duminică, 1 mai 2016

Hristos a inviat! Veniţi să bem băutura nouă din Izvorul nestricăciunii, din Hristos, Cel ce a izvorât din mormânt. Lumina Sfanta de la Ierusalim



Veniţi să bem băutura nouă, nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din Izvorul nestricăciunii, din Hristos, Cel ce a izvorât din mormânt, întru Carele ne întărim.
Hristos a înviat din morţi!
Cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le.



Venirea Sfintei Lumini - clipă de adevărată comuniune cu Domnul nostru Iisus Hristos


În Săptămâna Mare a Paștelui Ortodox, Dumnezeu trimite oamenilor Sfânta Lumină.

În vinerea mare, după prohod, încăperea ce adăpostește Sfântul Mormânt este verificată cu minuțiozitate de către reprezentanți ai autorităților, spre a nu ascunde vreo sursă de foc, toate candelele sunt stinse, este presărată vată pe lespedea Mormântului, iar apoi ușile kuvuklionului sunt închise și pecetluite. Doi preoți, unul grec și unul armean stau de veghe lângă panglicile sigiliului până a doua zi.


Ceremonia începe în Sâmbăta Mare la orele 9, când se pornește în procesiune de la sediul Patriarhiei Ortodoxe spre Biserica Învierii. Dragomanii, ale căror toiege metalice răsună solemn pe podeaua de piatră, deschid drumul prin mulțimea imensă de oameni. Urmează apoi doi diaconi ce poartă crucea ce conține părticele din lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului, Patriarhul, mitropoliți, episcopi, preoți și credincioși, cu mare smerenie.

Clopotele încep să bată. Se înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, cântându-se „Învierea Ta, Hristoase” după care, Patriarhul dezbracă veșmintele rămânând doar cu stiharul, epitrahilul, brâul și mânecuțele. El este controlat cu deosebită strictețe de către reprezentanții tuturor autorităților bisericești și de stat, pentru a nu avea cumva vreo sursă de foc spre înșelarea poporului.

Toate luminile, candelele și lumânările sunt stinse, se rup pecețile, iar Patriarhul intră singur în Sfântul Mormânt. Acolo el îngenunchează și se roagă cu credință. Timpul se oprește-n loc și se lasă o tăcere adâncă. Emoțiile ating paroxismul, credincioșii sunt pătrunși de greutatea momentului și lacrimile încep să curgă. Atunci vine LUMINA, o scânteie pură, o imensă revărsare de lumină peste acest Mormânt de Viață Dădător. Clopotele încep sa sune, tobele să bată și credincioșii cântă de bucurie. Vata presărată pe lespedea de piatră a Mormântului, lumânările și candelele se aprind dintr-o dată. Patriarhul adună vata aprinsă, o așează în două cupe de aur pe care le înmânează prin orificiile din Încăperea Pietrei Îngerului diaconilor, pentru a fi duse la Altarul Învierii de pe Golgota și la paraclisul patriarhal, închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Patriarhul iese apoi în fața Sfântului Mormânt cu făcliile aprinse în mâini și strigă: „Veniți de luați Lumină!

Credincioșii își dau unul altuia Lumina și într-o clipă mulțimea devine o flacără imensă. Câteva clipe Lumina își menține caracterul divin și nu arde. Credincioșii o primesc ca pe o binecuvântare, o ating de fețele lor, își ating rănile și mulți sunt bolnavi a căror neputințe și dureri se vindecă în clipele acelea.

„Hristos a Înviat” se aude în toate limbile pământului și bucuria pelerinilor nu are margini. Lumina este trimisă apoi în toate colțurile lumii spre binecuvântarea credincioșilor ortodocși. Sfânta Lumină vine doar în Biserica Ortodoxă, însă mulți sunt cei de alte credințe, care asistând la această unică, minunată clipă de adevărată comuniune cu Domnul Nostru Iisus Hristos cel Înviat din morți, se întorc la adevărata credință, devenind fii ai Bisericii Mamă, ai Bisericii Ortodoxe.

Fiul Omului S-a întrupat, a suferit scuipările și bătăile, și-a dat viața pe cruce și a înviat pentru toți oamenii, căci precum stă scris și în Acatistul Sfintei Învieri a Domnului: 
Strălucind la toată lumea cu învierea Sa, Domnul Iisus Hristos, acum toate le-a umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de dedesupt; ca să prăznuiască toată zidirea Învierea lui Hristos”.
(Preot David Pristavu, Drumul Crucii și Biserica Sfântului Mormânt, 2006, p. 45-46)

***


Minunea are loc în cadrul unei ceremonii speciale, numită ritul Sfintei Lumini, care este una dintre cele mai vechi ceremonii din întreaga Biserică Ortodoxă. Ea este menţionată începând din secolul al IV-lea în diferite surse.

Ceremonia începe încă din Vinerea Patimilor, când, la sfârşitul slujbei Prohodului Domnului, după ce se citeşte Evanghelia ,,Iar ei mergând au întărit mormântul, pecetluind piatra împreună cu custodia” (Matei 27, 66), se sting candelele din Sfântul Mormânt. Apoi, pe lespedea mormântului este aşezat un strat gros de vată pentru venirea Sfintei Lumini.

Poliţia israeliană face un control extrem de strict, verifică toate obiectele din interiorul mormântului, pentru a nu exista nici o sursă care ar putea produce sau întreţine focul, verifică lespedea Sfântului Mormânt şi pe arhiereul care presară vata pe mormânt. În final, uşa Sfântului Mormânt este închisă şi pecetluită cu două benzi de pânză albă în formă de X, peste care se aşează o bucată mare de ceară şi pecetea poliţiei israeliene, precum a fost pecetluit odinioară mormântul de căpeteniile iudeilor împreună cu soldaţii romani.

vineri, 29 aprilie 2016

Predica IPS Iosif la Denia celor 12 Evanghelii: "Nici o clipa din viata noastră Hristos nu încetează să ne spună cât ne iubește, oricine am fi, orice am fi, și oriunde am fi"


"Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."(Ioan 3, 16)




 Predica IPS Iosif la Patriarhia Romana, în 2010 după Denia celor 12 Evanghelii


De multe ori, atunci când mergem la spovedit, începem spovedania noastră, nu numai dumneavoastră ci și noi, care slujim la sfântul altar, [mărturisind] cât de puțin îl iubim pe Dumnezeu. Nu putem să începem mărturisirea a ceea ce suntem noi, după faptele noastre, decât spunând înainte de toate: "cât de puțin Te iubesc Doamne, cat de puțin știu și Te cunosc!". Însă, astăzi, în fața crucii, trebuie să ne mai punem o întrebare, pe care, de multe ori uitam să ne-o mai punem: "Cat de mult ne iubește Dumnezeu pe noi?", "Cat de mult mă iubește Dumnezeu pe mine?"- să ne punem fiecare [această întrebare]. Si răspunde Mântuitorul la această întrebare. "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său cel Unul născut L-a dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci sa aibă viata veșnică".  Iată aceste cuvinte ale Mântuitorului ne spun nu numai cat ne iubește Fiul, dar cât de mult ne iubește Tatăl, pentru ca "L-a dat pe Fiul Sau, cel Unul născut". În acele momente n-au înțeles ucenicii Săi ce înseamnă "L-a dat". L-a dat, ca să urce astăzi pe Cruce.

[...] Spune Sfântul Chiril că Mântuitorul știind ce o să se întâmple, se zorea El însuși către patimă, uitând, nesocotind durerea, nesocotind chinul, care-I veneau din biciuire, din scuipări, din vorbele grele pe care trebuia să le audă, și din ceea ce vedea. Ceea ce aștepta era mântuirea noastră, mântuirea mea. De aceea ii spune diavolului, ca și cum i-ar spune lui Iuda: "du-te și fa ceea ce ai de făcut mai repede". Si el se duce, și face, și ii aduce pe cei care ii vor da răstignirea.

joi, 28 aprilie 2016

Un minunat cuvant al Protos. Dosoftei despre importanța Tainei Spovedaniei în viața noastră (video)


„Un motiv pentru care omul nu se spovedește este faptul că nu conștientizează ce este păcatul și ce este starea de păcătoșenie. Această ne-simțire duhovnicească a păcatului se înmulțește prin lipsa spovedaniei. Alt motiv care ne împiedică să ne spovedim este rușinea. Această rușine nu este mustrarea pentru păcate și nădejdea adusă de harul Duhului Sfânt în noi, ci este o rușine adusă de diavol.” (Protos. Dosoftei - Cuvânt după Taina Sfântului Maslu despre importanța Tainei Spovedaniei în viața noastră)


miercuri, 27 aprilie 2016

Scrisori din Athos cu privire la Sinodul Panortodox. Manastirea Caracalu: "Sfânta Chinotită ar trebui să comunice o declarație corespunzătoare cu privire la Sfântul și Marele Sinod". Cuvantul Părintelui Svvas Aghioritul la Simpozionul ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare”


Sfintele Mănăstiri ale Muntelui Athos şi-au exprimat poziţiile faţă de documentele şi metodologia viitorului Sinod Panortodox  prin scrisori trimise către Sfânta Chinotită, care au fost făcute publice. Documentele pregătitoare pentru viitorul Sinod au fost trimise Mănăstirilor din Muntele Athos, de către Patriarhia Constantinopolului și, pentru revizuirea documentelor, s-a decis să se organizeze o Adunare Extraordinara a Reprezentanților și Stareților celor 20 de mănăstiri atonite, programată să aibe loc după Săptămâna Luminată.   

Asemenea reacţiilor unor ierarhi, preoţi şi teologi, în special din Bisericile Greciei, Bulgariei, Georgiei, şi Rusiei din Diaspora, părinţii atoniţi au atras atenţia asupra multiplelor probleme din documentele pregătitoare, cum ar fi:
  • sobornicitatea Bisericii este subminata în timp ce este promovata o teologie a primatului (din cauza participării limitate a episcopilor și a autorității excesive acordate Întâistătătorilor Bisericilor autocefale);
  • o ambiguitate inacceptabilă a textelor pre-sinodale, care lasă loc interpretărilor ce deviază de la dogma ortodoxă;
  • fundamentarea dialogurilor ecumeniste „pe credinţa şi tradiţia Bisericii Primare, a celor şapte Sinoade Ecumenice”, astfel încât istoria ulterioara a Bisericii Ortodoxe pare că lipsește sau are importanţă mai mică;
  • încercarea unora de a obține o confirmare panortodoxă a textelor inacceptabile ale Consiliul Mondial al Bisericilor;
  •  folosirea inacceptabilă a termenului “biserică” pentru schisme și erezii;

Vor urma fragmente și traduceri integrale ale scrisorilor.

Câteva dintre aceste scrisori pot fi văzute mai jos în limba greacă.

sâmbătă, 23 aprilie 2016

Theodoros Zisis în cadrul Simpozionului "Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, fără rezultate" despre vechiul și noul calendar și prăznuirea comuna a Paștelui


VECHIUL ȘI NOUL CALENDAR

ȘI PRĂZNUIREA COMUNĂ A PAȘTELUI

De ce Sfântul și Marele Sinod a retras de pe ordinea de zi acest subiect arzător?


de Protopresviterul Theodoros Zisis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic
Comunicare susținută în cadrul Simpozionului «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate organizat de Sfintele Mitropolii ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”, Sala „Melina Mercuri” Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

  1. Schimbarea calendarului care a avut loc în anul 1924 a rupt unitatea liturgică și a provocat diviziuni
Unul dintre subiectele arzătoare și urgente, pe care era chemat să le abordeze Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni, era și cel al reformei calendaristice, al schimbării calendarului, pe care, fără o hotărâre panortodoxă, unilateral și fără nici o avertizare, au impus-o în 1924 Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei. Reforma a fost acceptată și de Biserica Ciprului, câtă vreme celelalte Biserici Ortodoxe s-au împotrivit și au respins-o, anume cele trei Patriarhii vechi, a Alexandriei, a Antiohiei, a Ierusalimului, celelalte Biserici și Sfântul Munte.

Acest demers antisinodal, anticanonic și, neîndoielnic, eronat, care nu corespundea nici unei necesități pastorale, a vătămat unitatea Bisericii din punct de vedere al calendarului sărbătorilor și liturgic – unitate care de 16 veacuri rămăsese netulburată, mai exact de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (315) care a stabilit prăznuirea comună a Paștelui.

Unitatea a fost lezată la două niveluri. Mai întâi la nivelul Bisericilor Locale Autocefale, dintre care multe nu au acceptat reforma și continuă până azi să prăznuiască sărbătorile și pomenirile Sfinților după Calendarul Iulian, cel strămoșesc, care este caracterizat azi ca ”vechi”. Alte Biserici au procedat treptat la reformă și au acceptat ceea ce se numește Noul Calendar, pe care unii îl numesc Calendarul Iulian ”îndreptat”, în timp ce, în fapt, este vorba de Calendarul Gregorian papistaș, ce și-a luat numele de la Papa Grigorie al XIII-lea, care în 1582 a schimbat calendarul și Pascalia în Apus, unde, și acolo, la început au existat împotriviri, treptat însă a fost adoptat de către toți și este valabil până azi, fiind calendarul european comun.

Diferența de 13 zile dintre cele două calendare, pentru corectarea căreia a și avut loc această schimbare, face ca astăzi să avem pe o arie extinsă o ruptură în unitatea calendaristică ce exista încă de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, pentru că atunci exista o diferență doar în prăznuirea Paștelui, câtă vreme acum diferența vizează toate praznicele împărătești, ale Maicii Domnului și pomenirile Sfinților. Unul dintre motivele fundamentale pentru care a fost convocat Sinodul I Ecumenic, în afară de condamnarea ereziei lui Arie, a fost acela de a reface unitatea prăznuirii Paștelui și de a stabili și timpul prăznuirii acestuia prin date astronomice (echinocțiul de primăvară, luna plină), așa încât să nu coincidă prăznuirea Paștelui creștin cu Paștele evreiesc. Hotărârea aceasta i-a pus în dificultate pe reformatori în a proceda și la schimbarea Pascaliei, pentru că ar fi încălcat în mod evident canoane și hotărâri ale unui Sinod Ecumenic. Din acest motiv au lăsat Paștele neatins, să se prăznuiască după Vechiul Calendar, și așa se explică faptul că prăznuim Paștele în comun, toți ortodocșii. Astfel, există multe inconsecvențe: am adoptat Noul Calendar, dar îl avem și pe cel vechi în prăznuirea Paștelui. Toate Bisericile Ortodoxe prăznuim în comun Învierea lui Hristos, dar prăznuim separat, cu o diferență de 13 zile, Crăciunul, Boboteaza, Adormirea Maicii Domnului și toate pomenirile Sfinților, adică toate sărbătorile neschimbătoare din cele 12 luni ale anului. Și acest lucru apare pentru prima oară în istoria Bisericii, ce are printre însușirile ei fundamentale unitatea de cult, dimpreună cu unitatea credinței și administrativă.

