Convorbiri cu o bătrână aristocrată, Cap. XII
Data următoare doamna a venit la duhovnic și a întrebat:
-Nu v-ați plictisit in lipsa mea?
Duhovnicul: Sincer, nu.
Doamna: Bineînțeles, este părerea dumneavoastră personală. Mă gândesc că pentru unii dreptatea fără dragoste este mai bună decât dragostea fără dreptate. Ar putea totuși să vă intereseze dacă mai trăiesc sau nu.
Duhovnicul: Eu nu m-am plictisit fără dumneavoastră, pentru că v-am vizitat pomenind numele dumneavoastră în rugăciunea mea. Asta înseamnă că, duhovnicește, m-am întâlnit cu dumneavoastră: discuția spre deosebire de rugăciune, este ceva exterior.
Doamna: Exact despre rugăciune am venit să vorbesc cu dumneavoastră. Mi-ați spus cu altă ocazie că învățătura despre Rugăciunea lui Iisus este expusă cel mai bine în Evanghelie. Am găsit acolo indicația despre Rugăciunea lui Iisus, dar expunerea amănunțită a acestei rugăciuni n-am descoperit-o.
Duhovnicul: Acest nume răsună în fiecare verset al Evangheliei. Toată Evanghelia este întemeiată pe numele lui Iisus Hristos, astfel că numele exprimă persoana. Toată Evanghelia încape în aceste cuvinte: "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a venit să mântuiască lumea". Iar Rugăciunea lui Iisus cuprinde aceleași cuvinte, adresate în rugăciune lui Dumnezeu de omul care a crezut că Iisus Hristos este Mântuitorul său.
Doamna: Înseamnă că Evanghelia și numele lui Iisus Hristos sunt unul și același lucru?
Duhovnicul: Evanghelia este numele lui Iisus Hristos descoperit lumii. Iar Rugăciunea lui Iisus este Evanghelia restrânsă la șapte cuvinte. Evanghelia învață Rugăciunea lui Iisus, schimbând inima omului, făcând-o capabilă de receptarea numelui lui Iisus Hristos. Căci rugăciunea nu înseamnă doar repetarea cuvintelor, ci asemănarea cu Cel căruia te rogi.
Doamna: Dar ce însemnătate au acele nume înșirate în genealogiile de la Matei și Luca?
Duhovnicul: In aceste nume este cuprinsă, ca într-un cod, istoria Vechiului Testament - temelia Evangheliei. Acestea sunt numele unor oameni care au trăit cu nădejdea în Dumnezeu că Mesia va veni pe pământ. Ei credeau în Iisus, Cel vestit de prooroci. Este lista celor care au pregătit lumea pentru primirea Mântuitorului. Citindu-le numele, dumneavoastră va atingeți de ei în plan duhovnicesc și, dacă le rostiți numele cu atenție și evlavie, atunci ei se roagă pentru dumneavoastră, ca inima să vi se deschidă sfântului nume al lui Iisus Hristos. Dacă ați avea vedere duhovnicească, atunci aceste nume vi s-ar părea pietre prețioase. Citind înșiruirea lor, puteți simți răzbătând gândul că "înainte de venirea lui Hristos, Hristos exista deja". Sufletul nostru dispune de o putere mai mare decât rațiunea, având capacitatea de a comunica cu lumea duhovnicească. Dacă veți citi aceste nume așa cum citiți o rugăciune, atunci ele vor deveni vii pentru dumneavoastră, vor înceta să fie o listă moartă, ci vor intra în cuprinsul vieții dumneavoastră. Aceste nume reprezintă plânsul omenirii pentru pierderea Raiului și lumina nădejdii, ele constituie acel vlăstar ales pe care a înflorit floarea cerească în Betleem.
Doamna: Nu m-am gândit la aceasta.
Duhovnicul: Ar fi trebuit să știți că în Evanghelie nu există nici un cuvânt de prisos, din moment ce Evanghelia este insuflată de Duhul Sfânt.
Doamna: Poate ar trebui să citesc în fiecare zi genealogiile de la Matei și Luca? Căci eu mai înainte săream peste ele.
Duhovnicul: Urmați mai bine tipicul Bisericii și pravila pentru care ați primit binecuvântare. Citiți în fiecare zi câte un capitol din Evanghelie, două capitole din Apostol și două catisme. Dar în viitor nu mai omiteți nimic din Evanghelie. Considerați că toată Evanghelia este scrisă pentru dumneavoastră, că vi se adresează și că fiecare dintre cuvintele ei este necesar pentru mântuirea dumneavoastră.
Sursa: Drumul spre cunoașterea de sine, Arhimandrit Rafail Karelin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu