Moștenirea Sfântului Apostol Andrei: Evanghelia si taina familiei. "Nu e de ajuns să afirmi moștenirea veche frumoasă și nobilă, transmisă de la Sfântul Andrei până la tine, ci să o dai mai departe"

Iată ce mai moștenim de la Sfântul Andrei: taina familiei, așa cum o înțelegem noi, creștinii ortodocși de astăzi!

Nu e de ajuns să afirmi moștenirea veche frumoasă și nobilă, transmisă de la Sfântul Andrei până la tine, ci să o dai mai departe îmbunătățită, îmbogățită. Si, cum ai putea să o îmbogățești? Făcând misiune, ca Sfântul Ap. Andrei, redevenind dinamic, luptând pentru familie, luptând pentru frumusețea vieții în care te-ai născut tu, părinții tăi și bunicii tăi, a duhului pe care ți l-au dat strămoșii. Acel duh trebuie păstrat proaspăt în tine, nealterat.

“Vestea cea bună” – Moștenirea Sfântului Apostol Andrei 

Pr. Mircea-Cristian Pricop şi Prof. Mihail Chircor

  Câteva notițe extrase din această emisiune:

- Sfântul Apostol Andrei a fost primul și singurul Apostol care a pus piciorul pe pământurile noastre.

- Mărturisirea Sf. Ap. Andrei este relatată în Evanghelie: "Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos)".(Ioan 1, 41).

După ce Domnul S-a înălțat la cer și a trimis Apostolii la propovăduire, el, primul chemat la apostolat, a decis, în urma primirii misiunii de la Duhul Sfânt - pentru că sorții neamurilor au fost trași după Pogorârea Duhului Sfânt și s-a decis popoarele pe care ei trebuiau să le ia sub păstorire- [să vină în locurile noastre]. Deci Duhul Sfânt i-a călăuzit pe ei spre anumite popoare pregătindu-i pe ei în mod aparte pentru a lua contact cu limba, obiceiurile, culturile acestor neamuri.

- In momentul în care a venit Sf. Ap. Andrei [în locurile rânduite], el nu s-a adresat numai dacilor și romanilor sau diverselor triburi care mai erau pe aici, ci și urmașilor acestor neamuri, adică nouă. De ce spun lucrul acesta? Pentru că Duhul Sfânt este atemporal, este dincolo de timp. Trecutul, prezentul și viitorul sunt pentru om, dar pentru Dumnezeu este veșnicul prezent și, în momentul Pogorârii Duhului Sfânt, Sfântul Ap. Andrei a fost făcut părtaș atemporalității, ruperii de timpul linear și intrării în timpul lui Dumnezeu. Si, în virtutea acestui timp al lui Dumnezeu, el a avut vedenia a ceea ce urma să apară în istorie, și, pregătirea pentru ceea ce urma să apară în istorie.

- Sunt niște particularități ale creștinismului poporului roman care nu se întâlnesc la modul în care au receptat creștinismul alte neamuri. Spre exemplu, la noi nu se poate vorbi despre niște misionari trimiși cu cartea în mana de la niște centre misionare bine pregătite, școli misionare, cum de exemplu Constantinopolul a evanghelizat pe slavi: pe bulgari, pe rusi s.a.m.d. La fel Roma cu misionarii ei care au mers pe toate continentele. La noi nu s-a făcut o evanghelizare de sus în jos. La noi s-a făcut o evanghelizare la firul ierbii deci de la om la om, de la familie la familie, pornind de la nucleul celor o suta de oameni pe care i-a botezat chiar el, Apostolul lui Hristos, marele Părinte Andrei.

- Getodacii și romanii, pe lângă faptul că proveneau dintr-o rădăcină comună, indo-europeană, se puteau înțelege, cel puțin la nivel de dialect pentru că atunci fondul de cuvinte nu era atât de vast ca al nostru.

- Când romanii au intrat în Sarmizegetusa nu au avut nevoie de translator, lucru care se întâmpla când cucereau alte teritorii și aveau nevoie de traducător. Se pare că dacii vorbeau o limba, un dialect foarte apropiat de latina vulgara.

- Încreștinarea a fost un proces lent, de la om la om. Sf. Ap. Andrei a sădit un nucleu și acesta a încreștinat restul lumii din regiunea carpată pană prin sec. IV.

- Avem popoare care s-au structurat din punct de vedere al limbii, al culturii, al obiceiurilor și, după aceea, s-au încreștinat, când ele erau deja constituite, componentele principale neavând nicio componentă cu creștinismul și, [pe de alta parte], avem poporul român care ia naștere din geto-daci și din romani, ambele populații în care existau acești germeni ai creștinismului și au evoluat și n-a fost nicidecum o cucerire și o impunere de religie, de civilizație, din partea altcuiva, nu s-a impus cu forța.

- Creștinismul nostru a fost primit prin convingere, dovadă că l-am iubit atât de mult. Si, al doilea aspect: spre deosebire de toate celelalte neamuri, în momentul încreștinării lor, unde creștinismul a avut o factura urbană, a pătruns mai întâi în metropole și apoi s-a răspândit la sate - satele în limba latina înseamnă pagus, de unde vie cuvântul păgân; Paganus = țăran, dar la noi, din punct de vedere creștin, păgân înseamnă necreștin, neprimitor al botezului - satele au fost convertite ultimele în Imperiul Roman; la noi a fost invers. Spre deosebire de Sciția, Dacia, avea câteva metropole, toate celelalte zone erau rurale. Lucian Blaga spune "veșnicia s-a născut la sat". Eu spun: [la noi] "creștinismul s-a născut la sat și a fost păstrat de sat" -deci, iarăși ceva special față de restul popoarelor.[...] Cuvântul sat în limba romana, iarăși vine de la o formă interesantă, cuvântul fossatum din limba latină, care înseamnă împrejmuire cu șanț; fosă = șanț; localitățile ramase fără armata care să le apere, fără o administrație care să le apere interesele s.a.m.d. s-au organizat singure în obște, mai repede decât trebuia, forțate de împrejurările istorice. Si, în aceste obști au luat ființă bisericile.

- Pe data de 26 martie sărbătorim pe Sfântul preot Montanus și soția sa Maxima. Sfântul Montanus este primul preot daco-roman cunoscut cu numele, ucis la Sirmium, Mitroviţa de astăzi, în Serbia, la vărsare răului Sava în fluviul Dunărea. Ei au fost înecați în râul Sava în perioada lui Dioclețian anul 304 și, în momentul martiriului, Sfântul Montanus a făcut o profeție: "Vad cu ochii minții, Doamne, cum prin toate văile Dunării se naște un popor nou care înalță rugăciuni în numele Tău, în biserici, în limba romana". Atenție la exprimare! Nu vorbește de limba latina, care era limba oficiala în momentul acela, romanii nu vorbeau de limba romana, ei vorbeau de lingua latina, și, Sfântul Montanus în profeția atestata de document spune lingua romana. Ceva se schimbase până la 303, cei din zona dunăreană nu mai vorbeau limba latina, vorbeau limba romana - limba română.

Tot în aceeași zi cu Sfântul Montanus sunt pomeniți în calendarul nostru cei 26 de martiri omorâți de goți, pe vremea împăratului Grațian, la nord de Dunăre, zona Buzău- Vrancea- Bacău. I-au prins, i-au băgat în biserica și i-au ars de vii, goții, care erau păgâni. Martirii erau conduși de 2 preoți: Vatos si Berca, și printre ei erau și bărbați și femei cu nume germanice, dar și cu nume interesante. Unul din numele acestea suna frumos: Mămica. Recunoaște cineva numele asta? Numele primului preot, Vatos - de unde vine cuvântul învățat la noi-, era denumirea dată preoților lui Zamolxe, preoților daci. Cronicarii vechi îi numeau pe preoții daci vatos sau vați - de unde cuvântul învăț sau a învăța. Ce înseamnă asta? Că strămoșii poporului nostru nu acceptau citirea și scrierea decât la persoanele consacrate, la persoanele sfințite, la preoți! Ca și preoți egipteni, ca și preoții indieni. Era o veche moștenire ariana, indo-europeană.   

- Sfântul Apostol Andrei aici a găsit un teren mai mult rustic, s-a adaptat la fața locului. Ucenicii Sf. Ap. au cutreierat, și primul colindător pe aici cine a fost? Sfântul Ap. Andrei. El a colindat cu toiagul în mană, cu colindețul. Toiagul colindătorului se numește colindeț la tară. Nu plecau colindătorii fără un conducător care intra în casa și risipea cu colindețul, dimineața, jarul casei, și se făcea foc nou în sobă. Ce înseamnă gestul acesta? Aruncarea jarului vechi înseamnă eliminarea păgânismului. Si, focul nou din sobă, ce înseamnă? Tocmai moștenirea Sfântului Andrei, Evanghelia!

- Noi ne pierdem identitatea în momentul în care noi uitam de aceste tradiții multi milenare, uităm de rădăcinile noastre. O plantă, dacă ii tai rădăcinile se va usca. Ei, noi ne condamnăm singuri la pierderea identității!

Dovada că din Sciția, de aici din Dobrogea, s-a răspândit creștinismul spre nord este că în secolul III are loc mutarea centrului de greutate a obștilor satelor de pe ginta, de pe trib, pe familia pereche formată dintre un bărbat și o femeie, și nu se poate explica asta decât prin convertirea la creștinism. In sec. III are loc convertirea în masa la creștinism a dacilor liberi. Începuse de la Sfântul Andrei, dar noi avem o dovadă concretă prin schimbarea centrului de la trib, pe familia pereche, bărbat-femeie și pe împărțirea pământului, pământ în jurul gospodăriilor, în jurul casei. Nu se poate explica nici datorită migratorilor, care erau păgâni și mergeau pe devălmășie, nici pe alte circumstanțe istorice, decât pe una singură: pe atingerea creștinismului, pe botez, pe cununie, pe taina familiei. Iată ce mai moștenim de la Sfântul Andrei: taina familiei, așa cum o înțelegem noi, creștinii ortodocși de astăzi!

- Aplecarea spre istorie totuși nu trebuie să fie una triumfalistă sau pasivă. Nu e de ajuns să afirmi moștenirea veche frumoasă și nobilă, transmisă de la Sfântul Andrei până la tine, ci să o dai mai departe îmbunătățită, îmbogățită. Si, cum ai putea să o îmbogățești? Făcând misiune, ca Sfântul Ap. Andrei, redevenind dinamic, luptând pentru familie, luptând pentru frumusețea vieții în care te-ai născut tu, părinții tăi și bunicii tăi, a duhului pe care ți l-au dat strămoșii. Acel duh trebuie păstrat proaspăt în tine, nealterat. Nu vom fi judecați numai de strămoși,  dar și de cei de după noi, care vor spune: cineva a făcut o ruptură, cineva a făcut o prăpastie între strămoși și mine. Si, acel om care a făcut prăpastia, cum spune Mântuitorul, că ispita trebuie să vină, dar vai de cel prin care vine ispita!        

LEGATURI:

• ROF: Colindele, cununa traditiilor noastre crestine de Craciun