marți, 18 iulie 2017

P. Andrei Lemeshonok: "Atunci când ai har în lăuntrul tău vei putea și ierta, te vei și împăca, vei răbda, vei tăcea, vei purta neputințele altor oameni fără nicio condiție, fără anumite adevăruri sau judecăți omenești"



Duminica iertării


Este un moment în care oamenii totuși se adună și vin la biserică pentru a-și cere iertare unul de la altul. Înțelegeți? Poate că acest lucru nu vine chiar din inimă și nu este atât de sincer, dar atunci când omul face un oarecare efort, atunci și în acest lucru există o oarecare iluminare, atunci există ceva adevărat, ceva dumnezeiesc și atunci oamenii se luminează. Căci postul ne stă înainte, iar postul este pentru a ne pregăti pentru Paste. Înainte ne stă biruința asupra morții, iar moartea trăiește în interiorul tău: aceste supărări, anumite judecăți, unele nemulțumiri față de ceva sau față de cineva. Noi vedem multe rele în aproapele nostru. Dacă e să vorbim la general: noi suntem vinovați înaintea tuturor. Este bine dacă omul înțelege acest lucru, dar el s-ar putea să nu înțeleagă aceasta. Chiar dacă tu nu cunoști acea persoană, dar viața ta nu este perfectă, este rea. Tu vezi acest lucru și înțelegi că trăiești greșit: te complaci în păcat, te îndreptățești, îți e milă de tine, tu pierzi, tu nu păzești acea dragoste pe care ți-o dă Domnul. De aceea toți suntem vinovați unii față de alții și, desigur, față de Dumnezeu.  

Duminica iertării este o oportunitate de a schimba ceva în viața ta. Pocăința înseamnă, în general, o schimbare: să schimbam ceva. Astăzi putem face o schimbare. Chiar dacă poate mâine totul va fi la fel ca înainte, dar astăzi eu am speranța că voi schimba ceva. Doar Dumnezeu aude aceasta și ne ajuta de la an la an. De fiecare dată acest lucru se petrece într-un mod nou. Ce ține de mine: eu trebuie să spun un cuvânt, trebuie să-L aud pe Dumnezeu, să aud ce îmi va spune, ce trebuie să spun eu acum. Nu știu cum și ce să spun, dar Dumnezeu dă un anumit cuvânt, pentru că prin el să fie ajutați oamenii. Pentru că noi toți avem nevoie de dragoste. Avem mare nevoie să fim iubiți, înțelegeți? Însă dragostea aproapelui nostru este nestatornică. Dragostea omenească poate fi foarte înșelătoare. Aceasta pur și simplu nu rezistă la anumite încercări. Iar dragostea lui Dumnezeu este ceva pe care putem clădi totul, totul în aceasta lume. Aceasta este temelia a toate, înțelegeți? Atunci când ai har în lăuntrul tău vei putea și ierta, te vei și împăca, vei răbda, vei tăcea, vei purta neputințele altor oameni fără nicio condiție, fără anumite adevăruri sau judecăți omenești. De acea cred că Duminica Iertării este începutul Împărăției Cerurilor. Cred ca este începutul... Se termină aceasta atunci când ne adunăm noaptea și începem cu toții să ne salutăm reciproc: Hristos a înviat! Si moartea nu mai este... Noi trăim acest lucru în mod real, această bucurie pe care o simte omul credincios. 

Dar, dacă nu ai iertat, dacă nu te-ai împăcat cu aproapele, cum te vei împărtăși, cum vei primi dragostea lui Dumnezeu? Am auzit cazuri în care oamenii știau: acesta este ucigașul singurului meu fiu sau fiice. Eu înțeleg că femeii îi este foarte greu să spună: îl iert. Atunci eu spun: înțeleg că vă este greu, poate imposibil, dar v-ați fi dorit să spuneți aceasta? Si omul răspunde: da, cred că mi-as dori, pentru că înțeleg că creștinismul înseamnă iertare, înseamnă pocăință. Atunci Dumnezeu ajută și oamenii se împacă. Inima se liniștește. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Cred că atunci când omul iartă pe cei ce l-au jignit, pe acei oameni care i-au făcut vreun rău, aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Dar pentru ca să aibă loc această lucrare trebuie să ne încredem în Dumnezeu, să-I deschidem inima noastră. Atunci se va petrece minunea.                     


P. Andrei Lemeshonok: "omul simte plinătatea vieții atunci când în el se află Duhul lui Dumnezeu"

Dacă sufletul omului este treaz, atunci bolile trupești, care sunt inevitabile, sunt percepute ca o încercare. Acestea, dacă e să le primim cu smerenie, îl ajută pe om în maturizarea duhovnicească și atunci, desigur, biserica devine un spital.

 De ce ne îmbolnăvim?



De ce oamenii se îmbolnăvesc? Pentru că oamenii mor. Pentru că omul a ales să trăiască în felul său, pe cont propriu. Raiul, comuniunea oamenilor cu Dumnezeu a fost întreruptă. De aceea există omul din afară și omul lăuntric. Există trupul care suferă, este bolnav. Si, în general, trebuie să avem o atitudine corectă față de acest lucru, față de aceste boli: să ne smerim, să răbdam, să ne purtăm crucea. Si, există un suflet, care este, de asemenea, bolnav, dar care se poate vindeca. Si, iată, noi venim la biserică pentru ca sufletul nostru să-L găsească pe Dumnezeu, să se unească cu Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să fie în el, pentru ca Dumnezeu să învingă moartea înlăuntrul nostru. Atunci, cu adevărat, în anumite momente, chiar și în această viață vremelnică, omul simte plinătatea vieții atunci când în el se află Duhul lui Dumnezeu. Iar trupul nu-l vom mai salva. Nu vom mai slava trupul. Acesta este infectat de păcat și este sortit faptului că, mai devreme sau mai târziu, va fi mort.

Noi, trăind în acest trup, trăind în această lume, înțelegem că nu putem avea deplină încredere în noi înșine, că păcatul care trăiește în noi ne limitează. Si, la un moment dat omul înțelege că numai atunci când Dumnezeu este în el, când el caută voia lui Dumnezeu și o află, numai atunci el procedează corect, numai atunci sufletul lui se însănătoșește, adică trage concluzii corecte, vede în mod corect scopul vieții sale și are o atitudine corectă.

De altfel, vedem și la noi înșine că atunci când lăsam păcatul să intre în noi, sufletul se îmbolnăvește. Atunci noi începem să ne întristăm, începem să judecăm, începem să ne îndoim și acest lucru duce la faptul că o persoană nu-și dă seama ce face. Ea procedează greșit. Se chinuie pe sine însăși. Si acest lucru se datorează bolii duhovnicești.  Dar noi știm că, dacă sufletul omului este treaz, atunci bolile trupești, care sunt inevitabile, sunt percepute ca o încercare. Acestea, dacă e să le primim cu smerenie, îl ajută pe om în maturizarea duhovnicească și atunci, desigur, biserica devine un spital. Hristos devine Doctor și iubirea lui Hristos din slujbe, și participarea la Tainele Bisericii sunt un medicament. Este acel medicamentu cu care tratăm sufletul nostru bolnav. Sufletul trebuie să primească această iubire, să-L dobândească pe Duhul Sfânt și atunci el va birui moartea. El se va desprinde de trupul muribund, de la trupul mort și va trăi veșnic.                      

luni, 17 iulie 2017

Părintele Pantelimon Șușnea: "Omul recunoaște cumva acea frumusețe care corespunde cu frumusețea din el"

Ceea ce-l face pe om cu adevărat fericit sunt relațiile frumoase, relațiile fericitoare. Pentru a ajunge la aceste relații frumoase trebuie să înveți să pierzi, adică trebuie să ieși din logica câștigului și din logica utilitarismului.

Dacă nu ai relații frumoase, ai nevoie de lucruri. Oamenii care trăiesc într-o banalitate a relațiilor caută să se înconjoare de lucruri, caută cumva să compenseze lipsa de profunzime. Atunci când te odihnești într-o relație frumoasă uiți de tot, nu-ți mai trebuie nimic. Faptul că în ziua de astăzi ne trebuie atâta materie reflectă tocmai această sărăcie sufletească a noastră.

vineri, 14 iulie 2017

Gheron Iosif Isihastul: "aceasta este cu adevarat lipsa de care suferim noi, oamenii veacului al optulea, adică faptul de a nu recunoaște unul altuia harisma sa"


Faptele bune, milosteniile și toate bunătățile din afară nu potolesc aroganța inimii, ci lucrarea minții, durerea pocăinței, zdrobirea și smerenia, acestea smeresc cugetarea neastâmpărată.

Nu-ți lasă mintea nelucrătoare, ca să nu învețe cele rele. Nu o lăsa să privească la defectele celorlalți, deoarece, fără să-ți dai seama, te vei face împreună-lucrător cu cel viclean și nepricopsit în fapta bună. Să nu te aliezi din neștiință cu vrăjmașul sufletului tău.

Nu descoperi greșeala celuilalt ca să te îndreptățești pe tine, deoarece îndată Harul, care până acum te acoperea, le va descoperi pe ale tale. Cu cât tu îl acoperi cu dragoste pe fratele tău, cu atât Harul te va îmbrățișă și te va păzi de clevetirea oamenilor.

miercuri, 12 iulie 2017

Marius Iordăchioaia: "Toată ziua creștinul se luptă să-și ridice duhul din apele lumii ca să respire dragostea lui Hristos"


Dragostea in care cred: O ZI BUNĂ


[...]Omul rău e incapabil să se vadă și să se judece pe sine: să vadă și să judece propria viață. Omului rău îi lipsește simțul realității propriei ființe și vieți, răutatea lui e ca o armură a sufletului, care îl împiedică să vadă fața gândurilor și a inimii sale. Căci conștiința lui nu e moartă, dar e oarbă și nu poate descrie răul, ci doar să geamă sub apăsarea lui.... Un geamăt care se pierde, cu vremea, în zgomotul de fond al vieții.... 

Suntem îngropați de vii în răutate. Nu a noastră, ci a diavolului, începutul și plinirea răutății.

Sufletele noastre, de când ne naștem, ne sunt înfășurate în răutate ca într-un voal sau o haină de mort. Când îmbrăcarea sufletului nostru în răutate se desăvârșește, murim. Nu mai putem să respirăm: nici cu mintea, nici cu inima, nici cu gura. Suntem morți. Adică, desăvârșit îngropați în răutate. Și groparul nostru este lumea.

