luni, 24 septembrie 2018

Părintele Haralambos Papadopoulos - Îndemnuri pastorale pentru societatea contemporană. "În Biserică trebuie să ajungi la o relație personală cu Dumnezeu". "În Ortodoxie nu te mântuiești pentru că ești perfect", ci pentru că Cineva continuă să te iubească cu toată înfrângerea ta.


"Fie voia Ta!"



Vorbim despre secularizare și o plasăm în afara spațiului bisericesc, în vreme ce ea se află în interiorul Bisericii de multe ori. Am introdus duhul lumesc, însă acesta nu se referă doar la vestimentație și anumite comportamente. Este vorba despre un anumit mod de gândire.

Voi da un exemplu. Secularizarea înseamnă a transfera în Biserică stresul și ritmurile amețitoare ale modului de viață lumesc. Ce vreau să spun prin acest lucru? Să urmărim ce fac oamenii în lume: vor să reușească totul repede, fără prea multă osteneală. Același duh îl transmitem și în Biserică: oamenii vor să se sfințească într-un timp foarte scurt. Au făcut rost de un metanier, au citit o carte, au ascultat o predică... și vor să vadă lumina necreată! În felul acesta introducem în Biserică un mod de gândire lumesc. Pe când, în Biserică este nevoie de stăruință, de răbdare. Înveți să rabzi, să fii un om simplu și liniștit, să te lași în voia lui Dumnezeu!

Să vă spun încă un exemplu. Ce doresc oamenii din lume? Au o neliniște cumplită, care se transformă  într-o tulburare obsesivă de a controla totul. Omul lumesc vrea să aibă controlul total asupra lucrurilor din viața lui, transferând și în Biserică această dorință a sa. După cum spune și Sfântul Ioan Scărarul, "egoismul îmbracă răutățile în chip de virtuți". Adică îmbrăcam patimile noastre în haina virtuții. Așadar, vrem să avem totul sub control. Chiar și pe Însuși Dumnezeu! Ne interesează pe cine va judeca, cine va merge în iad, cine nu se va osândi, când ne va răspunde și în ce mod o va face... Dorim să avem cunoașterea absolută a tainelor lui Dumnezeu. Pe când, în Biserică trebuie să ajungi la o relație personală cu Dumnezeu, să îți lași viața în mâinile Lui, să înveți să te lași în voia Lui. Cuvântul care l-a spus Hristos când se afla pe Cruce: „fie voia Ta!”, să îl căutăm toată viața noastră! Să înveți să trăiești conform cu realitatea, și să nu dorești să controlezi totul, imprimând vieții tale direcția voii tale personale. 

vineri, 21 septembrie 2018

Părintele Dimitrie Bejan (+ 21 septembrie 1995) "un stâlp al vieții noastre spirituale" care "a dus apostolatul până în inima Siberiei"


Cuvântul Ortodox: File de sfintenie romaneasca ne(re)cunoscuta: PARINTELE DIMITRIE BEJAN – IZVOR DE LUMINA PENTRU NOI, CEI CE ZACEM IN INTUNERIC (Video)


Sunt prea multi care traiesc trupeste, carora zguduirile nu le spun nimic. Suflete moarte!

Oare vor leza adormirea maselor cei care ard pentru Hristos? Jertfa lor inseamna cununa omului. Si izvoare, de unde cei ce zac in intuneric si in umbra mortii se pot adapa.

E usor sa inoti cum te duce apa. Sunt insa unii – temerari – care inoata impotriva curentului. Acestia deschid drumuri catre cer. Nu multimea!

(Pr. Dimitrie Bejan, Vifornița cea mare)

Viaţa sfântului proroc Iona - praznuit pe 21 septembrie


 Troparul Sfântului Proroc Iona


Ninivitenilor harfă ai fost, vestindu-le pedeapsa judecății și s-au căit din toată inima lor, căci tu ieșind din pântecele chitului închipuit-ai Învierea Domnului. Drept aceea mijlocește pentru noi toți Proorocule Iona ca un prieten al Lui.


Sfântul proroc Iona era fiul lui Amatie. Mama acestui proroc Iona, fiind văduvă, petrecea în Sarepta Sidonului. Această văduvă a hrănit pe Ilie prorocul în vreme de foamete; mai ales ea a fost hrănită de dânsul, că vadra de făină n-a scăzut şi urciorul cu untdelemn nu s-a împuţinat în casa ei prin venirea prorocului. Atunci Iona, fiind prunc mic, s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi a zis văduva către Ilie: "Ce ai avut cu mine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul?" Iar Ilie a zis: "Dă-mi fiul tău". Şi l-a luat din braţele ei şi l-a suit în foişor unde şedea el şi l-a pus pe patul său. Apoi, a strigat Ilie către Dumnezeu şi a zis: "Doamne, Dumnezeul meu, oare şi văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?" Şi suflând de trei ori peste copil a strigat către Domnul şi a zis: "Doamne, Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!" (III, Regi 17, 18-21).Şi s-a făcut aşa că a înviat pruncul, cel ce avea să fie în pântecele chitului înainte închipuitor al Învierii lui Hristos.

Venind în vârstă, vieţuia cu fapte bune, umblând în toate poruncile Domnului, fără de prihană; şi bine a plăcut lui Dumnezeu atâta, încât s-a învrednicit prorocescului dar şi a prorocit despre patimile Domnului şi despre pustiirea Ierusalimului şi sfârşitul lui: 
"Când vor vedea pietrele strigând cu subţire glas şi de jale şi din lemn glas către Dumnezeu, atunci se va apropia mântuirea şi vor merge toate neamurile în Ierusalim la închinăciunea Domnului şi va fi Ierusalimului a se urî întru pustiire de fiare şi atunci va veni sfârşitul a toată suflarea".

miercuri, 19 septembrie 2018

UPDATE. Cuvintele de îndemn ale ierarhilor noștri, care ne cheamă la referendum. IPS Teofan: "Înainte de manifestarea noastră prin participarea la vot este necesară multă rugăciune, este necesar mult post pentru ca Dumnezeu să ne vină în ajutor"


Mesajul Părintelui Mitropolit Teofan cu privire la Referendumul din 6-7 octombrie 2018 




Peste puțin timp vom fi chemați la referendum pentru modificarea unui articol din Constituție. Suntem chemați la vot pentru a schimba cuvintele «căsătoria între soți» cu formularea «căsătoria între un bărbat și o femeie». Importanța acestei modificări este mult mai mare decât ceea ce pare la prima vedere. Este vorba despre lumea de mâine, despre societatea în care dorim să trăim. Dorim o lume creștină sau o lume păgână? Dorim să fim membrii unei societăți fundamentată pe valorile Scripturii, ale cuvintelor lui Dumnezeu, Care nu se înșală niciodată, sau dorim să facem parte dintr-o societate așezată pe idei, concepții, ideologii care nu au nimic de-a face cu normalitatea? - Așa cum ne-au lăsat-o tatăl, mama și tradițiile noastre bune. De aceea, suntem chemați la vot.

Înainte de manifestarea noastră prin participarea la vot este necesară multă rugăciune, este necesar mult post pentru ca Dumnezeu să ne vină în ajutor. Suntem chemați așadar la vot noi și cei care au aceeași viziune, aceeași concepție ca și noi.

A merge la Referendum, pe 7 octombrie, "e o datorie nu atât civică, cât una față de Dumnezeu". Este "un AMIN la Facere"

"Bomba atomică a depersonalizării și dezumanizării, se fabrică bolșevizând sexualitatea, înfigând steagul Revoluției la răscrucea dintre suflet și trup." (Marius Iordachioaia)

Blogul Corinei Negreanu: Da, pentru normalitate 


Deși scăderea încrederii mele în puterea votului popular a ajuns la cel mai jos nivel după toate câte s-au întâmplat în România celor 30 de ani de originală democrație și reforme de năuceală, voi merge la Referendumul de pe 7 octombrie a.c. Cu tot scepticismul efectului dreptului și obligației mele civice, voi vota pentru păstrarea normalității familiei românești.

De data aceasta nu se va alege un om. Ci un principiu.

La Referendumul pentru Familia/Căsătoria= bărbat +femeie (+) copii trebuie mers deoarece se apără un principiu de viață, un mod de viață pe care L-a descoperit întregului neam omenesc Dumnezeu și pe care ni-L descoperă Mântuitorul Iisus Hristos și Evanghelia Sa.

marți, 18 septembrie 2018

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a luat decizia de a înceta pomenirea liturgică a Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului




Mitropolitul Ilarion: decizia de a suspenda pomenirea liturgică a Patriarhului Constantinopolului nu înseamnă întreruperea totală a comuniunii euharistice


Pe 14 septembrie 2018, un briefing a urmat ședinței speciale a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, ai cărei membri au discutat situația urgentă provocată de intruziunea Patriarhiei Constantinopolului pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, președintele Departamentului de Relații Ecleziale Externe al Patriarhiei Moscovei, a răspuns întrebărilor din partea mass-mediei. În discursul său, Arhiepiscopul Ilarion a spus că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a luat decizia de a înceta pomenirea liturgică a Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului în Biserica Ortodoxă Rusă. Împreună-slujirile cu ierarhii Patriarhiei Constantinopolului sunt suspendate, precum și participarea la toate structurile în care prezidează sau co-prezidează reprezentanți ai Constantinopolului. "Acestea includ adunările episcopale din țările în care se afla "diaspora", a spus președintele DREE.

vineri, 14 septembrie 2018

Arhim. Varnava Iankos: "Biserica există ca să ne dea această condu­ită a Crucii şi această gustare a vieţii, gusta­re a Învierii"



Arhim. Varnava Iankos:

Deznădejdea şi împietrirea inimii


De mâine începe Săptămâna Mare (Ioan 12,1-18). Poporul îl slăveşte pe Hristos deoarece crede că este atotputernic, deoarece crede că poate să-i îndeplinească cererile. Popo­rul Îl slăveşte pe Hristos, deoarece crede că poa­te să-l facă atotputernic, deoarece crede că poate să-l facă să stăpânească, astfel încât să se desfăteze de cinstirile şi de slava acestei lumi.

Cu toţii, într-adevăr, ne minunăm de un ast­fel de Dumnezeu. Un Dumnezeu care poate să ne facă puternici astfel încât să putem să contro­lăm viaţa noastră precum şi pe a celorlalţi. Pe un astfel de Dumnezeu Îl adorăm. Un Dumnezeu care poate să întărească voia noastră şi dreptu­rile noastre. Intrarea noastră şi şederea noastră de multe ori în Biserică constă în faptul că există această aşteptare. Că, de vreme ce pot să am un Dumnezeu puternic, pot să devin şi eu puter­nic. Poporul iudeu, în ignoranţa lui, un astfel de Dumnezeu aştepta, iar astăzi cei mai mulţi din­tre oameni pe un astfel de Dumnezeu îl slăvesc. Din acest motiv nu este înţeleasă Crucea din Marea Joi, Sfântul Epitaf din Vinerea Mare.

De aceea devine Crucea scandal, de aceea este părăsit Hristos.

Existenţa lui Hristos în lume nu este un eveniment istoric care s-a întâmplat cândva, ci este un eveniment duhovnicesc veşnic. Însă, atâta vreme cât omul rămâne la puterea lui omenească, nu-L poate slăvi pe Dumnezeul cel adevărat. Numai dacă omul îşi tăgăduieşte puterea lui şi primeşte dragostea şi împăcarea, poate să recunoască în per­soana lui Hristos cel Răstignit atotputernicia Lui.

Acesta nu este un artificiu intelectual, ci o chestiune de viaţă, o conduită de viaţă. Proble­ma nu este aceea dacă facem fapte bune sau urâ­te, ci ce fel de conduită şi ce fel de ethos al vieţii s-a format înlăuntrul nostru. Conduita Crucii sau conduita atotputerniciei noastre? Conduita relaţiei şi a unităţii, sau conduita legii şi a stăpâ­nirii peste ceilalţi?

joi, 13 septembrie 2018

Nicodime, ce faci cu dragostea Mea? Pr. Cezar Axinte: "Daca nu te vei lepăda de mintea ta, de tot ce ați alcătuit voi, după mintea voastră, nu veți intra în Împărăție"


Şi era un om dintre farisei, care se numea Nicodim şi care era fruntaş al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus. Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul. A răspuns Nicodim şi i-a zis: Cum pot să fie acestea? Iisus a răspuns şi i-a zis: Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti acestea? Adevărat, adevărat zic ţie, că noi ceea ce ştim vorbim şi ce am văzut mărturisim, dar mărturia noastră nu o primiţi. Dacă v-am spus cele pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede cele cereşti? Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite.(Ioan, 3, 1-21)

“Vestea cea bună” – Renașterea duhovnicească

Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor


 Transcriere parțială:


Nicodim Zice Mantuitorului: "Stim ca faci minuni, ca esti de la Dumnezeu" - "stim", adica se vorbea acolo. "Stim, dar ce-I cu Tine? Care-i treaba, ca sa ma pot misca?" - stiti?, ca inima il cheamă. Si Mantuitorul nu se lasa măgulit: "da, stai sa-ti spun ce minuni fac...", ii spune limpede: "da, dar nu te mantuiesti, tu care crezi ca esti invatator de lege, ca esti rabin, nu te mantuiesti. Esti in afara potecii, ești pe o cale cu drum inchis". Ii spue direct: "De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu". Si, ce ii răspunde Nicodim? "Pai, cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?". Va dati seama? Nicodim este doctor in teologie, este profesor universitar de teologie si, mai mult decat atat, el judeca pricini teologice in Sanhedrin[Sinedriu], adica de mare finete - poate a judecat rabini... - si vine la cine? La fiul teslarului, Iisus din Nazaret! Si El ii spune direct: "nu te mantuiesti. Nu am timp sa discut cu tine, ca tu esti profesor, ai doctorat, ai nu stiu ce, dar problema e alta: nu te mantuiesti cu toate astea".  

Si, acum haideti sa venim in mileniul III. Nicodim a fost soim al patriei, a fost pionier, a fost utecist, a fost aspirant, candidat la carnetul de partid si, ce ajunge el? Profesor de marxism, activist de cel mai inalt nivel si conducator de mare unitate, sau mare secretar de partid pe judet, pe Bucuresti. Deci, iata-l pe Nicodim! Si, ce spune el, de fapt? "Cum voi putea eu, care de trei mii de ani sunt in traditia asta, sa renunt la faptul ca Moise a deschis marea. Cum voi putea sa renunț la dumnezeul acesta? Deci Moise a despicat marea si a facut atatea minuni, si noi suntem poporul ales de Dumnezeu. Sper ca nu ai nici un fel de obiectie!". Si Hristos spune: "nu, n-am venit sa stric Legea, ci sa o desavarsesc". "Pai cum? In ce fel? Cum sa intre cineva in pantecele mamii sale?". Si, atuncea, Mantuitorul ce-i spune? "Daca nu te vei lepada de mintea ta, de tot ce ati alcatuit voi dupa mintea voastra, nu veti intra in Împaratie. Nu ai cum!". Si se intampla astazi.

miercuri, 12 septembrie 2018

Biserica Ortodoxă a Ciprului a declarat că „genul este determinat de fiziologia trupului uman” și nu reprezintă o alegere potrivit propriei voințe.


 În contextul consultării publice despre proiectul de lege privind recunoașterea identității de gen, Biserica Ortodoxă a Ciprului a declarat marți că genul este determinat de fiziologia trupului uman” și nu reprezintă o alegere potrivit propriei voințe.

Ministerul cipriot de Justiție a lansat la începutul lunii august o consultare publică pentru o nouă lege care ar recunoaște identitatea de gen.

Acesta este primul stadiu al procesului îndelungat de legiferare a posibilității oricărei persoane cu vârsta de peste 18 ani să își schimbe genul de maxim două ori.

Consultarea publică se va încheia luni, 17 septembrie.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului a analizat acest proiect de lege la ședința de lucru de marți, 11 septembrie, care a avut loc sub președinția Preafericitului Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului.

Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Ciprului, 
Sfântul Sinod consideră că genul fiecărui om este un dar primit de la Dumnezeu, care slujește misterului vieții. Genul este determinat de fiziologia trupului uman și nu reprezintă un element de alegere, de auto-determinare sau de schimbare potrivit propriei voințe.
Sfânta Scriptură declară că cele două genuri, bărbat și femeie, au fost făcute de Dumnezeu. Și, prin urmare, respinge teoriile privind genul social, fluiditatea sexuală sau existența unui al treilea sau a mai multor genuri,” 
se arată în comunicat.

Proiectul de lege „privind recunoașterea legală a identității de gen” care prevede posibilitatea schimbării genului înregistrat până la maxim de două ori, la simpla cerere, recunoaște ca drept al omului inversarea a însăși firii sale.
Considerăm că acest proiect de lege provoacă simțul societății și atacă instituția sfântă a familiei”.
Făcând referire la faptul că alte state au aprobat proiecte de lege similare, Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului a subliniat că 
ceea ce poate fi trecut cu vederea de alte popoare, care au propriile lor tradiții religioase și filosofice, nu poate avea aceeași soartă la un popor ortodox cu o tradiție creștină îndelungată”.
Ierarhii Sfântului Sinod au făcut un apel la membrii parlamentului cipriot „să nu dezrădăcineze ce a mai rămas sănătos în acest loc”.
Degenerarea psihosomatică a societății nu este cel mai bun lucru pentru un popor care se luptă pentru supraviețuirea sa națională
se arată în comunicatul Sinodului.

marți, 11 septembrie 2018

Senatul României a VOTAT PENTRU desfășurarea Referendumului pentru căsătorie! Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei susține Referendumul


ACTUALIZARE 18:39 Președintele Senatului, CP Tăriceanu, a anunțat rezultatul votului. Referendumul a fost votat de către 107 de senatori, 13 au fost împotrivă, în timp ce 7 s-au abținut. Din 136 de senatori, 9 au fost absenți, între care și fostul președinte Traian Băsescu.

Printre cei care au votat împotriva Referendumului s-au numărat Florin Cîțu (PNL), Florina Presadă și Vlad Alexandrescu (USR) sau Florin Manole (PSD).

Legea va fi trimisă Curții Constituționale care va trebui să dea un aviz în termen de cinci zile. Dacă CCR dă undă verde revizuirii, va fi organizat un referendum pentru aprobarea revizuirii pe 7 octombrie.

luni, 10 septembrie 2018

Crezi?


viața lumii e o explozie,
o continuă descompunere în fenomene
sonore, termice, luminoase...

iar Viața celui care crede
este o continuă implozie,
o pătrundere cu năvală
a Sfântului Aer,
în mormântul văruit care a fost înainte... 

dincolo de hotar


când toată lumea se întreabă
dacă există viață după moarte,

cel ce a trecut de hotarul
binelui și răului
se întreabă
dacă există viață înainte de moarte...

până la urmă tot
a fi sau a nu fi - este întrebarea.

duminică, 9 septembrie 2018

Arhim. Varnava Iankos: "Esenţa nu este construirea eului nostru pe un plan moral superior în mod separat de relaţia noastră cu Hristos, ci restaurarea relaţiei noastre cu Hristos"



Arhim. Varnava Iankos: 

Biserica păcătoşilor


Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă. (Matei 9, 12-13)
Aceia care cred că sunt bine nu au nevoie de doctor. De doctor au nevoie cei bolnavi, aşa cum şi cei păcătoşi au nevoie de tămăduitor, adică de Hristos. Aceasta ne spune însuşi Domnul nostru în pericopa evanghelică de la Matei 9,9-13. El nu a venit să cheme pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi. Nu a venit să-i îndreptăţească şi să-i recompenseze pe cei drepţi, ci a venit să-i cheme pe păcătoşi la pocăinţă.

Aceasta este purtarea (ethosul1) lui Hristos, acesta este ethosul Bisericii noastre, aceasta este rânduiala morală în Biserica noastră şi nicidecum alta. În Biserică nu vin cei curaţi și cei drepţi, nu este doar spaţiul drepţilor, ci este şi spaţiul celor decăzuţi, al celor ce-şi recunosc boala şi cer tămăduire!

Coexistenţa ambelor categorii creează totuşi o contradicţie. Pe de-o parte se spune că Biserica, Hristos, este pentru cei păcătoşi, dar în acelaşi timp vedem că se face o delimitare prin legi şi porunci, care-i evidenţiază pe cei drepţi. Pe aceştia îi laudă Biserica zilnic în cultul ei.

Aceasta pare descurajant şi, la o primă vedere, după cum am spus, contradictoriu. Pe de-o parte cuvântul pare să se vădească a fi slobod, cu lărgime, iar pe de alta să pună hotare care ne limitează! Aceasta este o realitate, aparentă însă. În esenţă lucrurile sunt cu totul diferite decât par. 

Ne simţim contradictoriu pentru că nu privim în esenţă. Esenţa nu este construirea eului nostru pe un plan moral superior în mod separat de relaţia noastră cu Hristos, ci restaurarea relaţiei noastre cu Hristos. Parcursul nostru pentru mântuire şi tămăduire este să ne aflăm locul în Trupul lui Hristos. Să ne găsim relaţia noastră cu Hristos, adică să ne hrănim din harul Lui, să ne hrănim din dragostea Lui.

miercuri, 5 septembrie 2018

Arhiepiscopul Antonie Mărturisitorul : "viața duhovnicească în om începe numai după dobândirea Duhului Sfânt"


Prin acțiunea rugăciunii revin la viață și virtuțile, care cresc prinzând putere și desăvârșindu-se, după cum este spus: "Merge-vor din putere în putere" (Psalmi 83, 8), căci odată cu una încep să crească și celelalte. Creșterea în mare măsură a unei virtuți atrage după sine și creșterea, în aceeași măsură, și a celorlalte, deoarece virtuțile au aceeași natură și alcătuiesc sufletul. Virtuțile nu pot exista în lipsa uneia dintre ele, după cum nu poate exista nicio virtute fără celelalte, pentru că ele se găsesc în inimă și se numesc adevărate, iar Adevărul este unic și nedespărțit. 
Prima din adevăratele virtuți, după coborârea mintii în inimă, este virtutea smereniei. Adevărata smerenie nu este altceva decât adevărata cunoaștere de sine, care te aduce la smerita cugetare. In asemenea caz omul își recunoaște în totalitate "eul" său mândru și neînsemnat, creat din nimic, din pronia lui Dumnezeu. Si acum cunoscându-se pe sine și reîntorcându-se către nimicnicia sa, înțelege că propria lui natură este praf, iar duhul vieții, pe care i L-a suflat Domnul, adică sufletul lui, este suflare Dumnezeiască. Tot ce este mai prețios în el este de la Domnul, el fiind pulberea pământului.

Când deja Însuși Domnul îl conduce în toate pe om, îi oferă acestuia posibilitatea să se vadă pe sine ca pe cel mai de nimic din toate câte există. Atunci, nedespărțit de cunoașterea de sine se dă omului cunoașterea de Dumnezeu, care se numește la Sfinții Părinți: "vederea" adevărului. Vedera adevărului, adică vedera înțeleaptă a lui Dumnezeu este, în esență, vederea Domnului cu adevărații ochi duhovnicești. Domnul se dă pe Sine spre a fi cunoscut și a fi gustat - aici se afla căutarea esențială a vieții omenești. Acesta este un mare dar și o răsplată care nu se poate compara cu nimic. Acesta este un lucru ce se poate contempla și din care se poate împărtăși cel care are o atenție cu adevărat duhovnicească. Iată de ce toate acestea nu ne pot fi date în perioada lucrătoare, când omul petrece în starea omului cel vechi - căci unde sunt darurile, acolo este Însuși Dătătorul de daruri - Dumnezeu. Căruia Domnul i-a dat adevărata virtute, aceluia I se dă pe Sine Însuși, deoarece adevărata virtute este virtutea cea dumnezeiască. De aceea omul, predându-se în totalitate voii lui Dumnezeu și primind de la El tot ceea ce a căutat, adică vederea adevărului, începe să trăiască după Dumnezeu ducând o viață cu adevărat duhovnicească, care se numește "Viața după Dumnezeu". Si aceasta este veșnică. Până acum omul a trăit după înțelepciunea trupească. El putea fi numit și cunoscut în societate ca om duhovnicesc dar aceasta era o greșeală. 

După însăși natura sa, omul sufletesc se deosebește de cel duhovnicesc, precum ne învață Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 2, 14-15). Strict spus, viața duhovnicească în om începe numai după dobândirea Duhului Sfânt, Care dă duhului omenesc viață veșnică.



marți, 4 septembrie 2018

Protos. Hrisostom de la Putna: "La o nuntă, ce este mai puțin decât tot, nu este de ajuns"

"Mila pe care a arătat-o Dumnezeu astăzi este una care depășește în mod negrăit mila pe care noi o arătam ca oameni. La noi mila este un aspect al tristeții, ne pare rău că acela de lângă mine nu are tot ce-i trebuie, ne pare rău că acela este într-o stare mai proastă decât mine - ceea ce mă duce inevitabil la gândul că eu sunt mai bun decât el sau am o situație mai bună, așa că oricum ar fi, eu mă așez deasupra lui.
Pe când mila pe care o arată Dumnezeu este o milă care îl pune pe celalalt deasupra, este o milă care este împreună-lucrătoare, este ceea ce spunem noi prin cuvântul compătimire, împreună-pătimire. Nu se simte omul care primește mila lui Dumnezeu nicidecum mai mic, sau amărât, sau alungat, sau marginalizat în vreun fel. Nu! Se simte chiar ales de Dumnezeu, se simte chiar preferatul lui Dumnezeu. Așa își varsă Dumnezeu mila sa, ca cei peste care și-a revărsat mila sa să se simtă aleșii Lui."

Protos. Hrisostom - Parabola Împărăției unirii dintre Dumnezeu și om

Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii (pilda nunții fiului de împărat)



Iubiți credincioși,

Parabola de astăzi vine în continuarea parabolei pe care am auzit-o în duminica trecută, aceea despre lucrătorii cei răi, la vie. La sfârșitul acelei parabole ne aducem aminte că Hristos le-a spus așa: ați auzit că s-a zis că "piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului" și "Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi" (Matei 21; 42, 44). Si, spune mai departe Sf. Ev. Matei că evreii, fariseii și cărturarii, au înțeles că despre ei vorbește și căutau să-L prindă. Si, atunci, răspunzând Iisus a spus: "Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său" (Matei 22, 2) - și ați auzit parabola care s-a citit astăzi, la Evanghelie. Răspunzând Iisus, adică cunoscând inimile lor și înțelegând că aceștia nu voiau să primească mustrarea pe care le-o adusese - mustrare care era doar avertisment-, Hristos le spusese: dacă veți face așa, ca acei lucrători la vie, via se va lua de la voi și se va da acelora care vor aduce roadă. Si ei nu au vrut să înțeleagă și atunci Hristos le-a spus parabola aceasta, vorbind despre împăratul, care este Dumnezeu Tatăl, care a făcut nuntă Fiului Său, adică lui Hristos. Nunta aceasta este pentru Dumnezeu o asemănare dintre cele mai apropiate cu Împărăția Cerurilor.

sâmbătă, 1 septembrie 2018

Cuviosul Amfilohie Makris de Patmos a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică. Viaţa Sfântului. UPDATE: Arhim. Emilianos Simonopetritul: "Amfilohie din Patmos: Sfânt! Nu numai că moaștele sale răspândesc o bună mireasmă, ci fac și minuni"


Basilica: Părintele Amfilohie Makris, ucenic al Sfântului Nectarie, a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică


Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a decis miercuri canonizarea Cuviosului Amfilohie Makris de Patmos (1889-1970), ucenic și prieten al Sfântului Nectarie Taumaturgul.

Sfântul Sinod s-a întrunit miercuri, 29 august 2018, în ședință de lucru la Fanar sub președinția Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, anunță Fos Fanariou.

Noul sfânt al Bisericii Ortodoxe, Amfilohie Makris, s-a născut în data de 13 decembrie 1889 într-o familie de creștini simpli, primind la botez numele de Atanasie.

În martie 1906, a mers la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Patmos, Grecia, iar în luna august a fost tuns rasofor sub numele de Amfilohie.

În martie 1913, a primit schima mare în Muntele Athos.

A fost stareț al Mănăstirii Stavropighiale a Sfântului Ioan Teologul din Patmos și exarh al Patriarhiei Ecumenice.

A trecut la Domnul în data de 16 decembrie 1970.

Bătrânul Amfilohie mărturisea fiilor săi duhovniceşti: „Atâta vreme rămân pe stânca înaltă a rugăciunii, orice valuri ar bate la temelia ei, nu-mi pot face nimic. Dacă însă mă las în jos, ele mă udă. Rugăciunea inimii reintegrează, uneşte, sfinţeşte. Câtă vreme focul Rugăciunii lui Iisus arde în suflet, toate crengile uscate ard şi dispar. La începutul rugăciunii tu simţi bucurie, apoi dulceaţă, şi la sfârşit vin lacrimile, căci simţi prezenţa lui Iisus”.

Arhim. Emilianos Simonopetritul despre sfinții dintre noi



Să învățam și de la Sfinții de acum, adică de la cei care sunt încă în viață. Dumnezeu a binecuvântat țara noastră cu mari sfinți. Nu este nevoie sa mergem în vreun colț al pământului ca să dăm de un om sfânt. A făcut Domnul astfel încât și în zilele noastre să avem atâția sfinți, vii și recent adormiți.

Iată, Sfântul Siluan, în ce perioada a trăit? Câți ani sunt de atunci? Si a devenit sfânt!

Să-m menționam pe Sfântul Nectarie! Câți ani sunt? Atâția oameni și-l amintesc!

Amfilohie din Patmos: Sfânt! Nu numai că moaștele sale răspândesc o bună mireasmă, ci fac și minuni. Dar am trăit alături de el și știm că este sfânt. Era deja sfânt! Nu a devenit acum sfânt. Dacă nu ar fi fost sfânt din timpul vieții, nu ar fi fost nici acum. Astfel, înseamnă că și cei care mâine vor ajunge sfinți, sunt acum sfinți, printre noi.

Dionisie Romanul, o podoabă a Bisericii noastre strămoşeşti, cel ce al socotit curgerea timpului după Nașterea lui Hristos

"Eu nu am voit sa pun la baza calculelor mele amintirea acelui om fara de lege si persecutor (Diocletian), ci mai degraba am ales sa socotesc anii de la Intruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca astfel sa fie tuturor mai cunoscut inceputul nadejdii noastre si pentru ca sa apara mai clara cauza rascumpararii neamului omenesc, adica Patimile Mantuitorului nostru" (Al. L., Tautu, op.cit., p. 22; Nestor Vornicescu, Primele scrieri in literatura noastra (sec. IV-XVI), Craiova, 1984, p. 72-73).

Creștin Ortodox:  Sfântul Dionisie Exiguul; Începutul anului bisericesc


Pe 1 septembrie, Biserica Ortodoxa face pomenirea Sfantului Cuvios Dionisie Exiguul. Canonizarea sa a fost hotarata de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in sedinta din 8-9 iulie 2008.

Datorita Sfantului Dionisie Exiguul afirmam astazi ca suntem in anul 2010 "dupa Hristos“, deoarece el a propus numararea anilor incepand cu Intruparea Domnului. Astfel, el abandoneaza era lui Diocletian, si accepta anul 753 a.u.c. ca an al Intruparii Domnului si punctul de la care incepe era crestina. Chiar daca in calculul propus de el intalnim si o eroare, ideea in sine a fost cu adevarat revolutionara. Calendarul stabilit de el a fost adoptat in Italia in anul 527, mai tarziu in Franta si in Anglia (Sinodul de la Whitby, 664), extinzandu-se cu vremea in intreaga lume crestina.

Calificativul de "cel Mic" sau "Exiguus" si l-a luat el insusi ca gest de smerenie. S-a nascut in jurul anului 470 in Scitia Mica [Dobrogea de astazi] si a intrat de tanar in viata monahala. Dupa finalizarea studiilor in una din scolile manastiresti din Dobrogea, ajunge ca pelerin in Orient. Din cauza monofizismului este nevoit sa mearga la Constantinopol si de aici la Roma. Va lucra sub ascultarea a zece papi, incepand cu Atanasie al II-lea (496-498) si incheind in timpul pontificatului lui Vigiliu (537-555).

joi, 30 august 2018

marți, 21 august 2018

Cântecul edecarilor. Cântec despre rugăciunea inimii


Dragostea în care cred: cântecul edecarilor


Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine...(MATEI 11,29)

Liturghia curge și în lăuntrul tău
când începi să auzi în inimă
cântecul edecarilor

cu care Hristos trage
biserica
de pe pământ în Cer....

Sfânta Împărtășanie
e
hrana lor

împărțită cu noi
ca să trezească și-n sufletele noastre
foamea
de
jug...


Cântec despre rugăciunea inimii



Am ieșit de sub Faraon, 
din robia Egiptului,
Sub călăuzirea lui Moise, 
am ajuns la Sinai.

Oh! Cât aș vrea [ca] să urc 
pe Muntele Sinai!
Pe vârful cel sfânt s-ajung 
și să rostesc Rugăciunea [inimii]!

Urcușul este greu! Dumnezeul meu,
dă-mi răbdare, îndurare și putere,
să dobândesc și eu Sfânta Rugăciune.

Întâi, supunerea și ascultare,
Scriptura, chilia și Sfânta Tăcere,
toate întăresc Rugăciunea [inimii].

Ca s-ajungi să spui rugăciunea
e nevoie să alungi
toată grija cea lumească
din mintea și inima ta.

La început, rostește
rugăciunea cu gura,
și după o vreme
va coborî singură în inimă.

Să lăsați atenția asupra cuvintelor rugăciunii,
căci dacă îți imaginezi ceva,
apare pericolul înșelării.

Rugăciunea tare îl mânie pe vrăjmaș,
astfel că nu te teme  și nu fi surprins
dacă te va ataca.

Și când pomul Rugăciunii,
Va rodi fructele cele dulci,
Nici nu-ți poți închipui
ce miere dumnezeiască este aceasta!

Nu-mi cere să-ți spun
cum lucrează rugăciunea,
Nu pot spune în cuvinte,
este o taină dumnezeiască.

Când vezi că rugăciunea
lucrează în lăuntrul tău,
păzește-o cu multă smerenie!

Preacuvioase Părintele meu,
Moise al inimii mele,
Veniți și blagosloviți
să dobândesc rugăciunea!

Maica Domnului,
Stareța noastră cea tainică,
Blagoslovește pe monahi,
și dăruiește-le rugăciunea neîncetată!

Să urc Sinaiul,  ce mult mi-aș dori!
pe vârful cel sfânt s-ajung,
și să dobândesc
Rugăciunea inimii!


joi, 16 august 2018

"Părintele Arsenie, omul lui Dumnezeu!" - Interviu cu Părintele Ieremia de la Putna despre duhovnicul a carui inimă s-a făcut locaș al lui Dumnezeu


Basilica: Duhovnicul Arsenie Papacioc prin ochii Părintelui Ieremia de la Putna | INTERVIU


Basilica.ro: Este ziua de naștere a părintelui Arsenie Papacioc. Ar fi împlinit 104 ani. Prin ce era deosebit ca părinte duhovnicesc?

Protos. Ieremia: Părintele Arsenie era un suflet tânăr, un suflet viu.

La o aniversare de-a lui, de Adormirea Maicii Domnului, când era felicitat la sfârșitul slujbei, spunea „Eu acum am 88 ani, dar cu sufletul tot tânăr sunt”. Și avea el vorba asta „Să fim puțin bătrâni la tinerețe ca să fim tineri la bătrânețe!”.

Exemplifica pe deplin aceste cuvinte. Era un suflet tânăr, un suflet viu, atrăgea, avea un magnet interior. Nu prea poate fi pusă în cuvinte, ca să înțelegi atracția aceasta. Era trăită, era simțită.

Basilica.ro: L-ați cunoscut pe Părintele Arsenie când erați în clasa a 9-a. Sfinția Sa era foarte iubit de tineri. De ce îi fascina? Ce sfaturi le oferea?

Protos. Ieremia: Venea foarte multă lume la el, mulți tineri. Își plângeau problemele acolo și, firește, erau mângâiați. Părintele era un mare mângâietor, asta făcea el: mângâia suflete și dădea nădejde, dar toate prin harul lui Dumnezeu.

Părintele Arsenie Papacioc l-a cunoscut pe Mântuitorul în timpul vieții. L-a văzut în duh pe când era în închisoare și s-au imprimat trăsăturile Mântuitorului, de asta emana harul acesta.

Atrăgea fără cuvinte. Prezența lui era o căldură, te simțeai foarte bine chiar dacă îl vedeai pentru scurt timp, că așa erau condițiile. Erau întotdeauna mulți oameni la el și mai era și bolnav din când în când..

Inima lui a știut să se facă locaș al lui Dumnezeu, să-l aibă pe Mântuitorul ca oaspete și să cineze cu El.

Basilica.ro: Arhim. Arsenie Papacioc a fost unul dintre cei mai iubiți duhovnici. Din alte relatări ale sfinției voastre am aflat că părintele era foarte deschis și înțelegător ca duhovnic. Era uneori și aspru, autoritar?

Protos. Ieremia: Părintele nu se arăta a fi sfânt. Zicea sincer, nu făcea caz de nimic. Vorbea firesc cu tine despre problema ta. În dialog se așeza întotdeauna la nivelul celui cu care discuta. Nu a avut niciodată vreo pretenție.

Când ne oferea sfaturi, de multe ori spunea: „Îți vorbesc frăției tale ca să aud și eu”. Zicea sincer, nu făcea caz de nimic.

Pentru că nu se impunea prin semne mai vizibile, puteai ușor să-l desconsideri, așa cum Mântuitorul se lasă desconsiderat cu toate că e Atotputernic și Atotștiutor.

Autoritatea oamenilor sfinți nu se impune. Autoritatea lor emană, se face înțeleasă, dar nu obligă. La noi, fiind mai grosieri, îndărătnici, până învățăm acest limbaj al delicateții și implicit voia lui Dumnezeu, durează puțin.

Basilica.ro: Deși nu se impunea prin autoritate, părintele Arsenie era totuși cunoscut ca un om sfânt?

Protos. Ieremia: Da. Odată când am fost în Sfântul Munte la Părintele Dionisiu Ignat, a vorbit cu mare respect despre el.

Știți că de 70 ani nu ieșise din Sfântul Munte. Asta se întâmpla în vara anului 2002. Am mers la el și când să mă recomand, i-am spus cu oarecare mândrie: Părinte eu mă spovedesc la Părintele Arsenie. Părintele Dionisiu s-a oprit și a zis: „O, părintele Arsenie! Omul lui Dumnezeu!”
A vorbit despre el cu foarte mare respect. Faptul acesta m-a rușinat: acest părinte sfânt mi-a arătat că vin de la un alt sfânt pe care nu-l apreciam la cuvenita valoare. Tocmai pentru că nu se impunea; oferea, dar nu se impunea. Trebuia să-l descoperi ca să-l apreciezi.

Basilica.ro: Probabil că Arhim. Arsenie a fost unic între duhovnicii români. Totuși l-ați putea asemăna cu vreunul dintre marii trăitori ortodocși?

Protos. Ieremia: Pe Părintele Arsenie îl găsesc foarte apropiat ca trăire și ca duh cu Sf. Porfirie Cavsocalivitul. Punea același accent pe relația vie, personală cu Mântuitorul, Maica Domnului și sfinții.

Dar și cu Părintele Sofronie Saharov, îl găsesc asemănător în mai multe aspecte.

Basilica.ro: Părintele Arsenie Papacioc vorbea mereu despre pace și iubire. În perioada actuală, deși împlinim un secol de la Marea Unire ca țară suntem cam dezbinați și tulburați. Vă mai amintiți ce recomandări făcea părintele referitoare la liniștea sufletească, la înțelegerea dintre oameni?

Protos. Ieremia: Părintele Arsenie avea foarte multă încredere în poporul român, în destinul lui, în felul cum a știut să întrupeze Evanghelia, să întrupeze răbdarea, purtarea crucii, suferințele.

Părintele prețuia spiritualitatea românească care nu iese foarte mult în evidență, nu este stridentă, în schimb nu e neapărat mai departe, ci poate chiar mai aproape de Mântuitorul.

E bine să știm că suntem un popor cu mari resurse de înțelepciune și de cumpătare și anumite reacții mai stridente ar fi bine să ne dea de gândit, să le reanalizăm.

Basilica.ro: Spuneați într-un interviu că Părintele Arsenie v-a schimbat personal prin modul lui de a fi. Cum era Părintele?

Protos. Ieremia: Părintele Arsenie avea un suflet bine-mirositor și o noblețe extraordinară.

Nu se poate spune în cuvinte noblețea care emana din sufletul lui. Respecta foarte mult persoana celuilalt. Era un om foarte delicat, așa l-am simțit, așa îl păstrez eu în inimă. Și această noblețe venea din smerenie. Smerenia îl respectă pe celălalt, îi vede valoarea lui.

Asta cucerea, știa cum să se poarte cu oamenii.

Iar pe lângă faptul că avea o foarte mare dragoste, avea și un mare discernământ. Detecta imediat problemele tale apăsătoare, știa să puncteze ce e mai grav și să te ajute.

Din păcate, oricât am vorbi despre un asemenea om e foarte greu de înțeles. Dacă nu îl întâlnești nu prea poți să știi și întâlnirea cu el este un dar de la Dumnezeu, e o minune.

Sfântul este „cea mai rară minune” așa cum îi plăcea lui să spună când făcea referire la monahism. E o experiență unică care se percepe prin multe canale și nu se poate spune doar în cuvinte. E greu.

Surprindem anumite lucruri, dar întâlnirea cu astfel de persoane este un eveniment, practic. Prin tot ceea ce era el ca om, era un locaș al Duhului Sfânt.



Protos. Ieremia Berbec, născut în 6 noiembrie 1978, este doctor în matematică al Universității Berkeley din California, SUA.

A fost fiu duhovnicesc al Părintelui Arsenie Papacioc. Din septembrie 2007 s-a alăturat obștii de la Mănăstirea Putna. Este licențiat în teologie și urmează în prezent un master la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași.

În anul 2015, Părintele Ieremia a participat ca delegat al Mănăstirii Putna la Prima conferinţă internaţională privind media digitală şi pastoraţia ortodoxă, care a avut loc la Atena, Grecia.

luni, 13 august 2018

Varnava Iankos: "Cel mai frumos lucru care există în Biserica este să ne simțim neputincioși și zdrobiți cu inima. Dumnezeu este "nedrept" pentru că ne iubește!"



Interviu cu Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei și Ieromonahul Varnava Iankos



Bucuria erosului dumnezeiesc


Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: Ați spus că Biserica este eros? Ce înseamnă acest lucru?

Varnava Iankos: Cred că în zilele noastre, din acest motiv Biserica nu îi atrage pe oameni, pentru că propune o Biserică lipsită de eros, împământenită în canoanele și convingerile ei, netrăind relația vie cu Dumnezeu. Relația vie înseamnă viața prin Sfintele Taine, care reprezintă jertfa lui Dumnezeu adusă lumii. Consider că aceasta este problema noastră: nu trăim în esență aceste realități și îi îngrădim pe oameni, fără să le dăm această posibilitate. 

Să spunem lucrurile mai simplu. Scrie undeva Sfântul Ioan Hrisostom, referindu-se la Hristos, că este iubitul care a venit în lume, s-a logodit cu desfrânată, s-a unit cu ea și a făcut din ea fecioară. Desfrânată este firea noastră. Fecioria se restaurează nu pentru virtutea noastră, ci datorită iubirii lui Dumnezeu.

Ce este în esență erosul? Este în esență atunci când mă simt atras de cineva, mă entuziasmez, mă simt important. Întrucât îmi trăiesc neputințele, patimile, iar Dumnezeu nu mă judecă, ci mă iubește, mă entuziasmez și mă simt atras de iubirea Lui, pentru că El ne-a iubit Cel dintâi.  

Se pare că oamenii din lume, nu din răutate, ci pentru că se tem și au sentimentul nesiguranței, consideră erosul ca pe o capacitate de a-l stăpâni pe celalalt, iar în acest fel erosul se îndepărtează, se transformă și se înstrăinează, devenind în contact trupesc, diferit de relația interpersonală, astfel încât pot să-l controlez, să îl stăpânesc și să îl cuceresc pe celalalt.

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: V-ați referit la un Părinte al Bisericii. Înainte să intrăm în discuție, vreau să vă întreb dacă Părinții Bisericii au vorbit deschis despre aceste subiecte, așa cum vorbim noi în acest moment.

Varnava Iankos: Au vorbit atât de deschis, încât astăzi noi nu mai putem face același lucru. Au vorbit întotdeauna despre eros. Acest cuvânt îi surprinde pe oameni. Din răspunsurile tinerilor reiese că Biserica este ceva străin erosului sau relațiilor trupești. Oare acestea nu sunt daruri de la Dumnezeu? Biserica trebuie să îi învețe pe oameni cum să trăiască această relație, pentru a nu fi înțeleasă ca un produs de consum, ci să fie de durată, să fie veșnică.    

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: Ati vorbit despre duhul de stăpânire. Să revenim la acest subiect! Exista pericolul ca erosul să conducă la o relație de dominație, în locul unei relații de dragoste? 

Varnava Iankos: Desigur![In mod lumesc] Imi socotesc valoarea în măsura în care îl domin pe celalalt; cât de mult îl exploatez, cât de mult devine "al meu"... și nu în ce măsură mă voi putea dărui celuilalt Acest lucru ni-l sugerează lucrarea principală a erosului dumnezeiesc, care este, prin excelență, Sfânta Liturghie. Pentru că vocea lumii, în incapacitatea, în lipsa și nesiguranța ei existențială, vrea să fie stăpână pe situație, pentru a-l domina pe celalalt, spunând: "Il voi stăpâni pe celalalt pentru a trai, îl voi mânca pentru a trăi!". Sfânta Liturghie spune altceva: "Vino să Mă mănânci, ca să trăiești... Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu...". Considerăm că omul care merge la biserică regulat și se împărtășește trăiește erosul dumnezeiesc în cea mai mare măsură. De ce spunem acest lucru? Pentru că dobândește un simț și înțelege nevoia celuilalt, vrând să-l slujească, să-l odihnească. Nu pentru că este puternic, ci pentru că este neputincios. Neputința devine putere în cadrul bogăției iubirii lui Dumnezeu. Cel mai frumos lucru care există în Biserica este să ne simțim neputincioși și zdrobiți cu inima. Cel mai puternic om este acela care alege să aibă inima zdrobită. Numai cel care are inima zdrobită se poate pune în locul celuilalt și poate să pătimească împreună cu el.

Dacă nu Il gustăm pe Hristos ce sens are să spunem ce este păcatul?


Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: Ati vorbit despre Sfânta Împărtășanie ca fiind lucrarea erosului dumnezeiesc prin excelentă. Ce se întâmplă atunci când sunt convins că nu sunt vrednic să mă împărtășesc? Să merg la biserică, să urmăresc și să ascult slujba, iar atunci când se rostește: "luați, mâncați...", să stau pe loc și să nu înaintez. Acest lucru se întâmplă credincioșilor noștri.   

Varnava Iankos: Să stau pe loc și să nu înaintez pentru a mă împărtăși?

Se întâmplă acest lucru deoarece modul de gândire și de trăire pe care l-am moștenit ne face să credem că suntem vrednici, dar înaintea lui Dumnezeu nimeni nu este vrednic! Prin urmare, în cazul în care considerăm, prin prisma abordării noastre morale și psihologice, că suntem vrednici de a primi un dar, și ni se oferă, atunci relația noastră este una de competiție și de comparație. Nu mă dăruiesc într-o relație și nu învăț îngăduința, alergând dreptatea în locul dragostei. Insă Dumnezeu a zdrobit dreptatea, aducând iubirea ca pe o nouă dreptate. In realitate, iubirea Lui este o nedreptate! Așadar Dumnezeu este "nedrept" pentru că ne iubește! Vrea să fie "nedrept", căci altfel nu am putea exista. Insa El vrea să dăinuim!     

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: Revenind la faptul că trebuie să practicăm dragostea ca mod de viată, se pare că aceasta trebuie să pecetluiască toată viata noastră. Stiti, uneori separam lucrurile: "astăzi este duminica, voi merge la biserica; mâine este luni pot face alte lucruri". Atunci când am o relație cu un om, acesta este un fapt cu totul aparte. In această relație voi domina și mă voi supune, vom aparține doar unul altuia, și asa începe denaturarea lucrurilor. 

Varnava Iankos: Frumusețea Bisericii este că ne asumă pe viață! Hristos este pâinea și vinul care ne reprezintă pe tot parcursul vieții noastre. Întrebarea este: cum se va putea hristifica toată viața mea? Se va pătrunde de Hristos, nu doar prin rugăciunea mea în biserică, ci toată viața mea trebuie să fie o stare de rugăciune. Prin urmare, trebuie să aflam modul prin care erosul va fi pus în relație directă cu Hristos și cu Biserica.

Lumea consideră că găsești un om pentru a avea un sprijin. Biserica susține că afli un om pentru a învață să îi iubești pe toți oamenii. Iubitul meu, partenerul meu, este dascălul meu, cel care mă învață să mă bucur de viață. Sensul libertății, al bucuriei și al relaționării își au bazele în Biserică. Pentru ca omul să le poată trăi, mai înainte trebuie să le vadă în Biserică. Biserica trebuie să îl elibereze pe om!

Noi vrem să știm ce este păcat și ce nu este păcat. Această întrebare nu îl ajută pe om să înainteze și să-L afle pe Dumnezeu. Dilema noastră nu ține de morală: sunt bun sau rău, moral sau imoral... Biserica pune problema în felul acesta: "sunt viu sau mort sufletește?". Pe Dumnezeu nu-l interesează păcatul nostru, pe El îl interesează să trăim! De multe ori îl blocăm pe celalalt invocând păcatul. Lume are nevoie de altceva. Să simtă viața și iubirea lui Dumnezeu, iar atunci va înțelege! Va spune: "acest lucru este o comoară, de ce sa o pierd". Aleg însă alt mod de viață, fără condițiile prealabile ale experienței iubirii lui Dumnezeu...

Dragostea este adevărată atunci când încalcă și destramă legile! Dumnezeu nu stă să vadă cat de păcătos este un om... Vom vedea, în experiența Bisericii noastre, că Dumnezeu este surprinzător. Vedem oameni în ultimul hal, se târăsc în noroi, devenind Sfinți. Pe de altă parte, observăm oameni care sunt "așa cum trebuie", dar care nu Il pot gusta pe Dumnezeu! Așadar, trebuie să se destrame toate aceste idei preconcepute, astfel încât omul să se elibereze!

Este cu adevărat dureros să vezi cum ne rabdă pe noi Dumnezeu și să spui cuiva: "Lucrul acesta este păcat!". Îți va răspunde: "De ce este păcat?" Vei spune: "Pentru că Il superi pe Dumnezeu". "Unde este Dumnezeu? Arata-mi-L pe Dumnezeu!", va spune. Noi L-am aflat, oare pe Dumnezeu? Consider că oamenii Il vor afla pe Dumnezeu dacă vor vedea că avem bucuria adevărată!  

Să-L vad în cel mai păcătos om pe Dumnezeu, Care se ascunde înlăuntrul lui!


Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: De ce există în rândul tinerilor o părere atât de denaturată asupra Bisericii, în special în ceea ce privește erosul și iubirea?

Varnava Iankos: Înaltpreasfințite, în primul rand, iertai-mă pe mine pentru ceea ce voi spune! Suntem blocați! Si pentru că nu avem o relație vie cu Dumnezeu, ci  ne creăm o relație mincinoasă, care ne îndreptățește. Nu am învățat să îngenunchem, să ne deschidem către Dumnezeu! Un semn lăuntric al inimii noastre, care arată că a început să lucreze ceva, este că vrem ca toți oamenii să se mântuiască. Pentru că nu trăim erosul dumnezeiesc și avem frustrările noastre, trăim în mod justițiar. Vrem ca unii oameni să meargă în iad, considerând că noi trăim raiul. Dar nu îl trăim!

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: În acest fel ii și judecam pe oameni!   

Varnava Iankos: Exact! Biserica se adresează tuturor oamenilor. Nu există vreun lucru mai plin de dragoste decât acesta! Să vină cineva și să ne spună ca Sfinții Părinți au afirmat alte lucruri! Prin urmare, această gândire se datorează faptului că avem o tendință spre sadism și răzbunare, deoarece simțim că viața pe care o trăim nu ne îndreptățește! Dar pentru asta este de vină celălalt, care păcătuiește! Eu sunt vinovat deoarece mă prefac că Il trăiesc pe Dumnezeu, și nu o fac!

Dacă L-aș trăi pe Dumnezeu cu adevărat, atunci aș deveni lumină pentru fiecare om! In ce sens aș deveni lumină? Prin acest lucru care vindecă: să dăruiești celui mai păcătos om comoara pe care o ascunde în el! Ii judecăm cu ușurință pe tineri: "Acesta nu știe ce este Biserica! Acesta ia în ras Biserica!" Dacă ar privi cineva cu ochii dragostei, ai iubirii lui Dumnezeu, am vedea câtă iubire au acești tineri în inima lor și câtă nevoie au de ea! Dacă luăm de la tinerii care ignoră Biserica ceea ce numim noi păcat - și este păcat ceea ce nu se trăiește în cadrul tainei-, ce le va rămâne? Cum vor trăi? Izolați, în indiferență și cu inima de gheată? Până se va trezi Dumnezeu în ei, au măcar un motiv de bucurie. Pană când vor fi dezamăgiți. Pentru că doar omul dezamăgit de toate lucrurile lumii poate să fie atras de Dumnezeu și să vadă lumea cu alți ochi. Cu care ochi? Cu aceia care îmbrățișează pe toți oamenii!

DUMNEZEU ESTE IUBIRE! ( I Ioan 4, 16)