Sf. Paisie Aghioritul:
+ Noblețea este dreptate duhovnicească.
+ Nu folosi logica, fiindcă noblețea este în afara logicii. Voi vreți să aranjați lucrurile cu logica omenească, cu dreptatea lumească. Unde este dreptatea duhovnicească? Nu am spus că omul, cu cât este mai duhovnicesc, cu atât are mai puține drepturi în această viață? Omul duhovnicesc doar dăruiește și niciodată nu caută să primească!
+ Adevărata sensibilitate are noblețe.
+ Noblețea are și ea vitejie, căci atunci lucrează inima.
+ Totul este ca omul să dobândească noblețea duhovniceasca. Atunci se înrudește cu Dumnezeu Nimic altceva nu-L înduioșează atât de mult pe Dumnezeu ca noblețea. Ea este receptorul Harului dumnezeiesc.
Părintele Savatie Baștovoi:
+ Noblețea înseamnă a putea bea apă din mâna dușmanului tău.
+ O singură grijă are lumea de azi: să ne arate că și cel mai bun om poate greși. Proștii se bucură când văd dreptul clătinându-se. Ei cred că și el a devenit unul dintre ei. Ei cred că de-acuma și el va juca după regulile lor, dar ei sunt iscusiți în regulile minciunii, în dezordine, ei sunt iscusiți în a lupta în întuneric.
+ Faceți tot ce puteți ca să păstrați încrederea în celălalt! Dacă ați pierdut-o, luptați pentru ea, dacă o aveți mulțumiți lui Dumnezeu și înmulțiți-o!
+ Să ne iubim unii pe alții, și așa păstrăm noblețea. Noblețea-i dragoste, măi! Ce poate să mai fie noblețea asta?! De aici se începe tot!
Părintele Savatie Baștovoi despre noblețea duhovnicească
Despre noblețe eu am auzit de mic, de foarte de mic, de la tatăl meu, numai că nu am auzit cuvântul acesta: duhovnicească. Când a venit vremea să mă duc la școală, pe la vreo șapte ani, tatăl meu mi-a atras atenția că la școală, cu siguranță, mă voi bate cu diverși copii, pentru că așa era lumea în care trăiam și tata încuraja astfel de relații între băieți. Și atunci mi-a zis: dacă o să te bată băieții cu până la trei ani mai mici decât tine să nu vii la mine să te plângi, numai dacă au cu trei ani mai mult. Desigur, nu am mai ajuns să ma plâng nici când mă băteau și cei cu trei ani mai mari [decât mine]. Pentru asta el mi-a dat să-mi cumpar mănuși de box, și m-a învățat să mă bat - că tata boxase în armata sovietică, făcuse trei ani de armată și era și oleacă de sportiv. Deci m-a învățat tata să mă bat și mi-a spus niște reguli pe care trebuia să le respect, atunci când mă bat. Una dintre aceste reguli era că atunci când îl dau jos pe adversarul meu de șapte ani, trebuie să-l aștept să se ridice. Aceasta, mi-a zis el, este noblețea! Așa trebuie să fie un bărbat.
Și, închipuiți-vă dumneavoastră că mă băteam eu odată cu un copil de vârstă mea – vă închipuiți cum arata o bătaie la vârsta aia -, și-l pun eu odată jos, și îl pun a doua oară și mă ridic, și-l pun a treia oară jos, până când am nimerit eu jos și atuncea m-a bătut. Și eu am fost într-un foarte mare şoc. Şocul meu nu a fost durerea, că nu e așa de mare durerea la vârsta aia. Şocul meu a fost: cum a încălcat el regula? Cum a putut el să mă bată dacă eu am nimerit jos? Mie nici nu mi-a trecut prin cap că el nu știa această regulă, pentru că tatal lui nu l-a învățat așa. El știa că trebuie să învingă cu orce preț. Noi, în schimb, știm că trebuie să învingem numai cu prețul dreptății.
