Cuvântul lui Virgiliu Gheorghe la protestul împotriva vaccinării obligatorii (video, text). "Această lege nu numai că pune în pericol sănătatea întregii populații în ansamblul ei, dar deschide și porțile reîntoarcerii la dictatură"

"Lupta aceasta împotriva unei asemenea legi este lupta intrării noastre ca popor, ca țară, în sfera unui nou totalitarism."

 *

Declarația lui Virgiliu Gheorghe la protestul împotriva vaccinării obligatorii (17.09.2017)

Această adunare constituie un eveniment simbol în sensul că trage un semnal de alarmă, acum, la 27 de ani de la ieșirea din comunism, un semnal de alarmă privind pericolul, riscul, de a ne întoarce la momentul restaurării acestuia, căci legea vaccinării obligatorii nu este altceva decât o schimbare de paradigmă în legislația romanească, o paradigmă nouă care prevalează dictatul și nu exprimarea liberă a persoanei umane. Este o lege care încalcă nu numai câteva articole din Constituția României, a legislației în vigoare, cât și multe tratate internaționale. Si, tocmai de aceea, mi se pare extrem de periculos acest proiect de lege, pentru că nu ține cont de absolut nicio legislație ce protejează drepturile omului. 

Esența, până la urmă, a acestui act este ideea de a impune "consimțământul prezumat" cetățenilor României în privința administrării vaccinurilor.  "Consimțământ prezumat", însă, nu este decât un eufemism, un altfel de a spune dictatului forței. Pentru că, a presupune că cetățeanul este de acord, fără să-i mai ceri părerea, fără a-i cere consimțământul, este practic să-i impui tot ceea ce dorești tu. Dacă aceasta lege va trece, atunci orice altă lega care include ideea de „consimțământ prezumat” va deveni posibilă. Va deveni posibilă, în aceeași măsură, să spunem „consimțământ prezumat” privind prelevarea de organe, „consimțământ prezumat” în privința eutanasierii copiilor, bătrânilor, cum se întâmplă astăzi în Belgia, „consimțământ prezumat” în privința instituționalizării copiilor, părinților care se impun într-un fel sau altul statului de a-i ideologiza.

Din "Glasul Domnului": "Tot ceea ce face prietenul (lui Dumnezeu) este o roadă a iubirii altruiste"." Omul este liber pe cât de sincer iubește"."Lumea, îţi iartă orice ticăloşie ai face, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun"

Glasul Domnului (1)

“Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, voi intra la el, şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20) 

Numărul 177 (2017), 

Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

Evanghelia Marcu 8, 34-38; 9, 1

Zis-a Domnul: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“.  Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.

Pr. Ioannis Romanides: Desăvârşirea şi Taina Crucii

(...) crucea, care este asumată de fiecare următor al lui Hristos, nu reprezintă, aşa cum mulţi cred, diversele probleme pe care omul le întâlneşte în viaţă. Dimpotrivă, crucea este o încleştare activă pe care fiecare credincios şi-o asumă pentru a păstra până la moarte ascultarea faţă de voia lui Dumnezeu prin care ajunge la îndumnezeire.

Mântuirea fiinţelor umane nu constă doar în răstignirea Domnului pentru ele şi în dobândirea roadelor Jertfei de pe Cruce pentru satisfacerea dorinţelor de fericire. Dimpotrivă, fiecare credincios ar trebui să se răstignească pe sine nu din obligaţie, ci din propria voinţă, întocmai precum Hristos, fiindcă doar prin această dorită răstignire de sine se ajunge la participarea la Taina Crucii, prin care omul este transformat dintr-o fiinţă egocentristă în prieten al lui Dumnezeu şi dumnezeu prin har.

Protos. Hrisostom de la Putna: "Crucea să nu ne fie nouă un instrument de tortură, și să nu fie altceva decât semnul care pecetluiește iubirea dintre Dumnezeu și noi"

Protos Hrisostom de la Putna:

"brațele acestea vor rămâne întinse până la sfârșitul veacurilor, așteptând să primească în ele pe toți frații Săi cei rătăciți de la Adevăr"

 "Doar crucea, aceasta ne va da nouă chipul de fii ai lui Dumnezeu."

"In aproapele stă viața noastră, pentru că în aproapele se vede jertfa. Cât te-ai jertfit pentru aproapele în aceea este măsura strălucirii tale. Si, pe măsură ce strălucești mai mult, te asemeni cu Hristos. Nu poate fi cuprins de iad un suflet care luminează astfel, nu poate iadul să țină pe cel pe al cărui chip sunt trăsăturile lui Hristos, nu poate iadul să înghită crucea"

Protos. Hrisostom, predică la praznicul Înălțării Sfintei Cruci

 Crucea, semnul iubirii dintre Dumnezeu și om

Zis-a Mântuitorul un cuvânt, și anume, că: "nimeni nu are dragoste mai mare decât să-și pună sufletul pentru aproapele său"(cf. Ioan 15, 13). Acest cuvânt poate explica acea piatră de poticneală în înțelegerea sfintei cruci care l-a făcut pe Sfântul Apostol Pavel să spună că "crucea pentru elini este nebunie și pentru iudei sminteală". Însă, "pentru cei chemați, și dintre elini și dinte iudei: este Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu"(cf. 1 Cor. 1, 23-24).

Nici în ziua de azi nu găsim adevărată înțelegere, o înțelegere care să poată să pună laolaltă și să explice de ce un instrument de tortură - cum fusese crucea atunci când Hristos venea spre răstignire-, este atât de mult slăvit. Cum se pot împăca aceste două lucruri, chinul de ocară, moartea de ocară și slava lui Dumnezeu? Elinii socoteau aceasta că este nebunie, deși ei, filozofii fiind, puteau înțelege că pot să-și dea viața pentru o idee nobilă, pentru un principiu, însă nu înțelegeau ca moartea să fie de ocară. Principiul acela putea fi susținut și apărat cu prețul vieții, pentru ca acela să creadă în acel principiu, însă, dacă era moarte de ocară, nu mai era nimic nobil aici, nega însăși lucrul în sine.

Iudeii, pe de alta parte, socoteau crucea sminteală, pentru că Dumnezeu nu avea cum să se smerească până într-acolo încât să sufere fără vină o astfel de moarte, tot de ocară. Nu înțelegeau că Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Fiul să se răstignească pentru oameni, cum le spusese Hristos, și era sminteală: "Acesta nu este Dumnezeul nostru, un astfel de Dumnezeu nu este împărat. Împăratul împăraților când va veni ne va pune pe noi peste toată lumea". Nu pricepeau cuvântul lui Hristos, nu putea să încapă în ei cuvântul lui Hristos, care spunea: "cel care vrea să fie mai mare dintre voi să se facă mai mic decât ceilalți"(cf. Marcu 10, 43). Paradox de la început până la sfârșit era cuvântul lui Hristos. Pentru iudei, sminteală era această credință propovăduită de Apostoli, însă, pentru cei chemați era Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu.

Aceasta este crucea: semnul iubirii fără margini. Nu este iubire mai mare decât ca cineva să-și pună sufletul pentru aproapele său (cf. Ioan 15, 13). Încă noi, acum, creștinii de astăzi înțelegem și suntem de foarte multe ori gata să ne dăm viața pentru cineva, însă câți dintre noi sunt gata să-și dea copilul la moarte pentru cineva? Toți preferă să moară ei în locul copiilor lor. Dumnezeu Tatăl nu a făcut așa. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe unicul Său Fiu l-a dat să se răstignească pentru ca cei care cred în El să aibă viață veșnică.(Cf. Ioan 3, 16) Atât de mult ne-a iubit Dumnezeu Tatăl pe noi, încât pe unicul Său Fiu, adevăratul Său Fiu L-a dat pentru noi. Cine poate răsplăti aceasta iubire?

Părintele Sofian Boghiu: "Unde e flacăra mare în suflet, acolo se adună oamenii să-și încălzească sufletele lor reci"

Părintele Sofian Boghiu († 14 septembrie 2002)

despre:

Iubirea duhovnicească

Pune în sufletul meu sporirea dragostei către Tine. Fă-mă să înțeleg smerenia Ta, în care ai trăit pe pământ.

1. Există o iubire duhovnicească. După cum este o hrană trupească și una duhovnicească, o băutură după trup și alta după duh, așa există o dragoste a cărnii care vine de la Satan și o altă dragoste a Duhului, la Dumnezeu avându-și începutul; nimeni nu poate fi stăpânit de amândouă aceste iubiri [deodată]. Dacă ești iubitor al trupului, dragostea Duhului nu o poți cuprinde. Dacă pe toate cele trupești le-ai disprețuit - nu spun numai carnea și sângele, argintul și averile, dar și pământul însuși și chiar cerul, pentru că toate acestea vor trece - și dacă de nici una din ele nu-i legat sufletul tău, dacă nu ești robit de nici o iubire de patimi, vei putea atunci și iubirea duhovnicească să o înțelegi.

Marius Iordăchioaia despre pacea unei lumi care și-a dat Duhul...

Dragostea in care cred: Al doilea strigăt

[...] Cred, simt, știu: că un om strigă după Mântuitorul Hristos și strigătul lui e real, adevărat, în măsura în care se simte și se vede scufundându-se în Marea Patimilor, adică ”lumea” așa cum o definește Sf. Isaac Sirul. Cu cât un suflet se vede mai clar pe sine, cu atât strigă mai tare la Domnul Iisus să-l salveze!

Știu că sunt suflete nobile, care merg spre Cer, atrase de frumusețea Domnului. Dar, nu e cazul meu; eu am venit la Hristos, din spaima de moartea veșnică, pe care am simțit-o din fragedă copilărie. În colonia de muncă în care am copilărit, demonii erau o prezență familiară...

Sunt și acum. Dar nu mai vin cu înfricoșări, ci cu plăceri și dezmierdări, care amorțesc sufletul... Baza acestei sedări e trufia....

Iar în această situație, trebuie nevoință, zbatere, luptă: trebuie să te scuturi din somnul inimii, să-și dai palme, să te tragi de urechi, să urli, CHIAR DACĂ EVLAVIA TA ÎȚI SPUNE CĂ TOTUL E, DACĂ NU BINE, CEL PUȚIN BINIȘOR!

La început, strigi după Hristos din iad. Pe urmă, din FALSUL tău mic RAI ”creștin”, de aici, de pe pământ....

Primul strigăt vine din apariția Mântuitorului pe Marea furtunoasă a Patimilor.

Al doilea, din amintirea faptului, că Marea aceasta călduță și liniștită, cu miros de tămâie și cu sirene care cântă muzică bizantină, e totuși, dincolo de up-datări, același vechi ocean de demoni....

Dacă primul strigăt cere mântuirea din furtună, al doilea cere izbăvirea din falsa isihie....

Dacă prima mântuire înseamnă să te agăți de Adevăr, a doua presupune să ți-L înfingi în inimă, ca o Sabie, la nesfâșit...

Pentru că sufletul rămâne treaz doar cât îl doare Adevărul....

Durerea patimilor străpunse de Adevăr....

Arta bizantină nu trebuie să trezească simțirile trupești ci pe cele duhovnicești. Reprezentări iconografice ale icoanei Zămislirii Născătoarei de Dumnezeu

Iconografia picturii bizantine este o artă ascetică și este total diferită de pictura senzuală, care îl satisface pe om din punct de vedere emoțional. Emoționalitatea, naturalețea, fiziologicul reprezentărilor, negreșit îndepărtează ideea de sfințenie și îl ține pe om legat de cele pământești, de cele vremelnice și trecătoare, îl lasă nemântuit, cu gustul unei satisfacții momentane. Icoana, în schimb, îl duce pe om la o relație imediată cu harul și ipostasul Sfântului reprezentat în icoană.

Mitropolitul Athanasie al Limassolului: "este firesc ca în Biserică să existe sminteli, să existe căderi, neputinţe omeneşti, dar trebuie să învăţăm să nu ne smintim, şi toate aceste lucruri să le vedem din altă perspectivă"

"Se găsesc destui care să strice dragostea Bisericii faţă de tot omul."

"Şi mai ales asupra unui preot foarte uşor se răspândesc calomniile."

"Dumnezeu îi lasă şi pe cei care, înrobiţi de patimi, devin unelte ale diavolului şi-i smintesc pe ceilalţi. Dumnezeu nu se mânie să-i „secere” – de ce? Pentru că spune că există pericolul ca, secerând neghinele, să vatăme şi grâul. Dar mai există un motiv: acela că omul poate, chiar şi în ultima clipă a vieţii, să se pocăiască."

"Aceasta este minunea, că în Biserică cel mort prin păcat poate învia întru viaţa veşnică. "

Familia Ortodoxa: „Cine judecă pe cine?”

„Știm că Biserica este Trupul lui Hristos. Trupul omului, de pildă, este un organism – câți microbi intră în fiecare zi în trupul omului? Dar alimentele pe care mâncăm – toate sunt bune, toate sunt curate? Organismul preia alimentele, le alege înăuntrul său, păstrează ceea ce este nevoie și restul elimină. Acest lucru se întâmplă și în Biserică, Trupul lui Hristos. Toți avem ideile noastre, pozițiile noastre, teoriile noastre – dar, până la urmă, ceea ce se impune este adevărul lui Hristos.

Eu nu mă tem de anumite greșeli care au loc în Biserică, pentru că știu că nu sunt eu mântuitorul Bisericii – Mântuitorul Bisericii este Hristos. Hristos nu are nevoie de mântuitori. Noi nu trăim în Biserică ca să salvăm Biserica, aceasta este o concepție romano-catolică. Noi trăim în Biserică nu ca să o salvăm, ci ca să ne salvăm noi, ca să primim sfințenia Capului Bisericii, care este Hristos” (Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului).

Deoarece această temă a smintelilor a fost menţionată de multe ori în istoria Bisericii – sminteli mai vechi, mai noi, sau chiar viitoare –, este o temă care, desigur, ne mâhnește. Nu poate spune nimeni că primește cu bucurie toate acestea, dar este o temă pe care trebuie să învăţăm să o înfruntăm corect.

Pilda zilei: Drumul spre Împărăția Cerurilor

Era un mirean foarte evlavios în viața lui și a venit la Avva Pimen. S-au mai întâmplat să fie la bătrânul și alți frați, cerând să audă de la el vreun cuvânt. Si a zis bătrânul mireanului celui credincios:

Grăiește fraților vreun cuvânt! 

Iar el se ruga, zicând:

Iartă-mă, avvo, eu ca să învăț am venit. 

Si silit fiind de bătrân, a zis:

Eu sunt mirean, și vânzând și neguțătorind verdețuri, dezleg legăturile și le fac mici, cumpăr cu puțin și vând cu mult; însă nu știu din Scriptura să vorbesc, dar o pildă voi zice.

Un om a zis prietenului său: Fiindcă am poftă să văz pe împăratul, vino cu mine! A zis lui prietenul: Vin cu tine până la jumătatea căii. Si a zis altui prieten: Vino tu de mă du la împăratul! A zis lui: Te duc până la palatul împăratului. Zis-a și celui de-al treilea: Vino cu mine la împăratul! Iar el a zis: Eu vin și te duc la palat, și stau și grăiesc și te bag la împăratul. 

Si l-au întrebat pe el:

Care este puterea pildei? 

Si răspunzând, a zis lor:

Cel dintâi este nevoința care povățuiește până la drum, cel de-al doilea este curăția, care ajunge până la cer, iar al treilea este milostenia, care duce până la împăratul Dumnezeu cu îndrăzneală.

Si asa frații, folosindu-se, s-au dus.

Sursa: Creștin Ortodox, Drumul spre Împărăția Cerurilor

Cum ajunge un român să fie străin in țara lui, oprimat de pretențiile ungurilor în România. Să mai vedem şi puţină istorie!

Un român vrea să cumpere mici în Odorheiu Secuiesc, 

cerând în limba romană

• Observator: La Odorhei, vânzătoarea unui supermarket nu a vrut să servească un client pentru că acesta vorbea româneşte

• Bugetul: INTERVIU Sorin Susanu, șef regional ANPC. Ce ASCUNDE, de fapt, scandalul Kaufland Odorheiu Secuiesc :

[...] Vineri seara, reporterul Bugetul.ro a obținut un interviu cu comisarul-șef Sorin Susanu. Șeful de la Protecția Consumatorului ne-a dezvăluit că problema este mult mai gravă decât se prezintă în spațiul public, în momentul de față.

De asemenea, comisarul-șef Susanu ne-a precizat că nu este un caz singular și că, de-a lungul timpului, s-a confruntat cu zeci de astfel de probleme.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: "daca iubesti pe cineva sau ceva mai mult decat pe Dumnezeu, acele lucruri sau fiinte iti devin in chip natural dusmani"

"Ne aflam cateodata in inselare, confundand iubirea pe care o doreste Dumnezeu de la om, cu iubirea de natura pamanteasca, cu atasamentul fata de lucruri, fiinte, animale sau mai stiu eu ce ne inconjoara pe noi... Si, acest atasament este, nu neaparat egoism, ca as fi prea aspru ci, mai degraba, lucru trecator, sclipiri de moment. Pe cand, ceea ce Dumnezeu propune omului este iubirea care nu piere niciodata."

Emisiunea “Vestea cea bună” – Temeiul iubirii - 8 aug. 2017
Realizatori: Pr. Mircea-Cristian Pricop şi Prof. Mihail Chircor 

Prof. Mihail Chircor: As vrea sa incepem, Parinte, printr-un fragment din Ev. dupa Matei, in care se spune: "Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine". (10, 37). De ce mi-am pus problema? Pentru ca, la un moment dat in existenta mea spirituala, am zis - Dumnezeu sa ma ierte! - : "Doamne, ce Dumnezeu aspru! Cum adica sa nu-mi iubesc fiul si fiica, mama si tatal?". Pana cand, la un moment dat, am realizat ca Dumnezeu nu-mi cere sa nu-mi iubesc fiul si fiica, mama si tatal. Ba dimpotriva! Ca sunt porunci sa-ti iubesti si sa-ti cinstesti parintii, dar El a vrut sa spuna: "sa nu-i iubesti mai mult decat pe Mine". Ca n-a vrut sa spuna, de fapt: "iubiti-Ma pe Mine cel mai mult si dupa aia mama, tata, fiul si fiica". Sigur, prima porunca este: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta", dar, in acel pasaj din Matei, sensul este acela: "cat de mult sa-L iubim pe Dumnezeu?" "Pai, foarte mult!" Si o sa vedem, pe tot parcursul discutiei, ca oricat de mult L-am iubi noi, nu putem sa-L iubim cum ne iubeste El pe noi. Dragostea Lui fata de noi o depasete de mii de ori pe cea a celui mai vrednc dintre noi fata de Dumnezeu. Practic, toata Biserica si Noul Testament se cladesc pe iubire, si fara aceasta iubire nu ai nimic, nu esti intreg, nu esti desavarsit, nu esti pe cale, nu tinzi catre mantuire fara sa iubesti pe Dumnezeu si pe aproapele tau.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Asa este, dar vedeti dumneavoastra ca in timpurile noastre, in care toti stalpii pe care s-a fondat lumea aceasta sunt contestati, sunt subminati prin batjocora in primul rand, prin trecere la capitolul derizoriu, inclusiv iubirea este interpretata in diverse nuante si cu scopuri nu dintre cele mai sfinte. De aceea, subiectul pe care l-ati propus dumneavoastra, si pe care eu l-am imbratisat cu multa bucurie, se leaga de cel pe care eu vi l-as fi propus: "Amurgul valorilor, amurgul intelepciunii". Pentru ca cea mai importanta valoare a fiintei umane, nu numai a crestinismului, [ci] a universului intreg este iubirea. Fara iubire totul nu mai are sens.

Marius Iordăchioaia despre... viața mea - meciul veacului. "Cel iertat nu iartă pentru că a ieșit cu inima din iertarea pe care a primit-o..."

Dragostea în care cred: meciul veacului

sufletul meu e în trup ca un

boxer în ring.

locuiește și trăiește

acolo

mâncând bătaie și dormind

când e făcut K.O.

arena e plină de draci

care-l aplaudă pe Satan

de fiecare dată când

o mișcare a minții lui îmi trimite

sufletul la podea...

în colțul meu de ring

liniștit și zâmbind cu tot trupul

stă

Iisus....

la fiecare pauză eu vin

tot mai rușinat și mai distrus

la El.

toate loviturile pe care le iau

se transformă în rușine: de-aceea

mi-e mai greu să vin la El decât

să mă ridic de la podea...

când am simțit că-mi pleznește inima

I-am spus:

”Doamne, nu mai pot

să adun atâta rușine peste Numele Tău.

Dă-mă afară și adu-Ți un luptător mai bun

care să aducă slavă Numelui Tău.”

Atunci lumina ochilor Lui mi-a șoptit:

”nu ești încă destul de zdrobit și rușinat

ca să înțelegi

că Eu sunt învingătorul acestui meci!

De câte ori te ridici de la podea și vii la Mine

îl lovești pe Satan în față

cu adevărul:

că Eu sunt deja și pentru totdeauna

învingătorul acestui meci!...

dar încă nu ești destul de zdrobit și rușinat

ca să te poți bucura de victoria Mea

ca de propria ta victorie...

așa că du-te și continuă meciul

până sufletul tău va fi

atât de sfârșit încât

cu ultima suflare se va agăța

de victoria mea

ca de propria lui

viață...

doar atunci

vei câștiga meciul....

acum du-te și luptă......”

............................

sufletul meu e în trup

ca un boxer în ring

și

viața mea e un munte de înfrângeri

care crește și se înalță mereu

purtând în pisc

victoria lui Iisus...

***

Dragostea în care cred: viața mea

Părintele Proclu: "Eu caut să mă despart de toți în pace". Cei care se retrag fiind în tulburare cu alții "se duc la liniște cu lumânarea stinsă"

Un părinte mi-a zis asa: să încerc să am o inimă de mamă către aproapele. I-am spus că nu am, că sunt un păcătos. Si mi-a spus că, deși nu am să încerc. Eu caut să mă despart de toți în pace. Porunca lui Dumnezeu este dragostea, adică trebuie să le vorbim oamenilor frumos.

- Cum luptăm cu gândurile de răzbunare?

Când apar gânduri necurate în vremea rugăciunii, atunci fă cu smerenie o cruce peste inima ta și spune: "In numele lui Iisus Hristos, să plecați de la inima mea!". Când ne rugăm să ne învățăm a ierta. Si când vine gândul să ma răzbun, să-mi spun în gând: "Doamne, ajuta-mă ca să pot rabdă până mâine, Doamne întărește-mă!". Si, atunci cât pot, amân ca să mă răzbun. Si rugându-mă, și îndemânând pe unii părinți ca să se roage pentru mine, mâine nu mai zic nimic rău. Iar dacă mă grăbesc să zic azi, fără să vreau îi zic și în plus. Că așa spune un sfânt: "Mânia bărbatului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu". Atâta vă spun: să ne bucurăm că suntem într-o credință sănătoasă.

Toți aceia care sunt în viețile de obște, este bine să mai întrebe și conștiința: "Conștiință, spune drept, dacă mor acum, îi place lui Dumnezeu cum trăiesc, sau nu?" Si atunci conștiința ne îndeamnă să mai reparăm câte ceva. Că așa spune un sfânt părinte: "Bine este a te împăca cu părașul, cât ești pe cale". "Pârâșul" este conștiința, "calea" este viața. Si când ne ducem la biserică, să punem în minte că toți sunt mai buni. Cu cât am să socot că toți sunt mai buni, cu atât voi scăpa de a judeca pe alții. Cea mai mare nenorocire este atunci când sunt biruit de pomenirea de rău. Si pomenirea de rău atât ne secătuiește, încât devenim bolnavi, neputincioși. Totdeauna să vorbim spre slava lui Dumnezeu și tot ce nu corespunde să acoperim. 

Mult ajută să avem milă unul față de altul, să ne rugam unii pentru alții. Așa era la mănăstire când era părintele Cleopa: atâta dragoste căpătau prin rugăciune, prin nevoință... Cât a fost părintele Cleopa, toți au fost ca niște îngeri. Toți erau ca unul. 

Cei ce au scuipat cuvantul adevarului şi Dumnezeu îi va scuipa pe ei din gura Sa. Corneliu Bârlădeanu ajuns de dreptatea lui Dumnezeu după cazul "Tanacu"

Puțin după moartea mamei Episcopului Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a ajuns să fie implicat într-un scandal care a cutremurat Biserica, legat de niște filmulețe care surprind păcatul homosexualității. Dar, așa cum spunea Părintele Gheorghe Calciu, "să căutăm, de fiecare dată, în spatele lucrurilor lumii, raţiunile divine ale întâmplărilor"...

Avocata Maria Vasii, care acum câțiva ani a reprezentat apărarea Părintelui Daniel Corogeanu și a celor 4 măicuțe de la Tanacu, ne reamintește că, pe atunci episcopul vicar, Corneliu a fost cel care a împins lucrurile spre condamnarea celor nevinovați. Dar, după cum spunea pe atunci Părintele Calciu și după cum vedem acum:

Fiecare politician, fiecare ierarh sau purtător de cuvânt care a aruncat piatra împotriva unui om care nu poate fi acuzat de crimă şi, cu atât mai puţin de intenție criminală, va primi pe fruntea lui piatra pedepsei lui Dumnezeu care le va spune: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, că am fost în închisoare şi nu aţi venit să Mă vedeţi. Iată, piatra pe care aţi aruncat-o în Mine se întoarce pe fruntea voastră.

Si continuă Părintele Calciu spunând că atunci,

"au venit totuşi câţiva – avocaţii apărării – cărora Dumnezeu le va da cuvânt puternic de stabilire a adevărului, cuvânt pe care vorbitorii în numele Bisericii l-au scuipat din gura lor şi şi-au asumat numai rolul diabolic, dar şi Dumnezeu îi va scuipa pe ei din gura Sa. 

Așadar nu putem spune decât că suntem martorii împlinirii dreptății lui Dumnezeu și se poate vedea cum ceea ce dorim altora ne dă Dumnezeu nouă, primind pentru toate faptele și cuvintele noastre răsplata cuvenită: fie spre ocară, fie spre viață veșnică; aici și în Vecii Vecilor.

*

In cele ce urmează veți putea vedea interviul doamnei Maria Vasii (video, text) despre Corneliu Onilă,  acum fost episcop al Hușilor; comunicatul Sfântului Sinod cu privire la hotărârile luate în ședința de lucru din 17-18 august 2017 și câteva articole legate de cazul Tanacu în care, cu forță profetică Părintele Gheorghe Calciu, Pustnicul Proclu și Ieromonahul Savatie Bastovoi pun în lumină legile duhovnicești prin care se vădește, pentru cine are ochi de văzut, cum lucrează dreptatea lui Dumnezeu.

"Dumnezeu, pentru păcatele celor mai mari, dă la pedeapsă pe cei de sub stăpânire, iar pentru faptele cele necurate ale slujitorilor altarului, lasă sfintele altare spre stăpânirea mâinilor păgâneşti".Ce învățam din viața Sfântului Prooroc Samuel (20 august)

Ei slujeau Dumnezeului ceresc, dar aduceau jertfe şi idolilor şi mâniau pe Dumnezeul lor. Insă Dumnezeu, fiind îndelung răbdător, răbda păcatele poporului, până ce nu L-au mâhnit fiii lui Eli, care erau preoţi şi mai-mari în Israel.

Iar când aceia, cu fărădelegile lor, au pornit pe Dumnezeu spre mânie şi răzbunare, atunci dreptul Judecător şi răsplătitor, aducându-şi aminte şi de păcatele poporului, a adus răzbunare asupra tuturor; pentru că prin cei mai mari, şi cei de sub stăpânire se pedepsesc de Dumnezeu. Şi nu atât de degrabă păcatele poporului pornesc spre răzbunare pe Dumnezeu cel mânios, precum păcatele acelora care sunt rânduiţi de Dumnezeu la stăpânirea şi povăţuirea poporului.

Astfel Dumnezeu, pentru păcatele celor mai mari, dă la pedeapsă pe cei de sub stăpânire, iar pentru faptele cele necurate ale slujitorilor altarului, lasă sfintele altare spre stăpânirea mâinilor păgâneşti şi bisericile Sale în pustiire.

Pentru că, fiind mâniat Dumnezeu, n-au ajutat nici sfintele cele aduse în tabără, căci unde ajunge răzbunarea cea dreaptă a lui Dumnezeu, acolo nu cruţă nici sfinţenia...

Marius Iordachioaia despre secularizarea trăirii Bisericii. "Libertatea religioasă nu este libertatea credinței, care este obținută și manifestată mereu printr-un act de nevoință, de eliberare continuă, ci este o virtute a societății democratice, livrată religioșilor"

Dragostea în care cred: România secularizării profunde

Dacă ținta dictaturii comuniste în privința Ortodoxiei a fost secularizarea proprietăților și a discursului public, cea a comunismului albastru de azi este secularizarea trăirii Bisericii.

Avem, de pildă, libertate religioasă, libertatea de a ne informa și comunica religios. Dar, această libertate nu este a credinței, care este obținută și manifestată mereu printr-un act de nevoință, de eliberare continuă: ci, este o virtute a societății democratice, livrată religioșilor. Este o virtute a Statului concesionată Bisericii.

De aceea Biserica, asumând și manifestând această libertate, asumă și manifestă o virtute a Statului și a societății democratice. De aceea, monitorizarea și administrarea acestei virtuți, aparține Statului, nu Bisericii, căci cea din urmă doar a închiriat-o. Rezultă deci că e firesc, în acestă ordine, ca Biserica să dea socoteală pentru libertatea sa, Statului.

Rând pe rând, toate virtuțile, au trecut în proprietatea Statului. Aceasta este esența duhovnicească a modernității. Apare, apocaliptic, din marea popoarelor, Statul modern, acest Idol Suprem, care confiscă viața naturală a popoarelor, o trece prin mecanismul său interior, o golește de tot viul, și pe urmă, o închiriază, cu generozitate, celor de la care a furat-o.

După Revoluția din 90, Statul din România, a început desăvârșirea secularizării Bisericii,  prin secularizarea trăirii ortodoxe.

Dacă secularizarea averilor mănăstirești din vremea lui Cuza a însemnat confiscarea proprietăților, secularizarea de azi înseamnă, trecerea cultului, a vieții bisericești, din proprietatea Bisericii, în cea a Statului.

L-am văzut, acum câteva zile, pe cel mai titrat preot-profesor al momentului, cel mai popular conferențiar pentru tineri, un răsfățat al Massmediei, modelul de comunicator ideal al Bisericii, într-un lung interviu la postul public de televiziune.

Inteligent și cult, tot ce spunea aluneca precum uleiul și amețea plăcut ca vinul: dar toată această plăcere îmi dădea, după o vreme, o stare de greață a inimii: îmi venea să vomit tot ce am auzit...

De ce?

Pentru că prin discursul preotului-profesor, învățătura creștină provoca o plăcere senzuală, făcea un fin masaj erotic minții și inimii, împingea subtil trăirea creștină în zona divertismentului public.

Iar aceasta este tocmai secularizarea trăirii religioase.

Parafrazând un cuvânt al lui Denis de Rougemont din cartea sa Partea diavolului: secularizarea  trăirii Bisericii este nimic altceva decât efectul administrării ei de către Satana.

Doamne Iisuse, rămâi cu noi, că se face noapte în credința noastră....

***

 Dragostea în care cred: fabrica de paralitici

(cu drag, pentru Ioan)

Biserica este Mama noastră, a creștinilor.

Dar dacă mama mea după trup 

ar vorbi ca Agenția Basilica

aș crede că a fost înlocuită

cu o sosie artificială,

cu un robot...

Biserica cerească e Familia.

dar cea de acum, de pe pământ,

pare tot mai mult

o casă de copii abandonați

unde părinții sunt înlocuiți 

cu asistenți sociali...

Și vă mirați fraților, preoți și mireni, 

că suntem

niște creștini tot mai handicapați

tot mai confuzi și mai slabi?

Când se supune puterii lumești
biserica unei țări devine

fabrica de cetățeni paralitici, orbi și surdo-muți

de care

are nevoie Statul...

Balada Brâncovenilor

Balada Brâncovenilor:

Într-o joi de dimineaţă,

Zi scurtării lui de viaţă,

Brâncovanul se scula,

Faţa blândă el spăla.

Barba albă-şi pieptăna,

La icoane se-nchina,

Pe fereastră-apoi căta

Şi amar se spăimânta!

- Dragii mei, cuconi iubiţi!

Lăsaţi somnul, vă treziţi,

Armele vi le gătiţi,

Că pe noi ne-a-nconjurat

Paşa cel neîmpăcat

Cu-ieniceri, cu tunuri mari

Ce sparg ziduri cât de tari!

Bine vorba nu sfârşea,

Turcii-n casă năvălea,

Pe toţi şase mi-i prindea

Şi-i ducea de-i închidea

La Stambul, în turnul mare

Ce se-nalţă lângă mare,

Unde zac feţe domneşti

Şi soli mari împărăteşti.

Mult acolo nu zăceau

Că sultanu-i aducea

Lângă foişorul lui

Pe malul Bosforului.

- Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin,
Adevăr e c-ai gândit,
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparţi a ta domnie
De a noastră-mpărăţie?
Bani de aur ai bătut,
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să dai seamă!

- De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o ştie;
De-am fost mare pre pământ,
Cată-acum de vezi ce sunt!

- Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene!
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!

- Facă Dumnezeu ce-o vrea!
Chiar pe toţi de ne-aţi tăia
Nu mă las de legea mea!

Cuvintele arhiereilor la praznicul Adormirii Maicii Domnului. IPS Iosif: „Să știi să te gândești la ceilalți înseamnă să știi să trăiești”.

Cuvânt al IPS IOSIF, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionle, 

la Vecernia Adormirii Maicii Domnului – Mănăstirea Nicula – 14 august 2017

„Să știi să te gândești la ceilalți înseamnă să știi să trăiești”

• Cuvantul Ortodox: ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Cuvinte de suflet pentru raspuns duhovnicesc celor care vor sa infaptuiasca MOARTEA LUI DUMNEZEU in lume si care LUPTA CU URA INVERSUNATA IMPOTRIVA INOCENTEI: “E vremea lecțiilor date de violenții eticieni ai izgonirii inocenței din viețile noastre” (VIDEO, TEXT)

“Prăznuim Adormirea Maicii Domnului astăzi, în ziua de 15 august, în această mănăstire [Nicula], într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, unde Maica Domnului, de-a lungul secolelor, a arătat deasupra poporului roman din Transilvania, și din toată România, marea ei milostivire și darurile pe care le revarsă ca o mamă bună peste noi toți. Si venim la mănăstire la Nicula cu multă bucurie, cu multă încredere, cu multă dragoste față de Maica Domnului, dar venim și cu multă întristare, cu sufletul greu, cu pietre grele pe care le purtăm în sufletul nostru, fie pentru noi, fie pentru cei dragi nouă, fie, de ce să n-o spunem, și pentru țara aceasta în care trăim și pe care iubim să o numim Grădina Maicii Domnului. Venim cu inima grea pentru sufletele noastre încărcate cu multe păcate și ne dăm seama că și cei dintâi, și cei de-ai doilea, și cei din urmă primim de la Maica Domnului mângâiere și ne întoarcem la casele noastre cu mai multă încredere.

Aș vrea să încep cuvântul din această seară, pe care IPS Andrei mi l-a cerut să vi-l spun, cu o pildă.

Un tânăr se întoarce într-o noapte acasă. Si, mergând pe drum, se împiedică de un bolovan mare, cade și se lovește rău. Se ridică anevoie de la pământ lovit, zdrobit, cu picioarele zdrobite, cu mâinile și coatele de asemenea zdrobite, cu oasele lovite și încearcă, încet-încet, să se apropie de casă, rănit fiind. Dar, mergând încet-încet pe drum, ii vine în minte nu numai gândul "Oare cine a pus aceasta piatra în mijlocul drumului?", nu gândind rău la cel care a pus-o, ci gândindu-se cum să facă să nu vină și altul în urma lui și să se împiedice de acel bolovan, să se rănească și să o pățească cum a pățit-o și el. Și-și spune în gând: "Ma voi întoarce și voi rostogoli acel bolovan din cale, ca să nu se lovească și altul precum m-am lovit și eu" Si se întoarce, împinge bolovanul la marginea drumului, și de abia atunci tânărul nostru a plecat liniștit și mulțumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătură îl durea mai puțin acum, când știa că i-a scăpat, poate și pe alții, de la o suferință ca a lui.

Să știi să te gândești și la ceilalți înseamnă să știi să trăiești. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie și bucuriile noastre, iar durerile și necazurile lor trebuie să ne doară și pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalți. Te-ai întrebat vreodată dacă nu ai trecut chiar tu pe drumul acela pe care tânărul a dat la o parte bolovanul? Fără să-l cunoști, fără să te cunoască, fără să aștepte vreo mulțumire, omul acela ți-a făcut un bine. Așa se încheie această pildă.

Slujba de Priveghere și Prohodul Maicii Domnului (video, text)

Priveghere la praznicul Adormirii Maicii Domnului (Putna, 2017)

• Priveghere la praznicul Adormirii Maicii Domnului (Putna, 2016)

Slujba de Priveghere și Prohodul Maicii Domnului
la Catedrala Patriarhală,14 august 2017

 Prohodul Maicii Domnului - Catedrala Patriarhala, București, 2015

Denia Prohodului Adormirii Maicii Domnului

Doxologia: Prohodul Maicii Domnului

Starea I

1.În mormânt Viaţă
Ai fost pus, Hristoase,
Şi-a vieţii Maică-acum intră în mormânt
Şi se mută la viaţa cea de sus.

Cuvinte alese și culese de la Gheron Iosif. "Cel care a gustat vinul, după aceea dacă-i dai oțet, își dă seama. Așa să înțelegi și despre dumnezeiescul Har"

Nu  descoperi greșeala celuilalt ca sa te îndreptățești pe tine, deoarece îndată Harul, care până acum te acoperea, le va descoperi pe ale tale. Cu cat tu îl acoperi cu dragoste pe fratele tău, cu atât Harul te va îmbrățișa și te va păzi de cleveteala oamenilor.

*

Rostește continuu Rugăciunea și Domnul te va ajuta cu Harul Sau. Niciodată ispitele nu sunt mai tari decât Harul.

*

Viața omului, fiul meu, înseamnă necaz deoarece este petrecută în pribegie. Nu căuta odihnă desăvârșită. Dacă Hristos a ridicat Crucea, atunci și noi trebuie să o ridicăm. Dacă vom rabdă toate necazurile vom afla Har de la Domnul. De aceea ne lasă Domnul să fim ispitiți, ca să ne probeze râvnă și dragostea pe care le avem față de El. [...] și răbdând, iarăși va veni Harul, iarăși va veni bucuria. Insă după aceasta iarăși va veni ispita și întristarea, tulburarea și nervii. Si iarăși nevoința, biruința, mulțumire. Si aceasta se face pană ce încet-încet omul se curată de patimi și devine duhovnicesc.

*

Să ai întotdeauna frica lui Dumnezeu. Să ai dragoste față de toți și să iei aminte să nu mâhnești sau să vatămi pe cineva într-un fel sau altul, pentru că în vremea rugăciunii ți se va face piedică mâhnirea fratelui tău. Fă-te pildă bună tuturor în cuvinte și în fapte și dumnezeiescul Har întotdeauna te va ajuta și te va acoperi. 

*

Starea duhovnicească a omului și Harul pe care îl are sunt adeverite de răbdare.

*

Virtutea nu are clopoțel ca să ți se facă cunoscută. Clopoțelul virtuții este îngăduința, răbdarea, îndelungă-răbdarea.

*

Tu ia aminte să nu disprețuiești pe vreunul din cei mai mici, neînsemnați și neputincioși ai acestei lumi. Deoarece această disprețuire și jignire a ta nu se oprește la acești nefericiți, ci se suie prin ei la persoana Făcătorului și Ziditorului, al Cărui chip îl poartă. Si te vei mira foarte în ziua aceea, când vei vedea că Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu se odihnește mai mult în ei, decât în inima ta.

*

Nu te socoti om, atunci când nu primești Har, căci fără Har în zadar s-au născut oamenii în lume. După măsura curăției sufletului și a luminării pe care o primește fiecare aici, Il va vedea acolo pe Hristos mai aproape, mai curat și se va desfată de mireasma Sa; și  de a celorlalți se va bucura și va sălta. Așadar, nu te socoti om, atunci când nu ai primit Har.

*

Atât Har este îndreptățiți omul să aibă în sine, câtă ispită rabdă cu mulțumire și cât din greutatea fratelui duce fără să cârtească.[...] Dacă omul rabdă ispitele fără să murmure, primește adaos de Har. Si cu cât primește mai mult Har, cu atât i se adaugă și ispitele. [...] Ceri Har de la Dumnezeu? In loc de Har El îți trimite ispita. Nu rabzi războiul și cazi? Nu ți se dă adaos de Har. Iarăși ceri? Iarăși îți vine ispita. Iarăși ești biruit? Din nou ești lipsit. Si toată lupta aceasta cu ispita este pentru toată viața. Trebuie sa ieși biruitor. Rabdă ispita pană la moarte. 

*

Să nu-l împovărezi pe Starețul tău cu pogorăminte și îngăduințe, deoarece la sfârșit, ori aici, ori acolo, prețul tuturor acestor pogorăminte tu le vei plăti. Nu-ți îngreuia sufletul cu lucruri neînsemnate.

Marius Iordachioaia despre imposibila Schimbare la Față a celor care nu și-au schimbat Capul... și inima. Toată făptura noastră e făcută pentru vederea lui Dumnezeu.

Dragostea în care cred: despre imposibila Schimbare la Față a celor care nu și-au schimbat Capul

”Nu demult au venit de la Sverdlovsk și mi-au povestit ce se întâmplă acolo. Episcopul nu se deranjează să afle dacă preoții săi sunt cu adevărat preoți. Beau și se dedau la desfrâu. Acești lucrători sunt mai răi decât propagandiștii atei. Mi se spune: De ce îi critici pe ai tăi? Asta fac și dușmanii! Voi răspunde așa: Când simțiți că în camera voastră aerul este închis, o aerisiți, pentru că nu se poate trăi într-o atmosferă viciată. A critica înseamnă a ne aerisi camera. Nimeni nu ne va judeca pentru asta, căci aerul din cameră va fi proaspăt. Nu se știe de ce, dar ne-am imaginat că trebuie să ascundem păcatele celor care sunt ai noștri. Totul trebuie să iasă la lumină. Doar oamenii întunericului se ascund".(Pr. Dimitrie Dudko, 1977)

Când i-am descoperit, în anii 90, pe pătimitorii din închisorile comuniste, senzația a fost de ”aer proaspăt”, ”aer curat”. Experiența a fost copleșitoare, pentru că, după modul (uluitor pentru mine însumi) în care a reacționat sufletul meu, după felul lacom în care a început să respire acest ”aer proaspăt”, mi-am dat seama că nu o mai făcuse, de fapt, de dinainte de venirea lui pe lume, că sufletul meu își ținuse respirația de când mă născusem până în acel ceas!

Apoi, experiența s-a lărgit, la sfinții închisorilor adăugându-se ceilalți sfinți, cu ei odată înmulțindu-se și Cerul acelui ozon sufletesc: am descoperit că acel ”aer proaspăt”, singurul care îmi făcea sufletul să respire, era atmosfera unei alte ”planete”, a unei alte ”lumi”: am descoperit, respirând, Împărăția Cerurilor.

Am descoperit-o în Biserică. Repet: am descoperit-o în Biserică, nu altundeva.

Țin foarte mult aici să sublinieaz, apăsat, foarte apăsat, dorința și cererea mea către cititor, SĂ NU CONFUNDE BISERICA ORTODOXĂ CU APARATUL EI ADMINISTRATIV, CU INSTITUȚIA BISERICEASCĂ. EU NU CRITIC NICIODATĂ BISERICA!!!!

Dacă eu am descoperit Împărăția Cerurilor în Biserică, asta s-a întâmplat printr-o spărtură în zidul Instituției bisericești; printr-o spărtură făcută de pătimitorii din închisorile comuniste. Printr-o spărtură făcută de refuzul lor de a colabora cu Statul comunist ateu.

Instituția bisericească înconjoară ca o cămașă de plumb Biserica, așa cum se obișnuiește cu centralele atomice care au fisuri: sunt îngropate sub un munte de ciment turnat peste o cămașă de plumb care oprește răspândirea radiațiilor. Eu am fost ”radiat” de har printr-o spărtură făcută de sfinții închisorilor, de cei care au refuzat compromisul cu puterea comunistă; de cei care au refuzat să supraviețuiască. De cei care au refuzat să-și scape sufletele: le-au pierdut pentru Hristos și Evanghelie. Și astfel le-au câștigat pentru totdeauna.

Marius Iordăchioaia: "De Iisus nu e legată nici o reformă. El a venit ca să-i scoată pe oameni din această lume, să le dezlege bolovanul acestei lumi de gâtul sufletelor..."

Dragostea în care cred: Crucea de pe brutărie. O tâlcuire ca o teslă în ... sau în conștiință, în funcție de cititor

Dumnezeu nu S-a făcut Om ca să rezolve problemele lumii căzute.

De aceea, spre deosebire de toți ceilalți oameni, după ce a vindecat de toate bolile cu putință, nu și-a deschis o clinică particulară. După ce a înmulțit pâinile și peștii, nu a deschis un lanț de brutării și pescării, și nici măcar o cantină socială.

Fraților care au venit la El ca să le rezolve litigiul funciar, le-a spus că n-are nici o legătură cu asta. A refuzat să fie judecător sau notar.

De Iisus nu e legată nici o reformă, de nici un fel. El n-a venit ca să îmbunătățească viața oamenilor, să repare și să optimizeze o lume disfuncțională, n-a venit să pună petice noi la o lume veche: El a venit ca să-i scoată pe oameni din această lume, să le dezlege bolovanul acestei lumi de gâtul sufletelor, căci lumea căzută tocmai asta e, bolovanul care ne trage sufletele în iad, în nesfârșirea căderii....

Legătura sufletului cu bolovanul-lume naște ceea ce numim psihism sau viață sufletească, adică ansamblul tuturor gândurilor, simțămintelor și dorințelor omului lumesc, după cele trei facultăți ale sufletului. Iar acest psihism este păcătos în întregime, pentru că este, în totalitate și, în principiu, o prăbușire în neant. Toate dorințele, ideile și sentimentele psihismului nostru poartă amprenta fatală a căderii, toate sunt cu vectorul lor în jos, spre Abis: de exemplu, ne iubim și vedem că minunatul sentiment al iubirii duce, realmente în iad sau aduce, realmente, iadul pe pământ. Vedeți, un pic, statisticile divorțurilor, printre sute-de-statistici....

Iisus n-a venit să îmbunătățească relațiile omenești, ci să le răstignească și să le învieze. Să le dea o altă lume.

El n-a venit pentru ca să îmbunătățească psihismul oamenilor, nu e nici psihiatru, nici psiholog, nici trainer de dezvoltare personală. El nu-i fericește pe cei cu sentimente bune și idei pozitive. Nu laudă dorințele bune ale oamenilor, nu are, de fapt deloc încredere în omul psihic, în omul ideilor, dorințelor și afectelor.

El îi fericește pe cei săraci cu duhul . Doar pentru aceștia Evanghelia, este într-adevăr o Veste bună. Pentru creștinul ”psihic”, doar o lectură grea și plicticoasă. un ”canon”...