Mai dureroasă este ruperea unității la nivel local. Pentru că schimbarea calendarului nu corespundea unei nevoie pastorale, nu a venit, cu alte cuvinte, dinspre turmă, ci a fost impusă de cei de sus, pentru a servi unor interese extrabisericești, și reacția de împotrivire a pliromei bisericești, a multor arhierei, preoți, monahi și mireni, a fost puternică și justitificată, cu urmarea că s-au format dezbinări și rupturi și în interiorul Sfântului Sinod, între episcopi, apoi, între preoți și episcopi, între mănăstiri și episcopi, între preoți și mireni la nivelul parohiei, chiar și între membrii aceleiași familii.

Ce minte malefică a propus prin sofisme această schimbarea și a distrus în mare măsură unitatea calendarului de sărbători al Bisericii, și la nivel local, și la nivel supralocal? Sinodul I Ecumenic de la Niceeea a restaurat unitatea prin serbarea în comun a Paștelui, iar acum de ce unii au distrus antisinodal și anticanonic, pe o arie extinsă, această unitate? Nu va mai exista un alt Sinod care să readucă unitatea și pacea, să tămăduiască rănile pe care le-a pricinuit reforma calendaristică unilaterală, antisinodală, fără o hotărâre panortodoxă, din 1924? Nu mai e mult și se împlinește un veac de când există această ruptură a unității în Biserică.

Ne îngrijim să ne unim cu papistașii, protestanții și monofiziții eretici, fără ca aceștia să se lepede public de ereziile lor, dar rămânem despărțiți de frații noștri care țin calendarul părintesc, față de care nu avem nici o diferență în credință.

vineri, 22 aprilie 2016

In timp ce statul roman ofera teren pentru construirea mega-moscheii la Bucuresti, statul turc vrea sa ia terenuri apartinand Patriarhiei Ecumenice


"Turcia întreprinde o acțiune în justiție împotriva Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru a anula actele juridice prin care terenuri care reveneau Sediului Patriarhiei Ortodoxe, în conformitate cu legile ce dispun retrocedarea bunurilor comunităților religioase minoritare, le-au fost răpite în trecut de către autoritățile turcești. (...) Procesul intentat in ultimele zile de către instituțiile de la Ankara vizeaza, în special, să exproprieze din nou Patriarhia Ecumenica de terenuri de aproximativ 40 ha, situate la Goksu, și într-o altă zonă la Umit, care a fost repartizat Institutului teologic ortodox din Halki pe parcursul ultimilor patru ani". 


Intrarea in seminarul ortodox din Halki


De ce vrea Erdogan moschee la Bucureşti

pentru Imperiul Otoman Planetar (I)


Iniţial eram înclinat să privesc vizita familiei Iohannis – Klaus & Carmen – în Turcia ca pe o pierdere de timp şi bani și ca pe o altă fugă de problemele tot mai multe și mai grave care se adună acasă și nu găsesc drumul către „lucrul bine făcut”.

La finalul ei am constatat că am greşit: am aflat despre preşedintele nostru că ne ascunde subiecte vitale, că ne „traduce” şi că a fost un umil supus chemat la ordine de sultan. În plus, ieşirea lui Erdogan din timpul conferinţei de presă comune ne-a confirmat şi care este jocul geo-strategic din spatele mega-moscheii de la Bucureşti (Anterior se spusese că proiectul este local şi că Turcia doar îl sprijină. Acum aflăm că este de cel mai înalt interes pentru ea.)

Turcia vrea moschee la Bucureşti pentru că are în vedere refacerea spaţiului de influenţă, dominaţie şi, în final, de civilizaţie turcească (islamică) în Caucaz, Marea Neagră, sud-estul şi centrul Europei, în care Imperiul Otoman a fost prezent anterior în diverse formule şi pentru perioade mai lungi sau mai scurte. Cum se face asta prin moschei? Simplu: prin exportul de identitate, care are ca dimensiune de forţă – dimensiune dinamică, verticală – identitatea religioasă.

miercuri, 20 aprilie 2016

PS Longhin de Banceni: "Dacă Dumnezeu ne‑a pus mai‑mari sau noi ne‑am dorit să ajungem mai‑mari, atunci trebuie să fim slujitori la toată turma"

Preasfinţitul Longhin Jar s‑a născut pe 19 august 1965, în fosta localitate românească Mihoreni, devenită Petrasevka şi alipită la URSS după 1940, astăzi parte a Ucrainei. A primit la botez numele de Mihail. A avut o copilărie dramatică, rămânând orfan de ambii părinţi. La 24 de ani a fost hirotonit preot şi a pus apoi bazele unor orfelinate în care astăzi sunt îngrijiţi 400 de copii, din care 84 sunt bolnavi de SIDA, iar 82 au malformaţii congenitale.