Și, atuncea, m-am gândit: ce înseamnă până la urmă noblețea? Noblețea înseamnă încrederea mea că el va juca drept, se va lupta dupa regulile nobleței, ale adevărului. Și, iată, această încredere a mea m-a făcut să pierd acea luptă. Și asta m-a marcat pe mine, și am mai pățit-o și cu alte ocazii, însă s-a întâmplat în așa fel că eu nu mi-am pierdut încrederea în oameni. Și întotdeauna eu am ales să joc după reguli. Acuma am înțeles că am ales să joc după reguli pentru că … l-am iubit pe tatăl meu. Asta înțeleg eu că înseamnă noblețea, și duhovnicească totodată: să nu lăsăm lupta și să recurgem la vicleșuguri doar cu scopul de a învinge, din dragoste pentru cel care ne-a lasat o poruncă …
Am văzut odată un film despre Timur Lenk, un film făcut acum, așa încât eu nu știu dacă aceea este o
legendă păstrată de poporul cazac, sau este o scenă propusă de
regizor și scenarist. Se întâmpla acolo că tatăl copilului Timur era
căpetenie peste niște triburi răzlețitie. Ele erau în dezbinare, și el
mergea prin stepă cu băiatul lui și au văzut mai mulți cazaci care
stăteau jos și mâncau. Ei au trimis pe cineva și i-a zis: vino și bea apă cu noi. La care, cineva care îl însoțea i-a zis: ei sunt dușmanii tăi. Nu bea apă pentru că s-ar putea să te
otrăvească. Dar, el le-a răspuns: dacă eu, care sunt căpetenie voi încălca obiceiul nostru, și nu
voi bea apă, ce se va întâmpla atunci, astfel, cu noi? Și a mers, și a băut apa, și apa era otravită și el a
murit.
Acum, am stat și m-am gândit la întâmplarea asta, cât îi ea de
adevărată, și n-am putut să nu-mi aduc aminte de cuvintele lui Hristos care spune: chiar de veți mânca, veți bea ceva de moarte, și veți avea
credință, nu vă va vătăma.
Uitați-vă câtă libertate ne-a dat Hristos în noblețea noastră, încât
noi, cu nadejdea în El să nu avem această grijă și această
temere: să căutăm prin farfurii, să ne punem slugile să guste înaintea
noastră, așa cum fac împărații lumii. El ne-a dat această noblețe încât noi putem bea această apă otravită,
din mâna dușmanului nostru, fără să purtăm grijă dacă vom muri sau
nu. El poate să prefacă otrava în licoarea vieții, dătătoare de
viață. Aceasta este o poruncă dată de Hristos. Și noblețea înseamnă a putea bea apă din mâna dușmanului
tău.
Vă dați seama cum ar arăta lumea de astăzi dacă așa ar face bărbații
care trăiesc în lume? Spun bărbații, pentru că după ei se iau și femeile. Dar, dacă bărbatul viclenește, dacă bărbatul este fricos, dacă
bărbatul este îndoielnic, ce putem vorbi despre femeie, al cărui cap
este bărbatul, cum spune Hristos?!
Am zis că până la urmă noblețea este încredere, încrederea în celălalt. Și observați dumnevoastră ce se întâmplă în lumea
noastră: tot ce vedeți este o luptă împotriva încrederii. Toată mașinăria, toată presa, toată televiziunea s-a inventat
pentru a zdruncina încrederea in celălalt. O singură grijă are lumea de azi: să ne arate că și cel mai bun om
poate greși. Dar știm asta, oameni buni, pentru că si noi avem greșeli. Oare despre asta dorim noi să aflam? Și uitați-vă care este rezultatul: nu mai are încredere frate în
frate. Când e tata pe moarte se grăbește să facă actele de împărțire a
casei, ca nu cumva să piardă la proces. Se căsătoresc oamenii și fac
contracte, ca nu cumva la divorț să ia averea. Și lucrul acesta devine
normal! Voi vă dați seama în ce nebunie am ajuns? Nicaieri, niciodată în
lume, nicio cultură din lume n-a avut așa ceva!
Mă tem eu, fraților, că sunt credințe pe lumea asta, care nu-L au pe
Hristos, și care nu au noblețe, și nu-L au pe Cel care a venit, și a mers la moarte din noblețe... Păi ce este încrederea? Vă dați seama că Hristos, care este Dumnezeu, și știa tot, și
știa că-L răstignesc, totuși a mers cu această încredere?! - Eu cred că până în ultima clipă.
Faceți tot ce puteți ca să păstrați încrederea în celălalt! Dacă ați
pierdut-o, luptați pentru ea, daca o aveți mulțumiți lui Dumnezeu și
înmulțiți-o! Preferați să pierdeți de o sută de ori în viața aceasta, pentru
că și Hristos a zis: cine va dori să-și câștige sufletul său, îl va pierde în lumea
aceasta, și cine îl va pierde pentru aproapele său – adică se va lăsa amăgit, se lasă trădat -, îl va câștiga.
