Carol Saba, purtator de cuvant la Sinodul din Creta si responsabil cu comunicarea AEOF, vede in Sinodul din Creta un aggiornamento pentru Ortodoxie

Publicam mai jos un interviu cu Carol Saba, care a apărut în magazinul catolic KTOmag despre Sinodul Panortodox din Creta. Ni s-a părut important pentru că reflectă duhul unor participanți la acest Sinod, fie ei, "doar" purtători de cuvânt...  

Între 19 și 27 iunie Sinodul panortodox: 

o provocare majoră pentru Biserică cu timp şi fără de timp!

Carol Saba, telespectatorii noștri vă cunosc bine, pentru că în fiecare lună prezentați pe KTO magazinul "Ortodoxia, aici și acum". Sunteți de profesie avocat la baroul din Paris, și, mai ales, responsabil cu comunicarea pentru Adunarea Episcopilor Ortodocși din Franța. Tocmai ați fost numit purtător de cuvânt al delegației patriarhale, a Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei și a întregului Orient, la Sfântului și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe care va avea loc începând cu sărbătoarea  Rusaliilor, în calendarul iulian, duminica 19 iunie, și se va încheia pe 27. [Printre altele a fost numit și cavaler al Ordinului Național de Merit de către Președintele Franței, François Holland n.n.]

- În ce, acest Sinod este excepțional?

Este asemenea prin conjunctura istorică a ținerii sale, marcată de accelerări multiple și care este în primul rând cea a unei lumi lume fără poli, în situații de criză, schimbare și transformare.

Este, de asemenea, deoarece reunește toată pliroma Ortodoxiei, și anume cele paisprezece Biserici Ortodoxe autocefale [1], care se întâlnesc astfel, pentru prima dată de mai bine de o mie de ani. Este, de asemenea, mai presus de orice lectură geopolitică, diplomatică și eclezială, de acest fel, un eveniment eclezial istoric, prin nervura spirituală și invizibilă care îl  traversează, cea care caută, în fond, să împace Eshatologia și Întruparea. Să ne amintim într-adevăr, îndemnul Sfântului Pavel către Timotei, valabil în toată istoria Bisericii, ca să propovăduim cuvântul, stăruind "cu timp şi fără de timp" (2 Timotei 4: 2).

Biserica nu alege momentul său de a propovădui în istorie. Ea trebuie să cultive trezvia și să fie pregătită și prezentă pentru a primi în orice moment Mirele. Biserica trebuie să fie deosebit de atentă la "semnele timpurilor". Ioan al XXIII-lea, un mare prieten al Ortodoxiei, și-a bazat viziunea sa pentru "marele proiect" al Consiliului Vatican II, fiind atent la "semnele timpurilor", și care nu a fost pentru el, un fel de ameliorare opțională pentru activitatea Bisericii, ci o necesitate intrinsecă a misiunii sale, o datorie care îi venea din "tinerețea sa veșnică". Nu pot sa amintesc de Ioan al XXIII-lea, fără să aduc un omagiu celui care a relansat ideea mai veche de a tine Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, în mijlocul anilor '60 ai secolului trecut, regretatul Patriarh al Constantinopolului Athenagoras I ( 1886-1972), mare figură profetică a ortodoxiei secolului XX, care a văzut în acest sinod "Marea Adunare a Ortodoxiei".

- In ce context acest Sinod intervine pentru diferitele Biserici Ortodoxe?

Contextul este acela al unei lumi în criză, desfigurată și destructurată: criza guvernării globale politice și economice, criza instituțională și identitară în Europa, amenințările climatice și ecologice, creșterea radicalismului religios și a crizelor în Orientul Mijlociu, fractura Ucraină, ultraliberalism crescut și dăunător, care deconstruiește societăți și valori, etc. Francisc de Roma [Papa Francisc n.n.], fiul spiritual al lui Ioan al XXIII-lea și Bartolomeu I al Constantinopolului, succesor al lui Athenagoras, a declarat solemn: "Problemele pe care conjunctura istorică le aduce față de Bisericile noastre, ne cer de a depăși introvertirea și să le facem față lucrând cât mai strâns posibil. Nu mai avem luxul de a acționa separat". Există, de asemenea, dincolo de accelerații externe care determină poziționarea dinamică a lui Francisc (întâlnirea din Cuba cu Patriarhul Moscovei este un exemplu), accelerațiile care rezultată din noile date geopolitice interne ale Ortodoxiei, de la căderea Zidului Berlinului. Mult timp după ce au trăit un fel de glaciațiuni geografice și istorice, după căderea Bizanțului în 1453 și apoi, ca urmare a patru secole de ocupație otomană, Ortodoxia a revenit din nou pe scena mondială în secolul al XX-lea, supraîncărcată de încercări multiple și foarte palidă. Ea a continuat să fie încercată de-a lungul secolului XX, de la revoluția sovietică din 1917 pana la încercările actuale, ale creștinilor din Orientul Mijlociu.

Asimilarea noii sale poziții geopolitice globale este o necesitate nemărturisită și o provocare majoră pentru Ortodoxie de astăzi. Aceasta este, probabil, unul dintre pivoții invizibili ai reflecției Părinților de la Sinodul din Creta 2016 pentru a elabora un nou mod de operare(modus operandi) în organizare, guvernanță și expresie a Bisericii Ortodoxe, care ii permite să reînnoiască fără să se trădeze și nici să trădeze adevărul Bisericii celor șapte Sinoade Ecumenice.

- Diferitele Biserici Ortodoxe vor lucra împreună asupra a 5 mari proiecte de text (a se vedea mai jos). Care sunt principalele provocări teologice, ecleziale și spirituale? [Documentul despre Taina Căsătoriei și impedimentele sale nu este amintit, dat fiindcă probabil reprezentantul Patriarhiei Antiohiei nu l-a semnat la Sinaxa de la Chambésy din ianuarie 2016 n.n.]

Cele cinci mari proiecte de text ale Sinodului

► Misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea contemporană

► Diaspora ortodoxă

►Autonomia și modul ei de proclamare

►Importanta postului și de respectarea lui astăzi

► Relații Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină

Există agenda oficială a Sinodului, dar, de asemenea, nu trebuie uitată, agenda Duhului Sfânt care se invită fără invitație! Sinodul nu este convocat din cauza unui conflict sau a unei dezbateri asupra unei probleme doctrinare, sau a propos de o deviere [de la credință] sau erezie. Dincolo de documentele discutate și introduse pe ordinea de zi a Sinodului, mai multe provocări majore care stau la baza lor pot constitui pivoturi și intersecții de reflecție. [Altfel spus ambiguități deja semnalate pană acum n.n.]

Există, în primul rând, problema guvernanței Bisericii în lumea de astăzi și necesitatea de a se împăca, fără a trăda Adevărul și Tradiția ortodoxă, natura sinodală și sinodalitatea Ortodoxiei (orizontalitate), cu un principiu de decizie eficace (verticalitate). Există, de asemenea, provocarea reconcilierii tradiției și modernității în sânul lumii ortodoxe și necesitatea de a înțelege modernitatea lumii de astăzi pentru a interacționa cu ea, fără a ceda modernismului și nici să se trădeze.

Există, în sfârșit, necesitatea unei relații reînnoite, "participative" și "parteneriale" între Bisericile Mamă Ortodoxe și diaspora lor, bogate în potențial și influențe.

Acest aggiornamento al Ortodoxiei, și anume o actualizare în conformitate cu tradiția, este o condiție indispensabilă pentru dezvoltarea misiunii interne Ortodoxe și cheia pentru o ieșire îndrăzneață a ecumenismul relativist în favoarea unei dinamici a adevărului și a carității ce permit manifestarea unității creștinătății.

Originalul în franceză:

DU 19 AU 27 JUIN LE CONCILE PANORTHODOXE : 

un enjeu majeur de l’Église, à temps et contretemps !

Carol Saba, nos téléspectateurs vous connaissent bien, car vous présentez chaque mois sur KTO le magazine L’Orthodoxie, ici et maintenant. Vous êtes avocat de profession au barreau de Paris et surtout le responsable de la communication de l’Assemblée des évêques orthodoxes en France. Vous venez d’être désigné porte-parole de la délégation patriarcale du patriarcat orthodoxe d’Antioche et de tout l’Orient au Saint et Grand Concile de l’Église orthodoxe qui se tiendra à partir de la fête de Pentecôte dans le calendrier julien, le dimanche 19 juin, et sera clôturé le 27.

EN QUOI CE CONCILE EST-IL EXCEPTIONNEL ?

Il l’est de par la conjoncture historique de sa tenue, marquée par des accélérations multiples et qui est surtout celle d’un monde apolaire, en crise, en pleine mutation et transformation.

Il l’est aussi car il réunit l’ensemble du plérôme de l’orthodoxie, à savoir les quatorze Églises orthodoxes autocéphales [1] qui se rencontrent de la sorte pour la première fois depuis plus de mille ans. Il l’est aussi, au-delà de toute lecture géopolitique, diplomatique et ecclésiale, de cet événement ecclésial historique, de par la ligne de crête spirituelle et invisible qui le traverse, celle qui cherche, au fond, à réconcilier Eschatologie et Incarnation. Souvenons-nous en effet de l’exhortation de saint Paul à Timothée, valable tout au long de l’Histoire de l’Église, pour enseigner, instruire et agir «à temps et à contretemps» (2 Tm 4, 2).

L’Église ne choisit pas son moment pour agir dans l’Histoire. Elle doit cultiver sa vigilance spirituelle et se tenir prête et à jour, pour accueillir, à tout moment l’Époux. L’Église doit surtout être à l’écoute «des signes des temps». Jean XXIII, grand ami de l’orthodoxie, a fondé toute la vision de son «grand dessein» du concile Vatican II sur «l’attention aux “signes des temps”» qui n’était pas pour lui, une sorte d’amélioration facultative de l’activité de l’Église, mais une nécessité intrinsèque de sa mission, un devoir qui lui venait de son “éternelle jeunesse”. Je ne peux évoquer Jean XXIII sans rendre hommage à celui qui a relancé l’idée plus ancienne de la tenue du Saint et Grand Concile de l’Église orthodoxe, au milieu des années 60 du siècle dernier, feu le patriarche Athenagoras Ier de Constantinople (1886-1972), grande figure prophétique de l’orthodoxie du XXe siècle, qui voyait dans ce concile le «Grand Rassemblement de l’Orthodoxie».

DANS QUEL CONTEXTE CE CONCILE INTERVIENT-IL POUR LES DIFFÉRENTES ÉGLISES ORTHODOXES?

Le contexte est celui d’un monde en crise, défiguré et déstructuré: crise de la gouvernance politique et économique mondiale, crise institutionnelle et identitaire en Europe, menaces écologiques et climatiques, montée du radicalisme religieux et crises au Moyen Orient, fracture ukrainienne, ultralibéralisme rampant et ravageur qui déstructure sociétés et valeurs, etc. François de Rome[Papa Francisc], fils spirituel de Jean XXIII et Bartholomée Ier de Constantinople, successeur d’Athenagoras, l’ont dit solennellement: «Les problèmes que la conjoncture historique dresse aujourd’hui devant nos Églises, nous prescrivent de surmonter l’introversion et y faire face en collaborant le plus étroitement possible. Nous n’avons plus le luxe d’agir séparément» Il y a aussi, au-delà des accélérations externes que provoque le positionnement dynamique de François (la rencontre de Cuba avec le patriarche de Moscou en est une illustration), les accélérations qui résultent de la nouvelle donne géopolitique interne de l’orthodoxie depuis la chute du mur de Berlin. Longtemps après avoir vécue une sorte de glaciation géographique et historique après la chute de Byzance en 1453 et puis en raison de quatre siècles d’occupation ottomane, l’orthodoxie est revenue sur la scène mondiale au XXe siècle, surchargée d’épreuves multiples et quasi exsangue. Elle a continué à être éprouvée tout au long du XXe siècle depuis la révolution soviétique en 1917 jusqu’aux épreuves en cours des chrétiens du Moyen Orient.

Assimiler sa nouvelle position géopolitique planétaire, c’est là un besoin inavoué et un défi majeur pour l’orthodoxie d’aujourd’hui. C’est peut-être là un des pivots invisibles de la réflexion des pères du concile de Crête 2016 afin d’élaborer un nouveau modus operandi dans l’organisation, la gouvernance et l’expression de l’Église orthodoxe qui lui permet de se renouveler sans se trahir, ni trahir sa vérité d’Église des sept conciles.

LES DIFFÉRENTES ÉGLISES ORTHODOXES VONT TRAVAILLER ENSEMBLE SUR CINQ GRANDS PROJETS DE TEXTES (CF. ENCADRÉ). QUELS EN SONT LES PRINCIPAUX ENJEUX THÉOLOGIQUES, ECCLÉSIAUX ET SPIRITUELS ?

LES CINQ GRANDS PROJETS DE TEXTES DU CONCILE

►La Mission de l’Église orthodoxe dans le monde contemporain

►La Diaspora orthodoxe

►L’Autonomie et la manière de la proclamer

►L’Importance du jeûne et son observance aujourd’hui

►Les Relations de l’Église orthodoxe avec l’ensemble du monde chrétien

Il y a l’agenda officiel du concile, mais il y a aussi, il ne faut pas l’oublier, l’agenda de l’Esprit Saint qui s’invite sans invitation! Le concile n’est pas convoqué en raison d’un conflit ou bien d’un débat sur une question doctrinale ou à propos d’une déviance ou une hérésie. Au-delà des documents débattus et inscrits à l’ordre du jour du concile, plusieurs défis majeurs sous-jacents peuvent constituer des pivots et carrefour de réflexion.

Il y a en premier lieu, la question de la gouvernance de l’Église dans le monde d’aujourd’hui et la nécessité de concilier sans trahir la Vérité et la Tradition orthodoxe, la nature synodale et conciliaire de l’orthodoxie (l’horizontalité) avec un principe de décision efficace (la verticalité). Il y a aussi, l’enjeu de la réconciliation de la tradition et de la modernité au sein du monde orthodoxe et la nécessité de comprendre la modernité du monde d’aujourd’hui pour interagir avec elle sans succomber au modernisme ni se trahir.

Il y a finalement l’impératif d’une relation renouvelée, «participative» et «partenariale», entre les Églises mères orthodoxes et leurs diasporas, riches en potentiel et en influences.

Cet aggiornamento de l’orthodoxie, à savoir une mise à jour conforme à la Tradition, est un préalable interne indispensable pour développer la mission orthodoxe et la clé d’une sortie audacieuse de l’œcuménisme relativiste en faveur d’une dynamique de vérité et de charité permettant la manifestation de l’unité de la chrétienté.

1 les Patriarcats anciens de Constantinople, d’Alexandrie, d’Antioche et de Jérusalem et puis des Eglises de fondation plus tardives de Russie, de Serbie, de Roumanie, de Bulgarie, de Géorgie, de Chypre, de Grèce, d’Albanie, de Pologne et des terres de Tchéquie et de la Slovaquie.

2 L’Attention aux signes des temps, un devoir pour l’Église, conférence de Mgr Éric de Moulins-Beaufort, évêque auxiliaire de Paris, conférences de Carême 2010

3 Extraits du discours de Sa Sainteté le patriarche œcuménique de Constantinople, Bartholomée Ier, adressé à Sa Sainteté le pape François lors de la Divine Liturgie célébrée à l’occasion de la fête de l’apôtre André en l’église cathédrale patriarcale Saint-Georges au Phanar, siège du patriarcat œcuménique de Constantinople à Istanbul

Sursa: Orthodoxie.com, “Le Concile panorthodoxe: un enjeu majeur de l’Eglise à temps et contretemps”

***

Emisiunea "L'Orthodoxie, ici et maintenant" cu Carol Saba discutând cu Antoine ARJAKOVSKY despre Sinodul din Creta:

L'Orthodoxie, ici et maintenant du 03/05/2016. La 36ème de " l'Orthodoxie, Ici et Maintenant " est consacrée aux défis du Saint et Grand Concile Pan Orthodoxe qui se tiendra du 17 au 28 juin 2016 à l'Académie orthodoxe de Crète. Cet évènement majeur de l'Orthodoxie, un moment d'histoire, est appelé, dans un monde en crise et au coeur d'une période charnière pleine de mutations et de transformations, à tracer les contours et à indiquer les sillons du témoignage à venir de l'Orthodoxie, ici et maintenant et pour la vie du monde. Pour décrypter ces enjeux, et les mettre en perspective, Carol SABA recevra au Grand Entretien après le JOURNAL DE L'ORTHODOXIE, Antoine ARJAKOVSKY, historien orthodoxe français, codirecteur du pôle " Société, Liberté, Paix " du Collège des Bernardins à Paris. Antoine ARJAKOVSKY qui développe une réflexion parfois critique sur les préparatifs du Concile pan orthodoxe, est l'auteur, entre autres, d'un important ouvrage sur le Concile, publié en 2011 aux Editions CERF sous le titre " En attendant le concile de l'Eglise orthodoxe, un itinéraire spirituel ". Notre IN MEMORIAM reviendra, son et image, sur l'évènement de l'inauguration le 31 mars dernier, par la Mairie de Paris de la rue portant dans le 15ème arrondissement de Paris le nom de Sainte Mère Marie SKOBTSOV, et sur la signification d'un tel hommage.