duminică, 5 martie 2017

Marius Iordachioaia - Aproapele


Aproapele: Aproapele


eu te rănesc cu fiecare gând
iar rănile tale îmi spală păcatele
chipul tău scuipat de mintea mea
dă feței mele lumina și lacrimile...

cu fiecare bătaie lovește în tine
carnea inimii mele ca o palmă grea
viața mea te ucide și tu cobori în iad
cerând să iei cu tine vina mea...

eu te rănesc mereu și te gonesc
iar tu pleci tăcut cu tot ce mi-e greu
când viața mea te alungă, dragostea ta
rămâne aproapele, tot mai aproapele meu...

Aproapele: iadul iubirii


am venit la tine să mă înveți să iubesc
și tu mi-ai spus cu voce aspră bărbătească
că niciodată n-o să poată iubi
cel care vrea să trăiască....

pe când vorbeai m-a atins dragostea ta
și am simțit în mine iadul tău:
pe cei ce mor singuri într-un ocean de iubire
fiecare pe insula sinelui său...


 Aproapele: materia lumii


tot ce atingi tu se preface-n iubire
(azi vor fi iar dragoste pâinea și vinul)
n-am știut că iubirea e materia lumii
că din ea sunt făcute și cuiul și spinul

pân-am văzut cum le-a primit carnea ta
cum sângele tău le săruta în neștire
atunci am înțeles că doare și moare
doar ce nu lăsăm să redevină iubire...


Aproapele: îndrăgostirea

pe toți i-au vindecat cuvintele tale
numai pe mine m-au îmbolnăvit
ca niște cuie în minte și-n carne
tot mai adânc m-au rănit...

și n-am înțeles de ce doar în mine
cuvintele tale sapă mereu
decât simțind prin răni cum se-apropie
dragostea ta de sufletul meu...
 

Aproapele:  apă vie


eu nu-ți șoptesc numele ci îl beau
cu beznele inimii însetate de plâns
doar lacrimile știu să deschidă mormintele
ce-n mine cu vremea s-au strâns...

toți cei pe care n-am putut să-i iubesc
toți cei pe care nu i-am iertat
așteaptă numele tău să coboare în mine
ca o picătură de apă în iad...

eu nu-ți șoptesc numele ci îl beau
cu toată setea morților din mine
mi-e inima un cimitir de neiubiți
în fundul căruia te-am îngropat pe tine...


Aproapele: tu


Sunt orb când nu te văd în cei din jur
sunt paralitic când n-ajung la tine
și mut când nu îți spun nimic
stând și vorbind cu cel de lângă mine.

Sunt plin de duhuri rele când mi-e teamă
să te îmbrățișez în cel ce-și urlă ura
sunt mort când nu îți simt sărutul
în pumnul care îmi zdrobește gura

căci doar îndrăgostindu-ne de tine
cel ce în iadul inimilor noastre stai
găsim în cearta noastră de tâlhari pe cruci
iubirea care duce-n Rai......


Aproapele: zidul


ca de aer ni-s înconjurate făpturile
de-o nevăzută lume de iubire
doar prin rana făcută de poruncile ei
pot sufletele noastre s-o respire...

”să nu te opui celui ce-ți face rău”
”să binecuvintezi pe cel ce te blesteamă”
”să faci bine mereu vrăjmașului tău
și să primești ura lui fără teamă”
 
căci ca în aer ni-s înfășurate făpturile
în dragostea ce nu se poate spune
dar e-n inimi un zid între suflet și ea
ce numai dușmanii pot să-l dărâme...


Aproapele: primul ajutor


se pare c-am mâncat un fel de măr
ce-avea în sâmburi prima toamnă
și inima ce mă ținea în cer a stat
și am căzut deodată din icoană.

și-acum tu mă săruți stăruitor pe gură
pe ochi pe frunte și pe sânul mut
cu rana care ți-a rămas din mine
tu dragoste din care am căzut...


Aproapele: căsătorie


ce lung drumul sufletului până la tine!
mi-am străbătut inima și trupul cu greu
să mă scoată din lumea iubirii de sine
n-a putut decât dragostea lui Dumnezeu.

de-acum vom merge amândoi mai departe
după dragostea aceasta nepământească
căci nu știu să-ți spun câți demoni iubito
ne-așteaptă ascunși în dragostea noastră...


Aproapele: povestea de trezit


”a fost odată ca niciodată
un negustor de pietre prețioase
care-ntr-o zi a dat pe-o piatră
întreaga bogăție ce-adunase...”

așa îmi spui în fiecare dimineață
cu zorii care-mi intră-n casă
nu ca o nouă zi ci-o nouă șansă
să dau pe dragoste întreaga viață....


Aproapele: dorul


mă încăpățânez să vorbesc despre dragoste
deși eu n-o am, n-o cunosc...
și totuși mi-e dor de ea ca de omul
care trebuia să fiu și n-am fost...

mi-e dor de ea ca de-o parte din trup
în care sufletul meu n-a ajuns
mi-e dor de ea ca de-o bucată de inimă
cu care niciodată n-am plâns....

mă încăpățânez să vorbesc despre dragoste
tot mai mult cu cât îmbătrânesc...
căci mi-e tot mai dor de ea ca de viața
pe care-ar fi trebuit s-o trăiesc....



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu