând mișcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunnea-i muma,

Iar fiul e mișcarea, e amorul,

E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,

Pe când el însuși cu ele împreună

O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei mișcări mișcarea lor se-adună,

Cu toți în jos, toți împrejur de sine,

Toți împrejurul altor fac cunună.

Și-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,

Căci prin mișcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ține.

Și cine știi când ceasul lor va bate

Și cele trei inele s-or desface

Din a mișcării sfântă trinitate.

Și peste toți s-o-ntinde – eterna pace.

Din noaptea...

Din noaptea vecinicei uitări

În care toate curg,

A vieții noastre desmierdări

Și raze din amurg,

De unde nu mai străbătu

Nimic din ce-au apus —

Aș vrea odată-n viață tu

Să te înalți în sus.

Și dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă privește liniștit
Cu stinsele lumini.

Și dacă glasul adorat

N-o spune un cuvînt,

Tot înțeleg că m-ai chemat

Dincolo de mormînt.

Despărţire

Sa cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?

Te-as cere doar pe tine, dar nu mai esti a ta;

Nu floarea vestejita din parul tau balai,

Caci singura mea ruga-i uitarii sa ma dai.

La ce simtirea cruda a stinsului noroc

Sa nu se sting-asemeni, ci-n veci sa stea pe loc?

Tot alte unde-i suna aceluiasi pârau:

La ce statornicia parerilor de rau,
Când prin aceasta lume sa trecem ne e scris
Ca visul unei umbre si umbra unui vis?

La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porti?

La ce sa masuri anii ce zboara peste morti?

Totuna-i daca astazi sau mâine o sa mor,
Când voi sa-mi piara urma în mintea tuturor,

Când voi sa uiti norocul visat de amândoi.

Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,

Sa fie neagra umbra în care-oi fi pierit,

Ca si când niciodata noi nu ne-am fi gasit,

Ca si când anii mândri de dor ar fi deserti -

Ca te-am iubit atâta putea-vei tu sa ierti?
Cu fata spre perete, ma lasa prin straini,
Sa-nghete sub pleoape a ochilor lumini,
Si când se va întoarce pamântul în pamânt,
Au cine o sa stie de unde-s, cine sunt?

Cântari tânguitoare prin zidurile reci

Cersi-vor pentru mine repaosul de veci;

Ci eu as vrea ca unul, venind de mine-aproape,

Sa-mi spuie al tau nume pe-nchisele-mi pleoape,

Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum...

Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.

Din zare departata rasar-un stol de corbi,

Sa-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,

Rasar-o vijelie din margini de pamânt,

Dând pulberea-mi tarânii si inima-mi la vânt...

Ci tu ramâi în floare ca luna lui april,

Cu ochii mari si umezi, cu zâmbet de copil,

Din cât esti de copila sa-ntineresti mereu,

Si nu mai sti de mine, ca nu m-oi sti nici eu.

Odă (în Metru Antic)

Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;

Pururi tânar, înfasurat în manta-mi,

Ochii mei naltam visatori la steaua

Singuratatii.

Când deodata tu rasarisi în cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce...

Pân-în fund baui voluptatea mortii

Ne'nduratoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.

Ori ca Hercul înveninat de haina-i;

Focul meu a-l stinge nu pot cu toate

Apele marii.

De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,

Pe-al meu propriu rug, ma topesc în flacari...

Pot sa mai re'nviu luminos din el ca

Pasarea Phoenix?

Piara-mi ochii turburatori din cale,

Vino iar în sân, nepasare trista;

Ca sa pot muri linistit, pe mine

Mie reda-ma! 

Mai am un singur dor

Mai am un singur dor:

În linistea serii

Sa ma lasati sa mor

La marginea marii;

Sa-mi fie somnul lin

Si codrul aproape,

Pe-ntinsele ape

Sa am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,

Nu voi sicriu bogat,

Ci-mi împletiti un pat

Din tinere ramuri.

