marți, 8 mai 2018

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan în iconografie


"Ucenicul pe care-l iubea Iisus"(Ioan 21, 20) și Bătrânul care repeta discipolilor săi "copii, iubiți-vă unii pe alții!", Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan a fost singurul dintre apostolii care a rămas lângă Cruce și primul dintre ei care a intrat în peștera Învierii, a văzut lumina Schimbării la Față a Domnului și a primit vederea în duh a Apocalipsei.

*

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, a fost fiul Salomeei, una din femeile mironosițe, și al lui Zevedeu, pescar din Betsaida Galileii. Fratele său a fost Sfântul Iacov, un alt apostol, amândoi fiind cunoscuți ca fiii tunetului. În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind ucenicul prea iubit al lui Iisus mai degrabă decât cu numele. Ioan a fost cel mai tânăr din cei doisprezece Apostoli și foarte apropiat Mântuitorului Hristos. Nu se ştie exact despre anii vieţii sfântului Apostol Ioan, unii scriind că a trăit 120 de ani, iar alţii 105 ani şi şapte luni.

Împlinindu-se slujirea și viața sfântului, a mers împreună cu cei șapte ucenici ai săi la un loc oarecare lângă Efes. Fiind spre ziuă, le-a zis să şadă acolo, iar el, ducându-se ca la o aruncătură de piatră, s-a rugat. Apoi le-a poruncit ucenicilor să sape un mormânt în chipul Crucii, de lungimea staturii sale. Învăţându-i şi sărutându-i, le-a zis: „Trăgând pământul, mama mea, acoperiţi-mă”. Ucenicii l-au sărutat, acoperindu-l până la genunchi. El iar sărutându-i pe ei, l-au acoperit până la grumaji şi au pus pe faţa lui o năframă şi aşa, plângând foarte tare, l-au acoperit apoi cu totul. Auzind de aceasta, creștinii din cetate au venit şi dezgropând mormântul, n-au aflat nimic. De atunci, în tot anul, în opt zile ale lunii mai, din mormântul lui se arată un praf subţire și mulți bolnavi dobândesc tămăduire cu rugăciunea Sfântului Apostol Ioan, spre cinstea lui Dumnezeu.

(Sursa)

***

Dionisie din Furna arată că Sf. Apostol și Evanghelist Ioan se zugrăvește după cum urmează: 

Marius Iordăchioaia: Cântecul Samarinencei. "Veniți și beți cu inima din glasul acestui om și ea vă va spune Numele său...."


Dragostea în care cred: Cântecul Samarinencei


O, voi ce-ați venit la biserică! Veniți
să vedeți în ea un om
care mi-a cerut să să-i satur setea, mie, unei femei
păcătoase!
Veniți de vedeți un om
care
cerându-mi apă pentru sufletul lui,
a făcut să izbucnească
un izvor de apă vie
în sufletul meu!

Veniți de vedeți în biserică
un om
ce știe totul despre mine și nu mă disprețuiește!!
Veniți de vedeți un bărbat
în cuvintele căruia e mai multă dragoste,
siguranță și odihnă
decât în toate îmbrățișările celor cinci bărbați pe care i-am avut!

Venind în această duminică la biserică, vă rog,
oameni buni,
veniți să-l vedeți pe acest om!

Și dacă vă duceți
destul de aproape
ca să-i simțiți
răcoarea ființei

veți înțelege că în el e
Fântâna lui Dumnezeu

din care curge
Cerul pe Pământ...

Veniți
și beți cu inima
din glasul acestui om
și ea vă va spune
Numele său....

Numele cu care
orice om
poate săpa
în inima lui

Fântâna lui Dumnezeu....

O, voi cei sunteți acum în biserică!
Veniți să bem din setea care
ne-a adus aici......

duminică, 6 mai 2018

"Vai de părinţii care pierd şi împrăştie oile turmei Mele" - zice Domnul


Vai de părinţii care pierd şi împrăştie oile turmei Mele, zice Domnul. De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel către păstorii care pasc pe poporul Meu: Aţi risipit oile Mele şi le-aţi împrăştiat şi nu le-aţi păzit; de aceea, vă voi pedepsi pentru faptele voastre cele rele, zice Domnul. Şi voi aduna rămăşiţele turmei Mele din toate ţările prin care le-am risipit, le voi întoarce la staulele lor şi vor naşte şi se vor înmulţi. Voi pune peste acestea păstori, care le vor paşte şi ele nu se vor mai teme, nici se vor mai speria, nici se vor mai pierde, zice Domnul. Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; va face judecată şi dreptate pe pământ. În zilele Lui, Iuda va fi izbăvit şi Israel va trăi în linişte; iată numele cu care-L voi numi: "Domnul-dreptatea-noastră!" De aceea, vor veni zilele, zice Domnul, când nu se va mai zice: "Viu este Domnul, Care a scos pe fiii lui Israel din ţara Egiptului", Ci: "Viu este Domnul, Care a scos şi a adus neamul casei lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările în care îi risipise şi vor trăi în pământul acesta". Despre prooroci: "Mi se sfâşie inima în mine şi toate oasele mi se cutremură; sunt ca un om beat, ca omul biruit de vin, pentru Domnul şi pentru cuvintele Lui cele sfinte; Pentru că s-a umplut ţara de desfrânaţi şi pentru că plânge ţara sub blestem; uscatu-s-au păşunile în stepă; ţinta alergăturii lor este fărădelegea şi ţara lor este nedreptatea. Că profetul şi preotul sunt necredincioşi; şi până şi în casa Mea am găsit răutatea lor, zice Domnul. De aceea, calea lor le va fi ca locurile lunecoase în întuneric; vor fi îmbrânciţi şi vor cădea acolo, căci voi aduce asupra lor nenorocirea în anul când îi voi pedepsi, zice Domnul. Şi în proorocii Samariei am văzut nebunie, căci au profeţit în numele lui Baal şi au dus în rătăcire pe poporul Meu Israel. Dar în proorocii Ierusalimului am văzut grozăvii: aceştia fac desfrânare şi umblă cu minciuni, ajută mâinile făcătorilor de rele, ca nimeni să nu se întoarcă de la necredinţa sa; toţi sunt pentru Mine ca Sodoma, şi locuitorii lui ca Gomora. De aceea, aşa zice Domnul Savaot despre prooroci: Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea apă cu fiere, că de la profeţii Ierusalimului s-a întins necredinţa în toată ţara. Aşa zice Domnul Savaot: "Nu ascultaţi cuvintele proorocilor, care vă profeţesc, că vă înşeală, povestindu-vă închipuirile inimii lor, şi nimic din cele ale Domnului. Necontenit grăiesc ei celor ce Mă dispreţuiesc: "Domnul, a zis că va fi pace peste voi". Şi tuturor celor care urmează inima lor învârtoşată le zic: "Nici un rău nu va veni asupra voastră!" Că cine a luat parte la sfatul Domnului, ca să vadă şi să audă cuvântul Lui? Sau cine a luat aminte la cuvântul Lui ca să-l vestească? Iată vine furtuna Domnului cu iuţime, vine furtună mare şi va cădea peste capetele necredincioşilor. Mânia Domnului nu se va potoli până nu va împlini şi va înfăptui planurile inimii Sale, şi în zilele ce vin veţi pricepe aceasta lămurit.  N-am trimis Eu pe proorocii aceştia, ci au alergat ei singuri; Eu nu le-am spus, ci au profeţit ei de la ei. Au luat ei parte la sfatul Meu? Atunci să vestească cuvintele Mele poporului Meu, să facă să se întoarcă oamenii de la calea lor rea şi de la faptele lor cele rele. Au doară Eu numai de aproape sunt Dumnezeu, zice Domnul, iar de departe nu mai sunt Dumnezeu? Poate oare omul să se ascundă în loc tainic, unde să nu-l văd Eu, zice Domnul? Au nu umplu Eu cerul şi pământul, zice Domnul? Am auzit ce zic proorocii care profeţesc minciună în numele Meu. Ei zic: "Am visat, am văzut în vis". Până când proorocii aceştia vor spune minciuni şi vor vesti înşelătoria inimii lor? Cred ei cu visele lor, pe care şi le povestesc unul altuia, să facă uitat, poporului Meu, numele Meu, aşa cum au uitat părinţii lor numele Meu pentru Baal? Proorocul care a văzut vis, povestească-l ca vis, iar cel ce are cuvântul Meu, acela să spună cuvântul Meu adevărat. Ce legătură poate fi între pleavă şi grăuntele de grâu curat, zice Domnul? Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc, zice Domnul, ca un ciocan care sfărâmă stânca? De aceea iată Eu, zice Domnul, sunt împotriva proorocilor care fură cuvântul Meu unul de la altul. Deoarece Eu, zice Domnul, sunt împotriva proorocilor care vorbesc cu limba lor, dar zic: "El a spus". Tot Eu, zice Domnul, sunt împotriva proorocilor care spun visuri mincinoase, care le povestesc pe acestea şi duc pe poporul Meu la rătăcire cu amăgirile lor şi cu linguşirile lor, deşi Eu nu i-am trimis, nici le-am poruncit; ei nu aduc nici un folos poporului acestuia, zice Domnul. Deci, de te va întreba poporul acesta, sau vreun prooroc, sau vreun preot: "Care este ameninţarea Domnului?" Să le spui: "Ce ameninţare? Am să vă înlătur", zice Domnul. Iar dacă un prooroc sau preot, sau poporul va zice: "Este ameninţarea Domnului", voi pedepsi pe omul acela şi casa lui. Aşa să ziceţi unul către altul şi frate către frate: "Ce-a răspuns Domnul?" sau: "Ce-a zis Domnul?" Iar cuvântul acesta: "Ameninţare de la Domnul", de-acum să nu-l mai întrebuinţaţi, că ameninţare va fi unui astfel de om cuvântul lui, pentru că stricaţi cuvintele Domnului celui viu, cuvintele Domnului Savaot, cuvintele Dumnezeului nostru. Aşa să zici proorocului: "Ce a răspuns Domnul?", sau: "Ce a zis Domnul?" Şi de veţi mai zice: "Ameninţare de la Domnul", apoi aşa zice Domnul: Pentru că spuneţi acea vorbă: "Ameninţare de la Domnul" când Eu am trimis să vi se spună: Nu mai ziceţi "Ameninţare de la Domnul", De aceea, iată vă voi uita cu totul şi vă voi părăsi, şi cetatea aceasta, pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri, o voi lepăda de la faţa Mea, Şi voi pune asupra voastră ocară şi necinste veşnică care nu se vor uita".

Ieremia Cap. 23

vineri, 20 aprilie 2018

Lansarea volumului „Din Răsărit în Apus - Ortodoxie şi Catolicism", al părintelui arhimandrit Placide Deseille, la Muzeului Mitropolitan din Iaşi cu participarea Părinţilor ieromonahi Cassien şi Silouane de la Mănăstirea „Sfântul Antonie cel Mare" din Franţa



 Zeci de persoane s-au adunat marţi, 17 aprilie 2018, la Sala „Sinaxar" a Muzeului Mitropolitan din Iaşi, unde a avut loc lansarea volumului „Din Răsărit în Apus - Ortodoxie şi Catolicism", al părintelui arhimandrit Placide Deseille, ediţie apărută la Editura Doxologia.

În cadrul evenimentului au fost invitaţi părinţii ieromonahi Cassien şi Silouane, vieţuitori ai Mănăstirii „Sfântul Antonie cel Mare" din Franţa. Moderatoarea acestei întâlniri a fost prof. univ. dr. Felicia Dumas. Lucrarea reprezintă ultima carte publicată de părintele arhimandrit Placide Deseille, volum apărut în limba franceză, cu numai două luni înainte de trecerea sa la Domnul.

„Cartea de faţă este una deosebită deoarece este ultima lucrare publicată de părintele arhimandrit Placide Deseille şi reprezintă o carte-testament, apărută cu puţin timp înainte de plecarea la Domnul a părintelui arhimandrit, care propune la final câteva sfaturi ale acestui mare părinte duhovnic cu privire la modul în care viaţa creştinului trebuie trăită în mod autentic, în oricare mediu, în general, dar mai cu seamă în Apus, unde particularităţile acestuia reprezintă un mediu decreştinat, chiar ostil creştinismului", ne-a relatat prof. univ. dr. Felicia Dumas.

În cadrul lansării au fost prezentate şi celelalte volume ce întregesc colecţia părintelui Placide Deseille: „Cununa binecuvântată a anului creştin - predici la duminicile şi sărbătorile anului liturgic", „Credinţa în cel Nevăzut", „Mărturia unui călugăr ortodox - convorbiri cu Jean Claude Noye" şi „Monahismul ortodox - principiile de bază".

Acestea pot fi găsite și achiziționate atât la librăriile de profil cât și pe site-ul edituradoxologia.ro




UPDATE (2 iunie 2018):

miercuri, 18 aprilie 2018

Protos. Hrisostom de la Măn. Putna: "Românii nu au înțeles niciodată să separe credința de neam și de limbă"/ Acad. Ioan Aurel Pop despre rolul Bisericii în trecutul românesc


Protos. Hrisostom de la Măn. Putna 

Pe drumul Unirii românilor - Firea ortodoxă a poporului român



Dacă un loc este frumos, românul va spune că este o gură de rai. Dacă un om este bun, va spune despre el că este pâinea lui Dumnezeu. Ce înseamnă „pâinea lui Dumnezeu” decât că este chipul lui Hristos? Ne aducem și noi aminte cum ne învățau bunicii noștri să avem respect față de pâine pentru că, spuneau ei, pâinea este obrazul lui Hristos.

Românii nu au înțeles niciodată să separe credința de neam și de limbă, astfel încât cultura populară și spiritualitatea s-au format în leagănul acesta, pe făgașul acesta biblic.

sâmbătă, 14 aprilie 2018

Grigore Vieru - Bolnav de iubire


Nu știu câți dintre noi au fost diagnosticați ca fiind bolnavi de iubire, bolnavi de patrie, bolnavi de neam, bolnavi de doină, bolnavi de mamă și nu în ultimul rând bolnavi de Dumnezeu. Mulți, poate mult prea mulți suntem bolnavi de tembelism, de prostie, de necugetare, de lene și de ateism.

joi, 12 aprilie 2018

Gheron Nikon de la Nea Skiti: "Credința noastră este credința bucuriei, credința păcii, credința iubirii"

Gheron Nikon:  Să nu facem un creștinism după minta noastră, ca să fim îndreptățiți să-l respingem și să ducem o viață cu care ne-am rușina dacă l-am primi. Credința noastră este credința Bucuriei.

 Bucuria în viața creștinului



Durerea este ceva străin de viata omului, de aceea nimeni nu vrea sa sufere. Stricăciunea, durerea și moartea nu le-a creat Dumnezeu, nu le-a dat Dumnezeu omului. Scrie în Cartea înțelepciunii lui Isus Sirah, în Vechiul Testament: "Dumnezeu nu a creat moarte". Tot acest rău a fost alegerea noastră. 

Când Adam a hotărât să trăiască independent de Dumnezeu, să trăiască fără nicio legătură cu Cel ce a spus: "Eu sunt Viata", când a hotărât Adam să trăiască de unul singur și a întins mâna către fruct, către desfătare, către placere, lucru pe care el însuși l-a ales, atunci Dumnezeu a îngăduit ceea ce a îngăduit. Căci, din nefericire, din câte se petrec, nu sunt toate Voia lui Dumnezeu. Se petrec multe pe care Dumnezeu nu le dorește. Dumnezeu vrea ca toți să meargă în Rai, iar noi alegem să mergem în Iad. Nu vom da vina pe Dumnezeu pentru asta. Alegerea ne aparține. Si tocmai această nesocotire a poruncilor lui Dumnezeu, care a adus durerea și moartea, se cheamă păcat strămoșesc. Acesta este păcatul strămoșesc, aceasta nesocotire a lui Dumnezeu, și de a trăi singuri, fără Dumnezeu. Si a venit păcatul pe pământ. Si Hristos a venit și a suferit, a pătimit și s-a răstignit ca să-l biruiască pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavol. 

Creștinismul apusean a văzut suferința ca un lucru bun. Hristos a pătimit, Hristos a suferit pentru ca noi să ne mântuim. Așadar, suferința ne-a fost de folos. De aceea pentru Creștinismul apusean, durerea, patimile, răstignirea lui Hristos au un rol principal în învățătură și mântuire. 

Noi punem accentul pe Înviere, iar cea mai mare sărbătoare a noastră este Paștele și nu răstignirea. Chiar și în Săptămâna Mare noi, ortodocșii, cântam:  "Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase. Arata-ne nouă și slăvita Învierea Ta". Chiar și în durere și întristare, noi ne gândim la bucurie, și la Înviere. 

marți, 10 aprilie 2018

2.0 - laicitatea augmentată. Discursul lui Emmanuel Macron la Conferința Episcopilor din Franța, la Paris, luni 9 aprilie 2018


UPDATE:

Discursul lui Emmanuel Macron la Conferința Episcopilor din Franța,

 ținut la Colegiul Bernardinilor, 9 aprile 2018



Domnule Ministru de Stat,

Doamnelor Ministru,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Domnule Nunțiu,

Doamnelor și domnilor ambasadori,

Doamnelor și domnilor, reprezentanți ai cultelor,

Monseigneur [Mgr./Prea Sfinția Voastră],

Doamnelor și domnilor,

Vă Mulțumesc foarte mult Mgr., și mulțumesc Conferinței Episcopilor din Franța pentru această invitație de a vorbi aici, în această seară, în acest loc foarte special și frumos, Colegiul Bernardinilor, pentru care, de asemenea, vreau să mulțumesc și responsabililor și echipelor lor.

Pentru a ne întâlni aici, în această seară, Mgr., fără îndoială, dvs. și cu mine a trebuit să înfruntăm, de-o parte și de alta, scepticii. Și dacă am făcut acest lucru, este fără îndoială că împărtășim confuz sentimentul că legătura dintre Biserică și Stat s-a deteriorat și este important pentru dvs. și pentru mine să o reparăm.

Pentru aceasta, nu există altă modalitate decât un dialog în adevăr.

Acest dialog este indispensabil și, dacă ar trebui să rezum punctul meu de vedere, aș spune că o Biserică care pretinde că este indiferentă față de chestiunile temporale nu va merge până la capătul vocației sale; și că un președinte al Republicii care pretinde că este neinteresat de Biserică și de catolici, ar eșua în datoria sa.

Exemplul colonelului Beltrame, prin care Excelența Voastră tocmai v-ați terminat expunerea, ilustrează acest punct de vedere într-un mod care cred că aduce lumină. Mulți, în ziua tragică de 23 martie, au încercat să numească izvoarele secrete ale gestului său eroic. Unii au văzut acceptarea sacrificiului ancorat în vocația sa militară. Alții au văzut manifestarea unei fidelități republicane hrănite de parcursul său masonic. În fine, alții, și în special soția sa, au interpretat fapta sa ca fiind traducerea credinței sale catolice înflăcărate, gata pentru încercarea supremă a morții. Aceste dimensiuni sunt, în realitate, atât de interconectate încât este imposibil să le dezlegi și este chiar inutil, deoarece acest comportament eroic este adeverirea unui om care s-a dăruit în toată complexitatea lui.

duminică, 8 aprilie 2018

Hristos a înviat!


Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!


Slujba Învierii 2018 - Schitul Laku - Sfântul Munte Athos 



Venirea Sfintei Lumini la Ierusalim (2018)




IPS Teofan: „În noaptea de Paști, omul este chemat să nu se teamă de moarte”



Filmari din timpul Sfintelor Pasti la Valaam



Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC


duminică, 1 aprilie 2018

Anul acesta Papa Francisc a pupat piciorul unui moldovean. Savatie Baștovoi: "O smerenie care trezește admirația lumii este o falsă smerenie. Pentru că Smerenia cea adevărată a fost răstignită cu multă ură..."

Papa Francisc, în cadrul tradiționalului Cin al spălării picioarelor, aflat la un penitenciar din Roma, a spălat și a sărutat piciorul unui moldovean. Suveranul pontif a spălat picioarele a 12 deţinuţi. Opt dintre cei 12 erau catolici, doi musulmani, un creştin ortodox şi un budist.[...]
Vestea că papa de la Roma a sărutat piciorul unui pușcăriaș moldovean într-un penitenciar din Roma face înconjurul internetului și, desigur, este o senzație pentru Moldova. De ce a sărutat papa piciorul moldoveanului? De ce să săruți un picior într-o rînduială care pretinde a fi comemorarea simbolică a spălării picioarelor apostolilor de către Hristos, dacă Hristos nu a sărutat nici un picior?

Rînduiala spălării picioarelor se practică și în Biserica Ortodoxă și se face în fiecare biserică mare sau obște monahală, acolo unde există mai mulți preoți. Important în această rînduială nu este numărul celor spălați pe picioare, ci relația dintre cel ce spală și cei spălați. Cel mai mare spală picioarele celor mai mici, însă relația dintre ei este totuși una de ucenicie, de unitate duhovnicească. Nu este o baie ordinară, ci o baie simbolică, de aceea și Hristos le spune: „Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decît picioarele, căci este curat tot. Şi voi sînteţi curaţi, însă nu toţi”, necurat fiind Iuda, care a trădat.

Spălarea picioarelor la evrei nu era un spectacol de smerenie, ci un gest de ospitalitate absolut obișnuit. După un drum lung făcut pe jos, oaspetele, încălțat în sandale, își prăfuia picioarele. A da apă pentru spălarea picioarelor era identic cu oferirea apei pentru spălarea mîinilor azi. A spăla tu însuți picioarele oaspetelui era un semn de respect. Hristos spală picioarele ucenicilor în semn de respect, urmînd un obicei iudaic absolut obișnuit și răspîndit în fiecare casă. În acest fel Hristos le arată că cel mai mare este dator să-i slujească pe cei mai mici și nu este nimic rușinos în asta.

Spălarea picioarelor de către papa însoțită de sărutarea lor are un cu totul alt caracter: este o regizare politică făcută după agenda zilei, ca în orice ritual totalitar de preamărire a liderului. Este o formă creștinizată a scenelor koreene sau staliniste: liderul cuprinde cu iubirea sa refugiații, minoritățile etnice și diversitatea religioasă. Apare și elementul de gen, cel mai mult discutat, de altfel. Ce are toată treaba asta cu Joia Mare și Iisus Hristos, nu știm. Nu știm nici care este relația dintre papa și cei pe care îi spală și de ce îi spală.

Sărutarea piciorului este cu totul din alt film – un gest neplăcut și umilitor, pentru simplul fapt că nu are nici un rost. Nu vedem pe Hristos sărutînd picioarele nimănui – smerenia pe care ne-o aduce Hristos nu se face prin umilirea propriei persoane, ci prin iubirea celuilalt ca pe tine însuți. Probabil papa retrăiește profund complexul ritualului papal al sărutării pantofului și acum înțelege să facă o mișcare inversă, să sărute el piciorul într-un ritual de smerire exagerată. Doar că acest ritual are un efect invers: în loc să-l smerească pe papa, îl face subiectul laudelor, căci toți vorbesc despre înalta lui smerenie. Nimeni nu vorbește de Hristos în prezentarea știrii despre sărutatul picioarelor de către papa. Iar asta trebuie să dea de gîndit.

Ce mai înțelegem azi din smerenia lui Hristos? O smerenie care trezește admirația lumii este o falsă smerenie. Pentru că Smerenia cea adevărată a fost răstignită cu multă ură…

Un lucru este cert: dacă Hristos, în loc să spele picioarele apostolilor Săi, ar fi sărutat picioarele tuturor categoriilor sociale, fără un mesaj clar de revenire la Dumnezeu, nu am fi avut Paște, pentru că nu am fi avut nici răstignire. Un astfel de Hristos ar fi trăit pînă la vîrsta lui papa Francisc și mai mult, murind bătrîn într-un palat de marmură din care ar fi ieșit o dată pe an să îndeplinească un ritual de împăcare, din care să reiasă că este de acord cu politica imperiului. Ce poate fi mai smerit și mai admirabil decît asta! Doar că Hristos, după spălarea picioarelor, a fost dus la Cruce, a fost scuipat și huiduit, trezind ura tuturor păcătoșilor, care l-au și răstignit. A treia zi însă a înviat și ne-a lăsat nouă Evanghelia Sa, din care aflăm toate cele despre El, inclusiv și despre rostul și sensul spălării picioarelor. Orice adaos este de prisos.


LEGATURI:


miercuri, 28 martie 2018

"Falsificarea omului prin ideologie" - emisiune cu Vasile Bănescu si Sorin Lavric."Toleranța este pasivitatea omului neputincios a cărei minte a fost sedată de acest lexic cu efect liturgic dar, paradoxal ateist"


"Termeni stindard, care sunt folosiți cu putere de persuasiune, sunt termeni cu sens pozitiv, gen toleranță, nediscriminare, democratic, drepturile omului, liberalism, societate deschisă, corectitudine politică, valori democratice, valorile Uniunii Europeene... Acestea sunt cuvinte infailibile, nu ai voie să le tăgăduiești. Toți termenii aceștia alcătuiesc un limbaj aproape liturgic.
 
Dar există, ca în orice limbaj liturgic unde avem un crez, termenii de stigmatizare, de anatemă: dacă nu accepți limbajul nostru, atunci imediat te eliminăm, te caterisim. Cum? Ești populist, ești fundamentalist, ești fascist, ești ortodox radical, ești extremă dreaptă, ești cripto-legionar sau ești legionar pe față."

Credință și Cultură.  - Emisiunea din 25 martie 2018

Falsificarea omului prin ideologie




Sorin Lavric: Cartea "Marionete ale destinului" este o critică adusă acestei ideologii devastatoare, neomarxiste, cu tentă secularizantă, al cărui scop este desființarea națiunilor creștine, alcătuirea uni stat federal cu un singur parlament, cu o singură capitală, formarea unei societăți secularizate în care credința nu mai joacă nici un rol, și unde a nu avea o patrie devine un semn de noblețe, unde este mare lucru să nu ai rădăcini, și unde vom deveni cetățeni și nu persoane, unde ne vom defini prin simpla apartenență la un conglomerat statal, vom avea o serie și un număr de buletin, dar nu vom mai fi persoane în sens creștin, vom fi niște marionete, cum spune Bogdan Munteanu în carte.

Noi nu ne vom mai defini pe linei transcendentală cu Dumnezeu, nu vom mai fi pe line orizontală cu semenii noștri, cu care alcătuim o comunitate și căruia îi spunem popor - chiar dacă adepții corectitudinii politice spun că sunt vetuste și depășite- și, în plus, nu mă mai pot defini pe mine în raport cu mine însumi. Pentru că aceste trei relați sunt cele prin care definesc persoana: pe line verticală cu Dumnezeu, pe line orizontală cu semenii mei, cu care alcătuiesc un gen comunitar, puternic, organic, nu un construct cultural, cum spun adepții corectitudinii politice și, apoi, mă definesc pe mine, prin mijlocirea relației cu mine însumi, când stau eu cu mine.

Vasile Bănescu:  Ați descris, cumva, și realitatea din care începem să fim evacuați și realitate orwelliană, dacă e cazul să repetam la nesfârșit acest cuvânt, pentru că ne vine în minte romanul acela profetic.