De când deschidem ochii în zorii zilei, de pretutindeni lumea dă năvală peste noi cu răutatea diavolului. De pretutindeni ne vin, lovindu-ne mintea ca o grindină neagră sau ca o bură deasă și cleioasă de petrol, veștile răutății: curvii, beții, crime, certuri, bârfe, ticăloșii și fărădelegi de tot felul, în mii de forme și variante, de la cele mai fine la cele mai grosolane, de la mișcarea inimii, la cea a popoarelor, alcătuind toate împreună ceea ce se numește ”viața lumii”..... Informațiile trec prin noi ca niște muște care vin din iad și lasă microbii morții veșnice pe sufletul nostru: milioane și milioane de muște, roiuri fără sfârșit, cărând pe piciorușele lor, în doze foarte mici, dar adunate, nopți nesfârșite de catran sufletesc. Seara trupurile adorm de oboseala trudei; dar, sufletele gem sub povara întunecată a răutății acumulate, zac ca la o repetiție pentru moartea veșnică, îmbălsămate, până la sufocare, în răutate, vlăguite de neagra lor povară....

În liniștea cea mai adâncă a nopții poți auzi cum, în mormintele pământului, se descompun trupurile sufletelor strivite de răutate....

Priveghere arhierească în cinstea icoanei Maicii Domnului Prodromița - Schitul Darvari (11 iulie 2017)


Fragmente din Privegherea arhierească la icoana Maicii Domnului Prodromița, Schitul Darvari 




- Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae Condrea, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite a Americii și Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

- Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan

- Părintele Protosinghel Ghelasie Iorga, starețul Schitului Darvari

Slavă la icoana Maicii Domnului Prodromița



Muntele Aton nepărăsind,
în România ca într-un pământ al făgăduinței,
ai venit Preacurat Chip al Fecioarei.
Care ai auzit glasul Arhanghelului cântându-ți dulcea cântare.
Vrednică fiind, de cinstea heruvimilor, întâmpinându-te astăzi,
o, Maică Pururea Fecioară.
Poporul creștin se bucură
și cu lacrimi duhovnicești sărutându-te,
îți strigă cu credință:
"O, cum luminează fața Ta, în sufletele noastre,
o, cum tămâiază văzduhul mireasmă în jurul Tău.
O, cum ne mângâie venirea icoanei tale la noi,
de Dumnezeu Născătoare, deci nu ne lăsa pre noi,
robii tăi, în viforul ispitelor.
Și să fii veșnic liman și adăpostire
și mântuire sufletelor noastre."

miercuri, 5 iulie 2017

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. "În contextul fenomenului secularizării de azi, este necesară înnoirea vieții duhovnicești și morale"

Basilica: Noi hotărâri ale Sfântului Sinod privind viața Bisericii și a societății


În zilele de 4 și 5 iulie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfășurat ședințele de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.



În cadrul acestor ședințe s-au luat următoarele hotărâri:
  • Anul 2019 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”.

  • A fost aprobată solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei de canonizare a Cuviosului Pafnutie – Pârvu Zugravul (1657-1735). Proclamarea oficială va avea loc în ziua de 6 august 2017, urmând ca Sfântul Cuvios Pafnutie să fie prăznuit anual în ziua de 7 august.

  • A fost aprobată înscrierea în Calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2017, a pomenirii Sfântului Cuvios Porfirie Cavsocalivitul la data de 2 decembrie. De asemenea, Sfântul Sinod a aprobat troparul, condacul, sinaxarul și icoana acestuia.

Mesajul luminos al Sfintei Chinotite în contextul împotrivirilor față de hotărârile Sinodului din Creta: "nu sunt îndreptățite tulburările și deznădejdea care conduc la schisme"


Cum sunt călugări athoniti care au întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu pe motiv de împotrivire față de deciziile Sinodului din Creta (2016), Sfânta Sinaxă Dublă a Sfântului Munte a publicat comunicatul de mai jos:

Kareia, 17/30 iunie 2017
Nr. F.2/32/1400
Mesajul Sfântului Munte despre
Sfântul și Marele Sinod din Creta

Sfânta Sinaxă Dublă a Sfântului Munte, întrunită astăzi 17 / 30 iunie 2017 la Kareia, în a 206-a ei ședință, fiind prezenți cei 20 de reprezentanți obișnuiți și 20 de reprezentanți extraordinari ai Sfintei Chinotite, în continuarea textelor oficiale ale Sfântului Munte deja publicate în ultima vreme – atât a poziției acestuia înainte de  Sfântul și Marele Sinod, cât și a evaluării textelor finale ale Sinodului – cu simțământul răspunderii și cu respect față de Sfânta noastră Biserică și de pliroma ei face cunoscute următoarele:

În mod continuu se observă o tulburare mocnită, provocată de cei care se împotrivesc față de hotărârile Sfântului și Marelui Sinod (Creta, 2016). Se propun delimitări și întreruperea pomenirii episcopilor noștri. Pentru că avem și noi parte de aceste tulburări, și ne aflăm în interiorul Bisericii, adresăm tuturor salutul lui Hristos Cel înviat: Pace vouă!

Tulburarea nu are motiv, devreme ce Domnul Cel înviat este cu noi.

