Sfântul Ioan de Kronstadt îi sfătuia pe tineri, în legătură cu muzica
pe care aleg să o asculte, să fie atenţi la urmările pe care aceasta le
are asupra sufletului: „Dacă sunetele aduc linişte în suflet şi
sentimente curate, dumnezeieşti, atunci vă puteţi hrăni sufletele
ascultându-le. Dacă însă sunetele nasc dorinţe trupeşti, îndepărtaţi-le
cu totul şi să nu mai ascultaţi o asemenea muzică“.
În continuare, pr.
Ionuţ Gabriel Nastasă, asistent suplinitor la disciplina Muzică
bisericească şi Ritual din cadrul Facultăţii de Teologie „Dumitru
Stăniloae“ din Iaşi, ne-a enumerat câteva criterii de care ar trebui să
ţină seama un creştin când îşi alege muzica.
- Părinte, după ce criterii ar trebui să-şi aleagă muzica un creştin?
Muzica a influenţat de la începutul omenirii sufletul şi mintea, cu
repercusiuni pozitive sau negative, după caz. De aceea, e foarte
important ce fel de muzică alegem să ascultăm. Creştinul trebuie să
aleagă muzica aceasta care îl influenţează pozitiv, care îi creează
linişte sufletească, pace, care să-l odihnească şi să-l încarce pozitiv,
nu să-l obosească. Iată cum îi sfătuia Sfântul Ioan de Kronstadt pe
tineri în legătură cu muzica pe care aleg să o asculte:
„Să nu vă lăsaţi
atraşi de sunetul plăcut al unui instrument sau al unei voci, să fiţi
atenţi ce urmări au acestea asupra sufletului vostru. Dacă sunetele aduc
linişte în suflet şi sentimente curate, dumnezeieşti, atunci vă puteţi
hrăni sufletele ascultându-le. Dacă însă sunetele nasc dorinţe trupeşti,
îndepărtaţi-le cu totul şi să nu mai ascultaţi o asemenea muzică“.
Observăm aici o sinteză a tuturor criteriilor după care trebuie să ne
alegem muzica.
Muzica este ambivalentă, are două feţe: una angelică şi una demonică;
ea poate să ne pună în comuniune cu Dumnezeu, dar poate şi să rupă
această comuniune. Şi, dacă nu suntem atenţi, putem trece uşor de la
efectul acesta, care a fost numit de catharsis, de purificare, pe care
poate să-l aducă, la demonizare.
Să evităm melodiile zgomotoase
Şi acum, iată şi câteva criterii de alegere a muzicii, pentru ca
aceasta să ne favorizeze liniştirea sufletească, pacea lăuntrică, starea
de bine. Un prim criteriu ar fi cel al mesajului pe care îl transmite
muzica - şi mă refer aici la muzica cu text. Bineînţeles că ar fi de
preferat să ascultăm muzica ce conţine un mesaj creştin - muzica
religioasă, cu temă creştin-ortodoxă, cu cele două variante: muzică
psaltică şi muzica corală sau muzica pe mai multe voci.
Dar muzica pe care o alege un creştin poate avea şi un mesaj laic, care
să nu se îndepărteze însă prea mult de trăirea lui creştinească, mesaje
care descriu creaţia lui Dumnezeu, frumuseţea naturii, sau cele care
descriu pe om şi viaţa acestuia, atât cu bucuriile lui, cât şi cu
momentele de tristeţe, dar nu o tristeţe descurajatoare, ci una care
transmite nădejdea salvatoare, care vorbesc despre obiceiurile bune ale
românilor etc. La fel, sunt texte care descriu sentimentul curat al
iubirii, în opoziţie cu foarte multe cântece care exaltează
senzualitatea exagerată, care îndeamnă la păcat din cele mai fragede
vârste. Aşadar, trebuie evitate cântările cu mesaje triviale, cu un
conţinut obscen, precum şi cele cu îndemn la violenţă, la răzvrătire şi
cele cu mesaje anticreştineşti, demonice.
Un alt criteriu este cel muzical propriu-zis, conturul melodico-ritmic
al cântării, pentru că şi acesta influenţează echilibrul sau
dezechilibrul nostru sufletesc. O muzică bună de ascultat trebuie să se
caracterizeze printr-un echilibru al elementelor de limbaj muzical - mă
refer la intonaţia propriu-zisă, la intervale, la ritm, la armonie,
polifonie ş.a. Să căutăm muzica, acompaniamentul muzical care ne induce
bucuria curată, buna dispoziţie, care ne îndeamnă să fim buni, evitând
discursurile muzicale care provoacă tulburare sufletului sau frenezie
trupului. Să le evităm deci pe cele cu ritmuri ciudate, zgomotoase, care
predispun la acte imorale de tot felul.
Un alt criteriu se referă la locul şi momentul unde se ascultă muzica.
Biserica este prin excelenţă locul unde ascultăm muzica folositoare
sufletului şi trupului. Muzica religioasă o putem asculta însă şi acasă,
în maşină, la locul de muncă.
Un ultim criteriu la care vreau să mă refer este dat de substratul
psihologic şi spiritual, de cultura muzicală a fiecăruia - îmi place sau
nu îmi place, mă regăsesc sau nu mă regăsesc într-un gen sau altul de
muzică. Acest criteriu însă nu are un caracter absolut, ci unul
subiectiv, de aceea este important să le avem în vedere în primul rând
pe cele enumerate mai sus.
Muzica rock foloseşte mesaje anticreştine
- Cât de nocivă este muzica rock?
Muzica rock, în general, este o muzică satanică. Şi aceasta nu neapărat
pentru că o spune unul sau altul, ci analizând-o chiar după criteriile
expuse mai-nainte. În primul rând, ceea ce o face demn de respins de
către un creştin sunt mesajele anticreştine pe care le foloseşte. Multe
genuri ale acestei muzici Îl blasfemiază pe Hristos, cinstindu-l pe
satana, nu numai prin text, ci şi prin ţinuta lor, prin vestimentaţie.
Reprezentanţii acestui gen de muzică se folosesc chiar de simboluri
creştine, dar nu pentru a le cinsti, ci pentru a le defăima -
blasfemiind imaginea răstignirii Mântuitorului, de pildă, prin
interpretarea unei melodii răstigniţi pe o cruce din lemn. Un alt simbol
folosit de ei este steaua cu cinci colţuri, specifică magiei negre, sau
capul de ţap. Au, în plus, mesaje care îndeamnă la violenţă, la
anarhie, la revoltă. Chiar aşa s-a şi născut, de altfel, ca o formă de
revoltă împotriva stării de fapt, necompatibilă în viziunea
interpretului cu concepţia lui asupra vieţii. După anii '80, anumite
piese ale lor, care conţineau iniţial mesaje de pace, de solidaritate,
prin redarea inversă la casetofon sau cd-player, au devenit
anticreştine.
Nu numai mesajul textului acestei muzici este de condamnat şi de
respins, ci şi muzica în sine. Se folosesc foarte mult chitara
electrică, diverse tobe, multe instrumente de percuţie, care creează o
imagine sonoră foarte alertă şi cu un ritm tulburător, apăsător, care
trezeşte instincte primare. Aceste ritmuri tribale, ancestrale îl
determină pe ascultător sau pe interpret să se manifeste foarte ciudat,
să se dezlănţuie într-un mod haotic, dând impresia unui demonizat chiar.
Şi aici îmi vine în minte imaginea din Sfânta Evanghelie relatată de
Sfântul Evanghelist Marcu, în capitolul 9, versetul 90, cu lunaticul
care „se zvârcolea fumegând“.
Luând în calcul aceste aspecte, desprindem că muzica rock nu este
recomandată pentru repertoriul creştinului, dimpotrivă, trebuie
respinsă.
Acum, sunt unii care spun că un anumit tip de rock, cel care nu se
manifestă prin aceste ritmuri, acele melodii care se apropie mai mult de
blues-uri, mai liniştite, ar putea fi ascultate. Cei ancoraţi mai adânc
în tradiţia Ortodoxiei le exclud şi pe acestea, considerându-le doar
tentante, în vreme ce, în spatele liniştii pe care par că o induc se
ascunde, de fapt, lucrarea celui rău care te-ar putea deranja mai
târziu, stricându-ţi armonia dintre trup şi suflet. Eu rămân la îndemnul
Sfântului Ioan de Kronstadt, că dacă nu-mi trezeşte pornirile trupeşti
pe care să le manifest până la paroxism, le pot asculta pe acestea din
urmă, evitând să dăm sentinţe cu caracter absolut.
Sursa: Doxologia - E foarte important să alegem ce fel de muzică ascultăm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu