La început de an, cu gândul la veșnicie...

Taina "vieții veșnice": când o persoană trăiește un moment de mare intensitate, prin iubire, prin rugăciune, printr-o sărbătoare; în orice experiență a participării şi comuniunii, ea accede la acest timp existențial dincolo de cel cronologic...

Viața Sfântului Simon Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonos Petra (+ 28 decembrie). Arhim. Emilianos Simonopetritul: "ctitorul nu săvârșește o lucrare, nici nu lasă în urmă o lucrare, se zidește pe sine în trupul Domnului, întregindu-l"

"Mulți par că sunt ctitori, dar adevărații ctitori sunt numai cei pe care îi recunoaște Dumnezeu. De aceea noi îi cinstim și îi mărim pe cei pe care ni-i descoperă Dumnezeu."

(Arhim. Emilianos Simonopetritul)

Pogorâtu-Te-ai din ceruri din iubire, dintru eterna lumină întru al răului întuneric, Doamne, Binevenit eşti Tu, al Mântuirii Stăpân!

Pogorâtu-Te-ai din ceruri din iubire,
Întru tărâmul durerii, din frumuseţea eternă;
Dintru eterna lumină, întru al răului întuneric,
Tu mâna Ta întins-ai la cei sugrumaţi de păcat.

Uimitu-s-a cerul, cutremuratu-s-a pământul.
Binevenit eşti, Doamne, popoarelor, cântaţi!

Din dragostea fierbinte cu care ai creat lumea,
Ca rob Tu Te-ai smerit, să-i mântuieşti pe robi;
Să rezideşti locaşul ce Adam dărâmat-a,
Să luminezi rătăciţii, pe păcătoşi să dezlegi.

Tu eşti Iubirea Căreia de umilinţi nu-i e teamă,
Doamne, Binevenit eşti Tu, al Mântuirii Stăpân!

Sfântul Dionisie de Zakynthos (+17 decembrie) - Sfântul iertării

Doxologia: Sfântul iertării – Dionisie din Zakynthos

Părintele nostru Sfântul Dionisie s-a născut în anul 1547, în Insula Zakynthos de pe Marea Ionică. Provenea dintr-o familie nobilă şi a fost educat de călugări, reuşind să înveţe limbile greacă, italiană şi latină. A excelat în teologie şi a primit hirotonia ca preot, cu numele Daniel, în anul 1570. Mai târziu, a devenit ieromonah în Mitropolia din Zakynthos şi Strofades. În 1577 a fost ales episcop în Insula Eghina. După un an de vieţuire pe insulă, s-a întors în Zakynthos, unde a fost numit episcop şi preşedinte. În 1622 s-a retras şi în 17 decembrie a adormit întru Domnul şi a fost înmormântat. Trupul lui a fost descoperit intact şi emanând bun miros de flori şi de tămâie. De aceea, el este cinstit şi a fost proclamat sfânt de către Patriarhia de Constantinopol. Este sărbătorit în 17 decembrie, iar în 24 august Biserica serbează mutarea sfintelor sale moaşte.

Gheron Nikon Athonitul: "diavolul te va lăsa să faci toate faptele bune, dar niciodată nu te va lăsa să faci două lucruri"...

Părintele Nicon Aghioritul - 

 Rugăciunea minții și spovedania, cele mai urâte de vrăjmaș

Cum tremură diavolul la auzul acestui Nume! De acesta se teme? Cu acesta îl vom lovi! La auzul lui tremură? Cu acesta îl vom bate! Din ce pricină este uimitoare această rugăciune? Am amintit: Îl numești pe Iisus Domn, iar apoi spui: „miluiește-mă”. Adică te smerești. Cine vrea să fie miluit? Un cerșetor. Te faci cerșetor, te smerești? L-ai omorât pe diavol. Smerenia este opusul lui. De ce a devenit diavol? Nu a desfrânat. Nu are trup să desfrâneze. Nu a ucis. Pe cine să ucidă? Din cauza mândriei lui a căzut: „Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu!”(Is. 14, 13) „Cine vrea, să mă urmeze.” Iar Hristos, ca să ne arate acum calea opusă diavolului pe care trebuie să o urmăm ca să ne mântuim, a coborât din ceruri și s-a smerit pe Sine făcându-se asemenea oamenilor, ca să ne arate cum trebuie să ajungem și noi la Dumnezeu, să ne îmbrăcăm în Dumnezeu prin smerenie. De aceea, spune un părinte că smerenia este „veșmântul dumnezeirii”. Smerenia este haina pe care o poartă Dumnezeu. „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” Și în felul acesta te smerești.

Diavolul te va lăsa să faci toate faptele bune, te va și ajuta pe deasupra, dar nu te va lăsa niciodată să faci două lucruri. Vrei să dai milostenie, te va ajuta. Vrei să construiești biserici, nu că ar fi ceva rău în asta, dar te va ajuta și el. De ce? Vrei să postești? Nu doar că te va lăsa în pace, dar te va și ajuta. De ce? Pentru că știe că făcând toate acestea poți cădea în mândrie pentru ce ai realizat. Nu poți spune: „nu postesc”, de vreme ce postesc. Mă voi fățărnici că nu postesc. Voi fi prefăcut. Adevărul este vădit. Și milostenie fac. Oare nu fac? Am și fecioria. Nu o am? Și diavolul este feciorelnic. Diavolul nu numai că te lasă să faci toate aceste fapte bune, dar și te ajută pe deasupra, ca să te arunce apoi în mândrie. De aceea, niciodată nu te va lăsa să faci două lucruri: să spui rugăciunea minții: "Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă", și să te spovedești. Pentru că smerenia se naște din amândouă. Din acest motiv nu ne putem mântui în afara Bisericii.

Vedeți si:

• Gheron Nikon de la Nea Skiti: "Credința noastră este credința bucuriei, credința păcii, credința iubirii"

• Gheron Nikon din Sfântul Munte Athos: "Rugaciunea este armă nucleară împotriva diavolului". "Dacă lui Hristos i-a folosit postul, voi posti și eu!". "Tot ceea ce este reprimat iese la suprafaţă"

Părintele Efrem din Arizona (+ 8 dec. 2019) - Veșnică pomenire!

Pe 7(8) decembrie 2019, mult-iubitul Părinte Efrem din Arizona a adormit în Domnul după ce mulți ani a înfruntat boala. Conform celor spuse, Părintele Efrem era conștient de moartea sa iminentă cu câteva zile înainte și, în ciuda acestui fapt, el ieșea zilnic pentru a-i binecuvânta pe oameni. Medicul său personal i-a spus să nu mai iasă afară sâmbătă seara, ziua adormirii sale, pentru a-i binecuvânta pe oameni. Părinte Efrem a fost lucid în ziua adormirii sale și a participat la Sfintele Taine. Apoi, la ora 21 (ora din Arizona, SUA), în timp ce era ocupat cu ceva, fiind în poziție verticală, s-a înclinat brusc în lateral și a murit. Asistentele l-au găsit practic în poziție dreaptă, după ce și-a dat duhul Domnului.

Gheronda Efrem vizitând locul unde va urma să fie înmormântat

Parintele Efrem cu câteva zile înainte de adormirea sa întru Domnul

Înmormântarea Părintelui Efrem Filoteitul

Slujba de înmormântare a Părintelui Efrem Filoteitul din Arizona a avut loc miercuri, 11 decembrie, la ora 13 (ora 22 în România), la Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Arizona (SUA).

Sfântul Patapie din Loutraki + 8 decembire

Viaţa Sfântului Cuvios Patapie

Αγίου Παταπίου Λουτρακίου

În părţile Egiptului este o cetate ce se numeşte Teba, care o înconjură şi o adapă fluviul Nil. Acolo s-a născut acest fericit Patapie, din părinţi creştini, fiind crescut în bună credinţă şi în frica Domnului. Venind în vârstă desăvârşită, a trecut cu vederea deşertăciunea lumii acesteia şi, lăsând casa, părinţii şi prietenii, s-a făcut monah. Ducându-se în pustia Egiptului, vieţuia după Dumnezeu, nevoindu-se cu postul, cu rugăciunea şi cu multe feluri de osteneli monahiceşti şi pustniceşti. Făcându-se vestit şi începând a veni mulţi oameni la dânsul şi a-l lăuda pentru viaţa cea plină de fapte bune şi fiind supărat că i se tulbura liniştea - căci era lăudat de gura oamenilor - din această pricină lăsând părţile Egiptului, a venit la Constantinopol. Aici, făcându-şi o colibă aproape de Vlaherna, lângă zidul cetăţii, s-a închis într-însa şi se odihnea acolo, ca în pustie, neştiut de nimeni, afară numai de singurul Dumnezeu, Care ştie pe cei ce sunt ai Săi, vorbind cu El prin neîncetata rugăciune.

Opt întrebări și răspunsurile care ni-l descoperă pe Sfântul Ierarh Nicolae. Despre moaștele Sfântului Nicolae de la București și de la Bari

Ziua de 6 decembrie este pentru creştini ziua Sfântului Nicolae, a sfântului care ocupă un loc de cinste între cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi din lumea creştină.

Pr Varnava Iankos: "Este nevoie de un cuvânt de viață dătător. Acesta este erosul dintre suflete"

Pr Varnava Iankos - Există cuvânt viu în relațiile dintre noi?

Cuvintele lui Dumnezeu sunt ca o miere dulce în gura omului. Așadar, și noi suntem responsabili să spunem cuvinte dulci oamenilor, nu numai dulcegării. Cuvântul nostru să fie ziditor, să îl insufle pe aproapele, să-l pună pe picioare, să-i deschidă calea. De ce spunem doar tâmpenii? Suntem răspunzători pentru ceea ce vom spune și vom auzi. Cuvântul nostru trebuie să deschidă noi orizonturi în viața celuilalt. Spunem că nu știm cum să facem acest lucru. Ei, să învățăm câte ceva despre noi înșine. Ce cuvânt ne-a odihnit pe noi? Ce am citit?

Noi, creștinii, facem de toate, dar nu citim cuvântul lui Dumnezeu, care este Noul Testament. Să discutăm despre ceva din cele citite, despre vreo nelămurire pe care o avem, să mergem la Sfinții Părinti și să vedem cum tălmăcesc ei lucrurile, să căutăm ceva care ne-a atins inima. Oare acest lucru nu este comunicare, nu este prietenie, nu este relație? Ce ne unește? De ce suntem frați? Ne leagă cuvântul. Dar, știm care cuvânt? Ne leagă ochii frumoși ai celuilalt? Slavă Domnului, sunt frumoși și ochișorii, așa cum i-a făcut Dumnezeu. Dar, mai mult decât atât? Cum vom pune în lucrare acest lucru? Cum mă voi raporta la acest lucru? Ce mă leagă de celălalt? În final, ce ne leagă pe noi toți în acest loc?  Mergem duminică la biserică, ne bem cafeaua împreună. Ce ne unește? Cuvântul! Dar care cuvânt? Avem ceva de spus? Spunem ceva care ne-a frământat, care ne-a neliniștit, care ne-a făcut să ne îndoim, care ne-a odihnit? Ceva care a fost ca un cuțit în inimă sau ca o mângâiere pe cap? Nu trebuie să avem aceste frământări? Asta este averea noastră. Se spune că acesta este creștinul. Avem așa ceva?