Si nime-n urma mea

Nu-mi plânga la crestet,

Doar toamna glas sa dea

Frunzisului vested.

Pe când cu zgomot cad

Izvoarele-ntr-una,

Alunece luna

Prin vârfuri lungi de brad.

Patrunza talanga

Al serii rece vânt,

Deasupra-mi teiul sfânt

Sa-si scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag

De-atunci înainte,

M-or troieni cu drag

Aduceri aminte.

Luceferi, ce rasar

Din umbra de cetini,

Fiindu-mi prieteni,

O sa-mi zâmbeasca iar.

Va geme de patemi

Al marii aspru cânt...

Ci eu voi fi pamânt

În singuratate-mi.

Nu voi mormant bogat

Nu voi mormânt bogat,

Cântare și flamuri,

Ci-mi împletiți un pat

Din tinere ramuri.

Și nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creștet,

Frunzișului veșted

Doar vântul glas să-i dea.

În liniștea sării

Să mă-ngropați, pe când

Trec stoluri greu zburând

La marginea mării.

Să-mi fie somnul lin

Și codrul aproape,

Lucească cer senin

Eternelor ape,

Care din văi adânci

Se-nalță la maluri,

Cu brațe de valuri

S-ar atârna de stânci -

Și murmură-ntr-una

Când spumegând recad,

Iar pe păduri de brad

Alunece luna.

Reverse dulci scântei

Atotștiutoarea,

Deasupră-mi crengi de tei

Să-și scuture floarea.

Nemaifiind pribeag

De-atunci înainte,

Aduceri aminte

M-or coperi cu drag

Și stinsele patemi

Le-or troieni căzând,

Uitarea întinzând

Pe singurătate-mi.

La steaua

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.

Dintre sute de catarge

Dintre sute de catarge

Care lasă malurile,

Câte oare le vor sparge

Vânturile, valurile?

Dintre pasări călătoare

Ce străbat pământurile,

Câte-o să le-nece oare

Valurile, vânturile?

De-i goni fie norocul,

Fie idealurile,

Te urmează în tot locul

Vânturile, valurile.

Nențeles rămâne gândul
Ce-ți străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile.

Stelele-n cer

Stelele-n cer

Deasupra mărilor

Ard depărtărilor

Până ce pier.

După un semn

Clătind catargele,

Tremură largele

Vase de lemn;

Niște cetăți

Plutind pe marile

Și mișcătoarele

Pustietăți.

Stol de cocori

Apucă-ntinsele

Și necuprinsele

Drumuri de nori.

Zboară ce pot

Și-a lor întrecere,

Vecinică trecere ­

Asta e tot...

Floare de crâng,
Astfel viețile
Și tinerețile
Trec și se stâng.

Orice noroc

Și-ntinde-aripele

Gonit de clipele

Stării pe loc.

Până nu mor,
Pleacă-te, îngere,
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?

Cu mâne zilele-ți adaogi

Cu mâne zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine

În astă lume a-l urma,

Precum când soarele apune

El și răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri

Cobor mereu pe-același vad,

Se pare cum că-i altă toamnă,

Ci-n veci aceleași frunze cad.

Naintea nopții noastre îmblă

Crăiasa dulcii dimineți;

Chiar moartea însăși e-o părere
Și un visternic de vieți.

Din orice clipă trecătoare

Ăst adevăr îl înțeleg,

Că sprijină vecia-ntreagă

Și-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta

Și se cufunde în trecut,

Tu ai ș-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâne zilele-ți adaogi,

Cu ieri viața ta o scazi,

Având cu toate astea-n față

De-a purure ziua cea de azi.

Priveliștile sclipitoare,

Ce-n repezi șiruri se diștern,

Repaosă nestrămutate

Sub raza gândului etern.

Rasai asupra mea

Rasai asupra mea, lumina lina,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioara;
O, maica sfânta, pururea fecioara,
In noaptea gândurilor mele vina.

Speranta mea tu n-o lasa sa moara
Desi al meu e un noian de vina;
Privirea ta de mila calda, plina,
Induratoare-asupra mea coboara.

Strain de toti, pierdut în suferinta
Adânca a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic si n-am tarie.

Da-mi tineretea mea, reda-mi credinta
Si reapari din cerul tau de stele:
Ca sa te-ador de-acum pe veci, Marie!

A se vedea si LUCEAFARUL

Polieleul - Cateva expicatii si diferite interpretari

POLIELEUL (πολυέλεος - polieleos = mult milostiv) este o cantare de lauda, din slujba Utreniei, care la praznicele Mantuitorului si sarbatori ale sfintilor (cu polieleu), inlocuieste Binecuvantarile Invierii de duminica. 

La sarbatorile Mantuitorului si ale sfintilor, polieleul este alcatuit din versete alese din Psalmii 134 ("Laudati numele Domnului...") si 135 ("Laudati pe Domnul ca este bun..."), psalmi care preamaresc in chip deosebit si lauda milostivirea lui Dumnezeu.

Dupa fiecare  verset al Ps. 135, se repeta refrenul "Ca in veac este mila Lui". Acest refren a dat si numele cantarii "Polieleu" adica "Mult milostiv, multa mila".

La sarbatorile Sfintei Fecioare, Polieleul este format din versete ale Psalmului 44 ("Cuvant bun raspuns-a inima mea..."), dupa care se repeta un fel de refren (pripeala), care incepe cu "Bucura-te..." si care reprezinta franturi din diferite imne si rugaciuni pentru Maica Domnului. 

In trei din duminicile Triodului (duminica "Fiului risipitor", a "Lasatului sec de carne" si a "Lasatului sec de branza") se adauga la Polieleul obisnuit al sarbatorilor (adica la Psalmii 134 si 135) si Psalmul 136 ("La raul Babilonului..."), care exprima plangerea si nostalgia poporului evreu dupa Tara Sfanta, atunci cand se afla in robia babiloniana, iar la crestini simbolizeaza plangerea pentru raiul pierdut. 

Un Polieleu, datand din sec. XV si pastrat in copii, in are ca autor pe Filotei monahul, fost mare logofat la curtea lui Mircea cel Batran (sec. XIV-XV).

Sursa: Dictionar enciclopedic de cunostinte religioase, Pr. Prof. Dr. Ene Braniste si Prof. Ecaterina Braniste

Psalmul 44

Psalmul 134

Psalmul 135

Psalmul 136

Psalmul 135 - Manastirea Putna

Robii Domnului - Glasul V, Mihail Buca

Polieleul - Cantat de Mihail Buca si obstea Manastirii Schitul Lacu

Psalmul 135 - Manastirea Simonos Petras

Psalmul 135 - Manastirea Hilandar

Psalmul 135 - Cantat de Prof. de muzica bizantina George Papanikolaos din Samos, Greece (1st, Pl.4th, Pl.2nd, Grave Tone)

Psalm 135 - In sarba

Psalm 135 -In slavona

ALTE LEGATURI LA CANTARI PSALTICE (pe YouTube):
- Polieleu eh. V compus de Petre Lambadariu - Theodoros Vasilikos
- Psalmul 136 (La raul Babilonului)
- Cuvant bun - Byzantion
- Cuvant bun - Schitul Lacu (I); (II)
- Cuvant Bun - Simonos Petra; Gl. V
- Psalmul 135 - In araba

PAGINI WEB:

- Orthodoxwiki: Polieleu
- ROF: Muzica bizantina in franceza
- ROF: Adaptarea cantarii bizantine pentru limbile Bisericilor Ortodoxe Locale

Sfantul Ioan Botezatorul in iconografie

Alaturi de chipul lui Hristos si de cel al Maicii Domnului, chipul Sfantului Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului ocupa un loc important in iconografia traditionali ortodoxa. Importanta care i se acorda se bazeaza pe ceea ce se spune despre el in Sfintele Evanghelii, in special de catre Hristos insusi:

"mai mult decat un proroc. Ca este acela despre care s-a scris: "Iata, Eu trimit inaintea fetei Tale pe ingerul Meu, care va pregati calea Ta inaintea Ta". Adevarat graiesc voua: nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei mai mare decat Ioan Botezatorul" (Mt. 11,9-11).

Pe iconostas, langa icoana lui Hristos, se afla intotdeauna o icoana mare care il infatiseaza.

Cateodata este asezata langa icoana Maicii Domnului cu Pruncul.

Atunci cand iconostasul are un al doilea registru de icoane, mai mici decat cele din registrul inferior, aranjate sub forma unei Deisis extinse, Botezatorul Domnului este si acolo reprezentat.

Deasupra usilor imparatesti se afla o Deisis mica sau Trimorphon, cu Hristos in centru, incadrat de Maica Domnului, in dreapta Lui, si de Sfantul Ioan Botezatorul, in stanga, amandoi intorsi spre El in rugaciune. In dreapta si in stanga icoanei Deisis restranse se afla cate sase icoane ale Sfintilor Apostoli intorsi spre Hristos, formand astfel o Deisis largita.

Sfantul Ioan Botezatorul mai apare in doua icoane ale celor douasprezece praznice imparatesti, pe suport sau murale: in icoana Botezului Domnului si in cea a Invierii sau a Pogorarii la iad.

In prima icoana este infatisat stand pe malul Iordanului, botezandu-L pe Hristos, iar in cea de a doua apare adesea impreuna cu alte figuri ale Vechiului Testament, cum ar fi dreptul Abel si regii-proroci David si Solomon.

Uneori este zugravit singur intr-un loc adecvat. Astfel, in Biserica din Daphni de langa Atena este reprezentat in iconca pronaosului (prothesis).

Daca biserica are turla, iar cupola este impodobita cu mozaicuri sau picturi murale, Sfantul Ioan Botezatorul este inclus in spatiul circular aflat in imediata apropiere a cercului care il inconjoara pe Hristos-Pantocrator, alaturi de sfintii ingeri si chiar de Maica Domnului. In acest spatiu, el se afla in partea de vest, Maica Domnului spre rasarit, iar ingerii intre ei. Toti sunt reprezentati in picioare, cu aureole.

Functional, icoana Sfantului Ioan Botezatorul din partea inferioara a iconostasului este cea mai importanta. Este zugravita la dimensiuni mari, aproape de comunitatea credinciosilor, poate fi vazuta clar de inchinatori atunci cand privesc drept spre zona usilor imparatesti - unde apar preotii slujitori - si se pot apropia de ea si o pot saruta. Aici se foloseste unul dintre cele doua tipuri de reprezentari analizate in continuare.

Sfantul Ioan Inaintemergatorul - tipul timpuriu de reprezentare

Tipul cel mai vechi de reprezentare a Sfantului Ioan Botezatorul de la iconostas, care se mai foloseste inca, il infatiseaza bust, intors spre dreapta, catre Hristos (a carui icoana se afla asezata langa a lui), cu mainile intinse spre El in rugaciune.

Una dintre cele mai vechi reprezentari de acest fel este o icoana din secolul al XV-lea aflata la Manastirea Vatoped. Aici, Sfantul Ioan Botezatorul este intors spre dreapta, reprezentat trei sferturi. Ochii si mainile sale exprima o stare de liniste in rugaciune si de forta launtrica. Parul este lung, in smocuri. Trupul este in intregime invesmantat.

Inscriptia acestei icoane, "Sfantul Ioan Inaintemergatorul", este impartita in doua si scrisa aproape de mijlocul icoanei; primul articol si cele doua cuvinte de dupa el sunt inscriptionate in dreapta sfantului; al doilea articol si cuvantul care ii urmeaza, deasupra umarului stang.

Nu se stie cand a aparut acest arhetip. Printre cele mai insemnate reprezentari bust, fara aripi, ale Sfantului Ioan Botezatorul sunt mozaicul din Biserica Hosios Lukas din Beoria (cca 1000) si cea din Biserica Daphni de langa Atena (cea 1100).

Sfantul Ioan Inaintemergatorul - tipul tarziu de reprezentare

Sfantul Ioan Botezatorul este reprezentat intreg, cu aripi, astfel: inalt, foarte slab, cu brate si picioare foarte subtiri, cu capul descoperit, cu parul lung, revarsat in smocuri pe spate si peste umeri si cu un chip care exprima credinta puternica, un caracter darz si smerenie. Poarta o tunica verde de culoarea maslinei si o mantie cafenie care lasa sa se vada un brat gol pana la umar si amandoua picioarele de la genunchi in jos. Sta in picioare intre doua creste pietroase, cu fata si trupul intoarse spre dreapta, spre Hristos, Care apare in coltul din stanga sus al icoanei, iesind din ceruri si binecuvantandu-l. Mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul sta intinsa in gest de binecuvantare, iar cu stanga tine un filacter desfasurat si o cruce lunga, foarte subtire. Pe filacter scrie, cu litere mari:

"Iata, Fiule al lui Dumnezeu, ce patimesc cei ce vadesc oamenilor pacatele lor, celor ce nu-si recunosc greseala. Iata capul meu: Irod l-a taiat".

In coltul din stanga jos se vede capul Botezatorului pe o tipsie; iar in spatele picioarelor sale se afla o secure, la radacina unui trunchi de copac, aproape de pamant.

Aceasta icoana a Sfantului Ioan Botezatorul are fundament scripturistic, Este infatisat cu aripi, dupa cuvantul pe care l-a spus Iisus, ca a fost trimis inger de la Dumnezeu. Asa cum am observat mai sus cand am vorbit de Hristos ca "Inger de mare sfat", cuvantul grecesc pentru "vestitor" este angelos, acelasi cuvant utilizat in greceste pentru inger. In iconografie, ingerii sunt reprezentati cu aripi. Asa se explica de ce Sfantul Ioan Botezatorul are aripi.

Faptul ca i s-a taiat capul la porunca lui Irod tetrarhul si a fost adus pe o tipsie este consemnat in Evanghelii (Mt. 14, 8, Mc. 6, 25, 28). Asadar, in icoana se regaseste capul sau pe tipsie. Securea de la trunchiul copacului apare chiar in cuvantul Sfantului. In timp ce propovaduia in pustia Iudeii, a spus:

"Iata securea sta la radacina pomilor si tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca in foc" (Mt. 3,10).

Inscriptia ambelor tipuri de icoane este: "Sfantul Ioan Inaintemergatorul". Cuvantul "Botezator" a fost lasat la o parte, pentru a scurta inscriptia - expresia "inaintemergatorul" este suficienta pentru a-l identifica pe Sfant.

Cea mai veche icoana cunoscuta a Sfantului Ioan Inaintemergatorul, intreg, cu aripi, se pastreaza in Serbia, la Areljie si dateaza de la sfarsitul secolului al XIII-lea. O alta icoana de acest fel, realizata un secol mai tarziu, este o miniatura dintr-o Psaltire sarbeasca, aflata la Munchen. Acest tip de reprezentare si-a gasit forma definitiva - dupa cum se stie - intr-o fresca din Paraclisul din Zoodichos Pighi din cetatea peloponeziana Geraki. Dateaza din 1431. Forma pe care a primit-o acest tip de reprezentare in acea icoana s-a pastrat de-a lungul intregii perioade de dominatie turca in Grecia si continua inca sa se foloseasca.

Constantinos Cavarnos

Sursa: Crestin Ortodox - Sfantul Ioan Botezatorul in iconografie

PAGINI WEB:

Razboi intru Cuvant:
MARTURIILE ICOANEI: BOTEZUL DOMNULUI

Sub epitrahilul duhovnicului