Moaștele Sfântului Antonie cel Mare au ajuns pentru prima dată în România, la biserica Sfântul Anton – Curtea Veche din București


Basilica: Sfințirea raclei moaștelor Sfântului Antonie cel Mare | O biserică ce are aceste moaște este un liman de liniște în mijlocul orașului, a spus Patriarhul Daniel


Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat în această seară slujba de sfințire a raclei în care a fost depus un fragment din moaștele Sfântului Antonie cel Mare. Aceasta va fi așezată spre închinare în Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche, paraclis patriarhal din București.

luni, 3 iulie 2017

IPS Teofan: "Smerenia este semnul unei minți sănătoase". "Dezlegarea multor probleme pe care le avem în viață nu se poate face ocolind taina smereniei"


IPS Teofan: Smerește-te și nu vei mai suferi

Cuvânt în Duminica vindecării slugii sutașului - 2 iulie 2017



Unul din cele mai grele lucruri din viață, și le experimentăm cu toții, pe orice scară ierarhică ne aflam, este de a fi smerit. Poate este cel mai frumos, dar și cel mai dificil lucru de dobândit în lume. Si este foarte greu să fi bogat și smerit în același timp; să fi puternic și smerit în același timp; să fi mare, în diferite feluri, și să fi smerit. Si, totuși, acest ideal este așezat în fața oamenilor ca o stare sufletească de atins

duminică, 2 iulie 2017

P. Andrei Lemeshonok: "Este foarte greu să nu fii fariseu, este foarte dificil să fi o persoană care să caute o vorbire directă în rugăciune, care să caute în aproapele său frumosul și profunzimea cu adevărat"

Fariseul nu putea să-L primească pe Hristos, pentru că trebuia să devină la fel ca vameșii și păcătoșii. Dar el nu-și putea permite așa ceva, pentru că el împlinea Legea...
Atunci când piere încrederea în sine, suficiența de sine, acea conștientizare a "dreptății" sale, atunci omul începe să caute: "Unde este adevărul, Doamne, căci eu nu știu? Într-adevăr nu știu, ajută-mă! Singur nu pot, dar dă-mi putere!" Adică atunci începe adevărata viață, în care omul într-adevăr nu poate trăi fără Dumnezeu.

Suntem farisei 



Dacă omul nu sporește duhovnicește, dacă nici măcar nu încearcă acest lucru; dacă el spune: "Știu deja cum să mă rog, Îl cunosc deja pe Dumnezeu, Îi slujesc și tot ceea ce este necesar eu știu deja, și pe toate le voi face cum se cuvine" atunci, desigur, aceste este deja sfârșitul. Gata, este sfârșitul... "Le știu deja pe toate!". "Sunt pregătit!" Pregătiți pentru ce? Înțelegeți?!  De aceea, uneori este foarte dificil pentru un om să distrugă tot ceea ce el a creat, poate, în zeci de ani, prin muncă, ceea ce a dobândit, pe ce și-a clădit viața duhovnicească. Dar acelea erau niște lucruri inițiale, acea era pruncia, iar omul ar trebui să înceapă deja să se gândească și la veșnicie, la acea frumusețe negrăită, de nedescris, de necuprins. Probabil, aceasta este problema fiecărui om, dacă e sa vorbim despre un om credincios.

miercuri, 28 iunie 2017

Părintele Andrei Lemeshonok: "Oamenii s-au obișnuit deja ca în spatele unor cuvinte mari, în spatele unor expresii ecleziastice, să nu existe acea frumusețe adevărată, acel adevăr care este necesar omului pentru a trai cu Dumnezeu"


Jurnalistul ortodox trebuie să-L caute pe Dumnezeu în acele evenimente, în acei oameni, în acele situații din viață, pe care el încercă să le aducă la cunoștință, și să-și împărtășească acea percepție cu cititorul.  Este o mare responsabilitate! Pentru că foarte multe din cele ce se scriu și sunt prezentate astăzi în Ortodoxie sunt neinteresante. Oamenii s-au obișnuit deja ca în spatele unor cuvinte mari, în spatele unor expresii ecleziastice, uneori să nu existe nici o idee, să nu existe acea frumusețe adevărată, acel adevăr care este necesar omului pentru a trai cu Dumnezeu.

Să nu scrii pentru a fi pe placul timpului tău sau a puternicilor lumii acesteia, ci din inimă, cu durere. Desigur, poate că aceasta este o idealizare, este un vis irealizabil, dar, poate, către aceasta trebuie să tindem. Altfel, de ce să mai fi ortodox, de ce să mai fi creștin?

Nu trebuie să mințim, să falsificam ceva. Să nu ne mințim în primul rând pe noi, înțelegeți? Aceasta este o țintă foarte înaltă. Chiar și a fi un simplu ortodox este un țel foarte înalt. Mai ales să fii un jurnalist ortodox, un regizor ortodox, un artist ortodox... Știți, aceasta înseamnă să trăiești cu Dumnezeu, să lupți cu păcatul tău, și mereu să te nevoiești lăuntric, pentru ca păcatul tău să nu infecteze o altă persoană, pentru că suntem cu toții bolnavi de păcat. De aceea trebuie să fim în Biserică, să ne spovedim, să ne împărtășim cu regularitate, să trăim după calendarul bisericesc, să luptăm cu patimile noastre, cu iubirea de sine - căci este foarte înfricoșător atunci când un om suferă de iubirea de sine; și noi toți suferim de aceasta. Acest om [jurnalistul n.n.] dezvoltă în lucrarea sa această iubire de sine, mândria sa, patimile sale. El își admira lucrările, scrierile, articolele sale. Toate acestea sunt distructive.

Jurnalistul ortodox zidește, el cu adevărat îi ajută pe oameni să vadă duhovnicește, ceea ce se întâmplă și să-L descopere pe Dumnezeu, să tragă concluzii corecte în diferite evenimente, situații, probleme. Ar fi bine să avem jurnaliști ortodocși. Probabil că aceștia nu se nasc adesea. Pe cei care doresc să devină Jurnaliști Ortodocși - cu litera mare-, care năzuiesc spre aceasta, care încearcă să vorbească despre Lumină, îi felicit pe toți, cu ocazia sărbătorii lor profesionale. Să vă păzească Domnul, să vă mântuiți! La mulți ani!

luni, 26 iunie 2017

Poziția oficială a Schitului Prodromu cu privire la comuniunea liturgică cu Patriarhul Ecumenic și referire la cei care folosesc numele Schitului pentru a crea dezbinare în Biserică


Active News: Schitul românesc Prodromu infirmă informațiile difuzate recent în spațiul public despre nepomenirea Patriarhului Ecumenic


Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos a emis recent un comunicat în care a infirmat informații esențiale difuzate recent în mass-media.

Materialul prezintă poziția oficială a Schitului cu privire la comuniunea liturgică cu Patriarhul Ecumenic. În a doua parte se aduc clarificări în cazul unor călugări ai obștii, excluși între timp, care au răspândit informații false în numele Schitului.
 
Redăm mai jos documentul integral:

IPS Teofan: "având pe de o parte cuvântul Domnului, care nu ne înșală, că este cuvântul Adevărului, și, pe de altă parte îngrijorarea noastră, pe care o bem ca apa și o mâncam ca pâinea în fiecare zi, ne întrebăm ce avem de făcut?"

Oricum vine suferința în viața noastră, chiar dacă suntem creștini - că Dumnezeu nu înlătură suferința pentru faptul că postim, ne rugam, suntem oameni credincioși, însă dacă nu o îndepărtează, cum nu o îndepărtează nici de la cei păcătoși, omului credincios îi dă instrumentul prin care să depășească această suferință sau să-i înțeleagă rostul și, mai mult, să o transforme în cale care duce către Dumnezeu. Această este diferența între cel credincios și cel necredincios: amândoi au parte de suferință, unul însă cade sub povara ei, ridică pumnul la cer sau la aproapele, că de ce i-a venit acestă suferință, pe când cel credincios știe să poate această cruce, se folosește, și, până la urmă, prin răbdare, primește nădejde. 

IPS Teofan: "Dumnezeu nu înlătură suferința dacă suntem oameni credincioși"



Am ascultat acuma doua cuvinte din dumnezeiasca Scriptură, din Ep. către Romani a  Sf. Ap. Pavel și din Evanghelia după Matei - cuvinte rânduite să fie rostite la Sfânta Liturghie peste tot în bisericile ortodoxe. Din aceste cuvinte încercăm să reținem gânduri, adevăruri, fundamente care ne pot ajuta în viața noastră de aici și în perspectiva Împărăției Cerurilor.

vineri, 23 iunie 2017

"Sub asaltul culturii imaginii am ajuns să umblăm prin vedere, nu prin credință".Ne uităm prea mult la diversiunea lumii și prea puțin în propriile inimi


Dragostea în care cred/Marius Iordăchioaia:  CARACTERISTICA TIMPULUI NOSTRU


De două mii de ani și mai bine, creștinii sunt prigoniți... CONTINUU! 
Scriu acest cuvânt cu majusculă, pentru că se ignoră tot mai mult în zilele noastre, pare să se uite cu totul aproape, că creștinii sunt permanent prigoniți, în primul rând, de... păcătoșenia lor! Ba, aș spune și mai mult: prigoana exterioară se comportă ca o diversiune.

Icoana Maicii Domnului Prodromița și icoana Sfintei Cuvioase Parascheva izvorăsc lacrimi de mir


Icoana Maicii Domnului Prodromița din Sfântul Munte Athos a început să plângă cu lacrimi de mir, după câte se pare, Duminica, 18 iunie 2017, ziua în care sunt pomeniți Toți Sfinții Ortodocși Români. In aceiași zi a avut loc "Sinaxa națională a clericilor, monahilor și credincioșilor ortodocși" la Botoșani, unde s-au adunat cei care au întrerupt comuniunea cu ierarhii care nu au respins Sinodul din Creta. A doua zi, pe 19 iunie 2017 și la Târgoviște icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, de la biserica "Târgului", a început să izvorască lacrimi în mod miraculos.

miercuri, 21 iunie 2017

Pr. Mircea-Cristian Pricop: "Duhul Sfânt dă la o parte straturile de moloz din noi și scoate la iveală comoara, scoate la iveală chipul lui Hristos"


Condiția absolută a șederii Duhului Sfânt într-o persoană, sau într-o comunitate, sau într-o așezare oarecare este prezența adevărului.
Mai înainte de a fi în împărtășire cu Fiul, trebuie să fim în împărtășire cu Duhul Sfânt.
 ***

Emisiunea “Convorbiri duhovnicești″ – Darurile Duhului Sfânt - 15 iun. 2017

Invitat: Pr. Mircea-Cristian Pricop

Realizator: Pr. Valentin Berechet



Pr. Valentin Berechet: Părinte, încercați să ne explicați, pe înțelesul nostru, ce înseamnă Duhul Sfânt, sau dacă am pus bine întrebarea.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: In primul rând Duhul Sfânt nu este o forță lipsită de conștiință, de libertate și de alegere. Este cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi; prin urmare are atributele personale: comunicarea, împărtășirea, mintea, voința, sentimentul s.a.m.d., tot ceea ce definește o persoană integră. Nu este o forță, mai ales în perspectiva filmelor, acestora, de ultimă generație, care cumva pregătesc un fel de ideologie cu privire la forța universului, forța nu știu care, un amestec luat din toate direcțiile pentru a scoate ceva vandabil. Spre deosebire de toate acestea doctrine promovate prin intermediul cinematografiei, noi păstrăm adevărul pe care însuși Duhul Sfânt l-a mărturisit despre El, fiindcă Sfânta Scriptură este rodul mărturisirii Duhului Sfânt.

luni, 19 iunie 2017

Iconografia Sfinților Martiri Brâncoveni cu Elena Murariu



Lumina din Icoană. Iconografia Sfinților Martiri Brâncoveni (31 05 2017)



- Artistul trebuie să vină cu ceva nou, iar iconarul trebuie să se supună unui canon. Cum ați reușit să îmbinați iconarul cu artistul?
Elena MurariuIn icoană trebuie să prinzi esența. Pe măsură ce te apropii de icoană, pur și simplu tensiunile acestea care existau, adică creativitate și canon foarte strict, rigid, acestea dispar, pentru că tu înveți ceea ce nu este bine să faci, înveți care este regula. Dar, regula aceea nu este ceva care îți dă fiori, care te sperie, nu mai ai frica cea rea atunci, și ajungi să dobândești doar frica cea bună - legat de canon. Si, când ai depășit frica cea rea și ai ajuns doar la frica cea buna, ai foarte multa libertate.  

vineri, 16 iunie 2017

PS Ignatie Mureșanul: "a fi sfânt înseamnă a fi cucerit de Hristos". "Să-L vânăm pe Dumnezeu" atunci când priveghem, atunci când ne rugăm

Lumina Lumii: Cuvântul Preasfințitului Părinte Ignatie Mureșanul la hramul Tuturor Sfinților: "a fi sfânt nu înseamnă un superman în lumea credinței, o persoană specializată în minuni, nici un oracol care îți citește gândurile. Sfântul este o persoană cucerită de Hristos, centrul vieții lui este Hristos și este plin de harul Duhului Sfânt"



Cuvânt la Duminica Tuturor Sfinților


Dumineca Tuturor Sfinților este închinată celor care au avut o viață dedicată integral lui Dumnezeu. Si, am să vă spun din capul locului că un sfânt nu este un oracol, nu este o persoană specializată în minuni, ci este o persoană, un om cucerit de frumusețea viețuirii în Hristos. Acest lucru înseamnă să fi sfânt: să fi cucerit, să fi plin de Hristos.

Un mare gânditor francez, spunea un lucru foarte frumos, că nu există decât o singură tristețe și, anume, aceea de a nu fi sfânt. Sunt convins că marea majoritate dintre dumneavoastră ați auzit de faptul că este o mare tristețe să nu fi inteligent, este o mare tristețe să nu fi frumos, este o mare tristețe să nu fi împlinit din punct de vedere personal, este o mare tristețe să nu-ți întemeiezi o familie și, aș putea continua în linia aceasta, cu mai multe feluri de tristeți. Din păcate nu prea ați auzit vorbindu-se despre tristețea de a nu fi sfânt. Este - aș putea spune într-o exprimare mai metaforică -, singura dintre tristețile neclasificate de omenire, este singura neinventariată printre tristețile cu care putem să trăim noi, oamenii. Eu, personal, nu am auzit pe nimeni să-mi spună: "Părinte, sunt trist pentru că nu sunt sfânt". Ne plângem că suntem păcătoși, ne mulțumește faptul că nu suntem așa de buni pe cum ne cere Hristos, însă niciodată nu ne exprimăm tristețea de a nu fi sfinți. Si, să știți că Dumnezeu, pe fiecare dintre noi, ne-a chemat să fim sfinți.

marți, 13 iunie 2017

"În loc să-mi iau crucea, am înfipt-o la căpătâiul patului meu și l-am transformat în biserică de rit răsăritean a Eu-lui meu"


Dragostea în care cred : OARE CU NOI CE VA FI?


Pentru cei care au lăsat toate și I-au urmat Mântuitorului, asemenea lui Petru Apostolul care a pus această întrebare, răspunsul e foarte direct și exact, cu un aspect aproape matematic. Apostolii, creștini adevărați, au lăsat case, familii, prieteni, rude, ocupațiile profesionale, toată viața lor din lume. Apoi, au lăsat din lăuntrul lor, toată viața lor sufletească, toată voința, gândirea și simțirea lor, pe care le-au înlocuit cu cele ale Domnului....

Dar pentru cei care nu au lăsat toate și nu I-au urmat...

Eu unul sunt, în mod limpede pentru mine, un creștin paralitic, unul incapabil de a mă ridica din ”patul” meu, adică neputincios în a-mi desprinde inima de ”lumea mea”, de lumea ”eu-lui”meu. Mă foiesc, chiar mă foiesc artistic și ”duhovnicește” dar, nu mă ridic. Fac din patul meu amvon, dar nu mă desprind de el ca să și lucrez ce spun. Da, lumea mea e mobilată ”creștinește”, cu multă informație creștină, cu un CV ”duhovnicesc” poate mai bogat decât al altora, burdușit cu activități și cărți scrise, etc. Dar toate acestea sunt rodul vicleniei cea plină de slavă deșartă: căci în loc să mă lepăd de mine însumi, de lumea mea sufletească și să-mi iau crucea, am făcut invers: m-am lepădat de urmarea lui Hristos, am înfipt crucea la căpătâiul patului meu și l-am transformat în biserică de rit răsăritean a Eu-lui meu!

Dar, pentru cine vrea, este scăpare, este nădejde!

vineri, 2 iunie 2017

Un nou "Ostrov", filmul "Monahul și demonul", pildă pentru necesitatea reîncreștinării creștinismului



Am văzut filmul (MONAHUL și DEMONUL) de vreo trei ori... Renunțasem să mai cred că voi scrie vreun rând despre el....

Dar, mi-am amintit cuvintele lui Ioan Ianolide, despre necesitatea reîncreștinării creștinismului, și mi s-a părut că filmul acesta tot despre asta vorbește, în esența lui...

Căci e povestea unui monah demonizat care nu-și găsește scăparea în nici o mănăstire, în nici o nevoință, în nici o Taină.... O poveste care ne poartă parcă, pe firul ei lăuntric, duhovnicesc, înapoi la originea creștinismului; ca și cum monahismul ortodox ar face o călătorie la izvorul său, pentru a-și reîmprospăta sensul și, mai ales, puterea.... 

Ca și Ortodoxia contemporană în cvasi-întregul ei, și monahismul s-a cam golit de Hristos. Au rămas, o colecție de ”maniere elegante ale evlaviei” și o retorică ortodoxă, un formalism ce seduce cu o frumusețe rezultată din viețile și faptele celor care au trăit, odată, în Puterea lui Hristos de a scoate dracii.... ... ORTODOXIA DE AZI NU MAI VREA SĂ SE ELIBEREZE DE DEMONI, CI SĂ CONVEȚUIASCĂ ”CREȘTINEȘTE” CU EI, așa cum s-a început în comunism; ȘI DIAVOLUL NE-A LĂSAT TOTUL, CULTUL ȘI TRADIȚIA, TOTUL! NE-A LUAT UN SINGUR LUCRU: PUTEREA de a scoate DRACII!!!!!!

Pe când cei pe care azi îi numim Sfinții Închisorilor, aceștia au renunțat la toate pentru puterea de a se elibera de diavolul comunist. Ei știau că asta e esența creștinismului, că fără puterea de a scoate dracii, nici bisericile, nici cultul, nici Tainele, nimic din Ortodoxie nu face doi bani...
Sau face fix treizeci de arginți....

miercuri, 24 mai 2017

Părintele Andrei Lemeshonok: Domnul se Înaltă, lăsându-i pe ucenici să decidă pentru ei însuși dacă Îl vor urma, dacă vor putea fi capabili să lupte cu întreaga lume plină de ispite, cu lumea păcatului, cu firea lor sau va trebui duși de mânuță...



În viață, întotdeauna, dacă nu va fi moarte, nu va fi nici înviere. Dacă nu va exista Săptămâna Patimilor, nu va avea loc acea deșertare până la capăt, nu va fi nici acea bucurie. Dacă un om va intra în biserică din inerție, nu va auzi acolo nimic. De aceea trebuie să cuprindem cele de necuprins: pe de-o parte întristarea, iar pe de altă parte bucuria. Întristarea pentru păcătoșenia noastră, pentru urâțenia noastră, și bucurie pentru dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Întotdeauna este o astfel de limită [de întâlnire, întrepătrundere]. Nu poate fi una fără cealaltă.

Așa și aici: Hristos pleacă, Se desparte de Apostoli și, prin urmare, și de noi toți, dar El nu ne părăsește. El ne lasă să așteptam venirea Mângâietorului. El crede că noi Îl vom putea cuprinde pe Duhul Sfânt, iar acest Duh Sfânt ne va face oameni noi, poporul lui Dumnezeu. Acest Duh Sfânt ne va da îndrăzneala. Așa cum Apostolii au plecat în lume și nu se mai ascundeau de frica iudeilor, au plecat să dea de știre întregii lumi despre Hristos. La fel și oamenii care intră cu sfială în biserică, cărora uneori le este rușine să facă semnul crucii, atunci când în jurul lor se află cei necredincioși, le este rușine să vorbească despre Dumnezeu, pentru că toți sunt "educați", "inteligenți", "atotștiutori". Atât de dificil este la început să vorbești despre minune, despre Hristos, despre acea simplitate în care Hristos vine într-o persoană... Cu adevărat în Biserică totul este simplu: va înțelege și un copil și un bătrân; și un învățat și cel mai analfabet om. Totul este făcut în așa fel, ca omul să poată nu doar să se atingă, ci să se și unească cu Dumnezeu.  

Sărbătoarea Înălțării este o așteptare, este un examen. 40 de zile Hristos a fost cu Apostolii și El îi pregătea pentru aceea că ei vor trebui să meargă singuri. Îi lasă pentru ca Apostolii să decidă pentru ei înșiși: Îl vor urma pe Hristos, vor putea să fie capabili să lupte cu întreaga lume plină de ispite, cu lumea păcatului, cu firea lor? Sau ei tot timpul trebuiesc purtați în brațe, duși de mânuță?

Vedem care a fost răspunsul Apostolilor atunci când ei, după coborârea Duhului Sfanț, au plecat în lume. La fel și omul: vedem un om care vine la biserică în negru, înnegrit de păcat, și, dintr-o dată, harul Duhului Sfânt descoperă în el o astfel de frumusețe încât el însuși nu se recunoaște. Devine dezgustător pentru el acel păcat, acea mizerie în care trăia. Începe să vorbească deja despre cer și este o minune care, desigur, întotdeauna te inspiră. Este o minune cu care, din păcate, toți s-au obișnuit în Biserică. De aceea acest lucru nu se etalează. E firesc. Omul a mers la biserică și a descoperit pentru sine o nouă lume, a descoperit Cerul.

Domnul Se înalță la cer pentru ca noi să ridicam Sus inimile noastre, să biruim această lume, această vreme, aceasta apăsare a păcatului, această strâmtoare a lui,  în care se chinuiește sufletul nemuritor, pentru ca el să înceapă să trăiască,  pentru ca omul să poată vorbi despre iubire, și să poată sluji unui alt om, fără a cere pentru el ale sale, ci dăruind; știind că cu cât mai multe va dărui, cu atât mai multe va primi.

Viața omului se schimbă în totalitate atunci când el începe să aibă încredere în Dumnezeu, când începe să-L caute pe Dumnezeu în viața sa, când începe să vadă sensul vieții nu în aceea de a manca gustos și a dormi un somn dulce, de a se distra și de a stoarce din acest trup tot ce se poate, ci atunci când descoperă în sine Împărăția Cerului - "sunteți templu al Duhului Sfânt".

De aceea, toată pregătirea noastră pentru sărbători - orice sărbătoare ar fi: și cele douăsprezece Praznice Împărătești și sărbătorile sfinților-, toate acestea sunt pentru noi o amintire a faptului că noi trebuie să-L urmam pe Hristos și să intrăm într-o altă viață, unde nu mai există aceste legături păcătoase după care trăiește lumea cea fără de Dumnezeu, că există un alt adevăr, există o altă viață, și eu sunt altul, nu sunt așa cum m-a făcut această lume. Iar Dumnezeu voiește ca noi toți sa devenim sfinți!


       

luni, 22 mai 2017

Moaștele Sfântului Nicolae port-stindardul apropierii dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Vatican




 Stire prezentata la Antana 1


O ceremonie impresionanta a fost celebrata in Catedrala Mantuitorului din Moscova unde au fost depuse moastele Sfantului Nicolae. Racla Sfantului, adapostita de o biserica din Italia se va afla timp de aproape 2 luni in Rusia, dupa un acord incheiat de Papa cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Sfantul Nicolae se numara printre cei mai venerati de catre credinciosii Bisericii Ortodoxe Ruse. Acestia sunt convinsi ca rugaciunile adrestate Sfantului sunt mai bine auzite in ceruri. Racala cu moastele sale este, insa, pastrata in Sudul Italiei, in catedrala ce-i poarta numele in Bari. Acum, insa, racla a fost adusa la Moscova, iar in luna viitoare va ajunge la Sankt Petersburg, spre bucuria credinciosilor rusi.

Moastele Sfantului Nicolae au ajuns in Rusia dupa prima intalnire dintre un suveran pontif si un Patriarh al Moscoviei, cea de anul trecut,  de la Havana. Papa Francisc a implinit cu bucurie dorinta inaltului ierarh rus, ca o expresie de apropiere intre cele doua mari ramuri ale crestinismului, catolicii si ortodocsii, iar Patriahul spera ca se va ajunge chiar la uniunea celor doua Biserici, despartite de aproape o mie de ani:
Patriarhul Kirill: "Noi credem ca Sfantul Nicolae, cel care asculta rugaciunile crestinilor din Apus si Rasarti, va iesi inaintea Domnului si va cere unirea celor doua biserici intr-una singura".
Sfantul Nicolae a fost, potrivit istoricilor episcopul unui oras de cultura greaca de pe actualul teritoriu al Turciei in secolul al IV-lea. Moastele sale au fost duse la Bari in 1087, pentru a le proteja in timpul luptelor dintre bizantini si otomani. 

Sfantului i se atribuie numeroase minuni. Se crede ca legenda sa a inspirat in Occident figura lui Mos Craciun, in timp ce in Est se crede ca Sfantul le aduce si el copiilor daruri sau nuiele.    

Apostolii ateismului modern


Lumea credintei: APOSTOLII ATEISMUL MODERN


Pare că sunt peste tot şi atacă orice. De la ierarhie până la mirenii care comentează pe bloguri în favoarea credinţei, de la susţinerea financiară a Bisericii până la proiectele legislative promovate de laicatul creştin, nimeni şi nimic nu poate să treacă de „cenzura” lor furioasă. Uneori sunt decenţi, alteori, parcă de cele mai multe ori, ne umplu de zoaie. Troglodiţi, babe cu batic, bărboşi, oameni de cavernă, creştinopaţi, pupători – sau, mai tare, lingători! – de moaşte, o întreagă panoplie de invective se poate aplica credincioşilor, plus catalogul extrem de bogat al înjurăturilor neaoşe, româneşti, care se pot posta în subsolul imund al articolelor. Se ştia în trecut că hârtia suportă orice, dar ecranul de azi al computerelor este infinit mai răbdător!