Altul se însoară și vorbește cu soția lui doar despre iubire. Bun lucru este acesta, dar erosul este și un fapt duhovnicesc. Vreau să văd și eu un cuplu care să discute între ei ceva important. Relația lor să aibă cuvânt dătător de viață. Există?! Dacă îmi găsește cineva, mă însor și eu! Măi omule, nu există! Sărăcie blestemată! Doar probleme! Nu există cuvânt într-o relație, care să fie cuvântul lui Dumnezeu.  Erosul înseamnă unirea sufletelor. Nu doar la un nivel psihologic: "Ah, ce frumos este! Ce cântece îi plac! Ce romantic! Ce frumos! Ce lună și ce mare frumoasă!" Toate acestea sunt lucruri psihologice. Există cuvânt nemuritor, care biruiește moartea, pe care să mi-l pună în inimă partenerul meu și să simt asta? Acesta este erosul! Apoi, se depășesc ispitele din partea altor bărbați sau femei. Pentru că, atunci când trupul lui va îmbătrâni și te vei obișnui cu el, ce se va întâmpla? Vei căuta pe altcineva? Cu niciun chip nu se va împlini acestă poveste. Si până când? Îmbătrânești și nu vei mai putea face nimic apoi. Așadar, este nevoie de un cuvânt de viață dătător. Acesta este erosul dintre suflete. În viață să avem cuvinte în comun. Spunem ceva de felul acesta? Auzim vreun cuvânt duhovnicesc de la soțul nostru? Noi zicem ceva? Asta înseamnă relație și iubire. Avem astfel de posibilități? De unde să avem? Nu cercetăm cuvântul lui Dumnezeu, nu căutăm în noi, suntem obosiți din cauza problemelor și foarte multe lucruri de acest gen. Mergem și la biserică într-o duminică și credem că ni se vor rezolva problemele. Problemele noastre sufletești nu se rezolvă așa!   

          

 Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale. (Ps. 41, 9)

Mănăstirea Simonos Petra și toate metocurile sale sărbătoresc canonizarea Sfântului Ieronim Simonopetritul. Procesiune cu moaștele Sfântului

Când Patriarhia Ecumenică a anunțat canonizarea oficială a Părintelui Ieronim Simonopetritul, pe 27 noiembrie, cu ziua de prăznuire pe 9 mai, Mănăstirea Simonos Petra a sărbătorit la aflarea acestei vești, onorându-și Părintele spiritual după mulți ani. Sfântul a intrat în această mănăstire când avea 17 ani și a stat timp de 43 de ani, slujind ca Stareț în perioada 1920-1931. Apoi a fost exilat la Mănăstirea Înălțării, din orașul Vyronas, la sud-est de Atena, o dependență a Mănăstirii Simonos Petra, unde a adormit în Domnul pe 6 ianuarie 1957.

Părintele Mihai Lungeanu: "Cine nu respiră, nu trăieşte. Cine nu se roagă, nu respiră har"

• Mărturisitorii: Părintele Mihai Lungeanu: a studiat teologia prin alfabetul Morse şi a învăţat Noul Testament pe de rost, în temniţă – AUDIO RRA. 5 ani de la adormire (+ 2 septembrie 2012) 

 Părintele Mihai Lungeanu. Fiu de preot. Născut în 1924. Student legionar medicinist arestat în 1947. Trebuia să treacă prin reeducarea de la Pitești și s-a rugat la Maica Domnului să-l scape, că își va închina viata Domnului. Apoi are un vis în care i se arată cum va fi eliberat, și așa a și fost. După eliberare încearcă să intre în mănăstire, dar e arestat din nou până în 1964. Intră în a doua detenție având Rugăciunea. Este printre cei mai pedepsiți deținuți de la Aiud. După a doua eliberare face facultatea de Psihologie, rămâne mirean pentru că nu i se permite să fie nici preot. Se căsătorește în Iași și are doi copii. In 1993, la Iași, este făcut diacon de IPS Anania, iar în 1998 hirotonit preot. Si așa și-a împlinit dorința de a-i sluji Domnului. A trecut la Domnul duminică, 2 septembrie 2012. A fost închis și cu Valeriu Gafencu la TG Ocna, iar la Aiud a l-a cunoscut și pe domnul Grigore Caraza.

– Rugăciunea este o condiţie sine qua non a existenței noastre spirituale. Cine nu respiră, nu trăieşte. Cine nu se roagă, nu respiră har. Si, într-una din zile, după ce m-am împărtășit, am fost cuprins de o lumină, lumina cum e fulgerul, dar care nu te orbește. M-a “îmbrăcat” așa, în momentul în care am luat Sfânta Împărtășanie în gură.

– Si cum s-a manifestat harul ăsta? Ați putut să vă rugați mai ușor?

– Domnule, simți o căldură, un foc în inimă, care se intensifică în timpul rugăciunii și, când, nu o mai spui, nu dispare, dar scade. Si trebuie să-l întreții. Exact cum spune Sf. Isaac Sirul în Cuvinte ascetice. Şi el spune acolo că flacără harică este scânteia de la botez care se amplifică și ultima picătură, când îți dă rugăciunea, o simți, [simți] focul ăla. Ei, asta s-a simțit atunci și pe parcurs încă de doua ori, ca un fel de şpan care-ţi bagă un cuţit în inimă. Durere plăcută. Nu se pot spune astea în cuvinte, că nu se ştiu. Şi tot ce însoţeşte rugăciunea inimii: lumină, căldură, parfum de smirnă… Asta este. Prezenţa harului lui Dumnezeu. Dumnezeu prezent în har. Asta este. Şi care m-a ajutat foarte mult. M-a ajutat să fiu curat, cât a fost posibil în starea cât am fost liber. Si, când m-au arestat a doua oară, deja eram blindat cu rugăciunea inimii. Aşa că pentru mine nu că a fost floare la ureche, dar a fost foarte uşor să suport ancheta non-stop de la Galaţi şi tot ce a urmat.

Bee Gees - How Deep Is Your Love (Cât de adâncă este dragostea ta)

"Imnul" filmului "Adam’s Apples" – "Merele lui Adam" (2005) - ascultat în momentele de respiro de actorul principal - un vechi cântec, fredonat de Bee Gees: "How deep is your love" - "Cât de adâncă este dragostea ta"....

