luni, 8 februarie 2016

Familie și democrație. "Asa asiguram tineretea fara de batranete a familiilor noastre, adapandu-le la crestinism, trecand peste intemperiile acestea, peste asezarile si reasezarile lumii"


Familia nu este nici un curent, nu este nici o moda, nu este nici macar doar o institutie, o simpla organizare. Ea este un organism viu, construit de Dumnezeu, instituit de Dumnezeu si, la randul ei, o biserica.

Crestinismul a aparut in lume ca o reactie vie, fireasca, a normalitatii, impotriva anchilozarii societatii si a lumii, si a familiei, si a persoanei. Crestinismul este o religie a tinerilor, a mintii tinere, a gandirii tinere, vesnic proaspete, adapate la Hristos. Asa asiguram tineretea fara de batranete a familiilor noastre, adapandu-le la modul cel mai serios cu putinta la crestinism, trecand peste intemperiile acestea, peste asezarile si reasezarile lumii.


Convorbiri duhovnicești″ – Familie și democrație



Pr. Mircea-Cristian Pricop: Familia are autoritatea durabilitatii in timp. Ea a trecut si peste epocile dureroase din istoria noastra, si va trece cu bine si peste epoca noastra. Cu siguranta, ea va supravietui. Acuma, cate familii vor supravietui, numai Dumnezeu stie, dar ea, ca si entitate, ca si organism construit de Dumnezeu, si inzestrat cu niste puteri deosebite, are destula rezistenta sa treaca peste orice intemperie istorica.

Democratia este un curent social-politic, dar familia nu este nici un curent, nu este nici o moda, nu este nici macar doar o institutie, o simpla organizare. Ea este un organism viu, construit de Dumnezeu, instituit de Dumnezeu si, la randul ei o biserica. Prin urmare, daca lumea a trecut prin aceste trei mari valuri care se succed periodic: democratie - conducerea poporului, pe urma [ochlocratie]- oligarhie - conducerea bogatasilor, si apoi tiranie si apoi iar democratie, intr-un ciclu din acesta, care nu-si mai termina spiralele lui, familia si-a probat rezistenta sub toate aceste curente, sub toate aceste valuri care au trecut peste ea. Si in timpul tiraniei! Poate daca am fi fost in timpul tiraniei, emisiunea dumneavoastra ar fi trebuit sa fie intitulata: "familia si tirania". Noi suntem acuma in perioada democratica, cum se zice, dar, atata spun: familia transcede povestile acestea.

Pr. Valentin Berechet: Asa este, dar spuneati ca aceasta democratie este ca un curent, dar, uneori si un curent cand este prea insistent, te trage putin si te imbolnaveste. Dar poate sa ajunga si ca un vant mai puternic, ca o furtuna, o tornada, si atuncea exista riscul destabilizarilor, si al alterarilor, chiar pana in profunzimea structurilor. Recunoastem ca familia este o axa a istoriei. [...]

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Anumite organisme sunt mai slabe din punct de vedere imunitar si ele cad primele. Din nefericire, unele familii renunta din nastere la durabilitatea asigurata de Dumnezeu si prefera sa o inlocuiasca cu fanteziile de moment cu stralucirile temporale, si de aceea risca pericolul dizolvarii. Este cumva, cum am putea parafraza pe Sfintii Parinti: "caderea in sus". Adica te inalti, te inalti pana pleznesti. Ca la turnul Babel. Ce isi imaginau ei ca construiesc din punct de vedere civilizational? Cu tehnica credeau ei ca-L doboara pe Dumnzeu din cer? Cu tehnica evoluata si cu civilizatia superdotata? Cu asta credeau ei ca-L doboara din cer? Asta se numeste caderea in sus, adica inversarea tuturor valorilor. Te inalti pe tine insati pana cand nimeni din tot universul asta nu mai incape de tine. Si din cauza asta pleznesti la final. Si daca se intampla la nivel personal treaba asta, eu as putea extinde si la nivelul familiilor. Si, anumite familii sunt acaparate, sunt prinse in latul acesta al hipnozelor temporale si joaca totul pe nimic. Atunci inevitabil apare dizolvarea, desfiintarea lor. E ceva tragic.

Pr. Valentin Berechet: Spuneati mai inainte ca democratia vine in istorie cu un pachet de principii, care inceraca sa le institue, sa le infiltreze in tot aspectul vietii sociale, nationale, in administratie samd. Aceste principii la un moment dat vor ajunge si la usa familiei si vor incerca sa o adapteze. Familia, asa cum o stim din istorie, o stim cu o structura ierarhica, fiecare element cu pozitie bine detarminata. Ei, aceasta intalnire va fi interesanta. Vor putea principiile democratice sa schimbe alura familiei, sau vor fi acolo niste tensiuni?

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Democratia tinde, prin invechire, sa devina la randul ei traditie. Nu neaparat buna! La un moment dat democratia poate deveni un obstacol, prin faptul ca ea isi invecheste structurile, si le imbatraneste, si aceste structuri devin anchilozate. Si, aceste structuri solicita o reactie. Mantuitorul Hristos se izbeste foarte tare de traditionalismul agresiv al fariseilor, care, la randul lui, candva, a fost o democratie. Fariseii ajunsesera in timpul Domnului Hristos sa pretinda de la oameni, de la israeliti, ca mantuirea inseamna cunoasterea celor 634 de legi, si a celor cateva mii de norme de aplicare a acestor legi. Ceva asemanator cu legislatia unei tari democratice? Nu?! In care se voteaza cate 50-60 de legi pe zi. Nimeni nu-si mai cunoaste propiile legi, ca atat de stufoase si de multe sunt, inccat efectiv te prinzi intr-una din ele. Si, inevitabil loveau familia. Familia avea forta bunului simt. Si aceasta forta intra in coleziune inevitabila cu acest pachet urias de norme si impuneri. Si, Mantuitorul, chiar El spune ca se vor ridica "tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei". "Cuvantul Meu va starni impotrivire". Prin urmare si crestinismul a aparut in lume ca o reactie vie, fireasca a normalitatii, impotriva anchilozarii societatii si a lumii, si a familiei si a persoanei. A fost reactia lui Dumnezeu, condusa de Dumnezeu, impotriva anchilozarii lumii acesteia si a mortii, inevitabil. Si Mantuitorul ne da destul de dovezi ca asa a fost. Dovada ca a fost imbratisata mai ales de tineri. Batranii si carturarii poporului s-au opus cu desavarsire, cu cateva exceptii notabile, nu? Iosif din Arimateea, Nicodim, samd. Nu bagam in oala pe toata lumea, dar crestinismul este o religie a tinerilor, a mintii tinere, a gandirii tinere, vesnic proaspete, adapate la Hristos. Insus Intemeietorul nostru din punct de vedere pamantean avea 33 de ani in momentul crucificarii Sale. De ce nu a ales sa moara la 80 de ani pe cruce? De ce tocmai la 33 de ani? Asa asiguram tineretea fara de batranete a familiilor noastre, adapandu-le la modul cel mai serios cu putinta la crestinism, trecand peste intemperiile acestea, peste asezarile si reasezarile lumii

Familia a supravietuit tuturor formelor de organizare sociala. Eu as putea da exemplu supravietuirea familiei, mai ales la noi, la poporul roman, in mileniul alb, in perioada migratiilor. Cum a supravietuit familia in perioada aceea, ca migratiile aveau cultul gintei, nu aveau cultul familiei duale? Aveau cultul tribului. Si, cum a supravietuit familia crestina in forma trinitara, barbat-femeie-copil, in fata invaziilor acestora uriase si a presiunilor acestora uriase, timp de o mie de ani asupra ei? Stiti cum? Transformandu-se in biserica! Fiecare casa, fiecare familie devenea biserica. Erau case, erau regiuni intregi unde nu existau sacerdoti, nu erau preoti, nu erau nimic. Trecea cate un episcop itinerant, de aici, din Dobrogea, de la Dunare si pana la Nord, tinea cate un cuvant, hirotonea, si apoi se intorcea in cetatea lui de baza. Si atata tot. Si, cu toate acestea crestinismul nostru s-a dovedit extraordinar de viguros, motiv pentru care migratorii asezati printre noi s-au convertit si au fost asimilati de populatia care era locala. Cum? Nu se poate explica fara crestinism si fara inradacinarea serioasa in cultul familiei. Cine vrea sa inteleaga aceasta realitate va dura in timp, cine nu, isi asuma riscul propriilor sale pareri. Nu acem ce sa facem. Trebuie sa se faca la un moment dat chirurgia aceasta. Cine vrea sa dureze in timp va dura, cine nu, nu!

Pr. Valentin Berechet: [...] Totusi acum se intalneste cu un entuziasm democratic fara precedent care cuprinde intreaga lume, si toate domeniile de activitate si de viata. Acuma lumea, aproape la unison, se misca in acest duh al democratiei. E posibil ca aceasta intalnire sa provoace modificari in structura familiei? Este posibil ca sub aceste tensiuni ale modernismului, familia sa mai cedeze din ceea ce a castigat sau detine de milenii, de secole, asa cum spuneati, prin aspectele ei fundamentale, incat dupa aceasta intalnire familia sa fie putin altfel?

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Depinde de alegerea sa, foarte mult. Dumnezeu nu ne impune sa fim vesnici. Avem dreptul sa cadem in iad. Diavolul e primul care a facut lucrul asta. Deci tine foarte mult de ceea ce consideri tu ca vrei sa faci. 

Am citit ieri o predica a Sfantului Ioan Gura de Aur la Sfantul Episcop martir Basus. In cadrul predicii acesteia, care a avut loc dupa un cutremur mare, ce a provocat morti si frica mare in cetatea Antiohia, a Imperiului Roman, Sfantul Ioan Gura de Aur abordeaza si subiectul acesta, al cataclismului, si spune: sa nu va inspaimante cearta lui Dumnezeu, caci totusi Dumnezeu, prin cerata asta inceraca sa comunice cu voi. Sa va inspaimante de mii de ori mai mult tacerea lui Dumnezeu, pentru ca, aduceti-va aminte ce a facut cu cetatea Ninive, capitala Imperiului Asirian, a certat-o, dar n-a ucis-o. Aduceti-va aminte ce a facut cu cetatile Sodoma si Gomora. Nu le-a spus nimic dar le-a sters de pe fata pamantului. Feriti-va de tacerea lui Dumnezeu. Atentie mare, cand Dumnezeu va tacea, cand Dumnezeu isi inchide efectiv orice forma de comunicare cu noi, atuncea cu adevarat suntem in stare de cumplita infricosare si nimeni, si nimic, nu ne mai poate salva. Acuma intrebarea pe care am sa vi-o pun eu dumneavoastra: ne vorbeste Dumnezeu sau tace? Toate familiile crestine ar trebui sa-si puna intrebarea asta. Si, daca, Doamne fereste!, raspunsul este ca tace, de ce?  

Pr. Valentin Berechet: E posibil ca El sa vorbeasca, dar noi sa nu fim atenti.                                         

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Fericitul Augustin spunea ca singura teama pe care trebuie sa o aibe un crestin, este teama ca Dumnezeu sa treaca si tu sa nu-L obserivi. Teama ca Dumnezeu sa-ti comunice si tu sa nu-I raspunzi, sa fi opac, sa fi in acea cadere in sus. 

Pr. Valentin Berechet: Sunt atat de multe ispite si provocari! Crestinul - chiar si cei mai ravnitori asa-, are atat de multe subiecte de a-si incarca timpul si mintea si existenta, si viata, si ziua si noaptea, incat cu mari eforturi mai tine mintea la Dumnezeu. Deci exista riscul, poate mai mult ca niciodata, la aceasta provocare. Poate ca de acest desfrau vorbea Dumnezeu si in Apocalipsa, in care sunt foarte multe tentatii prin care putem sa renuntam si sa ratacim mintea noastra de la Dumnzeu

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Care a fost motiviatia biblica, scripturistica, pentru care a adus Dumnezeu potopul pe pamant? Va aduceti aminte ce a spus Dumnezeu? "Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup". Sufletul devine o anexa nefolositoare. Si atuncea ne intrebam, de ce tace Dumnezeu! Nu ca trupul n-ar fi folositor! Noi nu suntem monofiziti, dar sufletul trebuie sa fie, la randul lui, in conlucrare cu trupul, si, in conlucrare cu trupul trebuie sa se mantuiasca. Adica sa pastram echilibrul firesc lasat de Domnul.  
 
Pr. Valentin Berechet: [...]Familia vine din traditie, din istorie, stim cine este pentru ca s-a verificat. Democratie vine cumva din viitor, nu prea sim cine este la scara aceasta, nu prea stim ce-si doreste, ce ne impune, cu cat rafinament ne impune, de aceea nici nu stim ce ramane dupa aceasta impletire [a familiei cu democratia.]  

Pr. Mircea-Cristian Pricop: E destul de batrana si democratia. Nici tirania nu mai este la fel de violenta cum era inainte. Este mai subtila astazi. S-au spiritualizat toate metodele. Lucreaza duhovniceste, numai ca in rau.

Pr. Valentin Berechet: Aici e problema si trebuie sa ramanem treji. Ce ne aduce aceasta impletire?

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Depinde cine pe cine influenteaza, daca familia va reusi sa influenteze mediul social, in care se manifesta, mediul social se va inbunatatii. Daca mediul social isi va pune amprenta prea mult asupra familiei, familia va fi atat de fluctuanta de la o epoca la alta, incat isi va pierde identiatea, si in final se va dizolva. Simplu! Totul se reduce la cine e mai tare, cine e mai durabil in timp. Noi, avandu-L cu siguranta pe Dumnezeu in familie, in trupul familiei. Pentru ca barbatul si femeia sunt un trup, nu sunt doua trupuri, adica o familie. Domnul a spus-o încă din cartea Facerii: "şi vor fi amândoi un trup" si "ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă"! Prin Dumnezeu intelegem legea nepieritoare, si prin om intelegem legea pieritoare.

Pr. Valentin Berechet: Noi spunem ca, intr-adevar, familia este data si instituita de Dumnezeu, dar si lumea sta sub puterea celui rau si vine peste familie cu o anume intensitate si tensiune si influenta. Credeti ca mersul familiei va fi asa lejer in aceste conditii?

Pr. Mircea-Cristian Pricop: In primul rand sa-l definim pe diavol. Este un mascarici, este un bufon. Toate hipnozele lui sunt hipnoze de circ. Cine cade in plasa acestui circ ieftin ajunge in plasa bufonului. Simplu!

Pr. Valentin Berechet: Asa este, dar el vine cu un statut care zice ca e normal. Familia are normalitatea ei. Care este normalitatea la care cheama natura? 

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Atentie mare, e un proverb latin care spune ca obisnuintele rele se transforma in a doua natura, in normalitate. Orice om vicios, prin repetarea acelei patimi care-l conduce, considera ca asa e normal. Si incerca sa transmita aceste lucru ca fiind normalitate, celor cu care intra in contact, fara sa-si dea seama ca el are o infectie, are o problema. Dar "normalitatile" acestea fata de normalitatea instiuita de Domnul sunt asemanatoare cu mascariciul fata de realitatea pe care o mascareste

[...] Sfantul Ioan Gura de Aur numeste familia atelier al sfinteniei. In ea lucram impreuna sfintenia, in echipa. De aceea noi nu castigam sfintenia prin fieraria pe care o facem in familie. Domnul ne-o da in dar, dar trebuie sa fie si din partea noastra proba dorintei, manifestata prin durabilitatea asta de care am vorbit, prin faptul ca eu imi iau copilasii si fac o rugaciune seara, inainte de culcare, prin faptul ca fac rugaciune inainte de masa, dupa masa, prin faptul ca eu imi invat copii sa fie oameni de omenie, prin faptul ca incercam sa ne imbunatatim latura morala, cat putem, zilnic cate o picatura. E proba dorintei fata de Dumnezeu, care trage foarte mult in cantar. Nu ni se cere sa batem fierul cu barosul, in schimb ni se cere sa mladiem puterile sufletesti inspre directia potrivita, inspre directia in care, pana la urma, ne-am nascut, si ar trebui sa fie naturala. Nimic violent, nimic impus, nimic apasator.               

Pr. Valentin Berechet: [...] Ce putem spune despre aceasta influenta moderna a unei familii mai putin complementare, in care poate nu gasim copii pentru ca nu gasim barbati, sau nu gasim copii pentru ca nu gasim femei, dar societatea, democratia, o considera o organizare ca o familie, si prin vointa si libertatea celor care o compun se misca ca o familie, si nu putem face distinctie decat facand radiografie in profunzime. Deci o familie necomplementara, care acuma este prezentata ca o minoritate, ca o pofta, ca ceva interesant, ca ceva deosebit, ca o oferta, ca o alternativa la ceea ce exista, dar, poate ca daca intr-un timp relativ scurt, daca se insista va deveni...

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Obligatorie :-)

Pr. Valentin Berechet: Da, pana la dominanta, va deveni obligatorie, pentru ca democratia permite. Democratia e foarte rafinata si intra, si o sesizezi cand cutitul e deja la osul tau. Si atunci nu poti sa mai zici nu.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Acuma, hai sa va spun si eu ceva. Vorbim strict orizonata! Negam un factor fundamental al istoriei si al existentei. Dumnezeu va interveni. Sunt convins ca El nu va lasa lucrurile sa navige spre directii tulburi. 

Pr. Valentin Berechet: Cand intervine Dumnezeu? 

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Cand omul tace!

Pr. Valentin Berechet: Un Psalm spune ca "din adancuri am strigat". Deci inseamna ca nu trebuie sa ajungi chiar in coma, ca daca omul intra in coma...

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Trebuie sa strigi din adancuri la Domnul!

Pr. Valentin Berechet: Deci cand omul se sesizeaza si cere in rugaciune, categoric Dumnezeu intervine. Dar daca omul tace si nu mai striga la Domnul, intra in coma.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Astfel de lucruri despre care mi-ati vorbit mai devreme si care sunt niste realitati dureroase ale timpului nostru au mai fost. In timpul de cadere a Imperiului Roman, barbarii germanici cucereau Roma, si romanii, ca si cum ar fi fost teleghidati, isi continuau vietile lor de exces, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nimeni nu era pe ziduri. Era o problema pe care au sesizat-o toti contemporanii Romei in 476. Cand triburile herule si vizigotii incercuiau Roma, luptau doar cativa cetateni constienti pe ziduri, si restul isi vedeau de drumurile lor firesti. "Totul e bine, totul e ok, n-avem cum sa fim cuceriti noi. Noi suntem prea sus, am ajuns la un stadiu prea inalt". Ba chair intrasera, sparsesera portile si taiau si ucideau, si faceau distrugerile pe care le faceau acesti migratori, si in anumite cartiere ei isi continuau viata de lux si de desfatari ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ii anuntau: "mai, ia-ti bagajul...". Si nu plecau. Stateau acolo si isi continuau decaderea. 

Pr. Valentin Berechet: Era o nesimtire dusa pana la extrema care ii orbea

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Este "caderea in sus". Ajungi la un stadiu de autosuficienta in care nu mai crezi ca ti se poate intampla ceva, te crezi dumnezeu. Si atuncea finalul este chirurgia. Ce sa mai faci? Esti demon. Chirurgia fie istorica, fie in alt mod cum numai Dumnezeu o stie, biblica. Ca sa nu suparam pe cineva, Doamne fereste! sau sa inspaimantam sau sa "stricam drepturile" cuiva, vorbim despre lucrul asta, dar avem in Scriptura, totusi e cuvantul Domnului si trebuie sa-l mentinem, interventii ale Domnului, cel putin doua: Sodoma si Gomora si potopul. Si inca una promisa! 

Pr. Valentin Berechet: Dar si atunci erau oameni care prin viata lor curata strigau la Dumnezeu. Ceea ce as vrea sa subliniez este faptul ca Dumnezeu nu intervine fortat in creatia Sa si in lucrurile care se degradeaza....

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Si nu intervine neselectiv. Dumnezeu ii selectioneaza pe cei care vor sa fie ai Sai

Un Parinte contemporan cu noi fusese intrebat de ce episcopii nu mai sunt cum trebuie, preotii nu mai sunt, diaconii nu mai sunt, conducatorii politici nu mai sunt cum erau voievozii care isi dadeau viata pentru tara, samd. Si parintele acela a dat raspunsul interesant, facand apel tot la familie: "de ce te plangi ca nu ii ai cum trebuie, cum i-ai vrea tu sau cum s-ar cuveni sa fie? Fa-i si creste-i!" Adica rostul familiei este nu numai de detarminare, de obligatie istorica, ci tine si de destin: destinul lumii noastre tine de viata familiei, in sens crestin ortodox.                   

Pr. Valentin Berechet: Cum ar putea fi o lume in urma legiferarilor astea?

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Legiferarile astea sunt categoric un razboi la adresa familiei instituite de Domnul, inradacinate de Domnul. Ele vor pieri prin forta valului. Si ele indirect il ataca pe Domnul, ca sa spunem cinstit.

Pr. Valentin Berechet: In acest context, cum putem gandi noi ziua copiilor nostri?

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Raspunsul va fi unul greu. E raspunsul taranului: icoana pe perete si casa plina de copii. Atat. Nimic altceva. Icoana Sfantului Nicolae pe perete, si casa plina de copii! N-am sa mai spun mai mult. Asta este ce avem de facut!

Pr. Valentin Berechet: Si impotriva casei pline de copii se lupta pe toate calile, incepand de la maternitate, cand toti doctorii, deja daca esti la al treilea copil se tulbura si se dau pe toate partile.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Sotia mea, Parinte Valentin, la a patra nastere a primit vizita unui medic rezident, anul acesta, de la spitalul nostru Judetean si dupa ce a verificat foaia, s-a adresat sotiei, care era foarte vesela, fericita ca a dat nastere unui copil frumos si sanatos, samd : "va trebuie un sterilet, doamna!". De parca noi, familile crestine suntem din Epoca de Piatra, niste involuati, si ei cu tehnicile lor moderne si cu dezvoltarile lor supradotate ne ajuta sa intram in "normal", ne forteaza sa intram in normalul lor. Dar, daca eu nu vrea? Pe mine m-a intrebat cineva ceva? Eu vreau sa dau viata! Eu sunt preot al vietii! Si imi iau rolul asta de familist ca preot al vietii.  Auzi! Imi forteaza mie sotia sa-si puna sterilet. Dar unde scrie in drepturile sau in obligatiile unui medic sa prescire lucrul asta unei femei. Nu ii e rusine? Nu e o obraznicie? Dar pana si dupa normalul lui greseste, ca el trebuia sa-si tina gura. Eu ar fi trebuit sa-i spun: sterilet ii trebuia mamei tale. Dar eu nu i-am raspuns asa. Eu mi-am pastrat cumaptul. Ca sotia, cand mi-a spus a fiert ceva in mine, s-a intros dragostea pe care o aveam fata de ea si de copilul meu nou nascut in ura fata de individul acela, dar m-am abtinut cat am putut si mi-am vazut de treaba si nu i-am facut niciun rau.

Pr. Valentin Berechet: Vedeti, astea sunt tensiuni la care familia va fi provocata din ce in ce mai mult si fata de care ar trebui sa fim cumva vaccinati, adica pregatiti dinainte cu niste raspunsuri si atitudini.

[...] 

   

duminică, 7 februarie 2016

O scrisoare inedită si o fotografie rară a Sfântului Siluan Athonitul. "Cine-L iubește pe Domnul, acela se roagă de bună voie zi și noapte, fără să se sature"


Scrisoare inedită a Sfântului Siluan Athonitul 


Când Arhimandritul Sofronie Saharov s-a angajat să adune corespondența Părintelui său duhovnicesc, Starețul Siluan, i-a rugat pe toți corespondenții Părintelui sau duhovnicesc să ii încredințeze originalul scrisorilor, păstrand pentru ei o copie. Astfel, aproape toate manuscrisele scrisorilor Sfântului Siluan sunt acum în Anglia, în arhivele Mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul, întemeiată de el[Parintele Arhim. Sofronie n.t.] la Essex.

Părintele Serghie [Şevici n.t.] a păstrat cu grijă în arhivele sale copiile pe care i le-au lăsat ca moștenire unii dintre destinatari. Ar trebui să amintim faptul că la Podvorije, la [comunitatea n.t.] "Sfinții Trei Ierarhi", și în parohiile sau comunitățile care depindeau direct [de aceasta n.t.], se găseau numeroși corespondenți direcți ai Sfântului Siluan: Ieromonahul Dimitri (Balfour), Episcopul Benjamin (Fedtchenkov), Nadia Soboleva (viitoarea maică Siluana), ieromonahul Serafim (Rodionov, ulterior Mitropolit de Zurich), Vera Lavrova (viitoare maică Genoveva) și Vera Kiparissova (viitoare maica Anne), Vera Orlova (viitoare maică Teodosia), Chiril Chévitch (mai târziu Arhimandritul Serge ) ...

Astfel, a fost descoperită o copie a scrisorii pe care Starețul Siluan a trimis-o Verei Alekseevna Lavrova, mai târziu tunsa în monahism ca Monahia Genoveva, de către Părintele Sofronie la Sainte Geneviève des Bois, și la o a doua destinatară, al cărui nume era, de asemenea, Vera, Vera Vasilievna Kiparissova, devenită mai apoi Monahia Ana. Aceasta a fost probabil tunsă în monahism de către Parintele Serge și a trăit în Vanves, str. Alexander.

Vera Alekseevna Lavrova
Vera Vasilievna Kiparissova

Scrisorile Sfântului Siluan sunt întotdeauna de mare interes, atât din punct de vedere istoric cât și din punct de vedere spiritual. Așadar vom publica aici
1) imaginea acestei scrisori,
2) transcrierea sa în rusă și
3) traducerea acestuia franceză.
[4) traducerea în româna după textul din franceză n.t.]

***

Mai 1937.

Scrisoarea pe care am primit-o de la Părintele Siluan. Ca răspuns la o scrisoare de-a mea, în care i-am cerut să se roage pentru Vera Vas. Kiparissova și pentru mine.

Hristos a înviat!

Vera și Vera! Fie ca Dumnezeu să vă dea să înțelegeți prin Duhul Sfânt că sufletul omului este mireasa lui Hristos, iar Hristos Mirele sufletului; să cugetați ziua și noapte la dragostea Lui și la dulceața duhul lui Hristos și niciodată să nu vă gândiți la treburi lumești, chiar dacă acestea sunt necesare - de a cumpăra sau vinde ceva - dar sufletul este atât de captivat de Mirele său, că se gândește la El zi și noapte. Iată cum este Domnul nostru; și El vrea să locuiască sufletele noastre; dar noi putem și să-L pierdem din lipsă de experiență; dar sufletul tânjește atât de mult după El, zi și noapte:  unde Te-ai ascuns, O  (... [i]) meu, departe de sufletul meu!

Vezi, Doamne, sufletul meu tânjește după Tine, cum [aș putea eu] să nu Te caut! Pacea și dulceața Ta au atras sufletul și inima mea, și sufletul Te-a iubit și am pierdut harul tău și-L caut de 44 de ani și nu-l regăsesc, dar sufletul-l caută zi și noapte și dorește să-l găsească. Vă amintiți cuvintele Domnului: "Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor". Cine-L iubește pe Domnul, acela se roagă de bună voie zi și noapte, fără să se sature, de aceea sufletul meu își amintește de Domnul și vrea să trăiască cu El. Domnul nu-și amintește de păcatele noastre, ci El iartă, în mila și iubirea Sa. Ah, dacă oamenii ar fi știut ce Domn avem, atunci cum toți oamenii de pe pământ s-ar fi întors la El.
Sfântul Munte Athos
[i] cuvânt ilizibil sau omis de editor.

Sfântul Siluan Atonitul


Traducere din franceza de Roman Ortodox in Franta

***

joi, 4 februarie 2016

Diaspora ortodoxă - Document adoptat în a IV-a Conferință presinodală panortodoxă


Diaspora ortodoxă 

Decizii luate în a IV-a Conferință presinodală panortodoxă

  de la Chambésy, 6-12 iunie 2009


Convocată de Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în consens cu Preafericirilor Lor, Întâistătătorii Preasfintelor Biserici Ortodoxe, ce a fost exprimat în cursul Conferinței de la Fanar din octombrie 2008, cea de a IV-a Conferință panortodoxă presinodală s-a reunit la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, între 6 și 12 iunie 2009, sub conducerea IPS Mitropolitului Ioan [Ziziulas n.t.] de Pergamon, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice.

Această Conferință, la care toate Sfintele Biserici Ortodoxe Autocefale au fost invitate și au fost reprezentate, a examinat problema organizării canonice a Diasporei ortodoxe. În conformitate cu articolul 16 al Regulamentului Conferințelor Presinodale Pan-ortodoxe, a discutat documentele aferente elaborate în 1990 și 1993 de către Comisia inter-ortodoxă pregătitoare, care i-au fost prezentate, documente pe care le-a modificat și aprobat, după cum urmează:

1. a) S-a constatat că toate Preasfintele Biserici Ortodoxe au dorința unanimă ca problema Diasporei ortodoxe să fie rezolvată cât mai repede posibil și ca aceasta să fie organizată în conformitate cu ecleziologia ortodoxă, Tradiția și practica canonică a Bisericii Ortodoxe.

b) S-a constatat, de asemenea, că, în timpul acestei etape, nu este posibil, din motive istorice și pastorale, de a trece imediat la ordinea canonică strictă a Bisericii cu privire la această temă, adică să fie doar un singur episcop pentru un singur teritoriu. Din acest motiv, s-a ajuns la concluzia de a propune crearea unei situații de tranziție, care va pregăti terenul pentru o soluție strict canonică a problemei, pe baza principiilor și a directivelor prezentate mai jos. Acestă pregătire nu trebuie să depășească data convocării viitorului Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, astfel încât acesta să poată aduce o soluție canonică a problemei.

2. a) Această Conferință propune ca, pentru perioada de tranziție, în care  se pregătește soluția canonică a problemei, să fie creat (sau stabilit), în fiecare din regiunile enumerate mai, jos "Adunări Episcopale" care să reunească pe toți episcopii recunoscuți canonic dintr-o astfel de regiune, și care continuă să fie supuși acelorași jurisdicții canonice din prezent.

b) Aceste Adunări vor fi alcătuite din toți episcopii din fiecare regiune care sunt în comuniune canonică cu toate Preasfintele Biserici Ortodoxe, și vor fi prezidate de primul dintre prelați, aparținând Bisericii din Constantinopol și, în absența acestuia din urmă, în conformitate cu ordinea Dipticelor. Ele vor avea un Comitet executiv format din primii ierarhi aparținând diverselor jurisdicții care există în regiune.

c) Aceste Adunări Episcopale vor avea ca lucrare și responsabilitate de a asigura manifestarea unității Ortodoxiei și de a dezvolta o acțiune comună a tuturor ortodocșilor din fiecare regiune pentru a răspunde nevoilor pastorale ale ortodocșilor care trăiesc în regiune, de a reprezenta în comun pe toți ortodocșii față de alte confesiuni și întreaga societate din regiune, de a cultiva învățătura teologică și educația bisericească, etc. Deciziile cu privire la aceste subiecte vor fi luate în unanimitate de Bisericile reprezentate în Adunare, din regiune.

3. Regiunile în care vor fi create aceste Adunări Episcopale, într-o primă etapă, sunt definite după cum urmează:

i. America de Nord și America Centrală.
ii. America de Sud.
iii. Australia, Noua Zeelandă și Oceania.
iv. Marea Britanie și Irlanda.
v. Franța.
vi. Belgia, Olanda și Luxemburg.
vii. Austria.
viii. Italia și Malta.
ix. Elveția și Lichtenstein.
x. Germania.
xi. Țările scandinave (cu excepția Finlandei).
xii. Spania și Portugalia.

Episcopii din diaspora, care trăiesc în diasporă și au parohii în mai multe regiuni, vor fi, de asemenea, membri ai Adunărilor Episcopale din aceste regiuni.

4. Aceste Adunări, care vor fi constituite prin decizia acestei Conferințe, sunt însărcinate să completeze detaliile Regulamentului lor de funcționare aprobat, de acestă (Conferință) și să-l aplice în cel mai scurt timp posibil și, bineînțeles, înainte de convocarea Sfântului și Marelui Sinod.

5. Adunările Episcopale nu lipsesc episcopii lor membri de competențele de natura administrativă și canonică, nici nu limitează drepturile acestora în Diaspora. Adunările Episcopale vizează să ajungă la poziția comună a Bisericii Ortodoxe în diverse probleme. Acest lucru nu împiedică episcopii membrii, care continuă să dea socoteala propriilor lor Biserici, de a exprima opiniile Bisericilor lor în fața lumii exterioare.

6. Președinții Adunări Episcopale convoacă și prezidează toate întâlnirile comune ale episcopilor din regiunea lor (liturgice, pastorale, administrative, etc.). În ceea ce privește problemele de interes comun care, prin decizia Adunării Episcopale, trebuie să fie examinate la nivel pan-ortodox, președintele acesteia se adresează Patriarhului Ecumenic pentru ca soluționarea să fie dată conform practicii pan-ortodox în vigoare.

7. Bisericile Ortodoxe se angajează să nu efectueze acte ce ar putea împiedica procesul de mai sus destinat să regleze canonic problema Diasporei și vor face tot posibilul pentru a facilita activitatea Adunărilor Episcopale și pentru a restabili normalitatea ordinii canonice în Diasporă.



Autonomia și modul ei de proclamare - Proiect de document pentru Sinodul Pan-Ortodox adoptat la Chambésy


Autonomia și modul ei de proclamare 

Decizia Conferinței pan-ortodoxe presinodale, 10-17 octombrie 2015

În conformitate cu hotărârea Sinodului Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, 21- 28 ianuarie 2016


A V-a Conferință Pan-ortodoxă Presinodală, care a lucrat pe textul adoptat și aprobat de către Comisia inter-ortodoxă pregătitoare de la Chambésy din 9 - 17 decembrie 2009, "Autonomia și modul ei de proclamare", a examinat dimensiunile ecleziologice, canonice și pastorale ale instituției Autonomiei, și a căutat o formulare unanimă ce reflectă consensul pan-ortodoxe pe această temă.

Problemele examinate de către ce-a de-a V-a Conferință presinodală pan-ortodoxă, care provin din tema textului elaborat de către Comisia Interortodoxă pregătitoare, menționată anterior, au fost:

a) Noțiunea, conținutul și diverse scheme ale instituției Autonomiei;

b) Condițiile prealabile pe care o Biserică Locală trebuie să le îndeplinească pentru a cere autonomia sa Bisericii Autocefale din care face parte;

c) Competența exclusivă a Bisericii Autocefale de a iniția și finaliza procedura de acordare a autonomiei unei părți din jurisdicția sa canonică; Biserici Autonome nefiind create în spațiul Diasporei ortodoxe;

d) Consecințele acestui act eclezial asupra relațiilor Bisericii proclamate autonom, atât cu Biserica Autocefală din care ea face parte, cât  și cu celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale;

1. Instituția Autonomiei exprimă în mod canonic Statutul de independență relativă sau parțială a unei entități ecleziale concrete în raport cu jurisdicția canonică a Bisericii Autocefale față de care are referință canonică.

a) În timpul punerii în aplicare a acestei instituții în practica eclezială, grade de dependență au fost formate cu privire la relațiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală din care reiese.

b) Alegerea Întâistătătorului Bisericii Autonome este aprobată sau operată de către organul eclezial competent al Bisericii Autocefale, care pomenește Întâistătătorul și la care se referă canonic.

c) In funcționarea instituției autonomiei există diferite scheme de aplicare, în practica eclezială, care sunt determinate de gradul de dependență al Bisericii Autonome față de Biserica Autocefală.

d) In anumite forme de autonomie, gradul de dependență față de Biserica Autonomă se manifestă, de asemenea, prin participarea Întâistătătorului său la Sinodul Bisericii Autocefale.

2. Competența canonică pentru a întreprinde și a finaliza procedura de acordare a autonomiei unei entități oarecare din jurisdicția sa canonică, aparține Bisericii Autocefale din care reiese Biserica Autonomă proclamată. Astfel:

a) Dacă Biserica Locală cere autonomia sa, îndeplinind condițiile ecleziale și pastorale cerute, ea prezintă cererea sa Bisericii Autocefale din care face parte, explicând motivele serioase care dictează depunerea cererii.

b) Biserica Autocefală, la primirea cererii, evaluează în Sinod condițiile prealabile și motivele de înaintare a cererii, și decide dacă să acordă sau nu autonomia. În cazul unei decizii pozitive, se promulgă Tomosul corespunzător care stabilește limitele geografice și relațiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală din care reiese, în conformitate cu criteriile stabilite de tradiția eclezială.

c) Întâistătătorul Bisericii Autocefale informează Patriarhia Ecumenică și celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale de proclamarea Bisericii Autonome.

d) Biserica Autonomă se exprimă prin trunchierea de Biserica Autocefală de la care a primit autonomia în relațiile sale inter-ortodoxe, inter-creștine și inter-religioase.

e) Fiecare Biserică Autocefală nu poate acorda statutul de autonomie decât în limitele circumscripției teritoriale sale canonice. În zona diasporei ortodoxe, Bisericile Autonome nu sunt create decât numai după consens panortodox obținut de către Patriarhia Ecumenică după practica pan-ortodoxă în vigoare.

f) In cazul de acordare a statutului de autonomie în aceeași circumscripție geografică de către două Biserici Autocefale, generând, prin urmare, o contestare a autonomiei de o parte și de alta, părțile implicate se adresează împreună sau separat Patriarhului Ecumenic, astfel încât acesta să găsească o soluție canonică la problemă, în conformitate cu practica pan-ortodox în vigoare.

3. Consecințele pentru Biserica Autonomă și relațiile sale cu Biserica Autocefală care rezultă din proclamarea autonomiei sunt următoarele:

a) Întâistătătorul Bisericii Autonome nu pomenește decât numele Întâistătătorului Bisericii Autocefale.

b) Numele Întâistătătorului Bisericii Autonome nu este înscris în Diptice.

c) Biserica Autonomă primește Sfântul și Marele Mir de la Biserica Autocefală.

d) Episcopii Bisericii Autonome sunt aleși și instalați de către organismul bisericesc competent. În cazul unei anume incapacități a Bisericii Autonome în materie, aceasta este asistată de Biserică Autocefală din care reiese.

Chambésy, 15 octombrie 2015 

Tradus de Roman Ortodox în Franța

miercuri, 3 februarie 2016

Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină - Proiect de document pentru Sinodul Pan-Ortodox adoptat la Chambésy


Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină

Proiect de document pentru Sinodul Pan-Ortodox, adoptat la a V-a Conferință presinodală de la Chambésy, 10-17 octombrie 2015.


1. Biserica Ortodoxă fiind una, sfântă, sobornicească și apostolească, crede cu tărie în profunda Sa conștiință eclezială, că ocupă un loc important pentru promovarea unității creștinilor în lumea de astăzi.

2. Biserica Ortodoxă își clădește unitatea pe faptul că a fost fondată de Domnul nostru Iisus Hristos, cât și pe împărtășirea în Sfânta Treime și în Sfintele Taine. Această unitate se exprimă prin succesiunea apostolică și tradiția patristică, pe care Biserica o trăiește până în ziua de astăzi. Biserica Ortodoxă are misiunea și datoria de a transmite și a propovădui adevărul conținut în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, ceea ce dă Bisericii caracterul său universal.

3. Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe și a misiunii sale ecumenice cu privire la unitatea Bisericii au fost exprimate în Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă dintre credința adevărată și comuniunea prin sfintele taine.

4. Biserica Ortodoxă care se roagă neîncetat "pentru unirea tuturor" a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, îndepărtați și apropiați, ea fiind chiar în fruntea căutării căilor și modalităților pentru restabilirea unității credincioșilor în Hristos, a participat la Mișcarea Ecumenică de la începuturile sale și a contribuit  la formarea și dezvoltarea acesteia ulterior. În plus, datorită duhului ecumenic și filantropic care o caracterizează, și a voinței divine  "Care voieşte ca toți oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (I Tim. 2, 4), Biserica Ortodoxă întotdeauna S-a luptat pentru refacerea unității creștinilor. Astfel, deci, participarea ortodoxă la Mișcarea Ecumenică nu merge în niciun caz împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe, dar constituie expresia în consecință a credinței și tradiției apostolice în condiții istorice noi.

5. Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, precum și participarea sa în Mișcarea pentru restabilirea unității creștinilor, se bazează pe conștiință însăși a Ortodoxiei și pe spiritul său ecumenic, în scopul de a căuta, pe baza credinței și tradiției Bisericii primare, a celor șapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creștinilor.

6. În funcție de natura ontologică a Bisericii, unitatea Sa nu poate fi compromisă. Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor Biserici și Culte creștine care nu se află în comuniune cu ea, dar crede, de asemenea, că, relațiile pe care le are cu acestea din urma, trebuie să se bazeze pe o clarificare, cât mai repede și mai obiectivă posibil, a întregii probleme ecleziologice, și în special a învățăturii generale pe care o mărturisește cu privire la Taine, har [energia dumnezeiască n.t.], preoție și succesiune apostolică. Astfel, Ea este dispusă, în mod favorabil, atât din motive teologice cât și pastorale, să  ia parte la orice dialog teologic cu diferite Biserici și Confesiuni creștine și, în general, de a participa la Mișcarea Ecumenică contemporană, convinsă că, pe calea dialogului, aduce o mărturie dinamică a plinătății adevărului în Hristos și a comorilor Sale duhovnicești la toți cei care sunt în afara ei, cu scopul de a netezi calea ce duce spre unitate.

7. In acest duh toate Sfintele Biserici Ortodoxe Locale participă astăzi activ în dialogurile teologice oficiale și, majoritatea dintre ele, la diferite organizații inter-creștine, bilaterale și multilaterale, și ia parte la diferite organisme naționale, regionale sau internaționale; aceasta în ciuda crizei profunde pe care o traversează Mișcarea Ecumenică. Această activitate ecumenică pluridimensională își are sursa în sentimentul de responsabilitate și în convingerea că coexistența, înțelegerea reciprocă, colaborarea și eforturile comune spre unitatea creștină sunt esențiale, pentru ca să "nu punem piedică Evangheliei lui Hristos" (I Cor 9, 12).

8. Este evident că Biserica Ortodoxă, dialogând cu alți creștini, nu ignoră dificultățile legate de un astfel de proiect; în plus, Ea înțelege obstacolele care apar pe calea înțelegerii comune a tradiției Bisericii primare, și speră că Duhul Sfânt, Care constituie întreaga instituție a Bisericii (Stihar din Vecernia Rusaliilor) va covârși toate slăbiciunile (rugăciune de la hirotonie). În acest sens, în cadrul dialogurilor teologice precum și în cadrul participării Sale la Mișcarea Ecumenică, Biserica Ortodoxă nu se bazează doar pe puterea omeneasca a celor care duc aceste dialoguri, ci, de asemenea, pe adumbrirea Duhului Sfânt și harul Domnului, Care S-a rugat "ca toţi să fie una" (In 17, 21).

9. Dialogurile teologice bilaterale actuale, anunțate de Conferințele panortodoxe, sunt expresia deciziei unanime a tuturor Sfintelor Biserici Ortodoxe Locale care au sarcina de a participa în mod activ și neîntrerupt la derularea lor; aceasta pentru a nu pune obstacole în calea mărturiei unanime a Ortodoxiei pentru slava lui Dumnezeu în Treime. În cazul în care o Biserică Locală decide să nu desemneze delegați - pentru unul dintre Dialoguri, sau pentru o Adunare precisă - dacă aceasta decizie nu este luată la nivel pan-ortodox, dialogul continuă. Absența unei Biserici Locale trebuie, oricum ar fi - înaintea deschiderii dialogului sau a Adunării în cauză - să fie obiectul unei discuții în sânul misiunii ortodoxe angajate în dialog; aceasta pentru a exprima solidaritatea și unitatea Bisericii Ortodoxe.

10. Problemele care apar în cursul discuțiilor teologice ale Comisiilor teologice mixte nu justifică întotdeauna doar ele singure retragerea unilaterală a delegațiilor sau chiar suspendarea definitivă a participării unei Biserici Ortodoxe Locale. De regulă generală, trebuie să evitam ca o Biserică să se retragă de la dialog, făcând toate eforturile necesare la nivel inter-ortodox pentru a restabili reprezentativitatea completă în sânul Comisiei Teologice Ortodoxe angajate în acest dialog. Dacă una sau mai multe Biserici Ortodoxe refuză să participe la întâlnirile Comisiei mixte teologice de dialog din motive ecleziologice, canonice, pastorale sau morale, Aceasta sau Aceste Biserici trebuie să comunice în scris refuzul lor Patriarhiei Ecumenice și tuturor Bisericilor Ortodoxe, în conformitate cu hotărârea panortodoxă stabilită. În timpul consultării pan-ortodoxe Patriarhul Ecumenic urmărește să obțină consensul tuturor celorlalte Biserici cu privire la ce e de făcut, incluzând posibilitatea unei re-evaluări a procesului de dialog teologic concret, în cazul în care acest lucru este considerat, în unanimitate, ca indispensabil.

11. Metodologia de urmat în desfășurarea dialogurilor teologice vizează să găsească o soluție la divergentele teologice moștenite din trecut sau la cele care au putut apărea recent și să caute elementele comune ale credinței creștine. Ea presupune, de asemenea, punerea la curent a pleormei Bisericii cu privire la evoluția diferitelor dialoguri. În cazul în care nu reușim să depășim anumite divergențe teologice precise, dialogul teologic poate să continue după ce am înregistrat dezacordul constatat în această problemă teologică precisă și am informat despre acest dezacord toate Bisericile Ortodoxe Locale, aceasta, în vederea măsurilor care trebuie luate ulterior.

12. Este evident că, în cursul dialogurilor teologice, scopul urmărit de toți este același: restabilirea finală a unității în adevărata credință și în iubire. Rămâne totodată ca diferențele teologice și ecleziologice existente să permită, într-un fel, o ierarhizare a dificultăților care apar pe calea realizării acestui obiectiv stabilit la nivel pan-ortodoxe. Specificitatea problemelor legate de fiecare dialog bilateral presupune o diferențiere în metodologie care trebuie urmată în fiecare caz; dar nici o diferențiere în scop, pentru că scopul este același pentru toate dialogurile.

13. In ciuda acestui fapt, un efort de coordonare a activităților diverselor Comisii teologice inter-ortodoxe, se impune, în caz de necesitate, cu atât mai mult cu cât unitatea ontologică indisolubilă a Bisericii Ortodoxe trebuie să fie revelată și, de asemenea, manifestată în cadrul acestor dialoguri.

14. Concluzia oricărui dialog teologic proclamat oficial corespunde la finalizarea sarcinii Comisiei Teologice Mixte desemnate în acest scop; Președintele Comisiei inter-ortodoxe trebuie să prezinte un raport Patriarhului Ecumenic, care, în acord cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale, anunță închiderea dialogului. Niciun fel de dialog nu este considerat a fi finalizat înainte ca închiderea lui să fie proclamată printr-o decizie pan-ortodoxă.

15. Decizia pan-ortodoxă, în cazul în care un dialog teologic se încheie cu succes, de a restabili comunitatea eclezială, trebuie să se bazeze pe unanimitatea tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale.

16. Una dintre principalele organe ale Mișcării Ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Unele Biserici Ortodoxe au fost membre fondatoare ale acestui Consiliu, și ulterior, toate Bisericile Ortodoxe Locale au devenit membre. CMB, structurat ca organ inter-creștin, precum și alte organisme regionale, cum ar fi Conferința Bisericilor Europene (CEC/KEK) și Consiliul din Orientul Mijlociu, cu toate că nu regrupează toate Bisericile și Cultele creștine, joacă un rol fundamental în promovarea unității în lumea creștină. Bisericile Ortodoxe din Georgia și Bulgaria S-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor, prima în 1997 și a doua în 1998, deoarece acestea au avut o opinie diferită cu privire la activitatea Consiliului Mondial al Bisericilor și, din aceasta cauză, Ele nu participă la activitățile inter-creștine ale Consiliului Mondial al Bisericilor și a altor organizații inter-creștine.

17. Bisericile Ortodoxe Locale - membre ale CMB participă pe deplin și în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor și contribuie prin toate mijloacele de care dispun, la mărturia adevărului și promovarea unității creștinilor. Biserica Ortodoxă a salutat decizia CMB pentru a răspunde la cererea sa cu privire la constituirea unei Comisii speciale pentru participarea ortodoxă la CMB în conformitate cu mandatul Conferinței Inter-ortodoxe de la Salonic (1998). Criteriile stabilite de Comisia Specială, care au fost propuse de ortodocși și acceptate de către CMB, au condus la crearea unui Comitet permanent de colaborare și consensurile au fost ratificate și încorporate Statutului și Regulamentului interior al CMB.

18. Biserica Ortodoxă, fidelă ecleziologiei ei, identității structurii sale interne și predaniei Bisericii primare, participând în același timp la CMB, nu acceptă în niciun caz ideea egalității confesiunilor și nu poate concepe unitatea Bisericii ca un compromis interconfesional. În acest sens, unitatea căutată în CMB nu poate fi pur și simplu produsul acordurilor teologice, dar trebuie să fie rodul unității de credință a Bisericii Ortodoxe, așa cum a trăit-o și a păstrat-o tainic în Biserică.

19. Bisericile Ortodoxe membre ale CMB consideră ca o condiție sine qua non pentru participarea la CMB, respectarea articolului-baza al Constituției sale, conform căruia numai Bisericile și Confesiunile care recunosc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor, conform Scripturii și credinței în Sfânta Treime, Dumnezeu, Fiul și Duhul Sfânt, conform Crezului Niceo-Constantinopolean, pot fi membre. Ele sunt în mod intim convinse că presupunerile ecleziologice conținute în Declarația de la Toronto (1950), intitulată Biserica, Bisericile și Consiliul Mondial al Bisericilor, sunt de o importanță capitală pentru participarea ortodoxă în Consiliul de care s-a spus. Este evident, așadar, că CMB nu este o supra-Biserică și nu ar trebui în nici un caz să devină. Scopul urmărit de Consiliului Mondial al Bisericilor nu este de a negocia unirea Bisericilor, care nu poate fi decât făptuirea Bisericilor Însele, din proprie inițiativă; este vorba mai degrabă de a crea un contact viu între Biserici și de a stimula studiul și dezbaterea problemelor cu privire la unitatea creștină (Declarația Toronto, § 2).

20. Perspectivele Dialogurilor Teologice ale Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici și Confesiuni creștine sunt întotdeauna determinate pe baza criteriilor canonice ale tradiției ecleziale deja existente (Canonul 7 al celui de-al doilea Sinod Ecumenic și 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext).

21. Biserica Ortodoxă dorește să consolideze activitatea Comisiei "Credință și Constituție"["Credință și Ordine" n.t.] și urmărește cu mare interes contribuția teologică a acesteia realizată până în prezent. Ea evaluează pozitiv textele teologice emise de aceasta, contribuția valoroasă a teologilor ortodocși, care reprezintă un pas important în Mișcarea Ecumenică pentru apropierea Bisericilor. Totodată, Biserica Ortodoxă are rezerve cu privire la punctele capitale legate de credință și ordine.

22. Biserica Ortodoxă consideră de condamnat orice încercare de a diviza unitatea Bisericii din partea unor persoane sau grupuri, sub pretextul unei pretinse apărări a Ortodoxiei pure. După cum o arată întreaga viață a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinței ortodoxe pure este asigurată numai de către sistemul sinodal care, dintotdeauna, în sânul Bisericii, este judecătorul competent și ultim în materie de credință.

23. Biserica Ortodoxă are o conștiință comună a necesității dialogului teologic inter-creștin, care ar trebui să meargă întotdeauna cu mărturia în lume și cu acțiunile care exprimă "bucuria inefabilă" a Evangheliei (1,8 IP), excluzând orice act de prozelitism sau a altor acțiuni de antagonism sectar provocatoare. În acest sens, Biserica Ortodoxă consideră că este foarte important ca toți creștinii de bună voință, inspirați de principiile fundamentale comune ale credinței noastre, să încerce să dea un răspuns dornic și de susținere, bazat pe modelul ideal, prin excelență, a omului nou în Hristos, la problemele spinoase pe care le pune lumea de azi.

24. Biserica Ortodoxă este conștientă de faptul că mișcarea pentru refacerea unității creștinilor ia noi forme pentru a răspunde unor situații noi, și că trebuie să facă față noilor provocări ale lumii de astăzi. Este esențial ca Biserica Ortodoxa să continue să aducă mărturia Sa lumii creștine divizate, pe baza tradiției și credinței Sale apostolice.

Ne rugăm pentru ca creștinii să lucreze împreună, pentru că ziua este aproape când Domnul va copleși nădejdea Bisericilor Ortodoxe: "va fi o turmă şi un păstor" (Ioan 10, 16).

Chambésy, 15 octombrie 2015

Traducere Roman Ortodox in Franta 

Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană - Proiect de document pentru Sinodul pan-ortodox, aprobat la Chambésy


Contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, fraternității și iubirii între popoare 

și la eliminarea discriminării rasiale și altele


Proiect de document pentru Sinodul pan-ortodox, aprobat de către Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, la Chambésy, 21-28 ianuarie 2016

Publicat în conformitate cu o hotărâre a Sinaxei Întâistătătorilor


Biserica lui Hristos trăiește "în lume", dar "nu este din aceasta lume" (Ioan 17,11 și 14-15). Biserica este semnul și imaginea Împărăției lui Dumnezeu în istorie, căci anunță o "făptură nouă" (II Corinteni 5, 17), "un cer nou și un pământ nou în care va locui dreptatea" (II Petru 3, 13), o lume în care Dumnezeu "va șterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere" (Apoc 21: 4-5) Această așteptare este deja gustată și experiată mai dinainte în Biserică, prin excelență, de fiecare dată când este slujită Sfânta Euharistie și când se reunesc "în adunare" (I Cor 11, 17)  "fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați" (Ioan 11, 52) într-un trup fără deosebire de rasă, sex, vârstă, origine socială sau orice altă formă de distincție, unde "nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască"(Galalateni 3, 28, Coloseni 3, 11), într-o lume de împăcare, pace și iubire. 

Biserica a văzut, de asemenea, acestă pregustare a "noii creații", a lumii  transformate, prin sfinții Săi care, prin asceză și virtuțile lor, au devenit deja în această viață imagini ale Împărăției lui Dumnezeu, arătând și încredințând astfel că așteptarea unei lumi de pace, dreptate și iubire nu este o utopie, ci "încredințarea celor nădăjduite" (Evrei 11: 1), care este posibilă cu harul lui Dumnezeu și lupta duhovnicească a omului. Continuu inspirată de așteptarea și pregustarea Împărăției lui Dumnezeu, Biserica nu rămâne indiferentă problemelor omului din  toate timpurile ci, dimpotrivă, ea împărtășește îngrijorarea și problemele lui vitale, încărcându-Se, precum Domnul, de durere și de rănile cauzate de răul ce lucrează în lume și, precum bunul Samaritean, "legându-i rănile sale, turnând pe ele untdelemn şi vin" (Luca 10,34) prin cuvânt de răbdare și mângâiere (Romani 15, 4; Evrei 13, 22) și prin iubire lucrătoare. Cuvântul Său în lume nu este de a denunța, a judeca sau a condamna lumea (cf. Ioan 3,17 și 12, 47), ci de a-i procura, ca un ghid, Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, nădejdea și certitudinea că răul, sub orice formă, nu are ultimul cuvânt în istorie și că nu trebuie sa i se lase să-și urmeze cursul.

Bazându-se pe aceste principii, și în ansamblu pe experiența și învățătura tradiției sale patristice, liturgice și ascetice, Biserica Ortodoxă împarte preocupările și neliniștile omului din timpul nostru, confruntat cu problemele existențiale care preocupă lumea modernă, dorind să contribuie la rezolvarea lor, pentru a oferi lumii pacea lui Dumnezeu, "care covârșește orice minte" (Filipeni 4: 7) reconcilierea și dragostea.

A. Valoarea persoanei umane


1. Sfințenia persoanei umane, care rezultă din creerea omului după chipul lui Dumnezeu și din misiunea sa în planul lui Dumnezeu pentru om și lume, a fost sursă de inspirație pentru Părinții Bisericii Ortodoxe, care s-au aplecat asupra  tainei iconomiei divine. Sfântul Grigorie Teologul subliniază în acest context, că Creatorul a pus omul pe pământ, ca o a doua lume, un macrocosmos într-un microcosmos, un alt înger, o ființă dublu creată [trup și suflet n.t.] pentru a I se închina, un stăpân al creației vizibile, un inițiat al lumii raționale, o făptură domnind peste celelalte ființe de pe pământ, (...) o ființă trăind în această lume și aspirând la o alta, întruchiparea tainei, apropiindu-se de Dumnezeu prin îndumnezeire (Grigorie Teologul, Oratio 45.7. PG 36, 632 AB). Creația își găsește fundamentul și scopul său în Întruparea Logosului lui Dumnezeu și îndumnezeirea omului. Hristos reînnoind întru Sine pe vechiul Adam (cf. Efeseni 2,15), "îndumnezeind această făptură, omul întreg, constituie începutul împlinirii nădejdii noastre" (Eusebiu, Demostr. Evang. 4, 14. PG 22, 289A). Această învățătură a Bisericii este sursa a toată râvna creștină pentru a salva demnitatea și măreția persoanei umane.

2. Pe această bază, este esențial de a promova în toate direcțiile colaborarea inter-creștină pentru a salva demnitatea persoanei umane și pacea, astfel încât eforturile pașnice ale tuturor creștinilor să câștige mai multă greutate și putere.

3. Recunoașterea comună a valorii eminente a persoanei umane poate servi ca premiză pentru colaborarea mai largă în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe sunt chemate să contribuie la înțelegerea și cooperarea inter-religioasă și, prin acestea, la suprimarea oricăror manifestări de fanatism; prin care vor lucra pentru reconcilierea popoarelor și biruința celor bune, care sunt libertatea și pace în lume, în slujba omului, indiferent de rasă și religie. Se subînțelege că această colaborare exclude orice sincretism și orice încercare de a impune o religie altora.

4. Suntem convinși că, "împreună-lucrători cu Dumnezeu" (I Cor 3: 9), putem progresa în acestă lucrare, împreună cu toți oamenii de bună voință care se consacră căutării adevăratei păci pentru binele comunității umane, la nivel local, național și internațional. Această lucrare este o poruncă a lui Dumnezeu. (Mt 5: 9)

B. Libertate și responsabilitate


1. Darul libertății este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu pentru om, ca purtător concret al chipului lui Dumnezeu personal, precum și în calitate de membru al comuniunii de persoane reflectată prin har, prin unitatea omenirii, a vieții în Sfânta Treime și a comuniunii celor Trei Persoane. "Dumnezeu l-a creat la început pe om liber, și i-a dat liberul arbitru, cu singura restricție legea poruncii" (Grigorie Teologul, Oratio XIV, 25. PG 35, 892A). Libertatea îl face pe om capabil să progreseze la infinit către perfecțiunea spirituală, dar, în același timp, implică pericolul neascultării, riscul nesupunerii față de Dumnezeu și, prin urmare, al căderii, de unde consecințele tragice ale răului în lume.

2. Consecințele acestui rău sunt imperfecțiunile și lipsurile care fac parte din timpul nostru, cum ar fi secularizarea, violența, laxitatea morală, fenomene nesănătoase cauzate de flagelul drogurilor și a altor vicii [prezente] la o parte dintre tinerii contemporani, rasismul, recurgerea la înarmări, războaie și relele sociale cauzate de acestea, oprimarea grupurilor sociale, a comunităților religioase, a națiunilor întregi, inegalități sociale, limitarea drepturilor omului cu privire la libertatea conștiinței și a libertății religioase în special, dezinformarea și manipularea opiniei publice, mizeria economică, nedreptatea în distribuția bunurilor elementare pentru viață sau absența lor totală, foametea a milioane de oameni, deportările forțate ale populației sau comerțul de oameni, afluxul refugiaților, distrugerea mediului, utilizarea necontrolată a biotehnologiei genetice și biomedicinei la începutul, durata și sfârșitul vieții umane - toate acestea menține angoasa infinită în care se zbate omenirea în zilele noastre.

3. Confruntați cu această situație, care a condus la degradarea conceptului de persoană umană, datoria Bisericii Ortodoxe constă astăzi de a afirma, prin predica sa, teologia sa, cultul său și activitatea pastorală, adevărul libertății în Hristos. "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui. Iar conștiința, zic, nu a ta însuti, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă?"(I Cor. 10, 23-24; 10, 29). Libertate fără responsabilitate și fără iubire în cele din urmă duce la pierderea libertății.

C. Pace și Dreptatea


1. Biserica Ortodoxă recunoaște și subliniază diacronic locul central al păcii și dreptății în viața umană. Chiar revelația în Hristos este caracterizată ca Evanghelia păcii (Efeseni 6: 15), căci Hristos făcând pace "prin sângele crucii Sale" (Coloseni 1, 20), "venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape" (Efeseni 2, 17). "El este pacea noastră" (Efeseni 2, 14) "care covârșește orice minte" (Filipeni 4: 7) este, după cum Hristos însuși a spus Apostolilor Săi înainte de Patimile Sale, mult mai cuprinzătoare și esențială decât cea promisă de lume: "Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu" (Ioan 14, 27). Căci pacea lui Hristos este fructul copt al recapitulării tuturor lucrurilor întru El; al demnității și al măreției persoanei umane ca chip a lui Dumnezeu; a manifestării unității organice a neamului omenesc și a lumii în Hristos; universalitatea în trupul lui Hristos al idealurilor de pace, libertate și dreptate socială; și, în final rodnicia iubirii creștine între oameni și [între] popoare. Adevărata pace este rodul biruinței pe pământ a tuturor acestor idealuri creștine. Este pacea care vine de Sus, pe care Biserica Ortodoxă o cheamă în rugăciunile sale zilnice, cerând-o de la Dumnezeu Care pe toate le poate și Care împlinește rugăciunile celor ce vin la El cu credință.

2. Cele de mai sus arată în mod clar de ce Biserica, ca trup al lui Hristos (I Cor 12: 27), se roagă întotdeauna pentru pacea lumii întregi, care, după Sfântul Clement al Alexandriei, este sinonimă cu dreptatea (Stromata 4, 25. PG 8 1369B-72A). Sfântul Vasile cel Mare adaugă: "Nu pot să fiu convins că sunt demn de a fi numit rob al lui Iisus Hristos, dacă nu sunt în stare să iubesc pe ceilalți și să trăiesc în pace cu toată lumea - cel puțin atât cât depinde de mine" (Ep. 203, 1. PG 32, 737B). Aceasta este, după cum același Sfânt Părinte menționează, atât de firesc pentru creștin încât am putea spune că nu există nimic mai specific creștin decât a lucra în favoarea păcii (Epist. 114 PG 32, 528B ). Pacea lui Hristos este forța tainică care provine din împăcarea omului cu Tatăl Său ceresc, prin bunăvoința lui Iisus Care lucrează toate în toți, creează o pace de nedescris predestinata de la începutul secolelor, ne împacă cu El însuși și, prin El însuși, cu Tatăl (Dionisie Areopagitul, De nom. Div.. 11 5. PG 3, 953AB).

3. Trebuie să subliniem ca în același timp darurile spirituale ale păcii și dreptății depind de asemenea de împreună-lucrarea oamenilor. Duhul Sfânt dă darurile duhovnicești, atunci când omul caută în pocăință pacea și dreptatea lui Dumnezeu. Aceste daruri de pace și dreptate se realizează acolo unde creștinii stăruie în credință, iubire și nădejde în Iisus Hristos, Domnul nostru (cf. I Tesaloniceni 1: 3).

4. Păcatul este o boală spirituală ale cărei simptome vizibile sunt conflictele, discordia, crimele și războaiele cu consecințele lor tragice. Biserica încearcă să vindece nu numai simptomele vizibile ale acestei boli, dar, de asemenea, boala însăși, păcatul.

5. În același timp, Biserica Ortodoxă consideră că este de datoria ei să încurajeze tot ceea ce este cu adevărat în slujba păcii (cf. Rom 14: 19) și care deschide calea spre dreptate, fraternitate, adevărata libertate și dragoste reciprocă a tuturor fiilor unui singur Tatăl ceresc, precum și a tuturor popoarelor care alcătuiesc familia omenirii. Ea compătimește pe toți cei care, în diferite părți ale lumii sunt lipsiți de binele păcii și al dreptății.


D. Pacea și prevenirea războiului


1. Biserica lui Hristos condamnă în general războiul, pentru că Ea-l vede ca urmare a răului și păcatului în lume; "De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?" (Iacov 4,1). Fiecare război este o amenințare distructivă împotriva creației și a vieții.

În special, în cazul războaielor cu arme de distrugere în masă, consecințele ar fi înfricoșătoare, nu numai pentru că acestea provoacă moartea a nenumărate ființe umane, dar și pentru că, în plus, viața supraviețuitorilor ar deveni insuportabilă. Boli incurabile vor aparea, mutații genetice și alte rele vor fi provocate, care vor afecta in mod grav generațiile viitoare. Nu doar armamentul nuclear este foarte periculos, ci și armamentul chimic și biologic, precum și orice formă de armament care creează o iluzie de supremație și dominație asupra lumii înconjurătoare. Acest tip de armament întreține un climat de frică și lipsă de încredere și devine cauza unei noi curse a înarmărilor.

2. Biserica lui Hristos, considerând în principal războiul ca o consecință a răului și a păcatului în lume, încurajează fiecare inițiativă și fiecare efort pentru evitarea sau prevenirea războiul, prin dialog și orice alte mijloace adecvate. Dacă războiul devine inevitabil, Biserica continuă să se roage și să aibă grijă pastorală de fiii Săi care sunt implicați în conflicte militare pentru a apăra viața și libertatea lor, făcând tot felul de eforturi pentru restabilirea păcii cât mai repede.

3. Biserica Ortodoxă condamnă în mod ferm orice fel de conflict și de război, motivate de fanatism derivate din principii religioase. Tendința fără încetare de creștere a măririi represiunilor și persecuțiilor creștinilor și a altor comunități datorită credinței lor, în Orientul Mijlociu și în alte părți, precum și dezrădăcinarea creștinismului din leagănul sau istoric, ridică îngrijorări profunde. Astfel sunt amenințate relațiile interconfesionale și interetnice existente, în același timp ce mulți creștini sunt obligați să părăsească țările lor. Ortodocșii din lumea întreagă compătimesc frații lor creștini și toți ceilalți care sunt persecutați în această regiune, și de fac apel pentru a găsi o soluție echitabilă și permanentă a problemelor din regiune.

Biserica Ortodoxă condamnă, de asemenea, războaiele provocate de naționalism și cele cauzate de purificarea etnică, a schimbărilor de frontiere de stat și ocuparea teritoriilor.

E. Biserica Ortodoxă în fața discriminărilor


1. Domnul, "rege al păcii" (Evrei 7: 2-3), dezaprobă violență și nedreptatea ( cf. Ps 10: 5), condamnă comportamentul inuman față de aproapele (cf. Mc 25[?], 41- 46 și Iacov 2: 15-16). În Împărăția Lui - imaginea și prezența acesteia în lume este Biserica - nu este loc nici pentru ură între națiuni, nici pentru dușmănie și intoleranță de orice fel (cf. Es 11: 6 și Romani 12: 10).

2. Poziția Bisericii Ortodoxe cu privire la acest aspect este destul de clară: Biserica Ortodoxă crede că Dumnezeu a creat de la un om "tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului" (Fapte 17, 26) și că în Hristos "nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi"(Gal 3, 28). La întrebarea "cine este aproapele meu?" Hristos a răspuns în parabola bunului Samaritean (Luca 10: 25-37). Ne-a învățat astfel să înlăturam orice barieră de dușmănie și prejudecată. Biserica Ortodoxă mărturisește că fiecare ființă umană - indiferent de culoare, religie, rasă, sex, naționalitate și limbă - este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și, prin urmare, este astfel un membru, cu parte egală, al comunității umane. Potrivit cu credința sa, Biserica respinge discriminarea sub formele enumerate mai sus, care implică o distincție în demnitate între oameni.

3. Biserica, respectând principiile drepturilor omului și egalitatea tratării oamenilor, are în vedere punerea în aplicare a acestor principii în lumina doctrinei sale cu privire la Taine, familie, locul bărbatului și al femeii în Biserică și valorile Tradiției bisericești, în general. Biserica își rezervă dreptul de a purta și a da mărturia învățăturii sale în spațiul public.

F. Misiunea Bisericii Ortodoxe ca mărturie a iubirii în Diaconia


1. Îndeplinind misiunea sa de mântuire în lume, Biserica Ortodoxă are grija în mod activ de toți cei care au nevoie de ajutor, cei flămânzi, cei nevoiași, bolnavi, persoanele cu handicap, în vârstă, asuprite, răpite, prizonieri, fără adăpost, orfani, victime ale catastrofelor și conflictelor armate, ale traficului de ființe umane și forme moderne de sclavie. Eforturile Bisericii Ortodoxe de a depăși sărăcia extremă și nedreptatea socială sunt o expresie a credinței sale și un serviciu pentru Domnul Însuși, care se identifică cu toți oamenii, și mai ales cu cei nevoiași "întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut" (Matei 25, 40). Biserica poate coopera cu toate instituțiile sociale în toată diversitatea ministerului său social.

2. Antagonismele și ostilitățile care stăpânesc în lume generează, de asemenea, nedreptate și inegalitate în participarea oamenilor și națiunilor la bunurile Creației divine. Ei lipsesc milioane de oameni de bunuri de primă necesitate și conduc la sărăcirea personalității umane. Ei provoacă migrații masive de populație, fac să se nască conflicte etnice, religioase și sociale care amenință coeziunea internă a societăților.

3. Biserica nu poate rămâne indiferentă proceselor economice care influențează de manieră negativă întreaga umanitate. Ea insistă asupra necesității nu numai de a construi economia pe principii morale, dar, de asemenea, de a servi în mod activ omul prin ele, urmând învățătura apostolului Pavel, "ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua" (Faptele Apostolilor 20: 35). Sfântul Vasile cel Mare a scris că "scopul pe care fiecare ar trebui să-l aibe în activitatea lui este de a ajuta pe cei nevoiași și nu să se ocupe de propriile nevoi" (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile Mari, 42. PG 31, 1025 A).

4. Decalajul dintre bogați și săraci se adâncește dramatic ca urmare a crizei economice, care este de obicei rezultatul unei speculații galopante a reprezentanților cercurilor financiare, concentrării bogăției în mâinile unui mic număr de persoane și o activitate economică deformată, care, fiind lipsită de dreptate și de sensibilitate umană, nu servește în cele din urmă la satisfacerea nevoilor adevărate ale umanității. O economie durabilă este o economie care combină eficiența cu dreptatea și solidaritatea socială.

5. În aceste condiții tragice, se poate înțelege imensa responsabilitatea a Bisericii în lupta împotriva foametei și a oricărui formă de sărăcie ce constituie plăgi în lume. Acest fenomen din timpurile noastre, în care țările trăiesc într-un sistem economic globalizat, dezvăluie o gravă criză de identitate a lumii moderne. Foamea nu pune doar în pericol darul divin al vieții în rândul popoarelor întregi, dar afectează, de asemenea, demnitatea eminentă a persoanei umane, și, prin urmare, jignitoare pentru Dumnezeu însuși. Din acest motiv, dacă grija față de propria noastre alimentație este o problemă materială, grija față de hrana aproapelui nostru este un subiect spiritual (Iacov 2: 14-18). Prin urmare, este o datorie pentru toate Bisericile Ortodoxe să dea dovadă de solidaritate și să organizeze în mod eficient ajutorul lor pentru frații nevoiași.

6. Sfânta Biserică a lui Hristos în trupul sau universal, care include în sânul sau multe popoare, subliniază principiul solidarității umane și aprobă colaborarea largă a popoarelor și a statelor pentru rezolvarea pașnică a conflictelor.

7. Impunerea în creștere pentru omenire a unui stil de viață din ce în ce mai consumerist, lipsit de orice sprijin pe valorile morale creștine, suscită preocuparea Bisericii. În acest sens, consumerismul combinat cu globalizarea secularizantă tinde să aducă oamenii la pierderea rădăcinilor lor spirituale, a  memoriei lor istorice și la uitarea tradițiilor.

8. Mass-media cade adeseori sub controlul ideologiei globalismului liberal și devine promotoarea ideologiei de consum și a imoralității. Cazurile de tratament lipsit de respect, sau chiar de hulă, a valorilor religioase, provoacă discordie și revolte  în societate, suscitând o îngrijorare particulară. Biserica avertizează credincioșii săi de pericolul manipulării conștiințelor prin intermediul mass-media, utilizarea lor nu pentru apropierea oamenilor și popoarelor, ci pentru manipularea lor.

9. Biserica se confruntă din ce în ce mai mult în răspândirea doctrinei sale și îndeplinirea misiunii sale mântuitoare pentru umanitate, cu manifestări ale ideologiei de secularizare. Biserica lui Hristos în lume este invitată să-și exprime și să evidențieze mărturia sa profetică în lume, sprijinindu-se pe experiența credinței și amintind oamenilor, în acest fel, misiunea sa reală, "proclamând" Împărăția lui Dumnezeu și cultivând conștiința unității turmei Sale. Astfel largi perspective se deschid înaintea ei, pentru că este ca un element esențial al învățăturii sale ecleziologice ca ea să prezinte lumii împărțite comuniunea și unitatea euharistică.

10. Voința unei creșteri constante a bunăstării și a consumerismului implică în mod inevitabil o utilizare disproporționată a resurselor naturale și epuizarea resurselor naturale. Lumea creată de Dumnezeu pentru ca omul "s-o lucreze şi s-o păzească" (cf. Gen 2, 15), suferă consecințele păcatului uman, "Căci făptura a fost supusă deşertăciunii - nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o - cu nădejde, Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum."(Romani 8: 20-22). Criza ecologică actuală este legată de schimbările climatice și de încălzirea globală,  și fac imperativă datoria Bisericii de a contribui prin modalitățile spirituale de care dispune, pentru a proteja creația lui Dumnezeu împotriva faptelor din lăcomie umană.

Lăcomia de a satisface nevoile materiale duce la sărăcirea spirituală a omului și distrugerea mediului. Noi nu trebuie să uităm că bogăția naturală a pământului nu este proprietatea omului, ci a Creatorului: "Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea."(Psalmul 23, 1).

Astfel, Biserica Ortodoxă subliniază necesitatea de a proteja creația lui Dumnezeu cultivând simțul responsabilității față de mediul înconjurător, care este un dar al lui Dumnezeu, descoperind valorile virtuților de abstinentă și moderație. Trebuie să ne amintim că sunt nu numai generațiile actuale dar, de asemeni, și cele viitoare, care au dreptul la resursele naturale pe care ni le-a dat Creatorul.

11. Pentru Biserica Ortodoxă, capacitatea de a studia științific lumea constituie un dar al lui Dumnezeu pentru om. Dar, în același timp, Biserica subliniază pericolele ce se pot ascunde în utilizarea unor progrese științifice. Biserica consideră că omul de știință este liber nu numai să facă cercetare, dar și pentru a pune capăt, atunci când principiile creștine și umane sunt încălcate. (Sf. Pavel, "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos" (1 Corinteni 6:12) și Sf. Grigorie Teologul: "Binele nu mai este bine dacă mijloacele sunt rele" (Op. Teolog. I, 4. PG 36, 16 C). Acest punct de vedere al Bisericii apare pentru diferite probleme indispensabil pentru a defini în mod corect libertatea și pentru a scoate în valoare roadele științei, pentru care se anticipează succese în aproape toate domeniile, în particular al biologiei, care nu este lipsit de pericole. Subliniem în același timp caracterul incontestabil sfânt al vieții umane de la concepția omului până la moartea sa naturală.

12. Remarcăm în ultimii ani, dezvoltarea rapidă a bioștiintelor și a biotehnologiilor care sunt legate între ele, cu numeroase realizări, dintre care foarte multe sunt considerate benefice pentru oameni, în timp ce altele provoacă dileme de natură morală sau trebuie să fie respinse. Biserica Ortodoxă afirmă că omul nu este pur și simplu o reuniune de celule, țesuturi și organe, și nu este determinat în mod unic doar de factori biologici. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu (Gen 1, 27) și trebuie să fie tratat cu respectul cuvenit. Recunoașterea acestui principiu fundamental duce la concluzia că, atâta în ​​cercetarea științifică cât și în aplicarea practică a noilor descoperiri și invenții, trebuie să fie salvat dreptul absolut al oricărei persoane de a fi tratată cu respect în fiecare etapă a vieții sale, cât și voia lui Dumnezeu, așa cum se descoperă în creație. Cercetare trebuie să țină seama de principiile morale și spirituale ale vieții și de valorile și tradițiile creștine. Trebuie să fie arătat, de asemenea, respectul indispensabil pentru întreaga creație a lui Dumnezeu, atât în ​​timpul utilizării acesteia de către om, cât și în timpul cercetării, urmând porunca pe care Dumnezeu i-a dat-o (vezi Geneza 2:15).

13. În aceste vremuri de secularizare, vedem în mod particular apărând necesitatea de a înălța importanța sfințeniei vieții, în optica crizei spirituale ce caracterizează civilizația modernă. Confuzia între libertate și imoralitate a dus la creșterea criminalității, distrugerea și profanarea altarelor și la pierderea respectului pentru libertatea aproapelui și pentru sfințenia vieții. Tradiția ortodoxă formându-se prin experiența practică a adevărurilor creștine, este purtătoare de spiritualitate și de moralitate ascetică, care trebuiesc proslăvite și promovate în special în zilele noastre.

14. Grija pastorală deosebită a Bisericii pentru tineri și copii continuă fără slăbire, având ca scop educația lor în Hristos. Prelungirea responsabilității pastorale a Bisericii la instituția sfântă a familiei, este de la sine înțeleasă, pentru că ea este întotdeauna și în mod necesar bazată pe sfințenia Tainei căsătoriei creștine, ca unirea dintre un bărbat și o femeie, care reprezintă unirea lui Hristos și a Bisericii Sale (Efeseni 5, 32). Acest lucru este în mod particular de actualitate, în fața încercărilor de legalizare în unele țări, și de justificare teologică în unele comunități creștine, a formelor de conviețuire contradictorii tradiției și doctrinei creștine.

15. În timpurile moderne, la fel ca în toate timpurile, vocea profetică și pastorală a Bisericii se adresează inimii omului, și îndeamnă cu apostolul Pavel, să adopte și să trăiască toate "câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun"(Filipeni 4,7[4, 8 n.t.]), iubirea jertfitoare a Domnului său răstignit, singura cale spre o lume de pace, dreptate, libertate și dragoste între oameni și popoare.

Traducere Roman Ortodox in Franta