Așadar vorbiți despre deformare, despre totală schimbare de paradigmă, pe care o operează această ideologie ramificată, care pătrunde ca un gaz în toate spatiile pe care le găsește libere. O numim corectitudine politică, dar e vorba de un neomarxism foarte agresiv care deja, în România, scoate capul foarte des, recent. Anul acesta deja s-au întâmplat foarte multe lucruri. Mass-media e aproape total contaminată. Asistăm, așadar la deformări, la malformații, la știri care ne parazitează și ne induc imagini total false, iluzorii. Ni se spune că genul masculin nu mai e masculin, că poate fi feminin, ni se spune că un copil trebuie să-și  exploateze organele sexuale de la clasele primare, că e firesc lucrul acesta și suntem invitați la toleranță, la a tolera inclusiv răul care se instaurează în viețile noastre. Asistăm, așadar, la un asalt fără precedent în modernitate, nu doar împotriva unui lucru, ci împotriva unor fundamente pe care s-a sprijinit până acum societatea, nu doar tradițională, pentru că aceasta e una foarte veche, ci societatea firească, care nu poate funcționa altfel și nu poate respira decât dacă are niște repere stabile.

Aș vrea să vă întreb care este rolul vocabularului, pentru că la noi ajung acești paraziți ideologici prin intermediul unor vehicule lingvistice, ni se transmit, la știri și peste tot, niște formule în care ajungem să credem, tot repetând. Așadar, care e rolul lexicului, al vocabularului, al limbii și al arestării ei ideologice în acest context?     

luni, 26 martie 2018

De Ziua Buneivestiri, proclamarea solemnă a canonizării Sfinților Iosif cel Milostiv și Gheorghe Pelerinul la Iaşi

PF Daniel: Sfântul este purtătorul iubirii smerite a lui Hristos pentru lume şi sălaşul locuirii Sfântului Duh, Care cu suspine negrăite doreşte ca orice om credincios să crească duhovniceşte spre asemănarea cu Dumnezeu (cf. Romani 8, 26-30).

Proclamarea solemnă a canonizării 

Sfinților Iosif cel Milostiv și Gheorghe Pelerinul 



Basilica: Document | Tomosul Sinodal pentru Proclamarea Canonizării Sf. Ier. Iosif cel Milostiv


Proclamarea Solemnă a canonizării Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, a avut loc duminică, 25 martie 2018, după oficierea Sfintei Liturghii de Patriarhul României împreună cu paisprezece ierarhi români. Împreună cu Sf. Iosif a fost proclamat și Sf. Gheorghe Pelerinul. 

duminică, 25 martie 2018

Marius Iordăchioaia: "Moș Gheorghe trebuie cunoscut, pentru că prin el poți să-L cunoști pe Dumnezeu"


Marius Iordăchioaia: „Moș Gheorghe a fost un om de vocație...”



Moș Gheorghe a fost un om de vocație, în sensul că s-a născut pentru parcursul pe care l-a avut. El din copilărie a fost atras de isihie, de rugăciune. A fost un copil retras, îndrăgostit de slujbele Bisericii și de latura acesta, duhovnicească, a vieții. Dar au urmat ascultările vieții obișnuite, ascultarea de părinte, ca să se căsătorească. Si s-a căsătorit la 28 de ani. Si asta spune ceva.

Interesant este, pentru profilul lui, faptul că a doua zi, după nuntă, nu-l găseau. Il căutau și nu știau unde este. Si, până la urmă, l-au găsit în gradina din spatele casei rugându-se de câteva ore acolo. Si n-au avut curajul să-l întrerupă. Doar când el a observat mișcarea și prezenta lor, s-a oprit din rugăciune și a intrat cuminte în casă. Doar atunci s-a oprit. 

Si asta spune mult, pentru că noi avem nevoie de un lucru pe care l-au început Părinții Ioanichie Balan si Cleopa, dacă vreți, de o tâlcuire a vieții lui, mai mult decât o biografie, dar, bineînțeles, tâlcuirea nu poți să o faci decât după o biografie evidențiată.

Pe mine mă încălzesc foarte mult aceste date biografice fiindcă nu au doar o dimensiune lumească, au organic și o dimensiune duhovnicească.  Si, dacă ești în Biserică, lucrul ăsta te atinge permanent. Aproape fiecare mișcare biografică a lui Moș Gheorghe te atinge în duh, pentru că în viața lui, în cele mai simple și mai firești aspecte, în cele mai simple mișcări ale biografiei lui, se deschid dimensiuni duhovnicești, care arată cu adevărat ce e omul. Aruncă o lumină: ce suntem noi în lăuntrul nostru de fapt, care sunt dimensiunile noastre lăuntrice și ale vieții nostre adevărate pe care am pierdut-o când am căzut.    
          

Părintele Cleopa, despre Sfântul Gheorghe Pelerinul: „A fost un mare Apostol...” 



Moș Gheorghe trebuie cunoscut, pentru că prin el poți să-L cunoști pe Dumnezeu. Părintele Cleopa așa își începe discursul către ardelenii care au venit la dânsul:
"Ați auzit de vestitul Moș Gheorghe? Eee, he, hei, mare Apostol al Moldovei și al Ardealului! Eu am fotografia lui în casă. L-ați văzut acolo desculț și cu capul gol. Are osemintele la Mănăstirea Văratec. Moșul Gheorghe a oprit trenul care venea de la Pașcani (o altă minune făcută de Moș Gheorghe; și nu numai trenul de la Pașcani ci și de la Piatra Olt) Moșul Gheorghe a vindecat mii de bolnavi. Moșul Gheorghe a făcut evreii de s-au botezat pe aici".
Îmi place Părintele Cleopa fiindcă el era un temperament vulcanic - și asta într-un mod mai evident decât la Părintele Ioanichie, care era mai delicat - și el sărbătorește evocarea lui Moș Gheorghe. Adică Moș Gheorghe nu e doar o persoană, e o sărbătoare! Era o sărbătoare înainte de a fi canonizat. Am intrat acolo la Văratec și am simțit sărbătoarea canonizării avant la lettre. Adică se dă liber ca lumea, toată Biserica, să primească în lăuntrul ei această sărbătoare care era în Moș Gheorghe.           

Marius Iordăchioaia, la întâlnirea cu Sfântul Gheorghe Pelerinul... 



Ai putea spune că în moaștele fiecărui sfânt Dumnezeu oferă un banchet duhovnicesc. Si, cum intrau la banchetele din Capernaum toți vameșii și toți nenorociții care vroiau să-L vadă pe Hristos și să-L audă, și intrau acolo și erau ospătați, mai ales prin cuvântul Lui de iertare și de mântuire, așa și aici. 

M-am apropiat de moaștele lui Mos Gheorghe, m-am închinat, le-am sărutat și m-am simțit dintr-o dată îmbrățișat, primit, acceptat, într-un mod de o generozitate care te copleșește, te înmoaie lăuntric, îți înmoaie inima, îți dizolvă toate temerile și toată povara asta, a omului din sec. XXI. N-am avut nici o îndoială că nu e sfânt, pentru că era ceva din îmbrățișarea tatălui fată de fiul risipitor modul în care m-a primit pe mine Moșul Gheorghe în osuarul de la Văratec.

Imaginați-vă, să fiți într-un osuar și să simțiți mai multă viață decât în cel mai aglomerat loc din lume - aglomerat în sens sărbătoresc, nu ca într-o stație de metrou, unde lumea se distrează, se bucură de ceva, sărbătorește ceva. Si intri acolo, într-o liniște absolută, și sufletul se simte îmbrățișat de dragostea lui Dumnezeu. Datorită lui Moș Gheorghe, datorită lui. El era mijlocitorul acolo.       

miercuri, 21 martie 2018

P. Rafail Noica la Limours: "în fiecare durere a noastră să ne obișnuim să ne agățam de nădejde". "Avem o alternativă pe care nu ne-o pune înainte duhul lumii acesteia, să strigam la Dumnezeu!"


Cuvânt al P. Rafail Noica în biserica "Soborul Maicii Domnului" şi "Sfântul Ilie", reşedinţă mitropolitană de la Limours, octombrie 2017



Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, care ai născut Cuvântul Cel mai sfânt decât toți sfinții, dă-ne un cuvânt întru deschiderea gurii noastre, deschide inimile noastre pentru a primi cuvânt de la Fiul tău și Dumnezeul nostru pentru mântuirea noastră și întru bună plăcere a Domnului și Mângâietorului nostru și de viață Făcătorul nostru.
Toți sfinții rugați pe Dumnezeu pentru noi.

Vă mulțumesc pentru calda primire! Venind aici mă bucur să văd bisericuța asta. E caldă, e primitoare. Si, ieșind din bârlogul meu, am avut bucurii chiar neașteptate. Acolo chiar simt ca o povară vremea în care suntem, dar, ieșind afară, mai văd și niște lucruri care dau ceva nădejde.

Pentru lume, pentru om, nu văd decât deznădejde în cursul istoriei. Ce înseamnă nădejdea? Nădejdea este numai în Dumnezeu. Când zice Hristos Sf-lui Siluan că din mândrie suferă de draci, Sf. Siluan spusese: "Doamne, Tu ești milostiv, sufletul meu Te-a cunoscut, spune-mi cum să mă smeresc". Si atunci Dumnezeu, ca și cum ar spune: "dacă zici că sunt Milostiv, dacă zici că tu M-ai cunoscut și ai nădejde nezdruncinată în Mine, a-păi ține-te bine, îți dau un cuvânt: ține-ți mintea în iad, dar nu-i nevoie să deznădăjduiești". Parafrazez, pentru înțelesul nostru, fiindcă am văzut că mulți nu înțeleg cuvântul, și mulți m-au întrebat, și îl întrebau pe Părintele Sofronie: "cum să-mi țin mintea în iad?". In primul rând, nu despre asta este vorba esențial, despre "și nu deznădăjdui", și nu-i nevoie să deznădăjduiești. In fundul iadului de te găsești încă nu e nevoie sa deznădăjduiești. Dar nădejdea este în Dumnezeu Cel milostiv, în Dumnezeu în Care, zice Sfântul Siluan: "sufletul meu Te-a cunoscut", în Dumnezeu în Care a știut cui să-i dea acest cuvânt, în ce formă. Si cuvântul lui Dumnezeu, cum zicea și Părintele Sofronie, este cuvânt scurt.

Cât despre "ține-ți mintea în iad", Părintele Sofronie zicea să nu încercați să faceți asta pentru că riscați să ajungeți la casa de nebuni - unii au încercat și acolo au ajuns. Ce se întâmplă? Iadul nu este esențial un loc undeva, nu este ce ne putem închipui, pentru că dacă facem un efort al închipuirii, să ne ținem mintea în iad și totuși să nu deznădăjduim, trăim în închipuire. Ori, închipuirea nu este realitate. Iată că viața post-modernă ne-a dat un cuvânt prin care să-l descriem. Dacă noi trăim în închipuirile noastre, asta este o realitate virtuală. Scoate ștecherul din priză și s-a dus realitatea. In cazul ăsta, care e ștecherul? Îmi vine sa zic: mândria!

Realitatea iadului este starea în care eu mă aflu acum, în măsura în care nu sunt în Dumnezeu și Dumnezeu nu este în mine. Câtă vreme nu suntem în Dumnezeu suntem în iad. Ce este păcatul? Ala e iadul! Una din formele prin care iadul se manifestă, sau prin care-l înțelegem. Si fără Dumnezeu neapărat păcătuim. Sfântul Siluan zice: "fără Dumnezeu omul este țărână păcătoasă". Si păcatul este a nu fi în Dumnezeu. Si, aș profita de limba română: păcat că nu sunt în Dumnezeu! - atuncea când aș putea fi. Si trebuie să descoperim ce este ceea ce mă împiedică să fiu în Dumnezeu și cum să ajung acolo, cum să depășesc acel ce este. 

Sf. Siluan în experiența lui, în bărbăția lui duhovnicească trăia lucrurile cu intensitate neobișnuită. Si păcatul lui îl trăia cu intensitate neobișnuită și, mai întâi, rugăciunea o trăia cu o intensitate neobișnuită. Când Sf Siluan i-a spus Sfântului Ioan de Kronstand, mergând la mănăstire, că vrea ca lumea să nu-l țină, efectul rugăciunii Sfântului Ioan a fost că a conștientizat căderea de la Dumnezeu, și păcatul de a fi despărțit de Dumnezeu, cu o acuitate caracteristică puterii, și bărbăției, și smereniei Sfântului Siluan. Ajungând la mănăstire, la un moment dat, a ajuns și mai adânc în această trăire, și el zice, mai târziu, "am văzut limpede veșnica mea pierzanie". Ce înseamnă veșnică? Fără întoarcere.

Aduc aici și cuvântul unei opere a Evului Mediu european, Divina Comedie a lui Dante. In aceasta se arată cum îngerul îl conduce pe eroul cărții prin tot felul de regiuni și ajunge la iad, iar pe poarta iadului este scris: "părăsiți orice nădejde toți care ajungeți aici". Să o credem sau să nu o credem? Este glasul iadului. Dar iată că Dumnezeu are altceva mai bun să ne spună: "și nu deznădăjdui". Si, ce se întâmplă? Cu acest "și nu deznădăjdui", când ne va da Dumnezeu să trăim fiecare la nivelul unde suntem, fiecare în felul în care suntem, croiul nostru, gabaritul nostru duhovnicesc, când vom ajunge să trăim cuvântul ăsta, iadul nu există. Iadul este o realitate virtuală! Cuvântul ăsta a tras ștecherul din priză și toată șandramaua a dispărut.

luni, 19 martie 2018

Condacul, Troparul si Acatistul Sfântului Gheorghe pelerinul. Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos! Bucură-te, adeverirea și lauda preoției obștești!


Condacul Sfântului Gheorghe Pelerinul


glasul 8, podobie: Apărătoare Doamnă...

Toată viața cu credință lui Hristos urmând, ai lăsat toate pentru numele cel sfânt al Lui și în lume L-ai vestit, Sfinte Gheorghe, nici încălțăminte purtând, nici două haine având, și nici capul, fericite, acoperindu-ți; pentru aceasta, strigăm: Bucură-te, vas al alegerii!


 

Troparul Sfântului Gheorghe Pelerinul

glasul 1, podobie: Locuitor pustiului...

Pe podoaba Bisericii și a Neamțului laudă, pe nevoitorul cel mare și următorul sihaștrilor, pe Gheorghe, pelerinul lui Hristos și binevestitorul harului, în cântări să-l cinstim credincioşii, strigându-i cu evlavie: Slavă Celui ce ți-a dat ție putere! Slavă Celui ce minunat te-a arătat! Slavă Celui ce lucrează prin tine minuni pururea!

Acatistul Sfântului Gheorghe Pelerinul


Condacul 1

Veniți, toți credincioșii, să lăudăm pe Sfântul Gheorghe Pelerinul care, prin viața lui minunată, a veselit pe Îngeri și a chemat pe oameni la duhovnicească viețuire; că acesta, sporind cu râvnă fierbinte darul de a-L căuta și mărturisi pe Dumnezeu, în călătorii, în biserici și în sfinte nevoințe, s-a făcut izvor de bucurie și mijlocitor pentru cei care cântă: Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

marți, 6 martie 2018

Protos. Hrisostom de la Putna: "Cel care este singur nu se poate ridica. Cel care este singur, în final va pieri, însă cel care are prieteni, cel care și-a găsit loc în inima cuiva nu va muri"

Noi înțelegem că un cuvânt nu este doar o informație, este un mijloc de a ne uni, de a ne întâlni, și întâlnirea este esențială pentru român, și românul este ortodox, așa încât noi nu putem să înțelegem să trăim adevărat, să trăim așa cum ne-a făcut Dumnezeu și cum ne vrea Dumnezeu, decât în această comuniune. Să începem să deschidem ochii și să-i observam și pe cei din jurul nostru, să ne dăm seama că nu suntem singuri și să încercăm să facem câte un pas, măcar un pas, și după aceea altul, către celălalt, să-l băgam în seamă, să fim atenți puțini și la cei de lângă noi. Dumnezeu nu ne lasă singuri niciodată. Din păcate noi îl lăsam pe El singur, chiar dacă El vine foarte aproape.

Protos. Hrisostom - În Hristos niciun creștin nu este singur 




 Preacuvioși Părinti și frați, iubiți credincioși,

Ne continuăm drumul acesta, al Postului Mare, pentru a ne învrednici să stăm alături de Dumnezeu, să înviem alături de El și să ne înălțăm odată cu El. Pentru că dacă Învierea a fost dăruită tuturor oamenilor prin jertfa Mântuitorului, înălțarea, pe de altă parte, nu este dată decât acelor care își urmează drumul doar în unire cu Dumnezeu, cu Hristos. Doar împreună cu Hristos ne putem înălța, doar în unire cu El. Dumnezeu spre aceasta ne-a adus dintru neființă la ființă, ca să fim uniți cu El. El din iubire ne-a creat și în această iubire ne și dorește să fim.

luni, 5 martie 2018

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "conștiința noastră este adeseori hrănită de voința noastră, dorința noastră, lecturile noastre; ea este maleabilă și se rătăcește cu ușurință"'


 Tâlcuiri filocalice ale Avei Isaia de Arhim. Emilianos Simonopetritul


De-a lungul întregului său discurs: "Despre conștiința celor care locuiesc în chilie", Avva Isaia nu spune niciodată ucenicilor săi să facă după cum le spune conștiința, ci: "Eu vă voi spune care trebuie să fie conștiința voastră". In monahism, Starețul este deasupra conștiinței, pentru că conștiința noastră este adeseori hrănită de voința noastră, dorința noastră, lecturile noastre; ea este maleabilă și se rătăcește cu ușurință. Cu siguranță, Dumnezeu ne-a dat-o, dar ea este de încredere doar când am cultivat-o în mod drept. Cele mai multe erezii, schisme, căderi ale omului provin de la conștiință. 

miercuri, 28 februarie 2018

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "Cu cât mai mult călugărul se dedică rugăciunii neîncetate, în chilia sa și în timpul slujirii fraților, cu atât mai mult se apropie de Dumnezeu"


 Tâlcuiri filocalice ale Avei Isaia de Arhim. Emilianos Simonopetritul

AVVA ISAIA: Voi, care vreți să rămâneți cu mine, ascultați în numele lui Dumnezeu: fiecare să șadă în chilia lui, cu frică de Dumnezeu; nu neglijați lucrul vostru de mână pentru porunca lui Dumnezeu și nu neglijați lectura meditativă, nici rugăciunea neîncetată. 

Voi, care vreți să rămâneți cu mine. Viața călugărească nu este acceptarea unei ideologii, nici satisfacerea unei dorințe pe care o persoană o păstrează în inima sa. Nu este nici aplicarea a ceea ce citim în cărți. Viața călugărească este a viețui cu cineva. Viața călugărească înseamnă a urma un om. 

Starețul este centrul vieții călugărului: alegerile sale, dorințele sale sunt în relație cu Starețul. Toate lucrurile depind de modul în care Starețul le vede sau le abordează, dacă le acceptă sau le refuză. Decide el ceva? Monahul este imediat de acord cu el. Zâmbește? Monahul zâmbește și el. Chipul lui e serios? Cel al monahului de asemeni. Monahul pune mai presus de toate pe Starețul său pentru că l-a ales pentru a-i fi călăuză în calea sa duhovnicească. 

Problema care și-o pune călugărul este să găsească un Stareț a cărei viața, gândire și învățătură să fie drepte, dinamice, un Stareț care să fie ferm cu discipolul său, pentru ca acesta să fie monahul sau. Ca orice persoană care locuiește într-un colț al acestui pământ, tot astfel orice monah locuiește alături de o persoană și nu poate aparține monahismului în general.   

Voi, care vreți să rămâneți cu mine, ascultați în numele lui Dumnezeu. Fraza astfel formulată arată că Dumnezeu este încă inaccesibil ucenicilor lui Avva Isaia. Este "Cineva" la care s-au gândit, dar pe care nu-L cunosc. Atunci Avva subliniază pentru ei: "ascultați în numele lui Dumnezeu". El nu spune "ascultați în Hristos", precum Apostolul Pavel, căci "în Hristos" presupune că suntem deja cu El. 
Ascultați în numele lui Dumnezeu... Ascultați pe Cel pe care nu-L cunoașteți, pe Care nu L-ați văzut niciodată, pe care nu-L înțelegeți și pe Care, probabil, L-ați mâhnit, călcând poruncile Lui. El este singurul meu criteriu; El este Cel pentru care mă urmați, pe mine, Starețul vostru.