I know your eyes in the morning sun
Îți cunosc ochii în răsăritul soarelui,
Je connais tes yeux dans le soleil de matin
I feel you touch me in the pouring rain
Îți simt atingerea în ploaia ce toarnă,
Je te sens me toucher sous la pluie renversante
And the moment that you wander far from me
Si, în momentul când te rătăcești de mine,
Et le moment où tu erres loin de moi
I wanna feel you in my arms again
Vreau să te simt din nou în brațele mele.
Je veux te sentir dans mes bras encore.
And you come to me on a summer breeze 
Si vii la mine pe o adiere de vară,
Et que tu viennes à moi sur une brise d'été
Keep me warm in your love and then softly leave
Păstrează-mă cald în iubirea ta, și apoi pleacă ușor...
Garde moi au chaud dans ton amour et pars doucement
And it's me you need to show
Si eu sunt cel de care ai nevoie să arăți...
Et c'est moi que tu as besoin de montrer

How deep is your love
Cât de adâncă este dragostea ta
Quelle est la profondeur ton amour 
I really need to learn'cause we're living in a world of fools
Chiar am nevoie să știu, căci trăim într-o lume de nebuni,
J'ai vraiment besoin de le savoir parce que nous vivons dans un monde de fous
Breaking us down 
Care ne calcă la pământ,
Qui nous brise
When they all should let us be 
Când toți ar trebui să ne lase să fim,
Quand ils devraient tous nous laisser vivre
We belong to you and me
Noi aparținem unul altuia...
Nous nous appartenons

Patriarhia Ecumenică a anunţat canonizarea Părinţilor Sofronie Saharov și Ieronim Simonopetritul

• Basilica: Sofronie Saharov şi Ieronim Simonopetritul au fost canonizaţi de Patriarhia Ecumenică

Patriarhia Ecumenică a anunţat miercuri [27 noiembire 2019], într-un comunicat de presă, canonizarea cuvioşilor Sofronie Saharov şi Ieronim Simonopetritul.

Hotărârea a fost adoptată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod întrunit în data de 27 noiembrie la Fanar, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.

IPS Neofit de Morfu - "Starețul Iacov Tsalikis, așa cum l-am cunoscut"

IPS Neofit de Morfu - Starețul Iacov Tsalikis, așa cum l-am cunoscut

Sfântul Iacov Tsalikis (gr. Ιάκωβος Τσαλίκης : 5 noiembrie 1920 - 21 noiembrie 1991) a fost stareţ al Mănăstirii Cuviosul David (sec. XVI) din insula Evia (numită şi Eubeea, gr. Εύβοια).

 Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC

[...]"Să nu credeți că e ușor sa trăiești cu un sfânt. Când trăiești cu un sfânt, te simți de parcă ești dezgolit. Ești deschis pentru el. El știe ce gândești, îți cunoaște păcatele, îți cunoaște patimile. Nu-l poți păcăli, deoarece te cunoaște mai bine decât te cunoști tu însuți.  Si, la început, acest lucru te incomodează, dar apoi începi să te simți ca un copil. Căci, cum se simte copilul în brațele părinților? Oare nu îi este plăcut și simte bucurie? La fel te simți și tu. Uimitor este că toți sfinții - nu numai Starețul Iacov - continuă să fie părinți duhovnicești chiar și după moarte. Cunosc oameni care nu l-au cunoscut, ci pur și simplu au auzit niște povești de la noi. Dar ei l-au îndrăgit și el li se arată după moarte și îi îndrumă. Deci paternitatea este cel mai mare dar pentru om pe pământ. La urma urmei, Persoana centrală a Sfintei Treimi este Tatăl, Care dă naștere Fiului și din Care purcede Sfântul Duh. Deci paternitatea este o calitate importantă pe care trebuie să o dobândim cu toții. Femeile însă, în loc de paternitate au maternitatea. Si nu este întâmplator că preotul zice la sfârșitul slujbei: "Si ne învrednicește pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată și a zice". Si apoi spunem "Tatăl nostru". Înseamnă că e foarte important să simit paternitatea. Si atunci când este vorba de tatăl pământesc. Vă spun asta ca un orfan. Trebuie să găsim părinți duhovnicești în viața noastră. Si, cu cât mai sfânt este părintele nostru, cu atât mai desăvârșită va fi relația noastră cu Dumnezeu. Dar, și cu atât mai mare va fi si responsabilitatea noastră!"    

Chipul unui om fericit - Părintele Iacov Tsalikis

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "Cine face greșeli invocă conștiința. Cine vorbește, cine mănâncă pe aproapele cu gura, cine face observații, cine pleacă din biserică invocă conștiința"

Avva Isaia, în cuvântul sau "Despre conștiința celor ce șed în chilii", nu-și învață ucenicii săi să facă ceea ce le spune conștiința. Uitați-le pe acestea, le zice, eu vă voi spune care trebuie să fie conștiința voastră! De aceea în monahism, deasupra și a conștiinței, se află Starețul. Conștiința noastră este alăptată de voile noastre, de dorințele noastre, de lecturile noastre. Este ușor de modelat, dar și ușor de deviat. Ne-a dat-o Dumnezeu, dar constituie o garanție numai atunci când am cultivat-o corect și o hrănim corect. Cele mai multe erezii, cele mai multe schisme, cele mai multe căderi, nereușite și abateri demonice ale omului provin din conștiință. 

Cum de spune atunci Apostolul Pavel "că neamurile care nu au lege din fire fac ale legii" (Rom. 2, 14)? Aici, spune, neamurile care nu au nici legea scrisă, nici dumnezeiasca Descoperire, din fire fac binele și se feresc de rău. Dar ce este bine și ce rău e un lucru diferit pentru cel primitiv, pentru cel civilizat și pentru cel din lume, potrivit cu locul, cu timpul și cu felul vieții. Să nu ne lăsăm înșelați, conștiința este o chestiune foarte subțire, altfel n-ar mai avea rost ascultarea. Cei mai mulți dintre cei care nu ascultă o fac în numele conștiinței.

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "iubește-i pe cei care cred în Dumnezeu, pe cei care-L iubesc pe Dumnezeu, pe cei care au cuvântul lui Dumnezeu. Iubește pe toți credincioșii, mai ales pe toți care sunt slujitori ai Sfântului Dumnezeu și pot să-ți ridice viața"

Iubește pe cei credincioși, ca să fii miluit prin ei. Dorește pe sfinți, ca râvna lor să te mănânce. (Avva Isaia)

Iubește pe cei credincioși, ca să fii miluit prin ei. Iubește pe cei care sunt în mediul tău, în biserica ta, în mănăstirea ta, pe credincioșii de aproape și de departe, cunoscuți sau nu. Iubește-i pe cei ușor de găsit și pe cei greu de găsit, cum zice Marele Vasile, adică pe Stareți, personalitățile duhovnicești, iubește-i pe cei care cred în Dumnezeu, pe cei care-L iubesc pe Dumnezeu, pe cei care au cuvântul lui Dumnezeu. Iubește-i pe toți care au în viața lor prezența, zâmbetul și pace lui Dumnezeu, pe toți care Îi slujesc. Iubește-i, ca să fii miluit prin ei. 

Iubește, așadar, pe toți credincioșii, mai ales pe toți care sunt slujitori ai Sfântului Dumnezeu și pot să-ți ridice viața. Rugăciunile lor, mijlocirea lor, zâmbetul, privirea plină de pace și curăție, cuvântul lor plin de har, tăcerea, seriozitatea, smerenia lor te vor milui și pe tine. Au îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi aude cu ușurință. Pe tine, care ești în groapă, cum să te audă? Dar când te prinzi de ei, când le ceri rugăciunile, când alergi ca să-i auzi, când îi iubești mai mult decât pe ceilalți credincioși, atunci te va milui împreună cu ei și pe tine Dumnezeu. 

Seal - Love's Divine (Dumnezeiască dragoste)

Seal - Love's Divine

Then the rainstorm came over me

Atunci furtuna a venit peste mine

Puis l'orage s'empara de moi

And I felt my spirit break

Si mi-am simțit sufletul zdrobi,

Et je sentis mon âme se briser

I had lost all of my belief, you see...

Mi-am pierdut toată credința, vezi tu...

J'avais perdu toute ma croyance, tu vois...

And realize my mistake

Si mi-am dat seama de greșeala mea.

Et je réalise mon erreur

But time through a prayer to me

Dar timpul a fost o rugăciune pentru mine,

Mais le temps a eté une prière pour moi

And all around me became still.

Si totul în jurul meu, totul devine nemișcat...

Et tout autour de moi tout devint immobile.

I need love, love's divine

Am nevoie de dragoste, dumnezeiască dragoste,

J'ai besoin d'amour, l'amour divin

Please forgive me now I see that I've been blind

Te rog iartă-mă, acum văd că am fost orb,

S'il te plaît pardonne-moi, maintenant je vois que j'ai été aveugle

Give me love, loves is what I need to help me know my name.

Iubește-mă, dragostea este cea de care am nevoie să m-ajute să-mi cunosc numele.

Donne-moi de l'amour, l'amour est ce dont j'ai besoin pour m'aider à connaître mon nom.

Sfinţii Arhangheli, căpeteniile puterilor cereşti

Marturie Athonita:Cei şapte sfinţi arhangheli- căpeteniile puterilor cereşti

Sfânta Scriptură ne învaţă limpede şi dă mărturie de necontestat că dumnezeieştile puteri cereşti comunică neîncetat cu lumea oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe ne descoperă care sunt numele celor şapte sfinţi arhangheli, căpeteniile puterilor cereşti. Ele sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Iegudiil, şi Varahiil, cărora, uneori, li se adaugă şi numele lui Ieremiil.

"Vă aștept la Samtavro" - Film Documentar despre Sfântul Gavriil Georgianul, cel Nebun pentru Hristos

Sfântul Gavriil Georgianul (26 august 1929 - 2 noiembrie 1995)

Vedeți si:

•  Viata Sfântului Gavriil Georgianul cel Nebun intru Hristos. Înregistrare VIDEO INEDITA cu SFÂNTUL GAVRIIL Georgianul

• Diadema Starețului - un nou film despre Sf. Gavriil Georgianul

•  Cuvinte si întâmplări minunate din viata Sfântului Gavriil Georgianul cel nebun întru Hristos

"Ce-ar fi o primăvară fără vară, și fără toamnă vara ce-ar mai fi..."

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a anunțat canonizarea Părintelui Sofronie Saharov, pe lângă trecerea în calendarul ortodox a patru athoniţi: Gheron Iosif Isihastul, Părintele Efrem Katunakiotul, Părintele Ieronim Simonopetritul şi Părintele Daniil Katunakiotul

Patriarhul Bartolomeu a anunțat în fața Sfintei Chinotite, la sfârșitul vizitei sale de 3 zile în Muntele Athos, pe 22 octombire 2019, continuarea etapelor pentru canonizarea Părintelui Sofronie Saharov din Essex. Ca o ultimă și bucuroasă surpriză, acest anunț a venit după ce duminică, 20 octombrie, în cadrul întâlnirii Patriarhului Ecumenic cu reprezentanţii mănăstirilor din Sfântul Munte Athos la Karyes s-a anunțat canonizarea a patru Părinți athoniți: Daniil Katunakiotul, Ieronim Simonopetritul, Iosif Isihastul şi Efrem Katunakiotul.
Starețul Sofronie Saharov(1896-1993) este cunoscut ca fiu duhovnicesc și biograful Sf. Siluan Athonitul și fondatorul Mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul din Essex, Anglia.

The Ascetic Experience: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu: Părintele Sofronie de la Essex intră în calendarul oficial al Bisericii, precum și alte daruri…

[...]Patriarhul Ecumenic, Sanctitatea sa Bartolomeu al II-lea, a anunțat canonizarea, introducerea în calendarul oficial al Bisericii a părintelui Sofronie (Saharov) de la Essex. Anunțul a fost făcut în conferința Chinotitei – a consiliului de conducere – a Sfântului Munte de către însuși Preafericirea Sa cu multă emoție.


Acesta este încă un dar minunat pe care Dumnezeu ni-l face, un dar care pentru mănăstirea noastră are un înțeles foarte special: Părintele Sofronie a plecat din Sfântul Munte în Franța pentru tratamentul bolii sale ca și monah Vatopedin – mai exact ca și monah al Schitului Sfântul Andrei care depinde de Vatopedi.

În aceste zile, Dumnezeu ni-a dat o mulțime de daruri: canonzarea Sfântului Iosif Isihastul (Gheron Iosif) care este rădăcina spirituală a obștii noastre, a Sfântului Efrem Katunakiotul, primul ucenic al Sfântului Iosif Isihastul, frate de asceză și duhovnicul părintelui Iosif Vatopedinul. Alt dar a fost recunoașterea oficială a sfințeniei starețului Daniil Katunakiotul care, de asemenea, a fost monah la Vatopedi pentru 8-10 ani. În această perioadă Sfântul Daniil a avut ascultarea de arhondar iar Maica Domnului l-a vindecat în chip miraculos de o boală grea pe care o avea în timp ce se închina la Sfântul Brâu.

Un alt dar special de la Dumnezeu în aceste zile este faptul că episcopul nostru, Preafericirea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a fost foarte mulțumit de vizita sa la mănăstirea noastră, fiind impresionat de viața duhovnicească și numărul de monahi (în special cei tineri) ai obștii noastre. Noi ne străduim încontinuu să fim un factor de unitate și duhovnicie pentru Biserică și suntem foarte bucuroși, mulțumind lui Dumnezeu când acest scop este atins, fie și parțial.

Cu toate acestea, un alt dar de la Dumnezeu este faptul că în aceeași zi au fost cutremure încontinuu, fenomen prin care atotmilostivul Dumnezeu ne arată că suntem absolut nimic și că toți putem muri într-o secundă.

După smerita mea părere acesta este cel mai mare dar: să ne cunoaștem nimicnicia.
Cenușa se întoarce în cenușă. Praful în praf.
Ruinele rămân.
…și sufletul nostru veșnic.

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "Caracterul ascetic este singurul mod de exprimare a simțămintelor noastre față de Dumnezeu, a iubirii noastre, a dorurilor noastre, a smereniei noastre, a așteptării noastre"

Cuviosul Nil nu se îngrijea de cele care urmau să se întâmple sau de cele trecute, pentru că acestea implică grija. Nu îngăduia minții sale să se îndeletnicească cu ceva pământesc, pentru că asta este o îndepărtare de la dragostea lui Dumnezeu. Si orice îndepărtare - chipurile pentru dogme, pentru morală, pentru Biserică, pentru neam, pentru mănăstire - vine și se duce. Câte lucruri ne frământă, ne fac să ne zbuciumăm, să vrem să le rezolvăm, dar apoi pleacă, așa cum trec valurile și vânturile, și singurul lucru care rămâne este ceea ce realizăm în viață, ce investim în cer. De aceea, Cuviosul, nu-și lăsa inima și gândul să se lipească de cele pamântești. Își supunea trupul duhului și-și rânduise principii în viață, își stabilise modul în care se cuvine să trăiască.

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "Hristos intră în noi prin împărtășirea din Pâine și Vin, dar în mod ființial intră în cei care-L primesc ca și Cuvânt"

Arhim. Placide Deseille, Ierom. Macarie Simonopetritul, Arhim. Emilianos Simonopetritul

Cuvântul este singurul mijloc pe care un stareț, un părinte duhovnicesc îl are ca să-și nască propriul său fiu, un fiu al lui Dumnezeu, și să-l facă fiu al împărăției cerurilor. 

Cuvântul purtător de viața este cel care dă putere sufletului, învăluie inima, este modalitatea care îi poate aduce monahului reușită. Prin urmare, o mănăstire este vie dacă are învățătură duhovnicească, cuvântul lui Dumnezeu. 

Arhim. Elpidie Vaianaki: "Prin cuvinte poți intra în inima lui Dumnezeu și tot prin cuvinte te poți pierde"."Când ceri iertare din dragoste, pentru că ai rănit pe cineva, atunci acea iertare are valoare foarte mare"

Sporirea duhovnicească se vădește în cuvinte

- Părinte, cum putem ști dacă mergem bine în viața duhovnicească? 

Din cuvintele tale, din cuvintele pe care le rostește fiecare. Vei înțelege cât de mult a înaintat cineva în viața duhovnicească în măsura în care cuvintele lui revarsă miere sau venin. 

Există oameni care cred că viața duhovnicească se rezumă doar la rugăciune, la mersul regulat la biserică și la anumite așa-zise "fapte bune". Însă gura lor [poate] să fie slobodă: ușor să judece, să comenteze, să necăjească pe cineva, să îl facă ușor să se simtă prost, iar acela să plângă din pricina cuvintelor urâte. Asta nu este viață duhovnicească! Dimpotrivă, aceasta este o închipuire că ar fi viață duhovnicească. 

Omul duhovnicesc spune puține cuvinte, rostește cuvinte care îl mângâie pe aproapele, care îl întraripează. Este precum o mamă care dorește copilului ei ce-i mai bun, vorbindu-i încurajator.

Însuși Domnul nostru spune: "Din cuvintele voastre vă voi judeca". Scrie undeva în Scriptură: "din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit" (Mt. 12, 37). Adică, din cuvintele tale te vei putea osândi și tot din cuvintele tale te vei putea mântui. Altundeva în Sfânta Scriptură scrie: "dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit". [(Iacov 3, 2)]. Dacă cineva nu greșește prin cuvintele sale, atunci acesta este om desăvârșit! Gândiți-vă că toată Scriptura, Duhul Sfânt, toți sfinții, Părinții, Cuvioșii vorbesc despre puterea cuvântului. 

Prin cuvinte poți intra în inima lui Dumnezeu și tot prin cuvinte te poți pierde. Cum s-au pierdut Adam și Eva? Prin cuvintele viclene pe care le-au primit de la diavol. Din acest motiv este de preferat ca în viața duhovnicească, în loc să dăm importanță altor lucruri, altor nevoințe, să dăm o importantă mai mare nevoinței tăcerii! Să tăcem atunci când vorbele noastre nu sunt plăcute Domnului și să spunem tot ceea ce ar putea dărui bucurie aproapelui. Așadar, viața duhovnicească depinde de cuvintele noastre! Cuvintele pe care le rostim pot să mântuiască, dar pot să și vatăme.

***

Să ne cerem iertare cu iubire

- Părinte, cu ce sentimente trebuie să cerem iertare lui Dumnezeu atunci când greșim?

Fiica mea, în mod vădit, cu simțăminte de iubire! Omul cere iertare în două feluri: cu frică sau cu iubire.

Dacă lucrezi ca angajat undeva și faci o greșeală, ceri iertare și te temi ca nu cumva să te concedieze, te temi ca nu cumva să îți oprească din salariu. Ți-e frică. Acest mod de a cere iertarea nu are valoare. Însă, atunci când ceri iertare din dragoste, pentru că ai rănit pe cineva, atunci acea iertare are valoare foarte mare.

Lui Hristos nu-I place să Îi cerem iertare pentru că ne este frică de El, ca nu cumva să mergem în iad și să pierdem raiul. Acest fel de abordare este greșit! Trebuie să-I cerem iertare pentru că L-am rănit pe El, Iubirea noastră! Această iertare este atât de puternică încât îl sperie și pe diavol. Diavolul nu se teme, pentru că el însuși produce frica. Se teme de iubire pentru că Dumnezeu este Iubire! Ați înțeles? 

- Da, da!

Dacă veți pune în practică acest lucru, veți vedea că de fiecare dată când Îi cereți iertare lui Hristos: "Iartă-mă, Iubitul meu, Hristoase! Iartă-mă, Împăratul meu!", inima voastră se va umple de pace și Dumnezeu va dori să vă îmbrățișeze strâns, cu multă dragoste. Nu uitați: iertare cu iubire! 

LEGATURI:

• ROF: Pr. Elpidie Vaianakis: "Din surplusul iubirii pe care îl primești de la Dumnezeu și îl împarți altora, inima se sfințește"."Temelia nu este întristarea pentru păcatele noastre, ci dragostea pe care o are Dumnezeu pentru noi"

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "astăzi, mai mult decât în orice altă epocă, omul trăiește două stări potrivnice față de Liturghie: împrăștierea și dezbinarea". "Asceza este pământul care Îl aduce pe Sfântul Duh în inimile noastre"

Gheronda Emilianos, în Joia Mare, închinându-se la cinstita cruce 
și la mâna Sfintei Maria Magdalena din Mănăstirea Simonos Petra 

Omilie ținută înaintea teologilor din Trikala, 

în Sâmbăta Strămoșilor, după Vecernie, 14 dec. 1985

Văzându-vă, îmi amintesc de citirea din Apostolul sărbătorii de mâine, care spune că slava lui Dumnezeu va străluci cândva, Hristos Se va arăta și viața noastră se va arăta, de asemenea, întru slavă (Col. 3, 4). Stau și mă gândesc câți dintre voi, care v-ați luptat ani de-a rândul ca teologi, ca luptători ai Bisericii, veți străluci într-o bună zi în slava Tatălui și vă veți arăta și ne vom vedea și ne vom arăta acolo. Gândul că viața aceasta și cealaltă sunt una întotdeauna mă face să mă bucur atunci când întâlnesc persoane cu care am colaborat, pentru că văd această legătură nu sub curgerea timpului, ci în perspectiva veșniciei. Voi nu sunteți printre cei de care Prorocul zice: "Veniți să beți apă fără de arginți!" (Is. 55, 1). Voi veniți cu trudă și cu jertfă ca să aflați apă, să beți și să vă umpleți sufletele. [...]

La taina îndumnezeirii omului și a sfințirii zidirii participă fiecare persoană. Fiecare dintre noi slujește. Omul se oferă pe sine și darurile sale lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îi oferă omului darul Lui, Pâinea cea cerească, pe Fiul Lui, spre mâncare și băutură, dimpreună cu toate darurile dumnezeiești ale Sfântului Duh. Devenim sfinți, primim bucurie, pace, iubire, blândețe, Duh Sfânt. Nu ajungem sfinți prin viața noastră, ci Dumnezeu ne sfințește prin această legătură între schimburile de iubire dintre Dumnezeu și om.

Vorbind despre taina unirii, trebuie să luăm în considerare faptul că astăzi, mai mult decât în orice altă epocă, omul trăiește două stări potrivnice față de Liturghie: împrăștierea și dezbinarea. Nimeni nu-i mai poate țintui mintea într-un loc, ea fuge neîncetat. Existența omenească se împrăștie. Dar și dezbinarea este vizibilă în toate manifestările vieții omenești. Prima, împrăștierea, fărâmițează omul, îl sfărâmă. A doua, dezbinarea, îl dizolvă, îl descompune. Nu există armă sau leac mai eficient împotriva acestui bici dublu decât Liturghia, care, nu numai că ne unifică pe noi în noi înșine, dar ne și unește cu Dumnezeu, cu toți sfinții și cu toată zidirea.

IPS Hierotheos Vlachos: "Secularismul, un cal troian în Biserică". Modul de viață înlocuit cu un sistem social, teologia armonizată cu o filosofie despre Dumnezeu, grija pastorală substituită cu psihologia modernă

Secularismul este pierderea vieții adevărate a Bisericii, înstrăinarea membrilor Bisericii de duhul ei autentic. 

Secularismul este respingerea ethosului eclezial și infiltrarea așa-numitului duh lumesc în viața noastră. S-a subliniat că secularismul membrilor Bisericii este unul dintre cele mai serioase pericole. Biserica are câțiva "dușmani". Cel mai rău și cel mai periculos este secularizarea, care pervertește esența Bisericii.

Desigur, Biserica însăși nu se află în nici un pericol real, pentru că este binecuvântatul Trup al lui Hristos, dar pericolul există pentru membrii Bisericii.

Ca să fim exacți, vom spune că secularismul, care constă în falsificarea căii vieții și a credinței adevărate, se înrudește cu patimile și, în mod firesc, stă ascuns în Biserica de la începuturile existenței sale. În rai, Adam a încercat să interpreteze cu mintea sa poruncile lui Dumnezeu. Chiar și după Pogorârea Duhului Sfânt, au existat cazuri în care s-a vădit modul omenesc de gândire și de viață al unor creștini. Gnosticii și alții reprezintă dovezile evidente ale acestei căi. Dar secularismul a început mai cu seamă după încetarea persecuțiilor. 

În timpul persecuțiilor creștinii credeau și trăiau cu adevărat. Când creștinismul a devenit religie oficială de stat a început falsificarea credinței și a vieții creștine. Anahoretismul și mai târziu monahismul s-au dezvoltat ca o reacție la această secularizare. 

Așa cum arată Sfintele Scripturi, mai ales Epistolele Sfinților Apostoli, în Biserica primară toți creștinii trăiau monahal. Secularismul a fost o urmare a faptului că oamenii au fost atrași la creștinism din oportunism. 

Monahismul a venit ca o reacție la această atitudine. Monahismul nu este ceva străin de Biserică, ci mai degrabă trăiește potrivit Evangheliei, pe care unii creștini vroiau să o trăiască desăvârșit și astfel au ales această cale de viață. [...]

În Epistolele Sfântului Apostol Pavel există un pasaj caracteristic care arată că lumea este, pe de o parte, pofta ochilor și trufia vieții, toate lucrurile exterioare care devin amăgirea celui rău și ne amăgesc; pe de altă parte, lumea reprezintă patimile sufletului, adică, contrariul mișcării naturale a forțelor sufletului.

Sfântul Pavel spune: "Dar mie să nu-mi fie a mă lăuda numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume" (Galateni 6, 14). Apostolul nu se mândrește cu originile sale, cu cetățenia sa romană, cu faptul că L-a văzut pe Hristos în slava Sa, ci doar prin crucea sa prin care a omorât în sine însuși lumea. Si asta s-a întâmplat pe două căi. Mai întâi, lumea a fost răstignită pentru el, apoi el a fost răstignit pentru lume. În prima fază, cel rău nu îl mai poate amăgi cu stimuli exteriori. În a doua, s-a eliberat de lumea patimilor și de poftele din lăuntrul său. 

În aceste două sensuri întâlnim cuvântul "lume" în textele patristice. Sfântul Grigorie Palama învață că lumea, ca creație a lui Dumnezeu, nu trebuie nici disprețuită, nici urâtă.

În acest sens, lumea trebuie folosită de om pentru subzistență. Există totuși pericolul ca atunci când cineva vede lumea ca pe o creație a lui Dumnezeu să o vadă și ca pe amăgirea diavolului; pentru că diavolul știe într-adevăr cum să utilizeze lumea pentru a-l amăgi pe om. 

Ieromonahul Spiridon despre zdrobirea inimii și "zdrobirea creierului"

"Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!" (Matei 4, 17). Ce este însă pocăința? Părerea de rău, schimbarea vieții? Pocăința este în cea mai mare parte chiar zdrobirea inimii. Deși este și schimbarea vieții, aceasta se realizează lăuntric tot prin zdrobirea inimii. Efectul și importanța ei este greu de înțeles și de acceptat pentru oamenii care nu au început încă să se adâncească în viața duhovnicească. Prima poruncă a Mântuitorului (Matei 4, 17) dar și îndemnul Sfântului Ioan Botezătorul (Matei 3, 2) este de multe ori greu de acceptat pentru creștinul contemporan. Si totuși zdrobirea inimii este nu numai inima pocăinței dar și a adevăratei rugăciuni și evlavii, și condiția de a ne apropia de Taina Spovedaniei și de Sfânta Euharistie. 

Zdrobirea inimii înaintea lui Dumnezeu schimbă modul de înțelegere a fiecărei lecturi duhovnicești, a fiecărei slujbe și a fiecărei rugăciuni. Spre deosebire de rugăciunea neîncetată, zdrobirea inimii este îndestulător să o lucrăm la anumite răstimpuri. Folosul a câteva minute de zdrobire a inimii este atât de mare încât ne hrănește sufletește mai multe zile, ne deschide poarta spre Împărăția cerurilor și ne face să înțelegem altfel cuvintele duhovnicești și ne adâncește în rugăciune. Mânia, invidia, iubirea de bani și răutatea cu aproapele se topesc treptat odată cu sporirea în zdrobirea inimii. [...]

Plânsul și zdrobirea inimii

Datorită îndepărtării de Dumnezeu învățătura despre plâns și zdrobirea inimii a ajuns deosebit de nefirească. Mult mai ușor ar fi dacă am vorbi despre râs. Despre glume, filme sau alte lucruri amuzante.

Si totuși zdrobirea inimii este calea principală prin care mintea este coborâtă în inimă, ingredientul principal al pocăinței dar și al adevăratei rugăciuni.[...]

Acolo unde nu este zdrobirea inimii se instalează inevitabil fariseismul chiar dacă încercăm să ne luptăm cu el și să ne smerim. Dar cum să te smerești fără zdrobirea inimii? Din nefericire fariseismul se consolidează tot mai mult odată cu sporirea numărului de ani de mers la biserică, numărului de ani de mănăstire, studii și în general odată cu tot ce înseamnă aprecierea celorlalți. O voce vicleană pare să ne spună: La ce-ți mai trebuie zdrobirea inimii dacă le ai pe toate acestea? Dar răspunsul trebuie să fie unul ca acesta: Pentru Dumnezeu și pentru Împărăția Lui. 

Este posibil ca însăși adevărata credință să nu poată spori fără zdrobirea inimii. Credința în Iisus Hristos, Sfânta Treime, poruncile evanghelice și tot ceea ce învață Biserica în general. [...] 

De ce nu mai putem plânge? 

Dar care este motivul pentru care plânsul ni se pare atât de nefiresc? Explică Sfântul Simeon Noul Teolog: 

Plânsului după Dumnezeu îi premerge smerenia. Deci numai pentru cel smerit plânsul este ceva firesc. De aceea nu mai putem plânge. Oamenii îmbibați cu duhul deșertăciunii nu mai pot plânge. Înainta celei de-a doua Fericiri merge prima Fericire. [...]

A venit vremea când oamenii nu mai pot plânge. Ei doar se tânguiesc că n-au suficienți bani, distracții, apreciere din partea celorlalți. Dar nu așa este plânsul duhovnicesc.

Înaintea plânsului merge smerenia, sărăcia cu duhul. Plânsul duhovnicesc este cu neputință de atins pentru omul mândru, cufundat în duhul lumesc. Odată ce smerenia este înlocuită de mândrie, plânsul duhovnicesc este înlocuit de plânsul diavolesc. Calea spre cea de-a doua Fericire este închisă. Munții mândriei blochează desăvârșit această cale. Creștinul nu poate fi creștin decât în creierul lui, dar inima rămâne moartă. Iată că nu mai poate plânge! Noi și cei din jurul nostru! Creștini ortodocși care mergem la biserică!