marți, 12 martie 2024

Părintele Ilarion Dan și Mihai Vladu despre Părintele Arsenie Papacioc în conferința "De la moarte la viață" (Iași, 1 februarie 2024)


Văzând doctorul că încă nu l-a batjocorit până la capăt, îi spune așa: "ia zi, Părințele, ți-e frică de moarte?" Bun, și Părintele îi spune așa - s-a cam supărat, vă dați seama- : "auzi doctore, ține mâna pe bisturiu, că o să mă opereze Hristos, nu tu". În clipa în care doctorul a tăiat în spatele Părintelui, toată sala de operație s-a umplut de miros de mir. De a doua zi doctorul respectiv, când mergea în vizită la Părinte, cobora în genunchi și mergea de la ușă până la pat în genunchi. Asta este teologia Părintelui Arsenie!

  Conferința "De la moarte la viață
Iași, 1 februarie 2024

Părintele Ilarion Dan de la Crucea:


Subiectul principal [în această conferință] este Părintele Arsenie Papacioc, ca personalitate duhovnicească - despre care ați auzit, despre care cunoașteți anumite aspecte, sigur că da. Există foarte multe filmulețe, interviuri cu Părintele, care sunt accesibile pe Youtube - iată că tehnologia asta, care de multe ori ne ridică foarte multe probleme, are și ne aduce și beneficii. [...] 
Voi încerca să vorbesc liber și, după cum voi găsi de cuviință, să vă transmit ceva frumos despre un om frumos, despre un titan al neamului nostru - deși era micuț de statură. Și încerc să vă trezesc un pic interesul pentru această personalitate uriașă, care a fost Părintele Arsenie.

joi, 29 februarie 2024

Un altfel de mărțișor de la Ioan Ianolide


În Vechiul Testament există un fir alb al inspiraţiei divine şi un fir roşu al concepţiei materialist-umaniste-rasiale. Vechiul Testament începe cu deosebirea dintre Abel şi Cain şi continuă cu deosebirea dintre neamuri şi Israel. În Israel avem Legea Sfântă, dar avem şi viţelul de aur, avem răzvrătiri împotriva lui Dumnezeu, proorocii au fost ucişi de evreii idolatrii, rasismul iudaic a pătruns în conceptul spiritual al Israelului.

Paralel cu firul roşu al ateismului şi rasismului iudaic, în poporul iudeu s-a remarcat şi firul alb al inspiraţiei şi harului divin, căci Israelului i s-au dat legăminte, lui i-a dat Dumnezeu Legea şi i-a dat Tora Făgăduinţei, i-a dat prooroci, i-a dat pe David, i-a dat conştiinţă mesianică, râvnă pentru cele sfinte şi minunate comuniuni cu divinitatea, încât a fost posibil să se nască Fecioara Maria, din neam iudaic şi să fie templu al Naşterii lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu.

Pe firul roşu însă, evreii nu L-au recunoscut pe Hristos. Ana şi Caiafa au polarizat poporul evreu în jurul lor şi L-au ucis pe Fiul lui Dumnezeu. Evreii sunt blestemaţi şi scoşi din harul divin. Doar o rămăşiţă din Israelul iudaic intră în noul Israel. Oamenii tuturor neamurilor au primit har şi misiune de israeliţi.

Împărăţia lui Dumnezeu este dată oamenilor ce cred şi urmează lui Hristos, iar poporul iudeu a rămas ca o negaţie a istoriei, pe o poziţie antihristică. De două mii de ani ei militează pe firul roşu al istoriei lor fară Dumnezeu şi împotriva lui Hristos. Ei sunt duşmani ai tuturor oamenilor şi istoria lor trece din dezastru în dezastru, consecinţă a păcatului lor ateu-materialist.

Duhul lor negativ se găseşte în raţionalism, pozitivism, umanitarism, ştiinţifism, capitalism şi comunism. Ei vor să iudaizeze lumea şi în bună parte au reuşit. Ei nu-L au pe Hristos, deci Îl urăsc pe Hristos şi pe ei înşişi se consideră hristos. Ei se luptă cu Dumnezeu, se luptă cu toată lumea şi se luptă cu toată creştinătatea. Cutezanţa lor e impresionantă, dar şi înspăimântătoare apocalipsă. Opera lor în lume este catastrofală şi monstruoasă.

Tentaţia materialist-ateistă nu este strict iudaică, ea e general umană şi adesea ademeneşte şi pe creştini. Dacă evreii se constituie în mod conştient şi voluntar pe poziţie antihristică, mulţi creştini se situează pe poziţia de hristoşi mincinoşi. Un fir roşu apare şi în istoria creştinismului, alături de unul alb şi împotriva celui alb. Lupta dintre credinţă şi ateism se perpetuează până la sfârşitul veacurilor. 
Noul Israel cunoaşte epoci de înflorire şi epoci de decădere. În creştinismul primar au apărut Anania şi Safira, în creştinismul prigonit au fost mulţi apostaţi, mulţi au făcut din Iisus un om şi au negat dumnezeirea Lui. Creştinismul bizantin a fost splendid, dar a şi capitulat în faţa lumii egoiste. Creştinismul roman a fost măreţ, dar nu a putut evita unele amprente imperiale. Renaşterea L-a umbrit pe Dumnezeu prin om. Reforma a derutat creştinătatea. Revoluţia franceză s-a închinat unei femei depravate, iar comunismul se subjugă materiei. Ateii de azi sunt unii creştini de ieri.

Omenirea se materializează, se mecanicizează. Creştinii au pierdut dimensiunea mesianică, în timp ce evreii pompează ateismul pentru a dizolva toată cultura creştină. Nu mai avem Dumnezeu, nu mai avem speranţa vieţii eterne, nu mai avem nădejdea vieţii veşnice.

Lumea e în mâinile lui Dumnezeu, dar ne întrebăm, cutremuraţi de răspunderi, ce fac oamenii? Vin ei în întâmpinarea lui Hristos? Mântuirea lumii trece prin credinţa oamenilor. În această perspectivă credem în misiunea noului Israel şi respingem iudaismul ca ateism antihristic.

Fiara apocaliptică ucide pe cei care spun adevărul. Cu toată gravitatea situaţiei, cu toate riscurile vom mărturisi adevărul, chiar de vom fi ucişi, căci răstigniţi suntem de multă vreme. A spune adevărul despre evrei nu este antisemitism, ci noi, creştinii, plini de iubirea ce L-a mistuit pe Hristos şi repetând-o în aceste vremuri tulburi, noi iubim cu adevărat poporul evreu şi ştim că numai prin Hristos este posibilă mântuirea lor. Tragedia evreilor este catastrofală prin solidaritatea întregului popor evreu cu Ana şi Caiafa. Strigăm deci tuturor evreilor în care mijeşte lumina credinţei, să părăsească satanismul, minciuna şi materialismul iudaic, să se încreştineze şi să se împace cu oamenii.

Aşa după cum este evident din toată istoria antică şi modernă că neamurile nu pot tolera să fie stăpânite de evrei, aşa le spunem şi noi: să se integreze în omenire. Dacă râvna şi energiile antologice de care dispun vor fi orientate în sensul sacru al revelaţiilor divine, atunci poporul evreu ar fi fericit, cerurile se vor bucura şi oamenii îi vor iubi. Rasismul lor este absolut, materialismul lor le este în fire, minciuna este centrul gândirii lor pocite şi cu cât vor insista mai mult pe aceste coordonate, pe atât dezastrul lor va fi mai crud.

Omenirea nu poate accepta nici tirania rasială a iudeilor, nici materialismul grosolan şi nici răstălmăcirea mentală a iudaismului. Prin decizia divină şi prin voinţa oamenilor, ei sunt sortiţi eşecului. Pieirea ta prin tine, Israele!


(Ioan Ianolide – Deținutul profet, Ed. Bonifaciu, Bacău, 2009, pp. 44-48)
Sursa web: Blog dedicat lui Ioan Ianolide, Vechiul și Noul Israel



joi, 22 februarie 2024

Daniel Leș, olarul refrământat și refăurit


Renașterea sufletului și transformarea în "Lut Viu" 

interviu emoționant cu Daniel Leș


Câteva extrase din interviu


Îmi dau seama, pe zi ce trece, că atâtea mă învață lutul ăsta! Și cu cât îl frământ mai mult devine mai maleabil. Sunt într-o perioadă în viața mea de făurire, de frământare, de înfrumusețare, simt că "lutul" vieții mele este frământat. Și, pe măsură ce este mai frământat, îmi dau seama că am multe de învățat. [...] 
Frământările nu sunt rele, frământările sunt bune. Atâta timp cât se lasă frământat lutul, ies afară impuritățile. Lutul vieții noastre dacă nu este frământat, acele impurități nu vor ieși afară. Cu cât suntem mai frământați [cu atât vor ieși mai mult]. Noi ca și nație, ca și neam am avut parte de frământare, dar să nu uităm că suntem un neam ales, pentru că Dumnezeu a ales să ne frământe. De ce? Ca să facă din noi acel vas de cinste. Așadar, dragilor, dacă aveți frământări în viață, să știți că aceste frământări sunt benefice: iese afară ură, lăcomie, slavă deșartă, gelozie, și multe altele. [...]

marți, 20 februarie 2024

Starețul Tadei de la Vitovnița : "De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie?"


Cu Dumnezeu toate sunt cu putință

Predică din 2 septembrie 1990


De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie? E limpede că noi toți dorim să fim iubiți și plăcuți de toți și de fiecare în parte. Inima noastră nu s-a putut deprinde aici, pe pământ, nici de la părinți, căci și ei sunt mărginiți de timp și de spațiu, iar sufletul caută la cele veșnice. Inima noastră s-a învățat să fie iubită și plăcută de la inima cea dumnezeiască și veșnică, căci și noi suntem dragoste dumnezeiască, de aceea suntem chemați să fim fiii luminii și fiii lui Dumnezeu, plini de dragoste dumnezeiască.

marți, 13 februarie 2024

P. Ciprian Mega: " Să descoperi talantul în inima ta înseamnă să fii statornic în adevăr și iubire nefăţarnică"


Să descoperi talantul în inima ta înseamnă să fii statornic în adevăr și iubire nefăţarnică. Aceasta este starea necesară pentru a primi lucrarea Duhului Sfânt. Smerit, cu o smerenie subiectivă, și în același timp conștient de darul tău, de faptul că lucrezi cu Dumnezeu talantul după care sapi în inima ta, că acolo, în lăuntrul tău, zidești împreună cu Domnul. Iar Hristos se face responsabil de roadele tale.
***

Cuvântul Părintelui Ciprian Mega, în duminica a 16-a după Rusalii, 
Biserica ”Sf. Spiridon” din Oradea, 11 februarie 2024


În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh, Amin!

Preacucernici Părinți, iubiți credincioși, ați ascultat mai devreme, citită din Sfânta Evanghelie, Pilda Talanților. De-ar fi vorba doar despre înzestrările personale pe care le înmulțim, așa cum îndeobște se vorbește pe marginea acestui text, ce simplu ar fi de înțeles această parabolă. Însă, această pagină din Sfânta Scriptură duce creștinismul până la limita absurdului, încât tema Duminicii de astăzi pare să fi născut o reflecție scandaloasă și aproape disperată a unui cunoscut teolog apusean din secolul trecut Hans Urs von Balthasar, care spunea: "Dacă reușești să-l înțelegi, acela nu este Dumnezeu". Cum oare să-L înțelegi? Dumnezeu Însuși ne spune, azi, că se aseamănă unui stăpân nedrept, care se dovedește a fi cămătar. Tot ce a dat vrea cu dobândă și neînduplecat. Pe slujitorul care a îngropat talantul în pământ, ați văzut, îl pedepsește, chiar dacă a recuperat de la el ceea ce îi dăruise. 

Pentru a ne apropia de mesajul acestei parabole, să pornim de la elementul comun, concret, palpabil, anume pământul, în care sluga nevrednică și-a îngropat talantul. Pământul, țarina, la care dacă veți citi Filocalia a doua veți vedea că face referire Sfântul Maxim Mărturisitorul. "Fiindcă ai părăsit țarina - spune el -, te îngrijești de cele din jurul țarinii, dar acolo vei afla doar spini și pălămidă, însă comoara stă ascunsă în țarina inimii tale, pe care nu ai aflat-o din pricina nelucrării. De-ai fi aflat-o, ai fi vândut toate și ai fi cumpărat țarina aceea". Țarina este inima omului, comoara este talantul îngropat în țarină. Fariseii Îl întreabă când va veni Împărăția Cerurilor, iar Mântuitorul le răspunde că nu va veni așa cum își imaginau ei, cu semne exterioare, perceptibile și se va instala ca un proces interior al inimii. Nu vor zice: "iat-o e aici, sau acolo, căci Împărăția lui Dumnezeu este în lăuntrul vostru". Împărăția lui Dumnezeu, iubiți credincioși, este îngropată în inima fiecăruia. Dacă n-am aflat-o încă, e doar vina lenevirii duhovnicești, a nelucrării noastre. De aceea le și spune Hristos apoi ucenicilor: " vă vor spune: iată acolo este, iată aici. Nu vă duceți și nu vă luați după ei".

vineri, 9 februarie 2024

Un dialog provocator și atipic între Părintele Iuvenalie, de la schitul Sf. Nicolae, și antreprenorul Ștefan Mandachi. "Vorba sună, fapta tună!"


"Am învățat să scriu supărările pe nisip și bucuriile pe piatră."

*
"Viața este un dar al lui Dumnezeu pentru om. 
Felul în care o trăim este un dar al nostru pentru Dumnezeu."

***

"Vorba sună, fapta tună!"


Ștefan Mandachi : Astăzi mă aflu într-un loc foarte drag sufletului meu, alături de un om foarte drag sufletului meu, Părintele călugăr Iuvenalie de la Schitul Sfântul Nicolae, lângă Fălticeni, localitatea Huși. [...] Părinte mulțumim că ne-ați găzduit aici, la Schit la dumneavoastră
Părintele Iuvenalie : Cu plăcere! Mulțumim și noi pentru invitație!
[...]

joi, 1 februarie 2024

P. Ciprian Mega: "Arvunirea Duhului este șansa noastră". Cum a ajuns omenirea să plătească factura binecunoscutului Iosif...


În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh, amin !

Prea Cucernici Părinți, iubiți credincioși, un cuvânt teribil spune Sfântul Ap. Pavel în fragmentul pe care l-ați ascultat astăzi în cea de-a II-a Epistolă către Corinteni: "Dumnezeu a dat arvuna Duhului în inimile noastre" (II Cor. 1, 22). Iar, în Pericopa Evanghelică de la Matei, Mântuitorul spune că Împărăția Cerurilor s-a asemănat nunții, "pe care omul împărat a făcut-o fiului său" (Matei, 22, 2) . Arvuna Duhului pe de-o parte, și Împărăția Cerurilor, a lui Dumnezeu, ca o nuntă. Adică Dumnezeu ni se oferă în chipul nunții. Nu ni se oferă ca morală, ca descoperire, ca sistem de gândire, nici ca religie sau ca putere [pământească], ci se dăruiește ca bucurie, ca generozitate. Dumnezeu coboară în dar. Deși nemărginit, Dumnezeu ni se oferă ca întreg, iar taina aceasta n-o putem pătrunde, n-o putem înțelege, ci doar rămânem copleșiți înaintea ei - curajul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de-a nu se opune tainei. Acesta este răspunsul creației, prin dumnezeiasca simetrie: răspunsul oferit voinței lui Dumnezeu de a birui firea creată de El, și o biruiește întrupându-Se. Noi nu înțelegem lucrurile acestea decât cât luminează Duhul în grădina inimilor noastre.

Arvuna duhului, înțelegem în parte, pentru că Duhul Sfânt Care ne-a fost dat este doar un avans, o promisiune și o garanție pentru plenitudinea darurilor dumnezeiești ce ne vor copleși Dincolo. De altfel, termenul acesta, arvunire, este de origine grecească și este legat de Taina nunții. În trecut logodirea mirilor nu se făcea odată cu slujirea Cununiei, și tinerii din familiile creștine, băiat și fată, se făgăduiau unul altuia în momentul îndrăgostirii, iar semnul acestui legământ erau inelele, pe care preotul le așeza pe degetul lor, făcându-le o slujbă de promisiune  - înaintea lui Dumnezeu, înaintea părinților, desigur, și înaintea celor apropiați-, că, la vremea cuvenită, când vor ajunge la vârsta potrivită - pentru că lucrul acesta se întâmpla adesea în adolescență -, cei doi se vor căsători, dar până atunci se vor păstra în feciorie unul pentru celălalt. De aceea logodna, în cărțile de cult grecești se numește: "Ακολουθία του Αραβόνος" adică rânduiala arvunirii. Si spune preotul : "Ἀρραβωνίζεται ὁ δοῦλος τοῦ Θεοῦ (ὁ τάδε) τή δούλη τοῦ Θεοῦ (τήν τάδε) [στό ὄνομα τοῦ Πατέρα, καί τοῦ Υἱοῦ, καί τοῦ Ἁγίου Πνεύματος. Ἀμήν"] - "se arvunește roaba lui Dumnezeu, robului lui Dumnezeu".

La fel și noi, prin arvunirea Duhului, despre care vorbește Sf. Ap. Pavel, ni se logodește Împărăția lui Dumnezeu. Acum doar intuim, cu puterea îndrăgostirii și aceasta ni se dăruiește prin harul lui Dumnezeu, intuind bucuria nunții din Veșnicia Împăratului. Cu toată arvunirea aceasta, există și alt aspect, care s-a strecurat în inima lucrurilor : împotrivirea, revolta omului înaintea lui Dumnezeu, omul care rupe logodna cu Împărăția. Spune Sf. Evanghelie : "Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină " (Matei 22, 3). Sunt multe forme sub care omul rupe legătura cu Împărăția lui Dumnezeu, dar astăzi aș vrea să vorbim despre disprețul față de Evanghelie, denaturarea ei pentru a justifica propriile neajunsuri sufletești, schimonosirea mesajului mântuitor.

marți, 30 ianuarie 2024

Arhim. Elie, de la Mănăstirea "Schimbarea la Față", despre tiraniile moderne


În lumina în care Părintele Placide explică Cartea Apocalipsei, vedem în mod clar cum aceasta revelează sensul profund al Istoriei oamenilor. Cele șapte peceți care închid Cartea nu pot fi deschise decât de Mielul Însuși, adică de Hristos, a Cărui vocație Cartea o explică, revelându-ne planul de mântuire pe care Dumnezeu îl urmărește prin jertfa Fiului Său. El, și doar El singur schimbă cursul Istoriei! În aceasta stă toată nădejdea noastră și toată bucuria noastră pe pământ; în aceasta se găsește unica sursă a puterii care ne însuflețește în încercările și persecuțiile acestei lumi. Căci, persecuții - precum cele ale lui Nero, din timpul Sfântului Ioan Teologul, și toate cele au urmat până astăzi-, au fost și încă probabil vor fi mai multe. Cu siguranță, este providențial că Părintele Placide a prezentat Cartea Apocalipsei a Sf. Ioan în acest sfârșit de secol XX, care a fost atât de sângeros și de tragic - între alții pentru creștini -, și în această trecere spre secolul XXI, al cărui prim sfert deja s-a scurs și care nu se arată a fi mai puțin costisitor. Dacă nu uităm masacrele evreilor de care au fost responsabili naziștii în cel de-al Doilea Război Mondial, cu atât mai mult nu putem să uităm milioanele de morți ai revoluției bolșevice și maoiste, nici genocidul de la Vendée din 1793, sau masacrele de la Lyon și Montbrison din aceeași epocă, nici tiraniile contemporane ale "supra-guvernanților" ai Marii Finanțe, ale lobby-urilor internaționale, și ale altor "Forumuri", fie că sunt de la Davos sau din altă parte, care se manifestă prin tiranii deghizate sub pretexte sanitare, ecologice sau economice, și al căror resort stă mereu în pervertirea inimilor și în împotrivirea față de Dumnezeu, "cancel culture" [altfel spus "cultura anihilării"].

luni, 29 ianuarie 2024

Arhim. Elie, de la Mănăstirea "Schimbarea la Față" : Gheronda Emilianos a fost cu adevărat un "martor" și un "profet" al Apocalipsei


Mărturisitorii timpurilor moderne abundă. În toate țările. În unele, ei sunt canonizați. În altele rămân anonimi : ateism legal, anticlericalism afișat, traumă de "ce-o să se zică", dezinteres al autorităților ecleziale pentru "regiunile barbare", concurență inter-eclezială, suspiciune de complezență politică.... și mulți factori, care sunt cauza, se adaugă acestora. Dar, în afara înfloririi [numărului] adevăraților martiri și  acum recunoscuți în Rusia sovietică, Martorii Mielului sunt pletoră. Alții se adaugă lor datorită forțelor musulmane - în care nu putem să nu vedem un avatar al plăgilor care s-au abătut asupra creștinilor contemporani Sfântului Ioan -  surse contemporane ale valurilor de martiri și, în special, de martiri creștini. Conform unor statistici serioase, creștinismul, în toate formele lui, este astăzi religia cea mai persecutată din lume - în Egipt, Siria, Libia, Irak, Armenia, Georgia, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Indonezia, Coreea, China, Nigeria, Afganistan, Europa (dar, șiit!, nu trebuie să spunem!). Nu pot cita toate locurile și nici nu le cunosc pe toate, dar lista nu încetează să crească. Însă, încă și mai lungă este lista mărturisitorilor care sunt în mod oficial canonizați în țările în care creștinii beneficiază de o semi-libertate. În Grecia foarte mulți au fost recunoscuți în secolul al XX-lea, și mulți și la începutul secolului XXI. Mulți și-au vărsat sângele trupului lor, și mulți s-au oferit ca "martiri albi", fără vărsare de sânge, prin dăruirea vieții lor într-o asceză riguroasă, o părăsire eroică a lumii. Acum mijlocesc pentru noi și ne pregătesc pentru încercările care vor veni. Sunt demni de a fi înfățișați în Registrele [iconice ale] Apocalipsei, în rândul Părinților.

Printre ei, dacă îmi este permis, aș vrea să evoc unul, care îmi pare că reprezintă, ceea ce îndrăznesc să numesc "un profet al Apocalipsei". 

vineri, 19 ianuarie 2024

Părintele Spiridon Bailey : "Creștinii trebuie să se pregătească pentru martiriu"



În capitolul al 12-lea al Evangheliei după Sfântul Luca, avem o făgăduință și o încredințare de la Hristos că oricine Îl mărturisește înaintea oamenilor din această lume, și El va mărturisi [pentru el] înaintea Îngerilor lui Dumnezeu (cf. Luca 12, 8). Aceasta este o făgăduință și o încredințare [adeverită] de-a lungul veacurilor. De-a lungul istoriei au fost mulți sfinți care au găsit mântuirea mărturisindu-L pe Hristos chiar până la martiriu. Mărturisindu-L pe Hristos înaintea oamenilor, și-au  găsit astfel mântuirea. Și astfel, în aceste cuvinte ale lui Iisus, ni se oferă încurajare și încredințarea că, pe măsură ce lumea din jurul nostru se întunecă, pe măsură ce mulți dintre noi vom fi provocați cu privire la credința noastră, mulți dintre noi vor fi chemați înaintea despoților, ateilor și conducătorilor împărați, și în sinagogi, puterile întunericului din această lume vor lucra în favoarea noastră, deoarece Hristos ne va da ocazia să găsim mântuirea, fiind dispuși să-L mărturisim în fața acestor puteri pământești. Și Biserica ne asigură că până la sfârșitul veacurilor vor exista asemenea mărturisitori, asemenea martiri, încât credință nu va fi complet înlăturată în această lume, indiferent cât de mult crește răul și pare să domnească.

Dar noi suntem mai slabi decât mulți dintre creștinii care au fost înaintea noastră, decât sfinții veacurilor de dinainte. Suntem afectați de lume, [de secularism], mult mai mult decât cei care au fost înaintea noastră. Suntem mai slabi, căutăm mai mult confort, mai multă ușurință, facem compromisuri în atât de multe feluri. Deșerturile nu mai sunt pline de pustnici, și mănăstirile nu mai dau numărul mare de sfinți care obișnuiau. Mai sunt Sfinți, dar acum mai rar, este mai rar să găsești Sfinți. Nu trebuie să fim descurajați de nimic din toate astea. 

Lumea se îndepărtează de Dumnezeu și, pe măsură ce se întoarce, va exista mereu ocazia de a mărturisi și de a rămâne credincioși. Credincioși, chiar și în fața cerințelor lumii pe care le refuzăm. Dar haideți să fim conștienți de starea spirituală în care ne aflăm. 

În unele epoci minunile lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu a fost din belșug. Minunile erau mult mai frecvente, dar au fost experimentate mai des decât în ​​ epoca noastră. Era mai obișnuit să întâlnim sfințenie, și mari sfinți, și femei sfinte, în epocile anterioare. Mulți oameni, oameni obișnuiți s-au luptat, s-au luptat să fie virtuoși, și s-au luptat într-o viață ascetică. Dar astăzi, putem spune că o astfel de luptă este o excepție. Nu mai este atât de obișnuit în lumea noastră de azi. Astăzi toți putem auzi [tot felul de] plângeri, și ne plângem, iar uneori chiar auzim plângeri despre Dumnezeu. Se face puțin efort în viața spirituală. Scuzele vin atât de ușor în comparație cu oamenii din trecut. Iar întunericul nu va face decât să crească. Să nu ne păcălim, întunericul doar va crește în această lume, pentru că este rodul înșelăciunii. Întunericul este rodul înșelăciunii. Pe măsură ce ne apropiem de sfârșit, oricând ar fi acest moment, necredința și imoralitatea se vor înmulți peste tot în jurul nostru. Și, în mijlocul acestuia, fiecare mărturisitor al lui Hristos, oricine va reuși să agonisească puțină luptă, va fi prețios pentru Dumnezeu. Să păstrăm [neclintită] această încredințare. Dacă ținem chiar și la o minimă, o mică agonisire de luptă pentru Hristos, dacă suntem dispuși să-L mărturisim în fața a ceea ce cere lumea, vom rămâne atât de prețioși pentru Dumnezeul nostru. 


Diavolul este un înșelător. El ne înșeală să ne gândim și să vorbim despre tot felul de banalități,  ne înșeală ca să fim consumați de politică și, mai rău, ne face să gândim și să vorbim despre lucruri păcătoase și trupești.
El ne înșală să ignorăm unul altul durerea celuilalt, să nu reușim să vedem mizeria și durerea celuilalt, care degradează omul. Diavolul înjosește omul într-o stare de nebunie. Iar asta vedem în mass-media noastră, desigur. Diavolul a înșelat cu adevărat mulți oameni pentru a-L respinge complet pe Dumnezeu, deoarece resping ideile false despre Dumnezeu, ideile false pe care grupurile eretice și chiar însăși 
 lumea le-au evocat, și le-au prezentat ca și cum ar fi adevărul lui Dumnezeu. Și oamenii resping asta pe bună dreptate. Dar, crezând că este adevăratul Dumnezeu, ei resping noțiunea și posibilitatea lui Dumnezeu Însuși. 

Deci, trebuie să fim pregătiți, trebuie să încercăm să trăim altfel decât lumea, pentru că suntem chemați să fim sare. Da! Și, pentru a fi sare, trebuie să trăim diferit de felul în care trăiește lumea. Trebuie să încercăm să ne curățim pe noi înșine, pentru a rezista la ceea ce lumea ar vrea sa ne transforme. 

Să fim clari. Stricăciunea care vine în lume este atât trupească cât și sufletească, și trebuie să luptăm împotriva ei. Nici unul, nimeni nu-L va mărturisi pe Hristos cu puterea lui. Nu trebuie să ne închipuim că suntem martiri când trăim vieți atât de păcătoase. Dacă trăim și ne dăruim patimilor pe care le avem, nu vom fi mărturisitori ai lui Hristos. 

Duhul Sfânt este Cel care convinge sufletul lui Hristos, și Duhul Sfânt intră doar în acele locuri care sunt curățite și pregătite pentru El
. In fața amenințărilor lumești, și fața puterii lumești numai cei care sunt uniți cu Hristos Îl vor mărturisi ca Dumnezeu. Numai aceia care sunt uniți cu Hristos vor avea puterea Duhului Sfânt, Care le va da puterea de a-L mărturisi pe Hristos ca Dumnezeu. Să nu ne păcălim pe noi înșine! Dacă ne dăm pe noi înșine patimilor mâniei, urii, poftei, mândriei, dacă ne agățăm de lucrurile acestei vieți și din această lume, atunci nu Îl vom mărturisi pe Hristos, Duhul Sfânt nu va fi în noi. Dar să ne încurajăm, să privim înapoi la martirii și mărturisitorii veacurilor trecute. Duhul Sfânt i-a întărit și le-a dat cuvintele. Nu vă îngrijiți pentru cuvintele pe care le veți rosti, a spus Iisus, căci Duhul Sfânt le va da (cf. Marcu 13, 11). Și Duhul Sfânt a făcut-o. El a făcut-o și continuă să o facă, pentru că Dumnezeu este același ieri, azi și mâine. Așa că haideți să ne punem nădejdea și încrederea în Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, Care ne va da puterea indiferent de slăbiciunile noastre

Compasiunea lui Dumnezeu este așa încât El va da putere celor care-L iubesc și Îl strigă. Nu trebuie să ne temem. Dumnezeu ne dă puterea de a îndura toate lucrurile. Dar trebuie să ne pregătim. Trebuie să ne uităm la sufletul nostru și să respingem ispitele, să  respingem păcatele, să strigăm către Dumnezeu pentru iertare, pentru ceea ce vedem în noi. Și trebuie să trăim în fiecare zi pregătindu-ne pentru acest scop

Părinții trebuie să-și crească copiii să fie martiri, să fie mărturisitori. Noi trebuie să ne încurajăm copiii în credința lor, să-i protejăm de întunericul și infecția lumii din jurul lor, de lumescul care îi va afecta. Părinții, și nașii trebuie să joace rolul nostru, să-i aducă la biserică, să-i hrănească, să le dea o temelie puternică de credință pe care să poată crește. Lăsați-i să crească în credință, lăsați-i să fie acea generație viitoare care marturisește, dacă Dumnezeu îi cheamă.

Cu siguranță am intrat în etapa finală a lumii. Oportunitatea de a-L mărturisi pe Hristos, chiar până la moarte, vine pentru mulți, în această generație, în generația următoare, noi nu știm, dar vine. Dar această oportunitate - și știm că este o oportunitate, pentru că ne-a făgăduit Hristos că este o oportunitate de a-L mărturisi-, va veni pentru mulți. Trebuie să ne punem speranța și credința în lumea de Dincolo de această lume, dar mai ales să credem în această făgăduință. Prindeți nădejde, luați-vă curaj din această făgăduință a Domnului nostru că, dacă Îl mărturisim înaintea oamenilor, El va mărturisi pentru noi înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
"Chiar dacă ne vom găsi cu diavolul sau cu fiara [apocaliptică], Dumnezeu este prezent. Nici diavolul, nici fiara nu vor putea să ne facă rău, dacă nu are îngăduință de la Dumnezeu să o facă". (Sf. Efrem din Arizona)

LEGATURI:

sâmbătă, 13 ianuarie 2024

P. Varnava Iankos: " Împărăția lui Dumnezeu este posibilitatea de a avea relații în Hristos unul cu altul"


* Dragostea lui Dumnezeu este gustare, este hrană, este simțire și bucurie.
Împărăția lui Dumnezeu, așadar, nu este o stare izolată, un proces, individualist, unde se înfățișează fiecare el însuși și îl gustă pe Dumnezeu și se desfătează de darurile și de răsplățile ostenelilor și ale faptelor sale, ci Împărăția lui Dumnezeu este posibilitatea de a avea relații în Hristos unul cu altul.

* Unul care se hrănește din harul și din Dragostea lui Dumnezeu nu poate să nu aibă nevoie de a se hrăni și din prezența celuilalt, dar în același timp să hrănească și el prezența celuilalt.

* Strădania omului nu este doar aceea de a stăpâni peste patimile sale, ci de stăpâni peste patimile sale prin relația cu Hristos și cu celălalt.

* Toată problema este să se concentreze mintea noastră pe această Cină a Împărăției Cerurilor, care constă în a ne hrăni din dragostea lui Dumnezeu.


joi, 11 ianuarie 2024

Arhim. Elisei Simonopetritul despre Gheronda Emilianos și răspunsuri la întrebări despre singurătate, mărturisirea creștină în lume și taina credinței


Cel care, așa cum spunea Gheronda Emilianos, este singur cu Dumnezeu, de fapt, este cel mai sociabil om, îi îmbrățișează pe toți oamenii. În timp ce singurătatea pe care o avem în societate înseamnă a fi în dialog doar cu sine însuși, fără a se deschide celorlalți.

 

Fragment din Sinaxa Arhim. Elisei, 
Starețul Măn. Simonopetra, 
ținută la Mănăstirea Sfântul Antoine cel Mare 
din Franța, pe 3 septembrie 2023



[...] Și acum, ce-aș putea să vă spun despre Părintele Emilianos? Era un om cu trezvie continuă, postitor, om trecut prin toate încercările, și pe care l-am avut [ca Părinte] pentru a înființa comunitatea noastră pe Muntele Athos, pentru a fonda marea Mănăstire de la Ormylia, care are acum 130 de monahii, și pentru a ajunge la tot ceea ce este astăzi. Dar, în mijlocul a toate acestea, niciodată Părintele Emilianos n-a uitat rugăciunea ca primul lucru de făcut, și spunea : "Ceea ce faceți acum, toate aceste lucruri, sunt foarte frumoase, dar acestea n-au nicio valoare dacă nu sunt susținute pe rugăciune". Dacă am plecat de la Meteora spre Muntele Athos, este pentru a găsi o viață de rugăciune. N-ar fi servit la nimic să ne deplasăm, dacă n-am fi cultivat rugăciunea în Muntele Athos. Doar prin rugăciune putem să aducem roade.

miercuri, 10 ianuarie 2024

Egoismul duhovnicesc ne duce spre un proces tehnologic de mântuire, nu în comuniune personală. Raţiunea vieţii este dragostea crucii


Luca 17, 12-19

Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, Şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?  Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?  Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.

Arhim. Varnava Iankos:
Binecuvântarea neputinţei (2016)


Pericopa noastră evanghelică de astăzi pomeneşte evenimentul tămăduirii celor zece leproşi (v. Luca 17,12-19). Aici se menţionează că zece leproşi şi-au cerut în genunchi tămăduirea de la Domnul şi au primit-o. Însă numai unul dintre aceştia s-a întors ca să-i mulţumească Domnului şi ca să-şi exprime recunoştinţa pentru vindecarea sa. Atunci Domnul a pus întrebarea: „Ceilalţi nouă unde sunt? Pentru ce nu au venit?“. Continuând lectura pericopei evanghelice, Îl vedem pe Domnul nostru că-l îndreptăţeşte duhovniceşte pe acel unul, care mai era şi samarinean, spunând că credinţa lui l-a mântuit.

Avem prezente aici două elemente. Acela al binefacerii şi acela al recunoaşterii.

Întâi de toate, trebuie să analizăm faptul că din cei zece leproşi cel de neam mai de jos a primit acest privilegiu, adică acela de a-i fi recunoscută de Domnul credinţa lui şi posibilitatea mântuirii lui. Acela care nu era de neam ales, cel străin de neam, acela care nu se afla în cadrul poporului moştenirii lui Dumnezeu.

De cele mai multe ori problema se află în faptul că noi suntem atât de izolaţi în noi înşine, încât nu putem să vedem nimic mai departe. Fie că aceasta este o idee, fie că aceasta este o virtute, fie că este orice altceva. Fiecare dintre noi îşi confecţionează un sistem de gândire, de sentimente şi funcţiuni personale, care nu are nicio legătură cu celălalt, nu are nicio legătură cu Hristos. Dar aceasta este o închidere asfixiantă în noi înşine. Odată cu trecerea timpului sufletul se osifică într-o anumită stare, iar omul devine precum betonul şi astfel capătă o anumită formă. Are certitudini, are obsesii şi nu admite schimbări.

sâmbătă, 30 decembrie 2023

P. Galaction Dominte: "Să-i fi celuilalt odihnă, să-i fi celuilalt sărbătoare!"



Ce daruri să facem de Crăciun?


Indiferent ce daruri am face celui de lângă noi, fie că-i dăruim un zâmbet, fie că-i dăruim o îmbrățișare, fie că-i dăruim o vorbă bună, contează să fie din inimă. Pentru că ceea ce pleacă din inimă ajunge în inimă. Ceea ce pleacă doar din vârful buzelor sunt doar cuvinte goale și atât. Cuvintele ar trebui să fie, spune Sf. Ioan Gură de Aur, "cărările faptelor bune". Dacă cuvântul nu pleacă din taina inimii tale, nu ajunge în taina inimii celuilalt. Sunt doar cuvinte goale. Și, în același timp, ni se spune că un cuvânt trebuie să fie plin de Hristos. Și ca să intre Hristos înlăuntru, trebuie să ai smerenie. Smerenia spală picioarele cuvintelor și le sfințește. Și, atunci, ceea ce trimiți celuilalt, trimiți un dar bun și sfințit.

miercuri, 27 decembrie 2023

P. Varnava Iankos : cel mai cutremurător lucru e liniștirea lăuntrică


Cel mai cutremurător lucru e liniștirea lăuntrică



Când rămânem în liniște, ne cuprind stări de frământare, de temere. Acestea ne chinuie. Și considerăm legitim acest lucru, ceva normal. Însă, aceasta e risipă de energie duhovnicească. E un consum, o pierdere. Omul care e împresurat de aceste lucruri, și se lasă pradă acestor stări, și se gândește încontinuu la ele, își pierde puterea de a se ruga cu adevărat. A alunga gândul înseamnă a fi INDIFERENT față de el. Imaginația mea primește atacurile diavolului, ale ispitei, sau din trăiri pe care le-am avut, sau din neliniști pe care le avem și care se activează. Când vine așadar gândul, nu-l primesc, sunt indiferent față de el. Într-o clipită își pierde puterea! Dar, când începi să muști momeala și zici: „Ah, așa să fie oare?”, intri în dialog, și gândul prinde putere și te robește, pierzându-ți puterea lăuntrică. Îmi pierd bucuria, inima e condamnată, încurcată, robită își pierde libertatea. Alung gândul înseamnă că NU discut cu el ca să-l pot controla, să-l pot înțelege, analiza, și să trag o concluzie care să fie pozitivă pentru mine, și să susțin: „Iată, acum nu trebuie să-mi fac griji, pentru că m-am gândit, am înțeles că rezultatul nu este negativ". Acest lucru aduce o stare de epuizare. Puterile mele sufletești își pierd tăria și nu pot nici să mă rog, nici să mă bucur, nici să pricep ceva. 

Cei mai mulți dintre noi suntem sfârșiți din cauza gândurilor noastre, de aceea nu rezistăm nici în relațiile noastre reale. Omul e epuizat din cauza gândurilor sale, se chinuie lăuntric, suferă și nu are putere să gestioneze lucruri simple. Îl vezi că este obosit, se enervează ușor, este irascibil, pentru că în interior este deja terminat. De aceea, e foarte important când omul se roagă. 
La început, câteva minute trebuie să-și golească mintea, să se liniștească, să nu se gândească la nimic, să nu spună nimic. Să nu se îngrijoreze pentru ceva, să se golească complet, să nu aibă nici gânduri bune, nici gânduri rele, să fie golit de toate sensurile, liniștit. Când se creează după câteva minute acea stare de liniște, omul este gata să se roage

De cele mai multe ori, rugăciunea noastră nu este auzită și nu are putere pentru că se face cu o stare de neliniște, sub o stare de tensiune, de încleștare lăuntrică, care este pricinuită de grijile noastre. O rugăciune făcută cu un sentiment de neliniște dintr-un anumit motiv, nu este rugăciune. E o prosteală, timp pierdut, nu are niciun efect în inima noastră. Nu are putere lucrătoare în inima noastră. E o stare de încleștare și, concomitent, spunem mecanic și obsesiv: „Dar eu m-am rugat, însă Dumnezeu nu m-a ascultat!”, „Am privegheat toată noaptea în rugăciune!Nu te-ai rugat concentrat la Hristos, ci asupra neliniștii pe care o aveai. Te-ai concentrat asupra cererii, nu asupra lui Hristos. Cererea ta era rezolvarea unei probleme, și nu ai înțeles că Hristos era căutarea. Și irosim fără rost toată noaptea. L-am căutat pe Hristos cu buzele, însă inima ne era în altă parte. De aceea, omul nu se poate ruga adevărat, nu poate rodi rugăciunea lui dacă e tulburat, stresat, neliniștit, dacă se simte presat de ceva. Să ne golim mintea de gânduri, să ne liniștim, să fim cu pace. 

Nu există o mai mare liniștire decât certitudinea unei relații vii! Relația, vorbirea cu Dumnezeu, comuniunea cu El, această relație vie îți va aduce o stare de împlinire sufletească, care e rodul plinătății unei relații iubitoare cu Dumnezeu. Așa cum într-o relație cu o anumită persoană importantă pentru tine, pe care o iubești și ești sigur de dragostea ei, ești fără cuvinte și te bucuri. Iar această bucurie îți aduce tăcere și liniștire. Te liniștești, ești liniștit

Omul care trăiește cu adevărat aceste lucruri nu se tulbură în munca pe care o face, nu e afectat că socializează, atâta timp cât știe să trăiască aceste lucruri. Poți să și muncești, să și socializezi, și să păstrezi în tine această comoară, această tăcere lăuntrică. Văzând, să te faci că nu vezi, auzind să nu auzi. Și când lucrezi acestea ziua și noaptea, fie și numai noaptea, atunci te obișnuiești, și devii calm, liniștit, te simți în largul tău. 

Și așa cum cineva se bucură și se desfătează de mare, tot așa și tu te desfătezi de oceanul rugăciunii minții. Aceasta înseamnă liniștirea autentică a celui care se roagă. E ca și cum s-ar lăsa pe sine să plutească în marea milostivirii dumnezeiești. Se predă pe sine, se odihnește, nu simte nici un fel de tulburare. Poate să fie sfârșitul lumii în jurul nostru! Pe noi nu ne atinge. Există ceva mult mai important înlăuntrul nostru. 

Cel mai cutremurător lucru care i se poate întâmpla unui om este liniștea lui lăuntrică. E cel mai exploziv eveniment, e lucrul desăvârșit pe care omul îl poate experia, pentru că atunci trăiești cu adevărat liniștirea lăuntrică. Nu e o stare de pasivitate, ci omul simte lucrarea unei energii atât de mari, devine atât de lucrător în relația cu Dumnezeu, încât depășește limitele tensiunii și ajunge la o pace și o liniște lăuntrică. Când cineva aude de liniște și de tăcere, zice: „Ah, adică nimic? Apatie, pasivitate, un om adormit?Numai adormit nu ești atunci. Ești atât de treaz, încât te liniștești! Ești atât de energic, încât te bucuri de prezența lui Dumnezeu! Și atunci ți se deschid ochii și îmbrățișezi întreaga lume, totul! Și trăiești această pace ca și cum ai pluti pe o mare a dumnezeirii. 

Vine gândul și te tulbură: „Și dacă o să mori?”, „Viața e în mâna lui Dumnezeu!”; „Și dacă ajungi în iad?”, "Dacă vrea Dumnezeu, să merg și-n iad!”; „Dacă cei dragi se pierd?”, „Ai mei sunt oare? Ai Domnului sunt! Eu voi face doar ce-mi stă în putință, nimic mai mult!” 
Nu există o răstunare de situație și o provocare mai mare pentru diavol decât aceea de a nu te tulbura. Și nu există o reușită mai mare pentru diavol decât aceea de a te tulbura și a te neliniști. Crapă! Îți zice: „Da, ești prost? Hai să-ți explic că trebuie să te stresezi! Stai să-ți explic, copilul tău se află în pericol!” Cu asta se ocupă diavolul. Și scandalizăm rațiunea atunci când răsturnăm situația, dar nu prin gândul nostru, prin obiecție, adică prin împotrivire, ci prin totală INDIFERENȚĂ! Atunci vom scăpa și de psihanaliză, și de medicamente psihotrope. Și se va reduce astfel și munca duhovnicului.


joi, 21 decembrie 2023

De Crăciun nu stingeți lumina!


Despre pacea cu ceilalți

Omilie a Sfântul Grigorie Palama

Cu toții suntem frați, deoarece provenim de la un singur Tată și Ziditor. Numai noi am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De asemenea, avem cu toții obârșia de la un singur tată pământesc, Adam. Noi trăim și în același loc și avem împreună Biserica mamă. Conducătorul Bisericii și desăvârșitul este Hristos. Fiul adevărat al lui Dumnezeu, Care nu este numai Dumnezeul nostru, ci a dorit să devină și Fratele și Tatăl nostru. Când S-a arătat femeilor care veneau la mormânt, după Învierea cea de a treia zi din morți, a spus: "Mergeți și spuneți fraților Mei să meargă în Galileea și acolo Mă vor vedea"(Matei 28, 10).

Sfântul Apostol Pavel scrie: "Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtași sângelui și trupului, în același fel și El (Hristos) S-a împărtășit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul" (Evrei 2, 14). Noi toți, prin harul Sfântului Duh, ne-am botezat într-un trup. Avem o credință și o nădejde în același Dumnezeu, Care, prin iubirea Lui, ne strânge lângă El și ne face pe unul mădular al celuilalt și al Lui Însuși.

Prin înrâurirea celui viclean a intrat, din nefericire, printre noi indiferența și uneori ura, și s-a îndepărtat iubirea. Acum ne-am rupt din comuniunea noastră și am devenit dușmănoși unul față de celălalt. Tocmai din această cauză există războiul cel dintre noi, confuzii și tulburări. Locuim în același oraș și am devenit adversari, astfel încât să creadă cineva că orașul acesta este stăpânit de dușmani. Mulți se plimbă fără rost prin oraș și distrug case, apucă lucruri, care nu sunt ale lor, îi caută cu o mânie îngrozitoare pe proprietarii și se reped asupra lor cu sentimente ucigătoare și neomenești. Ce patimă! Cât este de mare dimensiunea nemerniciei noastre? Același oraș să se lupte cu sine însuși și să se dărâme cu propriile sale mâini! Cei mai mari au tăcut din cauza fricii, în timp ce au stăpânit cei grobieni și mârșavi.

Să nu vă necăjiți de cele ce auziți, deoarece sunt adevărate, și vi le spun pentru ca să recunoașteți neputința care ne stăpânește și să căutați pricina. Vă ajut ca să doriți tămăduirea și să faceți tot posibilul ca să o dobândiți și să o păstrați. Deoarece pentru care alt motiv ați pierdut iubirea între voi și cu Dumnezeu, decât datorită dispoziției sufletești și preferinței pentru păcat? Domnul spune în Evanghelie că: "Din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci"(Matei 24, 12 ). Însă, când o să se răcească complet iubirea este imposibil să rămână harul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu între noi.

Vă voi înfățișa lucrurile cu o pildă. Sufletul fiecăruia dintre noi seamănă cu o candelă care are ca ulei lucrarea faptelor bune și ca fitil iubirea. Peste iubire se odihnește, în loc de lumină, harul Sfântului Duh. Când o să dispară acest ulei, adică lucrarea faptelor bune, fără îndoială iubirea, care există în suflet în loc de fitil, se răcește și lumina pleacă. Lumina purtării de grijă și a harului lui Dumnezeu pleacă în acest fel și se îndepărtează de la oameni, fiindcă au izgonit singuri iubirea de lângă ei. Tulburările dintre noi sunt provocate prin faptul că Dumnezeu Și-a întors fața Lui de la noi. Am preferat păcatul și între noi vin neînțelegeri și confuzie. Acolo lucrează conducătorul răului, care face pe oameni să devină ca fiarele și să dobândească caracterul demonilor, împotrivindu-se Dătătorului de viață Hristos.

Întorceți-vă, deci, din nou pe drumul Evangheliei lui Hristos ca să păstrați pentru totdeauna între voi buna înțelegere și să se întoarcă lângă voi Domnul. Numai atunci Acela Se odihnește asupra voastră împreună cu pacea și cu harul Sfântului Duh. Noi ne apropiem de voi ca mijlocitori ai lui Hristos, pentru că Acesta vă mângâie prin mijlocirea noastră. Împacați-vă cu Dumnezeu. Recunoașteți rudenia care există între voi, nu numai cea după suflet, ci și cea după trup. Nu vă gândiți numai la rău și să nu doriți niciodată să răsplătiți răul cu rău. Biruiți răul cu binele si îmbrățișați iubirea cea dintre voi, ca să dobândiți și iubirea lui Dumnezeu. Cei care nu iubesc pe frații lor nu pot să aibă iubirea către Dumnezeu și să se bucure de harul și de purtarea Sa de grijă.

Fraților, ascultați de cuvintele mele. Vă propovăduiesc pacea și vă rog să conlucrați pentru a o dobândi împreună cu mine. Iertați unul celuilalt vina care poate să o aibe și deveniți fii ai păcii. Hristos a zis ucenicilor Săi, și prin ei S-a adresat nouă, ca în orice oraș sau casă în care vom intra, să propovăduim pacea. Sfântul Apostol Pavel scrie: "Căutați pacea cu toți și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul"(Evrei 12, 14). Astfel să trăim cu toții împacați între noi și reuniți prin pace, iubire și bună înțelegere. Așa vom avea printre noi pe Domnul nostru Iisus Hristos și dulcea Lui făgăduință. Atunci Acela pentru noi o să înlăture orice dificultate a acestei vieți și o să ne dăruiască adevărata și veșnica viață.

Din "Viața în Hristos după Sfântul Grigorie Palama - Fragmente din textele Sfântului care au fost prezentate în cadrul Centrului Spiritual al Bisericii Mitropolitane", Editată de Sfânta Biserică Mitropolitană "Sfântul Grigore Palama", Tesalonic 2023


de Marius Iordăchioaia

Un brad de Crăciun este sufletul tău
un pom cu lumini de poveste
ce nu pot să fie de nimeni aprinse
decât de Copilul din iesle...

de-aceea, te rog, cheamă Numele Lui
ca Steaua în piept să se-aprindă
să-L aflu în tine, născut, pe Iisus
e cea mai frumoasă colindă...

strângându-te-n brațe la El să ajung
ca sufletul meu să se-nchine
să-I dau tămâie și aur și smirnă
stând de vorbă cu tine...

și-așa să ne afle iarna în zori
dormind lângă ieslea divină
și vite și îngeri și magi și păstori
o lume de frați de lumină...


miercuri, 20 decembrie 2023

Întrebări și răspunsuri la conferința „Ce este omul?” a Părintelui Rafail Noica


- Ortodoxia am văzut-o ca firea adevărată a omului, către care tânjește tot omul, sub diferite forme.
- Ortodoxia este răspunsul lui Dumnezeu prin întrupare și prin jertfă dumnezeiască, răspunsul tuturor căutărilor omului prin care ne găsim identitatea pe care ne-a arătat-o Hristos.
- Apărarea Ortodoxiei înseamnă să ne apărăm singura cale în care ne putem regăsi pe noi și îl putem înțelege pe Dumnezeu cel adevărat. 
- Dacă egoist ne nevoim, în duh egoist, n-o să ajungem departe.
- Si dacă ne mântuim se va răsfrânge ceva din mântuirea aceasta, ca o mireasmă, peste întreaga lume.
- Cea mai înaltă cale pentru mântuire este calea pe care mi-o gândește Dumnezeu mie. 
- Suferințele care ne vin în viață, toate sunt îngăduite de Dumnezeu cu o socoteală, pe care, dacă o înțelegem, toate vor fi spre mântuire.
- Sensul adevărat e acea orientare a privirii către cele veșnice. 
- Ascultarea este o stare a iubirii. 
- Duhul Sfânt este legat de persoană și de dragoste, dragostea Duhului Sfânt.
- În afară de persoană nu este nimic. 
- Dacă nu înțelegem ceva din viața noastră în termenii celor două porunci de care Hristos a zis că ele sunt cele mai mari și că de ele atârnă tot restul, înseamnă că n-am înțeles. 
- Rugăciunea este singurul fel de a nu judeca și de a nu fi judecați, este faptul de a nu lepăda pe aproapele, chiar dacă ne este vrăjmaș. 
- Rezumând tot ce am spus: Ce este omul? Este o călătorie din biologie la a deveni un duh de Dumnezeu văzător.

miercuri, 13 decembrie 2023

Părintele Rafail Noica - cuvântul conferinței "Ce este omul?"


Ce este omul?

- Smerenie este poartă deschisă iubirii.
- Un singur lucru gândește dragostea lui Dumnezeu: viața!
- Noi suntem o devenire întru a fi, devenire întru Ființă.
- Hristos este dragoste, de nimic micșorată, de nimic clintită, de nimic împuținată.
- Dragostea are nevoie să meargă până la capăt.
- Crucea este dragostea dusă „prea departe”, dragostea dusă „până la capăt”, dragostea adevărată.
- Omul caută crucea lui Hristos și nimic altceva.

***

Conferinta de la Alba Iulia, 23 octombirei 2006

Cuvânt bun, cuvânt mântuitor, cuvânt mângâietor cerem de la Domnul, cerem, Ție Doamne, cuvânt din tăcerile cele de Sus.