miercuri, 16 august 2017

Balada Brâncovenilor




Într-o joi de dimineaţă,
Zi scurtării lui de viaţă,
Brâncovanul se scula,
Faţa blândă el spăla.
Barba albă-şi pieptăna,
La icoane se-nchina,
Pe fereastră-apoi căta
Şi amar se spăimânta!
- Dragii mei, cuconi iubiţi!
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Armele vi le gătiţi,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Paşa cel neîmpăcat
Cu-ieniceri, cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!

Bine vorba nu sfârşea,
Turcii-n casă năvălea,
Pe toţi şase mi-i prindea
Şi-i ducea de-i închidea
La Stambul, în turnul mare
Ce se-nalţă lângă mare,
Unde zac feţe domneşti
Şi soli mari împărăteşti.
Mult acolo nu zăceau
Că sultanu-i aducea
Lângă foişorul lui
Pe malul Bosforului.


- Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin,
Adevăr e c-ai gândit,
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparţi a ta domnie
De a noastră-mpărăţie?

Bani de aur ai bătut,
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să dai seamă!

- De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o ştie;
De-am fost mare pre pământ,
Cată-acum de vezi ce sunt!

- Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene!
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!

- Facă Dumnezeu ce-o vrea!
Chiar pe toţi de ne-aţi tăia
Nu mă las de legea mea!

marți, 15 august 2017

Cuvintele arhiereilor la praznicul Adormirii Maicii Domnului. IPS Iosif: „Să știi să te gândești la ceilalți înseamnă să știi să trăiești”.


Cuvânt al IPS IOSIF, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionle, 

la Vecernia Adormirii Maicii Domnului – Mănăstirea Nicula – 14 august 2017

Să știi să te gândești la ceilalți înseamnă să știi să trăiești”



“Prăznuim Adormirea Maicii Domnului astăzi, în ziua de 15 august, în această mănăstire [Nicula], într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, unde Maica Domnului, de-a lungul secolelor, a arătat deasupra poporului roman din Transilvania, și din toată România, marea ei milostivire și darurile pe care le revarsă ca o mamă bună peste noi toți. Si venim la mănăstire la Nicula cu multă bucurie, cu multă încredere, cu multă dragoste față de Maica Domnului, dar venim și cu multă întristare, cu sufletul greu, cu pietre grele pe care le purtăm în sufletul nostru, fie pentru noi, fie pentru cei dragi nouă, fie, de ce să n-o spunem, și pentru țara aceasta în care trăim și pe care iubim să o numim Grădina Maicii Domnului. Venim cu inima grea pentru sufletele noastre încărcate cu multe păcate și ne dăm seama că și cei dintâi, și cei de-ai doilea, și cei din urmă primim de la Maica Domnului mângâiere și ne întoarcem la casele noastre cu mai multă încredere.

Aș vrea să încep cuvântul din această seară, pe care IPS Andrei mi l-a cerut să vi-l spun, cu o pildă.
Un tânăr se întoarce într-o noapte acasă. Si, mergând pe drum, se împiedică de un bolovan mare, cade și se lovește rău. Se ridică anevoie de la pământ lovit, zdrobit, cu picioarele zdrobite, cu mâinile și coatele de asemenea zdrobite, cu oasele lovite și încearcă, încet-încet, să se apropie de casă, rănit fiind. Dar, mergând încet-încet pe drum, ii vine în minte nu numai gândul "Oare cine a pus aceasta piatra în mijlocul drumului?", nu gândind rău la cel care a pus-o, ci gândindu-se cum să facă să nu vină și altul în urma lui și să se împiedice de acel bolovan, să se rănească și să o pățească cum a pățit-o și el. Și-și spune în gând: "Ma voi întoarce și voi rostogoli acel bolovan din cale, ca să nu se lovească și altul precum m-am lovit și eu" Si se întoarce, împinge bolovanul la marginea drumului, și de abia atunci tânărul nostru a plecat liniștit și mulțumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătură îl durea mai puțin acum, când știa că i-a scăpat, poate și pe alții, de la o suferință ca a lui.
Să știi să te gândești și la ceilalți înseamnă să știi să trăiești. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie și bucuriile noastre, iar durerile și necazurile lor trebuie să ne doară și pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalți. Te-ai întrebat vreodată dacă nu ai trecut chiar tu pe drumul acela pe care tânărul a dat la o parte bolovanul? Fără să-l cunoști, fără să te cunoască, fără să aștepte vreo mulțumire, omul acela ți-a făcut un bine. Așa se încheie această pildă.

luni, 14 august 2017

Slujba de Priveghere și Prohodul Maicii Domnului (video, text)


Priveghere la praznicul Adormirii Maicii Domnului (Putna, 2017)



Slujba de Priveghere și Prohodul Maicii Domnului
la Catedrala Patriarhală,14 august 2017

 Prohodul Maicii Domnului - Catedrala Patriarhala, București, 2015



Denia Prohodului Adormirii Maicii Domnului




Doxologia: Prohodul Maicii Domnului


Starea I


1.În mormânt Viaţă
Ai fost pus, Hristoase,
Şi-a vieţii Maică-acum intră în mormânt
Şi se mută la viaţa cea de sus.

sâmbătă, 12 august 2017

Cuvinte alese și culese de la Gheron Iosif. "Cel care a gustat vinul, după aceea dacă-i dai oțet, își dă seama. Așa să înțelegi și despre dumnezeiescul Har"


Nu  descoperi greșeala celuilalt ca sa te îndreptățești pe tine, deoarece îndată Harul, care până acum te acoperea, le va descoperi pe ale tale. Cu cat tu îl acoperi cu dragoste pe fratele tău, cu atât Harul te va îmbrățișa și te va păzi de cleveteala oamenilor.

*

Rostește continuu Rugăciunea și Domnul te va ajuta cu Harul Sau. Niciodată ispitele nu sunt mai tari decât Harul.

*

Viața omului, fiul meu, înseamnă necaz deoarece este petrecută în pribegie. Nu căuta odihnă desăvârșită. Dacă Hristos a ridicat Crucea, atunci și noi trebuie să o ridicăm. Dacă vom rabdă toate necazurile vom afla Har de la Domnul. De aceea ne lasă Domnul să fim ispitiți, ca să ne probeze râvnă și dragostea pe care le avem față de El. [...] și răbdând, iarăși va veni Harul, iarăși va veni bucuria. Insă după aceasta iarăși va veni ispita și întristarea, tulburarea și nervii. Si iarăși nevoința, biruința, mulțumire. Si aceasta se face pană ce încet-încet omul se curată de patimi și devine duhovnicesc.

*

Să ai întotdeauna frica lui Dumnezeu. Să ai dragoste față de toți și să iei aminte să nu mâhnești sau să vatămi pe cineva într-un fel sau altul, pentru că în vremea rugăciunii ți se va face piedică mâhnirea fratelui tău. Fă-te pildă bună tuturor în cuvinte și în fapte și dumnezeiescul Har întotdeauna te va ajuta și te va acoperi. 

*

Starea duhovnicească a omului și Harul pe care îl are sunt adeverite de răbdare.

*

Virtutea nu are clopoțel ca să ți se facă cunoscută. Clopoțelul virtuții este îngăduința, răbdarea, îndelungă-răbdarea.

*

Tu ia aminte să nu disprețuiești pe vreunul din cei mai mici, neînsemnați și neputincioși ai acestei lumi. Deoarece această disprețuire și jignire a ta nu se oprește la acești nefericiți, ci se suie prin ei la persoana Făcătorului și Ziditorului, al Cărui chip îl poartă. Si te vei mira foarte în ziua aceea, când vei vedea că Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu se odihnește mai mult în ei, decât în inima ta.

*

Nu te socoti om, atunci când nu primești Har, căci fără Har în zadar s-au născut oamenii în lume. După măsura curăției sufletului și a luminării pe care o primește fiecare aici, Il va vedea acolo pe Hristos mai aproape, mai curat și se va desfată de mireasma Sa; și  de a celorlalți se va bucura și va sălta. Așadar, nu te socoti om, atunci când nu ai primit Har.

*

Atât Har este îndreptățiți omul să aibă în sine, câtă ispită rabdă cu mulțumire și cât din greutatea fratelui duce fără să cârtească.[...] Dacă omul rabdă ispitele fără să murmure, primește adaos de Har. Si cu cât primește mai mult Har, cu atât i se adaugă și ispitele. [...] Ceri Har de la Dumnezeu? In loc de Har El îți trimite ispita. Nu rabzi războiul și cazi? Nu ți se dă adaos de Har. Iarăși ceri? Iarăși îți vine ispita. Iarăși ești biruit? Din nou ești lipsit. Si toată lupta aceasta cu ispita este pentru toată viața. Trebuie sa ieși biruitor. Rabdă ispita pană la moarte. 

*

Să nu-l împovărezi pe Starețul tău cu pogorăminte și îngăduințe, deoarece la sfârșit, ori aici, ori acolo, prețul tuturor acestor pogorăminte tu le vei plăti. Nu-ți îngreuia sufletul cu lucruri neînsemnate.

joi, 10 august 2017

Marius Iordachioaia despre imposibila Schimbare la Față a celor care nu și-au schimbat Capul... și inima. Toată făptura noastră e făcută pentru vederea lui Dumnezeu.


Dragostea în care cred: despre imposibila Schimbare la Față a celor care nu și-au schimbat Capul


”Nu demult au venit de la Sverdlovsk și mi-au povestit ce se întâmplă acolo. Episcopul nu se deranjează să afle dacă preoții săi sunt cu adevărat preoți. Beau și se dedau la desfrâu. Acești lucrători sunt mai răi decât propagandiștii atei. Mi se spune: De ce îi critici pe ai tăi? Asta fac și dușmanii! Voi răspunde așa: Când simțiți că în camera voastră aerul este închis, o aerisiți, pentru că nu se poate trăi într-o atmosferă viciată. A critica înseamnă a ne aerisi camera. Nimeni nu ne va judeca pentru asta, căci aerul din cameră va fi proaspăt. Nu se știe de ce, dar ne-am imaginat că trebuie să ascundem păcatele celor care sunt ai noștri. Totul trebuie să iasă la lumină. Doar oamenii întunericului se ascund".(Pr. Dimitrie Dudko, 1977)
Când i-am descoperit, în anii 90, pe pătimitorii din închisorile comuniste, senzația a fost de ”aer proaspăt”, ”aer curat”. Experiența a fost copleșitoare, pentru că, după modul (uluitor pentru mine însumi) în care a reacționat sufletul meu, după felul lacom în care a început să respire acest ”aer proaspăt”, mi-am dat seama că nu o mai făcuse, de fapt, de dinainte de venirea lui pe lume, că sufletul meu își ținuse respirația de când mă născusem până în acel ceas!

Apoi, experiența s-a lărgit, la sfinții închisorilor adăugându-se ceilalți sfinți, cu ei odată înmulțindu-se și Cerul acelui ozon sufletesc: am descoperit că acel ”aer proaspăt”, singurul care îmi făcea sufletul să respire, era atmosfera unei alte ”planete”, a unei alte ”lumi”: am descoperit, respirând, Împărăția Cerurilor.

Am descoperit-o în Biserică. Repet: am descoperit-o în Biserică, nu altundeva.

Țin foarte mult aici să sublinieaz, apăsat, foarte apăsat, dorința și cererea mea către cititor, SĂ NU CONFUNDE BISERICA ORTODOXĂ CU APARATUL EI ADMINISTRATIV, CU INSTITUȚIA BISERICEASCĂ. EU NU CRITIC NICIODATĂ BISERICA!!!!

Dacă eu am descoperit Împărăția Cerurilor în Biserică, asta s-a întâmplat printr-o spărtură în zidul Instituției bisericești; printr-o spărtură făcută de pătimitorii din închisorile comuniste. Printr-o spărtură făcută de refuzul lor de a colabora cu Statul comunist ateu.

Instituția bisericească înconjoară ca o cămașă de plumb Biserica, așa cum se obișnuiește cu centralele atomice care au fisuri: sunt îngropate sub un munte de ciment turnat peste o cămașă de plumb care oprește răspândirea radiațiilor. Eu am fost ”radiat” de har printr-o spărtură făcută de sfinții închisorilor, de cei care au refuzat compromisul cu puterea comunistă; de cei care au refuzat să supraviețuiască. De cei care au refuzat să-și scape sufletele: le-au pierdut pentru Hristos și Evanghelie. Și astfel le-au câștigat pentru totdeauna.

joi, 3 august 2017

Marius Iordăchioaia: "De Iisus nu e legată nici o reformă. El a venit ca să-i scoată pe oameni din această lume, să le dezlege bolovanul acestei lumi de gâtul sufletelor..."


Dumnezeu nu S-a făcut Om ca să rezolve problemele lumii căzute.
De aceea, spre deosebire de toți ceilalți oameni, după ce a vindecat de toate bolile cu putință, nu și-a deschis o clinică particulară. După ce a înmulțit pâinile și peștii, nu a deschis un lanț de brutării și pescării, și nici măcar o cantină socială.
Fraților care au venit la El ca să le rezolve litigiul funciar, le-a spus că n-are nici o legătură cu asta. A refuzat să fie judecător sau notar.
De Iisus nu e legată nici o reformă, de nici un fel. El n-a venit ca să îmbunătățească viața oamenilor, să repare și să optimizeze o lume disfuncțională, n-a venit să pună petice noi la o lume veche: El a venit ca să-i scoată pe oameni din această lume, să le dezlege bolovanul acestei lumi de gâtul sufletelor, căci lumea căzută tocmai asta e, bolovanul care ne trage sufletele în iad, în nesfârșirea căderii....
Legătura sufletului cu bolovanul-lume naște ceea ce numim psihism sau viață sufletească, adică ansamblul tuturor gândurilor, simțămintelor și dorințelor omului lumesc, după cele trei facultăți ale sufletului. Iar acest psihism este păcătos în întregime, pentru că este, în totalitate și, în principiu, o prăbușire în neant. Toate dorințele, ideile și sentimentele psihismului nostru poartă amprenta fatală a căderii, toate sunt cu vectorul lor în jos, spre Abis: de exemplu, ne iubim și vedem că minunatul sentiment al iubirii duce, realmente în iad sau aduce, realmente, iadul pe pământ. Vedeți, un pic, statisticile divorțurilor, printre sute-de-statistici....
Iisus n-a venit să îmbunătățească relațiile omenești, ci să le răstignească și să le învieze. Să le dea o altă lume.
El n-a venit pentru ca să îmbunătățească psihismul oamenilor, nu e nici psihiatru, nici psiholog, nici trainer de dezvoltare personală. El nu-i fericește pe cei cu sentimente bune și idei pozitive. Nu laudă dorințele bune ale oamenilor, nu are, de fapt deloc încredere în omul psihic, în omul ideilor, dorințelor și afectelor.
El îi fericește pe cei săraci cu duhul . Doar pentru aceștia Evanghelia, este într-adevăr o Veste bună. Pentru creștinul ”psihic”, doar o lectură grea și plicticoasă. un ”canon”...

sâmbătă, 29 iulie 2017

P. Andrei Lemeshonok: "când omul spune: "Dar cum voi face aceasta? Nu-mi vor ajunge puterile. Nu-mi va reuși acest lucru. M-am obișnuit să trăiesc într-un mod diferit" - această milă de sine, o milă de sine păcătoasă, îl ascunde pe om din fața lui Dumnezeu"


"De atunci a început Iisus să arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze. Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale."(Matei 16, 21-27)

A nu-ți fie mila de tine înseamnă a avea încredere în Dumnezeu. Aceasta nu este o stare de nebunie când omul, fără sa gândească, face ceva ce nu are nevoie și este peste puterile lui, ci atunci când omul cu adevărat găsește posibilitatea de a sluji lui Dumnezeu, atunci când omul caută voia lui Dumnezeu - și află această voie a lui Dumnezeu prin ascultare, prin binecuvântare, prin împrejurări-, atunci când omul  trebuie să aibă încredere în Dumnezeu, și să creadă că Dumnezeu îl va ajuta în inițiativele sale, în planurile sale, dacă acestea îi sunt plăcute lui Dumnezeu.

Iar atunci când omul spune: "Dar cum voi face aceasta? Nu-mi vor ajunge puterile. Nu-mi va reuși acest lucru. M-am obișnuit să trăiesc într-un mod diferit" - această milă de sine, o milă de sine păcătoasă, îl ascunde pe om din fața lui Dumnezeu. Si acesta, desigur, nu este în stare să-și ducă crucea. Nu este în stare să facă ceea ce trebuie să facă pentru mântuirea lui. El nu evoluează duhovnicește. Când omul se închide în sine și trăiește ca într-o cutie de conserve, atunci viața îi trece, iar sufletul n-a evoluat. Sufletul nu are experiența ajutorului lui Dumnezeu, nu are experiența iubirii lui Dumnezeu. El nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, nu s-a unit cu Dumnezeu. Sufletul nu are experiența biruinței asupra păcatului. Si, în ce stare se va afla aceasta în veșnicie? In veșnicie aceasta se va afla într-o stare primitivă și în întunericul păcatelor sale. 

A-ți căuta măsura este un proces creator. De exemplu, în post, omul trebuie să înțeleagă că el poate să nu mănânce nimic dar, cât timp va rezista? In primul rând el va slăbi, va deveni iritabil. Din această cauză vor suferi cei apropiați și acest post va aduce doar daune. De aceea, a determina măsura, a determina ceea ce ai nevoie cu adevărat astăzi pentru dezvoltarea ta, pentru a-i ajuta pe cei apropiați, și a determina ceea ce într-adevăr nu ai nevoie, aceasta, cu adevărat, este un moment foarte important pentru un om în toate.

Omul trebuie să-și parcurgă calea spre veșnicie. Această cale este îngustă, dar este calea spre veșnicie. Această cale poate fi parcursă numai urmându-L pe Hristos. Desigur ne mai abatem de pe aceasta cale. Este bine dacă am văzut că ne-am abătut, am simțit că mergem greșit, să cerem iertare: Doamne, iartă-mă! Am venit la spovedanie, am zis: aici mi-am pierdut cumpătul, aici am spus ce nu trebuia... Iar atunci când omul insistă asupra "dreptății" sale: "sunt drept, iar voi toți vă înșelați. Am plecat!" Se întâmplă ca omul să se depărteze foarte mult. Apoi este nevoie de ani de zile pentru ca omul să revină în acel loc din care s-a abătut de pe această cale. Ani de zile... dar se întâmplă ca omul să nu se mai întoarcă. El spune: "nu mai pot să iert, nu mă pot smeri cu aceasta, sunt pierdut. Sufletul meu este pierdut". Omul singur își spune aceste lucruri. El nu crede că Dumnezeu îl poate ajuta. In principiu, Dumnezeu îl poate ajuta pe om în orice situație. La Dumnezeu nu există impasuri. La Dumnezeu nu există împrejurări în care El să fie lipsit de putere. Dumnezeu este Calea: "Eu sunt Calea. Eu sunt Adevărul". Dar, pierzându-L pe Dumnezeu noi rătăcim și nu ne dăm seama ce facem. Venindu-ne în fire, noi spunem: "Doamne, iartă-mă!" Iar Biserica este tocmai locul în care din nou ne împacăm cu Dumnezeu din nou, precum fiii risipitori, ne întoarcem la Tatăl Ceresc și iarăși continuăm să trăim, din nou mergem la luptă pentru inima noastră, pentru mintea noastră, pentru aproapele nostru.    

luni, 24 iulie 2017

PS Părinte Damaschin Dorneanul a fost hirotonit şi instalat la Suceava. IPS Teofan: "Lumina taborică și durerea răstignirii alternează de-a lungul întregii slujiri arhierești"


Rânduiala de anunţare şi chemare a candidatului la treapta arhieriei a fost săvârşită  sâmbătă seara, după Vecernie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava. La slujbă au fost prezenţi patru ierarhi, membri ai Sfântului Sinod - Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord -, preoţi, monahi şi credincioşi, atât din Arhiepiscopia Sucevei, cât şi din Arhiepiscopia Iaşilor.

Chemarea solemnă a părintelui arhimandrit Damaschin Luchian la treapta arhieriei a fost făcută de către părintele Vasile Baltag, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Preacuviosul Ipopsifiu Damaschin a răspuns acestei chemări, mulţumind Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan şi ierarhilor prezenţi în Catedrala Arhiepiscopală. După această rânduială, a fost înscris în condică procesul-verbal prin care s-a constatat chemarea Ipopsifiului Damaschin Luchian la treapta arhieriei, pentru slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, document semnat de către ierarhii delegaţi, precum şi de către candidat.

Părintele Mitropolit Teofan a rostit cu această ocazie un cuvânt despre semnificaţia şi importanţa chemării în treapta de ierarh, iar în finalul slujbei de seară a rostit un scurt cuvânt Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

marți, 18 iulie 2017

P. Andrei Lemeshonok: "Atunci când ai har în lăuntrul tău vei putea și ierta, te vei și împăca, vei răbda, vei tăcea, vei purta neputințele altor oameni fără nicio condiție, fără anumite adevăruri sau judecăți omenești"



Duminica iertării


Este un moment în care oamenii totuși se adună și vin la biserică pentru a-și cere iertare unul de la altul. Înțelegeți? Poate că acest lucru nu vine chiar din inimă și nu este atât de sincer, dar atunci când omul face un oarecare efort, atunci și în acest lucru există o oarecare iluminare, atunci există ceva adevărat, ceva dumnezeiesc și atunci oamenii se luminează. Căci postul ne stă înainte, iar postul este pentru a ne pregăti pentru Paste. Înainte ne stă biruința asupra morții, iar moartea trăiește în interiorul tău: aceste supărări, anumite judecăți, unele nemulțumiri față de ceva sau față de cineva. Noi vedem multe rele în aproapele nostru. Dacă e să vorbim la general: noi suntem vinovați înaintea tuturor. Este bine dacă omul înțelege acest lucru, dar el s-ar putea să nu înțeleagă aceasta. Chiar dacă tu nu cunoști acea persoană, dar viața ta nu este perfectă, este rea. Tu vezi acest lucru și înțelegi că trăiești greșit: te complaci în păcat, te îndreptățești, îți e milă de tine, tu pierzi, tu nu păzești acea dragoste pe care ți-o dă Domnul. De aceea toți suntem vinovați unii față de alții și, desigur, față de Dumnezeu.  

Duminica iertării este o oportunitate de a schimba ceva în viața ta. Pocăința înseamnă, în general, o schimbare: să schimbam ceva. Astăzi putem face o schimbare. Chiar dacă poate mâine totul va fi la fel ca înainte, dar astăzi eu am speranța că voi schimba ceva. Doar Dumnezeu aude aceasta și ne ajuta de la an la an. De fiecare dată acest lucru se petrece într-un mod nou. Ce ține de mine: eu trebuie să spun un cuvânt, trebuie să-L aud pe Dumnezeu, să aud ce îmi va spune, ce trebuie să spun eu acum. Nu știu cum și ce să spun, dar Dumnezeu dă un anumit cuvânt, pentru că prin el să fie ajutați oamenii. Pentru că noi toți avem nevoie de dragoste. Avem mare nevoie să fim iubiți, înțelegeți? Însă dragostea aproapelui nostru este nestatornică. Dragostea omenească poate fi foarte înșelătoare. Aceasta pur și simplu nu rezistă la anumite încercări. Iar dragostea lui Dumnezeu este ceva pe care putem clădi totul, totul în aceasta lume. Aceasta este temelia a toate, înțelegeți? Atunci când ai har în lăuntrul tău vei putea și ierta, te vei și împăca, vei răbda, vei tăcea, vei purta neputințele altor oameni fără nicio condiție, fără anumite adevăruri sau judecăți omenești. De acea cred că Duminica Iertării este începutul Împărăției Cerurilor. Cred ca este începutul... Se termină aceasta atunci când ne adunăm noaptea și începem cu toții să ne salutăm reciproc: Hristos a înviat! Si moartea nu mai este... Noi trăim acest lucru în mod real, această bucurie pe care o simte omul credincios. 

Dar, dacă nu ai iertat, dacă nu te-ai împăcat cu aproapele, cum te vei împărtăși, cum vei primi dragostea lui Dumnezeu? Am auzit cazuri în care oamenii știau: acesta este ucigașul singurului meu fiu sau fiice. Eu înțeleg că femeii îi este foarte greu să spună: îl iert. Atunci eu spun: înțeleg că vă este greu, poate imposibil, dar v-ați fi dorit să spuneți aceasta? Si omul răspunde: da, cred că mi-as dori, pentru că înțeleg că creștinismul înseamnă iertare, înseamnă pocăință. Atunci Dumnezeu ajută și oamenii se împacă. Inima se liniștește. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Cred că atunci când omul iartă pe cei ce l-au jignit, pe acei oameni care i-au făcut vreun rău, aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Dar pentru ca să aibă loc această lucrare trebuie să ne încredem în Dumnezeu, să-I deschidem inima noastră. Atunci se va petrece minunea.                     


P. Andrei Lemeshonok: "omul simte plinătatea vieții atunci când în el se află Duhul lui Dumnezeu"

Dacă sufletul omului este treaz, atunci bolile trupești, care sunt inevitabile, sunt percepute ca o încercare. Acestea, dacă e să le primim cu smerenie, îl ajută pe om în maturizarea duhovnicească și atunci, desigur, biserica devine un spital.

 De ce ne îmbolnăvim?



De ce oamenii se îmbolnăvesc? Pentru că oamenii mor. Pentru că omul a ales să trăiască în felul său, pe cont propriu. Raiul, comuniunea oamenilor cu Dumnezeu a fost întreruptă. De aceea există omul din afară și omul lăuntric. Există trupul care suferă, este bolnav. Si, în general, trebuie să avem o atitudine corectă față de acest lucru, față de aceste boli: să ne smerim, să răbdam, să ne purtăm crucea. Si, există un suflet, care este, de asemenea, bolnav, dar care se poate vindeca. Si, iată, noi venim la biserică pentru ca sufletul nostru să-L găsească pe Dumnezeu, să se unească cu Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să fie în el, pentru ca Dumnezeu să învingă moartea înlăuntrul nostru. Atunci, cu adevărat, în anumite momente, chiar și în această viață vremelnică, omul simte plinătatea vieții atunci când în el se află Duhul lui Dumnezeu. Iar trupul nu-l vom mai salva. Nu vom mai slava trupul. Acesta este infectat de păcat și este sortit faptului că, mai devreme sau mai târziu, va fi mort.

Noi, trăind în acest trup, trăind în această lume, înțelegem că nu putem avea deplină încredere în noi înșine, că păcatul care trăiește în noi ne limitează. Si, la un moment dat omul înțelege că numai atunci când Dumnezeu este în el, când el caută voia lui Dumnezeu și o află, numai atunci el procedează corect, numai atunci sufletul lui se însănătoșește, adică trage concluzii corecte, vede în mod corect scopul vieții sale și are o atitudine corectă.

De altfel, vedem și la noi înșine că atunci când lăsam păcatul să intre în noi, sufletul se îmbolnăvește. Atunci noi începem să ne întristăm, începem să judecăm, începem să ne îndoim și acest lucru duce la faptul că o persoană nu-și dă seama ce face. Ea procedează greșit. Se chinuie pe sine însăși. Si acest lucru se datorează bolii duhovnicești.  Dar noi știm că, dacă sufletul omului este treaz, atunci bolile trupești, care sunt inevitabile, sunt percepute ca o încercare. Acestea, dacă e să le primim cu smerenie, îl ajută pe om în maturizarea duhovnicească și atunci, desigur, biserica devine un spital. Hristos devine Doctor și iubirea lui Hristos din slujbe, și participarea la Tainele Bisericii sunt un medicament. Este acel medicamentu cu care tratăm sufletul nostru bolnav. Sufletul trebuie să primească această iubire, să-L dobândească pe Duhul Sfânt și atunci el va birui moartea. El se va desprinde de trupul muribund, de la trupul mort și va trăi veșnic.                      

luni, 17 iulie 2017

Părintele Pantelimon Șușnea: "Omul recunoaște cumva acea frumusețe care corespunde cu frumusețea din el"

Ceea ce-l face pe om cu adevărat fericit sunt relațiile frumoase, relațiile fericitoare. Pentru a ajunge la aceste relații frumoase trebuie să înveți să pierzi, adică trebuie să ieși din logica câștigului și din logica utilitarismului.

Dacă nu ai relații frumoase, ai nevoie de lucruri. Oamenii care trăiesc într-o banalitate a relațiilor caută să se înconjoare de lucruri, caută cumva să compenseze lipsa de profunzime. Atunci când te odihnești într-o relație frumoasă uiți de tot, nu-ți mai trebuie nimic. Faptul că în ziua de astăzi ne trebuie atâta materie reflectă tocmai această sărăcie sufletească a noastră.

vineri, 14 iulie 2017

Gheron Iosif Isihastul: "aceasta este cu adevarat lipsa de care suferim noi, oamenii veacului al optulea, adică faptul de a nu recunoaște unul altuia harisma sa"


Faptele bune, milosteniile și toate bunătățile din afară nu potolesc aroganța inimii, ci lucrarea minții, durerea pocăinței, zdrobirea și smerenia, acestea smeresc cugetarea neastâmpărată.

Nu-ți lasă mintea nelucrătoare, ca să nu învețe cele rele. Nu o lăsa să privească la defectele celorlalți, deoarece, fără să-ți dai seama, te vei face împreună-lucrător cu cel viclean și nepricopsit în fapta bună. Să nu te aliezi din neștiință cu vrăjmașul sufletului tău.

Nu descoperi greșeala celuilalt ca să te îndreptățești pe tine, deoarece îndată Harul, care până acum te acoperea, le va descoperi pe ale tale. Cu cât tu îl acoperi cu dragoste pe fratele tău, cu atât Harul te va îmbrățișă și te va păzi de clevetirea oamenilor.

miercuri, 12 iulie 2017

Marius Iordăchioaia: "Toată ziua creștinul se luptă să-și ridice duhul din apele lumii ca să respire dragostea lui Hristos"


Dragostea in care cred: O ZI BUNĂ


[...]Omul rău e incapabil să se vadă și să se judece pe sine: să vadă și să judece propria viață. Omului rău îi lipsește simțul realității propriei ființe și vieți, răutatea lui e ca o armură a sufletului, care îl împiedică să vadă fața gândurilor și a inimii sale. Căci conștiința lui nu e moartă, dar e oarbă și nu poate descrie răul, ci doar să geamă sub apăsarea lui.... Un geamăt care se pierde, cu vremea, în zgomotul de fond al vieții.... 

Suntem îngropați de vii în răutate. Nu a noastră, ci a diavolului, începutul și plinirea răutății.

Sufletele noastre, de când ne naștem, ne sunt înfășurate în răutate ca într-un voal sau o haină de mort. Când îmbrăcarea sufletului nostru în răutate se desăvârșește, murim. Nu mai putem să respirăm: nici cu mintea, nici cu inima, nici cu gura. Suntem morți. Adică, desăvârșit îngropați în răutate. Și groparul nostru este lumea.

De când deschidem ochii în zorii zilei, de pretutindeni lumea dă năvală peste noi cu răutatea diavolului. De pretutindeni ne vin, lovindu-ne mintea ca o grindină neagră sau ca o bură deasă și cleioasă de petrol, veștile răutății: curvii, beții, crime, certuri, bârfe, ticăloșii și fărădelegi de tot felul, în mii de forme și variante, de la cele mai fine la cele mai grosolane, de la mișcarea inimii, la cea a popoarelor, alcătuind toate împreună ceea ce se numește ”viața lumii”..... Informațiile trec prin noi ca niște muște care vin din iad și lasă microbii morții veșnice pe sufletul nostru: milioane și milioane de muște, roiuri fără sfârșit, cărând pe piciorușele lor, în doze foarte mici, dar adunate, nopți nesfârșite de catran sufletesc. Seara trupurile adorm de oboseala trudei; dar, sufletele gem sub povara întunecată a răutății acumulate, zac ca la o repetiție pentru moartea veșnică, îmbălsămate, până la sufocare, în răutate, vlăguite de neagra lor povară....

În liniștea cea mai adâncă a nopții poți auzi cum, în mormintele pământului, se descompun trupurile sufletelor strivite de răutate....

Priveghere arhierească în cinstea icoanei Maicii Domnului Prodromița - Schitul Darvari (11 iulie 2017)


Fragmente din Privegherea arhierească la icoana Maicii Domnului Prodromița, Schitul Darvari 




- Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae Condrea, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite a Americii și Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

- Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan

- Părintele Protosinghel Ghelasie Iorga, starețul Schitului Darvari

Slavă la icoana Maicii Domnului Prodromița



Muntele Aton nepărăsind,
în România ca într-un pământ al făgăduinței,
ai venit Preacurat Chip al Fecioarei.
Care ai auzit glasul Arhanghelului cântându-ți dulcea cântare.
Vrednică fiind, de cinstea heruvimilor, întâmpinându-te astăzi,
o, Maică Pururea Fecioară.
Poporul creștin se bucură
și cu lacrimi duhovnicești sărutându-te,
îți strigă cu credință:
"O, cum luminează fața Ta, în sufletele noastre,
o, cum tămâiază văzduhul mireasmă în jurul Tău.
O, cum ne mângâie venirea icoanei tale la noi,
de Dumnezeu Născătoare, deci nu ne lăsa pre noi,
robii tăi, în viforul ispitelor.
Și să fii veșnic liman și adăpostire
și mântuire sufletelor noastre."

miercuri, 5 iulie 2017

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. "În contextul fenomenului secularizării de azi, este necesară înnoirea vieții duhovnicești și morale"

Basilica: Noi hotărâri ale Sfântului Sinod privind viața Bisericii și a societății


În zilele de 4 și 5 iulie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfășurat ședințele de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.



În cadrul acestor ședințe s-au luat următoarele hotărâri:
  • Anul 2019 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”.

  • A fost aprobată solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei de canonizare a Cuviosului Pafnutie – Pârvu Zugravul (1657-1735). Proclamarea oficială va avea loc în ziua de 6 august 2017, urmând ca Sfântul Cuvios Pafnutie să fie prăznuit anual în ziua de 7 august.

  • A fost aprobată înscrierea în Calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2017, a pomenirii Sfântului Cuvios Porfirie Cavsocalivitul la data de 2 decembrie. De asemenea, Sfântul Sinod a aprobat troparul, condacul, sinaxarul și icoana acestuia.

Mesajul luminos al Sfintei Chinotite în contextul împotrivirilor față de hotărârile Sinodului din Creta: "nu sunt îndreptățite tulburările și deznădejdea care conduc la schisme"


Cum sunt călugări athoniti care au întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu pe motiv de împotrivire față de deciziile Sinodului din Creta (2016), Sfânta Sinaxă Dublă a Sfântului Munte a publicat comunicatul de mai jos:

Kareia, 17/30 iunie 2017
Nr. F.2/32/1400
Mesajul Sfântului Munte despre
Sfântul și Marele Sinod din Creta

Sfânta Sinaxă Dublă a Sfântului Munte, întrunită astăzi 17 / 30 iunie 2017 la Kareia, în a 206-a ei ședință, fiind prezenți cei 20 de reprezentanți obișnuiți și 20 de reprezentanți extraordinari ai Sfintei Chinotite, în continuarea textelor oficiale ale Sfântului Munte deja publicate în ultima vreme – atât a poziției acestuia înainte de  Sfântul și Marele Sinod, cât și a evaluării textelor finale ale Sinodului – cu simțământul răspunderii și cu respect față de Sfânta noastră Biserică și de pliroma ei face cunoscute următoarele:

În mod continuu se observă o tulburare mocnită, provocată de cei care se împotrivesc față de hotărârile Sfântului și Marelui Sinod (Creta, 2016). Se propun delimitări și întreruperea pomenirii episcopilor noștri. Pentru că avem și noi parte de aceste tulburări, și ne aflăm în interiorul Bisericii, adresăm tuturor salutul lui Hristos Cel înviat: Pace vouă!

Tulburarea nu are motiv, devreme ce Domnul Cel înviat este cu noi.

Moaștele Sfântului Antonie cel Mare au ajuns pentru prima dată în România, la biserica Sfântul Anton – Curtea Veche din București


Basilica: Sfințirea raclei moaștelor Sfântului Antonie cel Mare | O biserică ce are aceste moaște este un liman de liniște în mijlocul orașului, a spus Patriarhul Daniel


Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat în această seară slujba de sfințire a raclei în care a fost depus un fragment din moaștele Sfântului Antonie cel Mare. Aceasta va fi așezată spre închinare în Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche, paraclis patriarhal din București.

luni, 3 iulie 2017

IPS Teofan: "Smerenia este semnul unei minți sănătoase". "Dezlegarea multor probleme pe care le avem în viață nu se poate face ocolind taina smereniei"


IPS Teofan: Smerește-te și nu vei mai suferi

Cuvânt în Duminica vindecării slugii sutașului - 2 iulie 2017



Unul din cele mai grele lucruri din viață, și le experimentăm cu toții, pe orice scară ierarhică ne aflam, este de a fi smerit. Poate este cel mai frumos, dar și cel mai dificil lucru de dobândit în lume. Si este foarte greu să fi bogat și smerit în același timp; să fi puternic și smerit în același timp; să fi mare, în diferite feluri, și să fi smerit. Si, totuși, acest ideal este așezat în fața oamenilor ca o stare sufletească de atins

duminică, 2 iulie 2017

P. Andrei Lemeshonok: "Este foarte greu să nu fii fariseu, este foarte dificil să fi o persoană care să caute o vorbire directă în rugăciune, care să caute în aproapele său frumosul și profunzimea cu adevărat"

Fariseul nu putea să-L primească pe Hristos, pentru că trebuia să devină la fel ca vameșii și păcătoșii. Dar el nu-și putea permite așa ceva, pentru că el împlinea Legea...
Atunci când piere încrederea în sine, suficiența de sine, acea conștientizare a "dreptății" sale, atunci omul începe să caute: "Unde este adevărul, Doamne, căci eu nu știu? Într-adevăr nu știu, ajută-mă! Singur nu pot, dar dă-mi putere!" Adică atunci începe adevărata viață, în care omul într-adevăr nu poate trăi fără Dumnezeu.

Suntem farisei 



Dacă omul nu sporește duhovnicește, dacă nici măcar nu încearcă acest lucru; dacă el spune: "Știu deja cum să mă rog, Îl cunosc deja pe Dumnezeu, Îi slujesc și tot ceea ce este necesar eu știu deja, și pe toate le voi face cum se cuvine" atunci, desigur, aceste este deja sfârșitul. Gata, este sfârșitul... "Le știu deja pe toate!". "Sunt pregătit!" Pregătiți pentru ce? Înțelegeți?!  De aceea, uneori este foarte dificil pentru un om să distrugă tot ceea ce el a creat, poate, în zeci de ani, prin muncă, ceea ce a dobândit, pe ce și-a clădit viața duhovnicească. Dar acelea erau niște lucruri inițiale, acea era pruncia, iar omul ar trebui să înceapă deja să se gândească și la veșnicie, la acea frumusețe negrăită, de nedescris, de necuprins. Probabil, aceasta este problema fiecărui om, dacă e sa vorbim despre un om credincios.

miercuri, 28 iunie 2017

Părintele Andrei Lemeshonok: "Oamenii s-au obișnuit deja ca în spatele unor cuvinte mari, în spatele unor expresii ecleziastice, să nu existe acea frumusețe adevărată, acel adevăr care este necesar omului pentru a trai cu Dumnezeu"


Jurnalistul ortodox trebuie să-L caute pe Dumnezeu în acele evenimente, în acei oameni, în acele situații din viață, pe care el încercă să le aducă la cunoștință, și să-și împărtășească acea percepție cu cititorul.  Este o mare responsabilitate! Pentru că foarte multe din cele ce se scriu și sunt prezentate astăzi în Ortodoxie sunt neinteresante. Oamenii s-au obișnuit deja ca în spatele unor cuvinte mari, în spatele unor expresii ecleziastice, uneori să nu existe nici o idee, să nu existe acea frumusețe adevărată, acel adevăr care este necesar omului pentru a trai cu Dumnezeu.

Să nu scrii pentru a fi pe placul timpului tău sau a puternicilor lumii acesteia, ci din inimă, cu durere. Desigur, poate că aceasta este o idealizare, este un vis irealizabil, dar, poate, către aceasta trebuie să tindem. Altfel, de ce să mai fi ortodox, de ce să mai fi creștin?

Nu trebuie să mințim, să falsificam ceva. Să nu ne mințim în primul rând pe noi, înțelegeți? Aceasta este o țintă foarte înaltă. Chiar și a fi un simplu ortodox este un țel foarte înalt. Mai ales să fii un jurnalist ortodox, un regizor ortodox, un artist ortodox... Știți, aceasta înseamnă să trăiești cu Dumnezeu, să lupți cu păcatul tău, și mereu să te nevoiești lăuntric, pentru ca păcatul tău să nu infecteze o altă persoană, pentru că suntem cu toții bolnavi de păcat. De aceea trebuie să fim în Biserică, să ne spovedim, să ne împărtășim cu regularitate, să trăim după calendarul bisericesc, să luptăm cu patimile noastre, cu iubirea de sine - căci este foarte înfricoșător atunci când un om suferă de iubirea de sine; și noi toți suferim de aceasta. Acest om [jurnalistul n.n.] dezvoltă în lucrarea sa această iubire de sine, mândria sa, patimile sale. El își admira lucrările, scrierile, articolele sale. Toate acestea sunt distructive.

Jurnalistul ortodox zidește, el cu adevărat îi ajută pe oameni să vadă duhovnicește, ceea ce se întâmplă și să-L descopere pe Dumnezeu, să tragă concluzii corecte în diferite evenimente, situații, probleme. Ar fi bine să avem jurnaliști ortodocși. Probabil că aceștia nu se nasc adesea. Pe cei care doresc să devină Jurnaliști Ortodocși - cu litera mare-, care năzuiesc spre aceasta, care încearcă să vorbească despre Lumină, îi felicit pe toți, cu ocazia sărbătorii lor profesionale. Să vă păzească Domnul, să vă mântuiți! La mulți ani!

luni, 26 iunie 2017

Poziția oficială a Schitului Prodromu cu privire la comuniunea liturgică cu Patriarhul Ecumenic și referire la cei care folosesc numele Schitului pentru a crea dezbinare în Biserică


Active News: Schitul românesc Prodromu infirmă informațiile difuzate recent în spațiul public despre nepomenirea Patriarhului Ecumenic


Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos a emis recent un comunicat în care a infirmat informații esențiale difuzate recent în mass-media.

Materialul prezintă poziția oficială a Schitului cu privire la comuniunea liturgică cu Patriarhul Ecumenic. În a doua parte se aduc clarificări în cazul unor călugări ai obștii, excluși între timp, care au răspândit informații false în numele Schitului.
 
Redăm mai jos documentul integral:

IPS Teofan: "având pe de o parte cuvântul Domnului, care nu ne înșală, că este cuvântul Adevărului, și, pe de altă parte îngrijorarea noastră, pe care o bem ca apa și o mâncam ca pâinea în fiecare zi, ne întrebăm ce avem de făcut?"

Oricum vine suferința în viața noastră, chiar dacă suntem creștini - că Dumnezeu nu înlătură suferința pentru faptul că postim, ne rugam, suntem oameni credincioși, însă dacă nu o îndepărtează, cum nu o îndepărtează nici de la cei păcătoși, omului credincios îi dă instrumentul prin care să depășească această suferință sau să-i înțeleagă rostul și, mai mult, să o transforme în cale care duce către Dumnezeu. Această este diferența între cel credincios și cel necredincios: amândoi au parte de suferință, unul însă cade sub povara ei, ridică pumnul la cer sau la aproapele, că de ce i-a venit acestă suferință, pe când cel credincios știe să poate această cruce, se folosește, și, până la urmă, prin răbdare, primește nădejde. 

IPS Teofan: "Dumnezeu nu înlătură suferința dacă suntem oameni credincioși"



Am ascultat acuma doua cuvinte din dumnezeiasca Scriptură, din Ep. către Romani a  Sf. Ap. Pavel și din Evanghelia după Matei - cuvinte rânduite să fie rostite la Sfânta Liturghie peste tot în bisericile ortodoxe. Din aceste cuvinte încercăm să reținem gânduri, adevăruri, fundamente care ne pot ajuta în viața noastră de aici și în perspectiva Împărăției Cerurilor.

vineri, 23 iunie 2017

"Sub asaltul culturii imaginii am ajuns să umblăm prin vedere, nu prin credință".Ne uităm prea mult la diversiunea lumii și prea puțin în propriile inimi


Dragostea în care cred/Marius Iordăchioaia:  CARACTERISTICA TIMPULUI NOSTRU


De două mii de ani și mai bine, creștinii sunt prigoniți... CONTINUU! 
Scriu acest cuvânt cu majusculă, pentru că se ignoră tot mai mult în zilele noastre, pare să se uite cu totul aproape, că creștinii sunt permanent prigoniți, în primul rând, de... păcătoșenia lor! Ba, aș spune și mai mult: prigoana exterioară se comportă ca o diversiune.

Icoana Maicii Domnului Prodromița și icoana Sfintei Cuvioase Parascheva izvorăsc lacrimi de mir


Icoana Maicii Domnului Prodromița din Sfântul Munte Athos a început să plângă cu lacrimi de mir, după câte se pare, Duminica, 18 iunie 2017, ziua în care sunt pomeniți Toți Sfinții Ortodocși Români. In aceiași zi a avut loc "Sinaxa națională a clericilor, monahilor și credincioșilor ortodocși" la Botoșani, unde s-au adunat cei care au întrerupt comuniunea cu ierarhii care nu au respins Sinodul din Creta. A doua zi, pe 19 iunie 2017 și la Târgoviște icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, de la biserica "Târgului", a început să izvorască lacrimi în mod miraculos.