sâmbătă, 16 iunie 2018

Părintele Arsenie Papacioc despre cele 6 feluri de ispite si despre Fericiri



Părintele Arsenie Papacioc - Cele 6 feluri de ispitiri



Părintele Arsenie Papacioc despre Fericiri





Proclamarea locală a Sf. Gheorghe Pelerinul va avea loc sâmbătă, 23 iunie 2018, la Piatra Neamț


Basilica: Proclamarea locală a Sf. Gheorghe Pelerinul va avea loc săptămâna viitoare la Piatra Neamț (Program)


Moșul Gheorghe Lazăr va fi proclamat sfânt în cadrul unei noi ceremonii de canonizare care va avea loc sâmbătă, 23 iunie 2018, în localitatea în care trăit peste douăzeci de ani: Piatra Neamț.

Proclamarea are loc în contextul Zilelor Municipiului Piatra-Neamț, 21-24 iunie, când este cinstit ocrotitorul spiritual al orașului: Sfântul Ioan Botezătorul.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe nevoitorul Gheorghe Lazăr în data de 5 octombrie 2017.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezidat la Iași ceremonia de proclamare a sfințeniei nevoitorului Gheorghe Lazăr, originar din Ardeal și a Mitropolitului Iosif Naniescu originar din Basarabia în 25 martie 2018, în contextul aniversării a 100 ani de la Unirea Basarabiei cu Regatul României (27 martie 1918).

Sfântul Gheorghe Pelerinul este numele cuviosului cunoscut de nemțeni drept Moșul Gheorghe Lazăr.

Proclamarea locală va avea loc la Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”, ctitoria Sf. Ștefan. Într-o cămăruță din turnul clopotniță al acesteia și-a petrecut Sfântul Gheorghe Pelerinul ultimii ani din viață.

Programul evenimentului

Sfințenia sa va fi proclamată la Piatra Neamț în prezența a cinci ierarhi ai Bisericii noastre:
  • IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei;
  • IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba-Iuliei;
  • IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului;
  • PS Ignatie, Episcopul Hușilor;
  • PS Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Potrivit programului anunțat de Doxologia, evenimentul se va desfășura începând cu ora 18:15 pe platoul Curții Domnești din Piatra Neamț:
  • Slujba Vecerniei unită cu Litia;
  • Proclamarea locală a canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul;
  • Procesiunea cu sfintele sale moaște pe străzile orașului.
Procesiunea va avea loc de la ora 20:15 pe traseul: Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” – Teatrul Tineretului – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlău – Consiliul Județean Neamț – Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”.


Duminică, 24 iunie 2018, între orele 9:00 – 13:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie pe platoul de la Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra Neamț.


vineri, 15 iunie 2018

Părintele Emilianos "s-a înfățișat pe sine viu" - nu-l interesa sistemul ori societatea, ci omul. "Biserica mântuiește prin ceea ce este nu prin ceea ce face! "


Părintele Emilianos și lumea contemporană

Ierom. Serapion Simonopetritul 



Întâi de toate Părintele era un om foarte deschis față de noi posibilități de dezvoltare, noi tehnologii, noi viziuni. As spune că era foarte înaintat pentru vremea lui. Asta, în primul rând.   

În al doilea rând, ceea ce-l interesa era omul, nu sistemul ori societatea, ci fiecare om în parte, oricine ar fi fost, care, atunci când se apropia de el, îi răspundea cu adevărat, întotdeauna.

În al treilea rând, cel mai important, Părintele nu făcea, era! Nu era dispus să facă, ci era! Biserica mântuiește prin ceea ce este nu prin ceea ce face! Este o mare greșeală pe care noi, cei de azi, o facem de multe ori, cea de a vrea ca Biserica să facă... să mântuiască...dar ce să facă? Biserica mântuiește prin ceea ce este! Ce este? Trupul lui Hristos! Așadar, ce spunea Părintele? Foarte simplu: "Ești unit cu Trupul lui Hristos? Te mântuiești!" Pe tine însuți și pe alții! Si aceasta era singurul adevăr!

Dacă noi am devenit monahi - câți ne-am făcut monahi, sau care nu ne-am făcut, nu are importantă - este pentru că am văzut înaintea noastră un chip viu de monah! "Ceea ce am pipăit", "ceea ce am auzit", "ceea ce am văzut", cum spune Apostolul Ioan (1 Ioan, 1:1). Astfel de lucruri. Adică, nu ne-am convins atât prin cuvintele sale, care sunt bineînțeles, semnificative, cât prin modul său de viață și activitatea sa.  

Așadar, cel ce se apropia de el, cerându-i orice, bunuri materiale sau duhovnicești, găsea ceea ce cerea. Găsea ceea ce cerea de la Părinte, sub forma unei relații adevărate! Căci ceea ce ne mântuiește este relația cu omul și mai ales, desigur, cu Hristos cel Viu.  

Este surprinzător cum tâlcuiește cuvântul: "s-a înfățișat pe Sine viu" (F. A. 1, 3) Unul dintre cele mai frumoase texte ce înfățișează așteptarea Pogorârii Sfântului Duh. "S-a înfățișat pe Sine viu", zice, nu în viață, ci "viu". S-a înfățișat Hristos. Aceasta făcea Părintele în aproape toate relațiile sale, oricare ar fi fost aceste relații, cu orice fel de oameni îl abordau.

Părintele Savatie Baștovoi despre fericire. "Fiecare dintre noi este dator pentru cei de aproape, pentru fiecare, sa devina o temelie buna pe care sa se poata construi fara a o darama"


Părintele Savatie Baștovoi despre fericire

- Trier, Germania, 2 iunie 2018 -



Fericirirea, in intelegerea noastra, a crestinilor, este un lucru cu totul diferit de ce intelege lumea. Daca lumea, care in zilele noastre si-a facut un obiciei in a se felicita cu: "Sarbatori fericite!", "Paste fericit!", "Craciun fericit!", "Week-end fericit" si toate celelalate - ca fericirea este pe buzele tuturor-, intelesul acestei fericiri care poate fi comunicat si trait intr-un WE sau o sarbatoare este altul decat cel pe care l-am avut noi de la inceput. 

Fericirea nu sta in mancare, in bautura, intr-un loc de munca bun, fericirea nu sta nici macar in intalnirea cu cei dragi, fericirea nu este nici macar sanatate si viata indelungata. Toate acestea sunt bune, sunt daruri ale lui Dumnezeu, fireste, dar care nu sunt inca fericirea. 

Hristos le spune odata uncenicilor ce inseamna fericirea, si ar trebui sa nu uitam asta cand suntem intristati, necajiti, instrainati.

"Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8). Uitati-va ce fericire despre care lumea asta nici nu mai pomeneste! Lumea de azi nici despre inima nu mai vorbeste, decat ca semne pe baloane sau pe pungile din supermarketuri. Dar inima noastra este ceea ar trebui sa ne preocupe mai intai de toate. Si, o inima curata este un inceput al fericirii, spune Hristos.

Dupa aceea mai spune: "Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul"  (Matei 5, 5). Blandetea ete iarasi un lucru despre care nu mai vorbim astazi. Despre blandete nu se mai vorbeste nici la scoala. Despre blandete nu mai vorbim nici noi macar. Este un cuvant pe care, incet- incet, il scotem din viata noastra pentru ca foarte rar se mai intampla sa auzi vorbindu-se despre un om ca este bland, si de aceeia il iubim.

"Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema." (Matei 5, 9). In conditiile acestea in care lumea vorbeste toata ziua despre lupta, razboaie, discriminari, tot felul de neintelegeri care se intampla in societate, nu mai avem facatori de pace, pentru ca, vedeti voi, efortul oamenilor de a ii impaca pe toti are un efect invers. Desi spun ca lupta cu discriminarea, trezesc revolte de piata, trezesc ciocniri de orgoli, jigniri, vorbiri de rau intre oameni, intre grupuri, intre varste, intre credinte samd, pentru ca nu au in ei duhul pacii si al iubirii dat de Dumnezeu ci ambitii omenesti, care nicidecum nu aduc roadele pacii despre care vorbesc. Indemnurile la pacificare care se fac prin restirictii, prin pedepse, niciodata nu pot sa aduca pacea.

A fi facator de pace este un mare dar, si numai cei care sunt fii ai lui Dumnezeu, din iniverea cea duhovniceasca, pot aduce aceasta pace si o pot raspanidi. Si de aceea ei sunt numiti fericiti. Ar fi ciudat sa credem ca toti acesti activisti din lume, ai nediscriminarii si ai egalitatii, sunt fericitii din fericirile fagaduite de Hristos, ca ei sunt fii ai lui Dumnezeu, pentru ca agitatia lor, incrancenarea lor, metodele lor nu sunt dintr-un duh al pacii care aduc pacea. Nu poti sa-l amendezi pe om si sa-l faci prin asta mai bun, nu poti sa-l excluzi, sa-l dai afara de la lucru, nu poti sa-l tii prin orice altfel de amenitari gandind ca poti sa-l faci sa-i iubeasca pe cei batrani, pe cei saraci, pe cei negrii sau albi, pe cei bolnavi. Niciodata asta nu s-a intamplat. Hristos a venit sa ne aduca eliberarea prin harul Sau si ne-a scos din blestemul legii, din blestemul pedepselor. Numai activismul ne intoarce la pedepse, oricare ar fi ele. 

"Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura." (Matei 5, 6) Fiecare dintre noi simte in inima sa o sete de dreptate care il face nefericit, pentru ca vede cate lucruri rele se intampla in lume, vede ca legile sunt rele sau cele bune nu se aplica, vede ca oamenii duhovnicesti sunt exclusi, nepretuiti iar cei rai lacomi, mincinosi, parveniti, hapsani, iubitori de castig, iubitori de slava desarta, care isi tradeaza prietenii, care ii inlatura prin metode urate, murdare [sunt bine-mersi]. Si, vederea aceasta, desigur, trezeste o sete de dreptate. Uitati-va ca dreptatea este o nevoie a sufletului asa cum apa este pentru trup. De aceea si Hristos o compara cu cei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate. Adica sunt unii care doar flamanzesc dupa dreptate, dar unii chiar inseteaza, pentru ca sentimentul acesta al setei este mai puternici decat orice, ne sfasie, ne chinuie, trebuie sa-l indeplinim mai mult decât orice. Si nevoiea de dreptate este o nevoie pentru suflet asa cum este nevoia de apa pentru trup. Neimplinirea sau nedreptatea din lume ne face sa suferim. Multi cad in disperare in aceasta cautare a dreptatii si, desigur, produce o mare suferinta. De aceea Hristos ne spune ca ei sunt fericiti, pentru ca se vor satura, pentru ca dreptatea vine, negresit. Si nu trebuie sa deznadajduiasca, trebuie sa nu caute implinirea dreptatii pe pamant cu orice chip, pentru ca saturarea de dreptate se va face in Imparatia lui Dumnezeu.

Si Însusi Hristos arata ca dreptatea acestei lumi este alta decat dreptatea lui Dumnezeu. Pentru ca judecatorii acestei lumi L-au condamnat pe Judecatorul cel mare si L-au trimis la moarte fara vre-un temei. Judecatorul insusi, [Pilat] spune ca nu gaseste nici o vina in El si, cu toate acestea, il condamna. Adica nedreptatea s-a savarsit de doua ori: nu doar L-a condamnat, dar L-a condamnat pe nedrept, stiind ca este o condamnare mincinoasa. Lucur pe care el atunci il declara, il trimite pe Cel nevinovat la moarte si incalca propria lege, aceea de a nu judeca pe om nevinovat. Iata ce fel de nedreptate se poate intampla pe pamant.

Nedreptatea pe pamant e absoluta, de aceea setea de dreptate provoaca o suferinta, care aici nu poate fi vindecata niciodata. Si, cu toate acestea Hristos ne spune sa fim fericiti, sa nu omoram in noi aceasta sete de dreptate si de adevar pentru ca ea se va implini negresit. 

Apoi "Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui" (Matei 5, 7). In lumea aceasta fericirea este invers, fericirea este sa primesti, sa te imbogatesti, sa prosperi. Hristos ne spune ca fericit este cel milostiv. Uitati-va ce fel de fericire trebuie sa cautam! Si, in alta parte spune ca "Mai fericit este a da decât a lua" (F.A. 20, 35). Daca ajungem sa ne bucuram atunci cand facem milostenie, cand ajutam, cand sarim in ajutorul cuiva, sa stiti ca bucuria aceasta este din fericirea vesnica, adevarata fericire

Iar, mai apoi Hristos spune: "Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea." (Matei 5, 11). Adica va vor prigoni si va vor face rau, mintind... Cum poate cineva sa fie fericit  atunci cand este pedepsit, lovit pe nedrept? Dar si aceasta poate fi, si este o fericire. Uitati-va acum, de unde am pornit noi cantarea fericirii si unde am ajuns?!  Ce-am cautat si ce am gasit?! Nu cumva fericirea pe care ne-am inchipuit-o este altfel decat fericirea despre care ne vorbeste Hristos? Nu cumva fericirea pe care o aflam uneori in noi este tocmai aceea a celor necajiti, prigoniti, insetati de dreptate si care nu o mai gasesc? ...Simplul gand in toate cuvintele Mantuitorului si a faptului ca noi suntem vremelnici pe pamant, ca toate fagaduintele in cele din urma se vor indeplini in Imparatia lui Dumnezeu, ca au fost altii care au dobandit si au stapanit cu varf si indesat tot ceea ce ne-am fi putut dori noi.

Cei care au construit aceste palate au fost mai bogati decat toti bogatii pamantului, pentru ca ei erau oamenii lui Constantin cel Mare, cel care a stapanit lumea, si cu toate acestea timpul a trecut peste ei ca si cum nu ar fi fost. Numai pietrele acestea au marturisesc despre ei, despre mintea lor, despre ambitiile lor umane, despre armonia din capul lor, din viata lor, pentru ca fiecare piatra, fiecare arc de aicea arata o fericire pamanteasca. Nu stim insa unde au ajuns ei. Si timpul a trecut si altii ca ei s-au perindat pe pamant. Asa ca orice cautare pe care o avem noi astazi, orice ambitie - iar ambitiile sunt intodeauna putin mai mari decat putem noi face- trebuie sa stim ca se vor spulbera si ele, negresit. Altcineva va veni si va construi peste noi. Acolo unde temelia a fost buna, cum este in acest palat, Dom, ea va ramane, chiar daca altii isi vor inalta deasupra propriile ziduri, propriile geamuri mai inalte, propriile turnuri. Si toti care vor veni se vor minuna totusi de frumusetea si puterea temeliei. Insa, acolo unde temelia este slaba, noii stapanitori o darama, o risipesc, astfel incat nimic nu mai ramane. 

Am vazut ca si cele mai rele imperii pastreaza lucrurile mari, marturiile unor inaintasi vrednici. Cate biserici au distrus sovieticii venind cu masina, cu demonul, cu duhul ateist. Au distrus, au inchis, au transformat in grajduri, le-au demolat cu buldozerul, dar minunatia bisericii Sfantului Vasile Blajenîi a ramas chiar in Piata Rosie, chiar in fata mausoleului lui Lenin, ca marturie a vrdnicei celor care au facut-o. Au facut-o atat de frumoasa, atat de asezata in nobletea ei incat nici Lenin si nici Stalin nu au indraznit sa o atinga, pentru ca s-a trezit in ei un soi de admiratie pe care Dumnezeu il pune chiar si in cei mai rai tirani atunci cand stau in fata vredniciei unor inaintasi.

Si noi, in viata noastra, putem lasa temelie buna sau sa fim ca niste corturi improvizate in graba - asa cum sunt in toate comunitatile dar pentru putina vreme-, asa cum sunt mall-urile, marile magazine, mai nou si muzee si sali de teatru. Nu mai construeiste nimeni astazi pentru vesnicie. Face repede, pentru ca nu mai are sufletul si ambitia imparateasca a lui Constantin, ci au in ei jafuri si setea de avere grabnica a hoardelor pagane, a popoarelor migratoare. Gandurile noastre, sfaturile noastre, viata noastra poate ramane, deveni temelie pentru cei care vin sau poate fi dintr-o data stearsa, asa cum se sterg si se arunca felicitarile din anul trecut, de la sarbatorile trecute, sau afisurile electorale de la alegerile precedente. Frumoase, colorate, dar care nu mai poarta chipurile noilor dregatori.

Fiecare dintre noi are cate un inaintas pe care-l pomeneste cu o vorba buna, cu un sfat. Altii au inaintasi mai multi, pana la un neam, doi sau trei, fie ca este vorba de un parinte duhovnicesc, fie ca este vorba de tata, de bunicu', de o ruda despre care se mai povesteste in neam, in familie. Biserica face pomenirea inaintasilor vrednici in fiecare zi. Biserica se tine de aceasta pomenire a sfintilor incepand de la Apostoli, chiar de la Proroci. Si, intotdeauna in orice loc din lume crestinii si-au pomenit inaintasii vrednici, astfel incat noi le cunoastem vietile si ii pomenim dupa 1500 de ani, dupa 2000 de ani. Noi stim mult mai multe de Sf. Ioan Gura de Aur, de Sf. Vasile cel Mare, de Sf. Antonie cel Mare decât, de pilda, despre un episcop de la 1800. Nu stiu cine a fost. Nu stim despre Patriarhi prea mari lucruri, daca nu au savarsit fapte vrednice, daca nu ne-au lasat invataturi pe care sa putem zidi. Faptul ca ei erau frumosi, ca cantau bine, ca aveau haine frumoase, ca aveau palate si ca nu stiu ce, nu a fost destul pentru ca ei sa devina o temeleie pentru cei care au venit dupa ei. Nici un fel de gandire pamanteasca, nici un fel de rang nu le poate adunce noua fericirea si asezarea in mersul acesta, al istoriei, dar si in lucrarea de mantuirie a lumii. Fiecare dintre noi este dator pentru cei de aproape, pentru fiecare, sa devina o temelie buna pe care sa se poata construi fara a o darama. 

Nu are cum sa nu ma inspire locul acesta, fiindca mi s-a parut foarte interesant si graitor. Pana la ferestre, sus, este o construcite romama. Au venit dupa aceeia alti regi cu moda gotica si au construit pe aceste ziduri. Dar, sa vedeti, ca arcurile de caramida sunt pastrate si au peste ele puse ogive lungi, frante, gotice. Desigur sunt luminoase ca sunt mai inalte, dar temelia e toata frumusetea. Toata structura asta romana tine partea de lumina. [...] In vremea lui Constantin lucrurile erau rotunde, perfecte. In lumea aceasta a linilor,  perfectul este sfera si linia dreapta. Si toate aicea sunt facute pe linii drepte si pe jumatati de sfere. Dupa aceia, au venit altii care s-au simtit mai grozavi decat Marele Constantin, orgoliul lor era asa de mare incat lumina care incapea pe jumatate de sfera le parea prea mica. Si atunci ei au rupt arcul si l-au lungit. Si au facut ferestrele gotice, care permit, inghit mai multa lumina, fiindca sunt foarte lungi, au plecat in sus spre cer, mai mult, exprimand, desigur, orgoliul omenesc.

Si, uitandu-ma in istoria civilizatiei, in felul in care omenirea a inaintat, in gandirea ei despre constructii, despre lumina, am inteles un lucru clar, care se verifica: cu cat omul are mai putina lumina in launtrul sau, cu atat mai mari sunt ferestrele locuintei lui. Si asta o veti auzi acum la designeri de constructii: "vreau un leaving cu foarte multa lumina", "imi plac geamurile foarte mari", "as vrea o incapere cu geamuri foarte mari". Si altii  au facut cladiri cu totul de sticla, nu numai in parti, dar si in sus si-n jos. Acuma sunt foarte, foarte multe cladiri, foarte scumpe, întrutotul de sticla, cu inaltimi foarte mari. Iar, la vremea aceea, cand se construia in piatra, nimeni nu si-ar fi putut inchipui astfel de cladiri. Dar nici nu aveau nevoie, pentru ca Marele Constantin nu intelegea ca la cer poti ajunge cu o scara. Si oricat de lung si inalt ai face un turn, niciodata nu poti sa ajungi pe el la Dumnezeu. Dar acum isi inchipuie ca, daca fac un turnulet mai sus, sunt mai sus decat toti oamenii de pe pamant. Pe vremea lui Constantin stiau ca cerul este in noi. De aceea o bolta perfect rotunda insemna cerul. Si o sa intrati in basilica Sf-lui Constantin si o sa vedeti cum este in ea cerul, cum cosmosul este cosmos intreg. O corabie, un arc perfect, cerul.

Asta este mai inalta, ca arcurile sunt frante, lumina intra, dar este lumina trecatoare, caci cerul si pamantul vor trece. Si sferele pe care le vedeti, Prorocul David le arunca, cum arunca o camasa pentru ca va fi cer nou si pamant nou. Si lumina aceasta pe care au cautat-o oamenii, si goana dupa cladirile mult luminate, arata de fapt intuncimea care a inceput sa intre in inimile lor, arata apusul spiritualitatii, acela care a culminat in zilele noastre cu cladirile din sticla, cladirile de geamuri pe care eu nu le suport, pentru ca nu ai cum sa te concentrezi intr-un loc deschis tot timpul. Nu degeaba marii proroci au petrecut prin pesteri, in ascunzisuri, pentru ca lumina trebuie sa vina din launtru, pentru ca sufletul nostru are si el nevoie de niste conditii pentru a se aduna, pentru a scapa din conditiile si iuresul acestei lumi in care se vad vazduhurile, care sunt patria tuturor demonilor. 

Este minunat Dumnezeu in tot ce a zidit, in cer si pe pamant dar nu putem ramane intr-o contemplare nesfarsita a aerului si a luminii acestea trecatoare pentru ca mai mare decat acestea este Cerul din noi si lumina pe care Dumnezeu o aprinde in fiecare dintre noi atunci cand avem inima curata, cand prilejurile fericirii noastre sunt cele despre care Însusi Hristos a vorbit.

Asadar nu trebuie sa fim prinsi numai in lucrurile acestea. Nu trebuie sa fim chiar atat de tristi ca nu suntem bogati, pentru ca fericiti nu sunt cei bogati, fericiti sunt cei milostivi. Nu trebuie sa fim asa de tristi pentru ca in lume lucrurile nu merg char atat de bine, pentru ca nici Dumnezeu cel Atotputernic nu si-a pus in gand, si ca scop, sa indrepte lucrurile omenesti. Dumnezeu a vrut sa indrepte omul nu lucrurile acestea stricate. Dumnezeu nu este ca oamenii, nu zideste pe daramaturi, El face lumea din nou. El a facut lumea din nimic si pe noi ne reface asa incat niciunul nu ramana in cele stricate de mai inainte.

Asadar pricinile noastre de intristare, de nefericire, sunt niste pricini false, amagitoare, pentru ca fericirea sta in alta parte. Nici macar atunci cand suntem ocarati pe nedrept, nici macar atunci cand ni se face nedreptate, nici macar atunci cand nu avem tot ce ne trebuie nu suntem deloc nefericiti. Fericirea e in noi insine. Nu avem nevoie de geamuri mari, de trenuri iuti, de nimic din ce este al lumii acesteia. Si cei care le-au avut cu prisosinta nu sunt deloc fericiti. Iar Imparatul David, care a fost si bogat pamanteste, a fost si un mare conducator de obste, neinfricat care a castigat toate razboaiele pe care le-a purtat, a avut toate bogatiile Ierusalimului, a luat prazi de la toate neamurile cu care s-a razboit dar, cu toate acestea, fericirea lui era in alta parte.Si sa stiti ca este si fericirea din viata noastra. Si cantarea lui tot de la Fericiri incepe.

Psalmii incep cu cantarea: "Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul pierzatorilor n-a şezut(Psalm 1,1) In traducerea mai noua spune "scaunul hulitorilor", dar sa stiti ca acolo nu este "hulitorilor", cum talcuieste Sf. Vasile cel Mare, este vorba de pierzatori si cuvantul original ar fi "scaunul leprosilor". Ce insemana acest scaun al leprosilor? Inseamna pacatosii care se lauda cu pacatele lor, adica nu orice fel de pacatos, ci un pacatos care s-a intarit in pacatul lui si sta pe pacat ca pe un scaun, ca pe un tron si-i contamineaza pe toti cu pacatul lui asa cum contamineaza un lepros prin atingere de ceilalti. Adica sunt cei care indeamna la pacate prin institutii, prin tot felul de rautati. Fericiti cei care nu s-au legat cu oamenii care propovaduiesc pacatul, care nu doar il fac, - pentru ca orice om greseste si pacatuieste, dar unii dintre ei devin sursa de contaminare precum o lepra. 

Fericit in intelesul biblic este Unul, Fericit este Hristos. "Lumina lina a sfintei slave [...] a Sfantului, Fericitului, Iisus Hristos". Unul este Sfant cu fericirea, starea cea deasupra lumii. Nu este o bucurie imediata. Fericirea este o stare la care se ajunge, este o conditie, nu este o rasplata de moment, nu este o emotie pe care o traim in urma unei impliniri sau a unei bucurii imediate. Pentru aceste stari sunt alte cuvinte; este si veselia, este si multumirea. Nu sunt tot una cu fericirea. Fericirea este starea desavarsirii, este starea plinatatii, este starea mantuirii, a iubirii desavarsite pe care o cunoaste omul prin unirea cu Hristos. Iata ce inseamna fericrea. De aceea toate aceste urari cu "sarbatori fericite!" sau "week-end ferict!" nu pot fi intelese de noi, crestinii, care avem o intelegere atat de inalta a fericirii. Noi ne bucuram si este bine sa fi bucuros. Este bine sa ne veselim dar fericit este mult mai mult. Aceasta fericire o cautam noi. Si asta nu o gasim in locul de munca, nici intr-o casa buna, nici in alte impliniri, nici macar atunci cand castigam la loto nu suntem fericiti. Sunt niste bucurii care pot fi zdruncinate. Cel fericit cu adevarat nu mai poate fi zdruncinat pentru ca chiar si atunci cand va fi prigonit, nedreptatit, insusi si aceasta intamplare se transforma pentru el in izvor de fericire. Asta este starea omului ajuns la fericire, incat si chinurile si moartea devin izvor de dulceata, ceea ce la alti oameni din lumea aceasta este prilej de disperare, de durere si de moarte.                


Ma bucur tare mult sa va vad, ca acuma ne-am imprastiat prin toata lumea si se poate spune ca catre Israel: " O, Ierusalime, Ierusalime, de cate ori am vrut sa te adun, asa cum isi aduna closca puii sub aripile sale" (cf. Matei 23, 37). Asa suntem si noi imprastiati prin toata lumea incat Hristos trebuie sa ne adune acuma, ca o closca puii sub aripile sale.   


Intrebari și răspunsuri


Toti am plecat am ajuns aici in vest, avem un trai mai bun dar sufleteste suferim. Si suferinta asta e mai mica sau mai mare in functie de viitorul copiilor nostri. Noi am ajuns intr-un sistem care are o alta scara de valori. Noi am invatat o scala de valori, aici este alta. Copiii sunt la scoala de la 3 ani si cand ies la 18 ani deja nu te mai intelegi cu ei. Tu le zici ceva, ei au cu totul alte planuri. Cu toate ca in casa educatia este cum este, dar, petrecand la scoala 12 ore, tu in trei ore, dupa ce vi de la serviciu nu poti sa contracarezi tot ce se intampla. Pe noi ne framanta asta. Acuma, eu ma voi intoarce acasa, acolo e pamantul meu, acolo ma voi ingropa, dar ei nu stiu, sunt dezradacinati. Noi am sadit o credinta crestina, dar ne framanta foarte mult ca generatia aceasta, care merge din ce in ce mai mult fara Dumnezeu, cu digitalizare, roboti, hibrizi, nu stim unde duce. Si vad ca si copii nostri se departeaza de lucruile simple care aduc fericirea, cum ar fi sa citeasca o carte. Stau mai mult pe gadgeturi si risca foarte mult. Cum le ajuta Dumnezeu sa ii aduca pe drumul cel bun? Ce ar trebui noi sa facem mai mult, ca parinti, sa-i aducem pe calea cea dreapta? Rugaciuni, da, dar cred ca si mai mult trebuie facut. Si familia este atacata prin multe alte perspective. Vedeti prin filme, prin facebook, prin cultura care este acuma, prin orice. Sunt atatea directii si noi nu suntem atat de uniti ca toate aceste directii care se indreapta spre noi. Noi suntem conform cu ceea ce ar trebui sa fim noi ca parinti, dar e foarte greu sa contracaram asta.  

Majoirtatea parintilor isi pun astfel de probleme astazi, si nu doar aici. Sistemul de care vorbiti si scarile de valori sunt tot mai conforme si nu trebuie sa fim in Germania, asta este peste tot in lume, tocmai prin aceste televizoare, telefoane...

Ne aflam intr-o vreme grozava. Ne vedem o data pe saptamana la biserica iar celalalt predicator, cealalta ceata, sta toata ziua in mana copiilor si a noastra. Toata ziua le sopteste si se iveste in fata ochiului lor din telefon. Asa ca eu nu cred ca o scara de valori oglindita, nu un alt sistem poate sta si contracara acest sistem complicat, incurcat, viclean, pe alocuri dulce si amar, asa cum numai diavolul poate sa-l construiasca. Si lucrurile pot, prin puterea lui Dumnezeu, sa fie rasturnate printr-o samanta, asa cum a zis Mantuitorul, sau printr-o temelie buna.

Marcu, 4: 3-20
Observati ca Mantuitorul da doua exemple cum se infiripeaza cuvantul lui Dumnezeu. Odata el seamna cu semanarea graului, si sunt seminte care cad la marginea drumului, seminte care cad pe un pamant pietros. Cele de la marginea drumului sunt mancate de pasari si nu apuca sa dea nici un fel de rod. Cele pe piatra nu au rod pentru ca nu au radacina adanca, si cele care cad pe pamnt bun dau rod. Iar, alta data, vorbeste de cei care zidesc o casa pe nisip sau pe piatra tare.

Si comparatia care mi-a venit plecand de la temelii este aceasta: noi nu putem lasa copiilor palate intregi pentru ca fiecare din noi are libertate si vrea sa-si faca ferestrele si incaperile lui, dar temelia, atunci cand este buna ea le va servi si lucrul lor va fi mai usor, va fi mai bun. Si o temelie nu poate fi incalcata, constructia se va face in limitele acestor ziduri de baza. Daca zidurile de baza vor fi foarte multe, complicate, alambicate, dupa nevoile noastre, atunci copiii le vor sfarama pentru ca nu vor mai gasi rosturile pe care noi, probabil, le-am pus in toate aceste ziduri. Dar daca temelia noastra va fi facuta in duhul libertatii si al perfectiunii au permis celor care au venit dupa, sa zideasca fara sa darame geamurile care au fost puse la inceput. [...] Asa si noi sa dam copiilor pietrele pe care se poate zidi negresit, care nu-i vor stramtora prea mult, si acestea sunt virtutile noastre de baza.

O sa vedeti si in Faptele Apostolilor si in cartile care s-au pastrat ca nu erau programe de infruntarea a sistemului roman sau grec de educatie, cu toate patimile care erau si atuncea. Ca era literatura greceasca plina de tot felul de metehne. In Roma erau sarbatorile lui Bachus si ale Afroditei samd. Erau foarte multe obiceiuri pacatoase construite intr-o civilizatie cu foarte multa forta.  Si, cu toate acestea, noi nu gasim in Epistolele Apostolilor sfaturi date pas cu pas, si in amanunt, cum sa dezrobim tineretul de sistemul pacatos roman sau de cartile lor, sau de alte lucruri, dar vedem punctate patimile, virtutile, ca trebuie sa avem o inima buna, ca trebuie sa fim milostivi, ca trebuie sa cautam mai degraba la nevoile aproapelui decat la ale noastre. 

Citind Scriptura, intorcandu-ne la adevaratul duh care este in Evanghelie si in care a fost scrisa - iata, intr-o vreme la care ne-am intors peste 2000 de ani, pentru ca asa era in Imperiul Roman atuncea, erau toate natiile pamantului:  sirieni, persi, evrei, greci, italieni, armeni, georgieni si toata lumea era gramada acolo, fiecare cu obiceiurile lui, cauta de lucru si o viata mai buna, cautau sa-si faca copiii avocati, generali, ministri, ... exact ca acum. Avem aceeasi Europa si, mai mult ca niciodata, trebuie sa ne intoarcem la Epistolele Apostolilor, la felul in care s-a propovaduit atunci. 

Iesim din vremea triumfalista in care fiecare neam ortodox era mai grozav decat toate celelalte, cand grecii ortodocsi erau mai ceva decat Apostolii, ca vezi bine ca in Rai se vorbeste limba greaca, iar mai tarziu s-a descoperit ca in Rai se vorbeste in slavona si chiar in romana cu accent moldovenesc. :-) Asa ca toate lucrurile acestea s-au intamplat in trecut, cand Romania e Gradina Maicii Domnului iar greaca este limba in care vorbesc ingerii, negresit. Daca nu ati auzit nu sunteti curati cu inima :-). Iar rusii stiu bine ca slavona, pentru ca slavona este o limba in care nu exista injuraturi, este singura limba in care s-au scris doua texte sfinte.  

Asa ca fiecare neam ortodox dintre ai nostri are acest triumfalism care, desigur, ii convinge pe ingeri sa vorbeasca in limba lor, si desigur ca ingerii se supun, pentru ca fiecare, auzim ingerii vorbind in limba noastra, este adevarat. Si asta s-a intamplat la Cincizecime. Si Sf. Ioan Gura de Aur talcuieste, cum de vorbeau Apostolii atunci. Fiecare Apostol vorbea in limba lui, dar cei care il ascultau il auzeau fiecare il limba sa. Si dintr-o data fiecare a auzit vorbindu-se in limba sa. Va dati seama ca vorbea o data, dar fiecare auzea in limba sa. Asa cum greucul a auzit ingerii cantad, si rusul i-a auzit, si romanul i-a auzit. Dar vremea aceasta triumfalista a neamurilor cam a trecut. Si slava Domnului! Ca ii cheama la mantuire pe toti, si pe nemti, si pe turci si pe chinezi, pe toata lumea. Si va dati seama ca ingerii dintr-o data vorbesc si nemteste. Cine si-ar fi putut da seama? Cum sa canti Liturghia in germana? Asta e lumea la care ne-am intors. Noi ne-am intros la vremea Apostolica si vedem acum toate metehnele de atunci, toate pacatele din lume sunt facute pe fata. Asa ca temerea aceasta este intemeiata dar sa stiti ca vremea aceasta a mai fost si Apostolii ne-au aratat ce e de facut. 

Nu poti veni cu un sistem, nu poti veni cu argumente! Sfatul Siluan Athonitul spunea ca Duhul Sfânt nu suporta argumentele. Lucrurile sunt de neexplicat cum lucreaza Dumnezeu. Un om intelege un adevar si altul nu. Nu poti argumenta unui om de ce este bine acel adevar daca nu-l accepta. Nici un argument nu-l poate convinge. Nu poti convinge un om sa creada in Dumnezeu. Nu poti convinge un om, cat de frumos si bun este sa fie nostim. El sau primeste dintr-o data acel adevar sau nu. Si acelasi lucru este valabil si cu copiii. Noi nu putem sa-i convingem, noi nu avem argumente, dar avem duh. Si da Doamne ca el sa lucreze mai departe!

Si noi trebuie sa vorbim in limba noastra numai ei, copiii, trebuie ca sa inteleaga ce le-am spus, ei sa auda in limba lor, sa nu vorbim in limbi neintelese. Si asta se refera atat la limbile acestea omenesti cat si la limba spiritului. Nu trebuie sa vorbim in cuvinte, in termeni si intelesuri pe care ei nu le pot pricepe. Sa cautam intotdeauna sa ii descoperim, sa ne revarsam pur si simplu prin iubirea noastra, sa stie ei, pur si simplu intotdeauna ca orice s-ar intampla noi suntem acolo si ca venim dintr-o veche si minunata traditie, care incepe de la Adam si trece prin Apostoli si noi suntem mostenitorii acestui neam bun si imparatesc dincolo de tot ce se intampla pe pamant, iar asta ne va umple de nadejde si de putere si de demintate in momentele noastre grele, de cadere, de ratacire. Asta e important sa nu uitam ca noi facem parte din acest neam, pe care-l mostenim si trebuie sa-l dam mai departe. Si intr-o zi in ei se va trezi samanta asta si puterea care s-ar fi parut ca nu o au.    
- In Romania multi sunt condamnati de un sistem anticorupt care actioneaza intr-un mod patologic. Cum putem ajunge la dreptate in Romania? Cum putem reconcilia pe romanii care s-au situat in doua tabere: sustinatorii anticoruptiei si oponenti? 
Sa-i pedepsim pe corupti si sa-i eliberam pe cei nevinovati :-) Si Mantuitorul a spus ca daca ar fi fost util si bun ar fi putut sa cheme legiuni de ingeri si sa-L elibereze de pe cruce. Dar n-a vrut asta. Exista o dreptate superioara dincolo de toate fleacurile acestea omenesti. Ca o sa moara pacatosii si or sa se intoarca in pamant si in ziua aceea vor pieri toate gandurile lor, asa zice Prorocul David, toate ambitiile lor. Noi trebuie sa fim deasupra lucrurilor astea si sa nu ne pierdem vremea cu ambitii de acest fel, ca ele vin in contradictie cu felul de a fi al apostolilor. Noi trebuie sa cautam dreptatea vesnica, nu dreptatea legilor omenesti care se schimba de la un an la altul. Dreptatea omeneasca este perfectibila si este pervertibila.   
- Ce ar trebui sa facem ca sa scapam de roiul de ganduri care ne impiedica sa fim prezenti aicea?
Sa incercam sa le indreptam spre directii bune. Daca facem eforturi sa le dam o directie buna o sa ne linistim. Sf. Efrem Sirul zice ca mintea omeneasca e ca o moara care lucreaza tot timpul. Ce arunci in ea, aia macina. Arunci ganduri proaste, ganduri proaste macina, arunci ganduri bune, ganduri bune macina, dar nu se opreste niciodata. Daca vreti sa o opriti adormiti. Dar mai bine incarcati-o cu ganduri bune.
- "Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor." Va rog sa ne explicati asta mai pe intelesul nostru.
Intelesul acestei saracii cu duhul este de doua feluri, dupa cum ne spun Sf. Parinti. Unul este foarte direct: fericiti cei saraci cu duhul, adica nu cei care sunt saraci pur si simplu, de nevoie, din intamplarile vietii. Ca sunt o multime de saraci care nu sunt deloc fericiti. Fericiti sunt saracii cu duhul, adica care iubesc saracia cu duhul lor, cei care in duh nu agonisesc averi, prostii, ambitii, dorinte desarte, toate desertaciunile. Adica sunt saraci cu duhul. Duhul lor este liber, nu invidiaza, nu poftesc averea aproapelui. Pentru ca de multe ori saracii pot fi si invidiosi, pot fi si hoti, pot fi si betivi,... Nu este o fericire in sine a fi sarac. Fericit cel sarac cu duhul: cel care in duhul sau iubeste saracia, cel care in duhul sau nu agonisteste cele desarte, n-are pofte pierzatoare, ambitii samd.

Fericirea cu duhul nu inseamna saracia mintii. Sa stiti ca niciodata mintea in terminologia biblica nu a insemnat duh. Duhul este duh. Noi gandim cu inima. Ne spune Mantuitorul: "de ce ganditi cele rele in inimile voastre?". Deci locul unde se petrece gandirea este inima. Duhul este liber, sufla unde voieste. Cine a lanasat treaba asta ca sa fi sarac cu duhul inseamna sa fi sarac cu mintea a lansat o aberatie totala. Si nu ne putem rupe de context sa spunem asa cum vor, ca sarac cu duhul inseamna prost, necunoscator. Nu! Sarac cu duhul vine cu omul bland, omul milostiv, omul prigonit, omul curat cu inima. Si sarac de buna voie, sarac prin alegere si care a cunoscut in duhul sau foloasele si eliberarea pe care o aduce saracia de buna voie dar si saracia, golirea de orice desertaciune si ambitie pierzatoare.      
- Cum sa nu pierdem dragostea?
Daca ati gasit-o, de acum e bine! Ferice de matale! Cred ca urmeaza cum sa nu ne pierdem rugaciunea, cum sa nu ne pierdem starea de pace si desavarsire sufleteasca.  Cine a gustat dragostea cu anevoie o pierde pentru ca dulceata ei il atrage tot timpul inapoi. D-asta Parintii nu vorbesc de asta. Ei vorbesc despre cum sa dobandim dragostea dar nu cum sa nu o piarda, ca si cum ar fi ceva ce s-ar putea atinge prea usor.
- Cum ne gasim mantuirea? Cum ne gasim linistea?
Cum ne gasim mantuirea dupa ce ne pierdem dragostea si cum ne gasim linistea ? :-)  Pai, daca nu va pierdeti draogstea ati gasit si mantuirea si linista. Stiti, oamenii cauta linistea tot intr-o forma omeneasca. E un confort. "Aa, ce sa fac Parinte? Asa ma tulbura... imi vin ganduri la rugaciune. Citesc asa, patru catisme si imi vin ganduri proaste. Mai citesc si doua Acatiste si nu pot asa, sa ma concentrez fara sa imi vina ganduri". "Mai, ce probleme! Ce probleme are omul asta!" Sa stiti ca cautarea acestui soi de liniste este o fapta nu prea buna, pentru ca se face dintr-o nevoie de confort in cheia cautarii omenesti.

Trebuie sa stiti ca sfintii nu erau ei intotdeauna chiar asa de linistiti cum vreti sa fiti dumneavoastra. Asta vedem si din Psaltire, din zbucimul sufletesc al Prorocului David, dar mai ales din vietile sfintilor. Sa stiti ca starea de desavarsire nu este simtita asa intotdeauna si de cei care o traiesc. In viata Sf. Simeon Stalpnicul noi il avem reprezentat intr-un zbucium si un razboi mare cu diavolii. Asta simtea sfantul in starea lui. Iar cineva trecand, a vazut ca ingerii il hraneau cu faguri de miere. Adica starea lui de desavarsire o simteau ceilalti, iar el nu intotdeauna avea starea de liniste despre care vorbim.

Sfantul Isaac Sirul spunea asa: "teme-te cand vei dobandi linistea" pentru ca starea aceasta de linistire a simturilor este foarte amagitoare. Prima ispita in calea ascetului este, desigur, aceea a unei foarte mari tulburari dar, daca el va continua, a doua ispita, mai mare decat aceasta, este a unei mari linisti. Toate tulburarile si toate zbuciumarile si sfasierile sufletestise se opresc si se intra intr-o pace a simturilor. Atunci este cea mai buna stare de descoperire si de inrobire din partea diavolul, pentru care trebuie alungat orice fel de pacat.

Asa ca un drum firesc si sanatos duhovnicesc este cumva cu valuri, cu bine si cu rau. Si in orice exercitiu si de sport si de muzica omul are parte de oboseala, are parte de efort, are parte de euforie, de odihna, Dumnezeu te mangie si mergem mai departe.

Cel mai simplu ca sa stiti cum merg lucrurile este asa: cand esti tulburat nu te mahni prea tare pentru ca va trece, negresit va trece, si cand esti linistit nu te bucura prea tare ca va trece, negresit!  

[...]

Sala Romană a Domului a fost locul întâlnirii părintelui Savatie cu credincioşii români din Trier (sâmbătă, 2 iunie). La invitaţia părintelui paroh Mircea Moldovan, oaspetele a vorbit despre fericiri, despre timp și despre temeliile pe care le punem în viața noastră. „Atunci cînd temeliile sunt prea personale și pline de cotloane întortocheate, de regulă sunt dărâmate de urmași pentru a face loc noilor construcții, însă temeliile largi, simple, fără ambiții personale prea multe, sunt păstrate de generațiile care vin, pentru că sunt bune și oferă libertatea oricui să-și zidească propriile vise pe ele, fără însă a strica temelia înaintașilor“, după cum declara părintele pe pagina sa de internet, amintind de această întâlnire, adăugând: „E un sentiment copleșitor să vorbești într-o sală împărătească romană, mai ales când în ea sunt adunați frații tăi de neam, ajunși acum într-o țară foarte diferită de ale noastre. Timpul parcă ne-a înghițit pentru a ne face contemporani cu împărații, cu sfinții, cu martirii, dar și cu prigonitorii, cu ciuma, cu biruința, dar și cu zădărnicia, cu puterea lui Dumnezeu și visele umane care în orice epocă se înalță până la cer pentru a se preface mai apoi în ruini, ca alții să vină și să o ia de la început…“. (Sursa: Mitropolia-ro.de: Părintele Savatie Baştovoi a conferenţiat la Nürnberg, München, Frankfurt şi Trier )
LEGATURI:

marți, 12 iunie 2018

PS Ignatie: "Dumnezeu, când îi cheamă pe Apostoli, ei nu cer informații suplimentare, nu cer fișa postului"


Evanghelia de la Matei 4: 18-23 


Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.
***

 Episcopia Hușilor: Preasfințitul Ignatie: „Chemările lui Dumnezeu îți descoperă ție, ca om, ceea ce poți face tu cel mai bine


În Duminica a II-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a participat, la invitația Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la sfințirea bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea.
În cadrul Sfintei Liturghii ce a urmat slujbei de sfințire a sfântului lăcaș, Părintele Episcop Ignatie a aprofundat fragmentul evanghelic duminical (Matei 4:18-23) în care este prezentată chemarea primilor ucenici ai Mântuitorului la apostolat:
Chemările lui Dumnezeu nu sunt ca și chemările noastre. Ele sunt întotdeauna definitive și irezistibile.

Atunci când luăm o decizie, noi suntem extrem de precauți, ca nu cumva decizia luată să aibă consecințe pe care nu ni le dorim. Când te cheamă Dumnezeu, nu este vreme de zăbavă, nu este vreme de răgaz, nu este nevoie de sincope. Dumnezeu, când îi cheamă pe Apostoli, ei nu cer informații suplimentare, nu cer fișa postului.
În continuare, Ierarhul Hușilor a explicat cum Dumnezeu, prin chemarea adresată omului, pune în valoare întreaga sa energie și capacitate:
Chemările lui Dumnezeu îți descoperă ție, ca om, ceea ce poți face tu cel mai bine. De aceea răspunsul nostru este întotdeauna irevocabil.

Evanghelia ne vorbește despre promptitudinea între chemarea lui Dumnezeu și răspunsul tău, între ceea ce cere Dumnezeu și ce simți tu în mod natural. Dumnezeu te cheamă la ceea ce simți tu că poți face cel mai bine.

Pentru slujitorii Bisericii nu există reconversie profesională dacă am răspuns chemării lui Dumnezeu de a-L sluji integral, fără intermitențe, fără alte informații suplimentare care să ne ajute să pășim pe acest drum. Păcatul este cel care introduce între noi și Dumnezeu aceste sincope, aceste intermitențe.

Aceasta înseamnă să fi un om de vocație: să faci numai acel lucru. Când te reconvertești, când iei o altă direcție a pregătirii tale profesionale, este o mare derută în universul tău lăuntric și nu-ți găsești punctul de referință care te împlinește ca om, care te înnobilează.”
Promptitudinea trebuie să caracterizeze pe fiecare creștin, a concluzionat Părintele Episcop Ignatie:
Chemarea lui Dumnezeu este irezistibilă, îți vorbește adâncului ființei tale, și simți că nu i te poți opune în niciun fel, te definește, te plasează pe un rost al vieții acesteia.

Dacă există promptitudine când El ne cheamă în a ne trăi credința, dacă există acestă conștiință a faptului că, prin chemarea pe care a făcut-o Dumnezeu totul este irevocabil, noi înșine devenim mărturisitori ai lui Dumnezeu într-o lume în care găsim un amalgam de ideologii.

Dacă noi nu reușim să avem motorul acesta intern al promptitudinii în a ne trăi credința, și a ne racorda la valorile perene ale credinței, vom capitula. Avem nevoie ca noi înșine să devenim mărturii frumoase, fără spectacol.(…)

Nu poți face față ideologiei lumii de astăzi dacă tu însuți nu ești adâncit în actul credinței tale. Devii un falseur, un mincinos. Începând cu noi toți, cei care suntem slujitori ai Bisericii, dacă nu reușim să ne adâncim adevărurile de credință să devină carnea noastră, ființa noastră, ADN-ul nostru, prin tot ceea ce facem noi.
Din soborul slujitorilor au făcut parte 9 ierarhi și mai mulți clerici din Episcopia Oradiei. Împreună cu Mitropolitul Laurențiu al Ardealului au slujit: Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor; Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei; Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului; Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii; Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei; Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei; Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord; Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Biserica Sfântul Apostol Andrei din Oradea, adusă ca ofrandă lui Dumnezeu, este nu doar o bijuterie a artei religioase, ci și un monument al demnității poporului român pe aceste meleaguri”, 
a spus Episcopul Oradiei duminică la sfințirea lăcașului de cult.

Liturghia de duminica - Slujba de sfințire

a Bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea 



Predica PS Ignatie: min 39.37- 51.14

sâmbătă, 9 iunie 2018

Părintele mărturisitor Mina Dobzeu a primit „sărutarea cea mai de pe urmă“


Episcopia Hușilor: Sfânta Liturghie arhierească în ziua înmormântării Arhimandritului Mina Dobzeu


Slujba înmormântării Părintelui Mina Dobzeu a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor. În timpul slujbei arhiereşti, încet-încet, locaşul de cult a început să se umple de ucenicii părintelui, dar şi de credincioşi veniţi din mai multe judeţe ale ţării, care au dorit să-şi ia rămas bun de la cel care le-a fost duhovnic, sfătuitor şi rugător înaintea lui Dumnezeu.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru Liturghia pe care am săvârșit-o, având fiecare dintre noi în adâncul ființei noastre pe Părintele Mina, cel care toată viața s-a dovedit a fi un vrednic slujitor al lui Dumnezeu, un autentic mărturisitor în vremuri de prigoană, în vremuri ostile pentru Biserica noastră, un mare rugător.
Am săvârșit Liturghia aceasta cu gândul la Părintele Mina, care a fost un far călăuzitor pentru mulți dintre dumneavoastră care l-ați cunoscut, care ați venit să luați de la el cuvânt de zidire și să vă întremați sufletește.
Dăm slavă lui Dumnezeu și-l rugăm să-l odihnească pe Părintele în lumina cea necreată pe care el a iubit-o foarte, foarte mult”
a spus Preasfinţitul Părinte Ignatie la finalul Sfintei Liturghii.


A urmat apoi slujba de înmormântare, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, înconjuraţi de zeci de stareți și preoţi şi sute de monahi şi credincioşi.

***


Episcopia Hușilor: Părintele mărturisitor Mina Dobzeu a primit „sărutarea cea mai de pe urmă“

Începând de astăzi, 9 iunie 2018, de sub streaşina Catedralei Episcopale din Huși veghează mormântul părintelui arhimandrit Mina Dobzeu, statornic mărturisitor al credinței în perioada comunistă și cel care l-a botezat în închisoare pe marele cărturar Nicolae Steinhardt. Slujba înmormântării a fost oficiată de cinci ierarhi ai Bisericii noastre, înconjuraţi de zeci de stareți și preoţi şi sute de monahi şi credincioşi.

Părintele arhimandrit Mina Dobzeu, mărturisitor al credinței în perioada comunistă și cel care l-a botezat pe scriitorul și monahul Nicolae Steinhardt, a fost înmormântat astăzi la Catedrala Episcopală din Huși. Printre cei care au dat Cuviosului Părinte Mina „sărutarea cea mai de pe urmă“ s-au numărat Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Slujba înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, în Catedrala Episcopală. 



„Mărturisitor al credinţei în vreme de prigoană şi dascăl al rugăciunii - Arhim. Mina Dobzeu”

După prima parte a slujbei prohodirii, înainte de înconjurarea bisericii cu sicriul şi de înhumare, au avut loc cuvântările şi prezentarea mesajelor de condoleanţe. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a dat la început citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În închisorile comuniste, Părintele Mina Dobzeu, în pofida interdicţiilor, a căutat să menţină aprinsă flacăra credinţei, fără teama de riscuri. Pe când se afla la închisoarea Jilava, în data de 15 martie 1960, Părintele Mina l-a botezat în credința creştină ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, devenit ulterior monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului Jurnal al fericirii”
În lucrarea sa Pentru o Biserică dinamică, Părintele Mina Dobzeu mărturisea următoarele: 
În celulele prin care ne-am perindat, printre cei încarcerați, erau preoți de diferite confesiuni: romano-catolici, pastori calvini, evangheliști, unitarieni, baptiști, adventiști, Martori ai lui Iehova. Însă de niciunul dintre aceștia nu s-a atașat așa de mult. La dorința lui, fără zăbavă, i-am administrat Botezul. 
De asemenea, el afirma: 
De câte ori mi se dă posibilitatea să evoc botezul părintelui Nicolae Steinhardt, mi se oferă prilejul de a evoca Providența, prin aceea că eu am fost o mâna întinsă din partea Bisericii Ortodoxe, în numele Sfintei Treimi, iar fostul evreu, părintele Nicolae, a fost o mână întinsă către intelectuali și tineret, să le spună: «Iată, eu am cunoscut pe Hristos prin Taina Sfântului Botez, ca Pavel pe Drumul Damascului». (...) 
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul slujitorului Său Arhimandritul Mina în ceata cuvioşilor mărturisitori, iar Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, obştii Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi, precum şi tuturor celor care l-au cunoscut și iubit, le adresăm cuvânt de compasiune și binecuvântare întru nădejdea neclintită a Învierii de obşte, a luminii şi păcii din Împărăţia Preasfintei Treimi. Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, 
s-a arătat în cuvântul transmis de Preafericirea Sa, intitulat „Mărturisitor al credinţei în vreme de prigoană şi dascăl al rugăciunii - Arhim. Mina Dobzeu”.

*


În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a conturat personalitatea mărturisitoare a arhimandritului Mina Dobzeu:
„A fost un neastâmpărat mărturisitor. Când a văzut că orele de Religie erau îndepărtate din școli, nu a stat liniștit în obștea mănăstirii, ci s-a plasat pe sine împotriva curentului și a avut parte de prima sa întemnițare. Când a văzut că inima Bisericii, adică călugării și călugărițele sunt alungați din sfintele mănăstiri prin ordin crud venit de la Moscova și implementat de cei din țară, a cerut ca sfintele mănăstiri să nu se închidă. Știa că o Biserică fără mănăstiri este o Biserică prea săracă pentru a putea trăi în vremuri bune sau de restriște. Alți 5-6 ani, pentru această îndrăzneață mărturisire, i-a petrecut în diferite închisori ale țării. Același neastâmpăr misionar l-a făcut să nu tacă într-o vreme în care cam toată lumea tăcea. La un an înainte de Revoluție, iarăși merge la închisoare pentru că cerea conducerii statului de atunci să oprească valul îndoctrinării ateiste din țară. S-a bucurat apoi de vremea de libertate și s-a folosit de ea pentru a mărturisi în continuare, în timpuri mai bune pe de o parte, dar cu greutatea lor pe de altă parte. Mărturisirea Părintelui Mina, înainte de 1989 și după, nu s-a înscris însă într-un demers exclusiv exterior, într-un fel de activism pastoral în care adesea cădem noi, oamenii și slujitorii Bisericii, ci și-a dat seama că dacă lucrarea pastorală nu are o dimensiune lăuntrică, nu are taina rugăciunii ca fundament, totul rămâne o mărturisire de suprafață care nu are consistență și durabilitate. De aceea, după anii 90, părintele mergea la diferite centre eparhiale din Moldova, din Muntenia, din Oltenia, pentru a vorbi cu arhiereii din acele zone, spunându-le lor și stareților de mănăstiri că nu avem decât o singură scăpare, anume întoarcerea noastră la rugăciunea lui Iisus, care să pătrundă ca un val, ca o cascadă a Cerului, revărsate în adâncimile ființei umane”.

*



„Dacă vrei să fii desăvârșit, fă-te flacără”

A urmat apoi cuvântul Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, care l-a comparat pe Părintele Mina cu o flacără a credinței și mărturisirii:
„Pe tot parcursul slujbei de prohodire, am avut în minte câteva cuvinte minunate desprinse dintr-o carte de înțelepciune a Bisericii noastre - Patericul. Un bătrân cu viață sfântă ne dă îndemnul acesta: Dacă vrei să fii desăvârșit, fă-te flacără. Cuvântul acesta cred că i se potrivește foarte bine Părintelui Mina. A căutat desăvârșirea și întregul traiect al vieții sale a fost o flacără. Flacără, entuziasm, fervoare, pentru Dumnezeu. De ce? Pentru că credința Părintelui Mina a fost una altitudinală, fără sincope, fără intermitențe. În muzică sincopele sunt frumoase, însă în credință ele pot fi fatale. Părintele Mina este aidoma Prorocului Ilie; dacă-l întreabă Dumnezeu acum în Ceruri: Ce-ai făcut, Părinte Mina, pe pământ?, răspunsul lui ar fi Cu râvnă am râvnit pentru Tine, Doamne, am crezut în Tine, Te-am mărturisit fără să mă gândesc la pericolul că pot să-mi pierd și viața. Te-am mărturisit, Doamne, în lumea aceasta care îți este ostilă, în lumea aceasta în care ar fi vrut meșterii ideologiei ateiste să impună secera și ciocanul, dar eu am vrut să arăt lumii Crucea dragostei Tale”. 
La final, sicriul cu trupul celui adormit a fost purtat de părinți în sunet de clopot în jurul Catedralei, după care a fost depus în mormântul săpat în dreptul absidei Sfântului Altar, întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci.



joi, 7 iunie 2018

Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu a trecut la Domnul. IN MEMORIAM (update)

Sursa foto: Supravieţuitorii

Episcopia Hușilor: Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu a trecut la Domnul


Episcopia Hușilor anunță cu durere și nădejdea Învierii, trecerea la cele veșnice a venerabilului părinte arhimandrit Mina Dobzeu, statornicul mărturisitor al credinței în perioada comunistă și cel care l-a botezat pe monahul Nicolae Steinhardt.

El s-a stins din viață astăzi, 07 iunie 2018, la ora 14.55, în chilia sa din cadrul mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Catedrala Episcopală din Huși.

Părintele Mina Dobzeu s-a născut la data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna (Republica Moldova). La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948 este tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955.

În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învățământului religios din școală. În 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii (Facultatea de Teologie din București), scos din monahism și condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desființarea mănăstirilor și reducerea personalului monahal. A fost închis la Galați, Jilava, Gherla și în colonia de muncă din Delta Dunării.

Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat în credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior ca monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului „Jurnal al fericirii”. A ieșit din închisoare în 1964.

Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Huși, al cărei stareț a fost între anii 1978-1988.

În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru „răzvrătire” și „uneltire împotriva siguranței statului”, în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceaușescu, cu privire la morala poporului român și la ateismul adus de comunism.

După reînființarea Episcopiei Hușilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcția de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huși.

UPDATE:



Episcopia Hușilor: Părintele arhimandrit Mina Dobzeu va fi înmormântat sâmbătă la Catedrala Episcopală din Huși


Trupul neînsuflețit al părintelui arhimandrit Mina Dobzeu a fost depus în Catedrala Episcopală din Huși, unde Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat slujba cuvenită.  

Potrivit rânduielii îndătinate, se va citi permanent din Psaltire, iar cei care vor dori să rostească o rugăciune și să aprindă o lumânare în memoria sa, vor putea veni, biserica rămânând deschisă.
Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 09 iunie, la Catedrală, după următorul program:

07.30 – Sfânta Liturghie arhierească

10.00 – Slujba de înmormântare

Venerabilul arhimandrit Mina Dobzeu, misionar fidel și statornic mărturisitor al credinței, s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani, în data 07 iunie 2018, la ora 14.55, în chilia sa din cadrul mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Catedrala Episcopală din Huși, după o viață trăită în duhul smereniei și al ascultării depline.

- IN MEMORIAM -

Învățături de la Părintele Mina Dobzeu


Sfântul Serafim de Sarov despre nebunia faptei bune fără dobândirea Sfântului Duh. "Când un om se află într-o stare de pace a minții, el poate să le ofere celorlalți lumina necesară"


Cuvântul Ortodox: SFANTUL SERAFIM DE SAROV: Dobandeste pacea si mii de oameni din jurul tau se vor mantui! DAR CARE ESTE SI CUM DOBANDIM PACEA ADEVARATA?


În pilda fecioarelor înțelepte și a celor nebune, când cele nebune au rămas fără de untdelemn, cele înțelepte le-au spus: "Mergeți la cei ce vând și cumpărați” (Matei 25: 9). Dar după ce au cumpărat, ușa cămării mireselor era deja închisă, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun că lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se tâlcuiește ca fiind lipsa de fapte bune în vremea vieții lor. O asemenea interpretare nu este foarte corectă. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, când sunt numite fecioare, chiar dacă nebune? Fecioria este virtutea supremă, o stare îngerească, și ar putea ține locul tuturor celorlalte fapte bune. Eu cred că ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfântului Duh al lui Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtuțile, dar, în ignoranța lor duhovnicească, au crezut că viața creștină constă doar în facerea de bine. Făcând fapte bune, ele credeau că fac lucrarea lui Dumnezeu, dar puțin le păsa dacă au obținut harul Duhului Sfânt. Aceste moduri de viață, bazate doar pe facerea de bine, fără a încercă cu atenție dacă aduc harul Duhului Sfânt, sunt menționate în cărțile Sfinților Părinți: “Există o altă cale ce pare bună la început, dar care sfârșește în adâncul iadului.

Orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare ne aduce rugăciunea, pentru că ea este oarecum la îndemâna noastră ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt

Procedează ca în afacerile negustorești: principalul nu este să faci negoț și atâta tot, ci să câștigi mai mult; tot așa și în lucrarea vieții creștinești nu trebuie să-ți pui toată silința numai în aceea ca să te rogi sau să faci oricare altă faptă bună. (…) Dacă vom cugeta bine asupra poruncilor Mântuitorului Hristos și a celor apostolești vom vedea că datoria noastră creștinească nu constă atât în sporirea numărului faptelor bune, ce slujesc numai ca mijloace scopului nostru creștin, ci și din a scoate din ele cel mai mare folos, adică în câștigarea celor mai îmbelșugate daruri ale Sfântului Duh. De pildă, simți că te învrednicești de mai mult dar dumnezeiesc prin rugăciune și priveghere, priveghează și te roagă; aduce mai mult duh dumnezeiesc postul, postește; aduce mai mult milostenia, fă milostenie și tot așa cugetă despre fiecare faptă bună făcută pentru Hristos“.

adresa de Marius Iordăchioaia
Cu orice preț, noi trebuie să încercăm a păstra pacea sufletului și să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alții. Nimic nu este mai prețios decât pacea întru Hristos Domnul. Sfinții Părinți aveau mereu un duh de pace și, fiind binecuvântați cu harul lui Dumnezeu trăiau mult. Dobândește pacea, și mii de oameni din jurul tău se vor mântui. Atunci când un om se află într-o stare de pace a minții, el poate de la sine să le ofere celorlalți lumina necesară luminării rațiunii. Această pace, ca pe o comoară neprețuită, Domnul nostru Iisus Hristos a lăsat-o drept moștenire ucenicilor Săi înainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea: “și pacea lui Dumnezeu, care covârșește orice minte, să vă păzească inimile și cugetele voastre întru Hristos Iisus” (Filip. 4,7). Introdu mintea înlăuntrul inimii și dă-i de lucru acolo cu rugăciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbrește și ea se află într-o stare de pace. Trebuie să ne obișnuim să tratăm jignirile venite de la alții cu calm, ca și cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practică ne poate aduce pacea inimii și o poate face lăcaș al lui Dumnezeu însuși. Dacă nu se poate să nu te tulburi, atunci, cel puțin, e necesar să încerci să îți înfrânezi limba, după cuvântul psalmistului: “tulburatu-m-am și n-am grăit“ (Ps. 76, 4). 

Pentru a ne păstra pacea sufletului, este nevoie să evitam cu orice preț a-i critica pe alții. In mod aparte, pentru a păstra pacea sufleteasca trebuie evitata acedia și să te străduiești a avea un duh vesel și nu trist. Trebuie să încerci să ieși din această stare cât mai iute cu putință.

Atenție la duhul întristării, căci aceasta dă naștere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitație, furie, învinuire, nemulțumirea de propria soartă, gânduri de desfrânare, schimbare permanentă a locului. Uneori duhul cel rău al întristării pune stăpânire pe suflet și îl lipsește de umilință și bunătate față de frați și da naștere la repulsie fată de orice conversație. Atunci sufletul evită oamenii, crezând că aceștia se află la originea tulburării sale și nu înțelege că pricina tulburării sale se află într-însul. Sufletul plin de întristare și parcă scos din minți este incapabil să accepte în pace sfaturile bune ce i se aduc sau să răspundă cu umilință la întrebările ce i se pun. Primul medicament cu ajutorul căruia omul își află în curând mângâiere sufletească este smerenia inimii, așa cum ne învață Sfântul Isaac Sirul. Această boală este tratată cu rugăciune, abținere de la grăire în deșert, lucru de mână, după puterile fiecăruia, citirea Cuvântului lui Dumnezeu și răbdare; căci el se naște din lașitate, trândăvie și grăire în deșert”.