Viața călugărească este o cale personală, a două inimi - Starețul și ucenicul - care merg în acord, dar, de asemeni cu toți frații care trăiesc sau au trăit în Hristos. Această mergere împreună este caldă, dulce, înțelegătoare și vizibilă,  și totuși este, de asemeni, o taină, pentru că relația ucenicului cu Starețul său este după chipul relației noastre cu Dumnezeu, chiar dacă Acesta este nevăzut, neatins.

marți, 27 februarie 2018

Gheron Nikon din Sfântul Munte Athos: "Rugaciunea este armă nucleară împotriva diavolului". "Dacă lui Hristos i-a folosit postul, voi posti și eu!". "Tot ceea ce este reprimat iese la suprafaţă"


Gheron Nikon, Stareț al Chiliei „Sfântul Spiridon”, Nea Skiti, Sfântul Munte Athos


Gheronda, rugăciunea inimi înlătură fiecare gând, dacă-ți faci semnul Sfintei Cruci și spui rugăciunea aceasta din tot sufletul? Le risipește pe toate?

Gheron Nikon: Da, depinde. Că este o armă, pot zice că nu este o simplă armă. „Doamne Iisus Hristoase, miluiește-mă” nu este o simplă armă împotriva diavolului. Fiți atenți, că este armă nucleară! Zguduie pe diavol, îl face să dispară. Este o rugăciune puternică, concentrată, înspăimântătoare. În cadrul ei sunt cuprinse toate rugăciunile. Știți de ce?

luni, 26 februarie 2018

IPS Athanasie de Limassol: "Să ne rugăm pentru nevoile fraților noștri, iar această milostenie spirituală se va întoarce în sufletul nostru ca răsplată dumnezeiască"

Să-L iubim pe Hristos, să ne punem nădejdea noastră în El, și să învățam să ne rugăm pentru alții, pentru toată lumea, pentru cei morți, pentru toți oamenii, rude sau străini, care se confruntă cu dificultăți, suferințe. Să ne rugăm pentru nevoile fraților noștri, și această milostenie spirituală se va întoarce în sufletul nostru ca răsplată dumnezeiască.
Nimeni nu-și poate imagina că este posibil să-și trăiască viața fără să trebuiască să treacă prin dificultăți. Oricine suntem, sfinți sau păcătoși, mergem la judecată. Cum este firea vieții noastre, așa este și viața noastră. Si necazurile fac parte din ea. Dumnezeu, desigur, nu este vinovat pentru ele; El nu ne trimite necazuri pentru a ne ispiti, așa cum mulți oameni își imaginează în "simplitatea" lor: "Dumnezeu ne-a trimis nenorociri și necazuri să ne ispitească!" - ca și cum Dumnezeu nu ar ști dacă credința noastră este puternică sau slabă și El ar vrea să ne pună puțin pe foc, pentru a înțelege cine suntem cu adevărat. Dumnezeu nu ne ispitește în acest sens. Și când spunem: "sunt în mijlocul ispitei", înseamnă că "mă îmbunătățesc". Ispita mă face mai bun; "încercat în ispită" înseamnă "experimentat".

Firea vieții noastre este așa, pentru că boala, necazul, suferința și moartea au intrat în om după căderea sa în păcat. Moartea în sine este un lucru înspăimântător pentru om, nu ne place, pentru că nu face parte din firea noastră. Nu am fost creați să murim și nu vrem moartea. Dar ea este și va rămâne până când Dumnezeu o va nimicnici definitiv la cea de-a Doua a Sa Venire, în ultima zi a Veacului acestuia. Și până atunci, noi toți, fără excepție, vom rămâne supuși stricăciunii și morții.

Timpul trece zi după zi. Ce este asta, dacă nu moartea? Am început acest interviu la 7:30. Este 7:35; au trecut cinci minute. Aceste cinci minute au trecut din viața noastră, și nu se vor mai întoarce niciodată. Suntem cu cinci minute mai în vârstă, mai bătrâni, mai ramoliți. Asta este! Adâncind reflecția noastră, ne întrebăm Cine ne poate da soluția, Cine poate să  ne elibereze din această realitate care este în mod natural grea și ne împinge la disperare? Hristos! El ne poate da răspunsul în măsura în care numai El singur a învins moartea și îi oferă omului posibilitatea să o depășească. Cum? Prin Învierea Sa, venirea Lui, prin anticiparea Împărăției Sale.

Este minunat să vedem cum omul se simte puternic și tare în încercări, datorată harului lui Dumnezeu. Am vizitat toate familiile afectate de catastrofa aeriană din 2005 (Un avion cipriot s-a prăbușit lângă Atena și 121 oameni și-au pierdut viața). Am constatat că aproape toate familiile erau întărite. În aceste momente teribile, acești oameni literalmente se adânceau în ei înșiși în căutarea mângâierii harului și rezistau loviturii. Am întâlnit două familii în Paralimni, un oraș din Cipru. Două femei m-au impresionat foarte mult. Fiecare dintre ele a pierdut cinci membri ai familiei: tatăl lor, mama lor și cei trei copii ai lor. Aceste femei mi-au făcut o impresie extraordinară. Erau femei simple; mi-au spus că sunt analfabete. Să spunem mai bine că aveau puțină educație. Dar ce putere și ce înțelepciune aveau! Și, în loc să le consolez eu, au ajuns să mă consoleze ele pe mine! Asta m-a marcat profund. Eram însoțit de un preot australian. L-am luat, ca să nu rămână singur. Înainte de a pleca, m-a întrebat, săracu': "Ce le vom spune acestor oameni? Cum îi vom mângâia?". Și când am plecat, mi-a spus: "Am venit să-i consolăm și noi am primit mângâierea!". A fost așa pentru că acești oameni aveau o comoară enormă de răbdare, de putere, și Îl lăudau pe Dumnezeu în timp ce acceptau încercările prin care treceau.

Cu alte cuvinte, întrebarea esențială este: "Cum primim greutățile?". Nimeni nu-și închipuie că nu o să aibe vreuna. Trebuie să fim pregătiți și trebuie să știm că de-a lungul întregii noastre vieții va trebui să trecem prin ele. Căci aceasta face parte din viața credincioșilor și a ateeilor, a tinerilor și a bătrânilor, a bogaților și a săracilor, a sfinților și a păcătoșilor. Toți, fără excepție, suntem supuși acestora. "Cum poate omul să depășească greutățile?"; în asta constă esențialul. Dacă învățăm să o întâmpinăm cu răbdare, putere, rugăciune și nădejde în Dumnezeu, atunci încercarea noastră se va întoarce spre noi cu mângâiere. Apoi nu ne vom prăbuși, vom continua să mergem mai departe, iar întunericul nu ne va scufunda sufletul și dulcea lumină a lui Hristos va străluci mereu în existența noastră, pentru că unde este Dumnezeu, totul este plin de mângâiere și dragoste. Hristos este cheia. Este foarte important să înțelegem: chiar de am fi în iad, dacă Hristos este cu noi, iadul devine paradis. Și dacă ajungem în rai, dacă Hristos nu este cu noi, raiul va deveni un iad, pentru că El este totul pentru noi, El este Lumina lumii, Viața lumii.