Sfantul Porfirie din Kavsokalivia: "Adevarati crestini suntem atunci cand avem simtamantul profund ca suntem madulare ale trupului mistic al lui Hristos, al Bisericii"

Hristos se reveleaza in acea unitate dintre dragostea Lui si noi insine: Biserica. Eu singur nu sunt Biserica, ci numai impreuna cu tine. Toti laolalta suntem Biserica. Toti suntem inclusi in Biserica. Toti suntem una si Hristos e capul. Un singur trup, un trup al lui Hristos: "Voi sunteti trupul lui Hristos si madulare fiecare in parte" (1 Cor. 12, 27). Toti suntem una pentru ca Dumnezeu e Tatal nostru si El se afla pretutindeni. Atunci cand traim aceasta, suntem Biserica. Aceasta e dorinta Domnului nostru pentru toti membrii Bisericii, asa cum a exprimat in marea Sa rugaciune arhiereasca: "ca ei sa fie una"  (In 17, 11;22). Dar asa ceva nu se poate intelege decat prin har. Traim bucuria unitatii, a dragostei si devenim una cu toti. Nu e nimic mai intelept!

*

Important este ca noi sa intram in Biserica - sa ne unim cu semenii nostri, cu bucuriile si necazurile fiecaruia in parte, sa le simtim ca fiind ale noastre, sa ne rugam pentru toti, sa ne ingrijim de mantuirea lor, sa uitam de noi insine, sa facem totul pentru ei, asa cum a facut Hristos pentru noi. In Biserica devenim una cu fiecare suflet nefericit, chinuit si pacatos.

*

Atunci cand ne izolam de ceilalti, nu suntem crestini. Adevarati crestini suntem atunci cand avem simtamantul profund ca suntem madulare ale trupului mistic al lui Hristos, al Bisericii, intr-o relatie nestirbita de iubire - cand traim uniti in Hristos, adica atunci cand traim unitatea in Biserica Sa, avand constiinta ca suntem una. De aceea Hristos se roaga Tatalui Sau zicand "ca ei sa fie una". El repeta rugaciunea iar si iar, si Apostolii o accentueaza pretutindeni. Aceasta e aspectul cel mai profund, semnificatia cea mai inalta a Bisericii. Aici se afla taina: ca toti sa fie uniti ca o singura persoana in Dumnezeu. Nu mai exista o alta religie la fel. Nicio alta religie nu mai spune ceva de felul acesta. Au ele ceva de spus, dar nu taina asta, nu acest splendid element al tainei pe care Hristos ni-l cere si ne spune ca asa trebuie sa devenim, ca El vrea sa fim ai Sai.

*

Pentru oamenii lui Dumnezeu nu exista distante, chiar daca se afla la mii de kilometri departare unul de celalalt. Indiferent cat de departe ar fi semenii noștri, noi trebuie sa le fim alaturi.

*

Sa tinem la Biserica. S-o iubim cu ardoare. Sa nu acceptam ca reprezentantii ei sa fie criticati si acuzati. In Sfantul Munte, spiritul in care am fost eu educat a fost unul ortodox, profund, sfant si linistit - fara conflicte, fara dispute si fara critici aspre. Sa nu le dam crezare celor care acuza clerul. Chiar daca vedem cu proprii nostri ochi un preot facand ceva ce credem noi ca nu este bine, sa nu credem, nici sa ne gandim la asta, nici sa vorbim despre asta cu altii. Acelasi lucru e valabil pentru membrii laici ai Bisericii, pentru fiecare persoana. Noi toti suntem Biserica. Cei care critica Biserica pentru greselile reprezentantilor sai, cu asa-zisul scop de a o ajuta sa se indrepte, savarsesc o mare greseala. Ei nu iubesc Biserica. Si, nu mai este nevoie sa spunem, nu-L iubesc nici pe Hristos. Iubim Biserica atunici cand cuprindem in rugaciunea noastra pe fiecare dintre membrii ei si facem ceea cea ce a facut Hristos - cand ne sacrificam, cand veghem in permanenta si facem totul la fel ca El, care "ocarat fiind, nu raspundea cu ocara si, suferind, nu ameninta" (1 Pet 2, 23).

*

Religia noastra e religia religiilor. Este rodul revelatiei, religia cea adevarata, autentica. Celelalte religii sunt omenesti, gaunoase. Ele nu cunosc maretia Dumnezeului Treimic. Nu stiu ca tinta noastra, menirea noastra e sa devenim dumnezei dupa har, sa ajungem la asemanarea cu Dumnezeul Treimic, sa devenim una cu El si unul cu altul. Acestea sunt lucruri pe care celelalte religii nu le cunosc. Scopul ultim al religiei noastre e "ca toti sa fie una". Aici isi afla desavarsirea lucrarea lui Hristos. Religia noastra e iubire, e eros, e insufletire, e nebunie, e dor dupa dumnezeire. Toate aceste lucruri se afla inlauntrul nostru. Sufletul nostru cere sa le realizam. 

De fapt, religia crestina ii transforma pe oameni si-i vindeca. Insa cea mai importanta condiție prealabila pentru ca cineva sa recunoasca si sa discearna adevarul este smerenia. Egoismul intuneca mintea omului, il zapaceste, il duce la ratacire, la erezie. Este important ca o persoana sa inteleaga adevarul.  

*

Eu imi deschid bratele si ma rog pentru toti oamenii. Cand sunt pe cale sa ma impartasesc, in timp ce stau in fata Sfantului Potir, imi deschid sufletul pentru a-l primi pe Domnul si-mi plec capul, si ma rog pentru voi, pentru acesta si pentru acela, si pentru intreaga Biserica. Si voi ar trebui sa faceti la fel.

*

Deseori nici osteneala, nici mataniile, nici crucile noastre nu atrag harul lui Dumnezeu. Sunt taine. Cel mai important este sa treci dincolo de aspectele formale si sa ajungi la miezul lucrurilor. Orice faci, trebuie sa faci cu dragoste. Dragostea intelege intotdeauna nevoia de a face sacrificii. Orice se savarseste cu sila face ca sufletul sa reactioneze intotdeauna prin respingere. Dragostea atrage harul lui Dumnezeu. Cand vine harul, atunci vin si darurile Duhului Sfant. "Roada Duhului e iubirea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea" (Gal. 5, 22-23). Acestea sunt lucruri pe care ar trebui sa le aiba un suflet sanatos in Hristos. 

*

Avem un singur scop - iubirea pentru Hristos, pentru Biserica, pentru aproapele nostru. Iubirea, adorarea si dorirea fierbinte a lui Dumnezeu, unirea cu Hristos si cu Biserica e raiul pe pamant. Iubirea fata de Hristos si fata de aproapele nostru, fata de toti, inclusiv de vrajmasi. Crestinul este legat sufleteste de toata lumea, vrea ca toti sa se mantuiasca, toti sa cunoasca Imparatia lui Dumnezeu. Acesta e crestinismul: prin dragoste fata de fratele nostru, sa ajungem la dragoste pentru Dumnezeu. In masura in care il dorim, in masura in care il ravnim, in masura in care suntem vrednici, harul dumnezeiesc vine prin fratele nostru. Cand il iubim pe fratele nostru, iubim Biserica si deci pe Hristos. Si noi suntem inlauntrul Bisericii. De aceea, cand iubim Biserica, ne iubim pe noi insine.

*

Incerc sa ma daruiesc in intregime iubirii si adorarii lui Dumnezeu. Am constiinta pacatoseniei mele, dar traiesc cu nadejde. E rau sa deznadajduiesti, pentru ca cineva care deznadajduiese se inraieste si isi pierde vointa si puterea. Cineva care are nadejde, dimpotriva, merge inainte. Fiindca simte ca e sarac, incearca sa se imbogateasca. Ce face un om sarac? Daca e istet, incearca sa gaseasca o cale de a se imbogati. Asta e ceea ce ma preocupa. Incerc sa gasesc cai de a-L iubi pe Hristos. Iubirea asta nu se satura niciodata. Oricat de mult l-ai iubi pe Hristos, te gandesti mereu ca nu-L iubesti. Si fara sa-ti dai seama, urci din ce in ce mai mult!

*

Cel mai bun medicament e sa te dedici adorarii lui Hristos. Totul se vindeca. Totul functioneaza normal. Iubirea lui Dumnezeu transforma totul: sfinteste, imbunatateste si schimba firea tuturor lucrurilor. 

*

Dragostea pentru Hristos e altceva. E fara sfarsit, nu are sat. Da viata, da putere, da sanatate; da, da si iar da. Si cu cat da mai mult, cu atat omul vrea mai mult sa se indragosteasca. Dimpotriva, iubirea si patima lumeasca pot fi distrugatoare si pot chiar sa-l innebuneasca pe om. Cand Il iubim pe Hristos, toate celelalte iubiri scad. Celelalte iubiri au un punct de satietate. Iubirea lui Hristos nu are punct de satietate. Iubirea trupeasca are un punct de satietate. Dupa aceea pot aprea gelozia si nemultumirea si se poate ajunge chiar la  crima. Iubirea in Hristos nu cunoaste stricaciune. Iubirea lumeasca tine o vreme si se stinge treptat, in timp ce iubirea dumnezeiasca creste si se adanceste continuu. Orice alt fel de iubire il poate duce pe om la deznadejde. Erosul dumnezeiesc insa ne inalta in sfera lui Dumnezeu; ne da seninatate, bucurie si plenitudine.

*

Cel care iubeste putin daruieste putin. Cel care iubeste mai mult daruieste mai mult. Iar cel care iubeste peste masura, ce are de daruit? Se daruie pe sine insusi!

*

Nimeni nu poate tagadui faptul ca Hristos este plinatatea vietii. Cei care neaga acest adevar sunt bolnavi sufleteste si stapaniti de un duh rau. Ei tagaduiesc ceea ce le lipseste. Astfel, diavolul afla sufletul lor pustiu si intra in el. Si, precum un copil este profund traumatizat daca e lipsit de tata si de mama in viata sa, tot astfel, ba inca si mai tare este traumatizata persoana lipsita de Hristos si de Sfanta Lui Maica.

*

Sufletul crestinului trebuie sa fie delicat si sensibil, sa aiba sensibilitate si aripi, sa fie mereu in zbor si sa traiasca in vise, sa zboare in nemarginire, printre stele, inconjurat de maretia lui Dumnezeu, inconjurat de tacere. Cine vrea sa devina crestin trebuie sa devina mai intai poet. Asta e! Trebuie sa suferi. Trebuie sa iubesti si sa suferi - sa suferi pentru cel pe care-l iubesti. Iubirea se osteneste pentru cel iubit. Alearga toata noaptea; ramane treaza; isi insangereaza picioarele ca sa-l intalneasca pe iubitul ei. Face sacrificii si ignora toate obstacolele, amenintarile si greutatile de dragul celui iubit. Iubirea fata de Hristos este ceva si mai inalt, infinit mai inalt. 

*

Pentru ca Hristos sa intre intru noi cand Il chemam spunand cuvintele "Doamne Iisuse Hristoase" inima noastra trebuie sa fie curatita si libera de orice obstacol. Trebuie sa fie golita de ura, egoism si rautate. Noi trebuie sa-L iubimsi El trebuie sa ne iubeasca. Daca insa inima noastra adaposteste unele ganduri de osandire sau dusmanie, tot mai putem face ceva. Secretul este sa cerem iertare sau sa ne spovedim unui duhovnic. Dar pentru asta, bineinteles, asa cum am spus, este nevoie de smerenie. Daca pui in practica cuvintele lui Dumnezeu si nu esti tulburat de mustrari de constiinta, daca esti linistit si savarsesti fapte bune, intri in mod firesc in starea de rugaciune fara sa-ti dai seama. Atunci pur si simplu astepti rabdator pana vine harul.

*

De fiecaredata cand ti se intampla ceva, invinovateste-te pe tine insuti. Roaga-te cu smerenie si nu cauta sa te indreptatesti. Daca, de pilda, te trezesti ca esti dusmanit, roaga-te cu dragoste ca sa reversi dragoste peste dusmanie. Daca esti defaimat, roaga-te si ai grija, pentru ca "sunetul soaptelor nu poate fi ascuns"[Int. 1, 10]. Cel mai mic murmur impotriva fratelui tau iti vatama sufletul, si nu mai esti in stare sa te rogi. Cand Duhul Sfant afla sufletul in stare aceasta, nu indrazneste sa se apropie.

*

Rugaciunile noastre nu sunt auzite pentru ca nu suntem vrednici. Trebuie sa fi vrednic ca sa te rogi. Nu suntem vrednici pentru ca nu-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine. Asa spune Hristos Insusi: "Daca-ti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa-ti darul acolo, inaintea altarului, si du-te mai intai sa te impaci cu fratele tau si apoi vino si adu-ti darul" [Mt. 5, 23-24]. Du-te mai intai si impaca-te cu fratele tau si primeste iertare pentru a deveni vrednic. Daca nu vei face asta, nu te vei putea ruga. Daca nu esti vrednic nu poti face nimic. Abia dupa ce ti-ai pus ordine in toate treburile nerezolvate si te-ai pregatit iti vei putea aduce darul tau.

*

In rugaciunea noastra trebuie sa cerem doar mantuirea sufletului nostru. N-a spus oare Domnul: "Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu, si toate acestea se vor adauga voua"? [Mt.6, 33; Lc. 12, 31]. Usor, fara cea mai mica dificultate Hristos ne poate da ceea ce vrem. Si tineti minte secretul. Secretul este sa nu ne gandim deloc sa-I cerem un lucru anume. Secretul este sa cereti sa fiti uniti cu Hristos cu toata lepadarea de sine, fara a spune "da-mi asta" sau "da-mi aia". E suficient sa spuneti: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma". Pe Dumnezeu nu trebuie sa-L informam noi despre numeroasele noastre nevoi. El le stie mult mai bine ca noi si ne daruieste dragostea Sa. Important este ca noi sa raspundem la aceasta dragoste cu rugaciune si cu pazirea poruncilor Lui. Trebuie sa cerem sa se faca voia lui Dumnezeu. Aceasta este cu adevarat in interesul nostru si este cel mai sigur lucru pentru noi si pentru cei care ne rugam. Hristos ne va da totul din belsug. Cand exista si cea mai mica urma de egoism, nu se intamla nimic.

*

Deci asa ar trebui sa duceti lupta voastra duhovniceasca: simplu, cu blandete, fara sila. Simplitatea si blandetea reprezinta un mod foarte cucernic de viata duhovniceasca, dar nu poti invata asta intr-o maniera extraordinara. Trebuie sa izvorasca in chip tainic din tine insuti, astfel incat sufletul tau sa adopte acest mod de viata cu ajutorul harului lui Dumnezeu. De foarte multe ori insa, in ciuda dorintei noastre de a dobandi aceasta simplitate, vrajmasul nostru isi da seama de acest lucru si ne impiedica. Puneti in practica urmatorul sfat: "Sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta" [Mt 6, 3]. Atunci cand doresti ceva si incerci sa-L fortezi pe Dumnezeu, nu se intampla nimic. Se va intampla "intr-o zi cand nu te astepti si intr-un ceas pe care nu-l cunosti" [Cf. Mt. 24, 0; Lc. , 46]. In aceasta rezida taina. Nu pot sa v-o explic...

*

Cand pierdeti harul dumnezeiesc, sa nu faceti nimic. Continuati-va viata si lupta voastra simplu si firesc pana ce, fara zbucium, va veti umple iarasi de dragoste si dor de Hristos. Si apoi totul va fi bine. Apoi harul va va umple si va va aduce bucurie. Unul dintre secrete este sa fiti aflati in toiul dumnezeiestilor slujbe. Abandonati-va acestora, si harul lui Dumnezeu va va adumbri in chip tainic.

*

Indeletiniciti-va cu imnuri de lauda, cu canoanele poetice, cu adrarea lui Dumnezeu si cu erosul dumnezeiesc. Toate cartile sfinte ale Bisericii noastre - Octoihul, Ceaslovul, Psaltirea, Mineiele - cuprind cuvinte sfinte, duioase adresate lui Hristos. Cititi-le cu bucurie, dragoste si insufletire. Cand va dedicati acestei stradanii cu dorinta fierbinte, sufletul vostru se sfinteste intr-un chip bland, tainic, fara ca macar sa va dati seama de asta.

*

De aceea vreau sa va dedicati mai mult studierii Vechiului si Noului Testament, imnurilor si canoanelor poetice. Cititi-i pe Parintii Bisericii cu acelasi zel cu care cititi imnurile si canoanele poetice, dar mai inainte de toate cititi Sfanta Scriptura. Cititi Evanghelia si Vechiul Testament. Acesta e tezaurul, pentru ca toti Sfintii Parinti din aceasta bogatie s-au hranit. Ea este izvorul si temelia. E ceva inepuizabil, de care nu va veti putea satura niciodata. Veti simti cu siguranta si voi ceea ce spune Psalmistul: "Cuvintele Tale sunt mai dulci ca mierea in gura mea" [Ps. 118, 103]. Nu spune "ca mierea", ci "mai dulci ca mierea in gura mea", pentru a arata dulceata neasemuita a cuvintelor lui Dumnezeu.

*

Relatia noastra este desavarsita si temeinc zamislita. Ceea ce este simplu este si cel mai de pret. Prin urmare, in viata voastra duhovniceasca, luptati-va zi de zi cu simplitate, liniste, fara sila. Sufletul se sfinteste si se curateste prin studiul cuvintelor Sfintilor Parinti, prin memorarea psalmilor si a unor pasaje din Sfanta Scriptura, prin cantrea imnurilor si prin repetarea rugaciunii lui Iisus.

*

Numai Duhul Sfant, numai harul lui Dumnezeu poate inspira rugaciunea lui Iisus. Sa repeti cuvintele nu e greu, insa nu te poti ruga cum trebuie pentru ca firea ta cea veche, cazuta, refuza acest lucru. Daca nu vei intra in atmosfera harului, nu vei fi in stare sa spui rugaciunea. De indata ce auzi un cuvant de ocara, te intristezi? Si, de indata ce auzi ceva magulitor te bucuri?  Asta dovedeste ca nu esti pregatit, ca inca nu ai ceea ce trebuie. Pentru ca harul sa vina la tine trebuie sa dobandesti in prealabil iubirea si smerenia. Altminteri, apar refuzul si respingerea. Pentru a intra in aceasta "stare a mintii", incepe cu ascultarea. Trebuie sa te supui ascultarii ca sa vina smerenia. Cand vede smerenie Domnul trimite harul dumnezeiesc si apoi rugaciunea vine de la sine, fara nici un efort. Daca nu faci ascultare si nu ai smerenie, rugaciunea nu vine si exista primejdia de a cadea in eroare si in inselare.

*

Pregatiti-va treptat, usurel si repetati rugaciunea in minte. Ce este in mintea noastra este si in inima noastra. Cand vine harul, cand vine iubirea, rostesti numele "Hristos" si mintea si inima va sunt inundate. Aceasta dragoste, acest dor, are si el anumite trepte. Atunci cand traiesti dragostea aceasta doresti sa dobandesti lucruri duhovnicesti nu numai cand esti treaz, ci chiar si in vis vezi aceleasi lucruri. Doresti sa faci totul stapanit de aceasta dragoste, sa te misti in aceasta dragoste. Doresti sa incepi o nevointa, fiecare nevointa din dragoste de Dumnezeu. Simti dragoste si recunostinta fata de Dumnezeu, fara a avea in minte sa dobandesti nimic special. Ceea ce conteaza este sa repeti rugaciunea lui Iisus, cu sensibilitate, cu dragoste, cu dor si atunci n-o sa ti se para deloc o corvoada. Ea ca si cand spui "mama" ori "tata" si simti o desavarsita mangaiere.

*

La rugaciune nu se ajunge cu sila. Nu va spuneti "am sa ma lupt din rasputeri pentru a dobandi rugaiunea si a intra in rai". Nu va ganditi ca veti fi rasplatiti insutit in rai. Rugati-va fara a va face socoteli, fara motive ascunse, nu pentru a dobandi ceva. Si de faci o mie de matanii pentru a dobandi intrarea in rai, ele nu au nici o valoare. Fa matanii din dragoste, iar daca Dumnezeu va dori sa te trimita in iad, sa faci precum voieste. Asta inseamna lepadare de sine. Nu are rost sa faci o suta de matanii daca ele te lasa rece. Fa mai bine douazeci ori cincisprezece, dar cu ravna si dragoste pentru Domnul si potrivit poruncilor Sale. In acest chip, patimile noastre slabesc treptat, pacatele se micsoreaza si, usurel, fara sfortare, intram in rugaciune.  

Sursa: Sfantul Porfirie din Kavsokalivia, Hristos este plinatatea vietii, Ed. Meteor Publishing