Încă de când era preot de mir a început ridicarea unei mânăstiri la Bănceni, localitate aflată la doar şapte kilometri de graniţa cu România şi la 20 de kilometri de Cernăuţi. Soţia sa a făcut acelaşi lucru la Boian. Astăzi, monahii şi monahiile celor două mânăstiri se îngrijesc de cei 400 de orfani. După întemeierea celor două mânăstiri şi Părintele Mihail şi preoteasa lui s‑au călugărit, părintele primind numele de Longhin. În anul 2012, Părintele Longhin Jar a fost hirotonit Episcop‑vicar al eparhiei Cernăuţi. Amănunte despre viaţa sa tumultuoasă, aşezată în slujba lui Hristos, găsiţi în numărul 83 (mai 2014) al revistei Lumea Monahilor.
Părinte, eu scriu pentru Lumea Monahilor, o revistă din România. Dacă vreţi să spuneţi ceva monahilor români, mai ales pentru vremurile de acum, ce sfaturi le‑aţi da?

Eu cred că, cu ajutorul lui Dumnezeu, monahii şi monahiile şi‑au ales calea cea mai frumoasă, viaţa cea mai grea şi slujirea cea mai înălţătoare, care îi ajută pe toţi să ajungă în împărăţia lui Dumnezeu. Şi, după cum fiecare avem atâtea ispite pe drumul acesta al mântuirii către Dumnezeu, în vremurile acestea de astăzi, când a intrat o moleşeală şi/sau o nepăsare şi în monahism, îi rog pe toţi să‑şi înfierbânte inima cu rugăciunea, cu smerenia, cu dragostea, cu îndelunga răbdare şi să păstreze cu adevărat credinţa adevărată până la sfârşit. De multe ori am zis că pentru călugări aş bate mereu trei mătănii: una pentru Dumnezeu, că s‑au născut pe aiest pământ şi i‑a ales pentru viaţa cea veşnică; a doua pentru mamele care i‑au născut şi crescut; şi a treia pentru toţi călugării care şi‑au ales – adică, mai bine zis, Dumnezeu i‑a ales – această slujire. Pentru că nimeni nu‑şi poate alege viaţa aceasta singur, dacă nu ne‑o alege Dumnezeu. De aceea eu sunt foarte fericit, iubesc foarte mult monahismul şi cred că aceştia vor fi oamenii care, cu cea mai mare căldură, dragoste şi luptă, vor apăra credinţa ortodoxă, dogmele Bisericii şi canoanele acelea pe care le‑am primit şi care ni s‑au dat odată şi pentru totdeauna. Eu, cu plecăciune în faţa tuturor, cel mai nevrednic, rog pe bunul Dumnezeu ca să‑i ajute pe toţi – nu numai pe monahi, ci pe toată lumea ortodoxă de pretutindeni – să se mântuiască. Iar pentru ceilalţi, care nu sunt pe această corabie a mântuirii, Îl rugăm pe bunul Dumnezeu ca să întoarcă pe toată lumea la pocăinţă, să lese toţi rătăcirile şi ereziile pe care le au şi să se unească cu Sfânta Biserică Ortodoxă, cu dogmele, cu Tradiţia, ca să putem merge împreună spre împărăţia lui Dumnezeu. Altfel nu putem să ne mântuim decât în curăţia Ortodoxiei – pentru că o singură credinţă este mântuitoare şi aceasta este credinţa ortodoxă!

Moleşeala monahală


Aţi pomenit de „moleşeala monahală”; dar asta înseamnă că există o moleşeală şi în ierarhie (pentru că şi ierarhii, până la urmă, tot călugări sunt). Şi aţi mai pomenit de faptul că este nevoie de o revigorare în monahism, aşadar asta ar însemna că e nevoie de aşa ceva şi în rândul ierarhilor?

Da. Cu părere de rău, eu nu pot să vorbesc nimic despre fraţii mei arhierei – fiecare îşi cunoaşte viaţa; eu aş putea să grăiesc numai despre mine. Venind în slujba aceasta, cine suntem noi în faţa lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu ne‑a pus mai‑mari sau noi ne‑am dorit să ajungem mai‑mari, atunci trebuie să fim slujitori la toată turma.

luni, 18 aprilie 2016

Site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse publica raspunsurile date pentru scrisorile adresate cu privire la Sinodul Pan-ortodox si Declaratia comuna a Papei si a Patriarhului Kiril de la Havana

Ținând cont de scrisorile expediate pe adresa diverselor instituții sinodale cu prilejul Soborului Panortodox care urmează să aibă loc, site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse publică explicarea dată de Departamentul pentru relațiile externe bisericești al Patriarhiei Moscovei.

Sfântul și Marele Sobor al Bisericii Ortodoxe, a cărui desfășurare pe insula Creta este planificată în perioada 18-27 iunie 2016, nu va lua în discuție probleme dogmatice, pentru că acestea au fost deja discutate de Soboarele Ecumenice. Convocarea Soborului Panortodox nu este cauzată de influența unor anumite forțe politice sau procese în plan mondial, deoarece pregătirea lui, care continuă din anul 1961, a început și a evoluat în cu totul alte condiții istorice și politice.

Declaratia comuna semnata in Lesbos de Papa Francisc, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și al Întregii Elade. Diferite video pe tema acestei intalniri.


DECLARAȚIA COMUNĂ


Noi, Papa Francisc, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și al Întregii Elade ne-am întâlnit pe insula grecească Lesbos pentru a arăta preocuparea noastră profundă în legătură cu situația tragică a numeroșilor refugiați, migranți și solicitanți de azil care au venit în Europa pentru a scăpa de situațiile de conflict și, în multe cazuri, de amenințările zilnice la supraviețuirea lor. Opinia internaţională nu poate ignora criza umanitară uriaşă creată de răspândirea violenței și a conflictelor armate, persecutarea și strămutarea minorităților etnice și religioase, precum și dezrădăcinarea familiilor din casele lor, prin încălcarea demnității lor umane și a drepturilor fundamentale ale omului și a libertăților lor.

Tragedia migrației forțate și dislocarea afectează milioane de oameni și este în mod fundamental o criză a umanității, solicitând un răspuns de solidaritate, compasiune, generozitate și o angajare practică imediată a resurselor. Din Lesbos, facem apel la comunitatea internațională să răspundă cu curaj în confruntarea cu această criză umanitară masivă și a cauzelor care stau la baza acesteia, prin intermediul unor inițiative diplomatice, politice și caritabile, și prin eforturi de cooperare, atât în Orientul Mijlociu cât și în Europa.

În calitate de conducători ai Bisericilor noastre, suntem una în dorința noastră de pace și în disponibilitatea noastră de a promova soluționarea conflictelor prin dialog și reconciliere. Recunoscând în același timp eforturile deja depuse pentru a oferi ajutor și îngrijire refugiaților, migranților și solicitanților de azil, facem apel la toți liderii politici să folosească toate mijloacele pentru a se asigura că fiecare individ și comunitățile, inclusiv creștinii, rămân în țările lor de origine și beneficiază de dreptul fundamental la viaţă în pace și securitate. Un consens internațional mai larg și un program de asistență sunt urgent necesare pentru apărarea statului de drept, apărarea drepturilor fundamentale ale omului în această situație insuportabilă, pentru a proteja minoritățile, în vederea combaterii traficului de ființe umane și a contrabandei, pentru a elimina rute nesigure, cum ar fi cele prin Marea Egee și întreaga Mediterană, precum și să creeze procedee de relocare în condiții de siguranță. În acest fel, vom fi în măsură să sprijinim acele țări implicate direct în satisfacerea nevoilor atâtor frați și surori suferinzi de-ai noștri. În special, ne exprimăm solidaritatea cu poporul din Grecia, care, în ciuda propriilor dificultăți economice, a răspuns cu generozitate la această criză.

Împreună pledăm în mod solemn pentru încetarea războiului și violenței în Orientul Mijlociu, pentru o pace justă și durabilă și pentru întoarcerea demnă a celor forțați să-și abandoneze casele. Cerem comunităților religioase să își intensifice eforturile pentru a primi, asista și proteja pe refugiații de orice credință, și ca serviciile de asistenţă religioase și civile să conlucreze astfel încât să îşi coordoneze inițiativele. Atât timp cât este nevoie, solicităm tuturor țărilor să ofere azil temporar, să acorde statut de refugiat pentru cei care sunt eligibili, să extindă eforturile de ajutorare și să lucreze cu toți bărbații și femeile de bună credinţă pentru o încheiere imediată a conflictelor în curs.

Europa de astăzi se confruntă cu una dintre cele mai grave crize umanitare ale sale de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Pentru a face față acestei grave provocări, apelăm la toți următorii lui Hristos să fie conștienţi de cuvintele Domnului, după care vom fi judecați într-o zi: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine…Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut(Matei 25, 35-36, 40).

În ceea ce ne priveşte, în ascultare față de voința Domnului nostru Iisus Hristos, am decis în mod ferm și din toată inima să ne intensificăm eforturile în promovarea unităţii depline a tuturor creștinilor. Reafirmam convingerea noastră că
reconcilierea (între creștini) implică promovarea dreptății sociale înlăuntrul și între toate popoarele … Împreună vom contribui pentru a oferi migranților, refugiaților și solicitanților de azil o primire umană în Europa” (Charta Oecumenica, 2001)[1* n.n.].

joi, 14 aprilie 2016

Înaltul, Mitropolia și portbagajul. "Doamne, Îți mulțumesc că Te-ai încăput în atâtea inimi, și nici pe a mea nu ai uitat-o! Dar oare câte inimi de oameni pribegi sunt pe aceste pământuri, în care Tu nu ai loc?!"


Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi. Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; Nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice cetate sau sat veţi intra, cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi. Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: "Pace casei acesteia".(Matei 10, 7-12)

Era toamnă și cursurile la facultate erau în toi, toți erau preocupați de noul an școlar… Prin campus se auzise că o să treacă prin oraș Înaltu’; că se tot vorbea să se deschidă parohie, să poată să aibă și românii slujbă pe limba și pe tradiția lor.

Am auzit și eu că vine Înaltu’, dar nu am înțeles prea bine, mărturisesc, dacă era vorba de un episcop care era înalt de statură sau așa se zicea la „cel mai mare”. Trebuie să recunosc că nici când ne-am văzut pentru prima dată și am remarcat statura înaltă nu am înțeles prea bine care era adevăratul motiv pentru care toți îl numeau Înaltu’.

Adevărul este că am fost tentat să merg și eu la întâlnirea care urma să aibă loc într-o cameră de cămin (résidence) cu Înaltu’, ca să se vorbească de noua parohie, decât să stau la cursurile de mecanică din acea după-amiază, care oricum păreau destul de complicate la acea vreme și nu dădeau o perspectivă prea strălucită pentru examene. Mai mulți colegi chiar m-au îndemnat „să-i reprezint la întâlnire, că nu puteau veni”, ca să „fie mai multă lume”, chiar dacă nu am înțeles eu prea bine cum se făcea să fim mai mulți în felul acesta.

Înaltu’ venea de undeva din sud, din Italia, vizitase mai multe comunități și urca spre Paris, motiv pentru care s-a și oprit la noi, într-o cameră modestă de cămin, unde de-abia am încăput o duzină de persoane (eu am stat în picioare, că nu se mai găsiseră nici prin vecini atâtea scaune).

Adevărul e că nu-mi aduc aminte mai nimic din ce s-a discutat, însă felul blând de a fi al Mitropolitului, vocea domoală, convingătoare, care aducea o pace profundă, ne-a convins și chiar ne-a dat curaj să căutăm un spațiu cât mai repede pentru a putea pune bazele noii parohii. Ne simțeam extraordinar cu toții, orice spunea Înaltu’ părea ca și realizat, deja vedeam biserica, slujbele, simţeam mirosul de tămâie, auzeam strana care psalmodiază… Am fost duși preț de câteva ore într-o altă lume.

S-a apropiat seara și fiecare a trebuit să plece la treburile sale, mai ales că și Înaltu’ trebuia s-o pornească la drum, mai avea cale lungă până la Paris. Fără să vreau, m-am trezit dintr-odată singur cu Mitropolitul și urma să-l conduc la mașină și să-i indic calea către autostradă (la acea vreme nu erau GPS-uri), iar eu eram singurul care nu se grăbea nicăieri, oricum cursurile se terminaseră de mult.

Mergând prin cartier până la locul unde îşi parcase Înaltu’ maşina, plin de emoții și nevrând să par nepoliticos că nu scot o vorbă, mai ales că toată după-amiaza nu scosesem un cuvânt, ci doar visasem şi trăisem în acel vis toate slujbele posibile la noua biserică ce urma să se deschidă, mi-am luat inima în dinți și am zis: Înaltpreasfinția Voastră, da’ unde este Mitropolia noastră?

Nu pot ascunde faptul că, pe moment, mi s-a părut destul de potrivită întrebarea și, cumva, am răsuflat ușurat că nu am spus vreo prostie în fața unui om așa de mare și înalt, și să-i fac astfel de rușine pe toți colegii „pe care i-am reprezentat”.

Înaltu’ a zâmbit blând și a zis: Hai să vezi!

Pe moment m-am speriat un pic, mă întrebam în sinea mea unde trebuie oare să mergem, că doar nu trebuie să mă duc până la Paris; însă, în timp ce încercam eu să înțeleg cele zise de Mitropolit, ajungem pe o străduță mică, unde pe dreapta era parcat un Citroen Xsara Picasso; Înaltu’ deschide portbagajul și, cu un zâmbet și mai mare, îmi zice: Uite mitropolia noastră! Vezi, acolo am veșmintele, mitra… în dreapta am geanta cu toate actele… acolo e valiza cu haine, am și tricherul și dicherul, Evanghelia, Liturghierul, lucrurile de slujbă…

Înaltu’, cu o voce atât de blândă și duioasă, îmi arăta cu o oarece bucurie fiecare lucru pe care îl avea aranjat într-o ordine perfectă în portbagaj… Cuvintele curgeau agale, dar eu nu m-am putut abține să nu vărs mai multe lacrimi, chiar dacă la un moment dat am încercat să le ascund… Încăpuse în acel portbagaj nu doar Hristos, … era o biserică întreagă, era Mitropolia noastră.

Este adevărat că atunci S-a încăput și în inima mea Hristos, s-a încăput și noua parohie care la scurt timp s-a și deschis; s-a încăput dorul de a-L duce pe Hristos și în alte locuri, în alte inimi, să încapă și în viața altora, să aducă lumină și bucurie, speranță, dragoste și curaj și în sufletele cele risipite, necăjite, întristate, uitate de lume și de toți...

Mașina a pornit din loc. Înaltu’ m-a binecuvântat de pe geam încă o dată, iar apoi l-am pierdut în zare. Am rămas vreme de câteva minute bune în mijlocul străzii, poate și mai mult, cine își mai aduce aminte? și nu puteam să-mi revin… Am înțeles atunci un lucru extraordinar: e destul să–I faci loc lui Hristos în viața ta, în propria ta inimă, care e plină cu tot fel de lucruri inutile (ca într-un adevărat portbagaj), iar când intră Hristos acolo, dispar toate și nu mai e loc de ceartă, de gânduri rele, de vorbe, de supărări sau întristări; se curățește inima și toate se vindecă.

De atunci au trecut aproape 15 ani… și, ajungând în Italia, de fiecare dată când văd un preot de-al nostru cu cristelnița în portbagaj și cu geanta în care are Evanghelia, Liturghierul, sfintele vase și alte lucruri de slujbă, îmi scapă acea lacrimă care m-a dat de gol și în fața lui Înaltu’. Căci mă gândesc cât de simplu lucrează Domnul cu noi și de fiecare dată Se smerește și vine la noi în orice condiții am fi. De la peștera din Betleem și până la cele mai modeste bisericuțe, săli luate cu chirie, cripte și tot felul de spații împânzite în întreagă Europă, Hristos Își găsește loc și vine la noi.

Nu pot să uit acea întâlnire, căci văd mereu cum lucrează Domnul, zi de zi, duminică de duminică, lună de lună, an de an, și tot mereu Își face loc în tot mai multe inimi.

Doamne, Îți mulțumesc că Te-ai încăput în atâtea inimi, și nici pe a mea nu ai uitat-o! Dar oare câte inimi de oameni pribegi sunt pe aceste pământuri, în care Tu nu ai loc?!… Inimi întristate, inimi părăsite, inimi descurajate și la limita tuturor puterilor, inimi care au fost rănite și nu s-au vindecat, inimi care vor să Te cunoască, dar nu știu unde să Te găsească, inimi care tânjesc după Tine și nu știu cum să se roage, inimi care nu au fost cercetate, dar aleargă după adevăr, inimi care iubesc și nu sunt iubite, inimi care caută binele și fapta cea dreaptă, dar mereu se pierd pe cale… Inimi și inimi...

Doamne, nu ne lăsa!

Arhimandrit Atanasie

Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului - Roma


1. La acea vreme când Mitropolia „era în portbagaj”, se aflau în toată Europa Occidentală și Meridională vreo 30 de parohii. Astăzi sunt peste 600 de comunități bine organizate. Totul a început de la o persoană care L-a purtat sute de mii de kilometri pe Hristos cu sine în mașină și L-a adus în inimile oamenilor, iar ei, la rândul lor, duc mai departe mesajul Evangheliei. Asta e Taina Misiunii.

Sursa web: Ortodoxia Tinerilor, Înaltul, Mitropolia și portbagajul

Articol din Revista Apostolia, nr. 96, Martie 2016

miercuri, 13 aprilie 2016

Precizări foarte importante și clarificarea poziției Bisericii Ortodoxe din Georgia cu privire la documentele pregătitoare pentru Sfântul și Marele Sinod și în special față de textul: "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină"

Poziția Bisericii Ortodoxe din Georgia cu privire la viitorul Sinod Pan-ortodoxe și, în particular, cu privire la textul proiectului "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină" a fost obiectul informațiilor contradictorii, care au fost publicate aici și aici.

Mitropolitul de Gori și Ateni, Andrei a clarificat, într-o scrisoare din 27 martie 2016, și publicată pe 1 aprilie pe site-ul grecesc Amen.gr, poziția Bisericii Ortodoxe din Georgia, și ca urmare a unui articol al Protoiereul George Tsetsis (Patriarhia Ecumenică), publicat de același site:

marți, 12 aprilie 2016

Mitropolitul de Lovici, Gabriel, din Bulgaria, împreună cu toți membrii din cler s-au exprimat împotriva documentului presinodal "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine"


Site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Bulgare a publicat următoarele informații: pe 1 aprilie 2016, în Biserica Sf. Paraschiva din orașul Troyan, Mitropolitul Gabriel de Loveci a slujit Liturghia darurilor mai înainte sfințite. După slujbă a convocat conferința preoților din protopopiatul eclezial din Troyan. Au fost examinate diferite întrebări cu privire la activitatea liturgică și pastorală din acest protopopiat. La finalul conferinței, preoții duhovnici din protopopiatul eclezial Troyan au susținut cu tărie și în unanimitate, declarația clericilor din acest district, adoptată pe 23 martie anul acesta, precum și poziția Mitropolitului Gabriel față de textele documentelor care vor fi discutate în cadrul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care va avea loc între 16 și 27 iunie anul acesta, la Academia Ortodoxă din Creta, și în special obiecțiile sale serioase cu privire la  documentul "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină." Prezentăm declarația cât și scrisoarea prin care se ia poziție, a Mitropolitului de Loveci, PS Gabriel.

Declarația clericilor din protopopiatul Loveci, din Episcopia Bisericii Ortodoxe din Bulgaria: