marți, 19 mai 2015

(Update: text) Doua emisiuni minunate cu P. Cezar Axinte despre comunitate si comuniune si despre Sfantul Potir



Prof. Mihail Chircor: - Astazi va propunem o tema care sigur este si actuala si, din punctul nostru de vedere, foarte importanta. Vrem sa discutam despre comunitate si comuniune. Sunt doi termeni legati intre ei, adica una o implica pe cealalta, cealalta nu [asa cum] discutam inainte de emisiune, cum spunea Parintele, ca: nu poti sa ai comuniune fara comunitate, dar poti sa ai comunitate fara comuniune. Deci, noi, ca indivizi, am fost creati, si nu suntem singuri. Bunul Dumnezeu dupa ce l-a facut pe Adam a facut-o si pe Eva si de aici a inceput, s-a structurat familia. Daca iesim din sfera familiei, prima familie largita, sa spunem, prima comunitate mai maricica este parohia. Suntem cei care mergem la aceeasi biserica, si care, din cand in cand, suntem si in comuniune. Nu tot timpul, dar din cand in cand suntem si in comuniune. Bine, acuma ce se intampla? Sunt si grupuri de indivizi care sunt in comuniune fara sa fie in aceeasi parohie. Ei pot alcatui o alta comunitate. De exemplu sunt grupuri de rugaciune, gen Candela rugaciunii, care sunt un grup, sunt o comunitate care, chiar daca nu stau fata catre fata tot timpul, se roaga impreuna unii pentru altii, si de fapt acei oameni sunt in comuniune.

Pr. Cezar Axinte: - De fapt aici este invers. Nu sunt o comunitate dar sunt in comuniune.

Prof. Mihail Chircor: - Sunt, ca daca fortam putin sunt niste elemente de comunitate. Ei sunt clar in comuniune, si clar sunt din mai multe parohii, dar alcatuiesc intr-un fel si o comunitate. Bun! Deci avem neaparta nevoie de comunitate si de comuniune. Avem nevoie de comunitate pentru ca noi nu suntem singuri, si problemele lumii acesteia sunt din ce in ce mai complexe si nu mai pot fi rezolvate de catre fiecare in parte, si [in plus] e proverbul ala romanesc, vechi: "unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea creste...". Deci, in momentul in care sunt mai mult oameni care se inhama la acelasi proiect, pentru rezolvarea aceleiasi probleme, sansele sunt altele. Si avem, la fel, datorita complexitatii situatiei lumii contemporane, avem foarte mare nevoie, mai mare decat alta data, sa fim in comuniune, pentru ca una este rugaciunea noastra, una este gandul nostru care se duce catre bunul Dumnezeu, si alta este rugaciunea a 10, 100, 1000 de oameni, care, la un moment dat, sunt in comuniune. Si, e foarte important sa fim si in comunitate, si in comuniune. Sigur, mai important este sa fim in comuniune. Dar, am vrea sa discutam despre aceste doua notiuni, si sa vedem cum sa facem, ca noi ca indivizi, o data, si doi, tara asta, avem nevoie si de comunitati si de comuniune, de fapt e nevoie de comunitati in comuniune. Ca pot exista foarte multe comunitati cu scopuri, sa spunem curate, dar nu in comuniune. Deci, cum sa facem ca sa avem mai multe comunitati in comuniune? Deci, o comunitate este un grup de oameni care sunt grupati intr-o zona, locuiesc intr-o anumita zona si care au anumite interese comune, interesele zonei respective, lupta sa apere niste interese, niste principii, sa promoveze niste principii. Asta ar fi sa spunem prima strigare, prima incercare de a defini o comunitate. Comuniunea deja e o treapta mult, mult mai inalta. Un grup de oameni sunt in comuniune in momentul in care ei au un crez comun, o credinta comuna, in momentul in care ei se roaga pentru acelasi lucru. Nu e vorba de un militantism. Practic comuniunea, sa ma iertati daca gresesc, eu nu o vad in dimensiunea materiala, comuniunea o vad Sus, la dimnesiunea spirituala.

Pr. Cezar Axinte: - Asa si este. 

Prof. Mihail Chircor: - Deci sa nuantam, sa o definim putin, sa incercam sa creionam, sa tragem niste tuse, niste linii, pornind de la cele doua defintii.

Pr. Cezar Axinte: - De fapt, am pornit de la a asocia acesti doi termeni legati de faptul ca toata istoria moderna ne vorbeste despre realizarea de comunitati, mari comunitati de oameni, ca ideal, chiar ca scop ideologic, doctrinal. Iata, vorbim de Comunitatea Europeana! Si, sigur ca da! Cat s-a lucrat, cat se lucreaza, cat efort: o uniune vamala, teritoriala, monetara si toate celelalte... Ei bine, iata insa ca fara sa ne gandim prea mult la consecintele si valentele pe care le dezvolta o discutie de tipul acesta, ajungem [aici], daca este sa vorbim despre comunitati din acestea ideologice, politice... Iata, vedem ca oamenii pot trai impreuna intr-o asemena schema pe hartie, si practic cumva, dar exista tot felul de sincope, tot felul de nepotriviri, fiindca comunitatile nu reusesc sa armonizeze identitatile. Vedem, iata, ce se intampla in Uniunea noastra, in care suntem si noi acuma cu totii participanti si parteneri tributari, cu totii suntem intr-o comuniune de contribuabili, si, de asemenea, stiu eu, beneficiem de niste drepturi. Sa ma pot aciua, daca vreau, eu stiu, la poala unei paduri in Elvetia, daca respect legile cantonului respectiv... Dar, iata, de exemplu ca avem Grecia, care este in Comunitate, dar care nu e in comuniune!

Prof. Mihail Chircor: - Grecia este prima tara a Comunitatii Europene ortodoxa!    

Pr. Cezar Axinte: - Asa, da, de la infiintare. De unde rezulta ca comunitatea nu inseamna in mod necesar si comuniune, sau nu implica si comuniune. Si, mai departe, de aici ne dam seama ca iata, comunitatile sunt imperfecte daca nu exista o comuniune. Si aici, iata, trebuie sa definim cumva, caci comuniunea transcede simplelor demarcatii ideologice, alcaturilor acestora pur omenesti, sau numai omenesti. Fiindca, daca este sa vorbesti de comuniune, in mod necesar, chiar si semantic pana la urma, in mod necesar rezulta ca participa si divinitatea, si Dumnezeu

Prof. Mihail Chircor: - Deci, in mod clar exista comunitati care il au pe Dumnezeu si comunitati care nu-L au pe Dumnezeu.  

Pr. Cezar Axinte: - Exact! Deci comunitatile care il au pe Dumnezeu pot fi in comuniune.

Prof. Mihail Chircor: - Aa, pot fi in comuniune, nu in mod necesar!

Pr. Cezar Axinte: - Pot fi in comuniune! Celelalte nu pot fi clar! De aceea foarte interesant, vedeti! Nici nu ne-am propus, dar lucrurile vin de la sine. In noua paradigma sociopolitica a Uniunii Europene, identitatea crestina, sau radacinile comune crestine ale Europei sunt cumva ocultate, sunt lasate la alt capitol, la capitolul acela in care ni-l amintim pe Sfantul Apostol Pavel vorbind in piata cu filozofii greci, cand le vorbea despre Dumnezeul necunoscut, caruia grecii ii rezervasera un loc acolo in panteonul lor, si cand au zis despre Inviere, le-a spus Sfantul Apostol Pavel, "ei, despre aceasta vom vorbi alta data". Asa si acum, vedem cum Comunitatea acesta care este in chinurile facerii, este intr-un travaliu, sa se nasca. Ea s-a nascut cumva, dar, in sfarsit, nu-i taiat cordonul ombilical, e si un invelis placentar...

Prof. Mihail Chircor: - E si ca un prematur. 

Pr. Cezar Axinte: - Da! Ei, desi este putin prematur, iata ca se dovedeste ca este neviabila.

Prof. Mihail Chircor: -E foarte interesant. Eu nu m-am gandit la inceput sa fac aceasta paralela: comunitate-comuniune, Comuniune Europeana, pentru ca Comunitatea Europeana are aproape toate dimensiunile, mai mult sau mai putin creionate, dar mai putin dimensiunea spirituala. Deci Comunitatea Europeana, acest grup - de cati sunt? 400-500 de milioane de oameni -, nu are o identiate spirituala. Sunt ortodocsi, sunt catolici, sunt protestanti, sunt neoprotestanti, musulmani, evrei si atei s.a.m.d. Si, din cauza asta, cei care au creionat acest proiect putem sa-i acuzam de orice dar numai de prostie nu! Ei sunt niste oameni care vor aceste lucruri din anumite rationamente, pe care nu le discutam acuma.Acei oameni, si-au dat seama ca nu poate sa exista o Comunitate puternica fara comuniune, ca trebuie sa defineasca la un moment dat o dimensiune spirituala a acestei Comunitati, si, prima idee care le-a venit, nefericita din pacate, este cea de ecumenism. Sa incerce sa faca o ciorba, - nici macar varza! - in care sa amestece, sa puna din toate si sa iasa ceva. Ei, intr-o oala, cand pui mai multe lucruri iese ceva gustos, dar daca incerci sa pui in acelasi spatiu spiritual Ortodoxia cu catolicismul, cu protestantismul, cu neoprotestantismul, n-o sa-ti iasa niciodata nimic. E ca si cum ai incerca sa pui intr-un cuptor otelul si mercurul, sa le topesti impreuna ca sa faci un aliaj. N-ai sa faci niciodata aliaj! Or sa ramana intotdeauna separate. Bine, ei persevereaza, pentru ca ei stiu ca constructia nu este viabila fara dimensiunea spirituala. Asta le este foarte clar, si forteaza, din pacate, pe aceasta directie care este nesanatoasa, care este incorecta. Cu toate ca eu, practic, manifest toleranta fata de altii, adica nu am nimic impotriva ca la o suta de metri de o biserica ortodoxa e o biserica catolica. Foarte bine, sa fie, dar nu se poate ca preotul catolic si preotul ortodox sa slujeasca Sfanta Liturghie - poate sa faca o rugaciune comuna la un moment dat, asta este altceva - dar nu poate sa slujeasca Sfanta Liturghie nici la catolici, nici la.... Si fara Sfanta Liturghie ce fel de biserica este aia? Ce fel de comuniune este, cand nu ai Trupul si Sangele? Si, din pacate, fac o predictie. Acest proiect nu va avea nici o sansa de reusita - proiectul acesta al Comunitatii Europene - decat intr-o singura situatie - fereasca Dumnezeu! -: daca cei care au gandit acest lucru - si sunt semne ca acest lucru se intampla - daca acesti oameni vor incerca sa creeze un nou tip de om, care sa nu fie nici ortodox, nici catolic, nici ateu, ci un ceva... 

Avem un telefon. Hristos a inviat! Sunteti in direct.

Tiberiu: - Adevarat a inviat! Vroiam sa spun ca noi, aicea, in America traim in comunitati: romaneasca, greceasca, ... dar traim si in comuniune in acelasi timp, si poate intr-o comuniune chiar mai stransa ca in Romania, ca sa zic asa, pentru ca ne cunoastem intre noi. Stiti cum e aici, in Occident, altcumva. Si, a propos de asta, putem sa zicem ca crestem - cei din comunitate -, in comuniune, iubindu-i pe ceilalti si odihnindu-i in noi. Adica, nu conteaza ce lucrezi sau ce esti s.a.m.d., daca el se odihneste in tine si tu il odihnesti pe el, in orice fel de situatie. Atunci practic el chiar te intreaba: de unde esti? ce esti? Vede ca ai accent. Dar la asta ma gandesc: ca odihnindui pe ceilalti, chiar in familia noastra, nu neaparat pe cei de alte neamuri, atunci asta de fapt este un mod de a vedea Ortodoxia si iubirea. Si chiar comunitatile intre ele pot sa se odihneasca. Adica, daca o comunitate are nevoie de ceva - se intampla, Doamne fereste! o calamitate, sau are nevoie de a zidi o biserica sau de ajutoruri sociale, - tot la asta ma refer, ca ei se odihnesc in tine, si atuncea ei vad practic iubirea ta fata de ei si cred ca practic asta va creste comuniunea intre noi oamenii. Atata voiam sa spun. 

Prof. Mihail Chircor: - Multumim Tiberiu! Doamne ajuta! Deci ca si un individ, comunitatea trebuie sa aibe o identitate, comunitatea trebuie sa-si defineasca o identiate. Si nu-si poate defini aceasta identiate fara sa aibe o identiate spirituala. Comunitatea nu va fi viabila la un moment dat, daca nu va fi in comuniune. Ea poate sa existe acolo. Forta unei comunitati o da comuniunea. 

Pr. Cezar Axinte: - Da, cuvantul ascultatorului Tiberiu este foarte frumos, numai ca aici se margineste, ca a-l odihni pe celalalt tine de dimensiunea comunitatii. A-i face tu binele, a-l odihni pe celalalt prin felul tau de a te purta intareste comunitatea. Adica este un multiculturalism; acolo sunt negrii, albi, rosi, verzi, cu ochii oblici, si tu ai o dimensiune din aceea, o purtare din aceasta, in care toti din cartierul tau, de alte neamuri, vor spune: acesta este un vecin foarte valoros, foarte odihnitor, foarte placut, nu ma deranjeaza nicoidata. Si, intr-adevar, asta poate sa-i puna o intrebare. Insa, comuniunea, asa cum o definim noi in Ortodoxie, in credinta noastra - ca vorbeati de identitate - identitatea mea, inainte de toate, este de crestin-ortodox. Dupa aceea ma intreaba unde m-am nascut, cam din ce neam sunt, ce limba vorbesc... Ei, bine, cand am spus care este identitatea mea, am spus asa: provin dintr-o comunitate de credinta, o identitate eventual regionala sau traditionala, de neam, dar sunt in comuniune cu Dumnezeul cel Viu si cu cei care intra in comuniune cu Dumnezeul cel Viu prin Sfintele Taine. Si asta deja este dimensiunea superioara sau, daca vreti, desavarsita chiar social, pentru ca noi traim in acesta viata a comuniunii. De aceea, neintelegerea acestui fenomen, a acestui adevar - foarte bine ati spus! - duce la convulsii. Deci Europa, lumea, nu este un creuzet, o oala, cu un pistil din acela urias, un piston, in care se pune persoane, unice, irepetabile si vesnice, - in creuzetul acela-, se piseaza si face un amestec, o faina. Aceea nu este nici comunitate, nici comuniune, macar ca poate sa fie un amestec deja indisolubil, nu mai stii care-i. Ei, aici vrea sa se ajunga! Este o mecanica care zdrobeste identitatea.

Prof. Mihail Chircor: - O zdrobeste, o atomizeaza, face o pulbere dar aia e o pulbere care nu se va lega niciodata.

Pr. Cezar Axinte: - Nu polarizeaza pentru ca nu au identitate. Si asta inseamna pierderea si a comunitatii, si nu mai vorbim de comuniune!

Prof. Mihail Chircor: - Avem un mesaj, Parinte: "Este curios cum Europa creeaza tot felul de comuniuni si comunitati, iar oamenii sunt tot mai dezbinati. Sa fie asta oare din cauza lipsei lui Dumnezeu din cadrul acestor comuniuni? Oare comuniunea[uniunea n.n.] consensuala intre doi barbati sa fie pe placul lui Dumnzeu? Fratilor, orice comuniune fara Dumnezeu in centrul ei nu este comuniune!"

Pr. Cezar Axinte: - De ce a fost definita asa, [comuniune consensuala intre doi barbati]? Pentru ca, de multe ori, pentru a introduce un neadevar in mentalul colectiv, asa functioneaza logica demonica. Asa a inceput de la Facere. Diavolul zice Evei: "A zis El, oare, Dumnezeu sa nu mancati din toti pomii raiului?". Adica incepe asa, dialogul la inceput, foarte dezinteresat, ca o persoana care vrea sa intre intr-o comuniune cu tine, intr-o comuniune dialogica, dar, de fapt, este o incercare de cucerire. Ei bine, iata ca termenul de comuniune consensuala intre doi barbati e un sofism. Nu e nici macar comunitate, dar comuniune [nici atat]! Pentru ca comuniune presupune ca esti in legatura intreolata oamenii si cu Dumnezeu. Nu poti sa fi in comuniune numai cu oamenii, pentru ca nu existi numai de sine. Ori, cine poate sa spuna ca exista numai de sine, ca este rodul hazardului, ca lumea aceasta este tinuta asa, printr-o ruleta cosmica care se organizaza clipa de clipa singura? Si atunci, cand vorbesti de comuniune, in mod necesar trebuie sa-L introduci pe Dumnezeu! Ca fiecare crede ca dumnezeul lui este dumnezeul cel adevarat, asa este o alta discutie, dar nu putem porni de la definitia comuniunii, excluzandu-L pe Dumnezeu din aceasta relatie, caci comuniunea inseamna relatie in primul rand. Ei, bine, cand introduci acest cuvant pentru a defini...

Prof. Mihail Chircor: - Aici este o scapare!

Pr. Cezar Axinte: - Nu, dar a zis foarte bine, pentru ca legea asa consacra termenul.

Prof. Mihail Chircor: - De fapt e o incercare de a deturna sensul notiunii.

Pr. Cezar Axinte: - Exact! Si de a modifica mentalul colectiv. Spuneati de un nou om care acum se naste in creuzetul ala...

Prof. Mihail Chircor: - Vor sa se nasca, deci trebuie sa ingaduie Dumnezeu.

Pr. Cezar Axinte: - Da, trebuie sa ingaduie Dumnezeu, dar aicea, sa stiti, ca avem si noi un rol.

Prof. Mihail Chircor: - Pai Dumnezeu ingaduie daca vede ca noi suntem ticalosi, dezinteresati, lenesi... ca pacatosi suntem!


Pr. Cezar Axinte: - Asa, ca rolul nostru, pana la urma, este sa marturisim despre Adevar, sa marturisim Adevarul! Ei, asa cum exita acuma sintagma - si pentru cei interesati sa verfice, parca articolul 201 (6) din Codul Penal, - avortul se efectueaza in interesul fatului. Vedeti! Deci e o dracarie aici!

Prof. Mihail Chircor: - Adica il omori pe el in interesul lui!

Pr. Cezar Axinte: - Asa, iar comuniunea dintre doi barbati intr-o asa zisa casatorie este un sofism, in termeni verbali, asa, si este o lipsa de comuniune, este impotriva comuniunii.

Deci revenind la comunitati fara comuniune, atunci cand vrei sa anulezi identitatea unui om - prin acesta intelegand si identitatea sa religioasa-, practic, tu nu vei reusi nicidata sa realizezi nici macar o comunitate. Uitati, in ideologia bolsevica, motorul revolutiei era ura de clasa. Deci, noi vrem sa facem o comunitate dar pe dezbinare. Este corect? Unii impotriva altora! Pana la exterminare! Si revolutia continua atat timp cat combustibilul ei este...

Prof. Mihail Chircor: - Da', Parinte, dar ce se intampla? Ca primul lucru care trebuie sa-l facem noi este sa avem proprietatea termenilor, sa definim foarte bine notiunile. Ca din cauza asta sunt situatii cand copiii mici, pana la 3-4 ani, asa, intreaba: "Tati, ce e aia?". "Pai, cum ce e aia?".  Si te pune pe tine intr-o postura foarte ingrata de a defini ceva, un obiect, pe care tu il folosesti uzual, dar tu nu ti-ai pus problema sa-l definesti.

Pr. Cezar Axinte: - Bine, ne intreaba: "de ce infloresc pomii?"

Prof. Mihail Chircor: - Da, dar cand discuti de concepte mult mai avansate este din ce in ce mai greu. Si oamenii de astazi nu-si mai pun aceasta problema, sa-si defineasca acesti termenii. Si vine perfidia asta, care modifica incet-incet continutul notiunilor, si le duce undeva la... ati spus sofisme, dar de fapt e un oximoron, e o contradictie in termeni, sa spui ca exista comuniune [cu valente familiale] intre doi barbati. Clar! Deci e o contradictie in termeni!

Pr. Cezar Axinte: - Ii spui prietenie...

Prof. Mihail Chircor: - Poti sa-i spui tovarasie, asociere dar nu comuniune.

Pr. Cezar Axinte: - In sensul de familie.

Prof. Mihail Chircor: - Da. Ca cine isi mai pune astazi problema sa stea sa defineasca notiunea de comunitate sau de comuniune. In general, am pierdut acest obicei de a sta sa definim lucrurile. Este esential sa definim lucrurile, pentru ca toate lucruile, in afara de definitia acesta au si un duh al lor.

Pr. Cezar Axinte: - Oamenii din vechime foloseau sfatul batranilor, aveau sfatul batranilor sau vatra satului. A fost proiectat mai de curand, "Poiana lui Iocan" a lui Preda, stiti, acolo unde erau exat aceste chestiuni dezbatute. "Mai, ce vrea sa zica? Ia uite!" La ziar, la gazeta era acolo o noutate. Ei comunitatile de astazi practic sunt marile aglomerari urbane unde oamenii isi traiesc singuratatile singur, individual.

Prof. Mihail Chircor: - Da, isi traiesc singuratatea in comunitate. Niciodata in comuniune! In comuniune nu esti niciodata singur.

Pr. Cezar Axinte: - Ei, si atunci avem mari aglomerari urbane, megalopolisuri si chiar aglomerari de state - iata, cum este cu Comunitatea Europeana-, in care oamenii sunt foarte dezbinati.

Prof. Mihail Chircor: - Oamenii in primiul rand sunt foarte insingurati.

Pr. Cezar Axinte: - Foarte insingurati pentru ca ei nu mai sunt in comuniune. Sunt comunitati  - asa cum spunea Tiberiu, comunitatea aia. Noi stim foarte bine ca exista o lucrare de dezbinare. De fapt asta este si lucrarea cea mai de efect a duhurilor cazute: sa dezbine oamenii, sa-i izoleze. Pentru ca o persoana - ar fi si un pleonasm, pentru ca persoana inseamna comuniune, o stiinta de sine si dorinta de tensiune dupa comuniune - ori, o persoana izolata deja inseamna o situatie in care omul devine foarte vulnerabil.

Prof. Mihail Chircor: - Daca vrei sa distrugi, sa ataci o persoana, sa frangi o persoana, primul lucru care trebuie sa-l faci este sa-l izolezi de restul comunitatii, cu care, eventual, se afla in comuniune. Ca el, daca se afla in comuniune cu ceilalti si tu il ataci pe el, toata comunitatea care e in comuniune cu el, il apara. Dar, in momentul in care l-ai rupt din comuniunea cu ceilalti, el chiar daca este acolo intre ceilalti este izolat, si-l poti ataca cu succes. Ei asta se practica acum si aici - deci, inca o data, nu neaparat in tara asa - in epoca asta, in care lucruile sunt globale. Si aicea as vrea sa subliniez un aspect, ca exista o batalie din asta, care e nedeclarata, dar care e crunta, impotriva Ortodoxiei, impotriva spatiului ortodox, impotriva principiilor ortodoxe...

Pr. Cezar Axinte: - Impotriva familiei.

Prof. Mihail Chircor: - Pentru ca, spre deosebire de celealte confesiuni, pe de o parte, Ortodoxia iti da o forta extraordinara, si este foarte greu sa lupti impotriva unei comunitati ortodoxe care este in comuniune.

Pr. Cezar Axinte: - Exact, pentru ca dai cu piciorul in tepusa.

Prof. Mihail Chircor: - Da, si e foarte greu, si atuncea, incet-incet, lovesti la baza, la familie, la principii, la moralitate, si incepi sa destructurezi aceasta comunitate care e ortodoxa si sa o faci orice alt ceva numai ortodoxa nu. Ca poate sa fie o comunitate romaneasca... Cu toate ca si aici e o contradictie in termeni, pentru ca eu daca spun ca sunt roman, nouazeci si.. la suta sunt ortodocsi, dar daca tu esti roman si ramai roman, dar nu esti ortodox nu mai ai aceeasi forta.

Pr. Cezar Axinte: - In primul rand daca te rupi de comuniune. Exact cum spuneati. Adica noi avem declarati 91% ortodocsi, adica o comunitate de 90%, care este in comuniune de...? Si aici este de fapt problema, aici este miezul discutiei! 

Prof. Mihail Chircor: - Pai ar trebui ca comuniunea aia, comuniunea acestei mari comunitati, sa se faca prin Sfantul Potir (emisiunea precedenta).

Pr. Cezar Axinte: - Exact.

Prof. Mihail Chircor: - Nu avem Sfantul Potir, nu avem comuniune! Si, inainte ca sa ajungi la Sfantul Potir trebuie sa treci prin Sfanta Spovedanie, care presupune existenta duhovnicului. Ei, aicea incearca sa loveasca! Deci loveste in Biserica, loveste in duhovnic.

Pr. Cezar Axinte: - Exact!

Prof. Mihail Chircor: - Iti spun: lasa, bai, ce-ti trebuie tie...!

Pr. Cezar Axinte: - Da, este o continuare a emisiunii de data trecuta.

Prof. Mihail Chircor: - Si pana la urma unde se ajunge?

Pr. Cezar Axinte: - La izolarea persoanei.  

Prof. Mihail Chircor: - Izolarea ei, instrainarea ei, reconfigurarea ei. Ca nu e vorba de convertire, ca-l convertesti de ceva la alt ceva. Nu! E vorba de o reconfigurare, il faci un altceva care, dupa mine, nu mai e omul acela creat de Dumnezeu, e un ceva, e un mutant.

Pr. Cezar Axinte: - De fapt, vedeti ca de fiecare data, cand auzim de programele acestea in educatie, in sistemele mari, in sistemul medical, cand vorbim de programele acestea pe care am fost obligati sa le primim, se vorbeste de implementare de program. Implementare inseamna inlocurie. Se inlocuieste un program...

Prof. Mihail Chircor: - Nu, ca poti sa implementezi si ceva nou. De exemplu cu cardul [de sanatate].

Pr. Cezar Axinte: - Pai da, dar este o inlocuire de sistem!

Prof. Mihail Chircor: - Cu cardurile e o implementare, o statutare de sistem, care poate sa fie sau nou, sau inlocuiesti un sistem vechi cu un sistem nou dar tot sistem este.

Pr. Cezar Axinte: - Cuvantul cheie este inlocuire. Cum spuneati foarte bine: se inlocuieste tipula acesta de personalitate cu identiatea aceasta bine defininta, cu o alta persoana care devine iata, ca si la bolile autoimune, crestini care batjocoresc Biserica. In bolile autoimune trupul acesta atat de minunat, sistemele puse de Dumnezeu in el, incep sa lucreze impotriva lor. Astea sunt bolile autoimune.

Prof. Mihail Chircor: - Deci, fratilor!, sa ramanem in continuare o comunitate si sa fim in comuniune.

Pr. Cezar Axinte: - Sa fim in comuniune ca sa avem si comunitate.

Prof. Mihail Chircor: - Si comuniunea aia trece duminica...

Pr. Cezar Axinte: - Pe la Sfanta si dumnezeiasca Liturghie.

Prof. Mihail Chircor: - Doamne, ajuta!  

            

*** 
                

Despre Potir

                            

joi, 30 aprilie 2015

Parintele Roman Braga in memoriam. Cuvinte mostenire despre famile si neam.

Parintele Arhimandrit Roman Braga a trecut la Domnul in Manastirea Adormirea Maicii Domnului din Rives Junction, Michigan, SUA, pe 28 aprilie 2015, putin inainte de miezul noptii, la varsta de 93 de ani. Inmormantarea va avea loc pe 1 mai 2015 in cimitirul manastirii, acolo unde odihneste si sora lui mai mare, Maicuta Benedicta Braga. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!


Biografie


Parintele Roman s-a nascut la Condrita in Basarabia pe 2 aprilie 1922, fiind cel de-al saptelea copil al sotilor Cosma si Maria Braga. A fost crescut in credinta ortodoxa insuflata in special de catre mama sa care participa la lungi slujbe manastiresti, iar la varsta de 7 ani incepe scoala in satul natal. Cinci ani mai tarziu este trimis la Manastirea Caldarusani, in apropiere de Bucuresti si mai apoi la seminarul de la Cernica, unde intalneste mari Parinti duhovnici ai neamului romanesc, precum Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Benedict Ghius, Grigore Babus si Gratian Radu. 

In 1942 se intoarce la Chisinau, in Basarabia, si incepe sa studieze la in mod simultan Institutul de Teologie, Scoala de Litere si Filozofie si Seminarul Pedagogic "Titu Maiorescu". Absolvă Facultatea de Teologie din Bucureşti cu mentiunea „magna cum laude” (1947). Obţine certificatul de profesor de Limba Romana şi Religie. Urmează cursurile anului I de doctorat la Facultatea de Teologie din Bucuresti.

Pe 16 iulie 1948 incepe calvarul închisorilor din timpul regimului comunist. Este arestat înscenându-se o posibilă legatură cu mişcarea legionară, deşi Roman Braga nu era legionar. După un an de cercetări şi anchetări la Ministerul de Interne şi la Jilava, este condamnat la 5 ani temniţă grea pentru omisiune de denunţ şi ajutor. Cunoaste teroarea „reeducării” de la Pitesti şi apoi distrugerea fizică şi morală din lagărele de muncă forţată de la „Canal”, la colonia Peninsula. Este eliberat în 1953, cu domiciliu obligatoriu în Bucureşti.

Între timp reuseşte să meargă pe ascuns la Iaşi, unde se afla sora lui Maica Benedicta. Mitropolitul Sebastian Rusanu îl cãlugãreste (2 ianuarie 1954) şi îl hirotoneşte întru diacon (6 ianuarie)

În anul 1959 începe un nou val al arestărilor aşa-zise politice de care nu scapă. Sub închipuite învinuiri, anchetat timp de un an de zile, este acuzat în final de singura vinovăţie că a făcut parte din „grupul” Rugului Aprins de la Mânăstirea Antim, în timpul studenţiei. Este condamnat la 18 ani de muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru activitate duşmănoasă la adresa regimului “democrat” comunist. Execută în Balta Brailei la colonia Salcia, numai cinci din ei, fiind eliberat cu ocazia amnistiei generale a deţinutilor politici, din 1964.

După eliberare a urmat un timp de pelerinaj, prin Episcopiile şi Mitropoliile României, unde era primit cu indiferenţă şi chiar izgonit. Dar prin mila lui Dumnezeu i se aprobă Episcopului Valerian Zaharia de la Oradea sã-l hirotonească preot. Un timp lucrează in arhiva Episcopiei. La 1 Ianuarie 1965 este instalat ca preot la Negreşti, Ţara Oaşului, unde functionează timp de trei ani. Este mutat la Parohia din comuna Sârbi, lângă Oradea, ca în final să fie trimis misionar în Brazilia. Slujeşte ca preot pentru comunitatea româneasca din Sao Paulo, Brazilia (1968-1972).

În anul 1972 Episcopul Valerian Trifa (ROEA) îl cheamã la Episcopia de la Vatra. Aici timp de 7 ani se ocupă de educaţia religioasă a copiilor, traduce texte religioase din româna în engleză şi transpune cântările bisericeşti pe texte englezeşti.
Este numit preot la parohia „Sfânta Treime” din Youngstown, Ohio (octombrie 1979), şi apoi la Catedrala „Sfântul Gheorghe”, din Southfield, Michigan (ianuarie 1982). Slujeşte ca preot şi duhovnic (1983-1988) la Mănăstirea „Schimbarea la Faţa” din Ellwood City, Pennsylvania, iar în 1988 se retrage la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Rives Junction, Michigan, unde a ramas pana in ultima clipa.

Despre neam



In primul rand Dumnezeu ne-a facut persoane, asa cum este El. Ori, o persoana insemneaza sa fi tu insuti, si noi nu ne putem mantui decat ca noi insine. Dar, aceasta persoana, Dumnezeu a facut sa fie in familie, intr-un alt cerc. Familia are o personalitate a ei. Stiti, cand Scriptura spune: "nu este bine omul sa fie singur" si a luat din coasta lui Adam [pe femeie], ca sa arate Dumnezeu aceasta relatie dintre femeie si barbat, care, acuma, incepe icoana aceasta sa se sparga. Ce se intampla in Pittsburgh, si in toate casatoriile barbat cu barbat si femeie cu femeie, este impotriva legii naturii. Si legile naturii sunt dumnezeiesti, ca Dumnezeu le-a pus.

Deci a facut pe femeie, dar nici femeia si barbatul nu au fost reflectia Sfintei Treimi, cand Dumnezeu a spus: sa facem pe om dupa chipul si asemanarea Noastra, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, pana n-a spus: cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul. Deci, familia este o alta personalitate in care individul creste. Dar familia este si ea inclusa intr-un grup etnic, in care exista un fel de a gandi, un fel de a imagina lucrurile, un fel de a crea, un neam. Un neam, sigur ca da, ca neamul nu are hotare. Neamul e... sa nu ne ganidm neaparat la Prut. Poate sa fie neamul romanesc oriunde; este o chestie culturala si o chestie de spiritualitate. Si, pe urma, neamul intra in sfera mare a Bisericii. 

Aceasta este foarte scripturistic, pentru ca la Turnul Babel, cand oamenii au creat un Turn, "sa nu ne mai despartim, sa ramanem impreuna", Dumnezeu, a avut planul ca sa creasca, sa se inmulteasca, sa stapaneasca pamantul si sa plaseze [pe] pamant, sa creasca intr-o anumita arie geografica si cosmica  - pentru ca interdependenta dintre mediu material, geografic, si persoana, iti da cultura respectiva. De aceea, noi, in Carpati, avem felul nostru de a gandi. Este un umanism carpatin, un fel de a gandi al nostru in istorie, in matematica, in chimie, in toate. Noi trebuie sa fim noi insine in toate!   

Dumnezeu nu a vrut ca oamenii sa ramana singuri. Exista in Profetul Daniel, capitolul 10, un lucru extraordinar, peste care multi trec: ca fiecare natiune are un inger pazitor. Acolo se spune ca ingerul poporului asirian nu se intelegea cu ingerul egiptenilor. Ce insemneaza lucrul acesta? Iar Arhanghelul Mihail spune eu sunt Mihail, Arhanghelul poporului evreiesc. Deci, fiecare natiune are un destin, asta inseamna ca fiecare natiune are un inger al ei.

Diferentele acestea nu erau decat niste diferentele de felul specific de a fi al unuia si a altuia. In Scriptura sunt foarte multe, [locuri unde este pomenit neamul]. Cand Dumnezeu  a trimis pe Apostoli [la propovaduire] a zis: "duceti-va si invatati toate neamurile". Toate neamurile, a spus! Si de aceea a venit Duhul Sfant vorbind in chip de limbi de foc, pentru ca fiecare neam are un fel al lui de a intelege Evanghelia. Nu le-a spus: "duceti-va si invatati evreieste, taiati imprejur si..." Nu! Ci invatati toate neamurile, in felul lor. Iar Mantuitorul acelasi lucru spune, Hristos, Care este Dumnezeu intrupat, vorbeste la Judecata Viitoare ca vor fi chemate neamurile la Judecata. Deci, noi vom fi judecati, romanii, in contextul neamului nostru, cu Voievozii nostrii, cu toata istoria noastra.

Nu exista din punct de vedere ortodox judecata individuala si mantuire individuala. Mantuirea este sobornica, in sobor, comuna; in Biserica ne mantuim, ca membrii ai Trupului tainic al Domnului, si in neamul in care Dumnezeu ne-a lasat. De aceea spune ca vor veni la Judecata toate neamurile, nu toti indivizii! Deci, fiecare cu presedintii lui, cu regii lui, cu istoria lui, cu boierii lui, cu traditia lui. Fiecare vom fi judecati in acest context extraordinar de frumos, daca intr-adevar am fost asa, cum ne-a lasat Dumnezeu sa fim. Noi, vom fi judecati, romanii, daca am fost adevarati romani sau nu! Si daca faptele bune, si Evanghelia am trait-o in felul nostru, nu in felul rusesc sau in felul bulgaresc, ci in felul in care Dumnezeu ne-a lasat sa traim si sa intelegem Evanghelia noastra, si spiritualitatea, si misticismul nostru. Pentru ca, o femeie din Ardeal, care ingenuncheaza si saruta podeaua bisericii intr-o bisericuta de lemn cu o candela acolo inaintea Maicii Domnului, ea, face o Liturghie a neamului.

Multumesc lui Dumnezeu ca m-am nascut in Carpati si ca sunt intr-o tara in care Ortodoxia nu a inceput nici cu crestinismul, poate, ca are niste radacini precrestine in spiritualitatea protoparintilor nostri traci. Pentru asta nu am cuvinte sa multumesc lui Dumnezeu si il rog ca atat, doi-trei ani cat imi mai da, [interviul a fost facut in aprilie 2012 n.n.] sa pot trece aceasta mostenire mai departe, altora. Dar, in acelasi timp, vreau sa accentuez un lucru: cand iti iubesti tara si religia in care te-ai nascut...  Pentru ca in Ortodoxie identitatea este foarte importanta pentru mantuirea sufletului. Nu putem sa iesim din Ortodoxie, din romanism si sa spunem ca te-ai mantuit pentru ca Dumnezeu acolo ne-a plasat, si El ne-o dat mentalitatea asta, cultura aia, traditia aceia... Vreau sa spun ca, atunci cand iti iubesti identitatea ta, intelegi si identitatea altora. Si de aceea noi lucram, sa-i facem si pe americanii acestia sa se regaseasca si sa se implineasca in Ortodoxie.  
               

Despre plecarea romanilor din tara


                 

PAGINI WEB: 

Cuvantul Ortodox:
Manastirea Suruceni: Parintele Roman Braga

Alternativa Canada: Parintele Roman Braga, Icoana Nasterii Domnului

Archidiocèse du Canada, À la mémoire de l'archimandrite Roman Braga

vineri, 24 aprilie 2015

Christos Yannaras fata in fata cu Sorin Dumintrescu, sau ortodoxia vazuta din occident fata de cea din orient


In cele ce urmeaza puteti sa urmariti un dialog (in franceza si subtitrat in romana) intre Christos Yannaras si Sorin Dumintrescu, pe care, personal, as putea sa spun ca il cunosteam chiar mai dinainte de a vedea aceasta inregistrare. Aceasta pentru ca reflecta foarte bine modul de a fi al omului occidental si al omului rasaritean, punctele pe care le suscita lumea ortodoxa din occident fata de ortodoxia pe care o cunoastem de la noi din tara.

Temele sunt asezarea in genunchi duminica, spovedania si impartasania, postul, importanta unui duhovnic, parohia si catolicitatea bisericii (obs. slabind sobornicitatea ajungem sa cautam catolicitatea n.n.) ascultarea si critica in sanul Bisericii, spiritul consumist chiar si pe plan metafizic, seriozitatea in fata mortii unde nu au loc discursuri psihologice, natura si persoana umana.

joi, 23 aprilie 2015

Parintele Cezar Axinte despre Viata, moarte, Inviere. "Germenele invierii este pocainta!"



P. Valentin Berechet: Hristos a inviat! dragi ascultatori, va spunem astazi Parintele Valentin Berechet si invitatul nostru de astazi, Parintele Cezar Axinte. Parinte, Hristos a inviat!

P. Cezar Axinte: Adevarat a inviat!

P. Valentin Berechet: Dragi ascultatori astazi vom incerca sa vorbim despre viata si Inviere si, asa cum am spus, doar vom incerca, pentru ca nu stiu cine ar putea, nu sa epuizeze, ci doar macar sa cuprinda aceste notiuni, aceste realitati. Dar, de vorbit si sa ne gandim la ele, trebuie, pentru ca reprezinta chiar existenta, chiar fiinta noastra. Despre viata multi zic ca stiu foarte multe, unii chiar sunt specialisti. Despre Inviere, probabil ca teoretic s-o zice la fel. Ideea este  ca putem cunoaste multe despre viata, [insa] despre Inviere cunoastem foarte putine. Asa ca haideti sa plecam de la viata, cativa pasi asa, ca o incalzire. Ati putea spune in doua cuvinte ce simtiti dumneavoastra prin voia Duhului Sfant, din unghiul crestin al existentie noastre, cam ce este viata? 

P. Cezar Axinte: Ca sa pastrez nota aceasta buna, sanatoasa, de umor, "ca o incalzire", eu deja am transpirat la intrebarea care mi-ati pus-o. Sa stiti ca nu e o intrebare simpla, de incalzire, e chiar de ultim exercitiu, asa, fiindca nu s-a raspuns in mod satisfacator la ce este viata. Adica lumea stiintifica n-a raspuns, lumea ideiilor, si lumea filozofilor, n-au raspuns la intrebarea ce este viata. De fapt, nici nu poti sa raspunzi la intrebarea aceasta, fiindca ar trebui sa pornesti de la o premisa falsa, si anume ca ea exista in sine, de la sine. Cam vedem ce este viata, fiecare vede ce este viata, de la plantuta regnului zis "simplu", vegetal, pana la om, vedem ca este ceva care iti taie respiratia, te uimeste prin toate aspectele ei. Dar, ce este viata nu poate fi definit daca nu ai o cauza, fiindca trebuie sa existe o relatie intre cauza si efect. Viata este un efect, nu este o cauza, la om. Noi observam un efect, noi observam ca se desfasoara, o infinitate de posibilitati prin ipostas -vorbim acuma despre viata omeneasca. Dar, trebuie sa fie o cauza, si pana nu definesti ce este cauza, sau Cine este cauza acestei vieti, nu poti sa raspunzi satisfacator la intrebarea ce este viata. Si, v-am spus, stiintific nu s-a raspuns la intebarea aceasta, dar daca asculta cineva, este un om de stiinta care poate sa ne spuna definitia ei, si sa fie si satisfacatoare, asteptam cu drag.


Lumea ideilor, iar, n-a definit. Exista un exercitiu de incalzire - dar au facut si "febra musculara", chiar - ca, ce poate sa fie filozofia decat aceasta de a exersa mintea pana la urma, a despica idei. Chiar in lumea ideilor religioase se vorbeste despre viata, dar raspunsul satisfacator il da doar Ortodoxia, il da doar Hristos, ce este Viata. Si, vorbeste Duhul Sfant prin gura, si prin pana, Evanghelistului Ioan, care spune ca Hristos este Viata. Chiar la inceputul Evangheliei lui Ioan vorbeste despre Lumina - un binom Lumina-Viata - si despre Cuvant, Care S-a intrupat, si Cuvantul S-a facut trup - Cuvantul Acesta, Care era Viata. El era viata si in El era viata si de la El vine viata. Deci viata omului, pana la urma, este darul Celui Care este Izvorul Vietii, darul lui Dumnezeu facut omului, care - foarte interesant aici, putem ajunge pana la urma la o idee dogmatica, foarte adanca, teologica, sa spunem asa. Veti spune: bine, dar viata apare cel mai devreme de-o data cu omul. Nu? Nu putem vorbi de viata umana inainte de om! Prin urmare omul era cumva, din veci in mintea lui Dumnezeu. Stiti, pentru ca altfel, Dumnezeu fiind Izvorul Vietii, El isi este suficient si necesar Siesi pentru viata, pentru existenta. Dar, daca vorbim de viata in afara lui Dumnezeu, atunci ne gandim, sigur, la modul cel mai inalt la zidire, dar ne gandim in modul cel mai inalt la chipul lui Dumnezeu din om, la existenta aceasta numita persoana. Foarte important: numita persoana! Si cand vorbim de asta, trebuie sa ne gandim in mod necesar, [cum] spune Sfantul Maxim Marturisitorul ca omul nu putea sa nu fie. Daca a existat din veci un plan de mantuire, daca a existat din veci planul intruparii, atunci, in mod necesar, viata aceasta, si omul - asa cum suntem noi acum, si bine, de la Facere si pana in vesnicie -, era in mintea lui Dumnezeu de la inceput. Foarte frumos, foarte interesant! Sigur ca aici risc tot felul de discutii teologice dar, sa stiti ca este un adevar aici, pentru ca nu putem vorbi despre viata fara sa vorbim despre gandul lui Dumnezeu, care, de fapt, se intrupeaza in om, fiindca spune in alta parte, foarte frumos, ca Hristos l-a avut pe om in minte, cand l-a creat pe Adam. Stiti, si atuncea toate acestea se leaga. 

Deci, viata aceasta este o consecinta a existentei din veci a lui Dumnezeu si a fiintei lui Dumnezeu care este iubire. Deci, natura lui Dumnezeu, fiinta lui Dumnezeu este iubire. Ei bine, aceasta natura a lui Dumnezeu se revarasa asupra celorlalte Persoane ale Prea Sfintei Treimi si, din preaplinul acestei iubiri, il aduce pe om de la nefiinta la fiinta. Deci viata este expresia iubirii lui Dumnezeu. Daca ar fi acuma sa dau o definitie teologica, fiindca nu m-am gandit ca o sa-mi puneti o intrebare atat de complexa - care pare a fi atat de simpla -: viata este intruparea iubirii lui Dumnezeu.

P. Valentin Berechet: Da! Frumos de tot! Mai ales ca incet, incet, am ajuns pe calea care trebuie, si am ajuns la iubire, acolo unde este fundamentul. Spuneati si pentru filozofie, si pentru stiinta ca se construiesc tot felul de ipoteze, dar toate fundamentate pe intamplare, ceea ce nu se poate, pentru ca nu poti sa construiesti nimic. Pe cand Hristos spune: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Este o realitate solida, puternica, si cu multa autoritate. 

P. Cezar Axinte: In primul rand spune: sunt. Cand a spus Eu sunt Cel Ce Sunt. Si in Gradina Ghetsimani, spune Iisus - cand il intreaba: Cine este Iisus? -: Eu sunt! Deci existenta peste existenta si pe aceasta se construieste, pe aceasta se fundamenteaza.

P. Valentin Berechet: Spuneati ca iubirea inseamna o traire pana la jertfa, pana la un dar de sange si spunem tot din Sfanta Scriptura ca viata e in sange, deci din darul Lui de Sange a intrupat viata. Spuneati la un moment dat ca viata nu e de la sine ci este in sine, adica nu vine din intamplare cum nu cred ca au incercat, s-au straduit poate - eu merg pe ideea ca cei care au gandit asa, din intamplare, poate nu au facut intentionat, poate unii au mai alunecat pe ici pe colo. Erau cautari infantile, cautari ale omenirii in intuneric sau in clar-obscur, asa.

P. Cezar Axinte: Stiti de ce omul are legatura cu tema emisiunii? De ce omul a ajuns la concluzia - eronata, de altfel - ca viata este produsul hazardului, o loterie cosmica, care joaca de la sine? Fiindca n-a rezolvat problema mortii! Orice om rezolva problema mortii, stie ca viata nu poate sa fie produsul hazardului. Deci, cei care sunt tinuti de moarte, de frica de moarte, si de moarte, cam toti vor spune acelasi lucru. Ca este o legatura, daca vreti, matematica, intre originea vietii, ca fiind hazardul si rezultatul ei, moartea. E o legatura matematica - nu intram in demonstraii matematice-, dar aceasta este consecinta. Atunci cand spui ca viata, existenta, si cu atat mai mult existenta umana e produsul hazardului, al intamplarii, al lipsei de cauza, atunci, in mod necesar, ajungi [la faptul] ca moartea are ultimul cuvant in creatie. Si, este un fatalism! Atat de absurda este viata pe cat de absurda este cauza ei. Daca cauza vietii este hazardul, intamplarea, atunci moartea are ultimul cuvant si viata este absurda, e fara sens, se termina in moarte si totul e absurd. Ce sens mai are sa lupti pentru iubire? Ce sens mai are sa lupti pentru ideal? Ce sens mai are sa lupti pentru devenire, pentru desavarsire? Totul devine absurd, si totul intra intr-o dezordine, intr-o des-fiintare. Ca daca nu exista o in-fiintare, atuncea totul se duce catre o des-fiintare, catre nefiinta, totul aluneca cate nefiinta.

P. Valentin Berechet: Da, sunt zone ale existentei noastre in care se merge pe acest fatalism. De aceea si existenta este ciudata, violenta, intoarsa pe toate partile, si nu tenteaza de loc. Daca viata este asa cum spuneam, si este atat de frumoasa si o deschidere catre implinire, in felul acesta, de ce credeti ca tremura omul pentru viata - pentru viata omul se zbate, si tremura, si sufera, si o doreste, chiar si acolo unde nu mai exista nici o nadejde, nici o speranta, nici o sansa -, doar pentru ca se teme de moarte, sau mai este si alta tentatie a vietii, alta chemare?

P. Cezar Axinte: Da, sunt doua perspective legate intre ele. Unu, ca omul nu are in fiinta sa intima inregistrata amprenta mortii, adica nu este in firea omului sa moara si atunci tendinta omului este sa caute nemurirea, sa fie nemuritor, sa permanentizeze viata. De aceea si avem basmul "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte", ca omul nu vrea sa permanentizeze viata asa, intr-o doara, cumva, ci vrea sa permanentizeze tineretea, fericirea, sa fie in putere. Pentru ca altfel supunem: da', ce viata e asta? Avem expresia aceasta, stiti?! Noi traim, dar avem expresia aceasta, si zicem: da' ce viata mai e si asta?! Adica, care e supusa necrozei, care e supusa bolii, care e supusa mortii. Deci asta este o perspectiva, ca omul nu are in trasaturile chipul sau moartea.

P. Valentin Berechet: De aceea se si teme, ca nu are program sa o digere, sa o proceseze.

P. Cezar Axinte: Da, noi ne invatam cu moartea, cum spunea Eminescu: nu credeam sa-nvat a muri vre-o data. Noi ne invatam cu moartea, ca: "Ce-i acolo?", "Pai un cimitir!", "Si ce se intampla acolo?", "Pai oamenii se descompun ajung pamant de flori.", "Bine, si asta e tot?" Si, atunci, la intrebarea asta raspundem: "pai, daca mor, atunci - ziceam - totul e fara sens". Si daca se zbate omul pentru viata este ca el crede ca moartea este, de fapt, stapana. Si el zice: "sa traiesc acum! Fac orice sa traiesc!" Ne spune Mantuitorul ca cel ce isi va pastra cu orice chip viata, adica calcand pe cadavre, facand rau, neiubind si toate celelalte, numai ca sa traiasca, oricum va muri. Iar cel care se jertfeste pentru aproapele sau, pentru mine, pentru Evanghlelie - ca Evanghelia, de fapt asta este, Vestea cea Buna a Invierii -, cel care se jertfeste pentru Inviere va invia si va avea viata vesnica

Deci omul se teme de moarte pentru ca nu o cunoaste, nu o are inscrisa, cum ati spus, in soft, si in chipul lui Dumnezeu nu exista aceasta, si doi, intr-adevar se teme de moarte, si circumscrie toate faptele sale potrivit cu aceasta. Raporteaza faptele sale cu aceasta frica de moarte.

P. Valentin Berechet: Da, avem un telefon Parinte. Spune Tiberiu!

Tiberiu: Voiam sa zic ca dobandirea vietii este dobandirea Duhului Sfant, cum zic Parintii. Este dobandirea Duhului Sfant in raportul nostru cu lumea aceasta vazuta, care este de fapt lista mortii. Cautand viata, asa cum spunea Parintele Papacioc, este o stare de prezenta continuua. Adica, neavand starea de prezenta continuua poate murim.

P. Cezar Axinte: Vreau sa va intreb ceva: stiti care este antonimul cuvantului viata?   

Tiberiu: Nu cred ca are! Eu stiu....     

P. Cezar Axinte: Da, ati raspuns corect! Are un antonim, dar nu este moartea, este nefiinta. Exact, cum spunati, toata explicatia aici duce de fapt, ca moartea nu mai exista. Noi folosim moartea ca antonim al vietii, dar nu e corect din punct de vedere gramatical, si, bineinteles duhovniceste nici atat. Da, atata am vrut sa...

Tiberiu: Da, cred ca moartea nu exista. Exista, asa... dar practic crestinul nu are moarte, nu moare asa... Si, cum a fost si in Evanghelia de miercuri, cu Sfantul Apostol Toma, care avand credinta Dumnezeu l-a auzit chiar cand a venit in a opta zi, care de fapt era duminica, deci tot la Sfanta Liturghie - a propos de Sfanta Liturghie cum dumneavoastra ne indemnati mereu sa mergem - si care este viata in sine. Prima zi a fost duminica cand Toma n-a fost...

P. Cezar Axinte: Mai e un simbol aici, la ziua a opta. Este chiar Parusia.

Tiberiu: Da, Parusia, exact.

P. Cezar Axinte: E un alt simbol foarte adanc aici, a opta zi.

Tiberiu: Da, am auzit eu la Parintele Staniloae de Parusie, foarte greu cuvantul, nu prea am inteles eu, asa... Dar a propos de Sfantul Apostol Toma el se afla la Sfanta Liturghie, asa cum era atunci, frangerea painii si asa mai departe. Si noi, ca credinciosi, trebuie sa mergem la Sfanta Liturghie pentru ca credinta noastra sa fie mai puternica, sa se intareasca. Deci el se afla practic in biserica lui Hriostos, se afla cu Apostolii acolo, si Dumnezeu i-a vazut "necredinta", pentru ca nu era o necredinta, era o indoiala. Dar el de fapt era mai puternic decat ceilalti, caci era plecat din cetate sa vada ce s-a intamplat, si s-a intors. Deci nu era o necredinta, asa. Ce mi-a placut mie si mi-a dat asa, nadejde, in necredinta mea, ca chiar daca nu inteleg prea mult, sau daca ma aflu intr-o necredinta, sau intr-o cadere, este ca daca ai, de fapt, gandu la Dumnezeu, Dumnezeu te aude. Cum a fost si cu Sfantul Apostol Petru, cand a cazut si iar, cu "necredinta" lui Toma. Deci Dumnezeu ne aude pentru ca a doua oara cand a venit, a opta zi, si a intrat prin usile incuiate, prin ziduri, a doua oara, imediat El l-a intrebat pe Toma. Deci Mantuitorul stia de fapt, despre problemele si indoiala lui.

P. Valentin Berechet: Da, i-a adus raspunsul direct, si nu a mai stat sa intrebe, i-a iesit in intampinare.

Tiberiu: Da, cum era si la Sfantul Siluan Athonitul, cand i s-a zis: "Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui", exact teama asta a fost si acolo. Trebuie sa avem mintea la Dumnezeu, desi suntem in iad si Dumnezeu se uita la noi sa vada daca ne punem nadejdea in El. Si Toma, intr-adevar avea nadejdea in Dumnezeu.

P. Valentin Berechet: Multumim foarte mult! Da! Multumim, Tiberiu, ca ai prins ideea aceasta si ca suntem impreuna. Suntem impreuna ca si Apostolii acolo, la rugaciune. A opta zi e ziua vesniciei, deci si clipa de astazi face parte din a opta zi. Frumos spunea, Parinte, Tiberiu, la un moment dat ca viata incepe la Sfanta Liturghie, viata in plinatatea ei.

Vorbeam despre Viata si despre Inviere, si, bineinteles va trebui sa aducem vorba si despre moarte si va fi pasul intermediar, si absolut necesar de scufundare in aceasta realitate pentru a gusta plinatatea Invierii. Si, pentru ca este momentul, Parinte, sa vorbiti despre Inviere, haideti sa spunem cateva cuvinte despre raportul intre Viata si Inviere. Am inceput cu viata, care o cunoaste toata lumea, ne zbatem pentru ea, de la painea pe care o mancam pana la toate celelalte care, zicem noi, sunt inerente vietii. Despre Inviere stim foarte mult, mai ales crestinii, teorie asa, dar nu stiu daca ne-am implicat foarte mult. Ce este invierea? Asa, o prelungire a vietii?

P. Cezar Axinte: Pana la urma sa stiti ca firea aceasta cazuta, adica firea aceasta nefireasca, a omului de dupa cadere - este oarecum o caracteristica comuna -  are chiar un paradox: chiar daca toti vrem sa fim vesnici, chair daca avem in noi nazuinta aceasta a vesniciei, nu credem in inviere.

P. Valentin Berechet: Adica percepem vesnicia ca multa viata, si atata tot.

P. Cezar Axinte: Exact! Si, dupa cum spunea si Dumnezeu acolo, ca din pamant iesi si in pamant te vei intoarce, nu ca blestem, ci ca iubire, pentru ca rautatea acestei vieti, boala acestei vieti, sa nu fie fara capat.

P. Valentin Berechet: Slabiciunea vietii sa se opreasca.

P. Cezar Axinte: Inchipuiti-va sa traim o mie de ani, sau zece mii. Ei, Doamne, fereste! Si de aceea vorbim de moarte si de inviere, si de prefacerea acestui trup, de invierea lui - sadit intru trup omenesc si inviat intru trup duhovnicesc - pentru ca iata, ca si ucenicii - cum spunea ca suntem in a opata zi - suntem in a opta zi, dar ei stau tot ascunsi de frica. Vedeti?! Trec de la ucenici, de la Apostoli, vad invierea ficei lui Iair, vad invierea fiului vaduvei din Nain, il vad pe Lazar, unii vad si Schimbarea la Fata, si toate celelalte minuni, si, cu toate aceste, il vad pe Mantuitorul duminica seara, deci inviat a treia zi, Care intra si le spune: "Pace voua!", si cu toate acestea stau inchisi de frica iudeilor, adica de frica de moarte, de condamnare, adica nu cred in inviere. Vad Invierea lui Hristos, iata Toma zice: "Domnul meu si Dumnezeul meu!", si sa stiti ca se spune ca a pus mana in coasta Mantuitorului, dar nu scrie nicaieri asta. De unde rezulta ca n-a fost o intrebare obraznica, ci un strigat, o rugaciune: "Doamne, da sa Te vad!". El nu pune mana acolo. Este, sigur, o reprezentare a unui pictor celebru, Caravaggio, care arata ca Toma baga degetul in coasta, si e foarte realista, nu stiu ce, suprarealista, dar nu-i asa! Si Toma nu e un obraznic, si nu pune mana acolo, ci il vede pe Hristos inviat si cade la pamant, si spune: "Domnul meu si Dumnezeul meu!".

Si cu toate acestea nu credem in inviere! Aici este marea problema. Ca invierea, sigur, este un eveniment cosmic, universal, si accesibil, si de trebuinta tuturor. Dar este aici un criteriu, este, daca vreti, o conditie pentru inviere. Iar conditia pentru inviere este credinta! Incredintarea - vedeti ce cuvant extraordinar are limba romana, ce semantica extraordinara are acest cuvant credinta, si cat este de important! Si de unde ne dam seama? "Tomo, nu fi necredincios, ci credincios!". Fericiti cei ce nu au vazut - cu aparatul acesta, numit ochi, atat de minunat, nimeni nu stie care e treaba cu el - si totusi fericiti cei ce n-au vazut si au crezut. Asta ce inseamna? Ca incredintarea ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu intrupat, si ca a murti si ca a inviat nu cade sub simturile noastre sensibile, ci inteligibile. Adica, exact cum spunea Tiberiu, care a dat, de fapt concluzia, ca viata este salasluirea Duhului Sfant in om - incredintarea aceasta vine ca dar a lui Dumnezeu. Credinta este dar a lui Dumnezeu pentru om, pentru o inima sincera cautatoare. Noi nu putem sa ne incredintam de Inviere asa, pur si simplu rational, fiindca, altfel, ajungem exact la ce discutam inainte de emisiune, la urarile acestea: Craciun fericit! Paste fericit! Toate sunt fericite, dar, de fapt, omul este profund nefericit. Si, aceasta incredintare, ca Hristos este Dumnezeu si om vine de la Duhul Sfant si necesista niste conditii. Adica omul trebuie sa fie intr-o situatie de a primi acest dar de la Dumnezeu. Si vorbeam despre Sfanta Impartasanie. In chipul cel mai vadit primim aceasta prin partasia intima cu Hristos cel inviat, prin Trupul si Sangele Mantuitorului.

Am intrebat care este pacatul cel mai mare al lui Iuda. Sigur vanzarea, sangele, dar noi pe toate le-am facut pe astea, mai mult decat Iuda! Si o sa ziceti: da, dar una n-am facut: nu ne-am sinucis! Corect! Dar Sinuciderea lui Iuda este consecinta necredintei! El nu a crezut ca Hristos peste trei zile va invia. Stiti ca Iuda s-a sinucis inainte de a muri Hristos pe cruce? Este foarte interesant! Adica el a zis: stii ceva? El, intr-adevar era foarte nevinovat! Si, din punct devedere moral am facut o nedreptate, am vandut sange nevinovat. Nici nu s-a mai gandit ca va fi rastignit sau nu sau va muri, sau ca... Pentru ca nu a avut credinta, macar ca le-a vazut pe toate.

Iata, deci, ca pentru Inviere, este necesar ca omul sa cultive legatura de incredere dintre el si Dumnezeu. Adica aceasta legatura de incredere se numeste indeobste credinta. Si dupa aceea toate celelalte...

P. Valentin Berechet: Ajungem sa vedem, incet, incet ca si problema mortii, despre care vorbeam in prima parte a emisiunii se rezolva prin inviere. Ce a mai adus nou Invierea? Ce fundament nou a adus Invierea vis a vis fata de moarte si viata, si, pe de cealalta parte, pentru om, incepand cu Hristos pana spre noi si pana spre final? Pentru ca, categoric, alta era viziunea vietii inainte de Hristos si alta este acum, cel putin intre cei care s-ar stradui si se cerceteaza...

P. Cezar Axinte: Intai de toate ca moartea a fost desfiintata, puterea mortii, stapanirea mortii a fost desfiintata. O putere mai are, dar nu este stapana. Si cei care cred ca moartea are ultimul cuvant, ca omul pleaca in nefiinta -cum mai auzim pe la radio - asta nu ineamna ca moartea nu a fost desfiintata, ci ca aceia nu-L cunosc pe Hristos. Asa cum un trib din Africa, cum nu a auzit de ampicilina moare de o boala, si un sat intreg se decimeaza. Asta nu inseamna ca rujeola - sigur, pastrand raporturile si analogia, sa intelegem exact, ca este o chestiune de dimensiune aici. Dar faptul ca aborigenii din Australia nu au auzit de aspirina sau de antibiotic, de penicilina, poftim, si mor de plamani, nu inseamna ca boala aceea nu a fost stapanita, nu mai are stapanire. Exact asa este si boala aceasta, moartea, nu mai are stapanire asupra omului. Este desfiintata moartea, prin Inviere.                                                                                                                                            
P. Valentin Berechet: Da este desfiintata ca speietoare, ca imagine pe care o avea inainte, deci ea este data pe fata, este cercetata si este evaluata cu alti ochi si din alte perspective. Am putea spune ca asta este unghiul corect, stiintific, din care este privita moartea, nu ca inainte. Deci, inainte, pana si stiinta, asa cum este perceputa de noi, privea moartea...


P. Cezar Axinte: ...ca unica certitudine. Da, ca unicul adevar abosolut. De fapt acesta era unicul adevar absolut de la care pornea umanitatea, un adevar pe care-l traia tragic si prin experienta. A pus mana. Uite-l! E rece. Si Hristos vine si spune absurd aproape, ii spune vaduvei din Nain: "nu mai plange!". "Cum adica? Sunt vaduva, nu mai am niciun statut, si unicul meu fiu, uite-l pe nasalie, il ducem la groapa, in cateva zile se descompune si Tu imi spui asa ceva?" Da! Acelasi cuvant i-l spune si Mariei Magdalena dupa Inviere: "femeie, de ce plangi? Pe cine cauti?". "Pai il caut pe Domnul meu care e mort, care L-au dus de aici, vreau sa-L imbalsameze. Vreau sa implinesc ritualul ingroparii mortului" ...nu stiu ce. "Nu! n-ai de ce sa mai plangi! Moartea nu mai exista!". Asta este cuvantul pe care ni-l adreseaza Hristos prin inviere: de ce plangeti oameni buni? Sigur ca plangem sentimental, ca ne despartim de cei iubiti ai nostri. Si este adevarat ca noi nu ne-am obisnuit cu moartea, dupa cum am spus. De aceea plagem, ca nu putem sa ne obisnuim cu ea, oricat am vedea. Dar, Dumnezeu Cel Atotputernic n-a creat zidirea aceasta ca-n mijlocul ei sa puna un cimitir! O duhoare de descompunere este toata istoria omenirii de la inceputul ei pana la sfarsit, daca nu exista Inviere! Ori, ce fel de Dumnezeu gandim fara Inviere? Ma minunez de celelalte idei religioase in care nu exista Hristos intrupat, ca Dumnezeu intrupat, ca om si Dumnezeu, si care e mort ca om, si Inviat ca om!

P. Valentin Berechet: Trag niste concluzii. Invierea a adus lumina in doua aspecte fundamentale. Unu, viata nu vine din intamplare - e o mare minciuna prin care diavolul innebunea toata existenta noastra, iar [doi] moartea nu inseamna nimic sau nefiinta - cum spuneati. Deci doua minciuni cu care tatal minciunii a lovit si a tinut in robie, in sclavie, in lanturi omenirea atata vreme si pierdea suflete. Acuma, Parinte, in cateva sfaturi, ca si timpul fuge, ce sa facem noi, oamenii de astazi, crestinii, care stim ceva dar nu stim complet, sau stim ceva, dar nu stim bine pe linia aceasta. Nu mai zic de ceilalti. Ceilalti se iau dupa crestini. Dar ce sa facem noi, crestinii, sa intram cat mai sanatos pe fagasul acesta al inverii, nevirusat, nealterat?

P. Cezar Axinte: Foarte simplu! Germenele invierii este pocainta! Asta inseamna taina, inseamna spovedanie, si cu sensul de a ajunge la Potir, Sfanta Impartasanie, ca sa te impartasesti, sa mananci... Stiti, ca spune si omul de stiinta, foarte simplu, ca esti ceea ce mananci. Pai eu il mananc pe Hristos cel inviat si atunci sunt viu!

P. Valentin Berechet: A avut dreptate, desi nu s-a gandit la asta!

P. Cezar Axinte: Da! Sigur ca a avut dreptate, dar orice alta discutie despre esti ceea ce mananci [presupune ca] esti mort, pentru ca orice fruct sau orice hrana oricat de mult ar tine termenul de garantie, 5 ani, 10 ani, pana la urma moare. Deci, esti ceea ce mananci, adica mananci lucruri care sunt supuse mortii [si mori], dar eu il mananc pe Hristos cel inviat, si atunci sunt viu! Asta este sfatul si nu exista alt sfat, dar nu-l dau eu. Spune Hristos: de nu veti manca trupul Meu si de nu veti bea sangele Meu nu veti avea viata intru voi. Iata care e definita vietii, dar nu putem intra abrupt, pentru ca puteati sa spuneti: pai, ce sa spuna Parintele acesta?

P. Valentin Berechet: Deci, sigur, nu exista o alta cale. Stiti de ce? Pentru ca filozofiile, religiile, tot felul de gandiri din acestea omenesti cauta acest fagas, cauta o usita, o portita, mai speciala, mai particulara sau una in plus, si alte cai si pentru ei. Lucrurile se pare ca nu sunt altfel.

P. Cezar Axinte: Dar vedem ca ce alta certitudine ne trebuie?

P. Valentin Berechet: Hristos a marturisit: Eu sunt usa! Pot unii sa incerce sa intre si pe aiurea, dar o s-o pateasca, cum sa zicem?

P. Cezar Axinte: Parinte draga, noi una singura stim: ca Hristos a inviat! Si ne mai spune asa: daca Ma vei manca pe Mine, Cel inviat, vei fi viu! E fara bani, e fara efort, sigur, din acesta pe care il propune societatea! Este vorba de o curatire a inimii, care iti este buna si tie, daca vrei, din punct de vedere moral si medical, ca orice om care tine un pic de post... - dar intram in alta [sfera de discutie]. Deci Hristos ne spune: nu veti avea viata in voi de nu veti manca trupul si sangele Meu. Daca te lipsesti de Mine, te lipsesti de Viata. Deci Asta este viata: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Eu sunt Viata. Eu ti-am dat viata, eu intretin viata, eu te duc in vesnicie in viata. Ramane doar sa spui: cred, Doamne si marturisesc ca esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu care ai venit in lume sa ma mantuiesti pe mine. Si, de asemenea, cred ca daca Te voi manca pe Tine, Cel Viu, voi invia si eu. Asta este credinta noastra! Cred in invierea mortilor! Astept invierea cea de obste! Viata inseamna credinta in Hristos cel inviat!

P. Valentin Berechet: Este interesant ca lucrul acesta, la nivel de credinta, pare mai usor si oamenii se misca mai greu aici [...] Ca o concluzie, la tot ce a spus Parintele aicea, este ca Invierea este capatul celalat al pocaintei, al pocaintei autentice prin care Hristos este si ramane, cum spunea Sfantul Apostol Toma, Domnul si Dumnezeul nostru.

P. Cezar Axinte: Stiti de ce? Pentru ca Hristos a inviat. Dar tu, ai inviat? Aicea este batalia! Din Invierea Lui inviezi si tu, bineinteles, dar invierea ta inseamna aceasta transfigurare care incepe de aici. Iar aceasta metanoia, este pocainta. Pocainta iti schimba grupa de sange. Crestinii nu mai au grupe de sange din cele pe care le invatam la [scoala]. Au o grupa de sange care inseamna vesnicie, care inseamna nemurire. Dar asta se transfigureaza prin partasie cu Hristos, Care este Viata.

P. Valentin Berechet: Va multumim foarte mult! Doamne ajuta si

Hristos a inviat!     



Toaca și clopotele la Mănăstirea Putna

În Săptămâna Luminată toaca și clopotele se bat după o rânduială specială. În această perioadă se bat deodată toaca de mână, tochița de fier, toaca din clopotniță și clopotele, într-o irumpere de sunete care vestește lumii că Hristos a înviat!