Este foarte strașnică vremea în care trăim, din cauza că avem puse
asupra noastră zi și noapte tunurile acestea ale minciunii, care bat în
zidurile dragostei, și zdruncină încrederea, și de peste tot sunt numai
crăpături și surpături și fisuri, și apa minciunii și a neîncrederii a
umplut cetatea noastră. S-o dăm afară! Foarte strașnic lucru se
întâmplă.
D-asta am venit, pentru că am încredere în voi, și voi, dacă ați venit
aicea aveți încredere în mine.
Să vă feriți de trădători, să vă feriți de omul clevetitor și rău, cum scrie și-n Psaltire:
cu cel ce vorbea de rău împotriva aproapelui său, cu acela nu am
mâncat.
Nu trebuie să fim categorici în sensul prost. Asta nu înseamnă că eu
trebuie să strig: acest om este un rău. Ține taina asta în tine, ca și asta ține de noblețe. Să nu-i
descoperi păcatul și neputința lui, dar să-l ai aproape ca și cum nu
l-ai avea.
Pentru că si răceala asta când îl primești îl va trezi odată. Nu
înseamnă să-l dai afară și să strigi: Vasile a facut cutate și cutare, că m-a zis la Poliție.
Dar să fiți cu mare demnitate în privința asta.
Niciodată să nu vă legați cu omul care o singură dată v-a amenințat, și a încercat să va șantajeze. Cel mai strașnic om, cel mai mic, cel mai fricos, cel mai laș om este
omul care te amenință, și mai ales, când te amenință cu slăbiciunile tale, că el nu are nici o putere. Puterea lui e din slăbiciunile tale. Așa crede el, și [Proorocul] David spune: de mă voi clătina, mulți se vor bucura (cf. Ps. 12, 5). Proștii se bucură când văd dreptul clătinându-se. Ei cred că și el a devenit unul dintre ei.
Ei cred că de-acuma și el va juca după regulile lor, dar ei sunt
iscusiți în regulile minciunii, în dezordine, ei sunt iscusiți in a
lupta în întuneric. Și cred: iată, dreptul s-a clătinat, și a căzut la noi în groapă și aici vom
face tot ce vrem noi.
Dar nu este așa, pentru că tot Scriptura zice: de șapte ori va cădea dreptul și de fiecare dată se va ridica. (Pilde 24, 16) Știți care este diferența între un drept și un păcătos? Nu aceea că nu cade, dar aceea că se ridică. Iar acest de șapte ori înseamnă, după cum spun Sfinții Părinți:
fără de sfârșit, că 7 este numarul infinitului. Adică va cădea și se va ridica, și aici nu căderea se numără, ci ridicarea o numără. Adică chiar de va cădea la nesfârșit, dreptul se ridică. De ce?
Pentru că are încredere, are credință în Cel care a făgăduit că mântuiește, și: “pe cel ce vine la Mine nu-l voi da afară“.
Acuma nici nu știu ce-i de făcut. Toată lumea știe, dar boala asta a trădării, a neîncrederii e cel mai rău si cel mai
strașnic lucru care s-a băgat între noi, mai ales între creștini. Doamne ferește! Și așa ne vom cunoaște dacă suntem creștini, dacă vom
putea bea apă din mâna dușmanului nostru. Să nu vă temeți niciodată, pentru că Hristos este cu noi până la
sfârșitul veacului. Și orice iartă Dumnezeul nostru, dar spune proorocul David ca
bărbatul limbut in veac nu se va îndrepta (Ps. 139, 11). Și mi-a zis mie un părinte de la noi, care cam face pe nebunul, dar
după vorba asta mi-am dat seama că nu-i deloc nebun. Mi-a zis: Părinte, stii ce înseamnă “bărbatul limbut nu se va îndrepta niciodată“?
Limbut adică clevetitor, cel care limbuțește de rău.
Adică nu cel care vorbește pur și simplu mult, căci Sfântul Apostol
Pavel vorbea așa de mult, încât la Faptele Apostolilor ne spunea că a
adormit unul, a căzut și-o murit. Apostolul Pavel s-a dus și i-a făcut o minune acolo și el a înviat.
Dar săracul tânăr ascultându-l a adormit și a căzut de pe fereastră.
Așa de mult vorbea, însuflețit de Duhul Sfânt [Apostolul]. Așa că asta-i cu limbuția, cu răutatea.
Si vedeți să nu ne facem noi înșine purtători ai otrăvii acesteia, a
vasului otrăvii care se dă din mâna în mână prin limbile noastre,
minciuna asta despre cutare, despre cutare. Nu purtați în gurile
voastre apa asta a otrăvii, ca o să vă otrăviți voi înșivă într-o zi.
Acuma cineva îmi scrie, că am deschis eu într-o zi internetul, și îmi spune: Părinte, acuma se întâmplă ceea ce ați scris în romanul “Diavolul este politic corect”. Acuma ce să facem, ce măsuri să luăm? Nu știu cum îl cheamă [Remus Cernea, n.n.]- un deștept de prin Parlament nu știu ce face
[propunea ca Biserica să nu mai fie finanțată de la Stat, n.n.].
Zic, măi! Asta e cea mai mică problemă prin care trecem acum. Proști din ăștia au fost și vor mai fi, de la începutul lumii până la
sfârșit.
Eu mă mir că ei au tăcut până acuma, cum nu li s-a dat voie să vorbească. Păi pe Biserică dintotdeauna au fost cu tunurile pe ea.
Și ăsta cine e – cum nu știu cum îl cheamă. Mare necaz! Ca o să luam banii de la Biserică, ca o să luăm aia. Vai de mine ce
se va petrece! Dar luați-i pe toți, luați tot și dați-vă deoparte ca
să nu mai avem nimic din ce-i al vostru. Că noi avem al nostru, al Bisericii. Avem pe Hristos, avem
dragostea și bucuria asta între noi, ne bucurăm când ne vedem și avem încredere unul în altul. Asta-i bucuria noastră, asta-i averea noastră. Dar restul luați-l, luați-l și duceți-l în Parlament, duceți în Guvern, duceți în toate vizuinile voastre, bani, aur, tot ce vă trebuie, luați. Și ăia care vor suferi și sunt legați de ele,
trăgeți-i cu totul, cu bani încolo, cu voi, ca să rămânem liniștiți.
Așa că asta zic eu, să ne iubim unii pe alții, si așa păstrăm noblețea.
Noblețea-i dragoste, măi! Ce poate să mai fie noblețea asta?! De
aici se începe tot! Daca n-avem asta, vai de capul nostru! Nici nu
vă dați seama!
Vă spun: sunt oameni fără Hristos care sunt nobili în privința asta.
Sunt sportivi, sunt de alte credințe, sunt atei, sunt oameni de știință,
care, decat să spuna o prostie, preferă sa fie demiși, să-și piardă banii, să își piardă casa pentru niște adevaruri trecătoare: cade mărul sau nu cade – înțelegeți?- dar nu pentru Hristos. Noi stăm la cald, închidem gura, și nu-L mărturisim pe Cel care este
Viața.
Așa că de nimic să nu vă temeți, decât ca sa vă pierdeți dragostea, să va pierdeți încrederea în celălalt, pentru că în ceasul ăla voi ați murit. Când nu mai ai încredere în aproapele tău, tu te omori singur.
Gata! S-a terminat.
[…]
***
Sfântul Paisie Aghioritul despre noblețea duhovnicească
– Gheronda, noblețea duhovnicească este mai presus de dreptatea duhovnicească?
– Noblețea duhovnicească are dreptate duhovnicească, iar dreptatea duhovnicească are noblețe duhovnicească sau, mai bine spus, noblețea este dreptate duhovnicească. De aceea omul care are noblețe duhovnicească nu este supus legii – “legea nu este pusă pentru cel drept“[ I Timotei 1, 9]. Un astfel de om preferă să fie ucis decât să ucidă.
– Gheronda, când mi se cere să fac un lucru, îndată mă gândesc că am și alte treburi de făcut și mă împotrivesc.
– Dacă dobândești noblețe, le depășești pe toate acestea. Nu folosi logica, fiindcă noblețea este în afara logicii. Voi vreți să aranjați lucrurile cu logica omenească, cu dreptatea lumească. Unde este dreptatea duhovnicească? Nu am spus că omul, cu cât este mai duhovnicesc, cu atât are mai puține drepturi în această viață? Omul duhovnicesc doar dăruiește și niciodată nu caută să primească!
– Dar de ce în Evanghelie se spune: “Oricine cere ia și cel ce cauta găsește“[Matei 7, 8; Luca 11, 10]?
– Asta-i altceva.
Când ceri de la Dumnezeu pentru tine însuți un lucru din care lipsește dragostea pentru aproapele înseamnă ca
tot de interesul tău te îngrijești. Pe când, de pildă, atunci când o mamă cere de la Dumnezeu să i se facă
bine copilul său să meargă lucrurile bine în familie, aceasta nu este
pentru ea însăși, ci pentru binele casei. Iată,
femeia cananeiancă despre care vorbește Evanghelia[Matei 15, 21-28; Marcu
7, 24-30] nu cerea nimic pentru ea.
Alerga în urma lui Hristos și Îl ruga să o ajute pe fiica ei care avea demon. Atunci Apostolii s-au apropiat de Hristos și I-au spus: “Fă ceea ce-ți cere ca să nu alerge în urma noastră și să strige!”. Dar El le-a răspuns: “Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israil“[Matei 15, 26]. Cananeianca însă a continuat să ceară ajutor. Atunci
Hristos S-a întors spre ea și i-a spus: “Nu este bine să iei pâinea fiilor și să o arunci câinilor[Matei 15, 26]“. Dar aceea I-a răspuns: “Da, Doamne, dar și căinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa
stăpânilor lor“. Atunci Hristos i-a spus: “Pentru cuvântul acesta al tău, fiica ta s-a tămăduit“[Matei 15, 27-28; Marcu 7, 28-29].
Ați văzut ce credință avea, ce smerenie, ce noblețe, ce superioritate?
Dacă ar fi avut egoism, I-ar fi spus lui Hristos: “Nu mă așteptam de la Tine să mă faci și câine! M-ai dezamăgit!” și ar fi plecat revoltată. Ar fi avut și cugetul împăcat că s-a purtat foarte corect, foarte
drept. Ba încă I-ar mai fi spus: “Mă mir cum de stă atâta lume și Il ascultă!”…
– Gheronda, credința ei a ajutat-o?
– Noblețea ei a fost cea care a ajutat-o să aibă o așa credință. Nu avea nici un pic de părere de sine și nici vreo pretenție. Avea și gândul cel bun: “De vreme ce Dumnezeu a spus asta despre poporul lui Israil, înseamnă că știe El ceva. Noi aparținem unui alt neam”.
– Gheronda, cum pot să dobândesc noblețea?
– Să te miști smerit, cu râvnă curată și întotdeauna să te jertfești. Să cultivi sensibilitatea duhovnicească. Să rămâi netulburată când altul te deranjează și să te bucuri că ești deranjată și că nu deranjezi. Căci sunt unii cărora nu le pasă dacă îi deranjează pe alții, ci îi preocupă numai să nu fie ei deranjați. Alții nu vor nici să deranjeze pe alții, dar nici să fie deranjați. Iar alții spun: “Sunt sensibil, nu pot suporta nici măcar o vorbă”. Dar ei jignesc pe alții. Ce fel de sensibilitate este aceasta? Adevărata sensibilitate are noblețe.
– Gheronda, dacă cineva are defecte, dar se luptă să dobândească noblețea, va fi ajutat?
– Noblețea va alunga defectele.
– Gheronda, libertatea duhovnicească înseamnă slobozirea de patimi?
– Libertatea duhovnicească este noblețea despre care vă spun că trebuie să o aveți. Si pentru ca omul să aibă noblețe, trebuie să nu existe înlăuntrul său patimi josnice, micime sufletească etc. Dumnezeu nu sta acolo unde este micime sufletească, fiindcă Dumnezeu este din fire bun.
– Pentru ca să iubesc reaua-pătimire, tot la noblețe lucrez?
– Ah, încă nu ați înțeles ce înseamnă noblețe!
Noblețea are și ea vitejie, căci atunci lucrează inima. Ca să înțelegeți ce însemnă noblețe, gândiți-vă la Hristos.
Ce a păstrat Hristos pentru El Însuși? Nimic. A dat totul.
S-a jertfit și Se jertfește mereu pentru noi toți.
Ne dă dragostea Sa și ia păcatele noastre. Noi însă, dimpotrivă, vrem doar să primim dragoste.
Gândiți-vă și la ceea ce fac părinții: se jertfesc mereu pentru copiii lor,
cu toate că se poate ca mai târziu să primească și lovituri de la ei.
Si chiar dacă știu ce-i așteaptă, ei tot se jertfesc. Același lucru fac
și animalele și păsările. Rândunica se îngrijește de puii ei, iar ei la rândul
lor se vor îngriji, când vor crește, de puii lor. Așa a rânduit dragostea
nobila a lui Dumnezeu.
– Cum se înrudește omul cu Dumnezeu, Gheronda?
– Totul este ca omul să dobândească noblețea duhovniceasca. Atunci se înrudește cu Dumnezeu.
– Gheronda, se poate ca o maică să-și facă la chirie îndatoririle ei duhovnicești, iar apoi să nu se mai încumete să ajute la o ascultare de obște?
– Ce fel de îndatoriri duhovnicești? În dauna celorlalți?
Adică celălalt să se ostenească, iar eu să îndeplinesc îndatoriri
duhovnicești?
Asta nu înseamnă îndatorire duhovnicească, mai ales la un tânăr.
Tânărul trebuie să caute cum să ajute un bătrân. Adică tânărul să
îndeplinească așa-zise îndatoriri duhovnicești, iar un bătrân să se chinuie să
scoată la capăt o treabă... Oare aceasta poate fi socotită jertfă sau noblețe?
Să studiez, să-mi fac îndatoririle mele duhovnicești, iar treburile să le
las pentru ceilalți? Astea-s lucruri găunoase!
Multe suflete nu au sesizat încă sensul vieții duhovnicești. Nu au gustat
schimbarea adusă de noblețe; se gândesc la ei înșiși.
In încercări omul dă examene. Îmi amintesc că odată, pe când mă aflam în viața de obște[Man. Esfigmenu 1935-1955], părinții îmi spuseseră să rămân la chilie și să nu fac niciun efort, fiindcă vărsam mereu sânge. La un moment dat îl văd pe fereastră pe un bătrânel, pe portar, cum se chinuia să despice cu securea o buturugă, ca să o ardă în cămin. Acest bătrânel avea probleme cu intestinele și din pricina neîncetatelor hemoragii era foarte slăbit. Gândiți-vă că dormea încălțat cu papucii, fiindcă nu avea putere să-i lege și să-i dezlege. Sar atunci din pat, apuc securea, lovesc de două-trei ori buturuga și o despic. Dar îndată m-a podidit sângele pe gură. Ai înțeles? Nici măcar nu m-am gândit la starea mea, nici n-am mai ținut seama de mine însumi.
Noblețe duhovnicească! Nimic altceva nu-L înduioșează atât de mult pe
Dumnezeu ca noblețea. Ea este receptorul Harului dumnezeiesc. Cât de simple și de ușoare sunt lucrurile și cât de grele le facem
noi! In toate este nevoie de noblețe duhovnicească.
Dacă cineva nu va înțelege lucrul acesta, chiar de va face trei
privegheri pe săptămână sau de va ține de trei ori pe lună post negru de
trei zile sau se va ruga ore întregi, chiar de își va păstra și curăția
trupească, toate acestea nu-i vor fi de nici un folos. Nu spun că nu trebuie să le facă cineva și pe acestea, dar să se
îngrijească să dobândească lucrul cel mai important dintre toate: noblețea duhovnicească, care este curăția sufletească. Să nu existe înlăuntrul lui
interes propriu, voie proprie, egoism, dorința de a plăcea oamenilor și celelalte, pentru a se face plăcut lui Dumnezeu. Când nu există toate aceste patimi, atunci, chiar și fără să se roage,
omul are curăție sufletească și se înrudește cu Dumnezeu, se unește cu
El.
Numai prin noblețe omul reușește să intre pe aceeași frecvență cu Dumnezeu și să aibă legătură cu El, să lucreze pe frecvența lui Dumnezeu. Altminteri, butonul este întors pe o alta frecvență. De aceea căutați să schimbați antena… Există antene verticale și orizontale. Cele verticale se “sprijină” pe ele însele și nu fac bine contactul, pierd ușor semnalul. Pe când cele orizontale se extind și de aceea au o raza mare de recepție, încât reușesc să perceapă chiar și semnalele slabe. Vreau să spun că cel care se sprijină pe sine însuși nu s-a eliberat de propriul eu, nu are noblețe. De aceea nu are nici Harul lui Dumnezeu, nici luminare dumnezeiască“.
Sursa:
- Cuviosul Paisie Aghioritul, “Patimi și virtuți“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2007
- Creștin Ortodox: Nobletea duhovniceasca este dreptate duhovniceasca
***
- Părinte, jertfa aduce bucurie?
-O, ce bucurie! Această bucurie a jertfei, astăzi oamenii n-o mai gustă. De aceea sunt chinuiţi. Nu au idealuri în ei înşişi, şi de aceea se îngreuiază să trăiască. Nobleţea duhovnicească, lepădarea de sine sunt puterea care îl pune în mişcare pe om. Dacă nu există această putere, omul se chinuieşte.[...]
Lumea și-a pierdut controlul. A plecat de la oameni mărimea de suflet, jertfa. V-am spus de câteva ori în ce situație eram atunci cu hernia acolo la Colibă... Atunci când cineva suna clopoțelul la poartă, ieșeam să le deschid, chiar şi prin zăpadă. Dacă cel ce venea avea probleme serioase, atunci nici nu mai simțeam durerea mea, deși mai înainte eram căzut la pat. Îl serveam cu o mână, iar cu cealaltă îmi țineam hernia. Cât timp vorbeam nici măcar nu mă sprijineam, deși mă durea tare, ca să nu înțeleagă acela că mă doare. Atunci când pleca, cădeam iarăși jos grămadă de durere. Si aceasta nu pentru că mai înainte îmi trecuse durerea, că mă făcusem bine prin minune, ci înțelegeam pe celălalt şi astfel uitam de durerea mea. Minunea se săvârșește atunci când participă cineva la durerea celuilalt. Totul este să-l simți pe celălalt ca pe fratele tău şi să te doară pentru el. Durerea aceasta Îl mișcă pe Dumnezeu şi atunci El săvârșește minunea. Pentru că nu există nimic altceva care să miște pe Dumnezeu ca noblețea, adică jertfa. Dar în vremea noastră este rară noblețea, pentru că a intrat iubirea de sine, interesul. Rar se află un om să spună: "Să dau rândul meu celuilalt şi lasă să mai întârzii eu". Puţine sunt sufletele acestea binecuvântate care se gândesc la celălalt. Chiar și la oamenii duhovnicești există un duh potrivnic, un duh al nepăsării.[...]
Orice ar face cineva, s-o facă cu toată inima sa. Altfel nu se schimbă duhovniceşte. Orice se face din inimă, nu oboseşte. Inima este ca un motor care se încarcă. Cu cât lucrează mai mult, cu atât se încarcă mai mult. [...]
Pentru un om sensibil este mai de preferat să moară din dragoste, ca să-l protejeze pe aproapele său, decât să stea nepăsător sau să-i fie frică si după aceea să fie înjunghiat mereu de conștiința sa toată viața.
Sursa:
Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, vol. II, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 210
![Este un paradox: știa că Îl vor omorî, dar totuși cu încredere în ei, și d-asta i-a spus lui Iuda: Prietene, cu sărutare vinzi tu pe Fiul Omului? Nu l-a numit: trădătorule, mincinosule, ai mâncat cu Mine, te-am făcut Apostol, ți-am dat dar să faci minuni, și tu mă vinzi! I-a zis: Prietene, cu sărutare vinzi tu pe Fiul Omului? Deci [sunt popoare, religii care] n-au avut un astfel de Învățător blând, Care a mers la moarte, fiind Atotputernic - și a mers la o moarte despre care știa -, din încredere, din dragoste. Aceste popoare nu au astfel de credințe, dar vedeți voi că ei, în filmele lor învață noblețea? Ia uitați-vă la filmele noastre, ia uitați-vă la învățătorii noștri! Duceți-vă la părintele și vedeți cum vă ia hârtie, zapis, să se asigure că nu vei vinde. Vindeți, cumpărați ceva! Doamne ferește în ce am ajuns! Doamne ferește în ce am ajuns! Spun asta, pentru că am crescut de mic pe încredere, și am fost șocat să intru în viața asta foarte, foarte mincinoasă, lipsită de orice noblețe! Ce să mai spunem, dacă noi ne spovedim și nu avem încredere că va păstra preotul taina?! Despre ce fel de noblețe să mai vorbim noi?](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg5iH0onWGbB2HDIYlXqt8JRx9mZkKRTR6wjpU1b-iXSnnpPbJrkq1wcIRvkHndbYAPezUEPGMeLntHV2KbuTeeYTmouyM07JEy-7U24owBBJ6qw658ZKBBYMORakF2ww7MUXnw0DCoz_I/s1600/SarutareaLuiIuda.jpeg){kind=link}
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu